Cat de pregatiti au fost romanii pentru o revolutie? gradul de informare al cetateanului roman in decembrie 1989

CAT DE PREGATITI AU FOST ROMANII PENTRU O REVOLUTIE? Gradul de informare al cetateanului roman in decembrie 1989

Moto:

Arhipelagul Gulag' este un serviciu facut in sprijinul partizanilor Razboiului rece si un act de razbunare personala din partea autorului.

Primul canal al televiziunii RFG - 9 ianuarie 1974.

Pentru a intelege cit de pregatita era natiunea romana pentru o revolutie si cum au fost manipulati romanii, va trebui sa alegem conventional cazul unui intelectual asezat teoretic la mijloc, intre cei citiva si foarte putini rezistenti, anticomunisti conectati prin unul sau mai multe fire in Occident si protejati public de acesta, si intelectualii numerosi si anonimi ale caror surse de informatii erau Europa libera si posturile de televiziune ale tarilor vecine. Romanul nostru nu avea in decembrie 1989 o viziune globalista asupra evenimentelor, cu toate ca ele se miscau evident. I-a lipsit spiritul unei astfel de priviri, sentimentul transnational pe care il au natiunile Marilor Puteri, dar mai ales conducatorii lor, care pot sa sprijine cea mai odioasa dictatura - de tip Ceausescu, de tip Saddam -, s& investeasca in oameni ca Ossama bin Laden si apoi sa-i condamne pina la anihilare. Atunci nu exista instrumentul veridic cu care sa fie identificat in intreaga sa dimensiune conceptul de "inte-^ese ale Marilor Puteri', "politicianismul' la scara planetara, sa-1 lnteleaga si sa-1 priveasca asemenea unei ocazii bune, rece insa la oaterile inutile ale lui Ceausescu de a se opune acestor interese si e a se increde in imaginea sa favorabila din ochii natiunii romane, Pe care tot el o martiriza. Din acest punct de vedere, comunismul i-a impartit pe romani in victime ale propagandei, unde "interesei Marilor Puteri' erau prezentate ca malefice, si in disperati, pe cjr "interesele Marilor Puteri' nu-i interesau decit daca ajungeau sa-.] rastoarne pe Nicolae Ceausescu, eventual si comunismul, cu orice pret. si unii, si altii, adusi in aceasta stare de regimul Ceausescu, re_ prezentau un teren favorabil actiunii externe, intrebarea care va ra-mine fara un raspuns cuprinzator este aceasta: cit de pregatit cultural istoric si politic era cetateanul roman pentru o revolutie care sa indeparteze regimul comunist? Evenimentele din decembrie 1989 se afla chiar in mijlocul acestei intrebari. Ce s-a intimplat dupa este in afara intrebarii, deoarece, atunci cind obtii libertatea - indiferent ca o cuceresti sau iti este oferita - primesti si dreptul de a o folosi pentru a-ti organiza viitorul. Aici, influentele externe devin secundare.

Al doilea argument este gradul de informare al cetateanului roman, acuratetea informatiilor pe care le primea din exteriorul tarii, natura sistemului de comunicare - bazat in primul rind pe zvon, pe transmiterea deformata a unei informatii -, precum si vulnerabilitatea sa la diversiune. Ruperea de lume, cum se spune intr-o expresie populara, a fost un factor important al naivitatii si stingaciei cu care natiunea romana si-a facut revolutia. Ultima revolutie a mileniului doi.

Intelectualul moderat ales conventional pentru analiza noastra nu a iesit in strada la revolutie. A plecat de la locul lui de munca acasa si a surprins pe ecranul televizorului scena incendiara a lui Mircea Dinescu si apoi perindarea diferitilor revolutionari la microfon. O aparitie anume 1-a oprit sa iasa in strada: generalul in rezerva Nicolae Militam. De ce? Sa presupunem ca intelectualul nostru citise Orizonturi rosii a lui Ion Mihai Pacepa sau ascultase la. Europa libera extrasele reproduse cu intonatie teatrala.

Retele clandestine

in perioada 1987-1989 au functionat in Bucuresti mai multe retele clandestine de difuzare a literaturii si publicatiilor interzise. Ro' Iul fiecarui membru era de a gasi o modalitate sa copieze si sa difuzeze mai departe texte interzise. Circulau pe acest traseu carti de Soljenitin, volume despre crimele comuniste din Uniunea Sovietica, articole din presa straina despre Gorbaciov, dar si poezii nepublicate ale lui Adrian Paunescu, poezia Motanul Arpagic a poetei Ana Blandiana, fotograme ale unor caricaturi politice de Mihai Stanescu, exemplare epuizate din volumele Jurnalul de la Paltinis sau Epistolarul ale lui Gabriel Liiceanu, stenograme ale unor conferinte cu circuit inchis de la Ministerul de Interne, Securitate, foruri superioare ale PCR. Aceste stenograme, de exemplu, contineau lectii (informari) sustinute de anumittspecialisti in fata unor lideri ai institutiilor respective, ocazie cu care erau prezentate informatii interzise in circuitul public. Profesorul Razvan Theodorescu sustinuse in noiembrie 1989 doua conferinte intr-o sala a Muzeului National de Istorie cu tema "Rolul monarhiei romane', interventia sa fiind in totalitate elogioasa la adresa regilor Carol I si Ferdinand, a reginei Maria, dar si a regelui Carol al al II-lea, trecind peste aspectele controversate ale biografiei sale. Afirmatiile lui Razvan Theodorescu, insotite de date si amanunte, nu se gaseau in nici un text public si aveau pe alocuri un caracter categoric si reparatoriu explicit. Cunoscutul istoric afirma: "Regii Romaniei nu au fost mai rai decit alti monarhi europeni. Sub Carol I si Carol al II-lea, Romania a cunoscut cele mai importante salturi economice si trebuie sa intelegeti ca nu putem compara la infinit realizarile economice de astazi cu cele din 1938, fara sa acceptam ca acel an a fost unul de virf pentru societatea romaneasca. Sub Ferdinand I s-a facut Marea Unire. Totodata, cind accepti principiul comparatiei, nu trebuie sa te opresti doar la statistici, la diferenta intre niste cifre ale unor epoci total diferite si sarite in timp, deoarece noi nu avem cum sa stim cum ar fi aratat Romania astazi daca nu avea loc 30 decembrie 1947'. O stenograma extrem de incitanta era cea a conferintei tinute in 1984 in fata unor lucratori ai Securitatii de catre istoricul militar loan Talpes. Locul probabil unde avusese loc conferinta era Institutul -Nicolae lorga'. Printre alte afirmatii socante, Talpes prezenta Celebrul masacru de la Oarba de Mures drept o actiune deliberata a Comandamentului sovietic cu scopul de a testa loialitatea Armatei romane. in cazul Pactului Ribbentrop-Molotov, sovieticii erau prestati ca autori ai unei agresiuni interpretata de ei, de sovietici, drept "o necesitate pentru «victoria socialismului» (cu ghilimele -text, n.a.) si pentru «victoria socialismului», acele state la acea dar trebuiau sa fie sacrificate. Ne este greu sa intelegem acest lucru «' nu cred ca-1 vom intelege vreodata'. Liderii Partidului Comuni din Romania (din subliniat in textul stenogramei, n. a.) erau evocat1 prin propunerea de a declara Romania republica sovietica. Apoi p la jumatatea interventiei, Talpes facea si urmatoarea afirmatie-"Romania se spune ca a fost burghezo-mosiereasca, a fost feudala a fost ce vreti dumneavoastra, insa datoria noastra este - si aici cred ca sunteti de acord cu mine -, de a perpetua patrimoniul romanesc Indiferent care a fost coloratura, caci ceea ce este romanesc este esential in toate elementele ei'. Mai departe - si sa nu uitam ca era anul 1984! - loan Talpes vorbea despre rapirea Basarabiei, despre Insula Serpilor si despre bratul Deltei luat prin abuz de sovietici, in alt loc erau descrise ororile facute de ocupantul horthyst in Transilvania, dar si cele facute de sovietici in Vechiul Regat dupa ocuparea tarii, incepind cu 30 august 1944. Notorietatea lui loan Talpes printre membrii retelei a crescut atunci cind s-a aflat ca intr-un volum cu circuit inchis editat de Editura Militara, destinat doar ofiterilor, textul sau despre cooperarea militara romano-sovietica in timpul razboiului din Vest era extrem de critic si pe alocuri acuzator. S-a aflat apoi repede ca, la nivelul cel mai inalt, au existat doua scrisori de protest din partea Biroului Politic al Comitetului Central al PCUS si una din partea Comitetului Central al Partidului Comunist Ungar la adresa istoricului loan Talpes. Acesta, protejat de fratele lui Nicolae Ceausescu, a fost mutat la Editura Militara. Este interesant de semnalat ca pe lista inaintata lui Ceausescu de mai multi intelectuali pentru impiedicarea demolarii Bisericii "Mihai Voda' din Bucuresti se aflau Razvan Theodorescu si loan Talpes-Importante personalitati ale intelectualitatii culturale romane, desi solicitate, au refuzat sa semneze protestul, de frica sau pentru a nu-si compromite posibilitatile oferite de Securitate de a calatori in strainatate. La doua zile dupa incheierea lucrarilor Congresului al XlV-lea al PCR, Talpes a fost chemat sa comenteze rezultatele acestuia in fata unei sali pline de delegati. Urcat la tribuna el si-a surprins auditoriul cu o declaratie foarte scurta: "Este prea devreme pentru a evalua consecintele acestui congres. El poate fi sfirsitul nei etape istorice pentru Romania. Din pacate, nu va pot spune ce va urrna. Va rog sa ma scuzati'. Dupa un scurt moment de liniste, sala s-a zguduit de aplauzele activistilor de partid, care in urma cu doua zile il ovationasera pe Ceausescu si-1 realesesera in unanimitate. Interventia lui Talpes avusese un efect mult mai dinamic decit cea a lui Constantin Pirvulescu de la Congresul al XH-lea. Cei mai multi asteptasera ca Nicolae Ceausescu sa-si anunte retragerea, cu toate ca cel putin formal aceasta decizie se afla in miinile lor. partidul Comunist Roman, daca existase vreodata, murise.

