Problema echilibrului extern al unei economii nationale
I. Prezentare generala
Lucrarea, aparuta in 1992 la Editura Academiei Romane trateaza modul in care economia functioneaza, realizand o comparatie intre sistemul economiei de piata si sistemul economiei de comanda. Este abordata problema echilibrului extern al unei economii nationale, punandu-se accent pe realizarea acestuia intr-o economie de tipul celor din tarile Europei Centrale si de Est. Un interes deosebit prezinta modul in care autorul vede indepartarea deficitelor structurale care exista in economiile acestor tari si trecerea de la sistemul economiei de comanda la sistemul economiei de piata.
II. Prezentarea lucrarii
In prima parte autorul abordeaza conceptul de echilibru extern si mecanismul de realizare al acestuia - "economiile nationale, ca entitati constitutive tind catre stabilirea unui echilibru in raporturile economice dintre ele ".
Sunt prezentate eforturile unor reputati economisti de a defini echilibrul extern : "Nurkse considera echilibrul extern ca acea stare dezirabila a balantei de plati ce caracterizeaza o utilizare deplina a resurselor de munca in economie. [ ] Echilibrul se refera la situatia unei balante care , in conditiile date, poate fi mentinuta fara interventie. Ceea ce implica definitia de mai sus e nivelul de echilibru al cursului de schimb, adica nivelul la care, in lipsa unei interventii, cererea de mijloace de plata este egala cu oferta. "
Tot Nurkse lanseaza ideea ca echilibrul extern nu se "fotografiaza " , ci se urmareste pe o anumita perioada de timp.
Avand in vedere faptul ca inegalitatea (dezechilibrul) dintre plati si incasari poate fi transformata intr-o egalitate prin diferite mijloace de control, apare intrebarea ce tip de control nu e compatibil cu starea de echilibru : " Daca un anumit curs de schimb poate fi mentinut numai
printr-o crestere a restrictiilor comerciale, atunci cursul de schimb respectiv nu poate fi considerat ca indicand echilibrul extern. " Astfel, se intareste ideea ca echilibrul balantei de plati nu e un criteriu suficient pentru aprecierea cursului de schimb la un nivel de echilibru in prezenta unor restrictii comerciale aditionale.
Este prezentata notiunea introdusa de catre J. Meade de capital de acomodare - cu rol de compensare, aparand pentru ca celelalte elemente ale balantei lasa un vacuum ce trebuie umplut. Dupa Meade , existenta miscarilor de capital de acomodare e un criteriu suficient pentru ilustrarea dezechilibrului : "Pentru o economie cu deficit extern, o miscare de capital compensatoare poate fi privita ca un semnal de avertizare; ea poate reclama o schimbare a intregului curs al politicii economice ".
Autorul concluzioneaza ca echilibrul extern care se refera la starea balantei de plati isi are determinarea in intreaga functionare a economiei nationale, fiind definit ca un concept dinamic care urmareste situatia in timp a balantei de plati , pe fondul evolutiei generale a economiei nationale.
In capitolul 2 sunt prezentate unele mecanisme ale ajustarii balantei de plati, in incheierea acestuia prezentandu-se modul de elaborare a unor modele monetare la F.M.I.
Experienta in timp a F.M.I. a dus la formarea unei scheme ample de administrare monetara care a primit denumirea de "programare financiara ".
F.M.I. conditiona asistenta financiara de felul politicii de redresare initiate de tara respectiva, de limitele de expansiune ale creditului intern. Atentia trebuia concentrata asupra estimarii cererii previzibile de bani pe baza evaluarii marimii viitoare probabile a P.I.B., a ratei probabile a inflatiei si pe baza oricarei alte informatii relevante. Prin exercitarea controlului asupra creditului intern, astfel incat cresterea acestuia sa egaleze modificarea estimata a cererii monetare ar fi posibila mentinerea situatiei balantei de plati neschimbata..
Datorita dificultatilor majore de ordin practic intalnite de expertii F.M.I. in promovarea retetei lor, cat si faptului ca , de multe ori, costurile sociale au fost de multe ori prea mari in raport cu efectele la nivelul balantei de plati, la inceputul anilor '80 F.M.I. a devenit din ce in ce mai preocupat de problemele structurale ale tarilor in curs de dezvoltare.
Noul tip de programe, avand in vedere cauzele profunde si de durata care mentin dificultatile si anomaliile structurale in economii, pornesc de la ideea ca redresarea durabila a balantei de plati impune modificarea pe scara larga a procesului de alocare a resurselor in economie.
