Numarul 7 a jucat in istorie si in mitologie un rol insemnat - cateva popoare ale Orientului antic ii atribuiau chiar o forta mistica; aceasta credinta a fost preluata, ca multe alte traditii, de vechii greci, in istoria carora vom gasi printre altele expeditia "Celor sapte impotriva Terrei ", pe "Cei sapte intelepti ", de asemenea "Cele sapte minuni ale lumii antice ".
Aceasta din urma nu era o creatie exclusiv greaca - Piramida cea mare, de exemplu, a fost proiectata si construita de egipteni (care i-au precedat pe greci in cateva sectoare importante, cum este cel al gandirii matematice), iar gradinile suspendate din Babilon au reprezentat o imbinare exceptionala a arhitecturii si tehnicii irigatiilor practicate in Mesopotamia.
Este limpede, prin urmare, ca nu poate fi vorba de "minuni " in sensul mitic al terminologiei - asadar de realizari fantastice, eventual atribuite unor forte supranaturale; erau lucrari de arhitectura si arta, iesite din comun prin caracterul lor monumental-impunator si realizarea la un inalt nivel artistic, reprezentand geniul demiurgic al lumii antice. Spunem si astazi despre un monument impresionant, demn de admirat, "este a opta minune a lumii ".
Primul care a descris in ansamblu monumentele a fost Filon din Bizant (sf. sec. III i.e.n.), dar textul sau nu s-a pastrat decat intr-o traducere latineasca tarzie; Herodot, inainte de Filon, iar dupa Filon, alti autori antici de prestigiu - printre care Diodor, Strabon, Vitruviu, Pausanias - au dscris diferite monumente ca "minuni ale lumii antice ", totdeauna in numar de sapte. De-a lungul veacurilor, unele au fost inlocuite - de pilda: zidurile Babilonului, prin Farul din Alexandria. Selectia s-a definitivat foarte tarziu (la inc. sec. XIX) fixandu-se asupra urmatoarelor sapte: Piramida lui Cheops (Kufu) de la Giseh, Gradinile suspendate ale Semiramidei din Babilon, Templul Dianei (Artemisei) din Efes, Mormantul lui Mausol din Halicarmas, Statuia lui Zeus din Olimpia, Farul din Alexandria si Colosul din Rhodos. Dintre aceste 7 monumente celebre ale antichitatii Piramida lui Cheops (Piramida cea mare) intruneste trei insusiri menite sa trezeasca in mod deosebit interesul: este cel mai vechi, este singurul care a supravietuit pana astazi si de la el se leaga o seama de chestiuni controversate care, de-a lungul vremii, si mai ales in ultimii 150 de ani, au dat nastere unor speculatii hazardate si unor dispute stiintifice adesea inversunate.
Nici cu celelalte sase monumente lucrurile nu sunt pe deplin lamurite - mai intai fiindca nu putem delimita totdeauna precis elementele mitice de cele istorice, apoi deoarece nu putem stabili decat cu oarecare probabilitate tehnicile folosite in constructie, in sfarsit, datorita faptului ca in unele cazuri suntem nevoiti a ne rezuma la presupuneri chiar si in ceea ce priveste infatisarea acestor monumente, deoarece sursele literare si iconografice (efigii pe monezi si altele) sunt fie sarace, fie contradictorii.
PIRAMIDA LUI KEOPS
Este cea mai veche dintre minuni dar si singura care poate fi admirata si in prezent. Denumita si Marea Piramida (este cea mai impozanta din cele trei alaturi de care se afla), dimensiunile sale sunt impresionante: la baza masoara 230,4 metri, iar in inaltime are 147 metri. Cea mai mare constructie din istoria omenirii, cladita fara ajutorul masinilor, Piramida lui Keops este construita din blocuri de calcar (in exterior) si granit (in interior). Laturile sale se unesc in unghiuri perfect egale de 51052 ' si se indreapta catre cele patru puncte cardinale ale Pamantului. O capodopera a abilitatilor tehnice si ingineresti ale vechilor egipteni, Piramida impresioneaza si prin precizia geometrica, prin taietura dreapta si imbinarea perfecta a pietrelor care o compun (unele dintre ele cantaresc 16 tone!).
