 |  |
|
IGIENA APEI
Apa este un element de constitutie esential si majoritar al materiei vii, care asigura desfasurarea tuturor proceselor vitale. Se afirma in acest sens, nu fara temei, ca toate vietuitoarele, traiesc in apa sau sunt permanent scaldate intr-un mediu hidric.
In afara de acest rol direct determinant, apa, prin circuitul ei in natura, genereaza fenomenele meteorologice, tipurile de clima, procesele biologice din sol, care asigura circuitul materiei in natura, legatura dintre sol si plante. Se asigura, astfel, hrana vietuitoarelor si calitatea aerului atmosferic.
De asemenea, apa este un element de purificare a mediului, o sursa de energie si o cale de transport.
SURSELE DE APA
Pe ansamblul economiei se folosesc toate sursele de apa dulce existente, respectiv: meteorica, de suprafata si subterana. Aceste surse se caracterizeaza prin apa de calitate diferita, care se incadreaza mai mult sau mai putin in prevederile privind conditiile de potabilitate a apei.
APA METEORICA
Apa meteorica isi are originea in precipitatiile atmosferice, care se formeaza prin condensarea sau sublimarea vaporilor de apa pe 'nuclee de condensare', suferind astfel o prima poluare.
Precipitatiile in caderea lor spre sol inregistreaza o a doua poluare, prin 'spalarea' atmosferei de pulberi si microorganisme si dizolvarea gazelor adaugate, care este cu atat mai puternica cu cat atmosfera este mai poluata.
Astfel, daca in zonele apreciate ca nepoluate precipitatiile contin 20-40 cm3 aer dizolvat/l (oxigen 64,5%, azot 33,5%, 1,75 C02 si urme de amoniac, ozon, oxizi ai azotului etc), in zonele poluate, in functie de specific, pot contine cantitati crescute de pulberi, gaze toxice (amoniac, dioxid de sulf si azot), acizi (azotic, azotos, sulfuric etc.) si microorganisme.
Apa meteorica contine putini ioni minerali, motiv pentru care are un gust fad.
Duritatea si incarcatura microbiologica a apei meteorice scade o data cu prelungirea timpului de cadere a precipitatiilor.
in contact cu solul, apa meteorica sufera o a treia etapa de poluare, incarcandu-se si mai mult cu diverse substante si microorganisme.
APA DE SUPRAFATA
Apele de suprafata isi au originea in apele din precipitatii si in cele subterane care ajung la suprafata solului. Sunt de trei feluri: curgatoare, statatoare si stagnante.
Apele curgatoare, dupa durata, sunt permanente (rauri, fluvii), intermitente (paraie, torente) si accidentale (viituri). Dintre acestea, torentii si viiturile nu au albie permanenta.
Debitul apelor curgatoare variaza, in functie de nivelul precipitatiilor. Maximele se inregistreaza primavara, iar minimele vara si iarna.
Proprietatile apelor curgatoare variaza de la izvor spre varsare, fiind dependente de debit, fenomenele meteorologice, natura terenului si sursele de poluare.
Astfel, temperatura apei variaza intre 0-25°C sau chiar mai mult, in functie de anotimp.
Turbiditatea (cantitatea de suspensii) creste o data cu debitul, viteza de curgere si cantitatea de precipitatii.
Mineralizarea este mai mare ca la apele meteorice, dar mai mica ca a apelor subterane.
Continutul in substante organice si microorganisme este determinat de cantitatea de ape reziduale colectate sau de alte impurificari organice din alte surse. Apele curgatoare, cu exceptia celor de munte, in afara perioadelor cu precipitatii, in general nu pot fi folosite ca surse de apa potabila, decat dupa ce sunt supuse unor procese complexe de prelucrare. Se folosesc curent pentru irigatii.
in cadrul apelor curgatoare sunt incadrate si canalele artificiale, al caror continut provine din apele curgatoare. Au aceleasi caracteristici ca si apele din care provin si pot fi folosite ca si acestea, pentru consum, dupa prelucrare sau ca ape pentru irigare.
Apele statatoare sunt reprezentate de acumulari naturale sau artificiale de apa, care au loc in depresiuni ale scoartei (mari si oceane) sau in amenajari construite de om, formand lacuri si acumulari artificiale.
Lacurile se formeaza din ape meteorice, de izvor sau curgatoare.
Calitatea apei din lacuri este dependenta de aceea a sursei din care provin. Este mai buna daca provine din izvoare, ape de munte si deal. Calitatea scade spre ses. in general, calitatea apei de lac este superioara celei a apelor curgatoare.
Temperatura variaza intre aceleasi limite ca a apelor de suprafata, dar turbiditatea, mineralizarea, substantele organice si microorganismele sunt mai reduse ca in apele curgatoare, datorita gradului superior de dilutie si fenomenelor mai intense de autoepurare.
In lacurile putin adanci, dezvoltarea luxurianta a fito si zooplanctonului induce modificari puternice ale gustului, mirosului si a altor parametri ai apei.
Acumularile artificiale contin apa cu calitati superioare apei din lacuri, datorita curatarii periodice a albiei si malurilor.
Lacurile si acumularile artificiale pot fi folosite ca sursa de apa potabila, cu conditia ca aceasta sa fie supusa unor procese de prelucrare.
Marile si oceanele nu pot fi folosite ca surse de apa potabila, decat in masura in care apa acestora este desalinizata.
Ape stagnante - baltile si mlastinile - sunt acumulari de ape meteorice in depresiuni ale scoartei cu adancimi reduse (1-3 m).
Apa din balti si mlastini, datorita adancimii reduse si a lipsei de improspatare continua, ofera conditii optime de dezvoltare a planctonului, fapt care ii altereaza calitatea prin continutul ridicat de substante organice, microorganisme si organisme.
In acest tip de ape au loc puternice procese de descompunere si putrefactie, din care rezulta produsi care imprima gust si miros neplacut, precum si culoare acesteia. Apele stagnante, datorita parametrilor mentionati, nu se preteaza consumului ca atare sau prelucrarii in vederea acestui scop.
APA SUBTERANA
Apa subterana se formeaza din apele meteorice si de suprafata infiltrate in grosimea scoartei terestre, deasupra straturilor impermeabile ale acesteia, unde se acumuleaza.
Rocile situate deasupra straturilor impermeabile imbibate cu apa se numesc roci acvifere, iar stratul de apa care satureaza aceste roci formeaza stratul acvifer.
Cantitatea de apa subterana este dependenta de marimea zonei de colectare, de volumul de apa ce se infiltreaza si de permeabilitatea scoartei terestre.
Infiltrarea apei prin straturile de roca este consecinta fortei gravitationale si are efecte benefice asupra calitatii acesteia, datorita proceselor fizico-chimice la care este supusa.
Astfel, se produce corectarea diferitilor parametri ai apelor meteorice poluate (suspensii, substante dizolvate, microorganisme) prin: retinerea particulelor in suspensie, ca urmare a fenomenelor de adsorbtie; inactivarea si degradarea microorganismelor si substantelor organice, prin procesele complexe de autoepurare a solului si prin reactii chimice de fixare a diferitelor substante dizolvate. In acelasi timp, apele infiltrate, pe traseul parcurs, in functie de natura rocilor, isi imbogatesc compozitia, prin dizolvarea in cantitati mai mari sau mai mici de diferite gaze si/sau substante minerale, fapt care conduce la imprimarea unor insusiri de potabilitate superioara, dar si gustative diferite in cazul apelor minerale si plate ( necarbogazoase si cu continut redus de anioni si cationi) sau terapeutice, in cazul apelor medicinale.
Apele subterane, prin traversarea unor roci cu temperaturi ridicate si/sau cu proprietati radioactive, se incalzesc si se pot incarca sau nu cu radioactivitate, devenind ape termale (40-80°C) radioactive sau ape termale fara radioactivitate.
Dupa adancimea stratului acvifer, apa subterana este freatica si de adancime.
Apa freatica se formeaza prin infiltrarea apei meteorice sau de suprafata la adancimi variabile de 2-20 m, deasupra primului strat impermeabil de roca si este cu atat mai expusa poluarii cu cat stratul permeabil este mai subtire. Aceasta ia nastere in sesuri aluvionare, formate din pietris, nisip si mal si se intinde pe suprafete variabile, de o parte si de alta a apelor curgatoare (pana la cativa km).
Volumul apelor freatice este conditionat de nivelul precipitatiilor, anotimp etc, iar calitatea de grosimea si structura stratului permeabil.
Temperatura apelor freatice este variabila, fiind corelata cu aceea a rocilor in care se gaseste.
Apele freatice sunt limpezi, cu gust placut, duritate scazuta sau medie si mineralizare superioara apelor meteorice.
Puritatea apei freatice este direct proportionala cu grosimea stratului de pamant traversat.
Debitul, insusirile fizico-chimice si biologice ale acesteia sunt determinate de anotimp si loc, devenind adesea improprii consumului.
Apele freatice sunt frecvent folosite, prin intermediul fantanilor (freas = put, fantana), in sectorul gospodariilor populatiilor si al unitatilor zootehnice mici.
Apa de adancime este adesea captiva sau sub presiune si se formeaza sub primul strat impermeabil, care ii asigura protectia, iar cele subiacente ii asigura acumularea. Reinnoirea stratului acvifer se face din apele de suprafata, pe o intindere redusa, situata la suprafata scoartei terestre.
Presiunea hidrostatica a apei de adancime este direct proportionala cu diferenta de nivel dintre zona de alimentare si aceea de acumulare.
Prin forarea sau fisurarea stratului impermeabil, apa subterana se poate ridica la cota terenului, fiind denumita apa arteziana sau sub cota terenului, apa ascensionala.
Apele de adancime au
compozitie
De asemenea, sunt mai mineralizate si au un continut redus sau nul de oxigen si germeni.
Poluarea apelor subterane, desi rara, este posibila prin fisuri sau forari.
in marea majoritate a cazurilor, apele subterane sunt folosite ca atare pentru alimentarea cu apa a oraselor si unitatilor zootehnice mari.
Corectarea mineralizarilor intense ale apelor subterane, in general, nu este economica, motiv pentru care nu se practica. in asemenea cazuri se apeleaza la alte surse de apa.
IGIENA APEI FOLOSITE IN INDUSTRIA ALIMENTARA
Stabilirea necesarului de apa intr-o intreprindere de industrie alimentara va lua in calcul:
apa pentru procesul tehnologic, spalare si dezinfectie;
apa pentru nevoile proprii ale personalului;
apa pentru intretinerea cailor de acces, a eventualelor zone verzi si apa de rezerva necesara combaterii incendiilor.
Debitul de apa necesar productiei este diferit, in functie de specificul procesului tehnologic, de utilajele folosite si de caracteristicile materiei prime utilizate. Calculul necesarului de apa pentru nevoile tehnologice este corelat cu calculul productiei pe faze si cu volumul productiei.
Necesarul de apa pentru nevoile personalului (apa de baut, cea necesara mentinerii igienei angajatilor in timpul productiei), cat si cel necesar rezervelor pentru combaterea incendiilor se stabileste in conformitate cu prevederile normativelor in vigoare.
Necesarul de apa pe metru patrat si zi pentru intretinerea cailor de acces este de 2-3 litri, iar pentru spatiile verzi de 1,5-2 litri.
Sursele de apa si alimentarea cu apa
La proiectarea intreprinderilor din industria alimentara se va tine cont de asigurarea in zona a unei surse de apa care trebuie sa corespunda calitativ si cantitativ necesitatilor tehnologice. Alimentarea cu apa, de obicei, trebuie sa se efectueze prin racordarea la reteaua centrala de alimentare cu apa a localitatii. In cazul in care in zona respectiva nu exista retea publica sau daca debitul este insuficient, intreprinderea trebuie sa se aprovizioneze din surse proprii. Este indicat ca intreprinderile sa aiba surse proprii de aprovizionare cu apa, pentru rezerve in cazuri speciale, sau cand se cer apei calitati pe care reteaua publica nu le poate asigura.
Sursele de apa de suprafata sunt reprezentate de apele curgatoare (rauri si fluvii) sau de lacurile naturale. In acest caz instalatiile de decantare, filtrare, dezinfectie, pompare si depozitare sunt costisitoare, captarea apei din aceste surse fiind indicata numai pentru alimentarea unor centre locuite mai mari (orase, centre industriale etc.).
Sursele de apa subterana sunt reprezentate de straturile acvifere freatice, straturile acvifere de adancime (60-500 m) si straturile acvifere alimentate prin infiltratii artificiale si izvoare. Pentru folosirea apelor subterane, cu exceptia izvoarelor, se vor fora puturi, a caror adancime depinde de nivelul apelor subterane si de debitul ce poate fi obtinut la nivelul respectiv.
