Administratie | Alimentatie | Arta cultura | Asistenta sociala | Astronomie |
Biologie | Chimie | Comunicare | Constructii | Cosmetica |
Desen | Diverse | Drept | Economie | Engleza |
Filozofie | Fizica | Franceza | Geografie | Germana |
Informatica | Istorie | Latina | Management | Marketing |
Matematica | Mecanica | Medicina | Pedagogie | Psihologie |
Romana | Stiinte politice | Transporturi | Turism |
AUTONOMII LOCALE SI INSTITUTII CENTRALE IN SPATIUL ROMANESC (SEC. IX-XVII)
A. EVOLUTIA STATELOR MEDIEVALE IN SPATIUL ROMANESC
1. Primele structuri statale medievale (secolele IX - XIII). Incepand din secolele IX si X, in spatiul romanesc s-au constituit primele formatiuni politice medievale, de tipul cnezatelor si voievodatelor. Pana in secolul XIII, zona nord-dunareana a fost dominata de fenomenul migratiilor. Din secolul IX, s-au succedat maghiarii (stabiliti in Pannonia), apoi, dupa anul 1000, pecenegii, uzii, cumanii, iar la 1240-1241, tatarii. Hanatul Hoardei de Aur, constituit de acestia din urma in nordul Marii Negre, si-a exercitat dominatia indeosebi asupra zonei extracarpatice, constituind, totodata, o bariera in calea expansiunii in regiune a altor state vecine precum Ungaria, principatul Kievului sau Imperiul Bizantin. Cercetarile arheologice au evidentiat aparitia in cadrul obstilor satesti locale a unei categorii privilegiate (boierimea sau nobilimea), din randul careia se vor desprinde viitorii cnezi sau voievozi. Sursele istorice medievale au permis cunoasterea numelor unora dintre conducatori. Astfel, in Transilvania si Banat, cronicarul anonim al regelui Ungariei, Bela (Anonymus), ii aminteste pe Glad, Gelu si Menumorut, voievozi aflati in conflict cu maghiarii la cumpana secolelor IX-X. Pentru inceputul secolului XI, Legenda Sfantului Gerard atesta cucerirea maghiara a voievodatelor conduse de Gyula (localizat in centrul Transilvaniei) si, respectiv, Ahtum (in Banat). La sud de Carpati, Diploma Cavalerilor Ioaniti, din 1247, consemneaza voievodatele conduse de Litovoi (in dreapta Oltului), Seneslau (in stanga Oltului), cnezatele lui Ioan si Farcas si Banatul de Severin. Alti conducatori sunt atestati (prin documentele bizantine si surse epigrafice) si in Dobrogea - jupan Dimitrie si Gheorghe (in secolul X), Tatos, Seslav si Satza (in secolul XI).
2. Constructia statala in spatiul romanesc. Transilvania a fost organizata ca voievodat autonom in cadrul Regatului Ungariei. In cazul Tarii Romanesti si al Moldovei, constructia statala a beneficiat de aportul populatiei romanesti din Transilvania, retinut de traditia istorica prin termenul de descalecat.
Spatiul cuprins intre Carpati si Dunare a evoluat catre organizarea statala in secolele XIII si XIV. O prima etapa se leaga de incercarea lui Litovoi (din 1277-1279) de a pune capat vasalitatii fata de coroana arpadiana (Ungaria), esuata, din pacate. Ulterior, traditia istorica vorbeste despre descalecatul lui Negru-Voda din Fagaras (Transilvania, 1290-1291). Intemeierea propriu-zisa a statului este atribuita lui Basarab I (1310-1352) care si-a luat titlul de "mare voievod". Inlaturarea suzeranitatii maghiare si consacrarea formarii statului independent Tara Romaneasca s-a realizat in urma victoriei lui Basarab I in batalia de la Posada (1330), impotriva regelui maghiar Carol Robert de Anjou (consemnata in Cronica Pictata de la Viena). Nicolae Alexandru (1352-1364) si-a consolidat domnia, a intemeiat Mitropolia Tarii Romanesti dependenta dogmatic de Bizant (1359) si a instituit domnia autocrata (1359). Vladislav I Vlaicu (1364-1376) a batut moneda de argint, a recunoscut suzeranitatea maghiara (primind in schimb Severinul, Amlasul si Fagarasul ca feude), pastrandu-si independenta, si a avut primul conflicte cu turcii, la sud de Dunare. In timpul domniilor lui Radu I, Dan I si Mircea cel Batran s-a continuat consolidarea Tarii Romanesti (Ungrovlahia). In documentele bizantine, Tara Romaneasca este amintita cu termenul de Ungrovlahia.