In partea a doua a lucrarii autorul cauta sa intreprinda o analiza comparativa a economiilor cu restrictie pe latura cererii efective (economiile de piata) in raport cu economiile cu restrictie structurala (economiile de comanda).
Se porneste de la ideea ca teoria economica este in mod fundamental preocupata de explicarea a ceea ce e starea de echilibru sau dezechilibru a unui sistem economic, de masurarea devierilor de la aceasta stare si a cauzelor si consecintelor acestora.
Sunt prezentate doua viziuni care domina demersurile teoretice privind functionarea economiilor de piata.
Prima viziune, definita prin "corpus-ul de gandire neoclasica " priveste economia ca manifestand fluctuatii de la tendinta naturala data de sporul demografic, cresterea capacitatilor de productie, progresul tehnic, fluctuatii ce se autocorecteaza in timp.
Devierile de la echilibru s-ar datora numai existentei de "zgomot informational " in sistem care ar perturba coordonarea perfecta a activitatilor economice pe termen scurt.
Cu cat perspectiva in timp e mai indepartata, cu atat e mai probabil ca economia sa se situeze in preajma unui asa-numit "nivel natural de subutilizare a resurselor ".
A doua viziune priveste economia ca avand tendinte de stabilizare la un nivel inferior celui marcand o utilizare "deplina " a resurselor.
Este prezentat conceptul lui Keynes de cerere efectiva, care pune la indoiala viziunea neoclasica. Orientarea keynesiana s-a straduit sa fundamenteze din punct de vedere teoretic interventia publica in economie, cu ajutorul instrumentelor de dirijare indirecta, cu scopul de sustinere a cererii efective la un nivel considerat dezirabil sau, altfel spus, de reducere la minimum a cantitatii de frictiune din sistem.
In continuare sunt evidentiate o serie de probleme in legatura cu evaluarea echilibrelor, dezechilibrelor si performanta economiei de comanda in comparatie cu economia de piata.
Argumentul central e ca economia de comanda e ineficienta si ca, datorita substituirilor si cumpararilor fortate masive bunastarea consumatorilor e mult redusa.
Autorul continua prin a incerca o clarificare a notiunii de echilibru. Intr-o prima acceptie, cea mai simpla, echilibrul poate fi definit ca "starea de balanta intre anumite forte in cadrul sistemului economic " - lucru ilustrat, de pilda, de egalitatea cerere-oferta pe o piata.
Dupa acceptia lui J.Kornai, echilibrul e privit ca o stare "normala " a sistemului, o stare ce se autoreproduce, "devierile sau chiar fortele interne opozante se compenseaza reciproc si rezultanta lor nu poate impinge evolutia sistemului de pe un traseu de echilibru ".
Starea de dezechilibru, dupa promotorii "noii economii ", e privita ca starea in care anticiparile nu se realizeaza, iar planurile agentilor economici nu sunt reciproc compatibile.
Capitolul patru al lucrarii se refera la gradul de exportabilitate al productiei.
"Exportabilitatea ", in sens larg, e definita ca masura in care productia interna de bunuri si servicii corespunde standardelor de tehnicitate si calitate impuse pe piata mondiala. Autorul incearca sa ofere o interpretare posibila a gradului de exportabilitate a productiei in prisma identificarii unui nivel optim de prelucrare a resurselor materiale primare, care ar asigura eficienta cea mai inalta a schimbului extern, in conditiile date din economie.
Este prezentata experienta exportatorilor japonezi, care au dovedit o versatilitate iesita din comun in politica de crestere a varietatii produselor si de ameliorare continua a calitatii acestora.
Partea a treia a lucrarii - " Realizarea echilibrului extern intr-o economie cu deficit de performanta structural " - prezinta o importanta deosebita avand in vedere situatia actuala din tara noastra.
Autorul releva faptul ca economiile de comanda erau predestinate sa intre intr-o relatie de dependenta tot mai accentuata fata de spatiile dezvoltate, sa-si creeze si sa-si reproduca constant dezechilibre externe ca urmare a deficitului lor de performanta in crestere.
In economiile de comanda dezechilibrele de performanta aveau cauze structurale - care pot fi puse in relatie cu o politica economica defectuasa, cu un mod de functionare lipsit de eficienta, de viabilitate.
In aceasta parte a lucrarii se ajunge la distinctia cheie pe care o face autorul intre o ajustare fortata a balantei de plati si o ajustare fundamentala, care incearca sa elimine cauzele generatoare ale unui masiv deficit structural de performanta.