Pentru a se evita eventualele contaminari prin infiltratii de ape de suprafata, este indicat ca puturile sa aiba o adancime de 50-60 de metri, care asigura, in general, apa curata si fara bacterii. Puturile destinate debitelor mari (de apa) trebuie forate la adancimi de circa metri.
Apa se scoate cu pompe electrice, iar apa pompata poate fi trimisa direct in conductele ce alimenteaza punctele de utilizare sau la un rezervor de unde se distribuie.
Alegerea surselor de apa se face in urma unor studii, care tin seama de debitul si calitatea apei necesare consumatorilor si de eficienta economica a investitiilor.
Protectia sanitara a apei
Pentru pastrarea calitatilor apei si pentru prevenirea riscului impurificarilor, sursele de apa trebuie protejate cu amenajari denumite zone de protectie sanitara, care, in general, sunt formate din trei perimetre ce se stabilesc in conformitate cu normativele in vigoare.
Cele trei perimetre ale zonei de protectie sanitara a captarilor sunt:
perimetrul de regim sever in care nu este permis sa se construiasca locuinte si/sau constructii anexe si in care nu au acces persoanele fara interes de serviciu. Zona se prevede cu indiguiri si cu paza permanenta;
perimetrul de restrictie situat in jurul zonei de regim sever, in care se pastreaza o salubritate perfecta si se interzice utilizarea terenului in scopuri care ar putea reduce debitele (despaduriri etc.) sau ar altera calitatea apei (depozite de gunoi etc.). Acest perimetru se marcheaza pe teren prin borne cu inscriptii;
perimetrul de observatie cuprinde zona in care organele sanitare fac observatii sistematice asupra starii sanitare a oamenilor.
Zonele de protectie sanitara au rolul de a stabili perimetrele in care se impun conditii speciale in vederea prevenirii contaminarii si impurificarii apei de catre diversi factori cum ar fi: balti, depozite de gunoaie, retele de canalizare, grupuri sanitare (closete) sau orice instalatii sau depozite insalubre. Pentru apele din cursurile naturale si izvoare se vor lua masuri pentru a nu le polua cu ape reziduale industriale si menajere. Oprirea deversarii in bazinele de apa a apelor uzate neepurate, provenite de la intreprinderile de industrie alimentara, este stipulata in normativele legale de functionare a acestora, deci este obligatorie.
Pentru protectia sanitara a apei, personalul care deserveste instalatiile de aprovizionare cu apa potabila trebuie sa aiba controlul medical la zi in carnetul de sanatate si sa poarte, in timpul lucrului, echipamentul sanitar de protectie. Angajatii depistati cu diferite afectiuni (deci cu contraindicatii medicale) la controlul medical periodic obligatoriu vor fi scosi pentru a preveni contaminarea apei.
Intreprinderile de industrie alimentara care au surse proprii de aprovizionare cu apa (puturi) sunt obligate sa ia masurile necesare pentru respectarea conditiilor de protectie sanitara prevazute pentru fiecare perimetru al zonei conform normativelor legale in vigoare.
Pentru prevenirea contaminarii si impurificarii apei potabile, intreaga retea de distributie trebuie sa fie mentinuta in bune conditii de functionare, evitand pierderile pe retea, eliminand posibilitatea de impurificare prin deteriorarea acesteia ca si contactul cu punctele critice de insalubrizare (haznale, conducte de canalizare, closete, gropi de gunoaie etc.).
Fantanile arteziene din curtile intreprinderilor vor fi protejate in timpul iernii contra inghetului.
Caracteristicile apei naturale
In functie de gradul de dispersie, impuritatile intalnite in apa pot fi impartite in trei grupe:
particule grosiere cu dimensiuni mai mari de 100 x 10-9 m;
particule coloidale cu dimensiuni cuprinse intre (1 si 100) x 10-9 m;
particule moleculare cu dimensiuni mai mici de 1 x 10-9 m.
Particulele grosiere si coloidale formeaza cu apa un sistem eterogen, iar particulele moleculare dispersate in solutie formeaza un sistem omogen. Intre aceste categorii de particule nu exista limite clare.
Nisipul, argila, precum si alte particule de origine minerala si/sau de origine anorganica, antrenate din sol in apa in timpul ploilor, topirii zapezii sau revarsarii raurilor reprezinta materiile grosiere dispersate care produc turbiditatea apei. Sedimentarea acestor particule este posibila daca densitatea lor este mai mare decat cea a apei.
Particulele coloidale din apa sunt reprezentate de compusi ai siliciului, aluminiului, fierului si de substante organice rezultate din descompunerea organismelor vegetale si animale. Aceste particule nu sedimenteaza.
Solutiile de saruri, acizi si baze constituie sistemele dispersate molecular. Ionii cei mai frecvent intalniti in apa sunt: Ca2+, Mg2+, Na+, Cl-, SO42-, HCO3-, HSiO3-. Alti ioni se gasesc in apa naturala doar ca urme.
Ionii de calciu sunt cei mai abundenti in apele slab mineralizate, sursa de baza fiind calcarul.
Ionii de magneziu provin din descompunerea dolomitei in prezenta dioxidului de carbon.
Dintre metalele alcaline, ionii de sodiu se gasesc in cantitate mai mare in apele naturale. Concentratia acestora creste cu cresterea continutului mineral al apei.
Ionii de clor sunt prezenti in aproape toate apele naturale.
Ionii sulfat sunt foarte raspanditi, ca si cei de clor, concentratia lor fiind mai mare in apele de adancime comparativ cu cele de suprafata. Gipsul reprezinta sursa de baza a acestora.
Ionii de hidrogen (H+) si ionii hidroxil (
Ionii bicarbonat si/sau carbonat se gasesc suplimentar pe langa dioxidul de carbon dizolvat si moleculele nedisociate de acid carbonic.
Compusii cu azot se gasesc sub forma de ioni de amoniu (NH4+), ioni nitrat si nitrit, sursele principale fiind produsele rezultate din procesele de descompunere a materiei organice de natura vegetala si/sau animala.
Compusii fierului se gasesc sub forma de ioni bi- si trivalenti, sub forma de solutii reale, forma coloidala sau in suspensie.
Compusii cu siliciu sunt prezenti in apa sub diferite forme cu grade de dispersie diferite.
In apele naturale uneori pot fi intalniti cationii aluminiului (Al3+), manganului (Mn2+) si foarte rar ai potasiului (K+).
Cele mai raspandite gaze din apa sunt azotul, oxigenul si dioxidul de carbon.
Alimentarea cu apa
Sistemul de alimentare cu apa cuprinde instalatii si amenajari pentru: captarea apei din sursele naturale, tratarea in vederea corectarii caracteristicilor apei, inmagazinarea si distribuirea apei. Instalatiile de captare si statiile de pompare se amplaseaza in vecinatatea sursei de apa.
Locul de captare, in cazul apelor de suprafata, este un golf sau cel in care cursul este linistit, dar suficient de adanc pentru ca posibilitatea de sedimentare sa fie mica. Transportul apei captate in statia de pompare se face gravitational prin conducte sau canale din beton, de unde este trimisa in statia de tratare si apoi in fabrica. De obicei aceste conducte sunt montate si ingropate in pamant pentru a preveni inghetarea pe timp de iarna a apei. Capacitatea de pompare a pompelor, precum si marimea instalatiilor si amenajarilor depinde de marimea si capacitatea de prelucrare a fabricii. Materialele din care sunt confectionate conductele, armaturile, aparatele de masura si control depind de calitatea care trebuie asigurata apei folosite intr-un anumit proces tehnologic.
In cazul surselor de apa subterana, studiul hidrogeologic va urmari: debitele minime si maxime ale sursei; structura geologica a bazinului; analizele fizice, chimice si biologice ale apei, precum si pericolul de inundare a zonei de captare.
Calitatea apei pentru industria alimentara
Conditii de calitate ale apei potabile
Apa potabila este apa buna de baut care indeplineste anumite conditii de calitate si nu afecteaza starea de sanatate a consumatorilor.
Calitatile pe care trebuie sa le indeplineasca apa, pentru a putea fi folosita, depind de destinatia ei (apa potabila, apa industriala).
Conditiile de potabilitate ale apei se refera la caracteristicile organoleptice (senzoriale), fizice, chimice (generali si toxici), radioactive, bacteriologice si biologice.
Caracterele organoleptice (senzoriale) au o importanta deosebita deoarece nerespectarea lor face apa improprie pentru consum si determina modificari calitative produselor alimentare in care este utilizata pe parcursul procesarii. Indicatorii organoleptici ai apei potabile sunt mirosul si gustul.
Mirosul apei este determinat de prezenta unor substante poluante in exces cum ar fi: substante organice (NH3, H2S), pesticide, detergenti, diferite vietuitoare etc. Apa potabila este inodora. Standardul admite cel mult miros de gradul 2 care este slab si sesizat doar de persoane avizate.
Gustul apei este determinat de substantele minerale si gazele dizolvate. Absenta unor concentratii minime de substante minerale si gaze (O2, CO2) va determina un gust fad, neplacut apei.
Excesul unor substante minerale conduce la modificarea gustului. Astfel, fierul si cuprul produc gust metalic, astringent; clorurile -sarat; sarurile de calciu - salciu; sarurile de magneziu - amar.
Excesul de dioxid de carbon produce gust acrisor, iar cel de hidrogen sulfurat, respingator.
Mucegaiurile si purinul produc gust sarat, iar fecalele gust dulceag.
Standardul admite o intensitate a gustului care nu trebuie sa depaseasca gradul 2 pe o scara de apreciere de la 0 la 5.
Caracterele fizice se refera la culoare, turbiditate, temperatura, concentratia ionilor de hidrogen (pH) si conductivitatea electrica.
Culoarea apei este data de substantele dizolvate in apa, care pot proveni din sol (ex. substantele humice) sau sunt urmarea poluarii acesteia. Conform standardului apa potabila nu trebuie sa depaseasca 15 grade de culoare, cu limita exceptionala de de grade pe scara etalon platina - cobalt.
Turbiditatea apei se datoreaza particulelor de origine organica si/sau anorganica insolubile, aflate in suspensie. Din punct de vedere igienic, importanta turbiditatii rezida din aspectul neplacut imprimat apei, care creeaza suspiciunea de impurificare si de risc pentru consumatori, dar si din faptul ca particulele in suspensie pot fi suport pentru microorganisme. Conform standardului apa trebuie sa prezinte o turbiditate de maximum 5 grade, cu limita exceptionala de grade pe scara etalon cu dioxid de siliciu.
Temperatura apei influenteaza direct consumatorul. Apa prea rece produce tulburari digestive si favorizeaza imbolnavirea organismului, iar cea prea calda, datorita continutului scazut de gaze dizolvate, are gust neplacut, da senzatia de voma si nu satisface senzatia de sete. Normativele legale admit o temperatura cuprinsa intre 7-15sC, cu o maxima de cel mult 22sC si in mod exceptional, temperatura naturala a apei.
Concentratia ionilor de hidrogen (pH-ul reprezinta un indicator global de apreciere a calitatii apei, care, in functie de natura poluantilor, inregistreaza valori spre acid sau alcalin, influentand direct mirosul, gustul si capacitatea de autoepurare a acesteia. Valorile admise pentru acest indicator sunt cuprinse intre 6,5 si iar in mod exceptional de
Conductivitatea electrica este direct proportionala cu gradul de mineralizare al apei. O mineralizare prea mare a apei are influente negative asupra organelor interne ale consumatorului, in cazul unui consum prelungit.
Nivelul concentratiilor se exprima in mg dm3 apa si inregistreaza valori de la zero (amoniac, azotati, sulfuri si hidrogen sulfurat) pana la (reziduu fix).
Duritatea apei este data de sarurile de calciu si magneziu aflate in solutie, care pot fi carbonati, cloruri, sulfati, nitrati, fosfati sau silicati. Aceasta poate fi temporara, determinata de carbonati, care dispar prin fierbere, sau permanenta, determinata de celelalte saruri de calciu si magneziu, care nu dispar prin fierbere. Duritatea apei se masoara in trei sisteme: german, francez si englez.
Corelatia intre gradele de duritate ale apei
|
|
1s german |
1s francez |
1s englez |
mg/l CaO |
|
1s german |
|
|
|
|
|
1s francez |
|
|
|
|
|
1s englez |
|
|
|
|
Reziduul fix la 105sC reprezinta totalitatea substantelor (organice si neorganice) depuse prin incalzirea la aceasta temperatura.
