TEORIA GENERALA A IMPOZITELOR

Sectiunea I.

Consideratii introductive

Necesitatea impozitului

Satisfacerea nevoilor colective ale oricarei societati impune realizarea unor

venituri publice. Intr-adevar, pentru a-si indeplini rolul si functiile sale, statul trebuie sa mobilizeze resursele si sa faca cheltuieli banesti.

In consecinta, statul procedeaza la repartitia sarcinilor publice intre membrii societatii, persoane fizice sau juridice.

Instrumentul financiar si juridic prin care se infaptuieste aceasta repartitie il constituie obligatia fiscala sub forma impozitelor, taxelor, contributii si a altor sarcini fiscale specifice fiecarei tari si fiecarei etape istorice in parte. Se constata ca impozitele pot fi abordate din mai multe ipostaze: ca principala sursa de formare a veniturilor statului; ca modalitate principala de infaptuire a alocarii optime a resurselor intre cele doua mari sectoare, definite dupa caracterul privat sau public al bunurilor produse in societate, in functie de care se defineste punctul optim al fiscalitatii; ca instrumente de orientare a economiei, prin obiectivele stabilite de catre puterea publica; ca instrumente de infaptuire a echitatii sau justitiei sociale in plan fiscal, denumita echitate fiscala; ca instrumente de influentare a inflatiei, prin orientarea comportamentelor agentilor economici si a tuturor contribuabililor, privind consumurile de resurse, de bunuri si servicii .

Asa cum s-a aratat, o prima categorie de norme juridice avand ca obiect de reglementare finantele publice o reprezinta cele privind procesul de constituire a resurselor banesti necesare satisfacerii nevoilor publice, adica a fondurilor publice, denumite frecvent fonduri bugetare. Normele juridice din aceasta categorie asigura concentrarea in bugetele publice (bugetul de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor speciale si bugetul asigurarilor sociale de stat) a resurselor banesti necesare constituirii si alimentarii veniturilor publice, adica a fondurilor aflate la dispozitia autoritatilor publice, centrale si locale. In aceasta categorie de norme juridice se cuprind reglementarile prin care se instituie impozitele, taxele si alte venituri publice .

2. Definirea impozitului si taxelor

Definitia impozitului

Impozitul este definit ca fiind plata baneasca obligatorie, generala si definitiva

efectuata de persoane fizice si juridice in favoarea bugetului statului, in cuantumul si in termenele precis stabilite de lege, fara obligatia din partea statului de a presta platitorului un echivalent direct si imediat[3].

Din continutul definitiei rezulta ca notiunea de impozit este caracterizata prin cateva trasaturi specifice:

a). potrivit legislatiei tarii noastre impozitul nu poate imbraca decat forma baneasca, element ce-l diferentiaza fata de orice obligatii neexprimate si necalculate in bani; deci impozitul este o obligatie baneasca si nu una de prestatii personale;

b). natura de plata "generala" a impozitului rezulta din obligatia care se refera la grupe sau categorii de contribuabili si nu la subiecti individuali determinati;

c). caracterul "definitiv" al impozitului evidentiaza lipsa unei obligatii de restituire direct de catre contribuabil a sumei percepute. Contribuabilii sunt, asa cum s-a aratat deja, atat persoanele juridice, cat si cele fizice, care, potrivit legii, trebuie sa suporte impozitul, intrucat detin o materie impozabila;

d). "caracterul unilateral al obligatiei", in sensul ca beneficiarul neconditionat al platii este statul sau unitatile administrativ-teritoriale, iar contribuabilul nu dobandeste vreun drept corelativ la o contraprestatie, concreta si imediata, adica nu poate pretinde un echivalent corelativ direct individual. Este vorba deci, de caracterul ireversibil al impozitului;

e). In sfarsit, notiunea de impozit cuprinde si elemente de stabilire a obligatiei fiscale in sarcina contribuabililor (ceea ce inseamna, in alti termeni, asezarea si realizarea impozitului). Aceasta consta in procedura fiscala pentru identificarea si determinarea in concret a subiectului si obiectului impunerii (materia sau baza impozabila), calcularea impozitului de plata cu ajutorul cotelor de impunere si plata acestuia la termenele si in conditiile prevazute de lege si nu in mod arbitrar.

Definitia taxei

Taxele sunt platile facute de persoane fizice sau juridice, de regula, pentru

servicii prestate sau activitati efectuate in favoarea acestora, in principal, de catre institutii publice[4].

Din continutul definitiei rezulta ca notiunea de taxa este caracterizata prin urmatoarele trasaturi :

a). reprezinta plati neechivalente deci, plata poate fi mai mica sau mai mare in raport de valoarea prestatiilor efectuate de anumite organe sau institutii ale statului;

b). subiectul platitor este precis determinat din momentul solicitarii prestatiei respective;

c). constituie o contributie de acoperire a cheltuielilor ocazionata de prestarea unui serviciu persoanelor solicitante;

d). sunt plati facute de solicitanti pentru servicii efectuate din partea organelor de stat in mod direct si imediat.