Moldova s-a constituit la mijlocul secolului XIV ca o marca de aparare impotriva tatarilor, ca urmare a descalecatului lui Dragos (1352), voievod din Maramures, trimis de regele maghiar Ludovic de Anjou. El a intemeiat Moldova Mica, sub suzeranitatea Ungariei. In jurul anului 1360 a avut loc al doilea descalecat, cel al lui Bogdan. Venit tot din Maramures, Bogdan s-a ridicat impotriva politicii lui Ludovic de Anjou de restrangere a drepturilor romanilor si, trecand in Moldova, a pus bazele statului medieval moldovean independent. Consolidarea statului medieval Moldova are loc in timpul domniilor lui Latcu (Episcopia catolica de la Siret - 1370), Petru I Musat (muta capitala la Suceava si intemeiaza Mitropolia de la Suceava - 1386) si Roman I (instituie domnia autocrata, in 1393, si desavarseste teritorial Moldova).
Dobrogea a fost intemeiata ca stat in secolul XIV, sub conducerea lui Balica (1346), apoi a lui Dobrotici (1354-1386), care unifica teritoriile dintre Dunare si Marea Neagra, pe masura slabirii autoritatii Imperiului Bizantin si a Taratului Bulgar. In 1388, a fost unita de Mircea cel Batran cu Tara Romaneasca.
B. INSTITUTII CENTRALE SI LOCALE (SECOLELE IX-XVIII)
1. Institutii centrale si autonomii locale in Transilvania. Din secolul XII, Transilvania a fost organizata ca voievodat sub suzeranitatea regatului medieval maghiar, dispunand de o organizare politica si administrativ-teritoriala proprie, semn al autonomiei sale. Voievodul Transilvaniei era vasal regelui Ungariei, fiind numit de acesta in functie, avea atributii administrative, judiciare, militare, dispunea de o cancelarie proprie si era secondat de un vicevoievod. Adunarea generala a nobililor era o institutie cu caracter reprezentativ, alcatuita, cu timpul, numai din starile privilegiate. In 1366, regele maghiar Ludovic I de Anjou a conditionat calitatea de nobil de apartenenta la religia catolica, romanii ortodocsi fiind exclusi treptat din viata politica. Pe plan administrativ-teritorial, Transilvania era impartita in: comitate - teritorii controlate de regalitatea maghiara (Bihor, primul dintre comitate, este atestat in anul 1111, Crasna, Dabaca, Cluj, Alba s.a.), subordonate voievodului; scaune - unitati administrativ-teritoriale autonome ale secuilor si sasilor (cele 7 scaune locuite de sasi si doua districte au format Universitatea sasilor); districte - teritoriile autonome locuite de romani, conduse de juzi, cnezi sau voievozi (cum ar fi Tara Maramuresului, Tara Hategului etc.). Din 1437, prin decizia natiunilor regnicolare (unguri, sasi si secui) romanii sunt scosi in corpore in afara sistemului politic, avand statut de tolerati. In anul 1541, in conditiile infrangerii Regatului Ungariei de catre Imperiul Otoman, Transilvania a devenit principat autonom sub suzeranitate otomana. In fruntea ei se afla un principe, ales de Dieta (adunarea reprezentativa) si confirmat de sultan.
Regimul habsburgic s-a instaurat in Transilvania la sfarsitul secolului XVII, ca urmare a extinderii teritoriale a Imperiului Habsburgic in sud-estul Europei. Noul statut politic, de principat in cadrul Imperiului Habsburgic, a fost definit prin Diploma Leopoldina din 1691. Titlul de principe revenea imparatului, Transilvania pastrandu-si vechea organizare interna. Imperiul Otoman, prin pacea de la Karlowitz (1699), a confirmat pierderea controlului sau asupra Transilvaniei.
