Efectele inflatiei. masuri antiinflationiste

EFECTELE INFLATIEI. MASURI ANTIINFLATIONISTE

Efectele inflatiei difera de la o perioada la alta, in functie de forma si intensitatea acesteia, de politicile economice promovate, precum si de capacitatea guvernelor de a cunoaste si controla procesul. Consecintele inflatiei sunt diferite pentru diversele categorii de agenti economici, pozitia economica a fiecaruia in parte si a tuturor fiind grav afectata de inflatie, iar la nivel macroeconomic distruge orice echilibru economic. Inflatia antreneaza dezechilibre generale in economia nationala, cu multiple efecte economice si sociale:

duce la dezorientarea agentilor economici, la accelerarea cheltuielilor de consum, in detrimentul deciziilor de a economisi, perturbandu-se echi­librul dintre cerere si oferta;

deformeaza repartizarea veniturilor; ea avantajeaza pe anumiti titulari de venituri si dezavantajeaza pe altii, modificand astfel echilibrul sferei repartitiei;

afecteaza negativ utilizarea resurselor economice de care dispune economia nationala, fiind neglijate activitati stringente pentru infaptuirea echilibrului economic general;

submineaza creditul pe termen lung (in special inflatia galopanta), ducand, de cele mai multe ori, la diminuarea depozitelor bancare; genereaza deficite bugetare cronice;

are importante consecinte si in planul relatiilor economice internationale, in special pentru statele cu moneda convertibila; prin deprecierea acesteia sporesc mult cheltuielile de import si este afectata valoarea nationala a marfurilor destinate pietelor externe.

Efectele negative ale inflatiei sunt denumite costuri ale inflatiei. Inflatia galopanta cu trend crescator de durata si insuficient controlata reprezinta un factor dezorganizator al oricarei economii. Ea viciaza corelatiile dintre preturile diferitelor marfuri, ingreunand sau anuland posibilitatea efectuarii calculelor de eficienta si de rentabilitate, ca si posibilitatea compararii acestora in timp si spatiu; descurajeaza investitiile productive si orienteaza resursele banesti spre actiuni speculative curente; duce la decaderea societatii civile, in ansamblu. O societate decade atunci cand clasa de mijloc isi pierde locul si rolul de factor de echilibru. Antrenand saracirea acestei clase, inflatia galopanta submineaza sistemul de impunere fiscala, genereaza coruptie si degradare in cadrul institutiilor sociale.

Inflatia, in general, redistribuie veniturile si avutia de la persoanele cu venituri fixe si pozitii slabe in sistemul economic spre cele care detin putere economica si o folosesc pentru a obtine venituri mari. Ea potenteaza incertitudinea si riscul in economie.

Rata anticipata a inflatiei este unul din parametrii de care tin seama agentii economici in dimensionarea activitatilor.

Fiecare tip de agent economic recepteaza insa inflatia pe anumite fluxuri economice (reale si monetare ) si dispune de parghii specifice de adaptare la exigentele concurentei in conditii de inflatie. De aceea, se naste adesea impresia ca agentul economic bancar este doar beneficiar al procesului inflationist, iar menajele, in ansamblul lor, au numai de pierdut de pe urma lui.

Agentii economici agregati de acelasi tip sunt ei insisi foarte eterogeni. Dupa cum se stie, intreprinderile sunt destul de eterogene ca dimensiune, ca forma de proprietate, ca sector de activitate, ca inzestrare tehnica, ca rentabilitate etc. Prin urmare, comportamentul lor fata de inflatie este departe de a fi unitar. Unele intreprinderi isi valorifica sansele de a castiga mult si repede in lupta lor cu concurentii, fara a face eforturi pentru a produce mai mult si mai bine. Multe alte firme, fiind prost situate in lupta de concurenta in conditii de inflatie, au comportamente diametral opuse fata de inflatie, de pe urma ei inregistrand doar pierderi.

Se poate considera ca agentii economici producatori si bancari se impart in doua categorii : - avantajati de procesul inflationist; - dezavantajati de procesul inflationist.