Deosebiri intre impozite si taxe

a). in cazul impozitului plata facuta in contul bugetului nu obliga statul sa

presteze platitorului un serviciu direct si imediat; pe cand la taxa, exista obligatia prestarii un ui serviciu direct si imediat din partea statului;

b). cuantumul lor se determina diferit, la impozit in principal in functie de baza impozabila, pe cand marimea taxei este influentata in general, de natura serviciului prestat;

c). termenele de plata sunt stabilite la date fixe pentru impozite, iar la taxe in momentul solicitarii sau dupa efectuarea prestatiei serviciilor.

In ceea ce priveste deosebirea, din punct de vedere al echivalentului, in unele cazuri acesta are un caracter relativ, deoarece sunt reglementate si taxe care numai in parte reprezinta echivalentul serviciului prestat. De exemplu, taxele succesorale.

Moneda de calcul si de plata a impozitelor si taxelor

Constitutia Romaniei la art. 137 alin.2 prevede: "Moneda nationala este

leul, iar subdiviziunea acestuia, banul. In conditiile aderarii la Uniunea Europeana, prin lege organica se poate recunoaste circulatia si inlocuirea monedei nationale cu cea a Uniunii Europene".

In temeiul textului de mai sus, Codul fiscal la art.9 alin.1 prevede ca impozitele si taxele se platesc in moneda nationala care este leul. Potrivit alin.3 sumele exprimate intr-o moneda straina se convertesc in moneda nationala a Romaniei, dupa cum urmeaza:

a). In cazul unei persoane care desfasoara o activitate intr-un stat strain si isi face contabilitatea acestei activitati in moneda statului strain, profitul impozabil sau venitul net din activitati independente si impozitul platit statui strain se convertesc in moneda nationala a Romaniei prin utilizarea unei medii a cursurilor de schimb valutar pentru perioada caruia ii este aferent profitul impozabil sau profitul net;

b). In oricare alt caz, sumele se convertesc in moneda nationala a Romaniei prin utilizarea cursului de schimb valutar la data la care se primesc sau se platesc sumele respective ori la o alta data prevazuta in norme.

Sectiunea a II a

Sistemul fiscal si politica fiscala

2.1. Sistemul fiscal

In orice oranduire sociala "sistemul veniturilor publice este determinat de forma de proprietate asupra mijloacelor de productie si de sfera relatiilor marfa-bani"[6].

La formarea veniturilor publice participa regiile autonome, societatile comerciale, organizatiile cooperatiste si populatia[7].

Putem defini sistemul fiscal, ca reprezentand "totalitatea impozitelor si taxelor provenite de la persoanele fizice si persoanele juridice care alimenteaza bugetele publice"[8].

In practica financiara se utilizeaza si notiunea de fiscalitate, care este definita ca fiind un "sistem" de constituire a venitului statului prin redistribuirea venitului national cu aportul impozitelor si taxelor, reglementat prin norme juridice .

Sistemul fiscal (fiscalitatea) cuprinde o diversitate de impozite, taxe si alte varsaminte obligatorii care afecteaza veniturile tuturor persoanelor fizice sau juridice, ponderea efortului fiscal fiind suportata de masa populatiei, mai ales prin intermediul preturilor.

Existenta unei stabilitati a sistemului fiscal este impetuos necesara, deoarece buna functionare a economiei. In caz contrar, frecventele modificari si completari, care se aduc reglementarilor fiscale, creeaza greutati in cunoasterea exacta si aplicarea unitara a legislatiei in domeniu. In acelasi timp, prin acest fenomen se creeaza si o stare de neincredere si nesiguranta investitorilor interni si straini pentru soarta investitiei pe care intentioneaza sa o faca.

Dupa Revolutia din decembrie 1989, au fost adoptate o serie de reglementari ale sistemului fiscal. Astfel, analizandu-se aceste reglementari, observam cateva orientari spre care s-a indreptat noul sistem fiscal si anume:

a). Reforma fiscala care se realizeaza in Romania are in vedere, in principiu, conditiile sociale si economice specifice etapei actuale de dezvoltare. Sistemul fiscal este conceput pentru a corespunde cerintelor impuse de reforma social-economica aflata in plina desfasurare. Nu este posibil sa se copieze un sistem fiscal specific unor anumite state avansate, deoarece conditiile economice si sociale sunt esential diferite, dar se poate incerca o armonizare fiscala cu sisteme fiscale mai avansate ;

b). prin reforma fiscala se urmareste construirea unui sistem fiscal coerent, echitabil si eficient. Spunem " construirea" unui sistem fiscal, deoarece regimul comunist a renuntat la definirea unui sistem fiscal coerent si la clasificarea si principiile traditionale ale impunerii, pentru a masca metoda preluarii fortate la bugetul statului a venitului net obtinut de intreprinderile de stat.

Imediat dupa Revolutie a fost initiat cadrul legislativ al privatizarii prin adoptarea unor masuri de stimulare a privatizarii, atat in ce priveste sectorul de stat , cat si in organizarea activitatilor pe baza liberei initiative si atragerii capitalului strain .

In domeniul agricol a fost creat cadrul legal pentru extinderea si incurajarea sectorului privat. In aceste conditii apare necesara organizarea unui sistem fiscal coerent si eficient, bazat pe obtinerea pe cale fiscala, si nu prin metode administrative a veniturilor publice.

La construirea acestui sistem fiscal si-au adus contributia si impozitul pe salarii , impozitul pe profit si T.V.A. - un impozit indirect, modern.