Conform scrierilor lui Herodot, a fost nevoie de 20 de ani pentru ca aceasta constructie megalit sa fie ridicata de catre aproximativ 100,000 de oameni
GRADINILE SUSPENDATE ALE SEMIRAMIDEI DIN BABILON
"Gradinile suspendate ale Semiramidei " - o expresie de partu termeni continand doua inadvertente: gradinile palatului din Babilon nu erau suspendate, iar Semiramida nu putea sa le construiasca fiindca n-a existat Legenda atat de frumoasei si energicei Semiramida (care a inspirat, de-a lungul anilor, scriitori ca Voltaire si Cr,billon, compozitori ca Rossini si foarte multi artisti plastici) intemeierea orasului Babilon si initiativa unor lucrari arhitectonice monumentale; unii istorici mai vechi (Herodot) si mai noi au incercat s-o identifice cu Sammuramat care (intre 809-806 i.e.n.) a guvernat Babilonul ca regenta pentru fiul ei, regele asirian Aded-Nirairi III. Oricum, chiar admitand identitatea Semiramida-Sammuramat (deloc certa), celebrele gradini nu-i pot fi atribuite, fiind construite cu peste doua veacuri mai tarziu, de arhitectii regelui Nabucodonosor II (cca. 605-562 i.e.n.), mai putin cunoscut in calitatea sa de ctitor al unor monumente remarcabile, cat prin faptele sale de arme, printre care cucerirea Ierusalimului.
Legenda relateaza ca regele Ninus, casatorit cu Semiramida, vrand sa-i alunge frumoasei regine plictisul si sa-i ofere un mediu mai atragator si mai potrivit cu peisajul asirian cu care era obisnuita, a poruncit sa se inalte gradinile suspendate. De fapt, ele nu erau "suspendate ", ci dispuse in terase care se inaltau in trepte, formand un fel de scara uriasa, sub terase aflandu-se incaperi de locuit. Daca luam in consideratie suprafata imensa a gradinilor (cca. 15000 m.p. dupa cele mai plauzibile evaluari), precum si faptul ca arhitectii babilonieni ai vremii nu cunosteau nici cheia de bolta, nici arcul si ca de grinzi metalice nici nu putea fi inca vorba, unicul material de constructie fiind piatra, este limpede ca gradinile "suspendate " se odihneau pe o adevarata padure de cloane.
Cum a fost rezolvata problema foarte dificila a impermeabilitatii teraselor aflam din textul lui Diodor: "Aceste blocuri erau acoperite cu un strat de trestii imbibate in asfalt; pe acest strat urma un rand dublu de caramizi arse legate cu asfalt; la randul lor, acestea erau acoperite cu foi de porumb pentru a impiedica infiltrarea apei si patrunderea ei in fundatii. Pe acest strat se gasea o masa de pamant vegetal suficienta pentru ca arbori cei mai mari sa prinda radacini. AScest sol artificial era plin de arbori de toate speciile, in stare de a fermeca privirea prin marimea si frumusetea lor ".
In privinta irigarii gradinilor, Diodor este destul de sumar: "Coloanele se ridicau treptat lasand sa patrunda lumina printre spatiile dintre ele [ ]. Una singura dintre aceste coloane era goala de la varf pana la baza; ea continea masini hidraulice care pompau din fluviu o mare cantitate de apa, fara ca nimeni sa vada ceva din exterior ".
Arheologul german Robert Koldewey, care a intreprins sapaturi la Babilon in al doilea deceniu al veacului nostru, vorbeste de " trei puturi sitate alaturat, in serie: unul central, cu sectiune patrata, alte doua, cu sectiune ovala. Pentru aceasta dispozitie nu se poate gasi alta explicatie decat ca este vorba de o masina hidraulica functionand pe acelasi principiu ca un aparat cu galeti, cu lant ".
Aceste doua mentiuni (intre care s-au scurs peste doua milenii) sunt departe de a ne oferi o imagine cat mai cuprinzatoare a sistemului de irigare a gradinilor babiloniene - realizare inginereasca de prim rang.