O alta stenograma era cea a conferintei tinute de Nicolae Fotino, directorul ADIRI, in iulie 1984, in fata unor inalti activisti ai partidului, la care au participat Corneliu Coposu si istoricul liberal Dan Amedeo Lazarescu, avind ca tema colocviul de la Strasbourg referitor la consecintele primului razboi mondial. Fotino facea o descriere a felului in care se mobilizeaza diaspora maghiara in perfecta intelegere cu statul comunist maghiar pentru a pune in discutie "cazul' Transilvaniei. Interventia lui Nicolae Fotino continea informatii obtinute pe cale informativa, pigmentata cu detalii ale modului de organizare si pregatire logistica a acelei actiuni antiromanesti, facute cu acceptul tacit al francezilor. La un moment dat, Fotino a propus publicarea manuscrisului necenzurat al lui Chiritescu, inclusiv capitolul care descrieinfringerea guvernului bolsevic delaBudapesta din 1919 de catre Armata romana. Ineditul acelei conferinte era dat de aparitia, pentru prima oara in public, a temei jocului necinstit facut de Franta in relatia sa cu Romania, tema ce reprezenta un soc pentru legenda bine imprimata a iubirii francofone.

Pe acelasi traseu de comunicare au circulat in perioada 1987-1989 articolele lui Sorin Alexandrescu, traduse de autorul acestor rinduri din olandeza, referitoare la generatia optzecista si la textua-lismul romanesc, texte incarcate cu mesaje politice anticomuniste nedisimulate, apoi articolele publicate de Mircea Dinescu in presa Serrnana. Traseele necunoscute ale retelelor de difuzare a textelor mterzise s-au activat brusc, peste obisnuinta, in vara anului 1988, 0 data cu aparitia primelor informatii despre disidenta poetului Dinescu.

Cazul Dinescu. in acei ani se citea mult si erau vinate cu ten citate cartile esopice, piesele de teatru aluzive, articolele critice s revistele culturale, intr-o perioada in care lumea poetica era dorn' nata de figura lui Adrian Paunescu, ostracizat dupa un incident gra petrecut in timpul unui turneu al Cenaclului "Flacara', Mircea Dinescu era cunoscut drept copilul teribil al poeziei romanesti. Desi aparitiile sale televizate erau foarte rare si se rezumau la recitarea unor poezii proprii, Dinescu era perceput ca o voce ascutita, taietoare, explicit protestatara, plasata insa la sfirsitul unui curent cultu-ral care trezise multe sperante printre cititori. Cu Paunescu in domiciliu fortat si cu Grupul optzecist deturnat de la filonul sau critic se incheia perioada de relativa acceptare de catre partid a libertatilor de expresie, in care Dinescu stralucise ca o cometa (premiul Academiei la virsta de 26 de ani). Ei bine, exact cind curentul critic murea, cartile lui Augustin Buzura deveneau mai eliptice, iar cele ale lui Octavian Paler luau tot mai mult un aspect turistic, Mircea Dinescu explodeaza din izolarea lumii literare prin atacarea frontala a subiectelor politice. Nu stim daca momentul acestei explozii a fost ales de autor ca urmare a unui calcul politic, dar cert este ca atitudinea sa publica sufera o modificare substantiala catre sfirsitul deceniului noua. Dupa o curba descendenta a notorietatii si prezentei sale literare, Dinescu revine in atentia cititorilor si, in primul rind, a intelectualilor printr-o pozitie politica explicita. Primul text dinescian care a circulat clandestin a fost scrisoarea deschisa adresata presedintelui Uniunii Scriitorilor, in care poetul denunta urmarirea sa de catre Securitate (filajul) si dezvaluia, intr-un stil plin de ironie, felul cum fusese ascultat la cantina Casei Scriitorilor prin intermediul unei farfurii. Scenele descrise de Dinescu aveau ceva fabulos, incredibil, dar erau gustate pentru tonul lor spiritual. Totusi, scrisoarea, care putea fi incadrata (de cunoscatori) in categoria licentelor literare pe care scriitorii de pretutindeni si le permit, continea si doua informatii importante, care au atras atentia imediat' Prima era o trimitere la vizita lui Mircea Dinescu in URSS: ,,Apa' ritia acestor domni (filajul, n.a.) am sesizat-o inca din vara anului trecut, dupa intoarcerea mea din Tarile Baltice (in text, tarile baltic6' cu litera mica, n.a.), unde mi-am petrecut concediul la invitatia Uniunii Scriitorilor Sovietici. Nu va mai amintesc de faptul ca fusesem invitat oficial printr-o hirtie inminata dumneavoastra personal de catre secretarul Uniunii Scriitorilor din URSS, a trebuit sa plec pina la urma cu greu, ca persoana particulara, dupa consumarea nervilor si a unor insistente obositoare. Interviul pe care 1-am dat la Radio Moscova, in care imi exprimam entuziasmul pentru efectele magice ale cuvintelor perestroika si glasnost, sesizate de mine in presa si la posturile de televiziune sovietice, precum si in viata sociala din republici, pirdalnicul interviu deci, nu facu o jjnpresie prea buna anumitor urechi, cum n-a facut, dupa doua luni, njci discursul meu despre conditia scriitorului, intitulat «Piinea si circul» pe care 1-am rostit la (un) colocviu(l) de literatura al Academiei de arte vest-berlineze'. Cu o anumita intirziere, determinata de dificultatea accesului la scriitorul Mircea Dinescu, din interiorul Uniunii Scriitorilor au fost lansate pe circuitul neoficial al retelelor atit interviul de la Radio Moscova (25 august 1988), cit si interventia din Berlinul de Vest (15 septembrie 1988), ambele pe foi volante, dactilografiate cu greseli de ortografie care, evident, nu puteau apartine poetului, in interviul de la Radio Moscova Mircea Dinescu isi preciza pozitia de intelectual cu atitudine: "Se spunea pe vremuri ca scriitorii sunt ajutoare de nadejde ale partidului. Sa se inteleaga bine acest lucru, in ce sens sunt ajutoare de nadejde: in sensul ca scriitorul este un observator extraordinar al realitatii si poate ajuta partidul (,) aratindu-i cit mai bine realitatea'. Dinescu se pregatea sa arate public realitatea din Romania, motiv pentru care accesul sau la public a fost limitat prin cenzura si interdictie. La colocviul tinut in Berlinul de Vest, Dinescu va afirma, printre altele: "Scriitorii din Est sufera uneori de inconstiente si elegante deformari profesionale, caci intr-un sistem totalitar anormalii par Cei ce nu schioapata - nemaivorbind de faptul ca intre aparenta si esenta se circula numai cu viza de la Militie. Cenzura, impreuna cu fiica ei si mai odioasa, autocenzura, te imbie sa incalti de bunavoie ti nesilit de nimeni pantofii ideologici ingaduiti, mimind astfel formalitatea, scriind - spre a putea numi macar, cit de cit, raul - subintelesuri, pe dedesupt (dedesubtin text, n.a.), cifrat, chinuit antortochiat (in text intortocheat, n.a.), infofolind in mii de foite adevarul, aducind in felul acesta ciudat un omagiu celebrei spaniole ca incaltaminte fireasca a ereticului din vechi timpuri' Poetul evoca stilul esopic la care erau nevoiti scriitorii romani sa apeleze, dar, mult mai important, identifica in mod explicit regimm comunist drept unul totalitar.