2.2. Politica fiscala[18]

In abordarea politicii fiscale trebuie stabilite mai intai, conceptul de politica fiscala, sfera acesteia, precum si interdependenta cu alte politici.

Pin politica fiscala se intelege "volumul si provenienta resurselor de alimentare a fondurilor publice, metode de prelevare care urmeaza a fi utilizate, obiectivele urmarite, precum si mijloacele de realizare a acestora" .

Politica fiscala poate urmari atingerea unor scopuri diferite, fie de natura pur fiscala, fie de natura publica, militara, sociala etc. In aceste conditii, este usor de observat ca ea reprezinta o parte integranta a actiunilor economice generale intreprinse de stat. Intre politica economica si cea fiscala s-au creat puternice interdependente, politica fiscala implicandu-se in realizarea cerintelor economiei prin actiunea de interventie a statului cu ajutorul instrumentelor fiscale in procesele economice.

Politica fiscala se interfereaza puternic si cu politicile sectoriale ( industrie, comert, agricultura) cu politicile financiar-monetare, sociale, precum si cu strategiile legislativ-institutionale.

Deoarece prelevarile de resurse banesti de la persoanele fizice sau juridice la fondurile publice conduc la scaderea patrimoniului contribuabililor, aceste prelevari trebuie sa fie stabilite de catre autoritatile publice competente si sa ia o forma juridica adecvata- lege, decret, etc.- care sa fie opozabila tuturor membrilor societatii.

Prin intermediul politicii fiscale se poate actiona in sensul protejarii sau incurajarii anumitor ramuri economice; astfel, interventionismul fiscal poate viza obiective diferite, cum ar fi:

stimularea agentilor economici spre realizarea de investitii in anumite domenii;

cresterea calitatii si a competitivitatii produselor;

protejarea mediului inconjurator, etc.;

stimularea exportului.

Legatura politicii fiscale cu cea sociala decurge din faptul ca unele obiective

se aduc la indeplinire prin masuri cu caracter fiscal, cum sunt: exonerari si reduceri de impozite si taxe, aplicarea unor deduceri din materia impozabila etc. Totodata, prin modul de impozitare se are in vedere realizarea echitatii verticale (pe seama progresivitatii impunerii) dar si a celei orizontale (pe baza principiului ca la venituri egale sa se perceapa impozite egale).

Politica fiscala, ca parte integranta a politicii financiare, nu poate fi abordata decat in stransa legatura cu politica alocativa (politica bugetara stricto sensu). La randul sau, politica fiscal-bugetara trebuie corelata cu politica monetara si cu celelalte componente ale politicii economice si sociale, precum si cu cele de protectie a mediului, de aparare nationala etc.

Politica fiscala este strans legata de cea alocativa (bugetara), ele fiind elaborate concomitent de catre autoritatile publice competente; odata cu cresterea nivelului si diversificarea structurii cheltuielilor publice se cauta noi resurse de alimentare a fondurilor publice. Realizarea functiilor bugetare- de stabilizare conjuncturala, de afectare a resurselor si de repartitie a veniturilor- presupune o abordare de ansamblu a veniturilor si cheltuielilor bugetare, deci o politica fiscal- bugetara unitara.

Politica fiscala poate actiona asupra consumului, prin modificarea cererii solvabile a populatiei. Cand se urmareste reducerea consumului, in general, se recurge fie la majorarea cotelor de impozit existente, fie la introducerea de impozite noi. Daca se urmareste orientarea cererii de consum spre anumite produse, instrumentul il constituie taxele de consumatie, prin selectarea produselor supuse impunerii si diferentierea cotelor de impunere.

In principiu, bugetul statului influenteaza economia prin soldul sau, care exprima- in caz de deficit- un dezechilibru intre venituri si cheltuieli. Interferenta cu politica monetara devine mai evidenta in functie de mijloacele la care se recurge pentru a asigura finantarea deficitului bugetar.

Optiunea pentru emisiune monetara- ca un prim mijloc de finantare a deficitului bugetar- se situeaza in domeniul politicii monetare si are ca efect sporirea cererii globale fara contrapartida restrictiva asupra cererii particulare, cu conditia insa ca presiunile inflationiste sa nu anuleze efectele stimulative ale cresterii cheltuielilor publice.

Daca se recurge la datoria publica prin cresterea datoriei interne a statului- ca un al doilea procedeu de finantare a deficitului bugetar- se va produce o crestere a cererii de credite, de natura sa determine o sporire a ratei dobanzii. Din nou elemente din sfera politicii monetare- ceea ce va duce la scaderea investitiilor, mai ales cele private consolidandu-se astfel sectorul de stat, in detrimentul celui privat.

Daca finantarea deficitului bugetar se realizeaza prin intermediul tranzactiilor cu banca centrala sau institutii internationale- a treia posibilitate de finantare a deficitului bugetar- iar excedentele bugetare urmeaza acelasi circuit, atunci, la nivelul depozitelor bancii centrale, au loc scaderi sau cresteri ale disponibilitatilor banesti in conturi.

In concluzie, putem spune ca o decizie luata in domeniul fiscal-bugetar se realizeaza si se rasfrange asupra domeniului monetar, putand crea dezechilibre mari in economie, prin accentuarea inflatiei, cresterea ratei dobanzii etc.

