Filosofia si simt comun sau 'Punctul de vedere natural'
. Simtul comun sau punctul de vedere natural si experienta obisnuita.
. Simtul comun ca un corp de prejudecati.
. Prejudecati, opinii si judecati.
. Atitudinea lui Kant in problema prejudecatilor.
. Filosofia, stiinta pro si versus simtul comun.
. Simtul comun in perspectiva filosofiei limbii comune.
. Atitudinea radicala a filosofiei fata de simtul comun in ilustrari paradigmatice din istoria filosofiei universale.
. Spinoza, Lebnitz, filosofia upanisodica.
. Simtul comun sau punctul de vedere natural
Simtul comun, numit si punctul de vedere natural si chiar, bunul simt este o conceptie comprehensiva despre lume, viata si om care asuma idei apartinand traditiei culturale si elemente ale gandirii stiintifice. Putem spune ca exista si o serie de elemente de filosofie 'usoara' si populara, in sensul lui Hume, care isi ia substanta discutiei filosofice din existenta de toate zilele si conversatie, dar pe care nu o prelucreaza in modul specific stiintei, accesibila si fara rigoare, un gen de filosofie care are ca premisa experienta proprie de viata. Expresia 'atitudinea naturala' sau 'punct de vedere natural' a fost folosita pentru prima data de Edmund Husserl pentru a descrie atitudinea noastra in experienta obitnuita, caracterizata in contrast cu atitudinea reflexiva prezenta in experienta reflexiva a constiintei, atitudine prin excelenta interogativa. Specificul atitudinii naturale consista in naivitate, spontaneitate si dogmatism. In experienta 'naturala' omul se priveste doar ca parte a unei lumi infinite extinse in spatiu si timp. Spatiul si timpul alcatuiesc cadrul fundamental, absolut al experientei, care ne da imediat lumea existentei, campul gandirii si existentei noastre.
Lumea experientei cuprinde nu numai fapte, ci si valori si bunuri, mai importante fiind natura fizica si societatea umana, amandoua alcatuind 'baza naturala a experientei si gandirii noastre stiintifice'. Din 'punct de vedere natural', lumea existentei naturale este ultra comprehensiva, larg cuprinzatoare, ingloband si lumea data a culturii.
Daca natura constituie domeniul stiintelor naturii, valorile sunt subiectul specific al stiintelor culturii(spiritului) si al filosofiei.
Obiectul cercetarii filosofice, al carei rezultat poate fi o teorie critic intemeiata, reflexiva a intregii existente, o constituie campul de investigatie extins. Unii autori nu impartasesc aprecierea ca simtul comun este naiv si inerent inferior. Credintele, opiniile beneficiaza de evidenta conferita de experienta si stiinte. Conceptia 'naturala' are la baza experienta perceptuala si la randul ei este punct de plecare al reflectiei.
Dialectica intertelatiilor simt comun, stiinte si filosofie sunt comentate de M.Farber astfel:
'Un proces niciodata incheiat de revizuire a conceptiilor simtului comun si experientei naturale rezulta din realizarile stiintelor speciale. Idei care au fost folosite necritic in conceptia naturala despre lume, astfel ca timp, spatiu, materie, infinit, scop, cauza, valoare, etc. devin subiect al analizei din partea unui grup de stiinte si acest proces este continuat de filosofie'. In locul credintelor(opiniilor)(beliefs) acceptate necritic vine idealul unui set de credinte(beliefs) logic justificate. Un pas pregatitor necesar care trebuie sa fie decisiv intreprins este sa plasam toate credintele trecute si conceptiile necritic acceptate sub semnul intrebarii.
Aceasta procedura este adesea foarte dificila pentru a fi instituita totusi, si in fapt este rar realizata, ceea ce face necesar sa-i relevam importanta. In mod ideal poate fi exprimata negativ ca libertate de prejudecati sau credinte nefundate de orice fel; si pozitiv, ca o constructie a unei teorii despre om si cosmos pe baza experientei si cunoasterii stiintifice'.