Scrisoarea inaintata presedintelui Uniunii Scriitorilor continea si 0 a doua tema importanta pentru atitudinea protestatara a poetului Mircea Dinescu. Evocind momentul destituirii sale din functia de redactor la revista Romania literara, Dinescu arata ironic, dar foarte pronuntat "eretic', ca in momentul chemarii sale pentru a i se anunta destituirea "am crezut ca m-ati chemat sa semnam impreuna un act de dezaprobare pentru arestarea dramaturgului Vaclav Havel, colegul nostru cehoslovac si fata de sentinta de condamnare la moarte a colegului nostru Salman Rushdie'. Trimiterea la miscarea cultural/politica a intelectualitatii artistice cehoslovace era transparenta.

Mircea Dinescu era intr-adevar urmarit de Securitate. Faptul a fost confirmat oficial de seful Securitatii Bucuresti:

, .Domnul Goran: Vedeti, pe mine ma surprinde ca (Dinescu, n.a.) nu mai e prieten cu Liiceanu, cu Plesu Ca ei erau inainte prieteni.

Domnul Hosszu: Erau disidenti?

Domnul Goran: Erau in atentia noastra, asa, ca se gindeau asa: «Hai, noi, sapte scriitori sa facem o scrisoare lui Dumitru Popescu ca nu suntem de acord ca i s-a luat Anei Blandiana drept(ul) de semnatura!». Trebuie sa stii asta, ca intre aia sapte era si unul dintre ai nostri. si asta era realitatea. Trebuia sa stii. Trebuia sa informezi; in domeniul artei cam asa stau lucrurile si nu luai la ancheta. Faceam nota frumos, o dadeai la partid, la secretarul cu probleme de propaganda, il chemau aia, il judecau si il stapineau'672.

La un moment dat, Mircea Dinescu a iesit din nivelul observam curente care se facea asupra scriitorilor, a oamenilor de cultura B1 general. Lucrul acesta s-a intimplat o data cu interviul acorda

672 Arh. SR, Stenograma m. 90/4 mai 1994, Audierea colonelului Goran, p. 97.

ISTORIA,IsYPTJRILOR DE STAT IN ROMANIA   737

oOstului de radio Moscova, unde se declarase adept al perestroikai si sovietic, fapt care il punea in atentia marita a Securi-

tatii- Numai ca, in actele Sectiei CC care a ordonat Securitatii sa-1 puna sub urmarire, Dinescu nu a devenit, inca de la inceput, un caz al disidentei, adica al unei opinii separate fata de politica PCR, ci un caz al contraspionajului. Aceasta este o explicatie si pentru atacurile pe care le-a suportat dupa revolutie in presa comunist-nos-talgica, prin care s-a incercat si in parte reusit diminuarea imaginii de disident a talentatului poet roman. Partidul lui Ceausescu nu admitea existenta disidentei, iar in cazul Dinescu se ascundea dupa teoria posibilitatii "democratice' de a se manifesta cu o opinie separata in cadrul organizatiei sale de partid sau a adunarii generale de la Uniunea Scriitorilor. Numai ca Adunarea generala a Uniunii Scriitorilor, dar in primul rind Consiliul de conducere - din care insusi Dinescu facea parte! - fusesera impiedicate sa se mai intruneasca. Astfel ca argumentele Sectiei CC nu aveau nici o consistenta legala si nici partinica. Mircea Dinescu a fost urmarit din cauza soacrei sale, membra a micii comunitati de intelectuali bolsevici ramasi in Romania dupa retragerea trupelor sovietice. Securitatea si-a sprijinit actul de trecere la urmarirea informativa a poetului pe ipoteza ca soacra sa se afla in contact informativ cu KGB -ui si ca atit vizita cit si interviul la radio Moscova au fost perfectate cu scopul precis de a lansa imaginea unui disident roman adept al perestroikai si glasnost-ului, ca admirator al politicii lui Gorbaciov si critic la adresa politicii inchistate, antireformiste a lui Ceausescu. In consecinta, Dinescu a fost urmarit pentru a se depista eventuale legaturi ale sale cu retelele sovietice de spionaj din Romania, care, intr- adevar, primisera misiunea de a identifica si folosi personalitati romanesti dispuse la o disidenta sub acoperirea si protectia presei internationale. Certitudinea ca Dinescu a intrat in sfera de interes a serviciilor secrete sovietice a venit la Bucuresti, prin tentativele re-Petate ale unor ofiteri KGB sub acoperire de a-1 vizita la domiciliu. Aceasta era o practica prin care Moscova atragea atentia ca per-soana respectiva se afla sub protectia ei. Confirmarea o avem de la Brucan, care a relatat ordinul dat de Gorbaciov in acest sens. a fost gasita nici o alta proba concreta de colaborare a poetului

Mircea Dinescu cu retele de spionaj sovietice. Lipsa probelor, pr~ cum si imposibilitatea de a opri acumularea de catre poet a informa tiilor despre evolutia perestroikai in URS S - familia Dinescu era abonata la presa sovietica, iar soacra o ridica personal de la am basada - a produs o tentativa de retragere subtila a Securitatii din "cazul Dinescu', lansind totodata proiectia unui Mircea Dinescu incontrolabil, instabil, paranoic, "nebun' ale carui pareri nu pot t[ luate in serios.