2. Structuri institutionale in Tara Romaneasca si Moldova. Institutia centrala a statelor medievale romanesti extracarpatice era domnia. Domnul era stapanul tarii, iar in calitate de mare voievod exercita conducerea suprema a armatei, bucurandu-se de prerogative largi, atat in domeniul politicii interne cat si in cel al politicii externe. Cele doua dinastii domnitoare au fost: Basarabii pentru Tara Romaneasca si Musatinii pentru Moldova. Prerogativele domnului derivau din romanitatea bizantina, acesta avand atributii executive, legislative, judecatoresti. In plan religios, domnul confirma episcopii si mitropolitul. Succesiunea la tron se realiza potrivit sistemului electiv-ereditar (domnul putea fi ales de boieri din cadrul dinastiei domnitoare, avand drept de domnie toti descendentii pe linie masculina). In special din secolul al XVI-lea, pe masura agravarii dominatiei otomane, alegerea domnitorilor a fost insotita de confirmarea din partea Portii. Se produce astfel o slabire a autoritatii centrale, insotita de o crestere a puterii boierilor, "statul domnesc" fiind pus in umbra de "statul aristocratic". In exercitarea prerogativelor sale curente, domnitorul era ajutat de Sfatul Domnesc. Alcatuita initial din toti marii boieri, aceasta institutie a ajuns, in timp, sa fie formata doar din boierii cu dregatorii si membrii clerului inalt. Cele mai importante dregatorii erau cea de Mare Ban al Olteniei (in Tara Romaneasca) si, respectiv, de Portar al Sucevei (in Moldova). Printre membrii Sfatului Domnesc se numarau: vornicul (seful curtii domnesti), logofatul (seful cancelariei domnesti), vistiernicul (administratorul finantelor), spatarul (comandant militar) s.a. In situatii deosebite, era convocata Marea Adunare a Tarii alcatuita din reprezentanti ai boierilor, clerului, orasenilor, taranilor liberi. Ambele state medievale romanesti si-au pastrat institutiile proprii in ciuda agravarii dominatiei otomane, inclusiv in secolul al XVIII-lea, caracterizat prin instaurarea domniilor fanariote, moment culminant al presiunii otomane la nordul Dunarii.
In Tara Romaneasca, institutia ecleziastica - Mitropolia - a fost creata in 1359, in timpul domniei lui Nicolae Alexandru; avand sediul la Arges, Mitropolia a fost condusa pentru inceput de Iachint - fost mitropolit de Vicina. Ulterior, in timpul lui Vlaicu Voda, s-a constituit Mitropolia Severinului (1370). In timpul domniei lui Radu cel Mare s-au creat doua episcopii - la Buzau si la Ramnicu Valcea (pe la 1500). In Moldova, Mitropolia a luat fiinta in anii 1386-1387, in timpul domniei lui Petru I Musat. Sediul Mitropoliei era la Suceava, iar primul mitropolit a fost Iosif. Mitropolia Moldovei a fost recunoscuta de Patriarhia de la Constantinopol abia in timpul domniei lui Alexandru cel Bun (in 1401 si 1402). Existau episcopii la Roman si Radauti, infiintate in 1408 si, respectiv, in 1471. Mitropoliile din cele doua Tara Romaneasca si Moldova se subordonau, din punct de vedere dogmatic, Patriarhiei de la Constantinopol, dar din punct de vedere administrativ erau independente. In Transilvania, cucerirea maghiara a fost insotita de o adevarata cruciada catolica, episcopiile ortodoxe de aici fiind inlocuite cu cele catolice. De la sfarsitul secolului al XIV-lea, ortodocsii transilvaneni au intrat sub autoritatea mitropolitului muntean, care purta titlul de "Exarh al plaiurilor". Catolicismul a fost sustinut de regatul maghiar. Prin decretele din 1366, regele Ludovic de Anjou, a scos religia ortodoxa in afara legii, legand calitatea de nobil de confesiunea catolica. In secolul al XVI-lea in Transilvania religia ortodoxa a fost exclusa din sistemul legal (fiind considerata doar tolerata), fiind recunoscute (recepte, regnicolare) doar religiile: catolica, luterana, calvina si unitariana.
