ANALIZA CRITICII DEMOCRATIEI ATENIENE
IN FILOSOFIA LUI PLATON
La fel ca orice alt om, un filosof nu-si poate alege, dupa bunul sau plac, locul si timpul nasterii. Nimanui nu-i este insa indiferent unde si cand s-a nascut. Aceste doau date initiale ii determina fiecarui om drumul in viata. Cu atat mai mult locul si timpul nasterii conteaza in cazul unui mare filosof, ele hotarandu-i nu doar drumul in viata, dar determinandu-i in mod esential si coordonatele principale ale gandirii. In cazul lui Platon, timpul si locul nasterii sale sunt: anul 427 i.Hr., in Atena.
Platon a trait intr-o perioada de razboaie si de lupte politice care a fost mai zbuciumata decat cea care-l rascolise pe Heraclit. In timpul copilariei si al adolescentei sale, destramarea vietii tribale dusese in cetatea sa natala, Atena, la o perioada de tiranie, iar apoi la instaurarea unei democratii care sa straduit din rasputeri sa se apere impotriva oricarei incercari de reintroducere a tiraniei sau a oligarhiei, adica a dominatiilor familiilor aristocratice fruntase. In anii tineretii lui Platon, Atena democratica era angajata intr-un razboi impotriva Spartei - orasul-stat dominant care pastrase multe din legile si obiceiurile vechii aristocratii tribale. Razboiul a dus la prabusirea cetatii ateniene si a unui regim de teroare numit guvernarea celor Treizeci de Tirani. Reinstaurarea democratiei si a pacii n-a insemnat pentru Platon dobandirea linistii deoarece dascalul sau iubit, Socrate a fost judecat si executat, iar el si alti concetateni din cercul lui Socrate au parasit Atena.
Scopul spre care Platon nazuieste este posibilitatea oamenilor de a opri decaderea pe mai departe in domeniul politic prin impiedicarea oricarei schimbari politice. Platon incearca sa infaptuiasca acest scop prin instaurarea unui stat ferit de relele tuturor celorlalte state, gratie faptului ca nu degenereaza, ca nu se schimba. Statul ferit de raul schimbarii si coruptiei este statul ideal, perfect. Credinta in lucruri perfecte si neschimbate este numita ,,Teoria Formelor sau a Ideilor".
Conform dialogului ,,Republica", forma originara sau primitiva a societatii, care se aseamana cel mai indeaproape cu Forma sau Ideea de stat, cu ,,statul ideal", este un regat
al oamenilor celor mai intelepti si mai asemanatori cu zeii. Acest oras-stat este atat de apropiat de perfectiune incat este greu de inteles cum se poate schimba. Dar, schimbarea se produce. Platon considera ca vraja launtrica, razboiul de clasa, intaratat de interesul egoist, de cel material si economic indeosebi, este principala forta a ,,dinamicii sociale". Cele patru perioade principale ale degenerarii politice sunt descrise de Platon astfel: dupa statul perfect vine intai ,,timocratia", carmuire exercitata de nobili ce urmaresc onoarea si gloria; apoi oligarhia, carmuirea familiilor bogate; iar apoi ,, democratia", domnia libertatii care inseamna anarhie; iar la urma ,,strasnica tiranie, al patrulea si ultimul stadiu de boala al unei societati". Identificand democratia cu anarhia, democratii sunt descrisi drept destrabalati, meschini, insolenti, anarhici si nerusinati, niste oameni care traiesc numai pentru placeri si pentru satisfacerea unor dorinte desarte si impure.
Platon era un adversar inversunat care condamna democratia, considerand-o drept guvernare a celor nechemati. Argumentele principale ale lui Platon sunt:
- masa populara (oi polloi) este asimilabila prin natura sa cu un animal sclav sub raportul pasiunilor si al intereselor sale trecatoare, sensibil la linguseli, inconstant atat in iubirile cat si in urile sale: a I se incredinta puterea, insemna a accepta tirania unei fiinte incapabile de o minima reflexie si rigoare;
- atunci cand masele isi desemneaza magistratii, o fac in functie de competentele pe care ele cred ca le-au constatat - mai ales calitati de limbaj - , vazand in acestea capacitatea politica;
- in ce priveste pretinsele discutii din Adunarile populare, acestea nu sunt decat dispute, confruntari intre opinii subiective, inconsistente, ale caror contradictii si lacune denota cu prisosinta insuficienta.
Dar sa vedem ce este democratia, ceea ce critica Platon.
Din vremuri stravechi, unii oameni si-au imaginat un sistem politic ai carui membrii
se considera egali din punct de vedere politic, guverneaza impreuna si sunt inzestrati cu toate calitatile, resursele si institutiile necesare pentru a se autoguverna. Aceasta idee, ca si metodele ce o pun in aplicare, a aparut in prima jumatate a secolului al V-lea i.Hr. la greci care, desi putini la numar si asezati pe un fragment minuscul din suprafata lumii, au exercitat o imfluenta exceptionala in istoria universala. Grecii, indeosebi atenienii, au fost primii care au produs ceea ce Dahl numeste prima transformare democratica: de la ideea si practica guvernarii de catre cei putini la ideea si practica guvernarii de catre cei multi. Pentru greci singurul loc propice democratiei era statul-cetate.