Cercetind cu atentie acest caz, mai ales prin analiza impreuna cu fosti ofiteri de Securitate si fosti activisti de la Sectia de propaganda a Municipiului Bucuresti, autorul a constatat ca proiectia despre un Dinescu instabil a fost lansata deliberat de Securitate in sus, spre structurile de putere comuniste, in primul rind catre Sectia de propaganda a Municipiului Bucuresti, apoi catre sectia superioara a acesteia din CC, cu scopul de a atenua sau impiedica amplificarea impactului protestului sau politic in structurile superioare ale partidului si mai ales la Ceausescu, sub acoperirea opiniei ca este poet, adica un visator lipsit de aplicare spre actiune. Problema "cazului Dinescu' - care se inscrie fara dubiu in categoria disidentei - este ca informatiile ajungeau la CPEx si la Ceausescu prin alte canale, in primul rind prin canalul politic, dirijat de Sectia de propaganda, care era in permanenta alimentata de delatiuni ale confratilor lui Dinescu din Uniunea Scriitorilor, pe de o parte, iar, pe de alta parte, ca urmare a ecoului international al pozitiei lui Mircea Dinescu, ecou care, din nou, ajungea la Ceausescu prin alte canale decit Securitatea. Situatia devenise paradoxala: pe de o parte Securitatea incerca sa subtieze importanta cazului Dinescu si ii acorda in continuare vize de calatorie in strainatate, inclusiv in Vest, iar Dinescu, imediat ce ajungea acolo, incepea sa dea declaratii impotriva regimului neostalinist din Romania, declaratiile ajungeau la Ceausescu si la aparatul de propaganda, care se intorcea acuzator spre Securitate. Desi probabil ca nu cunostea dedesubturile reale ale jocului dintre Securitate si Sectiile CC-ului, Monica Lovinescu observa cu inteli' genta fenomenul care punea in antiteza miscarea gorbaciovista cu nemiscarea regimului ceausist in sfera intelectualitatii artistice-"Kremlinul isi exporta cu succes glasnost-ul, trimitind in Occident credibili, cu cartile lor extrase din pivnitele cenzurii cu tot) Dezghetul sovietic face sa apara, prin contrast, si mai aberant talinismul rigid de la noi'673. Pentru a exemplifica, Monica Lovinescu arata ca, la a 16-a Bienala a Poeziei de la Liege din 1988, fusesera invitati oficial 11 scriitori romani, intre care Mircea Cartarescu si Alexandru Paleologu (!), dar nu primise viza decit jvtircea Dinescu. "Totul se petrece ca si cum regimul ar tine sa-si impinga intelectualii spre disidenta', constata cu acuitate Monica Lovinescu674. Consemnarea este de la sfirsitul lui octombrie 1988, dupa ce Dinescu vorbise la Radio Moscova si in Berlinul de Vest. Sigur, la bienala aceea se incerca adunarea si sprijinirea formarii unui grup disident compact in Romania. Cauza care se afla la originea paradoxului din "cazul Dinescu' se gasea in pozitiile diferite adoptate de Securitate si sectiile CC, liderii DSS si in primul rind generalul Vlad considerind problema adoptiei glasnost-ului si a perestroikai de catre unii scriitori, intre care si Stelian Tanase, drept "o bataie de cap inutila si consumatoare de timp si efort din partea noastra', pe masura ce activisti de partid, in frunte cu celebrul Dulea, incitati tot din interiorul Uniunii Scriitorilor, cautau cu incrincenare sa ajunga cu informatii cit mai panicarde si periculoase la Ceausescu. Pentru a scapa de aceste cazuri, in decembrie 1988 generalul Vlad il contacteaza pe Gogu Radulescu, rugindu-1 sa potoleasca, pe de o parte, zelul progorbaciovist al unor scriitori si pe de alta parte sa dezamorseze informatiile alarmante care ajungeau la Ceausescu. O buna parte a vizelor eliberate unor scriitori romani pina in noiembrie 1989 s-a datorat acestei intelegeri, intrucit sursa principala de informatie pentru buletinele oficiale inaintate de sectiile de partid lui Nicolae si Elena Ceausescu era postul de radio Europa libera, principala moneda de schimb pentru acordarea vizelor si neluarea de masuri represive impotriva scriitorilor intre Vlad si Gogu Radulescu a fost sfatul ca acestia sa fie rezervati in relatiile cu acel post. Mircea Dinescu insa nu se conforma nici unei con-Ver>tii, stiute sau nestiute, si isi continua campania. Ea isi va atinge apogeul cu articolul "Mamutul si literatura' din 11 noiembrie 1989 cu o saptamina inainte de Congresul al XlV-lea - in care Ceausescu era facut "Buldozerul national', Zidul Berlinului fusese "importat caramida cu caramida si mutat la granitele Romaniei', laudatorij erau "apostolii cultului personalitatii, care scriu cu lingura cu care maninca', in Romania exista "douazeci de milioane de protestatari de disidenti lipsiti de publicitate, ce-si duc existenta cu calusul in gura'. Chemind la o greva a scriitorilor, Mircea Dinescu isi incheia apoteotic articolul ce era destinat publicatiei germane Frankfurter Allgemeine: "E o ironie a sortii pe care probabil o meritam, fie chiar si numai pentru voalatul colaborationism de a accepta sa publici un articol neutru alaturi de baligile patriotarde si licoide ale celor ce stau in patru labe in fata tiranului'. Este de semnalat ca acest articol a circulat pe retelele de difuzare clandestina a textelor interzise imediat dupa scrierea lui, chiar in saptamina dinaintea congresului, cu o stranie promptitudine.

Toate retelele clandestine de comunicare pe care circulau astfel de informatii erau supravegheate de Securitate, cunoscute si lasate sa functioneze fara prea mari piedici. Una din piedici era interzicerea accesului membrilor acestor retele la copiatoarele Xerox din intreprinderi. Alta a fost chemarea repetata la sectiile de Militie pentru a se verifica masinile de scris. Indirect, textele pledau si pentru opozitia pe care o facea Romania vecinului sovietic si intareau intr-un fel sentimentul de "independenta', vag inteles, dar mereu prezent in constiinta multor romani. Chiar si astazi sunt numerosi aceia care considera ca suprimarea lui Ceausescu a fost o razbunare pentru felul cum i-a sfidat pe sovietici. Realitatea relatiilor sovie-to-romane era insa mult mai complexa, in fond, activitatea acestor retele se limita la un numar restrins de oameni care puteau citi si altceva decit scria Scinteia. Astazi actele lor, mai degraba de lectura decit de rezistenta, par minore, poate chiar ridicole, lovite de amara ironie si naivitate, dar, de exemplu, pentru intelectualii domeniulu* tehnic din acea epoca ele reprezentau un acces la alta lume decit cea oficiala, in zona intelectualilor de la Uniunea Scriitorilor, astfel de lecturi erau curente, iar cel putin in doua cazuri cunoscute, carti'6 interzise erau cerute la citit pe sub mina chiar de ofiterii de securitate ai institutiei, in plus de asta, nu o data, atitudini precum ce]e ale lui Theodorescu si Talpes erau difuzate la Europa libera, aea cum s-a intimplat cu un alt actor al evenimentelor din decembrie 1989, procurorul Gheorghe Diaconescu. in ziua numirii sale in functia de procuror-sef al Municipiului Bucuresti (7 iulie 1980), Europa libera il prezenta ca pe un magistrat corect si neinfluentabil politic. Sursa acelei evidentieri neasteptate, si care i-a creat magistratului serioase probleme, era atitudinea sa in cazul unui dosar penal devenit celebru. Cazul "Sony', caz al asasinarii si transarii macabre a tinerei Anca Broscatean - fapta pentru care fusese arestat, anchetat si inchis un nevinovat, Samoilescu -, devenise un subiect de discutie in cele mai largi cercuri. Verdictul gresit fusese dat la presiunea directa a Elenei Ceausescu, care a amenintat cu scoaterea din magistratura. Toti procurorii semnasera actul de acuzare, dar Gheorghe Diaconescu a scris pe document: "Cu mari rezerve', atitudine care s-a dovedit corecta, adevaratul asasin fiind descoperit, iar Samoilescu eliberat. Problemele politice pe care le avusese Diaconescu dupa acel incident au atras atentia. Europei libere, in imaginatia ascultatorilor romani, care nu proiectau atunci mental decit posibilitatea unei schimbari din interiorul Puterii, existenta unor astfel de cazuri dadea speranta ca undeva se formeaza un curent.