In viziunea autorului, ajustarea fundamentala in cazul economiei de comanda echivaleaza cu transformarea sistemului, cu o schimbare a logicii sale de functionare si inlaturarea restrictiei structurale de oferta. O asemenea transformare e un proces dificil, complicat si complex care antreneaza ansamblul societatii si care se intinde pe o perioada de timp nu usor de definit. Autorul afirma ca " transformarea sistemului totalitar al economiei de comanda, trecerea la sistemul economiei de piata reprezinta marea aventura socio-economica si politica a acestui sfarsit de secol ".
Echilibrul extern exprima si depinde de calitatea functionarii economiei. Cu cat e mai deficienta functionarea economiei, cu atat mai mult realizarea echilibrului balantei de plati e rezultatul utilizarii mecanismelor de control direct al fluxurilor economice externe. Se mai reaminteste ca echilibrul balantei de plati nu se refera la un moment dat, ci e o stare ce cuprinde o perioada de timp ce include fluctuatii simetrice ale conditiilor activitatii economice.
Balanta platilor curente are semnificatie imediata pentru venitul national disponibil deoarece se refera la fluxurile economice externe reale (de bunuri si servicii). Aceasta balanta da masura puterii competitive a economiei nationale si, pe termen lung, orienteaza miscarea cursului de schimb al monedei nationale.
Autorul imparte dezechilibrele externe dintr-o economie in dezechilibre conjuncturale si dezechilibre structurale. In conditii normale dezechilibrele conjuncturale sunt eliminate fara a implica procese de ajustare. Nu acelasi lucru se poate spune despre dezechilibrele structurale, care exprima incapacitatea economiei de a sustine un echilibru pe termen lung al balantei de plati, atunci cand are loc o utilizare deplina a resurselor interne. Inlaturarea dezechilibrelor structurale presupune ajustari ale politicii economice sau ajustarea mecanismului de functionare a economiei.
Mai departe sunt prezentate masurile necesare pentru corectarea dezechilibrelor externe structurale. Autorul face o distinctie intre ajustarile propriu-zise si cvasi-ajustari. Ajustarile propriu-zise privesc corectarea fundamentala a dezechilibrelor, ceea ce, in termeni foarte generali, semnifica aducerea consumului intern productiv si neproductiv la nivelul productiei interne in conditiile manifestarii starii de echilibru intern. Deci ajustarea fundamentala se realizeaza prin modificarea modului de actiune al factorilor care determina cererea si oferta in economie.
A doua categorie de masuri, cvasi-ajustarile, sunt impartite la randul lor in doua categorii :
- masuri de control direct al fluxurilor economice externe, ce urmaresc asigurarea unui echilibru intre intrarile si iesirile de active reale si financiare
- finantarea externa a deficitului.
Desi, in anumite circumstante, cvasi-ajustarile pot facilita un proces de corectare fundamentala a deficitului structural, ajustarea propriu-zisa e inevitabila atunci cand se doreste cresterea eficientei economice si a capacitatii de performanta a economiei nationale.
Autorul ia in discutie situatia din economiile est-europene :
" In ultimele doua decenii, economiile est europene au fost confruntate, in relatiile economice externe cu o serie de fenomene nefavorabile care au afectat balantele lor de plati; avem in vedere recesiunea economica, cresterea dobanzilor pe piata internationala a capitalului si deteriorarea raportului de schimb al tarilor mai mici in relatiile comerciale cu fosta URSS. Insa problema centrala a evolutiei economiilor est-europene si, implicit a ajustarii dezechilibrelor externe, e generata de mecanismele de functionare ale acestor economii. In conditiile in care aceste tari poseda structuri productive industriale, au o populatie activa cu grad relativ inalt de calificare profesionala, au importante capabilitati stiintifice si tehnologice, ele nu valorifica in mod adecvat potentialul lor de performanta.
Acest deficit de performanta, ce are o natura structurala, a fost si este frecvent semnalat in literatura de specialitate din aceste tari si a avut ca efect principal procesul in desfasurare, de transformare a sistemului economic si a politicii nationael pentru crearea unor economii de piata viabile. Realizarea unei dezvoltari economice autentice, pe baza mecanismelor economiei de piata ar insemna o crestere radicala din punct de vedere calitativ al performantei generale.[ ] O dezvoltare performanta e conditionata de modificarea modelului de actiune a factorilor care determina productia si cererea, ea ducand la folosirea resurselor latente din economie si la schimbarea modului de ajustare a balantei de plati. "