C. DIPLOMATIE SI CONFLICT IN EVUL MEDIU. POLITICA EXTERNA A VOIEVOZILOR ROMANI
1. Tarile Romane si puterile vecine in secolul XIV. Pozitia strategica a Tarilor Romane la Dunare si Marea Neagra si avantajele economice oferite de aceasta au reprezentat un factor de interes pentru statele vecine. Spre sfarsitul secolului XIV, voievodul Tarii Romanesti, Mircea cel Batran (1386-1418), a inaugurat politica de alianta cu Regatul Ungariei impotriva otomanilor, noua putere aparuta in spatiul sud-est european, semnand la Brasov, cu regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg un tratat cu caracter antiotoman (1395). Voievodul Petru I Musat (1375-1391) inaugura, la randul sau, traditia bunelor relatii ale Moldovei cu Polonia, pentru a contrabalansa pericolul reprezentat de Ungaria (prin recunoasterea suzeranitatii poloneze in 1387). Aceasta politica a fost continuata si de alti voievozi moldoveni, ca Alexandru cel Bun (1400-1432) sau Stefan cel Mare (1457-1504). De la sfarsitul secolului XIV, romanii au sustinut politica de "cruciada tarzie". Astfel, Mircea cel Batran a obtinut victoria de la Rovine (1394), impotriva ostilor conduse de sultanul Baiazid I si a participat la cruciada de la Nicopole (1396), unde insa crestinii au fost infranti de otomani.
2. Romanii, intre diplomatie si conflict in secolele XV si XVI. Consolidarea puterii otomane, in secolul XV, a determinat inlaturarea unor dispute mai vechi in relatiile tarilor noastre cu Polonia sau Ungaria. Au fost incheiate noi tratate antiotomane, precum cel semnat de Stefan cel Mare cu regele Ungariei, Matei Corvin (1475). Insemnate victorii antiotomane au fost obtinute de voievodul Transilvaniei, Iancu de Hunedoara, in campania cea lunga, din 1443-1444 si in campania de la Belgrad (1456), de domnitorul Tarii Romanesti, Vlad Tepes, in 1461-1462, sau de Stefan cel Mare, la Vaslui (1475). Unii voievozi s-au implicat in sustinerea pe tronul celorlalte tari romanesti a unor domnitori favorabili luptei antiotomane. Iancu de Hunedoara i-a sustinut, intre altii, la tronul Tarii Romanesti, pe Vladislav al II-lea, iar pe cel al Moldovei, pe Bogdan al II-lea. Stefan cel Mare a urmarit si obtinerea sprijinului altor puteri europene, fapt demonstrat, de pilda, de trimiterea solului Ioan Tamblac la Venetia.
3. Mircea cel Batran, domn al Tarii Romanesti in perioada 1386-1418, a luat sub autoritatea sa Dobrogea, pentru a o proteja de turci (in 1388). A trimis un corp de oaste in ajutorul cneazului Lazar al Serbiei in confruntarea cu turcii de la Campia Mierlei (Kossovopolje - 1389). A incheiat o alianta cu regele Poloniei Vladislav Jagello (Tratatul de la Radom - decembrie 1389). Amenintat de turci, Mircea a incheiat un tratat cu regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, la 7 martie 1395 la Brasov. Confruntarea cu Baiazid I are loc la Rovine - dupa unii istorici la 10 octombrie 1394, dupa altii la 17 mai 1395 - unde Mircea obtine o stralucita victorie. In anul urmator are loc Cruciada de la Nicopole, la care participa si Mircea, incheiata, la 25 septembrie 1396, cu un adevarat dezastru pentru crestini. Dupa infrangerea lui Baiazid I la Ankara (1402) si luarea lui in captivitate de catre hanul mongol Timur-Lenk, Mircea s-a amestecat in lupta pentru putere dintre cei trei fii ai acestuia, Musa, Mustafa si Mahomed, sprijinindu-i pe primii doi (apogeul politicii sale externe).