2.3. Principiile impunerii si principiile taxelor

2.3.1. Principiile impunerii

Impunerea reprezinta procesul complex de stabilire a impozitului ce revine in sarcina unei persoane fizice sau juridice. Aceasta reprezinta o latura de ordin tehnic si una de ordin politic[20].

Latura de ordin tehnic cuprinde metode si tehnici folosite pentru determinarea cuantumului impozitului in raport cu marimea obiectului impozabil.

Sub aspect politic, fiecare impozit trebuie sa raspunda unor cerinte, sa concorde cu anumite principii , care au fost formulate pentru prima data de Adam Smith. Aceste principii sunt:

1. Justetea impunerii consta in aceea ca platitorii trebuie sa contribuie cu impozite in functie de veniturile pe care le realizeaza;
2. Echitatea sociala presupune dreptate si justitie sociala in repartizarea sarcinilor fiscale pe clase si categorii sociale in functie de veniturile realizate si de avere cu stabilirea unui minimum devenit neimpozabil;
3. Certitudinea impunerii, potrivit careia marimea impozitelor datorate statului de catre fiecare persoana, trebuie sa fie certa, respectiv termenele, modalitatile de plata si sumele de plata sa fie clare pentru fiecare platitor;
4. Comoditatea perceperii impozitelor presupune ca impozitele sa fie percepute la termene si dupa o procedura cat mai convenabila pentru platitor;
5. Randamentul impozitelor, ceea ce inseamna ca sistemul fiscal trebuie sa faca posibil incasarea impozitelor cu cheltuieli cat mai mici si in acelasi timp sa fie cat mai acceptabil pentru platitori;
6. Unicitatea impunerii presupune ca un venit impozabil sa fie impus o singura data si cu un singur impozit,
7. Stabilitatea impozitelor consta in mentinerea la acelasi nivel a randamentului lor in toate fazele ciclului economic, adica impozitele nu trebuie sa scada si nici sa creasca in functie de productie si de venituri;
8. Elasticitatea impozitelor presupune adaptarea acestora in functie de cerintele bugetare, respectiv sa poata fi majorate sau micsorate in functie de cheltuielile bugetare;
9. Proportionalitatea impunerii presupune cresterea cotei de impozit si a impozitului pe masura cresterii venitului impozabil.

Adaptate la conditiile politice, social- economice si financiare aceste principii cu anumite retusuri, sunt sustinute de o serie de economisti contemporani.

Acestia argumenteaza ca pentru o buna structura a impozitelor se cere:

repartizarea cat mai echitabila a sarcinilor fiscale;

impozitele trebuie sa fie selectionate in asa fel incat sa reduca la minimum influenta asupra deciziilor economice ce se iau pe alte piete eficiente si-n acelasi timp trebuie folosite pentru a corecta ineficienta diversilor agenti economici;

sistemul fiscal trebuie sa faciliteze o administrare eficienta, nearbitrara si sa fie clar pentru contribuabil;

costul administratiei fiscale si al metodelor de constrangere trebuie sa fie cat mai redus cu putinta;

orice impozit nou legiferat trebuie sa fie in concordanta cu principiile de echitate fiscala, de politica economica si sociala precum si de politica financiara.

2.3.2. Principiile taxelor

Principiile care stau la baza aplicarii taxelor sunt:

Unicitatea taxarii consta in aceea ca taxa se datoreaza o singura data pentru unul si acelasi serviciu;

Raspunderea pentru neindeplinirea obligatiei de plata revine functionarului si nu debitorului;

Actele netaxate sunt nule;

Taxele sunt anticipative, datorandu-se si achitandu-se in momentul solicitarii serviciului.

. Natura juridica obligationala a impozitelor si taxelor[23]

Impozitele si taxele sunt obligatii financiar-bugetare, deoarece conditioneaza

finantarea cheltuielilor publice.

Impozitele si taxele sunt reglementate prin doua categorii de norme juridice si anume:

norme privind obiectul si subiectele debitoare ale impozitelor, taxelor si celorlalte venituri bugetare;

norme privind procedura fiscala a stabilirii si incasarii impozitelor si taxelor si ale solutionarii litigiilor dintre contribuabil si organele fiscale.

Reglementarea juridica a impozitelor, taxelor si a celorlalte venituri bugetare

este instituita potrivit unor criterii de aplicare a legii fiscale in timp si spatiu astfel:

aplicarea legii fiscale in timp este guvernata de principiul anualitatii impozitelor;

aplicarea legii fiscale in spatiu se bazeaza pe principiul teritorialitatii impozitelor urmarindu-se evitarea dublei impuneri. Astfel, venituri realizate pe teritoriul unui stat ( de catre persoane straine) care in alte state ar putea fi impozitate dublu;

- prima data de catre statul in care au fost realizate;

- alta data, de catre statul in care au fost transferate.

Sectiunea a III a

Categorii de impozite si de contribuabili

3.1. Clasificarea impozitelor si taxelor

Evolutia fiscala din fiecare tara conduce la modificari in ce priveste categoriile de impozite si taxe, cuantumul si destinatia lor, precum si modul de asezare si percepere. Tinand seama de marea diversitate de forme pe care le-au avut si le au impozitele si taxele in diferitele etape istorice ale tarii, ele pot fi grupate in functie de mai multe criterii.

