Renta

Renta

O alta forma de venit intalnita in societate este renta. Exista mai multe interpretari in legatura cu notiunea de renta. Una dintre ele se refera la sensul uzual al notiunii, care desemneaza un venit fara munca. Acest sens este prea larg, el nu este utilizat de catre specialisti, nu reflecta corect nici natura, nici continutul rentei. O alta semnificatie a continutului de renta provine de la economistii clasici, care considera ca pamantul, ca factor de productie limitat cantitativ, produce un venit suplimentar care imbraca forma rentei. Aceasta semnificatie clasica fundamentata si dezvoltata de David Ricardo, a fost completata ulterior, astfel incat astazi majoritatea specialistilor considera renta ca un plus de venit de care pot sa beneficieze toti subiectii economici care dispun de conditii deosebite[1].

Desigur, o asemenea interpretare a notiunii de renta este destul de larga, chiar ambigua. Ce inseamna conditii deosebite? Cum apare plusul de valoare? Iata doua intrebari care trebuie sa stea in atentie pentru a clarifica corect notiunea de renta.

Conditiile deosebite vizeaza situatia ofertei unui factor sau altul. Daca oferta este inelastica, sunt create conditiile ca o parte din venitul obtinut sa imbrace forma de renta. "Renta economica pura (respectiv renta privita ca recompensa a factorilor de productie, s. n.) se refera la venitul obtinut de un factor de productie - orice factor - care se caracterizeaza prin completa inelasticitate a ofertei [2]. Acest lucru inseamna ca, sub aspectul cantitatii nu se vor produce modificari in viitor, indiferent ce pret se ofera pentru factorul respectiv. Aceasta caracteristica o are factorul pamant si uneori un element sau altul din ceilalti factori de productie. De pilda, un cercetator de exceptie care este angajat de catre o firma, sau un manager cu calitati deosebite. Acestia vor fi platiti cu mult peste nivelul celor cu aceeasi pregatire si care desfasoara aceeasi munca. Plusul obtinut de cercetator sau manager peste salariul celorlalti cercetatori sau manageri cu aceleasi atributii, va imbraca forma de renta. Acest plus se obtine datorita faptului ca oferta este inelastica, profesionistii de exceptie se intalnesc foarte rar. "Renta este intotdeauna un extraprofit, conditionat de faptul ca unul dintre factorii de productie are un anumit avantaj si se afla in posesia exclusiva a cuiva." .

Cert este ca dintre toti factorii de productie, pamantul indeplineste toate conditiile pentru a crea renta. De fapt, economistii clasici au folosit acest factor de productie ca sa explice natura si continutul categoriei de renta. Pentru ceilalti factori, renta apare numai in situatii deosebite, respectiv in situatia in care cantitatea oferita ramane neschimbata, deci oferta se caracterizeaza prin inelasticitate. "In deciziile privind recompensarea factorilor, elasticitatea ofertei este de mare importanta. Daca oferta este inelastica, factorii vor fi capabili sa obtina renta economica si, cu cat este mai mare inelasticitatea ofertei, cu atat va creste partea din recompensa care va imbraca forma de renta" [4] .

Sa ne oprim la factorul pamant pentru a explica aceasta forma de venit care este renta. Asa cum subliniaza specialistii, trasatura distincta a pamantului este ca oferta este fixa la nivelul intregii economii, chiar si in cazul perioadelor lungi[5]. Desigur, apar unele exceptii atunci cand omul reuseste sa mareasca suprafata de pamant prin actiuni de desecare sau asa cum este cazul in Olanda, prin indiguiri etc. Fara indoiala, aceste exceptii nu schimba cu nimic datele problemei, oferta de pamant este inelastica, ea apare sub forma unei curbe verticale (figura nr. 47) care reprezinta cantitatea fixa si neschimbatoare a pamantului. De mentionat ca, indiferent daca renta pe hectar creste sau descreste, cantitatea de pamant disponibila a fi utilizata in productie este neschimbatoare.

Venitul suplimentar obtinut datorita situatiei speciale a ofertei in cazul pamantului si care imbraca forma de renta este insusit de proprietarii pamantului, atat in cazul in care il lucreaza singuri, cu forte proprii, cat si in cazul in care il arendeaza.

Curba cererii pentru pamant are o traiectorie in jos, spre dreapta, ea deriva din VMP pentru factorul pamant. Intersectia dintre curba cererii pentru pamant si curba ofertei de pamant pune in evidenta nivelul rentei (r_e).

Daca cantitatea de pamant oferita, deci si care se va utiliza, creste (desecari, indiguiri etc.), pastrandu-se ceilalti factori ficsi, produsul marginal al pamantului se va diminua conform actiunii legii descresterii randamentului. Daca productia obtinuta este vanduta in cadrul pietii imperfecte, atunci VMP al factorului pamant va descreste pentru simplu motiv ca venitul marginal va descreste.