4. Alexandru cel Bun, domn al Moldovei in perioada 1400-1432, a dus o abila politica de echilibru intre Ungaria si Polonia. Pentru a contracara tratatul de la Lublau (15 martie 1412) dintre Ungaria si Polonia, care prevedea impartirea Moldovei daca aceasta nu participa la lupta antiotomana, Alexandru cel Bun a recunoscut suzeranitatea Poloniei, incheind mai multe tratate cu Vladislav Jagello. I-a ajutat pe polonezi cu oaste in luptele acestora cu cavalerii teutoni la Grunwald (1410) si Marienburg (1422), la acestea din urma calaretii moldoveni acoperindu-se de glorie. In 1420 a respins cu propriile forte un atac otoman asupra Chiliei si Cetatii Albe.
5. Vlad Tepes, a fost domn al Tarii Romanesti in trei randuri: 1448, 1456-1462, 1476. A ramas vestit pentru duritatea pedepselor- dintre care tragerea in teapa a dus la denaturarea personalitatii voievodului. Singurul sau portret se afla la castelul Ambras din Tirol. Pentru a justifca faptul ca nu I-a ajutat pe Tepes impotriva lui Mahomed al II-lea, regele maghiar Matei Corvin va lansa o serie de povesti fictive care au avut darul de a-l compromite pe voievodul roman. In esenta, Tepes a fost un luptator al cauzei crestine impotriva otomanilor. In 1461-1462 ataca garnizoanele otomane de la Dunare. In campania lui din anul 1462, Mahomed al II-lea nu a reusit sa-l invinga pe Vlad Tepes. Abandonat de boieri, care trec de partea lui Radu cel Frumos (fratele voievodului), Tepes se retrage in Transilvania. Matei Corvin il aresteaza si il tine inchis la Visegrad, pana in 1475. Cu ajutorul lui Stefan cel Mare, Vlad Tepes revine pe tronul Tarii Romanesti in 1476, pentru o luna, fiind ucis de un complot boieresc.
6. Iancu de Hunedoara era de religie catolica, descendent al unei familii de mici nobili romani din Transilvania. In 1438 este numit Ban de Severin si devine voievod al Transilvaniei in perioada 1441-1456. A fost exponentul cel mai important al Cruciadei Tarzii. A obtinut victorii stralucite impotriva turcilor (beiul Vidinului si beilerbeiul Rumeliei). In 1443-1444, organizand "Campania cea Lunga", obtine importante victorii asupra turcilor, incheind pacea de la Seghedin, favorabila crestinilor. Regele Vladislav al Ungariei nu respecta insa pacea, initiind cruciada de la Varna (1444), care se incheie cu o catastrofa pentru crestini. In noiembrie 1446, Iancu este ales guvernator al Ungariei. In 1456 obtine cel mai mare succes militar al sau, victoria impotriva lui Mahomed al II-lea, aparand cu succes Belgradul impotriva turcilor. In august 1456 moare la Zemun, rapus de ciuma.