In functie de forma in care se obtin de catre stat, avem:

a). impozite in natura, avand forma prestatiilor sau darilor in natura, fiind specifice si frecvente in oranduirile sclavagista si feudala;

b). impozite pecuniare imbraca forma baneasca de percepere si le intalnim sporadic in oranduirile sclavagista si feudala, dar devin preponderente in capitalism, odata cu extinderea relatiilor marfa-bani.

In functie de obiectul impunerii, impozitele si taxele pot fi impartite in urmatoarele categorii:

a). impozite si taxe pe avere, cum sunt, spre exemplu, impozitul pe cladiri si impozitul si taxei pe teren[25];

b). impozite si taxe pe venit, care se stabilesc si se percep asupra contribuabililor, persoane fizice sau juridice. Aceste impozite si taxe se realizeaza sub forma impozitului din salarii, impozitul pe profit[26];

c). impozite sau taxe pe cheltuieli, pentru limitarea sau franarea unor cheltuieli, cum este spre exemplu, impozitul suplimentar pentru depasirea fondului total destinat platii salariilor[27].

Dupa modul de percepere, distingem cea mai importanta grupare a impozitelor si taxelor, atat din punct de vedere teoretic, cat si practic. Aceste impozite sunt:

I.   impozite directe care se percep periodic direct si nominal de la persoane fizice si juridice pe baza venitului constatat sau asupra valorii bunurilor ce le apartin; exemplu impozitul pe cladiri; impozitul pe profit; impozitul pe salarii. Impozitele directe in functie de criteriile ce stau la baza asezarii si incasarii lor pot fi:

a). impozite reale sau obiective ori pe produs sunt stabilite asupra unor obiecte materiale (case, terenuri), asupra produsului, asupra obiectului impozabil, fara a se avea in vedere situatia persoanei contribuabilului; exemplu impozitul pe cladiri;

b). impozite personale sau subiective au in vedere , in principal, persoana contribuabilului, in conexiune cu veniturile sau averea sa indiferent de acestea; exemplu, impozitul pe venitul din salarii.

II.     impozite indirecte, care se stabilesc asupra vanzarii de bunuri sau prestarii unor servicii (spectacole, operatii bancare, transport, etc.) sau executarii de lucrari. In general aceste impozite sau taxe sunt incluse in pretul marfurilor, serviciilor sau lucrarilor, astfel ca se suporta de consumatori sau beneficiarii acestora, dupa caz. Impozitele indirecte la randul lor sunt impartite in raport de diferite caracteristici, in:

a). impozite sau taxe de consumatie, percepute asupra produselor si serviciilor de prima necesitate, prin adaugarea lor la pretul de vanzare ( de ex. la bauturi, tutun, zahar, faina, etc.) si asupra unor servicii mai ales locale ( servicii hoteliere, transport in comun, etc.);

b). monopoluri fiscale, modalitate constand in dreptul exclusiv al statului aspra productiei, vanzarii sau productiei si vanzarii anumitor produse ( ca de ex. sarea, bauturile alcoolice, tutunul);

c). taxe vamale, stabilite asupra marfurilor exportate, importate sau tranzitate pe teritoriul unui stat;

d). alte impozite sau taxe cum ar fi: cele de timbru, inregistrare, pe circulatia averii.

In functie de scopul urmarit, avem urmatoarele categorii de impozite:

a). impozite financiare, a caror stabilire are loc in vederea obtinerii de venituri publice ( de ex. impozitul pe venit, impozitul pe cifra de afaceri, taxa pe valoarea adaugata);

b). impozite de ordine, care au ca scop limitarea anumitor activitati, realizarea unor teluri de alta natura decat cea fiscala (de ex. impozitul pe celibat, prin care se urmareste stimularea sporirii natalitatii).

5. In raport de frecventa de realizare, impozitele pot fi grupate in:

a). impozite permanente, care au o anumita regularitate in asezare si

percepere, fiind anuale sau lunare;

b). impozite incidentale (intamplatoare), care se stabilesc si se percep

o singura data (impozitul pe avere, castigul de razboi).

6. Tinand seama de nivelul la care se administreaza, impozitele si taxele pot

fi:

a). federale sau ale statelor (landurilor, cantoanelor) membre ale

federatiei ori ale statului;

b). locale cele ale provinciilor, departamentelor, judetelor, oraselor,

comunelor.

O schema a principalelor impozite si taxe directe si indirecte utilizate pe scara larga in practica fiscala ar putea fi urmatoarea[28]:

- impozit funciar

- impozit pe cladiri

reale________  - impozit pe activitati industriale,

comerciale si profesii libere

- impozit pe capitalul mobiliar

Impozite directe_________

- impozit pe venit

- impozit pe avere

personale______   - impozit pe succesiuni

- impozit pe donatii

- impozit pe suflet( capitatia)

- pe bunuri de consum

taxe de    - pe obiecte de lux

consumatie______ - pe alte bunuri

- impozit pe cifra de afaceri

- asupra productiei

monopoluri - asupra vanzarii

fiscale___________ - asupra productiei si vanzarii

Impozite

Indirecte________ de import

taxe vamale_____  - de export

- de tranzit

- de timbru

- de inregistrare

alte taxe_______ - pe circulatia averii

- alte taxe

In Codul fiscal sunt reglementate potrivit art.2 urmatoarele impozite si taxe:

a). impozitul pe profit;

b). impozitul pe venit;

c). impozitul pe veniturile microintreprinderilor;

d). impozitul pe veniturile obtinute in Romania de nerezidenti;

e). impozitul pe reprezentantele firmelor straine infiintate in Romania;

f). taxa pe valoarea adaugata;

g). accizele;

h). Impozitele si taxele locale.