Renta pe ha, asa cum rezulta din grafic, trebuie sa tinda spre nivelul r_e. Acest lucru se explica astfel. La un nivel al rentei deasupra lui r_e, cantitatea de pamant ceruta va fi mai mica decat oferta disponibila. In acest caz se creeaza situatia ca unii proprietari de pamant sa nu obtina nimic pentru pamantul lor. De fapt, pentru a obtine ceva, proprietarii de pamant in aceasta situatie isi vor oferi pamanturile pentru mai putin, astfel incat nivelul rentei va scadea, tinzand sa atinga punctul r_e. De asemenea, o renta sub nivelul r_e nu poate fi mentinuta mult timp. Producatorii (cei ce iau in arenda pamantul), vor incerca sa-si atraga cat mai mult pamant. Pentru aceasta, ei vor oferi mai mult pe ha, ridicand nivelul rentei pana la punctul r_e. Deci, concluzia este ca singurul nivel al rentei care se poate mentine este acela care egaleaza cererea de pamant cu oferta de pamant, respectiv r_e.

Desi oferta totala de pamant este, tehnic vorbind, fixa, oferta de piata nu este fixa. Avem in vedere schimbarile care se produc in fertilitatea diferitelor suprafete de pamant si, desigur, unele actiuni de atragere a unor noi suprafete in sfera productiei agricole. Daca tinem seama de legea randamentelor neproportionale (legea descresterii fertilitatii), atunci este limpede ca oferta diferitelor calitati de pamant va scadea. Asemenea mutatii nu schimba cu nimic caracterul rigid, inelastic al ofertei totale.

Oferta fixa de pamant inseamna ca renta pe hectar este determinata in mod exclusiv de cererea pentru pamant. Daca cererea pentru pamant intr-o anumita zona geografica este ridicata, atunci si nivelul rentei va fi mare si invers, daca cererea este scazuta si renta va fi la fel. Cererea pentru oricare resursa - asa cum am vazut - este o cerere derivata, deci renta pe hectar va fi determinata de valoarea de piata a bunurilor obtinute de pe pamant.

Renta obtinuta de pe pamanturile care sunt utilizate in productia agricola este renta funciara. Cum apare acest venit ?

Pentru a raspunde la aceasta intrebare este necesar sa analizam situatia concreta din agricultura. Dupa cum stim, oferta de pamant este fixa. In acelasi timp, suprafetele de pamant cu o fertilitate ridicata sunt si ele limitate. Mai mult, exista diferente intre suprafetele de pamant privind pozitia lor fata de centrele de desfacere si aprovizionare. Deci, terenurile cu potential productiv sunt limitate. Ele nu sunt suficiente pentru acoperirea cererii de consum de produse agricole a societatii. Drept urmare, oamenii vor atrage in productia agricola si terenuri cu fertilitate mai redusa. Aceasta inseamna ca la investitii egale, pe terenuri diferite de fertilitate, se obtin randamente inegale; la fel se intampla daca pe acelasi teren se fac investitii succesive de capital. Este de fapt efectul concret al actiunii legii fertilitatii descrescande.

Diferentele de fertilitate intre terenuri, ca si diferentele de pozitie fata de centrele de consum si aprovizionare genereaza renta diferentiala. Aparitia ei este determinata pe de o parte de limitarea terenurilor de potential ridicat, precum si a celor care au o pozitie mai buna, iar pe de alta parte, de necesitatea cultivarii si a terenurilor cu fertilitate mai scazuta si pozitie mai proasta, deoarece nevoile societatii de produse agricole impun acest lucru.

Datorita acestui fapt, nivelul preturilor de vanzare pe piata a produselor agricole va fi determinat de costurile de pe terenurile cu fertilitatea cea mai scazuta, sau de cele cu pozitia cea mai dezavantajoasa (pozitia dezavantajoasa contribuie la ridicarea cheltuielilor de transport). Este firesc atunci ca produsele obtinute de pe terenurile cu fertilitate ridicata, sau cu o pozitie mai avantajoasa sa se vanda la preturile astfel stabilite, obtinandu-se un spor de venit. Acest spor de venit realizat pe terenurile bune si foarte bune, ca si de pe terenurile cu localizare buna si foarte buna, constituie un venit suplimentar fata de veniturile aduse de terenurile cu fertilitate scazuta, sau cu o pozitie dezavantajoasa. Acest plus de venit imbraca forma rentei diferentiale si va fi insusit de catre proprietarul de pamant. Cu alte cuvinte, parcelele de pamant care dau o recolta mare pe hectar vor determina o renta mai mare decat parcelele cu o productie mai mica pe hectar. Desigur, cererea pentru parcelele cu fertilitate ridicata va fi mai mare decat pentru parcelele cu fertilitate mai mica. VMP pentru o suprafata de pamant cu mare fertilitate va depasi VMP pentru o suprafata similara, dar cu fertilitate mai scazuta. La fel se intampla si in cazul diferentei de pozitie. Renta este mai mare in zonele cele mai importante. Putem spune ca in primul caz se obtine renta diferentiala de fertilitate si, in al doilea caz, renta diferentiala de pozitie.