7. Stefan cel Mare, domn al Moldovei intre anii 1457-1504, a fost cel mai important voievod al secolului al XV-lea. A tinut la respect toti vecinii, fara a intra in conflict cu toti odata. In 1459 depune personal juramant de fidelitate fata de regele Poloniei, Cazimir al IV-lea. In 1465 cucereste Chilia de la unguri, declansand conflictul cu Ungaria. In decembrie 1467 il infrange pe Matei Corvin la Baia. Luptele antiotomane incep in 1470, prin inlaturarea lui Radu cel Frumos din Tara Romaneasca (bataliile de la Soci si Vodnau) si prin refuzul de a mai plati tributul Imperiului Otoman (1473). La 10 ianuarie 1475, la Vaslui, Stefan infrange trupele otomane conduse de beglerbegul Rumeliei. Constient ca va fi atacat iarasi, cere ajutor suveranilor europeni prin scrisoarea circulara din 25 ianuarie 1475. Ca urmare, in iulie 1475, semneaza tratatul de alianta cu Matei Corvin, regele Ungariei. In 1476 are loc Campania lui Mahomed al II-lea impotriva Moldovei, care se termina cu un esec pentru sultan, desi acesta obtinuse victoria de la Razboieni asupra lui Stefan (toate cetatile Moldovei rezista asaltului turcesc). In 1484, Stefan pierde Chilia si Cetatea Alba, care sunt cucerite de sultanul otoman Baiazid al II-lea. Pentru a le recastiga si pentru a continua lupta antiotomana, Stefan reinnoieste omagiul de vasalitate fata de regele polon Cazimir al IV-lea (la Colomeea - 1485). In 1485 si in 1486 obtine noi victorii impotriva turcilor, la Catlabuga si la Scheia, fara a reusi insa sa recupereze Chilia si Cetatea Alba. In 1487, Stefan cel Mare incheie pacea cu turcii, platind tribut si recunoscand suzeranitatea sultanului. In 1497 debuteaza conflictul cu Polonia. Stefan obtine in acelasi an o importanta victorie impotriva polonezilor la Codrii Cosminului. Ca urmare, prin Tratatul de la Harlau (1499) este consfintita independenta Moldovei fata de Polonia. In 1504 - Stefan cel Mare inceteaza din viata, fiind inmormantat la manastirea Putna.
Tarile Romane nu au fost cucerite de otomani, si-au pastrat autonomia interna, dar au platit un tribut anual catre sultan. Din secolul XV, relatiile cu Imperiul Otoman au fost reglementate prin documentele numite capitulatii. In secolul urmator, dominatia otomana asupra Tarilor Romane s-a accentuat, regimul tributar devenind unul vasalic. Transilvania a intrat sub suzeranitate otomana, fiind organizata ca un principat autonom (1541). Istoricii moderni considera ca statutul tarilor Romane in raport cu Poarta a fost mai degraba rezultatul unui compromis intre clasa politica de la nordul Dunarii si Imperiul Otoman. In a doua jumatate a secolului al XVI-lea, tributul a inregistrat o crestere fara precedent, fiind insotit de instituirea monopolului comercial otomani, de cumpararea domniei si de un control tot mai sever al Portii asupra acesteia. De aceea, se poate considera ca otomanii au avut mai multe avantaje din exploatarea indirecta a spatiului romanesc, decat daca l-ar fi cucerit direct.
D. SPATIUL ROMANESC SI MARILE PUTERI LA INCEPUTURILE MODERNITATII
1. Tarile Romane in context european, in timpul domniei lui Mihai Viteazul. Domnia lui Mihai Viteazul (1593-1601) este considerata de unii istorici o perioada de trecere de la medieval la modern in istoria romanilor. Politica si actiunile voievodului evidentiaza atat elemente specifice Evului Mediu (tipologia conflictului cu otomanii, politica sociala), cat si de modernitate (alianta cu puterile crestine, tratatele incheiate cu diferiti principi). Membru al Ligii Crestine (coalitie antiotomana de state, initiata de Imperiul Habsburgic, aflata in razboi cu Imperiul Otoman intre anii 1593 si 1606), Mihai Viteazul a combinat actiunile militare cu cele diplomatice. A obtinut victorii asupra otomanilor, in anii 1594-1595, la Calugareni, Targoviste, Bucuresti, Giurgiu, dar s-a implicat si in actiuni diplomatice. Pentru sprijinirea luptei antiotomane, Mihai Viteazul acceptase si conditiile nefavorabile ale tratatului de la Alba-Iulia, de la 20 mai 1595, semnat, in numele sau, de o delegatie de boieri si clerici, prin care domnitorul devenea doar loctiitor al principelui Transilvaniei, Sigismund Bathory pe tronul Tarii Romanesti. Prin tratatul de la manastirea Dealu, din 1598, semnat cu trimisii imparatului Rudolf al II-lea de Habsburg, Mihai obtinea sustinere pentru continuarea luptei antiotomane. Deoarece noul principe transilvanean, Andrei Bathory ducea o politica filo-otomana si filo-polona si in conditiile in care domnul Moldovei, Ieremia Movila, era sprijinit de poloni cu acordul otomanilor, ambii fiindu-i adversari politici, Mihai Viteazul a initiat actiunile pentru unirea Tarilor Romane. Transilvania a fost unita cu Tara Romaneasca dupa victoria obtinuta de Mihai asupra lui Andrei Bathory, la 18/28 octombrie 1599, in batalia de la Selimbar, iar Moldova i s-a supus in primavara anului 1600. Unirea Tarilor Romane nu a durat decat cateva luni, Mihai fiind infrant de oastea nobilimii maghiare si de trupele generalului Gheorghe Basta, la Miraslau (septembrie 1600), apoi pierzand si controlul asupra Moldovei si Tarii Romanesti. Sprijinit din nou de Rudolf al II-lea, Mihai Viteazul a obtinut o ultima victorie, in Transilvania, la Guraslau (august 1601), impotriva nobilimii maghiare, dar a fost ucis pe Campia Turzii, la 9/19 august 1601.