In cazul unei valori mari a reziduului fix (la 105sC) apa prezinta modificari ale insusirilor organoleptice si fizico-chimice. Standardul pentru apa potabila admite valori de 100-800 mg/dm3, iar ca limita admisa exceptional valori de mg/dm3 Pentru animale, in absenta altor surse de apa, se pot admite si apele puternic mineralizate mg/dm3), cu conditia ca acestea sa fie acceptate
Clorul rezidual este reprezentat de clorul ramas in exces in apa supusa dezinfectiei dupa de minute de contact dintre clor si apa. Acesta se poate exprima in acid hipocloros sau hipoclorit, care poarta numele de clor liber si cloramina (mono si dicloramina), care se numeste clor legat. Clorul rezidual se exprima in mg/dm3 apa. Prezenta clorului in apa supusa dezinfectiei are o importanta sanitara deosebita deoarece indica faptul ca s-a introdus o cantitate suficienta de clor si ca reteaua de distribuire este integra.
Conform standardului pentru apa potabila, clorul rezidual liber, in apa dezinfectata prin clorinare, trebuie sa fie in concentratie de mg/dm3. In situatii deosebite, cand se impune cresterea concentratiei de clor, se admit concentratii maxime de pana la mg/dm3.
Indicatorii chimici toxici sunt reprezentati de 15 conditii in care sunt cuprinse aminele aromatice, metalele grele, azotatii, hidrocarburile policiclice aromatice, cianurile, pesticidele, trihalometani si uraniu natural.
Pentru indicatorii chimici toxici sunt prevazute numai concentratii admise, exprimate in mg/dm3 apa sau μg/dm3 apa.
Caracteristicile radioactive
Indicatorii radioactivi se refera la activitatea globala alfa si beta, iar in cazul in care sunt depasite concentratiile admise si admise exceptional se impune obligatoriu determinarea activitatii fiecarui radionuclid.
Valorile maxime admise pentru indicatorii radioactivi corespund unui aport al apei potabile la doza pentru populatie de 5 mrem an si la un consum zilnic de 2 litri de apa.
Caracteristicile bacteriologice
Indicatorii bacteriologici ai apei acceptati, pe baza recomandarilor OMS, in majoritatea tarilor sunt: germenii mezofili aerobi, bacteriile coliforme, streptococii fecali si bacteriofagii .
Germenii mezofili aerobi sunt reprezentati de bacteriile care se dezvolta pe geloza uzuala, la 37sC in 24-48 de ore. Acestia au fost alesi ca indicator de potabilitate deoarece se cunoaste ca intre numarul acestora si probabilitatea prezentei germenilor patogeni (proveniti de la om si animale) este o relatie pozitiva. Cu cat o apa are un numar total de germeni aerobi mezofili (N.T.G.M.A.) mai mare, cu atat va fi mai mare probabilitatea (si deci riscul) prezentei in apa a unor agenti patogeni (bacterii, virusuri, ciuperci, agenti parazitari). Valoarea N.T.G.M.A. se exprima prin numarul de unitati formatoare de colonii la un centimetru cub de apa (U.F.C./cm3). Valoarea N.T.G.M.A. admisa pentru apa potabila variaza in functie de sursa:
la apa furnizata de instalatiile centrale urbane si rurale cu sisteme de dezinfectie este sub 20, atat in punctele de intrare in reteaua de distributie, cat si in punctele din reteaua de distributie;
la apa furnizata de instalatiile centrale urbane si rurale fara sisteme de dezinfectie este sub 100, atat la punctele de intrare in retea, cat si in punctele din reteaua de distributie;
la apa furnizata de sursele locale (fantani, izvoare) este sub 300.
Bacteriile coliforme cuprinde grupul de specii Gram - negative, lactozo pozitive, intestinale (Escherichia coli, Citrobacter, Klebsiella, Arizona, Enterobacter), care se afla in numar mare in fecale si au o durata de supravietuire in apa apropiata de cea a germenilor patogeni nesporulati. Deoarece o parte din bacteriile coliforme (E. coli) sunt prezente doar in intestin (fecale) la om si la animalele homeoterme, iar restul pot fi intalnite in mediul extern si fara o contaminare fecala, standardul de potabilitate a apei prevede cerinte distincte pentru numarul admis de bacili coliformi totali si numarul de bacili coliformi fecali (E. coli intestinal).
Numarul probabil de bacterii coliforme se raporteaza la 100 cm3 de apa.
Limitele prevazute de normele de potabilitate sunt:
zero germeni coliformi totali pentru sistemele de aprovizionare in care apa livrata se dezinfecteaza;
sub 3 pentru instalatiile centrale urbane si rurale in care apa nu se dezinfecteaza;
sub 10 pentru sursele locale (fantani, izvoare) de aprovizionare cu apa.
Numarul probabil de bacterii coliforme termotolerante (coliformi fecali) la 100 cm3 apa, maxim admis este zero pentru apa livrata in instalatii centrale si de sub pentru sursele locale de aprovizionare cu apa.
Streptococii fecali (enterococii) fiind tipuri specifice pentru om si animale, cu rezistenta mai mare in mediul extern comparativ cu bacteriile coliforme si cu variabilitate scazuta furnizeaza date asupra sursei de poluare.
Numarul probabil de streptococi fecali/100 cm3 apa maxim admis este de zero pentru apa livrata de instalatiile centrale si de sub pentru apa din sursele locale de aprovizionare cu apa.
Bacteriofagii enterici sunt folositi numai ca indicatori de poluare, care arata cert originea intestinala si nu ca indicatori specifici.
Tot ca indicatori de poluare in apele superclorinate, in caz de boli hidrice, pot fi folositi germenii sulfitoreducatori, care sporuleaza in conditii neprielnice de mediu si care au o viabilitate mare in apa.
Caracteristicile biologice
Indicatorii biologici au o mare stabilitate, indicand calitatea apei, nu numai in momentul analizei, ci si pe o perioada lunga de timp.
Pentru a se putea interpreta conditiile biologice, se impune definirea notiunilor de plancton, tripton si seston.
Planctonul este reprezentat de organismele libere din masa apei.
Triptonul este reprezentat de continutul abiotic al apei format din detritus organic si sau mineral, resturi vegetale, resturi de insecte si animale (par, pene, fir de lana etc.).
Sestonul este format din planctonul si triptonul apei.
Conditiile biologice ale apei se refera la:
seston, care nu trebuie sa depaseasca 1 cm3/m3 apa in instalatiile centrale si cm3/m3 apa in sursele locale;
organismele animale, vegetale si particulele vizibile cu ochiul liber, organismele indicatoare de poluare si organismele daunatoare sanatatii (oua de geohelminti, protozoare intestinale parazite etc.), care trebuie sa lipseasca;
organismele care, prin inmultire in masa apei, modifica caracterele organoleptice si sau fizice ale acesteia, care trebuie sa lipseasca sau sa fie foarte rare;
organismele animale microscopice, care nu trebuie sa depaseasca 20 /dm3 apa;
triptonul de poluare format din resturile fecaloide sau industriale, care trebuie sa fie absent.
Suplimentar se va avea in vedere:
raportul dintre fito- si zooplancton, care pentru apele potabile trebuie sa fie mai mare de 10;
raportul dintre organismele cu clorofila si cele fara clorofila (calculat dupa formula: (B/A+B)X100; in care: A = organismele cu clorofila, iar B = organismele fara clorofila) dupa a carui valori apa poate fi considerata:
curata, daca valoarea raportului este intre 0 si
slab poluata, daca valoarea raportului este intre 8 si
poluata, daca valoarea raportului este intre 20 si
intens poluata, daca valoarea raportului este intre 60 si 100.
Controlul calitatii apei
Conform prevederilor normelor internationale elaborate de OMS, potabilitatea apei depinde de factorii fizici si chimici, de absenta substantelor toxice si de eliminarea organismelor patogene.
In tara noastra supravegherea apei potabile se face pe baza a doua tipuri de programe, unul continuu si altul periodic.
Controlul continuu de rutina este efectuat de producatorii de apa, in sistem public sau privat in laboratoarele uzinale ale acestora, obligatoriu autorizate de Inspectoratele de Politie Sanitara si Medicina Preventiva, ca reprezentant local al Autoritatii Nationale de Sanatate Publica. Acest control se executa la nivelul sursei, a sectoarelor de tratare si de stocare si la nivelul sistemelor (instalatiilor) de aprovizionare cu apa si are drept scop livrarea de apa potabila consumatorilor.
Controlul periodic este efectuat, de autoritatea locala de sanatate publica si consta in inspectia sanitara si determinari de laborator pentru intregul sistem de aprovizionare cu apa, (sursa, sectorul, statia de tratare, de aductie, de stocare si de distribuire).
Supravegherea sanitara a calitatii apei consta in inspectia sanitara si controlul de laborator, care se fac pe parcursul sistemelor, inclusiv al apei la consumator.
Inspectia sanitara este o evaluare la fata locului, a conditiilor de protectie sanitara, a conditiilor de igiena din statiile de tratare, rezervoarele de stocare a apei si retelele de distributie, care se incheie cu un raport privind constatarile facute.
Controlul de laborator se refera la recoltarea, conservarea, identificarea, transportul, pastrarea si analizarea probelor. Analiza probelor de apa, in functie de destinatie, se poate face in laboratoarele autorizate .
Recoltarea, conservarea, identificarea, transportul si pastrarea probelor de apa se fac conform prevederilor legislative.
La stabilirea frecventei de recoltare a probelor se va avea in vedere urmatoarele:
ponderea probelor necorespunzatoare in ultimele 12 luni;
calitatea apei brute;
numarul surselor de apa;
eficienta procedeelor de tratare si capacitatea statiei de tratare a apei;
riscurile de contaminare la nivelul sursei si a retelei de distributie;
marimea si complexitatea retelei de distributie;
numarul de epidemii hidrice din ultimele 12 luni si riscurile raspandirii unor epidemii.
Investigatii suplimentare, in afara programului de supraveghere, se fac in cazul constatarii unor deficiente cu ocazia inspectiei sanitare, atragerii de noi surse de apa, inregistrarii unor defectiuni intamplatoare, detectarii unor contaminari accidentale si reclamatiilor formulate de consumatori.
Recoltarea probelor de apa se face in: recipiente de polietilena cand se urmareste dozarea siliciului, sodiului, clorurilor, alcalinitatii totale, conductantei specifice, pH-lui si duritatii; recipiente de sticla in cazul determinarii substantelor fotosensibile, sau in recipienti din otel inoxidabil in cazul probelor ce necesita presiuni crescute ,sau in cazul determinarii substantelor organice in stare de urme.
Conservarea probelor de apa se face prin refrigerare, congelare sau adaugare de anumite substante conservante (solutii acide sau bazice, substante cu efect acid si reactivi particulari) conform normativelor legal admise in vigoare.
Identificarea probelor de apa se va face prin marcarea clar, vizibil si durabil a recipientilor care contin probele. Pe adresa de insotire se va mentiona momentul recoltarii, data, ora de recoltare, natura si cantitatea conservantilor adaugati etc.
Transportul probelor de apa se face in ambalaje care protejeaza recipientii, in timp operativ si dupa caz in conditii de refrigerare sau congelare.
Pastrarea probelor de apa in laborator se face in conditii de refrigerare sau congelare si ferite de lumina.
Analiza de laborator a apei se face din sursele de aprovizionare si din reteaua de distributie. Analizele de laborator se executa diferit in functie de sursa, mai putine pentru sursele subterane si mai multe pentru sursele de suprafata.
Pentru sursele de suprafata analiza apei se efectueaza prin recoltarea acesteia de 2-4 ori/an, in perioadele cele mai critice ale poluarii: la debitele minime de iarna (temperaturile cele mai scazute) si de vara (temperaturile cele mai ridicate) si la debitele maxime de primavara si/sau de toamna (dupa ploi sau topirea zapezii).
Pentru sursele subterane analizele se efectueaza prin recoltarea apei de 1-2 ori/an, in perioadele de stabilitate si/sau dupa precipitatii puternice.
Numarul recoltarilor se poate stabili in functie de calitatea apei brute si eficienta instalatiilor de tratare.
Laboratoarele uzinale de apa efectueaza analize zilnice ale apei brute, la sursa sau chiar de mai multe ori pe zi, in functie de variatiile calitatii apei.
Examenele de laborator vor cuprinde urmatoarele determinari minime:
pentru apele de suprafata: suspensiile, pH-ul, reactia titrata (alcalinitatea si aciditatea), consumul chimic de oxigen, oxigenul dizolvat si cerinta biochimica de oxigen;
pentru apele subterane pH-ul, reactia titrata, reziduul fix, consumul chimic de oxigen.
In functie de situatia locala se pot face si alte analize cum ar fi: indicatorii de poluare (pesticide, detergenti, metale neferoase, produse petroliere etc.) si indicatorii de mineralizare (cloruri, nitrati, fier, mangan, duritate totala, temperatura, fluor, iod, etc.).