In viziunea greaca, o ordine democratica ar trebui sa satisfaca cel putin sase cerinte:
1. Cetatenii trebuie sa aiba interese indeajuns de armonioase ca sa poata impartasi si sa actioneze in numele unui puternic simt al binelui general, care nu se afla intr-o contradictie evidenta cu scopurile si interesele lor personale.
2. Cetatenii trebuie sa fie foarte omogeni in privinta caracteristicilor care, altfel ar duce la conflicte politice si dezacorduri flagrante asupra binelui public. Nici un stat nu ar putea spera sa devina un polis bun daca cetatenii sai ar fi extrem de inegali in ceea ce priveste resursele lor economice si disponibilitatea timpului liber ori daca ar adera la religii diferite, ar vorbi limbi diferite, sar deosebi in mod semnificativ ca educatie sau, daca ar apartine unor rase, culturi sau grupuri etnice diferite.
3. Numarul cetatenilor trebuie sa fie destul de mic, ideal chiar mai mic decat 40000. Dimensiunile reduse ale demosului au fost necesare din trei motive: a) ca sa evite eterogenitatea si lipsa de armonie rezultata din extinderea hotarelor ce presupunea includerea unor popoare de limbi, religii, istorie si etnicitate diverse, neavand aproape nimic in comun; b) ca cetatenii sa-si cunoasca bine orasul si concetatenii, prin observatie, experienta si discutii prin care sa inteleaga binele comun si sa-l deosebeasca de interesele lor personale; c) ca cetatenii sa se poata strange laolalta pentru a servi drept conducatori suverani ai cetatii.
4. Cetatenii trebuie sa se poata strage laolalta pentru a hotara in mod direct legile si directiile politice.
5. Participarea cetatenilor nu era limitata doar la intrunirile Adunarii. Ea includea si participarea activa la administrarea orasului.
6. Statul-cetate trebuie sa ramana pe deplin autonom. Legile, confederatiile si aliantele ar putea fi uneori necesare apararii sau razboiului, dar nu trebuie lasate sa afecteze autonomia fundamentala a statului-cetate, nici suveranitatea Adunarii din cadrul statului respectiv. Fiecare cetate trebuie sa fie autonoma nu numai politic, ci si economic si militar.
Reforma statuluiexistent in timpul lui Platon constituie obiectivul practic imediat al sistemului sau teoretic. Substratul gandirii lui Platon este: cel ce doreste sa introduca o reforma politica a statului trebuie in prealabil sa aiba clara in mintea lui imaginea conceptuala a Statului Ideal, pentru ca, plecand de la aceasta, sa aiba garantia faptului ca fiecare masura practica e determinata de Principii si tinde catre instituirea lui.
Unele dintre premisele teoretice ale conceptiei platoniciene asupra Statului Ideal sunt: punctul de plecare al organizarii politice Ideale trebuie sa fie ratiunea intemeiata pe dreptate. Statul Ideal ar putea fi organizat chiar si de catre un singur om, cu conditia ca acesta sa mediteze conform ratiunii asupra variatelor principii organizatorice care ar urma sa fie imfaptuite si cu conditia ca scopul pe care il urmareste sa fie acela de a institui dreptatea pentru toti oamenii.
Societatea este inchipuita de Platon a fi analoga cu un organism, in speta cu organismul uman. Platon crede ca trasaturile psihologice ale individului se regasesc in anumite grupuri sociale, ca in fata vietii grupurile sociale reactioneaza in mod asemanator cu individul, ca cel ce cunoaste psihologia individuala poseda implicit cunostintele necesare organizarii politice a societatii.
In conceptia lui Platon asupra Statului Ideal, oamenii ar fi inegali de la natura, prin vointa divinitatii. Unii, superiori, ,,de natura aurului", ar poseda insusiri psihice superioare; altii, ,,de natura grosolana", ar fi dominati de pasiuni vulgare. Primii ar trebui sa-i conduca pe ultimii, fara ca acestia sa participe in vreun fel la viata politica. Platon crede intr-o anumita esenta aristocratica a unor alesi, care implicit ar poseda virtuti de conducator. Fata de cei multi, oameni considerati a fi lipsiti de virtutile in cauza, Platon are o atitudine distanta care tradeaza dispretul.
Simpatizantii aristocratiei grecesti au afirmat intotdeauna ca originea sociala aristocratica - implicit divina sau semidivina - sadeste in oameni inalte calitati morale si intelectuale. Evitand simplismul, Platon admite ca aceasta regula are si exceptii. Dar este convins ca de regula posesorii de inalte virtuti, demni a prelua conducerea, apartin elitei, familiilor aristocratice din cetate.
Desi partizan al aristocratiei si al principiului politic proaristocratic, Platon nu este totusi satisfacut de modul de viata practicat de aristocratia din timpul sau. Platon nu aproba luxul, imbuibarea, satisfacerea nestavilita a placerilor ce caracterizeaza viata aristocratilor. Bogatia nemasurata, spune el, perverteste moravurile. Conceptia sa este proaristocratica, nu prin aceea ca ar aproba modul de viata practicat de aristocratia timpului, ci prin faptul ca imagineaza un stat in care cei multi, socotiti inferiori, ar trebui sa asculte pasivi de cei putini si ,,buni" (aristocratia). Adauga insa ca in Stat acestia trebuie sa se comporte cu o sobrietate extrema, sa respecte o disciplina de fier.