Renta diferentiala se obtine si datorita randamentului inegal al investitiilor succesive de capital pe aceeasi suprafata sau pe terenuri diferite. Formarea ei este rezultatul promovarii unei agriculturi intensive, generata de cresterea continua a nevoilor de consum de produse agricole ale societatii si, desigur, de realizarile in stiinta si tehnica cultivarii plantelor si cresterii animalelor.

Ce se intampla in cazul terenurilor cu cea mai scazuta fertilitate, sau cu pozitia cea mai proasta? Vor da si ele renta? Daca da, cum?

Unii specialisti sustin ca si aceste terenuri vor da renta, dar care rezulta din miscarea preturilor produselor agricole. Nevoia de produse agricole, deci cererea mare in comparatie cu oferta, va duce la ridicarea preturilor produselor agricole, astfel incat se va obtine un surplus de venit si de pe aceste terenuri, surplus care va imbraca forma de renta, cunoscuta sub denumirea si de renta absoluta.

Renta funciara a cunoscut o dinamica contradictorie. Economistii clasici considerau ca exista o tendinta de crestere a rentei datorita cresterii cererii de produse agricole. Azi se constata ca in tarile dezvoltate din punct de vedere economic, renta descreste deoarece intervin o serie de factori deloc neglijabili, cum ar fi: atragerea in productia agricola a unor tehnici si tehnologii de mare randament; ridicarea fertilitatii unor suprafete de teren prin actiuni de ameliorari; perfectionarea mijloacelor de transport etc.

Renta, in conditiile in care proprietarul de pamant nu se ocupa personal de cultivarea acestuia, imbraca forma arendei. Arendasul este un intreprinzator care isi asuma responsabilitatea activitatii economice pe pamantul inchiriat (arendat) de la un proprietar funciar. Renta nu coincide cu arenda. De regula, aceasta este mai mare deoarece, pentru arendas, renta este o plata facuta pentru dreptul de folosire a terenului si devine element al costului de productie alaturi de platile efectuate pentru masini, ingrasaminte etc. Arenda mai cuprinde, in afara de renta, si alte elemente: dobanda la capitalul celui care a dat in arenda, diferite impozite pe care le plateste proprietarul, chirii pentru diferite constructii pe care le foloseste arendasul etc. Desigur, marimea arendei este rezultatul negocierilor dintre proprietarii pamantului si arendasi.

Renta se intalneste nu numai in agricultura, ci este prezenta oriunde factorul pamant participa la activitatea economica. O intalnim in constructii, ca renta de pozitie, in industria extractiva, ca renta miniera etc.

Teoria rentei, ca si determinarea nivelului acesteia, are o importanta practica deosebita pentru stabilirea corecta a impozitelor pe venit. Acesta este diferentiat corespunzator nivelului rentei pentru fiecare suprafata de teren.

Renta nu este acelasi lucru cu pretul pamantului. Acesta din urma se refera la suma de bani cu care se vinde la piata fiecare unitate de suprafata de pamant. Cum se stabileste pretul ? La ce nivel ?

Daca analizam cu atentie modul de formare a pretului pamantului sesizam ca marimea acestuia depinde de doi factori: marimea arendei si rata dobanzii.

Sa explicam acest lucru. Pentru aceasta sa ne imaginam ca o anumita parcela de pamant data in arenda aduce proprietarului ei un venit anual de 1000 $. Daca aceasta parcela se va vinde, pretul ei va fi egal cu suma care, depusa la banca, va aduce o dobanda posesorului ei egala cu 1.000 $. Daca presupunem ca rata dobanzii este de 5% pe an, atunci pretul pamantului va fi egal cu 1.000/5 x 100 = 20.000 $.

Daca rata dobanzii va fi de 4% anual, atunci pretul pamantului va fi egal cu 25.000 $. Deci, pretul pamantului este, de fapt, renta capitalizata, adica acea renta care fiind transformata in capital aduce posesorului banilor respectivi un venit egal sub forma de dobanda. Desigur si aici intervine confruntarea dintre cererea si oferta de terenuri agricole cat si dintre cererea si oferta de produse agricole, dar punctul de plecare in stabilirea pretului este cel aratat mai sus. Ceea ce trebuie retinut este ca la determinarea pretului pamantului, este necesar a se face calculul luand in considerare marimea rentei care se prevede a fi in viitorii ani.