3. 2. Categoriile de contribuabili si impozitele datorate de acestia[29]

Contribuabilii pot fi grupati in doua mari categorii: persoane juridice, persoane fizice.

3.2.1. Persoanele juridice pot fi clasificate din punct de vedere fiscal in:

I.   Persoane juridice propriu-zise, categorie in care se cuprind:

A.    Persoane juridice cu activitate economica cum sunt:

• regiile autonome, companii si societati nationale;
• societatile comerciale;
• organizatiile cooperatiste;
• alti agenti economici organizati ca persoane juridice.

B. Persoane juridice fara scop lucrativ, cum sunt:

• institutiile publice;
• organizatiile sociale;
• asociatiile de cetateni;
• fundatiile.

II. Unitati economice fara personalitate juridica, categorie care cuprinde:

• unitati economice apartinand unor persoane juridice;
• asociatia in participatie;
• societatea de drept civil.

III. Societatile straine, reprezentate prin:

• societatile straine;
• filiale ale societatilor straine (au personalitate juridica).

3.2.2. Impozitele datorate de contribuabili

Contribuabilii din grupele I si II de mai sus datoreaza urmatoarele impozite si taxe:

A.    Taxa pe valoarea adaugata si accizele;

B.    Impozitele asupra profitului, cuprinzand:

• impozitul pe profitul propriu-zis;
• impozitul pe devidende  de la societatile comerciale.
• Impozitul pe sumele obtinute din vanzarea activelor societatilor comerciale.

C. Contributia pentru asigurarile sociale si alte contributii la fondurile sociale.

D.    Taxa pentru scoaterea definitiva din circuitul agricol a terenurilor aflate in extravilan si taxa pentru folosirea terenurilor in alt scop decat pentru productia agricola sau silvica;

E. Impozitul pe cladiri;

F. Alte taxe si impozite cum sunt:

• taxa asupra mijloacelor de transport;
• impozitul si taxa pe teren;
• taxe vamale;
• taxe de inregistrare;
• taxe locale;
• taxe de timbru.

Contribuabilii din grupa a III a datoreaza:

impozit pe unele venituri specifice realizate de nerezidenti;

impozitul pe venitul reprezentantelor firmelor comerciale straine;

unele impozite si taxe prevazute la litera: A,B,C,D,E, si F de mai sus.

3.2.3. Persoanele fizice inclusiv cele rezidente sau nerezidente datoreaza diferite impozite si taxe. Fiind dificil sa facem o grupare a acestora vom mentiona ca:

toti salariatii sunt subiecti ai impozitului din salarii;

toate persoanele fizice care obtin castig sunt subiecti ai impozitului pe venit;

toate persoanele fizice datoreaza impozit pe avere.

3.3. Sisteme fiscale nationale europene

In sistemele fiscale europene, impozitele si taxele cele mai utilizate sunt:

Impozitele pe venit, cuprinzand:

• impozitul pe venitul sau profitul intreprinderii societatii sau companiei;
• impozitul pe venitul persoanelor fizice.

Contributii pentru asigurari sociale denumite in general, contributii pentru securitate sociala.

Impozitele pe avere, cum sunt:

• impozite pe bunuri imobile (pe case, pe terenuri);
• impozite pe capital, pe valoare;
• impozite pe succesiuni si donatii;
• impozite pe transferul capitalului.

Impozite si taxe pe bunuri sau marfuri cum sunt:

• impozite pe circulatia bunurilor sau pe vanzari (in special taxa pe valoarea adaugata);
• impozite si taxe de consumatie;
• impozite asupra productiei;
• impozite asupra protectia mediului.

Taxe vamale

Taxe de timbru

Alte impozite si taxe.

Sectiunea a IV a

Definitii fiscale

Actele normative care reglementeaza veniturile bugetare cuprind toate elementele care sa permita stabilirea obligatiei de plata concrete a acestor venituri de catre organele competente, in sarcina unor subiecte individualizate, persoane fizice sau juridice.

Aceste elemente sunt:

Denumirea venitului bugetar reliefeaza natura economica, a bugetului respectiv (impozit, taxa, contributie, varsamant).

Platitorul sau subiectul supus platii veniturilor bugetare este persoana fizica numita contribuabil sau persoana juridica numita platitor, care pe baza dispozitiilor legale este obligata sa plateasca la buget o anumita suma de bani sub forma unui venit bugetar. Persoanele fizice sau juridice straine, care obtin venituri impozabile sau detin bunuri impozabile pe teritoriul tarii, sunt obligate sa plateasca impozite si taxe.