In cazul apei din fantani si izvoare publice sau individuale analizele de laborator se executa pe probe recoltate periodic (trimestrial, semestrial sau anual) in functie de calitatea apei si conditiile tehnice de exploatare a amenajarilor. In mod obisnuit, acestea se rezuma la consumul chimic de oxigen, amoniac si nitriti. In situatii speciale, se pot efectua si alte analize pentru determinarea poluantilor.
Analizele se executa obligatoriu, cel putin o data pe an pentru amenajarile locale publice si la cerere pentru cele individuale.
In cazul retelei de distribuire a apei, controlul de laborator se face la intrarea in retea si in punctele reprezentative.
La intrarea in reteaua de distributie, frecventa minima de recoltare este de o proba la 14 zile pentru apa provenita din surse de profunzime si o proba la zile pentru apa provenita din surse de suprafata.
In reteaua de distributie, punctele de recoltare se stabilesc aleatoriu in fiecare luna si se constituie din puncte fixe si alternative.
Parametrii de calitate fizico-chimici obligatoriu a fi investigati in apa din reteaua de distributie, sunt diferiti, in functie de situatia concreta locala si se stabilesc pe baza unei scheme. In schema se prevad indicatori pentru sisteme cu o singura sursa de aprovizionare sau cu mai multe surse de aprovizionare, la intrarea in reteaua de distributie si de-a lungul acesteia. Printre parametrii de calitate fizico chimici si microbiologici se mentioneaza: clorul rezidual liber si legat, turbiditatea, clorurile, arsenul, fluorurile, duritatea, pesticidele, sodiul, reziduul fix, aluminiul, fierul, manganul, fenolii, pH-ul, cadmiul, cuprul, plumbul, zincul, trihalometanii, conductivitatea, etc.; coliformii totali, coliformii fecali si streptococii fecali.
Programul de control al calitatii apei din reteaua de distributie se stabileste initial in functie de datele obtinute la expertiza sanitara a sistemului de aprovizionare cu apa, iar apoi si de datele obtinute pe parcurs
Expertiza sanitara cuprinde activitatea de inspectie sanitara si control de laborator al intregului sistem de aprovizionare cu apa si se face cel putin doua zile consecutiv.
Frecventa minima a expertizei sanitare este in raport de tipul de sursa (de adancime sau de suprafata) si de tipul de sistem de aprovizionare (rural, pentru orase cu mii locuitori, pentru orase cu - mii locuitori si pentru orase cu peste mii locuitori).
Conditiile speciale pentru apa folosita in industria alimentara
In timpul procesarii alimentelor apa vine in contact cu materiile prime sau reprezinta o materie prima de baza. Aceasta impune necesitatea ca apa utilizata in industria alimentara sa corespunda standardului de calitate pentru apa potabila.
In fiecare sector al industriei alimentare exista reglementari specifice referitoare la calitatea apei intrebuintate. Daca apa necesara procesarii alimentelor nu provine de la uzinele de apa, care asigura potabilitatea, ci este asigurata din surse subterane sau de suprafata proprii, se impune verificarea ei din punct de vedere sanitar si tratarea inainte de utilizare.
Apa pentru industria de prelucrare a laptelui
In industria de prelucrare a laptelui, apa este utilizata in:
procesele tehnologice de obtinere a laptelui de consum, a produselor lactate si a branzeturilor, la prepararea solutiilor de clorura de sodiu necesara obtinerii branzeturilor; la prepararea siropurilor de zahar; la spalarea untului; la spalarea branzeturilor supuse maturarii; la incalzire, pasteurizare, sterilizare, racire etc.;
igienizarea ambalajelor, utilajelor si spatiilor de fabricatie;
scopuri sanitare.
In procesarea laptelui pasteurizat, a untului, branzei si a produselor lactate se utilizeaza numai apa curata, inodora si incolora, cu duritatea maxima de 15s germane si cat mai pura din punct de vedere microbiologic. Apa nu trebuie sa contina bacterii feruginoase, sulfito-oxidante, sulfito-reducatoare sau produsi ai activitatii acestora, care se depun pe peretii utilajelor de unde pot trece in produse, producand deprecierea acestora. De asemenea apa folosita in procesarea laptelui nu trebuie sa contina spori de mucegai si bacterii fluorescente, care produc modificari ale gustului si mirosului si pete verzi-galbui ca urmare a dezvoltarii coloniilor.
Deoarece sarurile de mangan produc gust amar untului, apa folosita pentru spalarea acestuia nu trebuie sa depaseasca 40mg mangan/l.
Fierul si magneziul confera produselor gust metalic si favorizeaza procesul de rancezire al grasimilor, modificandu-le calitatea. Limita maxima admisa, a acestora, este sub 0,05mg/l.
Necesarul de apa in industria de prelucrare a laptelui este de 4-9 m3/tona lapte.
Indicatorii de calitate ai apei folosite in procesarea laptelui
|
Indicatori |
Valoare |
Indicatori |
Valoare |
|
Reziduu fix, mg/l |
|
Nitrati, mg/l |
<15 |
|
Oxid de calciu, mg/l |
|
Nitriti, mg/l |
|
|
Oxid de magneziu, mg/l |
Urme |
Alcalinitate, mg/l |
|
|
Fe2O3 + Al2O3, mg/l |
<0 |
Oxigen, mg/l |
|
|
Cloruri, mg/l |
|
Amoniu, mg/l |
Urme |
|
Sulfati, mg/l |
|
Duritate, sgermane |
<15 |
Apa pentru industria carnii si a pestelui
Apa utilizata pentru industria carnii si a pestelui trebuie sa fie limpede, incolora, fara gust si miros si cu o duritate de maximum 28sgermane.
Calciul trebuie sa fie in concentratie cat mai mica deoarece acesta poate forma o crusta tare la suprafata produsului din carne de peste.
Fierul nu trebuie sa depaseasca 0,05mg/l, intrucat favorizeaza aparitia unei culori maronii a produselor.
Continutul de saruri in apa utilizata la spalarea carnii materie prima, a pestelui si a utilajelor pentru procesare, nu au rol esential.
Necesarul de apa in industria carnii si a pestelui este de:
pentru abatoarele de rumegatoare = 10,5-12,7 m3/t;
pentru abatoarele de porci = 14,8-17,5 m3/t;
pentru fabricile de preparate din carne = 6,5 m3/t;
pentru fabricile de conserve de peste = 1,2 m3/t;
pentru fabricile de faina de peste = 15-20 m3/100 t.
Apa pentru industria moraritului
In industria moraritului apa este utilizata in scopuri:
tehnologice, la spalarea graului si umectare;
igienice, la spalarea spatiilor de procesare si a anexelor;
sanitare.
Spalarea graului este facultativa si se aplica in caz de abateri calitative cum ar fi prezenta malurei sau a mirosurilor superficiale.
Necesarul de apa pentru spalarea graului variaza intre 1 si 3 m3/t in cazul masinilor de spalat fara recirculare si de 0,5 m3/t in cazul recircularii apei de spalare dupa purificare.
Apa folosita in industria moraritului trebuie sa corespunda standardului de calitate al apei potabile.
Apa pentru industria panificatiei si a pastelor fainoase
In industria panificatiei si a pastelor fainoase apa este utilizata in:
obtinerea aluatului sau pastei din care prin procesari ulterioare rezulta painea si produsele fainoase;
obtinerea suspensiei de drojdie;
prepararea solutiilor de clorura de sodiu, zahar, glucoza etc.;
igienizarea spatiilor de procesare;
scopuri sanitare.
Pentru fainurile normale apa utilizata in procesare trebuie sa aiba o duritate de 12-16sgermane. Apa cu valori mai mari ale duritatii influenteaza consistenta aluatului sau a pastei obtinute, determina formarea de grunji etc.
Pentru fainurile cu continut de gluten redus, utilizarea unei ape cu duritate mai mare poate imbunatati desfasurarea procesului tehnologic.
Caracterelor senzoriale (gust, miros), fizice (in special culoare) si microbiologice ale apei utilizate in industria panificatiei, li se vor acorda o importanta deosebita.
Dintre indicatorii chimici se va verifica limita maxima a continutului de fier, mangan, clor rezidual, amoniac, nitriti si substante organice.
Necesarul de apa in industria panificatiei si pastelor fainoase este de 0,85-0,9 m3/t.
Indicatorii de calitate ai apei folosite in industria panificatiei si pastelor fainoase
|
Indicatori |
Valoare |
Indicatori |
Valoare |
|
Mirosul si gustul, grade |
max. 2 |
Reziduu fix, mg/l |
|
|
Turbiditatea, grade |
max. 5 |
Clor rezidual, mg/l |
|
|
Temperatura, sC |
|
Fier, mg/l |
<0,2 |
|
Duritatea totala, sgermane |
max. 20 |
Mangan, mg/l |
<0,1 |
|
Duritatea permanenta, sgermane |
max. 12 |
Amoniu, nitriti |
Urme |
|
Numarul total de germeni, nr./l |
max. 300.000 |
Substante organice |
Cat mai mic |
|
Bacterii coliforme, nr./l |
max. 100 |
|
|
Apa pentru industria zaharului
In industria zaharului apa este utilizata pentru:
transportul sfeclei de zahar;
diferite etape ale procesului tehnologic cum ar fi extractia, purificarea etc.;
obtinerea agentului termic necesar concentrarii prin vaporizare;
spalarea si igienizarea utilajelor si a spatiilor de procesare;
scopuri sanitare.
Apa utilizata in industria zaharului trebuie sa corespunda standardului de calitate al apei potabile. Este indicat ca duritatea sa fie cat mai mica, sa contina cantitati cat mai mici de sulfati, saruri de calciu sau saruri alcaline. Deoarece materiile organice descompun zaharul la extractia sa din sfecla, apa cu continut de compusi organici nu se va folosi la spalarea filtrelor-presa sau la stingerea pietrei de var utilizate in procesul tehnologic. Sulfatii produc o culoare gri zaharului, nitritii impiedica indirect cristalizarea sa, fierul si manganul il coloreaza.
Pentru evitarea pierderilor de zahar, apa utilizata la spalarea sfeclei trebuie sa aiba o temperatura de 15-18sC.
Necesarul de apa in industria zaharului este de circa 8-10 m3/t, daca se reutilizeaza, dupa decantare si dezinfectie, apa folosita la descarcarea hidraulica si transportul sfeclei din depozit.
Indicatorii de calitate ai apei folosite in industria zaharului
|
Indicatori |
Valoare |
Indicatori |
Valoare |
|
Duritatea, sgermane |
< 15 |
Sulfati, mg/l |
|
|
Reziduu fix, mg/l |
|
Nitrati, mg/l |
urme |
|
Oxid de calciu, mg/l |
|
Nitriti, mg/l |
|
|
Oxid de magneziu, mg/l |
|
Alcalinitate, mg/l |
|
|
Fe2O3 + Al2O3, mg/l |
urme |
Oxigen, mg/l |
|
|
Cloruri, mg/l |
|
Amoniu, mg/l |
|
Apa pentru industria uleiurilor
In industria uleiurilor apa este utilizata in:
procesele tehnologice de umectare a macinaturii, de preparare a reactivilor de neutralizare, de antrenare cu vapori de apa etc.;
igienizarea utilajelor, spatiilor de fabricatie si a anexelor;
scopuri sanitare.
Apa folosita in industria uleiurilor trebuie sa corespunda standardului de calitate al apei potabile. Se va avea in vedere ca fierul, manganul si cuprul din apa catalizeaza oxidarea grasimii.
Necesarul de apa este de 6-10 m3/t uleiuri si grasimi.
Apa pentru industria amidonului
Apa utilizata in industria amidonului trebuie sa corespunda standardului de calitate al apei potabile. Prezenta in apa a materiilor organice de natura animala produce culoarea maronie a amidonului, iar cea a compusilor fierului culoare galbuie.
Necesarul de apa, in functie de materia prima utilizata la obtinerea amidonului este de:
20 m3/t pentru amidonul din cartofi;
10 m3/t pentru amidonul din porumb;
11,5 m3/t pentru amidonul din grau.
Indicatorii de calitate ai apei folosite in industria amidonului
|
Indicatori |
Valoare |
Indicatori |
Valoare |
|
Duritatea, sgermane |
< 15 |
Sulfati, mg/l |
|
|
Reziduu fix, mg/l |
|
Nitrati, mg/l |
|
|
Oxid de calciu, mg/l |
|
Nitriti, mg/l |
|
|
Oxid de magneziu, mg/l |
|
Alcalinitate, mg/l |
|
|
Fe2O3 + Al2O3, mg/l |
< 0.5 |
Oxigen, mg/l |
|
|
Cloruri, mg/l |
|
Amoniu, mg/l |
|
Apa pentru industria conservelor
In industria conservelor apa este utilizata in:
procesele tehnologice de spalare a materiilor prime, de preparare a sosurilor, siropurilor, saramurii etc.;
igienizarea ambalajelor, utilajelor, spatiilor tehnologice si a anexelor;
scopuri igienico-sanitare.
