Marimea si dinamica salariului

Marimea si dinamica salariului

Cea mai generala explicatie a problemelor legate de marimea si dinamica salariilor a fost fundamentata de catre economistul american J.B. Clark 'fondul de salarii - remarca el - este un rezervor pe care-l umple o pompa, si aceasta este munca. Salariul orar se poate urca fie pe seama cresterii fondului, fie pe cea a scaderii numarului de salariati'.

Teoria cererii si ofertei, sustine ideea conform careia marimea salariului se fixeaza pe piata muncii, prin confruntarea cererii si ofertei de mana de lucru.

Teoria productiei si a productivitatii marginale exprima realitatea potrivit careia, daca marimea salariului ar depasi-o pe cea a productiei marginale, agentii economici ar trebui sa recurga la disponibilizari.

Conform principiilor negocierii nivelul salariului se fixeaza potrivit intelegerilor dintre patronate si sindicate.

Teoria salariului de eficienta precizeaza ca majorarea salariului aduce cu sine, cresteri ale productivitatii muncii, dar si costuri sporite pe unitatea de munca.

Practica a demonstrat ca in stabilirea marimii salariului se iau in considerare elemente din toate aceste teorii. Marimea salariului se inscrie intre doua limite : minima si maxima.

Limita minima a salariului se stabileste in relatie cu costul fortei de munca si este fixata, principial , de stat ca salariu minim pe economie. Acesta este mijlocul asigurarii unui trai decent, notiune apreciata prin indicatori cum sunt:

marimea PNB pe locuitor;

cheltuielile medii efectuate intr-un an de o persoana;

numarul celor aflati in intretinerea salariatilor dintr-o familie;

ponderea grupelor de cheltuieli in salariu.

Daca salariul minim este mai mic decat cel pe care-l poate asigura economia, efectul imediat, negativ, va fi scaderea ofertei de munca pe piata oficiala si cresterea ei pe asa numita 'piata neagra'.

Limita maxima a salariului este data teoretic, in cazul unei economii, de marimea venitului national obtinut intr-o perioada de timp. Practic pentru un agent economic, acest plafon este oferit de nivelul productivitatii marginale a muncii. Cresterile salariale depind in principal de politica patronatului si abia in ultima instanta de sindicate. Cresterea salarului nominal nu reprezinta, insa, o parghie de stimulare a angajatilor, atata timp cat dinamica salariului nominal mediu nu este corelata cu cea a principalilor indicatori de eficienta.

In ceea ce priveste marimea salariului, specificam faptul ca in perioada de criza (hiperinflatie), statul poate apela la 'inghetarea' salariilor, pentru a opri propagarea efectelor negative in economie. In alte situatii, insa, se utilizeaza indexarea salariilor, respectiv acordarea unor sume de bani care se adauga pretului muncii, in scopul contrabalansarii efectelor inflatiei. Indexarea se realizeaza in cateva variante, intre care: ajustari ale marimii salariilor la cresterea preturilor bunurilor de consum si a tarifelor si majorari salariale la anumite intervale de timp.

Marimea si dinamica salariului, ca si ecartul dintre limita minima si limita maxima ale acestuia sunt influentate si de procesele interdependente de apropiere si diferentiere dintre salarii.

Diferentierea salariilor, are la baza calitatile extrem de variate ale muncii, exprima marimile inegale de capital uman incorporat in forta de munca potentiala. In acelasi timp, ea reflecta si sansele diferite de a valorifica acest potential prin angajare la diferiti utilizatori de munca. Diferentierea salariilor are la baza mai multe repere: rezultatele obtinute de angajat si de firma; productivitatea muncii; caracterul activitatii; responsabilitatea actiunilor efectuate; accesul la educatie; aptitudinile angajatilor.

Deosebirile dintre salarii corespund, in principiu, factorilor care evidentiaza raportul cerere-oferta de munca si relatia dintre venitul marginal - costul marginal al muncii, pe urmatoarele tipuri de piete:

a) in cazul pietei cu concurenta perfecta, nivelul salariului este dat de mecanismul cerere-oferta de mana de lucru. In asemenea conditii, subiectii economici ajusteaza marimea salariului in functie de cantitatea si calitatea activitatii;

b) in cazul monopolului ofertei de munca, salariul se fixeaza la un nivel superior celui de echilibru, manifestat in conditiile concurentei perfecte. Limita lui superioara este, totusi, venitul marginal obtinut, deci in cazul contrar cand salariul este mai mare decat venitul marginal, firmele vor recurge la concedieri si la rezolvarea problemei, substituind factorul munca prin capital;

c) in cazul monopolului bilateral, nivelul salariului se determina prin intermediul negocierilor;

d) in cazul monopsonului existent pe piata muncii, cea care stabileste cuantumul salariului ramane firma angajatoare. Acest nivel la care se ajunge este mai mare decat costul aferent al muncii, venitul marginal este mai mare decat costul marginal, insa este mai redus fata de piata cu concurenta perfecta.

Intre cele mai motivate diferentieri salariale se numara cele ocazionate de capitalul uman. Ele se concretizeaza in rezultate pozitive, privind productivitatea muncii. In economie, sporul de productivitate pe piata muncii rezulta din corelarea a doi factori:

activitatea lucratorilor in directia imbunatatirii performantelor, calificarii si intensitatii medii a muncii;

influenta factorului de productie capital la obtinerea rezultatelor.

Apropierea (tendinta de egalizare) intre salarii este generata de ridicarea generala a calificarii; egalizarea conditiilor de piata; pierderea 'capacitatii' salariilor de a inregistra scaderi, etc.