Suportatorul (destinatarul, platitorul) impozitului este persoana obligata sa efectueze calcularea si plata impozitului taxei sau altui venit public. In primul rand, platitorul este insusi subiectul impozabil (contribuabilul) care - in general - are indatorirea personala atat de a suporta propria obligatie fiscala, cat si de a plati impozitul datorat.

In unele cazuri, o alta persoana, este obligata, impreuna sau separat de

subiectul impozabil, la calcularea, retinerea si varsarea la bugetul public a impozitului datorat.

Astfel, spre exemplu, subiectul impozabile este persoana care primeste salariu pentru munca prestata, iar persoana juridica sau fizica care l-a angajat este raspunzatoare pentru calcularea, retinerea si plata impozitului pe salarii datorat bugetului public.

O alta persoana decat contribuabilul are o astfel de raspundere numai daca legea o prevede expres.

Sunt numeroase cazurile prevazute de lege cand o alta persoana decat debitorul este obligata la plata sumei datorate de debitor, daca acesta n-a achitat-o. Aceste cazuri vor fi examinate in capitolul - Procedura fiscala.

Platitorul, persoana fizica sau juridica, in astfel de situatii, este obligat sa faca plata impozitului la organele fiscale (care trebuie sa perceapa impozitele de la platitori si sa le vireze la bugetul public).

Obiectul impozabil sau materia impozabila sunt veniturile sau bunurile ce cad sub incidenta impozitelor si taxelor (ex. venitul realizat de o persoana, incasarile din vanzarea marfurilor produse in tara sau provenite din import, etc).

Sursa sau izvorul veniturilor bugetare o constituie mijloacele din care subiectul plateste de fapt impozitul (ex. salariile, profitul, etc.).

Asezarea si perceperea impozitelor cuprinde metodele si masurile succesive folosite de organele financiare pentru stabilirea, constatarea, evaluarea materiei impozabile, determinarea cuantumului impozitului si perceperea impozitului.

Asezarea impozitului . Aceasta inseamna:

• stabilirea marimii obiectului impozabil;
• determinarea cuantumului impozitului;
• perceperea (incasarea) impozitului.

Stabilirea marimii obiectului impozabil presupune constatarea si evaluarea

materiei impozabile prin urmatoarele metode:

1. metoda evaluarii indirecte;
2. metoda evaluarii directe.

1. Metoda evaluarii indirecte cunoaste trei variante de realizare:

• evaluarea pe baza semnelor exterioare permite stabilirea doar cu aproximatie a marimii obiectului impozabil ( varianta simpla si putin costisitoare, prezinta dezavantajul ca nu permite stabilirea cat de cat exacta a marimii obiectului impozabil, cu efecte negative asupra activitatii fiscale);
• evaluarea forfetara inseamna atribuirea unei anumite valori obiectului impozabil de catre organele fiscale cu acordul persoanei in cauza;
• evaluarea administrativa presupune stabilirea valorii materiei impozabile pe baza elementelor(datelor) pe care organele fiscale le au la dispozitie. Subiectul impozabil poate contesta evaluarea facuta, prezentand organului fiscal argumentele de rigoare.

2. Metoda evaluarii directe cunoaste doua variante:

• evaluarea pe baza declaratiei unei terte persoane consta in stabilirea marimii obiectului impozabil pe baza declaratiei scrise de o terta persoana care este obligata prin lege sa o  depuna la organele fiscale si care cunoaste aceasta marime;
• evaluarea pe baza declaratiei contribuabilului (platitorului) presupune o evidenta stricta privind veniturile si cheltuielile ocazionate de activitatea pe care o desfasoara, astfel trebuie sa incheie un bilant contabil, sa intocmeasca o declaratie de venituri si cheltuieli, o declaratie privind averea pe care o poseda etc., si ca atare organele fiscale vor determina marimea materiei impozabile.

6.2. Perceperea impozitelor

Aceasta se realizeaza prin urmatoarele metode:

a). direct de catre organele fiscale de la platitori pe doua cai:

• subiectul impozabil este obligat sa achite din proprie initiativa suma datorata bugetului de stat, in acest caz impozitul se numeste portabil;
• organul fiscal trebuie sa se deplaseze la domiciliul subiectului impozabil pentru a incasa impozitul, in acest caz, impozitul se numeste cherabil;

b). prin stopaj la sursa ceea ce inseamna ca impozitul se varsa la stat de catre o terta persoana;

c). prin aplicarea de timbre fiscale mobile este metoda folosita in cazul taxelor datorate statului pentru actiunile in justitie, certificate, acte si diferite documente elaborate de notariatele publice si de organe ale administratiei de stat.

Unitatea de impunere reprezinta unitatea de masura prin care se evalueaza obiectul impozabil (ex. leul in cazul impozitului pe profit, pe salarii).

Cota de impunere reprezinta suma sau procentul care se aplica bazei impozabile si cu ajutorul caruia se calculeaza impozitul.

Termenul de plata reprezinta data la care trebuie platite pe seama bugetului de stat veniturile bugetare datorate.

Inlesnirile la plata impozitului cuprind: reduceri, esalonari, scutiri, compensari de suma platita in plus, amanari, esalonari, reesalonari.