O alta retea, mult mai interesanta de studiat, era cea a Ambasadei URSS la Bucuresti, in anii 1986-1989, numerosi cetateni au primit acasa, in cutia de scrisori, pliante sau brosuri in limba romana despre Gorbaciov si perestroika. Aceste materiale de propaganda atingeau numai subiecte care-1 interesau direct si dureros pe cetateanul roman: Gorbaciov rezolvase problema luminii si a caldurii in apartamente cetatenilor sovietici, aparusera opinii libere in presa oficiala si chiar primele publicatii "independente', sovieticii puteau circula in strainatate, iar pe piata moscovita se vindeau produse alimentare occidentale, la Moscova erau invitate trupe rock si pop in voga din Occident, nationalitatile primisera dreptul de a-si exprima liber intregul potential cultural fara sa intre in contradictie cu politica oficiala, la Leningrad fusese infiintat primul mare cabaret din Est. Spectacolul acestui cabaret leningradean difuzat de televiziunea bulgara s-a dovedit a fi absolut senzational, mult peste spectacolele pariziene rasuflate aduse la Bucuresti si prezentate la Sala Palatului.

Departamentul Securitatii Statului a fost sezizat de timpurii asupra actiunii de propaganda lansate de URSS, care folosea aco perirea prilejului oferit de vizita lui Gorbaciov la Bucuresti, dar «' de un obicei mai vechi, ramas de pe vremea stalinismului, de a se permite propaganda intre statele lagarului comunist. Anual erau stabilite prin intelegeri bilaterale anumite transe de publicatii cu ^propaganda provenind de la Agentiile oficiale ale statului respectiv in cazul nostru No vosti-URSS. Cercetarea acestei operatiuni sovietice .de influentare a descoperit doua lucruri semnificative. Primul: materialele de propaganda nu faceau parte din transele trimise oficial de la Moscova, ci erau compuse si tiparite clandestin in Romania. Al doilea: analiza numelui si adresei persoanelor la care fusesera trimise aceste materiale dovedea ca ele apartin unei baze de date ample detinute de spionajul sovietic despre cetatenii romani, in Bucuresti, de exemplu, s-a putut demonstra ca majoritatea adresantilor facuse studii in URSS, avea provenienta basarabeana, ca persoanele vizate aveau rude apropiate care studiasera acolo, facusera parte din delegatii sau din echipele oficiale ale programelor "schimbului de experienta', invatasera limba rusa in scoala. Mai multi ofiteri relativ tineri de Securitate si de Armata au primit acasa astfel de materiale si le-au predat serviciilor de contrainformatii, contrariati de faptul ca ei nu isi facusera studii in URSS. Intr-adevar, nu isi facusera studiile acolo, dar fusesera propusi la un moment dat pe liste secrete, care insa nu fusesera aprobate de Ceausescu. Atit de performanta era baza de date sovietica despre cetatenii romani in decembrie 1989. Propaganda sovietica proiecta imaginea unui "dezghet' serios, substantial, care rezolva cetatenilor sovietici exact problemele pe care Ceausescu nu le rezolva cetatenilor romani.

Dincolo de toate aceste considerente, in anii dinaintea momentului decembrie 1989, au existat intelectuali care au citit in origin^ Arhipelagul Gulag al lui Soljenitin, Istoria KGB-ului de John Barron sau Orizonturi rosii a lui Ion Pacepa. Asocierea acestor titluri nu este intimplatoare. Ea are scopul de a initia o scurta analiza asupra efeC' telor pe care le-au avut ele asupra unor intelectuali fara manifestari disidente vizibile, dar incarcati cu speranta ca ceva sau cineva il va asturna pe Ceausescu. Acel cineva sau ceva era extrem de confuz -naintea lunii decembrie 1989. Lua uneori forma lui Mihail Gorba-jOv, dar calitatea sa de rus si de stapin al Uniunii Sovietice, mare dusman etern al romanilor, lasa mereu loc unei indoite suspiciuni. Motivul pentru care am ales aceste exemple este ca, in tabloul colorat al personalitatilor revolutiei din Romania, in afara de mobilitatea disidentilor si a agentilor sovietici, influenta lecturilor interzise si a audierii postului Europa libera apare ca semnificativa, uneori chiar determinanta, asupra unor intelectuali obisnuiti pe care ii vom gasi actionind in clipele decisive ale rasturnarii lui Ceausescu.

Ce este Orizonturi rosii? 

Orice cititor al cartii lui Pacepa stia ca, in 1978, omul de incredere al lui Ceausescu fugise in Vest si ca acest fapt ii daduse sefului statului comunist roman o lovitura mortala. Circula prin straturile societatii, de sus si pina jos, legenda unei reactii a lui Ceausescu din clipa in care a aflat de fuga lui Pacepa: "E o lovitura mai grea decit cutremurul din '77!'. Adevarat sau nu, este cert ca tradarea "omului de casa' a lui Ceausescu a avut incontestabile efecte asupra destinului fostului sef al statului, dar si asupra institutiei pe care o parasise -Securitatea. La un deceniu dupa fuga sa, cartea Orizonturi rosii aparea la o editura din Washington si in foarte scurt timp exemplare pirat se gaseau in Romania.

Din punct de vedere literar, cartea Orizonturi rosii a lui Ion Mihai Pacepa este nula. Ii lipseste un stil, nu are constructie, se blocheaza in efecte facile si de aceea cele mai multe scene descrise in text par neverosimile, false, exagerate. Este vorba in primul rind de scenele care descriu comportamentul cotidian al lui Nicolae Ceausescu si al sotiei sale. Constienti de slabiciunile formei acestei carti, editorii au inserat inca de la inceput un text explicativ: "Con-vorbirile din aceasta carte au fost scrise din memorie de general-lo-cotenent Ion Mihai Pacepa. Ele sunt tot atit de exacte pe cit pot fi orice convorbiri neinregistrate, reamintite'675. Dar chiar si acest anunt de bun-simt nu salveaza caracterul propagandistic usor d identificat al cartii si nu poate acoperi lipsa de talent a autorului/avu torilor. Astfel de carti "usoare' apar cu miile in Statele Unite, sum citite in metrou sau pe bancile parcurilor, pe pajistile campusurilor universitare sau in vacantele stricate de ploaie, insa importanta acestei opere nu sta in partea sa literara, ci in continut si, mai ales in impactul pe care trebuia sa-1 aiba la publicul sau tinta. Or, ceea ce cititorilor romani nu li s-a spus si ceea ce presa romana nu a reusit sa explice, este ca Orizonturi rosii a fost o carte scrisa in primul rind pentru americani. Scopul acestei destainuiri a "omului de casa' al lui Nicolae Ceausescu - asa cum se poate descifra la o analiza atenta si neaparat distantata de revolutia din decembrie - a fost acela de a distruge imaginea pe care o avea Nicolae Ceausescu in America, dupa ce facuse patru vizite la Washington (1970, 1973, 1975, 1978), iar doi presedinti americani fusesera la Bucuresti. Mai mult decit atit, Gerald Ford a venit la Bucuresti "la numai trei sap-tamini dupa ce il primise pe Ceausescu la Casa Alba'676. Asa ceva nu se intimplase nici unui lider comunist din lume si oricum unui numar foarte mic de lideri occidentali, de regula mari aliati ai SUA Imaginea lui Ceausescu in America trebuia distrusa rapid si pentru faptul ca fusese construita pozitiv de americani timp de aproape un deceniu si jumatate, ca lider independent si antisovietic din interiorul lagarului comunist, in acelasi context, un alt simbol al Romaniei in America, gimnasta Nadia Comaneci, trebuia sa fuga din tara si sa atraga atentia poporului american asupra realitatilor din tara lui Nicolae Ceausescu. Scuza americanilor - pe care o putem gasi cu mare usurinta - este ca, dincolo de orice constructie sau demolare profesionista de imagine, la baza campaniei de distrugere a imaginii lui Ceausescu se aflau si informatii reale, intimplari adevarate si realitati pe care noi le traiam zilnic. Asadar, Orizonturi rosii se inscrie precis in categoria operelor de fictiune pornite de la fapte reale, numite in Statele Unite docufictions, la granita intre documentar si imaginatie, fara a atinge nici o clipa pretentia ca reprezinta o descriere a unor fapte adevarate. Forta unor astfel de opere vine din faptul ca, asociind fapte reale cu scene imaginare, il face e cititorul mediu sa acorde un procent ridicat de credibilitate unor scene inventate in totalitate de catre autor.