Apa utilizata in industria conservelor trebuie sa corespunda standardului de calitate al apei potabile.
Apa cu un continut de calciu si magneziu mai mare de 40 mg/l si in care clorura de magneziu este prezenta, nu este admisa deoarece intr-o asemenea apa legumele (mazarea verde, fasolea etc.) si carnea necesita un tratament termic mai indelungat, care imprima produsului gust neplacut. Pentru conservarea merelor, perelor, visinelor sau mazarii verzi, apa utilizata ar trebui sa nu contina fier deoarece ionii de fier produc o tenta bruna neplacuta. Continutul de fier si mangan admis, in general este de maximum 0,1 mg/l. Pentru pastrarea culorii naturale si a texturii, apa utilizata la conservarea castravetilor in saramura trebuie sa fie dura. Daca apa este prea alcalina, produsele se inmoaie si isi pierd forma, iar daca apa este prea dura materia prima devine rigida si se prelucreaza greu.
Pentru prepararea sucurilor si a siropurilor nu se va utiliza apa cu duritate mare, deoarece compusii calciului si magneziului produc intarirea tesuturilor vegetale datorita formarii de compusi pectocalcici cu substantele pectice, efect care apare in special la boabele de mazare verde si de fasole .
Deoarece sarea poate contine ioni de calciu si magneziu, pentru prepararea saramurii se recomanda utilizarea de apa purificata, cu un continut de maximum 0,3% Ca2+ si Mg2+.
Necesarul de apa pentru unele produse din industria conservelor este de:
21,7 m3/t pentru compot de cirese;
25-40 m3/t pentru compot de caise, piersici;
23,4-30 m3/t pentru compot de pere;
32,6 m3/t pentru ciuperci;
23-28,5 m3/t pentru fasole verde, boabe;
12,5-25,7 m3/t pentru gem, dulceata;
11,5-28 m3/t pentru mazare;
8-11,5 m3/t pentru morcovi;
13,7-32,5 m3/t pentru sfecla rosie;
10,8-80 m3/t pentru spanac;
2,5-2,8 m3/t pentru sucuri de fructe;
7-8,5 m3/t pentru tomate.
Apa pentru industria maltului, berii si bauturilor racoritoare
Cea mai buna apa pentru inmuierea orzului este cea cu un continut scazut de cloruri si sulfati. Clorurile de calciu, magneziu si de sodiu incetinesc procesul de inmuiere. Sarurile de calciu formeaza o pelicula pe suprafata boabelor, reducandu-le solubilitatea. Prezenta fierului si manganului in apa produce depunerea de hidroxizi pe suprafata boabelor (de orz) innegrindu-le.
Deoarece apa reprezinta componenta de baza a berii obtinute din malt, standardele de calitate ale apei pentru fabricarea berii sunt chiar mai stricte decat cele pentru apa potabila.
Intrucat mediul alcalin influenteaza nefavorabil fermentarea, toate procesele tehnologice ale producerii berii au loc intr-un mediu usor acid. In aceste conditii, folosirea unei ape cu un continut redus de saruri de potasiu (in special carbonati), de saruri ale acidului sulfuric si clorhidric se impune ca o necesitate. Utilizarea unei ape cu un continut crescut al acestor saruri modifica aroma berii.
Duritatea apei afecteaza culoarea berii. Pentru a produce bere blonda, tip Pilsen, usor aromata si putin amara se utilizeaza apa cu duritate foarte mica si cu alcalinitate redusa. Utilizarea unei ape dure pentru fabricarea berii blonde presupune dedurizarea si reducerea alcalinitatii prin tratare cu acid lactic.
Pentru a produce bere bruna, tip München, se utilizeaza apa cu duritate medie, de 10-11sgermane, in care predomina bicarbonatii de calciu si magneziu si sunt prezenti sulfatii in cantitate redusa.
Pentru a produce bere blonda Dormund, cu un continut ridicat de alcool si puternic aromata se foloseste apa cu duritate mare ce contine mai ales sulfati si cloruri.
Pentru producerea bauturilor racoritoare, apa utilizata trebuie sa corespunda standardului de calitate al apei potabile.
Necesarul de apa in industria berii este de 45-60 litri/litru bere.
Apa pentru industria drojdiei de panificatie
Apa utilizata in industria drojdiei de panificatie trebuie sa corespunda standardului de calitate al apei potabile.
Apa cu un continut mare de saruri nu este indicata deoarece influenteaza negativ inmultirea drojdiei.
Necesarul de apa este de 30 m3/t melasa.
Indicatorii de calitate ai apei folosite in industria drojdiei de panificatie
|
Indicatori |
Valoare |
Indicatori |
Valoare |
|
Reziduu fix, mg/l |
|
Cloruri, mg/l |
|
|
Substante organice, mg/l |
|
Sulfati, mg/l |
|
|
Oxigen, mg/l |
|
Amoniu, mg/l |
Absent |
|
Oxizi de Ca si Mg, mg/l |
|
Hidrogen sulfurat, mg/l |
Absent |
Apa pentru industria alcoolului
Procesul tehnologic de fabricare a alcoolului este influentat in mare masura de concentratia impuritatilor din apa. O clasificare a apei din punct de vedere al compatibilitatii sale cu producerea alcoolului este prezentata in tabel.
Clasificarea apei pentru producerea alcoolului
|
Indicatori |
Clasificarea apei |
|||
|
Excelenta |
Foarte buna |
Potrivita |
Satisfacatoare |
|
|
Oxigen, mg/l |
|
|
|
|
|
Materii dizolvate, mg/l |
|
|
|
|
|
Calciu, mg/l |
|
|
|
|
|
Magneziu, mg/l |
|
|
|
|
|
Fier ca Fe2O3, mg/l |
|
|
|
|
|
Sulfati, mg/l |
|
|
|
|
|
Cloruri, mg/l |
Urme |
|
|
|
|
Nitrati, mg/l |
|
Urme |
|
|
|
Nitriti, mg/l |
|
|
|
|
|
Amoniu, mg/l |
|
|
|
|
|
Duritate totala,sgermane |
|
|
|
|
|
Numar bacterii, nr/l |
|
|
|
|
Obtinerea mustului de malt pentru producerea alcoolului, este influentata de pH-ul apei. Amidonul este mai bine solubilizat in apa alcalina; la temperaturi mai ridicate insa, apa cu pH > 7,5 incetineste hidroliza amidonului.
Carbonatii in concentratii de peste 300 mg/l scad activitatea enzimelor amilolitice; enzime ce sunt activate de sarurile acidului sulfuric (CaSO4, MgSO4, Na2SO4) daca au concentratia apropiata de 400 mg/l. In prezenta acidului sulfuric si a dioxidului de carbon, clorurile, nitratii, fosfatii si nitritii in concentratie de pana la 200 mg/l, nu influenteaza semnificativ amilazele maltului.
Sulfatii si clorurile influenteaza hidroliza. La un continut de peste 300-400 mg/l acestia imbunatatesc procentul de glucide rezultate.
Nitratii si nitritii, fosfatii si silicatii pana la 200 mg/l; amoniul, mai putin de 20 mg/l si clorura de sodiu, in concentratie de 2-2,5 g/l, nu influenteaza semnificativ hidroliza.
Bicarbonatul de sodiu, magneziu si fier in concentratie de pana la 300 mg/l nu influenteaza semnificativ fermentarea, dar in cantitati mai mari cresc cantitatea de glucide nefermentate, urmata de scaderea randamentului in alcool.
Cresterea concentratiei sarurilor totale din apa pana la 2000 mg/l influenteaza favorabil procesele de fermentare; peste aceste valori apar insa efecte nedorite.
Necesarul de apa in industria alcoolului este de 3-3,6 m3/t cereale sau melasa.
Apa pentru industria vinului
In industria vinului apa este utilizata in:
operatiile cu transfer de caldura (racire, pasteurizare etc.) din procesul tehnologic;
igienizarea utilajelor, ambalajelor, spatiilor de fabricatie si a anexelor;
scopuri igienico-sanitare.
Apa utilizata in industria vinului trebuie sa corespunda standardului de calitate al apei potabile.
Apa utilizata pentru racire, incalzire si pentru producerea aburului
Apa de racire
Este folosita in operatii de racire sau condensare in schimbatoare de caldura, condensatoare (condensare vapori), masini de spalat, reactoare. Aceasta apa poate fi recirculata, cu sau fara recuperare de caldura.
Pentru a evita depunerile in tavile schimbatoarelor de caldura sau pe peretii aparatelor de schimb termic, apa folosita pentru racire nu trebuie sa contina nisip sau cantitati mari de materii in suspensie. Apa de racire trebuie sa aiba o duritate temporara redusa, deoarece la depasirea unei temperaturi limita se produce precipitarea carbonatilor.
Indicatorii de calitate ai apei folosite pentru racire
|
Indicatori |
Alimentare |
Sistem de recirculare |
|
pH |
|
|
|
Continut total de saruri, mg/l |
< 3000 |
< 3000 |
|
Cloruri, mg/l |
< 1000 |
< 1000 |
|
Sulfati, mg/l |
|
< 400 |
|
Acid silicic, mg/l |
|
< 200 |
|
Alcalinitate, grade |
|
< 15 |
|
Duritate temporara, sgermane |
< 5 |
< 2,9 |
|
Duritatea apei tratate cu fosfat, sgermane |
< 10,7 |
< 10,7 |
Apa de incalzire si pentru producerea aburului
Avand conductivitate termica mai mica decat otelul, crusta depusa pe cazanele de abur diminueaza transferul de caldura. Marirea grosimii crustei pe suprafetele de transfer termic determina marirea pierderilor de caldura in instalatiile de producere a apei calde si a aburului, care conduce la consumuri mai mari de combustibil pentru producerea acestora la parametrii necesari.
Cresterea concentratiei substantelor dizolvate pe masura ce apa se vaporizeaza reprezinta una din principalele cauze ale depunerilor. In functie de compozitia sarurilor din apa de alimentare a cazanelor de apa calda sau abur, depunerile pot fi carbonatate, sulfat sau silicice. Aceste tipuri de depuneri difera intre ele prin duritate, porozitate si caracteristici specifice transferului termic. Ex: depunerile poroase, imbibate cu uleiuri sau continand cantitati mai mari de silicati, conduc mai greu caldura.
Depunerile pe peretii cazanelor, conductelor etc. produc inrautatirea transferului termic catre apa.
Supraincalzirea conductelor conduce la pierderea duritatii materialului si la eventualele accidente.
Alimentarea cu apa a cazanelor pentru apa calda si abur trebuie sa asigure o functionare corecta, fara depuneri de crusta si fara coroziunea metalului.
Apa pentru stingerea incendiilor
La proiectarea si construirea fabricilor de procesare a produselor alimentare se are in vedere si asigurarea cantitatilor de apa necesare pentru prevenirea si stingerea incendiilor. In general, apa folosita in acest scop provine din sistemul de furnizare al apei. Exista insa si posibilitatea amplasarii in statiile de pompare a unor pompe speciale care functioneaza la presiuni ridicate.
Imbunatatirea caracteristicilor de calitate ale apelor naturale
Pentru a putea fi utilizate in procesele tehnologice din industria alimentara, apele naturale trebuie sa fie supuse unor procedee de tratare care au ca scop imbunatatirea proprietatilor fizice, chimice si microbiologice.
Alegerea metodelor de tratare se face in functie de natura, starea fizico-chimica, cantitatea substantelor continute in apa bruta si de limitele admise pentru aceste substante in apa tratata de catre normele de calitate legal admise.
In general, succesiunea etapelor (procedeelor) de tratare este urmatoarea: clarificare (deznisipare), adaos de agenti de coagulare, decantare prin sedimentare, filtrare, dezinfectie (clorinare), dupa care pot urma diferite procedee de tratare speciala.
Clarificarea (deznisiparea) apei
Deznisiparea se aplica numai apelor de suprafata si consta in depunerea particulelor de nisip aflate in suspensie in apa. Se realizeaza in deznisipatoare care, dupa directia curentului, se impart in orizontale si verticale. Cel mai frecvent sunt folosite deznisipatoarele orizontale care sunt mai usor de executat. Acestea au o camera de acces, una de linistire a curentului de apa, o camera de sedimentare si una de colectare a apei deznisipate. In unele cazuri, primele doua camere sunt comune. Curatirea nisipului depus poate fi executata prin sisteme manuale, mecanice sau hidraulice. Deznisipatoarele verticale sunt utilizate mai ales in cazul in care spatiul de amplasare este redus. In acestea, trecerea curentului de apa prin bazinul de sedimentare se face de jos in sus, apa deznisipata evacuandu-se printr-o rigola periferica.