Astazi, pe locul gradinilor nu se mai afla decat un singur arbore - un Tamaris orientalis (soi inrudit cu catina de prin partile noastre) - ultim martor solitar al vegetatiei bogate de mult. Timpul, necrutator, a distrus totul; si nu numai timpul, ci si oamenii: cu multi ani in urma, caramizile si coloanele de piatra au fost utilizate la construirea unui dig de-a lungul Eufratului. Dar nu se cuvine sa-i judecam pe oameni cu prea mare asprime: gradinile erau menite sa-i desfete pe regi, pe cand stavilirea apelor ii ocroteste si-I hraneste si ocroteste pe cei mult
TEMPLUL DIANEI DIN EFES
In Asia Mica, la Efes, patria filosofului Heraclit , se afla templul Artemisei (Diana la romani), zeita naturii, ocrotitoarea vanatorilor si pastorilor, iar mai tarziu a oraselor si navelor avantate pe mare.Construirea unui sanctuar de proportii apreciabile in aceasta regiune zgaltaita frecvent de cutremure a pus unele probleme, rezolvate prin alegerea unui tern mlastinos peste care s-au asezat straturi de carbune de lemn si saci cu pietre; se pare ca aceasta solutie s-a dovedit eficace: nu cutremurele au distrus impunatorul edificiu de-a lungul veacurilor, ci razboaiele, jaful, intoleranta religioasa si furia unui nebun obsedat de celebritate.
Daca in cazul gradinilor babiloniene nu cunoastem numele nici unuia dintre arhitectii si inginerii constructori, in cel al templului din Efes - al Artemisionului - numele (mentionate de Herodot Vitruviu si altii) abunda: Pixodarus, ciobanul care a dscoperit din intamplare depozitul de marmura alba; Chersiphron, Metagene si Pacanius care au imaginat sisteme ingenioase pentru transportul grelelor coloane monolite si arhitravelor masive ce inconjurau capitelurile; arhitectii Paeonios si Demetrios au terminat constructia, care (dupa cum ne spune Pliniu cel Batran), a durat 220 de ani; a inceput in preajma anului 650 i.e.n., templul a fost inaugurat in 430 i.e.n. Cresus, regele Lidiei si cuceritorul Efesului, a pus la dispozitie fonduri enorme trebuitoare constructiei, si nu numai Cresus: sirul dublu de 127 de coloane de marmura alba inalt de 18 metri care inconjurau altarul cu statuia zeitei trebuiau sa aminteasca (spune legenda) de cei 127 de principi care s-au ruinat pentru a ridica templul.
In prima sa forma templul artemisei n-a rezistat decat trei sferturi de veac: in 356 i.e.n., un incendiu l-a distrus complet. Un autor mai nou (G. Buscher in Magazin Istoric, nr. 68/1972) ne propune o explicatie verosimila: " marmura nu forma decat scheletul, toti peretii subtiri fiind din lemn. Tocmai despartiturile interioare au fost cele mistuite de foc. La randul ei, sub actiunea caldurii degajate de incndiu, marmura (care nu este altceva decat un carbonat de calciu pur) s-a degradat, pierzand acidul carbonic, nemairamanand din ea decat calciul, care s-a spulberat la prima ploaie ".
Incendiul - care conform legendei s-ar fi produs chiar in noaptea nasterii lui Alexandru cel Mare (21 iulie 356 i.e.n.), fiul regelui Filip al Macedoniei - a fost provocat in mod intentionat de un anume Herostrat, care astfel vroia sa intre in istorie, facandu-si numele nemuritor. Trei decenii mai tirziu, Alexandru - cuceritor al unei mari parti a Lumii Vechi, inclusiv a Efesului - s-a oferit sa suporte toate cheltuielie de refacere a templului; efesienii au refuzat cu politete si mult tact generoasa oferta, au incredintat - in anul 350 i.e.n. - lucrarile de reconstruire arhitectului Deinocrates din Egipt, devenit ulterior arhitectul lui Alexandru cel Mare si autorul planului orasului Alexandria, si sculptorului Scopas, fondurile friind procurate tot din danii ale regilor si principilor locali, din vinzarea coloanelor vechiului templu si (dupa cum ne informeaza Strabon) din aurul bijuteriilor daruite de femeile din Efes.
Noua constructie era si mai impunatoare, podoabele si mai bogate. De-a lungul veacurilor, Artemisionul a fost nu numai centrul spiritual al cultului Dianei, ci a devenit un adevarat muzeu al artelor plastice, cum am spune astazi; sculpturilor lui Scopas li s-au adaugat cele ale lui Praxiteles si opere ale unor pictori celebri, ca Apelles (originar chiar din Efes), autorul unui tablou infatisandu-l pe Alexandru calare - tablou pentru care a primit douazeci talanti de aur (circa 500 kg. de aur !).