2. Spatiul romanesc si marile puteri in secolul al XVII-lea. Daca in prima jumatate a secolului XVII regimul suzeranitatii otomane a fost mai putin aspru, din a doua jumatate a veacului obligatiile economice catre otomani au crescut (tributul, la care s-au adaugat peschesurile, mucarerul etc.). Tarile Romane si-au aparat autonomia, inclusiv prin actiuni diplomatice. Principele Gabriel Bethlen al Transilvaniei, avand si acordul Habsburgilor, a incercat sa refaca unirea politica a Tarilor Romane. El dorea sa se proclame rege al Daciei, proiect nerealizat, dar care a suscitat atentia marilor puteri europene. Transilvania si-a sporit prestigiul pe plan extern, prin participarea la Razboiul de 30 de ani si la tratativele de pace din Westfalia. Pentru a asigura un anume echilibru in relatiile cu otomanii, voievozii Tarii Romanesti si Moldovei, Matei Basarab si, respectiv, Vasile Lupu au incheiat tratate de alianta cu principii Transilvaniei, Gheorghe Rakoczi I si Gheorghe Rakoczi al II-lea. Cresterea puterii Habsburgilor si incercarile lor de a se amesteca in Tarile Romane au determinat Transilvania sa incheie o alianta cu Franta, prin tratatul de la Fagaras (1677), dar aceasta nu a impiedicat patrunderea armatelor imperiale in principat (1687).
3. Actiuni ale domnitorilor romani in secolul XVII si la inceputul secolului XVIII. Schimbarea raportului de forte dintre marile puteri, in cursul secolului XVII, i-a determinat pe domnitorii romani sa desfasoare actiuni de politica externa care sa tina cont de schimbarile intervenite la nivel european. Legaturi diplomatice secrete a initiat domnitorul Tarii Romanesti, Serban Cantacuzino (1678-1688), cu Imperiul Habsburgic (1684-1688). Pentru a nu trezi suspiciuni, domnitorul a intretinut relatii foarte bune cu Poarta. In anul 1688, el a incheiat, prin intermediul trimisului sau, arhimandritul Ioan, un tratat cu tarii rusi Ioan si Petru, pentru o viitoare actiune militara antiotomana, care nu a mai avut loc. Constantin Brancoveanu (1688-1714), a continuat politica externa activa a predecesorului sau. Pentru a nu trezi suspiciunea Portii, a sporit sumele de bani platite otomanilor. Domnitorul si-a creat un adevarat cabinet diplomatic, cu oameni priceputi in negocieri, si a stabilit legaturi cu Franta, Venetia, Statul Papal, Rusia, Polonia etc., prin intermediul trimisilor sai. Desi recunoscut domnitor pe viata de catre otomani, dupa incheierea pacii de la Karlowitz, Constantin Brancoveanu a continuat sa se implice, in secret, in negocieri antiotomane.
Acest document nu se poate descarca
E posibil sa te intereseze alte documente despre: |
Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com | Folositi documentele afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul document pe baza informatiilor de pe site. { Home } { Contact } { Termeni si conditii } |
Documente similare:
|
ComentariiCaracterizari
|
Cauta document |