Decantarea apei
Decantarea este operatia prin care substantele aflate in suspensie in apa se reduc prin sedimentare. Sedimentarea se produce datorita fortei gravitationale. Adaugarea de coagulant mareste viteza de sedimentare. Pentru a se realiza sedimentarea, viteza de circulatie a apei trebuie sa fie de (1 - 20) x 10-3 m/s. Decantarea asigura o reducere de circa 80-95% a substantelor aflate in suspensie in apa.
In functie de modul de curgere al apei, decantoarele continue pot fi orizontale, verticale sau radiale.
Filtrarea apei
Dupa decantare, in apa se mai gasesc cca 8-15 mg/l materii in suspensie. Indepartarea acestora se realizeaza prin filtrare, operatie care consta in trecerea apei printr-un strat filtrant, care retine suspensiile prin fenomenul de sita si adsorbtie. Cel mai utilizat material filtrant este nisipul de cuart extras din rauri, spalat si sortat.
Un filtru este construit dintr-un rezervor cilindric vertical cu straturi de material filtrant, un sistem de drenaj si un sistem de colectare a apei filtrate. Alimentarea cu apa decantata se face prin partea superioara a filtrului unde este dispersata pe toata suprafata stratului filtrant pe care il strabate de sus in jos, ajunge in sistemul de drenaj si apoi in rezervorul de apa filtrata.
Filtrele pot fi clasificate astfel:
dupa viteza de filtrare: filtre lente cu viteza de filtrare de 0,1-0,3 m/h si filtre rapide cu viteza de filtrare de 5-8 m/h;
dupa presiunea de filtrare a apei: filtre hidrostatice sau sub presiune;
dupa numarul straturilor filtrante: filtre cu unul sau cu doua straturi de nisip cuartos.
Dezinfectia apei
Procesul de filtrare reduce numarul de bacterii continute in apa, dar nu la limitele de potabilitate din punct de vedere bacteriologic. Pentru a aduce apa la gradul de puritate cerut de normele igienico-sanitare se efectueaza dezinfectia acesteia.
Se cunosc mai multe metode de dezinfectie: fizice (caldura, electricitatea, razele ultraviolete); chimice (clorinarea, ozonizarea, tratarea cu permanganat de potasiu); biologice (membrana filtrelor lente) si oligodinamice (ionii metalelor grele, argint, cupru).
Cea mai utilizata metoda este clorinarea, care prezinta siguranta mare, se poate realiza relativ usor si are un pret de cost scazut. Se pot folosi clorul gazos, dioxidul de clor, clorura de var, hipocloritii etc. Actiunea bactericida a clorului consta in oxidarea substantelor organice cu ajutorul clorului in formare:
Cl2 + H2O = HOCl + HCl
2HOCl = 2HCl + O2
deoarece acidul hipocloros este instabil si se descompune in acid clorhidric si oxigen.
In functie de continutul in substante organice al apei se stabileste doza de clor folosita .
Doza de clor necesara si parametrii clorinarii
|
substante organice mg/l |
doza de clor g/m3 |
Etapa de clorinare |
parametrii clorinarii |
|
|
|
Clorinare obisnuita |
Temperatura de 20-25sC. |
|
|
|
Clor remanent < 0,3mg/l. |
|
|
|
|
Timp minim 30 minute. |
|
|
|
|
Clorinare in exces (secundara) |
Doza de clor: 5-20mg/l, urmata de declorinare cu Na2SO4 sau SO2 |
Ozonarea apei consta in introducerea in apa a aerului ozonizat in concentratie de 2-3 g/m3. Ozonul se obtine in instalatii speciale pentru producerea de descarcari electrice de inalta tensiune, cu un consum specific de energie mare, de 25-30 W/g ozon.
Pentru dezinfectia unui
m3 de apa sunt necesare 0,5-
Datorita costurilor mari, procedeul nu este generalizat.
Tratamente speciale pentru corectarea proprietatilor apei
Tratamentele speciale aplicate apelor subterane sau apelor de suprafata poluate (pentru a le face potabile) se refera la: eliminarea gustului, mirosului si culorii apei, racirea apei, deferizarea, demanganizarea, corectarea duritatii apei, eliminarea gazelor dizolvate (CO2, H2S), desalinizarea apei (eliminarea clorurilor si sulfatilor), eliminarea siliciului, fluorizarea apei, reducerea elementelor radioactive, eliminarea uleiurilor si fenolilor, indepartarea materiilor organice sau a algelor etc.
In industrie, cele mai frecvente tratamente urmaresc reducerea duritatii, eliminarea uleiurilor si fenolilor din apele recirculate, reducerea temperaturii apelor din circuitele de racire etc.
Eliminarea gustului, mirosului si culorii apei
Cel mai frecvent, gustul si mirosul neplacut, se datoreaza unor substante produse de algele ce se dezvolta in apa sau descompunerii unor substante organice. Modificari ale gustului dau si compusii de zinc, cupru, fier sau mangan dizolvati in apa. Uneori gustul si mirosul apei sunt eliminate o data cu tratarea pentru eliminarea fierului, manganului, hidrogenului sulfurat etc.
Metodele speciale utilizate pentru eliminarea gustului si mirosului sunt aerarea, clorinarea in exces, urmata de declorinare, filtrare cu carbune activ etc. Duritatea redusa a apei (0-4sgermane) poate da uneori gust fad apei. Cresterea duritatii prin adaos de 31 mg/l CaSO4 si 19 mg/l Na2CO3 pentru fiecare grad de duritate, remediaza gustul. Mirosurile si gusturile provocate de elementele biologice se combat prin inlaturarea cauzelor.
Tratarea apei cu sulfat de cupru, sulfat de cupru si var sau cu permanganat de potasiu si sulfat de fier, duce la indepartarea culorilor nedorite, deci la decolorarea apei.
Racirea apei
Racirea apei utilizate in procesele tehnologice din industria alimentara se bazeaza pe cedarea de caldura in atmosfera. Aceasta se realizeaza in iazuri sau lacuri de racire, bazine cu stropire sau turnuri de racire. Racirea apei este necesara in cazul unor procese tehnologice care folosesc apa cu o anumita temperatura, in cazul neutralizarii sau pentru a preveni poluarea termica in cazul deversarii apei folosite.
Deferizarea si demanganizarea apei
Intrucat compusii fierului si manganului se gasesc frecvent impreuna in apa, procesele de eliminare a acestora sunt similare. Ca metode de deferizare si demanganizare se folosesc aerarea si limpezirea, filtrarea dubla, oxidarea chimica, schimbul cationic si retinerea biologica.
Aerarea apelor feruginoase se realizeaza prin pulverizarea apei sau prin amestecarea aerului comprimat cu aceasta. Prin aerare se produce oxidarea si descompunerea bicarbonatilor sau sulfatilor de fier, solubili in apa, in compusi insolubili care apoi se retin prin decantare si filtrare.
Oxidarea chimica urmareste precipitarea compusilor fierului utilizand var in doze de 1g CaO la 1g fier, sau clor in doze de 1,6g Cl2 la 1g fier sau flocularea compusilor manganului in mediu alcalin, folosind permanganat de potasiu si neutralizarea apelor acide (Maria Turtoi, 1998).
Utilizarea unor filtre cu cationiti, la deferizarea si demanganizarea apelor, duce la ridicarea eficientei acestor procese.
Metoda biologica se bazeaza pe retinerea fierului si manganului de bacteriile feruginoase si manganoase.
Dedurizarea apei
Este un proces specific de tratare a apei folosite in industrie pentru evitarea formarii de depuneri (piatra) pe peretii recipientelor, conductelor sau deprecierii unor produse. In cazul apei potabile se aplica foarte rar.
Pentru dedurizarea apei se pot utiliza urmatoarele metode:
metoda termica - consta in incalzirea apei peste 100sC, cand bicarbonatii de calciu si magneziu se descompun in carbonati insolubili care se depun. Este scumpa si se aplica doar la instalatiile mici si mijlocii;
metoda chimica cu reactivi - se utilizeaza cand se cere o reducere a duritatii apelor de suprafata pana la 4-5 grade. Ca reactivi sunt utilizati varul, soda, soda caustica, varul si soda in combinatie, care reactioneaza cu compusii solubili ai calciului si magneziului din apa, cu formare de precipitati insolubili;
metoda cu mase cationice - consta in trecerea apei printr-un filtru rapid sub presiune prevazut cu o masa granulara schimbatoare de ioni ca material filtrant, care schimba cationitii Na+ sau H+ cu Ca+ sau Mg+ din compusii care dau duritatea apei.
Eliminarea gazelor din apa
Se realizeaza prin dezacidifiere (eliminarea CO2), desulfurizare (eliminarea hidrogenului sulfurat) si dezoxigenare (eliminarea oxigenului). Acest tratament se aplica pentru corectarea mirosului si gustului neplacut al unor ape.
Desalinizarea apei
Se impune atunci cand continutul de cloruri sau sulfati depaseste limita exceptionala de 400 mg/l prevazuta pentru anumite necesitati tehnologice. Acest tratament este costisitor, dar este indispensabil atunci cand nu se poate obtine apa corespunzatoare in alt mod sau dintr-o alta sursa.
Desalinizarea apei se realizeaza prin filtrarea apei prin mase schimbatoare de ioni succesive: apa trece initial peste o masa cationica ce fixeaza sodiul din clorura de sodiu, apoi peste o masa anionica formata din rasini aminice, care descompun acizii clorhidric sau sulfuric formati in apa dupa prima filtrare. Regenerarea cationitului se face cu solutie diluata de acid sulfuric, iar regenerarea anionitului se face cu solutie de soda, concentratie 2-3%.
Desalinizarea se mai poate realiza si prin electroliza. In cazul unor cantitati mici de apa, aceasta este distilata, apoi amestecata in raportul dorit cu apa bruta.
Fluorizarea apei
Fluorul este indispensabil in profilaxia cariei dentare. Continutul optim de fluor in apa este de cca 1 mg/l, concentratii mai mari de 1,5 mg/l sunt daunatoare organismului deoarece provoaca intoxicari.
Fluorizarea apei se aplica apelor sarace in fluor. Se realizeaza prin adaos de fluorsilicat de sodiu, acid fluorhidric sau fluorsilicic sau fluorura de calciu solubilizata cu solutie de aluminiu. O atentie deosebita se va acorda dozajului, care trebuie riguros controlat.
Eliminarea excesului de fluor din apa se realizeaza prin filtrarea apei pe carbune activ in mediu acid (pH< 3), tratarea cu sulfat de aluminiu (pH< 7,5) in doze de 150-300 mg/l, sau prin tratarea cu var in prezenta unui continut suficient de magneziu in apa (hidratul de magneziu absoarbe fluorul).
Dezactivarea apei
Prezenta elementelor radioactive in unele ape de adancime, ape minerale sau ape de suprafata impurificate prin deversarea unor ape industriale, impune necesitatea dezactivarii. Pentru unii izotopi radioactivi, dezactivarea se poate realiza pe cale naturala, prin stationarea apei in bazine, cand radioactivitatea scade datorita timpului de injumatatire. Pentru alte elemente sunt necesare tratamente de dezactivare prin coagulare si filtrare sau prin tratare a apei cu fosfati, pulberi de metal, argila, var si soda.
TEHNOLOGIA CURATIRII SI DEZINFECTIEI
METODE
Industria alimentara are un rol primordial, acela de a produce alimente de buna calitate, sanatoase, care sa poata fi conservate o perioada mai lunga de timp.
Pentru obtinerea acestui rezultat, curatirea si dezinfectia trebuie sa reprezinte o preocupare constanta a specialistilor din toate unitatile de productie.
Legislatia in domeniul igienei alimentare stipuleaza faptul ca materialele si suprafetele care intra in contact cu alimentele trebuie sa fie curatite si la nevoie dezinfectate
Alimentele sunt produse perisabile. Curatirea si dezinfectia sunt, deci, etape importante ale procesului de fabricatie a produselor alimentare.
In cele ce urmeaza se vor detalia aspecte ale:
curatirii si dezinfectiei in mediu umed (abatoare, fabrici de conserve, fabrici de bere, intreprinderi pentru industrializarea vinului);
curatirii si dezinfectiei in mediu uscat (fabrici de biscuiti, panificatie, patiserie etc);
curatirii chimice pe loc in circuit inchis.
CURATIREA SI DEZINFECTIA IN MEDIUL UMED
Corespunzator naturii localurilor si materialului de protejat, in practica se folosesc urmatoarele variante de curatire:
curatirea in 3 etape (prespalare, curatire, razuire);
curatirea in 5 etape (prespalare, curatire, razuire, dezinfectie si razuirea dezinfectantului);
curatirea in 7 etape (prespalare, curatire alcalina, razuire, curatire acida, dezinfectie, razuirea dezinfectantului);
regula celor 4D (degajare, detergenta, decapare si dezinfectie).