Acelasi procedeu literar l-am folosit si eu in romanul Drumul Olandei, in care descriam activitatea unor romani din Rezistenta olandeza in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Informatiile aveau la baza intimplari reale, povestea a patru ofiteri romani arestati in Germania dupa 23 august 1944 si trimisi intr-un lagar, de unde au evadat in Olanda. Acolo s-au integrat unei retele a Rezistentei olandeze, unde au furnizat informatii tehnice pretioase despre puterea aeriana a Germaniei naziste, ei fiind toti studenti ai Scolii Superioare de Constructii de Avioane de la Charlottenburg atunci cind au fost arestati. Doi dintre ei participasera si la actiuni de sabotaj. in roman, afirmam la un moment dat ca au murit eroic in timpul unei actiuni. Era o licenta literara. Numai ca in 1997 am fost sunat de atasatul militar al Romaniei in Olanda, care mi-a relatat ca de doua saptamini cauta mormintele romanilor prin cimitirele olandeze impreuna cu Organizatia Veteranilor din Olanda, ca au gasit cu precizie mormintele indicate de mine in carte, dar nu sunt de roma ni. Nimeni, nici oficialul roman, nici veteranii olandezi, nu a privi coperta cartii mele sau pagina de garda pe care scrie "roman', adi<-opera de fictiune. Pe cartea lui Pacepa nu scrie roman, din motiv lesne de inteles, dar procedeul literar folosit de autorul Orizonti , iilor rosii este acelasi.

In plus, mirajul pe care il trezeste in ochii unui cetatean norma, si obisnuit misterul care inconjoara activitatea spionilor, secretele Pe care le detin, apropierea de adevaruri nespuse, precum si aura care pluteste deasupra ofiterilor superiori ai serviciilor de informatii, face din orice destainuire a unui astfel de personaj - oricit de tarat ar fi el in realitate - , un pol de atractie irezistibila.

Care ar fi asadar imaginile pe care le-a transmis in engleza On-rosii publicului american si functionarilor administratiei ? Sa incercam o identificare. Americanii trebuiau sa afle ca:

l. Romania lui Nicolae Ceausescu nu era independenta fata de Sovietica. Imaginea sa de independenta era prefabricata, falsa, construita artificial chiar de Ceausescu. Din 22 februarie 1967 el preluase personal conducerea DIE si lansase operatiunea "Orizont' menita sa convinga Occidentul ca Romania este independenta, se opune Uniunii Sovietice, cauta dezvoltarea economica prin intermediul tehnologiei occidentale pentru a se desprinde din lagarul comunist.

2. Nicolae Ceausescu era inteles cu Uniunea Sovietica si cu celelalte tari membre ale Tratatului de la Varsovia asupra planului de pacalire a Americii, Ceausescu fiind totodata legat de China comunista. Ceausescu raporta la Moscova tot ceea ce stabilea si facea impreuna cu americanii, tradindu-le acestora increderea. Tehnologia moderna luata din Occident era imediat livrata Uniunii Sovietice, astfel incit aceasta sa o poata folosi in domeniul militar impotriva Statelor Unite.

3. in timp ce se prezenta drept un campion al dezghetului fata de America, Ceausescu dezvolta si mai mult, amplifica si diversifica spionajul impotriva Statelor Unite, corupea si mituia inalti functionari americani, obligindu-i sa-si tradeze tara.

4. Calitatea de moderator in conflictul din Orientul Apropiat ascundea in realitate protejarea, sprijinirea OEP, precum si implicarea directa in terorismul arab indreptat impotriva Americii si a Israelului.

5. Elena Ceausescu, identificata prin asociere de catre cetateanul american drept prima doamna a Romaniei, era in realitate o toapa inculta si avara, implicata direct in politica, taind si spinzu-rind in tara dupa bunul plac. Femeia careia regele Spaniei ii saruta mina, imparateasa Farah a Iranului ii daruia bijuterii scumpe si pe care sotia presedintelui Frantei o lua drept partenera de dialog si vernisaje culturale era o comunista periculoasa, conducatoare din umbra a Securitatii.

6. Nicolae Ceausescu facea trafic de oameni, vinzind evrei si germani pentru a acumula averi personale sau fonduri folosite apoi tot impotriva Occidentului.

7. Ceausescu era aliatul secret al lui Gadhafi, marele dusman al Americii din acea perioada (1987). Securitatea furniza libienilof pasapoarte americane false, cu care acestia patrundeau in diferit6 state occidentale in vederea infaptuirii unor acte de terorism.

8. Romanii nu sunt mai liberi decit alte popoare aflate sub co-si nu traiesc mai bine pentru ca este Ceausescu presedinte. Rezultatele statistice publicate de oficialitatile romane sunt false, si a liberalizat emigrarile, a desfiintat delictele politice si a eli-cenzura (toate fusesera argumente in favoarea acordarii clauzei natiunii celei mai favorizate), regimul comunist nu respecta Constitutia si libertatile fundamentale ale omului.

9. Nicolae Ceausescu este antisemit si ii uraste visceral pe unguri, fapt care atinge interesele' lobby-ului evreiesc si maghiar in America, dar in special pe cel evreiesc care sprijinise mult timp politica lui Ceausescu si- mai ales imaginea pozitiva a acestuia la Casa Alba.

10. Nicolae Ceausescu ii dispretuieste in realitate pe presedintii americani. Pe Jimmy Carter il considera slab, dominat de trairi interioare intense, pasionale, iar religiozitatea lui era ridicola. Ceausescu a ordonat recrutarea ca spion a fratelui presedintelui american, Billy, pe care seful statului roman il considera un individ betiv si corupt.

11. Ceausescu a ordonat atacurile teroriste si asasinatele asupra Europei libere, post de radio finantat de Congresul SUA.

12. Ceausescu este un dictator criminal si paranoic.

Fara indoiala ca cel putin jumatatea acestor imagini induse americanilor de cartea Orizonturi rosii se sprijinea pe un simbure de adevar si corespundea partial unei realitati nu numai subterane, insa problema noastra nu este aceasta, ci faptul ca este imposibil ca americanii sa nu le fi stiut inca de la inceput, sa nu le fi aflat eventual la un moment dat si sa nu le fi contracarat "prin mijloace specifice'. Imaginea Americii in cartea lui Pacepa este aceea a unei mari naivitati, naivitate pe care el, Pacepa, a curmat-o o data cu fuga sa. Nu, problema este mult mai grava: Statele Unite au acceptat jocul lui Ceausescu stiind tot timpul cu ce se ocupa, cunoscind tot timpul care erau realitatile Romaniei. Unul dintre cei care ii informa periodic pe americani, timp de mai multe decenii, asa cum insusi pretinde, era chiar Ion Mihai Pacepa. Mai mult decit atit, era unul dintre cei care se ocupau cu transferul de informatii si tehnologie catre URSS. Este de presupus asadar ca Statele Unite aveau interese strategice suficient de mari pentru a accepta proiectarea in notorietate mondiala a unui dictator criminal si paranoic. Aceasta a fost prima impresie ne care a creat-o cartea Orizonturi rosii in mintea cititorilor romani cu capul pe umeri, dar fara o experienta politica exersata.

