Piata cu concurenta perfecta si formarea pretului de echilibru

Piata cu concurenta perfecta si formarea pretului de echilibru

Economistii au elaborat doua modele fundamentale limita (extreme) prin care sunt analizate interdependentele dintre fortele pietei si pretul produselor: modelul pietei cu  concurenta perfecta si cel al monopolului. Ele sunt considerate simplificari ale realitatilor pietei, intrucat multe din ipotezele pe care se bazeaza nu caracterizeaza situatiile concrete din economia contemporana. Ambele modele mentionate constitue insa premise metodologice esentiale necesare analizei proceselor complexe de formare a preturilor in cadrul carora se intrepatrund elemente apartinand celor doua tipuri de piete.

Piata cu concurenta perfecta, presupune intrunirea concomitenta a mai multor conditii, numite ipotezele sau trasaturile pietei cu concurenta perfecta.

Atomicitatea pietei evidentiaza acea situatie a structurii de piata in care agentii cererii si ofertei sunt numerosi si de forta economica redusa. Oferta individuala (a fiecarui producator) reprezinta o fractiune neinsemnata din oferta pietei, iar cererea individuala - o nesemnificativa fractiune din cererea pietei. Astfel, atat oferta individuala cat si cererea individuala sunt considerate perfect elastice (producatorul poate vinde intreaga productie la pretul pietei, iar consumatorul poate cumpara orice cantitate doreste la pretul pietei) si, ca urmare, modificarile intervenite in nivelul acestora nu pot determina schimbari in cererea si oferta pietei care sa influenteze nivelul si evolutia pretului.

Omogenitatea perfecta a bunurilor care fac obiectul tranzactiilor pe piata respectiva. Toti producatorii care opereaza pe o anumita piata realizeaza si ofera un produs care prezinta caracteristici intrinseci si extrinseci absolut identice iar conditiile de acces sunt aceleasi pentru toti cumparatorii. In aceste conditii, produsele apar ca echivalente si perfect substituibile, consumatorului fiindu-i indiferent de la cine si de unde le achizitioneaza.

Intrarea libera pe piata. Aceasta ipoteza presupune ca agentii pietiei intra, respectiv ies liber de pe piata unui bun, fara a se "lovi" de bariere juridice, institutionale sau cutumiare. Intrarea se face exclusiv pe baza de rationament economic. Astfel, producatorul (ofertantul) intra pe piata cand costul sau de productie este inferior pretului de vanzare si iese de pe piata cand costul este mai mare decat pretul de vanzare al produsului, cautand alte alternative de alocare a resurselor sale in domenii de activitati unde poate obtine un profit normal.

Transparenta perfecta a pietei, care inseamna ca toti partiipantii la tranzactiile ce au loc pe o anumita piata dispun de o cunoattere directa, completa si reala asupra cererii, ofertei si pretului produsului. De asemenea, toti agentii cererii si ofertei sunt complet informati cu privire la evolutia viitoare a variabilelor pietei.

Perfecta  mobilitate a factorilor de productie, ceea ce presupune ca toti producatorii pot gasi liber si in orice cantitate resursele productive (munca, pamant, capital) de care au nevoie. Aceasta inseamna si faptul ca noi firme pot intra in orice ramura si pot parasi fara restrictii industria si piata in care au operat.

Pimele trei trasaturi definesc concurenta pura, adica pura de orice fel de monopol, iar cele cinci trasaturi definesc impreuna concurenta pura si perfecta sau, pe scurt, concurenta perfecta.

Cand una sau mai multe conditii nu sunt satisfacute piata este caracterizata prin concurenta imperfecta. Este evident ca in viata reala, practic, este imposibil sa fie intrunite pe deplin si concomitent cele cinci trasaturi ce definesc in mod ideal acest tip de piata.

Piata cu concurenta perfecta reprezinta insa,  modelul teoretic,ideal de la care se pleaca in analiza diferitelor structuri ale pietei concurentiale.

Echilibrul pietei cu concurenta perfecta se realizeaza la acel nivel al pretului si volum al tranzactiilor la care cantitatea totala ceruta de producatori este egala cu cea oferita de producatori, adica in punctul la care curba cererii pietei si curba ofertei pietei (industriei) se intersecteaza. El se realizeaza pe baza unor permanente tatonari si este rezultatul negocierilor dintre purtatorii cererii si ai ofertei, care isi promoveaza propiile interese sub influenta semnalelor transmise de evolutia conditiilor de pe piata produsului. Pentru a usura intelegerea acestui proces revenim la exemplul cu cererea si oferta de benzina, datele ipotetice fiind cele din Tabelul 7.1.

