"O libertate isi afla, indiferaent pe ce pozoitie ne-am situa, singurele limite, pe care le poate intalni, in libertate ".
J.P.Sartre
Sa ne imaginam, o data cu Spinoza, ca aruncam o piatra in aer. Nu ar gandi piatra, ce se afla in aer, ca este intr-adevar libera ? Insa pentru noi, cei care am aruncat-o, actiunea ei a fost determinata de e cauza extrema.
Libertatea face parte din categoria conceptelor corlerative, care nu pot fi gandite in lipsa semnificatiei unui alt concept.Precum binele sau afirmatia nu au sens fara a presupune raul sau negatia, tot astfel, libertatea poate fi gandita doar in relatie cu conceptul de limita.Libertatea este absenta limitelor.
Libertatea este limitata in momentul in care se afirma ca natura sau omul sunt supusi unei relatii cauza - efect.Intrucat actiunile naturale sau ale omului sunt determinate de o cauza, ele nu sunt libere.
Teoria despre determinismul divin considera ca lumea si omul sunt creatii ale divinitatii care, caracterizeza de necesitate in esenta sa, predetermina actiunile fiintelor umane. Omul nu este liber sa faca ce vrea, ci actiunile sale respecta providenta divina.
Negarea determinismului divin conduce la afirmarea libertatii absolute.Omul este liber in actiuniile sale; el descopera ins aca aceste actiuni il reprezinta. Omul este liber si in acelasi timp, responsabil.
(A) Orizont: Necesitatea divina si liberul arbitru
Filosofia crestina considera divinitatea drept entitate creatoare a lumii si a omului. Daca universul si fiinta umana sunt creatii divine, este evident ca ele nu detin libertatea de a-si modifica natura. Libertatea de esenta nu este posibila in gandirea crestina, intrucat omul este, odata pentru totdeauna, "condamnat " naturii de fiinta creata.
Mai mult, daca divinitatea are drept esenta necesitatea, creatia se va purta amprenta necesitatii divine.Omul apare astfel constrans la o esenta data, cat si supus unei necesitati inexorabile. Singura forma de libertate este cea a intelectului, realizata prin constientizarea limitelor. Intelectul converteste necesitatea in libertate, prin intelegerea adecvata a naturii divine.Astfel, omul devine liber in Dumnezeu.
In concluzie, in filosofia crestina asistam la o transformare in temeiul libertatii: negarea libertatii de esenta conduce cate o asumare intelectuala a necesitatii; pentru ca, in final, sa fie recunoscut liberul arbitru drept caracteristica umana.
(B) Limite: Libertate si vointa
Potrivit lui FRIEDRICH NIETZSCHE (1844-1900), in religia si filosofia crestina,sensul conceptului de interdictie. Libertatea nu poate fi gandita in afara constarngerii sau a pedepsei. Si aceasta din cauza moeralei crestine care echivaleaza supunerea si penitenta aici si acum cu o redemptiune si a sufletului viitoare si fantasmgorica.
Nietzsche demonstreaza ca religia si morala crestine, ilozoric asimilate principiilor iubirii, sunt de fapt, nascute din resentiment. La baza ascetismului a instrainarii de realitate, a renuntarii la senzualitate, de putere si libertate. Nesatisfacerea acestor dorinte provoaca, compensatoriu, degradarea valorilor ravnite. Originata in paturile plebee, periferice ale societatii, religia crestina, produs al "vointelor slabe ", infiereaza tot ceea ce nu poate poseda: aristrocratia, puterea, libertatea - altfel spus, "vointa puternica ".
Nevroza religioasa, propune Nietzsche, trebuie inlocuita cu apologia liberetatii vointei puternice: nobletea gandirii, jocul infinit al interpretarilor, suveranitatea instinctelor.Moartea lui Dumnezeu, anuntata de Nietzsche, permite constientizarea orizontului nemarginit al libertatii umane.Daca omul este animalul al carui specific nu este inca fixat, el detine, in schimb toata libertatea sa il determine:
"De la bun inceput , credinta crestina inseamna jertfire: jertfirea intregii libertati, a intregului orgoliu, a intregii cunostiinte de sine a spiritului; in plus, ea este o subjugare, a autobatjocoritoare si automutilare. "
"Aristocratul simte ca el este cel care determina volorile, ca pentru aceasta nu are nevoie sa obtina incuviintarea cuiva ( )
El pretuieste tot ceea ce ii este propriu: o astfel de morala consta in glorificarea sinelui ( ) Aristocratul respecta in propria-i fiinta pe omul puternic, stapan asupra lui insusi. " (Dincolo de bine si de rau)