Curatirea in mediul umed este o succesiune de etape unitare, care se asociaza ca ordine si metoda, corespunzator necesitatilor si constrangerilor tehnice specifice fiecarui sector al industriei alimentare.
Pentru realizarea acestui lucru este necesar ca pentru fiecare sector al industriei alimentare sa se elaboreze strategia corespunzatoare de igiena.
Cronologia diferitelor etape unitare variaza in functie de natura si cantitatea depozitelor de murdarie intalnite in diferite locuri ale unei fabrici din industria alimentara.
Principiile eficacitatii curatirii si dezinfectiei se rezuma la 4 factori esentiali si anume:
actiunea fizico-chimica datorata procesului;
actiunea mecanica legata de materialul de curatire;
actiunea datorata timpului de contact intre produs si suprafata de curatat;
actiunea legata de temperatura apei si/sau a produsului chimic.
Pregatirea in vederea curatirii si dezinfectiei
Pregatirea sectiilor este prima etapa ce trebuie efectuata inainte de abordarea curatirii si dezinfectiei in mediul umed.
Prin aceasta se indeparteaza eventualele obstacole (cutii, cartoane etc), se faciliteaza operatiunile ulterioare de curatire si apoi dezinfectie.
In cursul acestei etape sunt pregatite diferitele materiale necesare operatiunilor de curatire.
In aceasta etapa de pregatire trebuie efectuate urmatoarele operatii:
acoperirea cu prelata a masinilor sensibile la jeturile de apa (balante etc);
protejarea motoarelor electrice, calculatoarelor si pupitrelor de comanda cu ajutorul unei pelicule de unica utilizare sau cu prelata reutilizabila;
curatirea si dezinfectarea regulata a prelatelor in scopul mentinerii lor in stare perfect curata;
pregatirea unei zone de uscare si depozitare pentru prelate atunci cand ele sunt stranse pentru degajarea utilajelor si reinceperea productiei.
Aceste operatiuni sunt realizate de catre echipa pentru efectuarea curatirii.
Aranjarea si stocarea produselor alimentare fabricate intr-un schimb sunt in responsabilitatea echipelor de productie. Acestea cunosc destinatia precisa a acestor produse (materii prime, produse intermediare, produse finite, rebuturi etc.)
Subtierea stratului prin razuire
Aceasta operatie consta in degajarea suprafetelor grupand si colectand murdaria cea mai mare.
Dupa stropirea usoara cu apa de la retea, operatorul curata diferitele suprafete care prezinta multa murdarie (pardoselile si materialele plate, de exemplu mesele).
Daca aceasta operatiune nu este corect realizata, etapa urmatoare de curatire va necesita o munca suplimentara si timp suplimentar. In acelasi timp, consumul de apa va fi mai mare in cazul efectuarii in conditii necorespunzatoare a acestei etape.
Operatiunea se executa cu ajutorul racletelor si al periilor de polietilena.
Racleta este un element de lucru indispensabil, dar prezinta un mare neajuns. Marginile bordurii si sistemul de fixare sunt surse posibile de recontaminare. De aceea, acest dispozitiv trebuie sa se curete si sa se dezinfecteze eficient in permanenta.
Modul curent de dezinfectare a racletelor este introducerea intr-o solutie dezinfectanta.
Diferitele murdarii colectate (oase, bucati de carne, legume, hartie, materiale plastice etc.) sunt depozitate in locuri special amenajate in unitatile industriale.
Prespalarea (cu apa de la retea, la presiune joasa sau inalta)
Scopul prespalarii este eliminarea murdariei fixate pe suprafete. Se utilizeaza un flux de apa pentru desprinderea murdariei aderente pe suprafete si antrenarea lor spre evacuare.
Corespunzator calitatii apei disponibile si murdariei, se pot utiliza trei tipuri de metode:
la presiunea retelei, aproximativ de 4 bari, si un debit optim de 3000 - 5000 l/h;
la presiune scazuta, de 20 - 40 bari, si un debit optim de 1200 - 1500 l/h;
la presiune ridicata, de 60 - 80 bari, si un debit optim de 1200 - 1500 l/h.
Alegerea caracteristicilor materialului de prespalare este un element important in obtinerea unei curatenii vizibile
Temperatura apei de prespalare
Apa calda permite usurarea operatiunii de prespalare, solubilizand zaharurile si desprinderea murdariei organice (materii grase si proteine).
In industria alimentara, unde trebuie curatate numeroase deseuri grase, temperatura apei de prespalare are o mare importanta pentru eficacitatea curatirii si conditioneaza rezultatul final al curatirii si dezinfectiei.
In sectorul industriei carnii (abatoare de bovine, lanturi de eviscerare a pasarilor, trasarea carcaselor de porc etc), plaja temperaturii optimale este cuprinsa intre 40 si 50°C.
Temperaturi inferioare fac prespalarea dificila si fara eficienta.
Temperaturi mai mari nu se recomanda din urmatoarele considerente:
exista riscul oparirii personalului ce lucreaza la curatire;
vaporii de apa in exces jeneaza vizibilitatea si sursele de contaminare;
cost energetic ridicat;
uzura prematura a pompelor de apa.
In anumite zone ale fabricii, unde volumul murdariei este mare (jumulirea pasarilor, curatarea legumelor etc), temperatura apei de spalare este mai putin importanta. Factorul preponderent in acest caz il reprezinta debitul de apa.
Apa rece este recomandata, de asemenea, in zonele cu sange pentru a evita fenomenele de coagulare a acestuia.
Curatirea cu apa de inalta si joasa presiune pune in evidenta doua caracteristici distincte:
presiunea de impact a apei asupra suprafetei;
debitul de apa furnizat de catre material.
Presiunea serveste la desprinderea murdariei de pe suprafata. Utilizatorul va trebui sa aleaga nivelul presiunii, care sa nu afecteze suprafata de curatat.
Debitul de apa serveste ca vector al transportului de murdarie desprinsa catre zonele de scurgere (sifon de pardoseala).
Pe acest considerent reusita procesului de prespalare este conditionata de alegerea corecta a cuplului debit - presiune a apei.
Instalatiile de aductiune a apei de inalta sau joasa presiune sunt echipate cu diferite tipuri de duze, la care unghiul de deschidere si diametrul de trecere a apei modifica efectul curatirii.
Uzual, personalul care efectueaza curatirea utilizeaza duze cu jetul plat, lat (15 sau 30° deschidere) sau mai adesea folosesc duze-creion (unghiul de 0°), care permit obtinerea unui jet rectiliniu.
In acest ultim caz, este necesar sa se utilizeze aceste duze la o distanta de 750 mm de la manerul pistoletului, pentru a evita riscul de accidentare.
Cu aceeasi pompa, un jet-creion poseda o forta de impact importanta si la o distanta apreciabila de duza (murdaria punctuala de pe plafon). Acest tip de duza nu permite curatirea rapida a unor suprafete mari.
Cu o deschidere mai larga, operatorul pierde din forta de impact, dar poate folosi jetul ca o 'matura' de latime mai mare sau mai mica. In acest caz, pentru a mentine eficacitatea operatiunii de prespalare, trebuie compensate pierderile fortei de impact cu cresterea debitului de apa. Aceasta presupune schimbarea pompei de apa.
Furnizorii au pus la dispozitia industriei jeturi turnante, care combina avantajele fortei de impact a jetului-creion si latimea de lucru al jetului plat.
Evolutiile recente ale instalatiilor de spalare dau posibilitatea reglarii debitului si presiunii actionand direct asupra robinetului, modificand unghiul duzei; este vorba de duza cu geometrie variabila.
Operatorul in acest caz nu trebuie sa modifice duza in functie de natura operatiunilor de realizat.
Acest lucru permite o activitate mai eficienta si performanta, operatorul putand sa aleaga in functie de situatie solutia optima.
Un alt sistem putin diferit consta in montarea la nivelul tubului a unui by-pass care modifica presiunea, difuzand jetul de apa pe o duza secundara montata in paralel.
Un ultim aspect de care trebuie sa se tina cont in cadrul operatiunii de spalare cu apa la presiune este unghiul de atac intre jet si suprafata de curatat. Unghiul de 90° in raport cu suprafata este cel mai neindicat. Unghiul de atac mai mic are urmatoarele avantaje:
favorizeaza puterea de desprindere a murdariei de pe suprafata;
evita stropirea operatorului, daca jetul de apa sare pe suprafata;
mentine viteza jetului si permite transportul murdariei spre evacuare.
Avantajele si dezavantajele utilizarii apei de spalare sub presiune.
Utilizarea apei de joasa presiune prezinta avantajul unei protectii a materialelor, iar cea de inalta presiune are avantajul unei actiuni mecanice net superioara si un efect bun in eliminarea murdariei.
Conform unui studiu publicat in revista "Fleischwirtschaft' si realizat la o intreprindere de industrializare a carnii, timpii de curatire sunt mai mici daca aceasta se efectueaza la joasa presiune (20 bar) decat la inalta presiune .
In practica, utilizarea sistemului de joasa presiune (20 bar) permite realizarea unei reduceri a consumului de apa cu 25 - 30% in raport cu metoda de lucru la inalta presiune (80 bar).
In fine, instalatia pentru realizarea spalarii la joasa presiune este mai robusta si necesita o intretinere mai usoara decat in cazul instalatiei de inalta presiune.
Se considera o instalatie aproape ideala cea care furnizeaza un debit cuprins intre 1500 si 2500 l/h, la o presiune de 60 bar.
Prespalarea este o etapa foarte importanta a fluxului de curatire. O prespalare medie nu poate conduce la o buna curatire, in timp ce o operatiune bine efectuata de prespalare are toate sansele de a conduce la rezultate bune, atat vizuale cat si microbiologice.
Aceasta operatie permite pregatirea ansamblului de suprafete pe care se vor aplica solutii detergente sau dezinfectante sub forma de spuma.
Aplicarea spumei
Scopul acestei operatii este de indepartare in totalitate a murdariei inca prezente pe suprafete. In practica, operatiunea consta in acoperirea cu ajutorul unei instalatii a tuturor suprafetelor, masinilor, peretilor si pardoselilor cu un strat de spuma.
In functie de natura murdariei (materiale organice sau minerale) se utilizeaza un produs alcalin sau acid si se vorbeste de detergenta sau de dezincrustare.
Duritatea apei de prespalare si/sau de curatire are o actiune directa asupra frecventei operatiunilor de detergenta. Nu exista un standard nici norme pentru determinarea frecventei de utilizare a solutiilor acide; pe baza experimentala se poate programa alternanta operatiunilor alcaline si acide.
Stratul de spuma trebuie sa fie regulat si neintrerupt. Pe o suprafata inclinata, aplicarea acestuia se face prin miscari in zigzag, orizontale, pornind de sus in jos.
Avantajul aplicarii spumei fata de alte substante fluide permite:
vizualizarea suprafetelor
curatate si un contact bun dintre murdarie si
produsul chimic;
cresterea timpului de contact intre
suprafata de curatat si produsul chimic.
Timpul de actiune a produselor alcaline utilizate este in general cuprins
intre
20 si 30 min.
Solutiile spumante nu trebuie sa se usuce sub nici o forma pe suprafetele curatate, decat in cazul in care reziduurile chimice sunt foarte dificil de curatat si de extras. Se procedeaza la curatire inaintea spumarii pe suprafetele calde. Timpul de actiune pe astfel de suprafete este diminuat, dar eficacitatea produsului chimic creste o data cu temperatura.
Reguli de securitatea muncii la operatiunea de aplicare a spumei. Personalul manipuleaza produse chimice pentru a realiza dozarea si aplica spuma pe suprafete. Pentru a evita accidentele de munca, operatorul trebuie sa respecte regulile de protectie a muncii corespunzatoare acestei activitati, si anume:
utilizarea manusilor pentru evitarea riscurilor de arsuri prin contactul direct cu produsul chimic;
utilizarea ochelarilor pentru a se proteja de eventualele proiectii la transvazarea produsului sau aplicarea spumei.
In cazul produselor chimice iritante pentru caile respiratorii (dezinfectant pe baza de aldehida si in special formaldehida), se recomanda utilizarea unei masti dotate cu un cartus filtrant adaptat la natura produsului chimic aplicat.
Alegerea materialului si instalatiei de spumare. Pentru realizarea unei solutii spumante, sunt necesare cel putin doua componente: apa si produsul chimic. Aerul comprimat este un element important in realizarea spumei de buna calitate.
Instalatiile folosite frecvent in acest scop sunt:
mobile (teava de spuma, tub de spuma);
fixe, centralizate sau nu.