A doua impresie, mult mai devastatoare, a fost generata de lunga lista a succeselor Securitatii romane pe care o contine cartea luj Pacepa. Obisnuiti cu ofiterul de Securitate din intreprindere, care isi mai umplea sacosele la bufet, isi mai lucra o mobila sau o piesa de ^.masina in fabrica, mai facea rost de casa sau loc de munca unei irude de informator, fuma la un loc cu baietii si uneori mai tragea si un chef cu angajatii dupa orele de program, romanii nu aveau o imagine profunda, adinca a ceea ce reprezenta Securitatea. Mai ales pentru cei care apucasera deceniile postbelice de mare teroare, noii securisti pareau mai degraba interesati de mersul productiei, de succesul intreprinderii, de blocarea oricarui sabotaj sau a oricarei nemultumiri salariale, dar in nici un caz exponentii unei forte cu amplitudine internationala. Romanii credeau sau fusesera convinsi de propaganda ca toate marile succese internationale ale Romaniei comuniste apartineau geniului politic al lui Nicolae Ceausescu. Vagi aluzii si zvonuri nuantate circulau despre performantele spionajului romanesc, dar nimic concret si nimic conectat direct. Orizonturi rosii a fost prima "dovada' a fortei Securitatii. Pentru ca, fiind destinata americanilor si construita dupa modelul de referinte al acestora, cartea lui Pacepa nu trebuia sa arate neaparat brutalitatea si nocivitatea interna a Securitatii, cit pericolul pe care il reprezinta aceasta institutie comunista pentru americani. Patentul volumului in cauza fusese lansat cu citiva ani in urma printr-un mare soc editorial de autorul american John Barron, cu ocazia publicarii cartii Istoria KGB-ului. in Istoria .K'GB-ului, un jurnalist si scriitor american renunta pentru prima oara la propaganda clasica antisovietica si, prezentind in detaliu marile succese ale serviciului de informatii sovietic, atragea atentia indirect, dar decisiv, asupra periculozitatii acestui serviciu. Laudindu-1, Barron ii arata forta-Aratind forta KGB-ului, Barron pleda pentru vigilenta, fermitate si pentru sporirea fondurilor serviciilor de informatii americane. Cam acelasi lucru a incercat si Pacepa cu volumul sau, numai ca impactul asupra cititorului roman dinainte de revolutia din decembrie a fost devastator. Securitatea puternica, implicata in operatii spectaculoase pe plan international, incadrata cu oameni inteligenti, cu genii profesionale si cu ofiteri devotati, emana din cartea Orizonturi rosii arna, dezamagirea, pierderea sperantei pentru orice roman care traia cu iluzia unei eliberari viitoare. Probabil ca au fost si cititori care s-au simtit mindri dupa ce au citit aceasta carte. Un calcul asupra ponderii diferitelor teme urmarite de Pacepa in cartea sa arata ca subiectul problema evreiasca ocupa l %, subiectul deosebirile intre tficolae Ceausescu si Elena Ceausescu ocupa 1%, subiectul conflictul cu sovieticii ocupa aproximativ 8%, alte subiecte secundare (Nicu Ceausescu, Zoia, personalitatea altor lideri romani - Andrei, Burtica, Bobu etc.) ocupa 6% din continutul cartii, in timp ce succesele Securitatii acopera peste 80% din text.

Sa identificam citeva succese "remarcabile' ale Securitatii romane, asa cum le-a prezentat destul de detaliat Ion Mihai Pacepa in Orizonturi rosii.

1. Supravegherea electronica a celei de-a Sasea Flote a Statelor Unite din Mediterana.

2. Descoperirea microfoanelor amplasate de serviciile secrete occidentale in ambasadele romane din tarile respective si folosirea lor inteligenta ca surse de dezinformare.

3. Coruperea unor inalti functionari occidentali pentru a prezenta Romania drept o tara libera si independenta.

4. Racolarea ca spioni a doi functionari ai Departamentului de Stat al Statelor Unite.

5. Recrutarea ca agent secret roman a miinii drepte a lui Arafat, un anume Hani Hassan.

6. Preluarea controlului asupra organizatiei "Iunie negru' a lui Abu Nidal.

7. Crearea la Bucuresti a unui "oras tehnologic' dupa model si cu tehnologie americana (IPRS-II), avind la dispozitie "cea mai moderna microelectronica'.

8. Detinerea tehnologiei fabricarii diamantelor sintetice.

9. Medierea intre Israel si OEP, prin intermediul Statelor Unite. Pacepa nu vorbeste mai nimic despre medierea facuta de Ceausescu intre America si China, in timpul administratiei Nixon.

10. Recrutarea a trei agenti la Cancelaria Federala a Germaniei

11. Controlarea emigratiei romane prin scriitori romani de prestigiu aflati in strainatate si care altfel se prezentau drept anticomunisti.

12. Obtinerea de informatii complete (!) despre forta militara a NATO.

13. Performante extraordinare in mobilitatea diplomatica a lui Ceausescu: "in aprilie la Washington cu presedintele american in mai la Beijing, cu noul secretar general chinez, iar in iunie la Londra, cu regina'.

14. Folosind materiale genetice furate din Statele Unite, Romania "a ajuns unul dintre cei mai mari producatori de porumb din Europa'.

15. Un citat fara alt comentariu: "Noua specie de agenti secreti romani a fost recrutata dintre oamenii de stiinta si inginerii de inalta calificare'.

16. Obtinerea proiectului de fabricare a aliajelor ultradure, folosite pentru noua generatie de rachete militare si spatiale.

17. Obtinerea tehnologiilor militare germane de fabricare a tancurilor performante.

18. Infiltrarea in centrele de analiza NATO, astfel incit Securitatea isi verifica acuratetea textelor cifrate in computerele NATO, mimand si certificate de autenticitate NATO pentru documente pe re tocmai le furase de acolo.

19. Performanta ca fiecare ofiter TS trimis in Occident de Securitatea romana sa aduca in tara in medie 3 milioane de dolari.

20. Obtinerea de informatii tehnologice secrete de la firme de aviatie britanice etc.

Fostul spion al Securitatii comuniste romane nu s-a putut abtine sa nu isi aroge merite in aceste performante si sa nu le prezinte cu o doza de mindrie profesionala, care de altfel transpare din paginii6 cartii sale. Aparent, aceste succese profesionale i-au permis sa urce in ierarhia politiei politice romanesti pina alaturi de Nicolae CeausescU-in realitate, pe baza informatiilor obtinute dupa revolutie, s-a , afla ca ascensiunea lui Ion Mihai Pacepa s-a datorat altor cauze.

Cititorul roman trebuie sa stie ca activitatea de culegere de nformatii - spionajul, cum este cunoscut cu un termen popula - consuma fonduri imense. De aceea, in activitatea de spionaj a unei tari Pe teritoriul altei tari sau vizind activitatile acesteia in afara tarii gUnt direct proportionale cu interesul pe care tara spioana il are in tara spionata. Cu exceptia celor doua Mari Puteri interesate strategic permanent in Romania - Rusia si Germania -, intensitatea activitatilor de spionaj in tara noastra ale diferitelor servicii secrete straine fluctueaza dupa gradul de interes-pe care il prezinta Romania in ochii acelui serviciu, fondurile investite marindu-se sau sca-zind in functie de cota de interes. ,Cind Romania a devenit actor al scenei internationale, posesoare a armelor chimice, a tehnologiei folosirii laserului in scopuri militare, detinind capacitatea tehnologica de a fabrica arme nucleare, precum si posibilitatea de a-si achizitiona vectorii, spionajul Marilor Puteri a fost extrem de intens. Chiar daca aceste dezvoltari tehnologice cu scopuri militare nu au putut fi avansate din cauza lipsei unui suport economic real sau al oscilatiilor umorale ale lui Ceausescu, Romania comunista prezenta totusi un potential care nu putea fi ignorat. A fost perioada in care Securitatea a avut mult de lucru si a atins punctul de virf al performantei sale. Cind economia s-a prabusit, viata sociala s-a ruinat iar activitatea politica s-a rezumat la cultul personalitatii lui Ceausescu, spionajul s-a diminuat, o data cu relatiile economice si diplomatice. Pericolul ca acele arme sa fie folosite in afara s-a indepartat. Multe ambasade si-au inchis portile, au acoperit activitatile consulare prin centre zonale, cu sediul in tari vecine (de regula Ungaria si Bulgaria) sau au incheiat intelegeri pentru transfer de informatii cu rezidentele altor ambasade ramase in tara. Multe retele de informatii au fost conservate sau puse la dispozitia Marilor Puteri interesate si active in procesul de indepartare a regimului Ceausescu. Aceste retrageri de interes au purtat numele de "izolarea Romaniei ceausiste'. Dupa revolutia din decembrie Occidentul s-a concentrat, cu insistenta diplomatica, pe distrugerea imediata a capacitatilor de folosire a armelor chimice si pe desfiintarea unitatilor de rachete care le puteau transporta la tinta. Cu aceasta ocazie s-a descoperit un fapt tehnic, dar semnificativ - ele nu puteau lovi decit Bulgaria.