La cererea temeinic justificata a debitorilor Ministerul Finantelor si organele

teritoriale pot acorda de la caz la caz, inlesniri la plata sumelor datorate bugetului de stat si bugetului trezoreriei statului. In cazul sumelor datorate bugetelor locale, competenta de acordare a inlesnirilor la plata revine dupa caz, Ministerului Finantelor, sau consiliilor locale, potrivit reglementarilor legale. Inlesnirile se pot acorda numai pentru sumele neachitate la termenul de plata sau potrivit reglementarilor in materie pentru taxele de timbru.

11. Rezident/nerezident . Rezidenta este o conditie pentru a fi impus la un anumit impozit. In mod obisnuit, un contribuabil este impus asupra intregului venit sau alt element impozabil. Spre exemplu, in unele tari un rezident va fi impozitat asupra veniturilor din toate sursele, in timp ce un nerezident va fi impus numai asupra venitului realizat din surse din interiorul jurisdictiei fiscale.

Unele tari nu definesc rezidenta in legislatia lor fiscala, lasand sa fie definita sau clarificata de practica sau precedente judiciare.

Alte state insa stabilesc norme care definesc conditiile in care o persoana este tratata ca un rezident sau ca un nerezident .

Rezidenta in Romania constituie o conditie pentru a fi subiect al impunerii la unele impozite si taxe.

Conform legislatiei romane, prin rezident e intelege o persoana juridica romana sau orice persoana fizica care este domiciliata, sau are un domiciliu stabil in Romania, sau care este prezenta in Romania pentru o perioada sau perioade care depasesc in total 183 zile in orice perioada de 12 luni, incepand sau sfarsind in anul calendaristic vizat, precum si asocieri dintre persoane fizice romane si persoane juridice romane care nu dau nastere unei persoane juridice.

In acelasi timp, potrivit legii romane, nerezidentii , sunt orice persoana fizica care nu are resedinta sau domiciliul stabil in Romania sau care nu este prezenta in Romania pentru o perioada sau perioade care depasesc in total 183 de zile in orice perioada de 12 luni, incepand sau sfarsind in cursul anului calendaristic vizat, precum si persoanele juridice straine sau orice alta entitate inregistrata in strainatate.

12. Sediu permanent. Notiunea este utilizata in conventiile de evitare a dublei impuneri. Ea urmareste sa determine cand un intreprinzator nerezident este impozabil intr-o tara; adica o intreprindere dintr-o tara nu va putea fi obligata la plata unui impozit pe venit al unei alte tari daca nu are un " sediu permanent" prin care isi conduce afacerile in celalalt stat. Notiunea de sediu permanent defineste nivelul conditiilor necesare de existenta si contacte intr-un stat care aplica impozitarea la sursa a venitului. Un sediu permanent este definit, in mod obisnuit, , un loc al conducerii, o sucursala, un birou, o fabrica, un atelier, o mina, o cariera sau alt loc de extractie de resurse naturale, sau un santier de constructii, sau un proiect de montaj care exista o anumita perioada (6 la 12 luni), iar in anumite circumstante un agent sau o reprezentanta permanenta .

Notiunea de "sediu permanent" este utilizata in cele peste 60 de conventii internationale pentru evitarea dublei impuneri incheiate de Romania cu alte state. In aceste conventii, sediul permanent este, in mod obisnuit, definit ca fiind un loc al conducerii, o sucursala, un birou, o fabrica, o mina etc., care exista pentru o perioada de 6 la 18 luni.

In prezent Codul fiscal al Romaniei la art.8 alin. 1-3 defineste integral sediul permanent astfel:

• este un loc prin care ase desfasoara integral sau partial activitatea unui nerezident, fie direct, fie printr-un agent dependent;
• un sediu permanent presupune un loc de conducere, sucursala, birou, fabrica, magazin, atelier, precum si o mina, un put de titei sau gaze, o cariera sau alte locuri de extractie a resurselor naturale;
• un sediu permanent presupune  un santier de constructii, un proiect de constructie, ansamblul sau montaj sau activitati de supervizare legate de acestea, numai daca santierul, proiectul sau activitatile dureaza mai mult de 6 luni.

13. Drepturile si obligatiile subiectelor veniturilor bugetare.

a). Subiectele veniturilor bugetare au urmatoarele drepturi:

• de a cere acordarea inlesnirilor legale;
• de a cere compensarea sumelor platite in plus;
• de a contesta veniturile incasate in mod ilegal.

b). Subiectele veniturilor bugetare au urmatoarele obligatii:

• de a plati integral si la termenul stabilit sumele datorate;
• de a prezenta organelor bancare toate documentele, evidentele, datele si informatiile in legatura cu venitul bugetar stabilit sau in curs de stabilire urmarite sau incasate la bugetul de stat.

14. Responsabilitatea debitorilor.

Platitorii sunt raspunzatori de respectarea stricta a prevederilor legale privitor

la veniturile bugetare. Contribuabilii sunt obligati sa-si achite obligatiile fiscale fata de stat la termenele stabilite.

Nerespectarea normelor juridice cu privire la plata impozitelor, taxelor si a altor venituri bugetare atrage dupa sine raspunderea juridica. Aceasta poate imbraca una din urmatoarele forme:

• raspunderea penala;
• raspunderea administrativa (disciplinara si contraventionala);
• raspunderea patrimoniala (civila si materiala).