Protectia internationala impotriva actelor de concurenta neloiala

Protectia internationala impotriva actelor de concurenta neloiala

Protectia internationala impotriva actelor de concurenta neloiala

1. Protectia agentilor economici romani in strainatate si a strainilor in Ro­mania impotriva concurentei neloiale se rezolva in functie de apartenenta la Conventia de Uniune de la Paris pentru Protectia proprietatii industriale (1883).

Apartenenta tarii noastre la Uniune, da dreptul comerciantilor din Romania la tratamentul national si la tratamentul unionist. La randul lor, strainii unionisti vor putea cere in Romania acelasi tratament.

Principiul tratamentului national inseamna asimilarea strainului resortizant al Uniunii cu nationalul fara vreo conditie de reciprocitate.

intrucat intre legile tarii membre ale Uniunii exista mari deosebiri, tratamen­tul national este completat cu tratamentul unionist.

Principiul tratamentului unionist inseamna asigurarea unui minim de pro­tectie tuturor resortizantilor Uniunii, prin stabilirea unor reguli uniforme apli­cabile pe intreg teritoriul. Prin art. 10 bis inclus in Conventie cu prilejul con­ferintei de revizuire de la Washington (1911), tarile Uniunii s-au angajat: 1. sa asigure cetatenilor tarii respective o protectie efectiva impotriva concurentei neloiale. Potrivit alin. (2) din art. 10 bis, constituie un act de concurenta ncloiala orice act de concurenta contrar uzantelor cinstite in materie industriala sau co­merciala.

Prin Conventie sunt interzise in principal:

1. orice fapta de natura a crea confuzie prin orice mijloc cu intreprinderea, produsele sau activitatea industriala sau comerciala a unui comerciant;

2. afirmatiile false in exercitarea comertului de natura a discredita intreprin­derea, produsele sau activitatea industriala ori comerciala a unui comerciant;

3. indicatiile sau afirmatiile a caror folosire, in exercitarea comertului este susceptibila sa induca publicul in eroare, in ceea ce priveste natura, modul de fabricare, caracteristicile, aptitudinea pentru intrebuintare sau cantitatea marfu­rilor.

Printre dispozitiile din Conventie relativ la concurenta neloiala amintim si art. 8, art. 9 alin. (6) si art. 10.

Art. 8 prevede ca numele comercial va fi protejat in toate tarile Uniunii, fara obligatia depozitului sau inregistrarii, indiferent daca el face sau nu parte dintr-o marca de fabrica sau comert. Art. 9 se refera la sechestrarea la import, interzicerea importului sau sechestrarea in interior a produselor care poarta ilicit o marca de fabrica sau un nume comercial protejate in tarile in care sunt importate. Alin. (6) din art. 9 prevede ca atunci cand legislatia unei tari nu admite nici una din aceste masuri ele vor fi inlocuite, pana la modificarea co­respunzatoare a legislatiei, cu actiunile si mijloacele pe care legea acestei tari le asigura in asemenea cazuri cetatenilor sai.

Art. 10 prevede ca dispozitiile art. 9 se vor aplica si in caz de folosire directa sau indirecta a unor indicatii false privitoare la provenienta produsului sau iden­titatea producatorului, a fabricantului sau a comerciantului. Aceste texte creeaza pentru statele membre ale Uniunii obligatia de a legifera.

Dreptul la actiunea in justitie pentru folosirea fara drept a numelui altuia (art. 9), folosirea unor false indicatii privind originea produsului (art. 10) si concurenta neloiala (art. 10) este reglementat de art. 10 care obliga tarile mem­bre ale Uniunii sa puna la dispozitia persoanelor fizice si juridice lezate si asociatiilor profesionale mijloacele juridice necesare unei protectii eficace im­potriva concurentei neloiale.

Principiul tratamentului national prevazut de Conventia de la Paris este con­sacrat in tara noastra de Legea nr. 28/1967 privind marcile de fabrica si de art. 6 al Legii nr. 64/1991 privind brevetele de inventie.

In tarile Uniunii Europene, dreptul aplicabil pentru nationalii fiecarei tari membre il reprezinta atat legislatia interna a acelei tari, cat si reglementarile Comunitare, asa cum rezulta din tratatele pietei comune. Astfel, art. 85 din Tratatul de la Roma (1957) prevede ca sunt lovite de nulitate absoluta "acor­durile dintre intreprinderi si toate practicile concertate, care sunt susceptibile sa afecteze comertul intre statele membre si care au ca obiect si efect sa im­piedice, sa restranga sau sa falsifice jocul concurentei in interiorul Pietei Co­mune'.

Art. 86 din Tratat interzice "in masura in care comertul intre statele membre este susceptibil de a fi afectat faptul uneia sau a mai multor intreprinderi de a exploata in mod abuziv o pozitie dominanta in Piata Comuna sau pe o parte importanta a acesteia'. Printre practicile la care se refera art. 85 sunt si cele care antreneaza restrictii in transmisiunea drepturilor de proprietate industriala si care imbraca adesea forma unor acte de concurenta neloiala. Potrivit aceluiasi text al Tratatului, practicile mentionate privesc preturile impuse, limitarea pro­tectiei debuseelor investitiilor, repartizarea pietelor si a surselor de aprovizio­nare, discriminarea intre partenerii comerciali, subordonarea incheierii contrac­telor, acceptarii unor prestatii suplimentare fara legatura directa cu obiectul ace­stor contracte.