Oexle a aratat ca, organismele vii nu pot trai in stari de minima entropie. Fiind de acord cu tendinta corecta antireductionista a lui Oexle, consider totusi ca, idea lui despre sensul imbatranirii trebuie perfectionata. "Imbatranirea este o functie a selfmentinerii (self-mainten-ance care difera de la o specie la alta si care a fost stabilita prin evolutie nu prin legi termodinamice ".
Oexle, 2002) In primul rand, idea selfmentinerii trebuie cel putin specificata, deoarece: 1) exista unele bioschimbari care destabilizeaza selfmentinerea si, totusi, n-au caracter senescent (ex., plasticitatea sistemului nervos implicata in anumite procese ale dezvoltarii cognitive).
Adica, schimbarea poate fi orientata spre dezvoltare nu doar spre senescenta. Dezvoltarea implica schimbare (ex., a densitatii sinaptice, a arborizatiei dendritice, si a arborizatiei axonale etc.). Schimbarea dezvoltatoare implica non-selfmentinere. Deci, clasa bioproceselor ce ocupa segmente lungi in biografia organismului nu este identica cu clasa bioproceselor senescente si cu segmentul biotimpului imbatranirii. De aceea, imbatranirea nu poate fi extinsa la intrega clasa a lungilor bioprocese de non-selfmentinere. Se pare ca, distructibilitatea sau perisabilitatea organismului uman este prima conditie a imbatranirii.
Daca imbatranirea este inteleasa ca o det
erioare progresiva, atunci este o specie de distrugere a unei forme. Dar distructibilitatea este deasemenea o conditie de posibilitate a mortii accidentale. Poate aceasta conditie este prea larga sau poate exista multiple conditii care numai impreuna formeaza conditia de posibilitate a imbatranirii. Totusi, imbatranirea umana nu este o forma simpla si generala de deteriorare progresiva, deoarece presupune atingerea unui stadiu celular nonreplicativ precum si anumite procese de cumulative de sedimente. Adica presupune si nonreplicare si cumulare.
