Notiuni generale - drept comercial

Notiuni generale - drept comercial

Dezvoltarea economiei de piata a marcat o noua abordare a realitatii comerciale, ca realitate sociala, in sensul perfectionarii intregului mecanism economico-juridic care guverneaza comertul, in complexitatea si dinamica sa.

Denumirea de drept comercial, ca ramura de drept si ca disciplina juridica de studiu,pune in evidenta faptul, ca este vorba de o reglementare juridica cu caracter specific, mai exact un ansamblu de norme si institutii juridice care privesc comertul. O asemenea definire este, in mare masura, corecta, impunandu-se precizari cu privire la sensurile notiunii de comert.

In sens etimologic, termenul de comert provine din latinescul commercium, care, la randul sau, reprezinta o juxtapunere a cuvintelor cum si merx, ceea ce in­seamna activitati cu marfa. Deci, comertul ar insemna operatiuni cu marfuri.Termenul de commercium din dreptul roman era folosit ca notiune tehnica pentru a desemna facultatea unei persoane fizice de a incheia acte juridice si de a constitui contracte valabil incheiate, iar aceste bunuri erau ,,in commercio"sau ,,extra commercium". In acelasi spirit C.civ. roman prevede in dispozitiile art.963 ca ,,numai lucrurile care sunt in comert pot face obiectul unui contract" . Din aceasta perspectiva notiunea de comert are un continut complex in sensul ca inglobeaza in obiectul sau cumpararea de bunuri,servicii si valori in scopul revanzarii in acelasi stadiu fizic sau transformate, dar la o valoare superioara. In aceasta situatie sunt si industriasii care au calitatea de comercianti.

In sens economic, comertul se defineste ca fiind acea activitate avand ca scop schimbul de bunuri si servicii, prin aceasta realizandu-se circulatia de la producator la consumator. Altfel spus , prin comert se intelege activitatea economica de mijlocire intre productie si consum. Deci, sub acest aspect, comertul ar consta in operatiunile cuprinse dintre momentul producerii marfurilor si intrarii lor in circulatie, pana in momentul ajungerii acestora la consumatori.

Aceste operatii sunt realizate de comercianti-persoane fizice, denumiti negustori,precum si persoane juridice-societati comerciale, care sunt agenti economici diferiti de producatorii marfurilor.

Bunurile economice sau marfurile sunt acele lucruri susceptibile de a satisface o nevoie de consum,in intelesul cel mai larg al cuvantului,cu caracter fiziologic,psihologic sau spiritual.

In prezent prin amploarea sa, comertul nu se mai limiteaza la tranzactiile cu marfuri, ci cuprinde in sfera sa si comertul cu servicii,circulatia simbolica a valorilor si a drepturilor incorporate -titlurile de credit,miscarea de capitaluri, fuziunile ,divizarile unor societati comerciale sau privatizarea acestora. Nu lipsit de interes reprerzinta investitiile ca modalitati de patrunde cu noi tehnologii, pe noi piete si a realiza beneficii.

In acceptiunea actuala comertul modern mai cuprinde, in afara de circulatia si distributia bunurilor economice , si acele institutii de drept care au fost create pentru a efectua si accelera circulatia acestora( banci,burse de marfuri, camere de comert si industrie, societati de asigurare,intermediere, etc.).

Pornind de la aceasta acceptiune a notiunii de comert, care este si cea uzuala, putem concluziona ca dreptul comercial reglementeaza prin norme juridice acivitatea privind interpunerea si circulatia mar­furilor de la producatori la consumatori.

In sens juridic,notiunea de comert cuprinde nu numai operatiu­nile de interpunere (intre producator si consumator) si circulatia marfurilor, pe care o realizeaza comerciantii, dar si operatiile de producere a marfurilor, prin transfor­marea materiilor prime, materialelor, etc., in vederea obtinerii unor rezultate de o valoare mai mare, operatii pe care le efectueaza fabricantii sau, in general, intreprinzatorii din sfera productiei.

Prin urmare, in aceasta conceptie larga cu privire la notiunea de comert, dreptul comercial are o sfera mai cuprinzatoare, el reglementand atat productia cat si distributia (circulatia) marfurilor. Astfel, potrivit disp. art. 3,4,6 din Codul comercial roman sunt considerate fapte de comert (deci care intra in sfera de reglementare a dreptului comercial) nu numai actele de vanzare-cumparare prin care se realizeaza circulatia marfurilor, ci si actele organizate si desfasurate in anumite conditii si cu o anumita finalitate sub forma de fabrici, manufacturi, imprimerii, spectacole etc., operatii care vizeaza productia.

Nu lipsit de interes sunt si acele activitati conexe,considerate de legiuitor ca fiind comerciale, care prin natura lor au un caracter accesoriu in raport cu obligatiile principale care se nasc in sfera productiei si a circulatiei( operatiuni bancare,bursiere,asigurari,etc.).

In concluzie, comertul cuprinde in sfera sa o mare parte din activitatea economica,dar nu in totalitate, deoarece din ratiuni istorice si sociologice,o mutitudine de activitati sociale, cum sunt cele agricole,artizanale,profesii liberale,etc. nu sunt considerate de lege ca fiind comerciale, dar sunt supuse in anumite circumstante legilor comerciale.