In 1897 a fost inventat primul tub cu raze catodice.La inceput a fost utilizat in oscilografe.
Multi cercetatori au incercat sa imbunatateasca tubul cu raze catodice pentru afisarea imaginilor fotografice.Manfred von Ardenne a produs un tub de joasa tensiune care a fost introdus de inginerii de la General Radio Co in primul osciloscop rudimentar cu tub cu raze catodice (1931).Aparatul era compus din doua parti :
. Un tub cu raze catodice , cu diametrul de 6 inch (15,2 cm), protejat printr-un cilindru exterior la bombardamentele ionice
. O cutie in care erau montate circuitele pentru controlul focalizarii.
S-au obtinut astfel semnale vizibile in prezenta luminii ambiante.Durata de viata a tubului era de 1000 de ore, iar pretul de vanzare de 265 dolari.
Osciloscopul modern a fost dezvoltat de Allen Du Mont, care a deschis un laborator pentru proiectarea tuburilor cu raze catodice (1931).Cu un astfel de tub, in anul 1932 Du Mont a realizat un osciloscop cuprinzand atat circuitele pentru controlul focalizarii cat si sursa de alimentare si circuitele de baleiaj pe care a inceput sa le comercializeze la pretul de 185 dolari.Imbunatatirea tubului cu raze catodice, in principal prin scaderea potentialului anodului, alegerea unor noi materiale pentru ecran si controlul intensitatii fasciculului de electroni, au permis obtinerea in laboratoarele Du Mont a unui osciloscop cu o frecventa de baleiaj de 10-5000 Hz (1933), model imbunatatit ulterior, ajungandu-se practic la forma osciloscopului modern(1934) cu linii de masura gravate pe sticla ecranului si butoane pentru reglajul continuu al baleiajului si focalizarii.Un osciloscop similar destinat insa tehnicienilor, pentru lucrarile de service a fost lansat in anul 1935 de firma RCA.
Tabelul 1 . Etapele principale ale dezvoltarii osciloscopului
Anul Etapa
1897 Inventarea tubului cu raze catodice (CRT)
1931 Aparitia primului osciloscop
1974 Executia primului osciloscop cu microprocesor
Instrumentul cel mai apropiat inginerilor, osciloscopul , a cunoscut imbunatatiri majore in perioada
anilor '50 si '60 datorita utilizarii unei configuratii elicoidale a placilor de post-accelerare la tuburile cu raze
catodice, fapt care a permis obtinerea unei straluciri marite a afisarii si cresterea vitezei de scriere; ca urmare
frecventa limita a evoluat de la 10 MHz la 100 MHz.
1. Clasificare
Exista mai multe criterii de clasificare :
a. Dupa modul de tratare a semnalelor analizate deosebim:
- osciloscoape analogice, in care prelucrarea are loc numai in circuite analogice;
- osciloscoape numerice (digitale), in care semnalul este convertit sub forma numerica, prelucrat astfel si reconvertit in analogic pentru afisare;
- combinate.
b. Dupa modul de analiza a semnalelor in domeniul timp, deosebim urmatoarele tipuri de osciloscoape:
- osciloscoapele de timp real: sunt osciloscoapele la care intre fiecare punct al imaginii de pe ecran si fiecare valoare momentana a semnalului exista o corespondenta biunivoca. Banda lor de frecventa poate atinge 500 MHz;
- osciloscoapele cu esantionare (DSO- Digital Sampling Oscilloscope), cu care, aplicand o tehnica speciala de esantionare, se pot analiza semnale cu frecvente de pana la 50 GHz. Datorita acestei tehnici ele se mai numesc si osciloscoape de "timp translatat ".
O alta categorie de osciloscoape sunt cele cu memorie: in tehnica analogica acestea sunt echipate cu
tuburi catodice al caror strat de luminofor prezinta proprietatea de remanenta a imaginii; ele sunt deosebit
de utile in analiza fenomenelor tranzitorii (foarte rapide si care nu se repeta).