Primii reusesc sa-si insuseasca rapid metode specifice de lupta cu efectele generale ale inflatiei si obtin rezultate economico-financiare reale mai bune decat cele obtinute anterior. Secunzii, nereusind sa se adapteze cu rapiditate noilor conditii, vor pierde din pozitiile detinute si vor inregistra diminuari de profituri uneori, chiar pierderi si falimente.

Unul din obiectivele principale ale interventiei statului in economie este mentinerea stabilitatii preturilor. Nivelul general al preturilor este direct proportional cu masa monetara si invers proportional cu cantitatea de bunuri si servicii de pe piata. Cu alte cuvinte, pentru a reduce sau a mentine sub control inflatia statul ar trebui :

- sa tina sub control (sa reduca ) totalul cheltuielilor din economie, adica:

- sa tina sub control (sa reduca) masa monetara;

- sa tina sub control (sa reduca) viteza de circulatie a banilor;

- sa stimuleze si sa sporeasca productia fizica si oferta vandabila de produse.

In tarile cu economie de piata consolidata se incearca mentinerea inflatiei in limite moderate, folosirea ei ca parghie de crestere economica, de restructurari tehnico-economice. In acest scop, in aceste tari au fost create metode adecvate de convertire a procesului inflationist intr-un proces de crestere si dezvoltare economica durabila.

Intre masurile antiinflationiste de ordin general se inscriu:

a)   eliminarea tendintei de crestere a masei monetare fara justificare economica;

b)  realizarea unui echilibru intre cererea solvabila si posibilitatile de productie pentru piata interna;

c)   o politica fiscala prin care sa fie sprijiniti producatorii;

d)  adoptarea unei politici salariale corespunzatoare stadiului de dezvoltare a economiei nationale;

e)   reducerea somajului si restrangerea masei monetare canalizate pe consumul reproductiv;

f)   adoptarea unei politici de credit echilibrate, capabile sa stimuleze initiativele constructive;

g)  o politica valutara care sa sprijine stabilitatea interna a monedei.

Politicile de combatere a inflatiei trebuie corelate cu cauzele majore care determina acest fenomen. Ele vor urmari fie controlul cererii agregate, in sensul reducerii ei, fie controlul ofertei agregate, in sensul sporirii ei, fie ambele obiective.

Politicile de controlare a cererii agregate folosesc, fie instrumentele poli­ticii fiscale, fie pe ale celei monetare.

Politicile fiscale de combatere a inflatiei utilizeaza doua parghii: reducerea cheltuielilor guvernamentale, care constituie o componenta importanta a cererii agregate si cresterea impozitelor, ceea ce reduce masa monetara destinata con­sumului.

Ambele sunt parti constitutive a ceea ce se numeste 'politica deflationista'. Daca aceleasi parghii se folosesc in sens invers si au in vedere reducerea somajului, ele fac parte din politicile denumite 'reflationiste'.

Politicile monetare se bazeaza fie pe modificarea ofertei de bani, in sensul reducerii ei, fie pe cea a ratei dobanzii, incurajand economisirea si descurajand folosirea creditului.

Politicile de stimulare a ofertei agregate au drept scop reducerea ritmului de crestere a preturilor. Ele se concretizeaza in metode de control al preturilor si al veniturilor si masuri de stimulare a productiei. Metodele de control al preturilor si veniturilor au ca obiectiv restrangerea inflatiei monopoliste asupra cresterii preturilor si veniturilor si restrangerea presi­unilor privind cresterea salariilor. Pentru stimularea ofertei, o mare importanta au masurile de incurajare a firmelor in sensul cresterii productiei. In acest scop se folosesc scutiri de impozite si taxe, incurajarea actiunilor de cercetare si dezvoltare, stimularea procesului investitional, in directia modernizarii aparatului de productie si efectuarea de cheltuieli pentru perfectionarea pregatirii profesionale.

Inflatia este un fenomen deosebit de complex. Nici unul dintre agentii economici nu o poate controla in ansamblu. Ei pot insa sa-si adapteze comportamentul la starea si sensul procesului si sa ia deciziile privind afacerile lor in raport de anticiparile care se contureaza in societate, precum si de anticiparile lor proprii.