L.Blaga descrie simtul comun ca fiind un corp de prejudecati dar pe care individul integrat perfect in colectivitate nu le va descoperi niciodata ca atare . 'Este mai bine sa ne dam seama de aceasta situatie inainte de a vorbi despre ruptura pe care filosoful o efectueaza in omogenitatea simtului comun'. Dupa Blaga, simtul comun se constituie ca un corp de prejudecati. O prejudecata este o unitate de evidente false.
Kant defineste prejudecata ca fiind 'tendinta ratiunii spre pasivitate si in consecinta spre heteronomie. Tot Kant releva natura prejudecatilor si subliniaza necesitatea combaterii lor din doua motive: in numele adevarului, caci daca ratiunea se comporta pasiv este posibila in demersul ei de eroare si iluzie; in numele libertatii, deoarece daca ratiunea este pasiva subiectul nu gandeste prin el insusi ci priveste legea din exterior. 'A gandi liber, inseamna a fi autonom'.
Exemple: 'pamantul ar fi plan', 'aerul n-are greutate', 'un bat introdus intr-un pahar cu apa pare frant la nivelul apei'.
Omul prin situatia sa in lume are prejudecati, dar trebuie sa lupte pentru a te infrunta.
Bunul simt(echivalent cu simtul comun) are o conceptie pozitiva in conceptia lui Descartes('bunul simt este lucrul cel mai bine impartit intregii lumi'), dar una peiorativa in filosofia lui Hegel: 'modul de a gandi al unui timp in care sunt continute toate prejudecatile timpului'.
Teoretic prejudecata este un obstacol in cunoastere, fiind o explicatie a lucrurilor fara baza rationala, si deci suspectata.
Unele prejudecati se constituie, ca sistem de prezentari si valori proprii.
Prejudecata se defineste ca fiind mai mult decat o ignoranta sau mai putin decat o judecata.
Spre deosebire de prejudecata, opinia se formeaza plecand de la experienta(personala) si are o elaborare la baza, care consta in comparare si reflexie.
Kant a acordat atentie speciala studiului problemei prejudecatilor, le-a definit sursele si le-a clasificat. Tot el spunea: 'Judecatile provizorii nu trebuie confundate cu prejudecatile. Prejudecatile sunt judecati provizorii pentru faptul ca sunt acceptate ca principii. Fiecare prejudecata trebuie considerata drept un principiu al judecatilor eronate. Din prejudecati nu decurg prejudecati, ci judecati eronate.
Trebuie sa distingem cunostinta falsa, care decurge prin prejudecata, de sursa ei, de prejudecata insasi'.
Kant considera ca surse principale ale prejudecatilor urmatoarele trei: 1.imitatia(care se propaga din mijloace, ca formule, aforisme, sentinte),2.obisnuinta, 3.inclinatia.
Imitatia este sursa cea mai fertila si prolifica in materie de prejudecati. Se pot distinge prejudecati ale autoritatilor si projudecati din amor propriu si cuprind urmatoarele feluri: prejudecata fata de autoritatea persoanei, prejudecata fata de autoritatea multimii, fata de autoritatea epocilor.
Simtul comun ca entitate are o compozitie eterogena, incat nefiind sistematic, are mai curand caracterul unui amalgam.
Putem afirma ca simtul comun contine un element de corectitudine generat de evidenta relevanta disponibila datorata experientei naturale, darsi elementelor, stiintifice asimilate in plus, se sustine ca exista multe credinte fundamentale despre natura si societate, intemeiate pe experienta obisnuita. Oricum, simtul comun(daca distingem intre stiinta fundamentala si stiinta aplicata) ai afla intr-un raport activ cu cea din urma, deoarece produsele tehnologice devin lucruri ale lumii experientei.