Tabelul 7.1. Formarea pretului de echilibru

Dupa cum se observa, modificarea in sus sau in jos a nivelului pretului benzinei are efecte diferite asupra cantitatii cerute de cumparatori si a celei oferite de vanzatori. Cu alte cuvinte, cresterea  sau reducerea pretului litrului de benzina fac ca cererea si oferta pe piata acestui produs sa se contracte sau sa se extinda, dar in sens invers, ceea ce creeaza, dupa caz, fie exces de oferta, fie exces de cerere. Interactiunea dintre oferta si cererea de benzina conduc in final la formarea unui pret la care ofertantii si cumparatorii doresc si pot vinde si achizitiona aceasi cantitate. Fortele pietei concurentiale dau, astfel, nastere la un pret de echilibru care tinde sa ramana stationar si sa echilibreze piata acestui produs.

In reprezentarea grafica pretul de echilibru este determinat de punctul de intersectie intre curba descrescatoare a cererii si curba crescatoare a ofertei, punct in care cantitatea ceruta de benzina devine egala cu cea oferita. Cum rezulta si din graficul prezentat (vezi Figura 7.1.) piata este in echilibru la pretul de 20 000 lei/litru si cantitatea de 2 500 mil. litri.

Presupunand ca pretul s-ar fixa temporar deasupra celui de echilibru, cantitatea ceruta de cumparatori este, la acest pret, inferioara celei oferite, surplusul de oferta exercitand presiuni in sensul reducerii pretului de vanzare. In situatia inversa, daca pretul scade sub nivelul celui de echilibru, se creeaza un exces de cerere care va redimensiona pretul in directia echilibrarii pietei. In ambele situatii, reactiile si deciziile purtatorilor cererii si ai ofertei sunt adecvate unui comportament maximizator, cu scopul de a obtine un avantaj comaparativ din noua situatie: pentru a achizitiona mai mult si a livra mai putin cand pretul scade pentru a cumpara mai putin si a livra mai mult, daca pretul a crescut.

In concluzie, in conditiile pietei cu concurenta perfecta nivelul pretului este determinat de actiunea conjugata a cererii si ofertei sau de raportul dintre cele doua forte ale pietei. Modificarea acestui raport determina si modificarea pretului pe piata produsului, care tinde catre un nivel de echilibru ca urmare a excesului de cerere sau de oferta. Pretul si cantitatea de echilibru corespund nivelului la care achizitiile dorite egaleaza vanzarile dorite. La acest nivel piata este in echilibru, ceea ce indica o stare de stabilitate care tinde sa se mentina atata timp cat factorii de influenta nu modifica raportul dintre cerere si oferta. Pe termen scurt, marimea pretului de echilibru (numit si pretul de piata) depinde in principal de cantitatea ceruta, intrucat pe perioada pietei sau pe o perioada scurta de timp, oferta este rigida. Pe termen lung se modifica insa ambele forte ale pietei, datorita unor imprejurari pe care le-am numit conditiile sau factorii cererii si respectiv ai ofertei. Dintre acesti factori, nivelul venituilor (in cazul cererii) si costul de productie (in cazul ofertei) reprezinta conditiile principale ale modificarii (cresterii sau reducerii) celor doua forte ale pietei.

Asadar, modificarile ce pot interveni pe termen lung in conditiile cererii si ofertei au ca rezultat o deplasare a curbei cererii sau a ofertei si, implicit, o modificare a pretului si cantitatii de echilibru. Efectele deplasarilor curbei cererii sau ofertei asupra pretului si cantitatii de echilibru, reprezinta asa-numitele reguli sau legi ale cererii si ofertei. Aceste legi sunt urmatoarele:

a) Cand cererea creste (curba cererii se deplaseaza spre dreapta), pretul si cantitatea de echilibru cresc (vezi Figura 7.2. A)

b) Cand cererea scade (curba cererii se deplaseaza spre stanga), pretul si cantitatea de echilibru se micsoreaza (vezi Figura 7.2. B).

c) Cand oferta creste (curba ofertei se deplaseaza spre dreapta), pretul de echilibru scade iar cantitatea de echilibru creste (Figura 7.3. A).

d) Cand oferta scade (curba ofertei se deplaseaza spre stanga), pretul de echilibru creste iar cantitatea de echilibru se reduce (Figura 7.3. B).

Fiecare dintre cele patru reguli sau legi mentionate rezuma ce anume se intampla atunci cand o pozitie initiala de echilibru este tulburata (cand fie curba cererii, fie curba ofertei se deplaseaza) si o noua pozitie de echilibru este stabilita ca efect al noului raport dintre fortele pietei. De retinut ca regulile sunt definite cu clauza caeteris paribus, presupunand de fiecare data ca numai una din fortele pietei se modifica. In realitate, pe termen lung fortele pietei pot actiona simultan cand curbele ofertei si cererii se deplaseaza in acelasi timp.

In concluzie, putem spune ca in toate cazurile modificarii fortelor pietei in conditiile concurentei perfecte pretul va tinde permanent spre acel nivel la care cantitatea oferita de producatori devine egala cu cea dorita si ceruta de cumparatori. La acest nivel piata este in echilibru iar pretul de echilibru poarta denumirea de pret normal. El depinde in principal de oferta care pe termen lung inregistreaza importante modificari.Pretul normal poate fi mai mare sau mai mic decat pretul de piata care este pretul de echilibru pe termen scurt.