Instalatiile mobile folosesc tevi sau tuburi de distribuire a spumei. Tevile utilizate se livreaza la presiuni de 4 sau 8 bar, mai frecvent fiind utilizate cele de 8 bar.
Instalatiile mobile cu tuburi. Se utilizeaza si la inalta si la joasa presiune. Produsul este pompat si dozat printr-un sistem Venturi. Spuma rezultata este evacuata fara a fi nevoie de aer comprimat.
Instalatiile fixe centralizate. Prezinta avantajul ca pot fi direct utilizate de catre operator si, deci, se castiga timp prin reducerea operatiunilor de preparare a solutiilor.
Instalatiile fixe necentralizate. Permit distribuirea si dozarea produsului la locul utilizarii. Exista in acest caz posibilitatea determinarii dozelor diferite pentru fiecare zona de lucru.
Dozarea materialului se poate face automat sau manual.
Pentru dozarea automata, doua mari principii exista pe piata industriala de curatare si anume: dozarea prin sistem Venturi si dozarea in sistem volumetric. Pentru a alege in cunostinta de cauza una din cele doua variante de dozare se va face in cele ce urmeaza o succinta prezentare a acestora.
Principiul de dozare prin sistem Venturi. Consta in curgerea unui fluid A (lichid sau gaz) printr-un tub cu sectiune strangulata supus unei depresiuni exact in dreptul strangularii B. Intervenind cu un tub adiacent C in dreptul strangularii, depresiunea permite aspirarea unui alt fluid D, injectarea in primul si obtinerea produsului dozat
Dozatorul Venturi se instaleaza la extremitatea unei canalizari de apa de la o retea de joasa presiune. Un tub imersat in bidonul cu produs, il aspira atunci cand robinetul este deschis.
Acest sistem de dozare automata prezinta urmatoarele avantaje:
nu necesita surse de energie (electricitate, aer comprimat);
dozarea este continua;
pretul de achizitie este modic.
Utilizarea unui astfel de dozator este simpla, dar dozarea este imprecisa si riscul dereglarii este frecvent. Sistemul de dozare este sensibil la colmatare. Daca tubul imersat C se colmateaza, aportul produsului aspirat se diminueaza si solutia E isi diminueaza concentratia. Pentru evitarea acestui neajuns este necesara curatarea frecventa a aparatului, obligatoriu, la fiecare schimbare de produs.
Cu dozatoarele de tip Venturi, este dificil de realizat un reglaj precis al concentratiei. Singurul mod de reglare a acesteia consta in demontarea tubului si modificarea colierului care serveste la strangulare.
Dozarea Venturi este adaptata la o concentratie si o viscozitate date. In cazul modificarii unuia din parametri, trebuie facuta etalonarea aparatului si timpul necesar realizarii acestei operatii este adesea destul de mare.
In concluzie, se poate spune ca dozatorul Venturi este ieftin dar rustic.
Dozarea volumetrica. Principiul de functionare a acestui tip de dozator este urmatorul: un volum determinat de produs este aspirat si amestecat cu un alt volum de apa aspirat la randul lui. Cele doua volume sunt apoi amestecate pentru a realiza in final produsul diluat la concentratia dorita.
In practica exista diferite solutii pentru a debita un volum cunoscut si anume: pompe cu piston, pompe cu membrana, pompe cu roti dintate, pompe cu snec, pompe peristaltice etc.
Marea majoritate a acestor pompe necesita energie electrica pentru asigurarea functionarii si de cele mai multe ori este necesara cuplarea a doua pompe (una pentru produs si alta pentru apa) pentru obtinerea unui amestec si realizarea dozarii. Acest sistem de pompe este putin utilizat in domeniul curatarii industriale, cu exceptia masinilor de spalat industriale, tunelelor de spalare sau aparatelor de curatire in circuitul inchis .
Sistemul de pompe volumetrice brevetate de catre Dosatron functioneaza fara consum de energie electrica. Ele aspira produsul si apa si permit utilizatorului obtinerea unei solutii diluate gata pentru a fi folosita. Acest sistem functioneaza ca o seringa a carui piston este actionat intr-o prima etapa pentru aspirarea unui volum definit de produs, apoi pistonul este impins in al doilea timp pentru diluarea produsului intr-un volum determinat de apa. El este actionat chiar de catre debitul de apa.
Avantajele principale ale acestui sistem de dozaj sunt urmatoarele:
dozarea este continua;
dozarea nu este influentata de viscozitatea produsului;
reglarea precisa a concentratiei dorite.
Pretul acestor sisteme este mai ridicat decat al dozatorului Venturi.
In practica industriala, majoritatea sistemelor de dozare sunt de tip Venturi. Alegerea variatiei de dozare (manuala sau automata) depinde de mai multi factori si, in ultima instanta, de optiunea executantului.
Clatirea
Scopul acestei operatii este de a clati spuma si a elimina murdaria (materii organice, tartru etc.) adusa in suspensie de catre solutia detergenta sau dez-incrustanta. Din cauza actiunii sale mecanice mai importanta decat la joasa presiune (20 - 40 bar), utilizarea presiunii ridicate (60 - 80 bar) permite cresterea eficacitatii etapei precedente (actiunea chimica). Produsele chimice au o actiune secundara asupra curatirii si au rolul de a facilita mijloacele mecanice utilizate.
O clatire finala realizata cu apa de la retea (debit mare adesea cuprins intre 3 si 8 m3/h si 4 bar) permite eliminarea particulelor proiectate in etapa clatirii la presiune joasa sau inalta.
Dupa eliminarea tuturor surselor de ape reziduale, dezinfectia va fi mai eficienta. Se va evita astfel diluarea dezinfectantului cu repercusiuni privind reducerea concentratiei si limitarea activitatii bactericide, fungicide etc.
Razuirea pardoselii sau a materialelor (mese, covoare si toate celelalte suprafete plane) permite evacuarea apelor reziduale de clatire.
Aceasta operatie de razuire constituie o etapa pregatitoare a dezinfectiei.
Dezinfectia
Dupa operatiile de curatire descrise anterior, murdaria organica si minerala este eliminata. Se obtine curatenia vizuala, urmand sa se elimine murdaria micro-biana pentru a obtine curatarea microbiologica.
Curatarea din etapele precedente nu a indepartat decat o parte dintre microorganisme.
Etapa dezinfectiei suprafetelor sau a aerului este indispensabila pentru garantarea unei suprafete sau a unui microclimat curat din punct de vedere microbiologic (zero germeni pe unitate de suprafata sau de volum).
Dezinfectia este operatia care permite eliminarea sau distrugerea microorganismelor si/sau inactivarea virusilor nedoriti aflati intr-un mediu contaminant, in functie de obiectivele stabilite. Rezultatul acestei operatii este limitat la microorganismele prezente in momentul realizarii operatiei.
Utilizarea termenului de 'decontaminare' in sinonimie cu 'dezinfectie' este nepotrivita.
Dezinfectia pe cale aeriana a suprafetelor. Procedeul are drept scop dezinfectarea suprafetelor unui local prin utilizarea unui dezinfectant sub forma gazoasa sau a unui produs dispersat.
Inainte de a detalia diferitele tipuri de dezinfectie si materiale folosite in industria alimentara, vom face o usoara trecere in revista a legislatiei privind produsele de dezinfectie.
Pentru a evita intrarea in ilegalitate trebuie utilizate produse autorizate prin legislatie. Pentru a fi comercializati, dezinfectantii trebuie sa fie aprobati si verificati in conditii de laborator.
Produsele utilizate la curatare si dezinfectie in industria alimentara trebuie sa fie biodegradabile.
Dezinfectia suprafetelor. In practica exista mai multe variante de realizare a dezinfectiei suprafetelor si anume: dezinfectie prin pulverizare, prin udare sau periere etc.
Fiecare dintre aceste metode trebuie sa permita actiunea preferentiala asupra parametrilor esentiali ai dezinfectiei ca: temperatura solutiei dezinfectante, timpnl de contact, actiunea mecanica, concentratia principiului activ etc.
Dezinfectia prin pulverizare. Dezinfectia prin pulverizare este destinata suprafetelor sensibile. Marimea particulelor generate de instalatia de dezinfectie prin pulverizare este in medie cuprinsa in jurul valorii de 50 μm. Actiunea mecanica este aproape nula, timpul de contact intre materialele active ale dezinfectantului si microorganisme fiind parametrul primordial.
Instalatiile de dezinfectie prin pulverizare sunt identice cu aparatele de generat spuma; operatorul dispune de instalatii fixe sau mobile, cu sisteme de dozare manuala volumetrica sau prin sistem Venturi.
In ceea ce priveste tipul instalatiei, doar duza specifica dezinfectiei difera de instalatia utilizata pentru producerea spumei. Pentru obtinerea rezultatelor bune la dezinfectie este preferabil ca unitatea sa dispuna de o instalatie pentru generarea spumei si una pentru dezinfectie.
Dezinfectia prin inmuiere si periere. Este vorba de dezinfectia suprafetelor construite din piese mici ale masinilor si ale materialelor mici.
Acest material este dezinfectat prin imersie si/sau periere intr-o solutie dezinfectanta un timp adaptat solutiei dezinfectante. Acest timp este un timp mascat in cazul inmuierii.
Solutia dezinfectanta se prepara in fiecare zi. Este necesara cunoasterea volumului rezervorului de inmuiere pentru calcularea precisa a volumului de dezinfectant.
Dezinfectia microclimatului si dezinfectia pe cale aeriana a suprafetelor. Principiul dezinfectiei microclimatului sau a suprafetelor pe cale aeriana consta in trecerea in suspensie in aer a particulelor de dezinfectant de dimensiuni mici (10 μm si mai putin). Aceasta dezinfectie este o completare a dezinfectiei prin pulverizare, intrucat permite tratarea suprafetelor greu accesibile. Pentru intreprinderile din industria alimentara se recomanda o cantitate de 5 ml solutie dezinfectanta pe m3 de aer. Dezinfectantul se utilizeaza sub forma pura sau diluata corespunzator preconizarilor si formularilor facute de furnizori.
Scopul dezinfectiei pe cale aeriana a suprafetelor este reducerea populatiei bacteriene si fungice.
Actualmente, nu este posibil sa se stabileasca o relatie intre nivelul distrugerii microorganismelor de pe suprafete si nivelul distrugerii acestora din aer.
Asigurarea aerului necontaminat este un mijloc care permite producerea de alimente bune si sigure. Nu toate subramurile industriei alimentare sunt modele de sali microbiologic controlate (SMC). In loc de a transpune solutiile ultracurate intalnite in industria electronica sau farmaceutica, ar fi preferabila o orientare asupra unor solutii specifice pentru industria alimentara si pentru fiecare flux tehnologic.
Pentru aceasta se realizeaza o dezinfectie a suprafetelor pe cale aeriana in industria alimentara inaintea dezinfectiei aerului.
Diferenta intre dezinfectia microclimatului si dezinfectia pe cale aeriana consta, in ultima instanta, in diferenta de marime a particulelor generate de instalatia de dezinfectie.
Prin utilizarea unui brumizator se poate face o dezinfectie a suprafetelor pe cale aeriana. Aceasta operatie este realizata, in general, in industria alimentara tinand cont de volumul mare, relativ usor de saturat (1000 m3 in 20 min pentru o instalatie data). Timpul mare de contact al dezinfectantului (in general 3 la 5 ore minimum) si reluarea ventilatiei spatiului nu permit decat rareori efectuarea unei astfel de operatii de mai multe ori pe saptamana.
Clatirea dezinfectantului
Aceasta operatie consta in eliminarea urmelor de dezinfectant prezent in instalatii si pe suprafete. Dupa realizarea curatarii vizuale apoi microbiologice, operatia de clatire permite obtinerea unei curatari chimice indispensabila garantarii fabricarii produselor alimentare exceptate de reziduuri chimice nedorite.
Aceasta clatire trebuie facuta cu apa sterilizata sau cel putin cu apa potabila de la retea. Se impune respectarea timpului de contact al produsului cu substanta chimica (20 - 30 min, corespunzator dezinfectantului utilizat), dupa care se procedeaza la operatia de indepartare prin clatire. Acest timp de contact permite principiului activ sa actioneze impotriva microorganismelor inca prezente pe suprafete.
In cazul unei astfel de interventii la sfarsitul schimbului de lucru (dupa 8 ore), operatia de clatire este facuta cel mai frecvent de formatiunea de lucru.
Normele actuale nu fac mentiunea strica privind clatirea cu apa potabila in cazul dezinfectiei pe cale aeriana a suprafetelor.
Acest document nu se poate descarca
| E posibil sa te intereseze alte documente despre: |
| Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com | Folositi documentele afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul document pe baza informatiilor de pe site. { Home } { Contact } { Termeni si conditii } |
Documente similare:
|
Cauta document |