Cresterea activitatii serviciilor de informatii in spatiul romanesc, tervenita in cursul anului 1989, nu a fost expresia interesului potentialul general al tarii, ci pentru inlaturarea lui Nicolae sescu si a regimului sau. in planul secund, distrugerea Securitati} vizat deschiderea spatiului romanesc pentru o penetrare masiva, ceea ce dezvaluie un interes major si secret, care nu trebuie neglijat.

Din punct de vedere "istoric' insa, chiar si unele Mari Puteri cum sunt Statele Unite sau Franta, au avut fluctuatii in interesul aratat spatiului romanesc. O singura tara occidentala nu si-a incetat nici o clipa legaturile multiple cu Romania si nu a abandonat nici o secunda activitatile intense de spionaj pe teritoriul nostru: Germania. O afirma foarte clar un as al serviciilor secrete romanesti, colonelul Filip Teodorescu: "Singura care nu a putut renunta nici un moment la aceste activitati, le-as numi de rutina, a fost Republica Federala Germania care a continuat sa-si tina la zi, cu meticulozitate, datele culese pe parcursul anilor cu privire la tara noastra'677. Aceasta realitate subterana facea din Romania un teren de lupta informativa intre Germania si Rusia, sub toate regimurile. Prin urmare, de la cel mai simplu cetatean roman si pina la ministrul de Externe sau presedintele statului, indiferent cine ar fi, ar trebui sa se stie ca singurele Mari Puteri care sunt interesate direct si activ de Romania, au fost, sunt si vor fi Germania si Rusia, in mod normal, nu numai dupa criteriul istoric, daca nu produce rapid o orientare decisiva catre centrul de putere anglo-saxon (SUA-Marea Britanic) si acesta nu arata un interes de lunga durata, tara noastra ar trebui sa lase experientele internationale si sa se pozitioneze intre aceste doua state europene cu prioritate.

Povestea relatiilor romano-germane, inclusiv de spionaj, este foarte veche si nu lipsita de importanta pentru analiza noastra, chiar daca pare aici o digresiune literara. Germania si-a instalat retele solide de informatii in Romania o data cu urcarea lui Carol I pe Tronul Romaniei, reflex al interesului acesteia de a atrage inca de timpuriu tara noastra in spatiul sau de influenta. Paradoxal pentru orice roman tipic francofil, dar perfect inteligibil pentru un analist atent al destinului european al Romaniei, Germania a vizat, intre 1866 si 1944, doua subiecte cheie ale intereselor sale in Romania, care au fost si sunt si astazi principalele doua probleme ale statului roman: puterea economica si puterea militara. Tertiar, pentru constituirea unui suport popular al includerii Romaniei in sfera de influenta germana, s-au dezvoltat relatiile culturale. Altfel spus, Germania a oferit timp de peste un secol Romaniei solutia rezolvarii problemelor sale economice si, implicit,.a constituirii unei armate puternice. Romania a refuzat cu incapatinare aceste oferte repetate (fie din loialitate fata de Franta, fie din prostie), fiind nevoita sa le accepte doar la ananghie si anume statului nazist, sub Carol al II-lea si sub Ion Antonescu. Carol I a fost primul care a avut aceasta viziune (secondat de unii politicieni de Dreapta - Carp, Marghiloman) si tot regele intemeietor a permis infiltrarea serviciilor de informatii germane in zona economica si militara a Romaniei. Dupa primul razboi mondial, care a debutat cu activarea deplina a retelelor germane si sabotarea cvasitotala a Armatei romane in numai citeva zile, precum si dupa disparitia fizica a lui Carol I si preluarea Puterii de catre cuplul anglo-francofil regina Maria-Ionel Bratianu, influenta germana a cunoscut un recul. S-a refacut insa rapid pe cale economica si comerciala. A urmat colaborarea pe timp de razboi impotriva Uniunii Sovietice in care serviciile de informatii germane si romane au fost mai apropiate ca oricind, chiar daca jucau de multe ori si pe alte scene: germanii la Moscova si la Budapesta, romanii la Paris si la Londra. Important pentru analiza noastra asupra impactului pe care 1-a avut dezertarea lui Ion Mihai Pacepa asupra regimului Ceausescu este sa aratam ca nu intimplator tradarea fostului ofiter de Securitate este legata de Germania. Desi oficial Romania reia relatiile diplomatice la rang de ambasada cu RFG in 31 ianuarie 1967, dupa ce le reluase pe cele comerciale la 3 august 1963678, legaturile economice si activitatile de spionaj reciproc nu au incetat niciodata, inclusiv in perioada stalinista. Uniunea Sovietica s-a ocupat intens de preluarea retelelor de informatii externe ale statelor ocupate in Est, si in ce priveste Romania, predarea retelelor, mai ales a celor din spatiul hitlerist, de catre Eugen Cristescu, fostul sef al SSI, fapt care i-a asigurat supravietuirea in fata plutonului de executie. Cu acordul Moscovei - care avea ea insasi nevoie de tehnologia ger, mana pentru a intretine si dezvolta tehnologia pe care o luase drept captura la sfirsitul razboiului -, Romania comunista si-a asigurat un import neintrerupt de produse care constituisera baza comerciala a relatiilor din perioada nazista cu firme ca Bayer, Farbenindustrie, Krupp etc. Fara a intra in detaliile acestor legaturi, ne intereseaza sa subliniem ca anii '50 ai relatiilor comerciale romano-germane au fost dominati de produsele industriei chimice si petrochimiei. ~on Mihai Pacepa a ajuns in aceasta zona a relatiilor germano-romane, pornind de la faptul intimplator ca alesese sa devina inginer chimist in acei ani in care puteai lua o diploma pe baza de buletin (1951). incadrai in Securitate, pregatit de sovietici pentru spionajul in strainatate si trimis in Germania ca sef al Agentiei economice de la Frankfurt pe Main (1956), Pacepa actiona "sub acoperirea de reprezentant al intreprinderii de comert exterior Chimimport (si) era si seful rezidentei de spionaj din RF a Germaniei'679. Din aceasta calitate Ion Mihai Pacepa face o greseala de amator, expresie a lipsei sale de profesionalism, si pierde doi agenti importanti, Horobet si Ciuciulin, in miinile contraspionajului german. Cu aceasta ocazie, RFG si Statele Unite "au identificat aproape intreaga retea romaneasca de spionaj din RFG, Anglia si SUA'680. Pe baza informatiilor strinse la ancheta din 1978, precum si a cartilor dedicate lui Pacepa de Mihai Pelin si de trei fosti ofiteri care i-au cunoscut direct - Titu Simon, Neagu Cosma si Nicolae Plesita -, legenda adeziunii timpurii a lui Pacepa la democratie, a colaborarii sale din tinerete cu americanii si a infiltrarii inteligente in serviciile de informatii romanesti nu sta in picioare. Imaginea care se contureaza este a unui securist obisnuit, poate ceva mai corupt si lacom, care a fost lansat si dirijat de catre spionajul sovietic cu scopul de a "pasa' informatiile obtinute de romani din Germania spre Moscova, a unui securist care a ratat lamentabil misiunea in Germania si a fost "intors' de germani (americani) cu ocazia caderii celor doi agenti ai sai. Probabil ca a acceptat jocul pentru a-si salva pielea. Apoi, el a devenit mult mai interesant ca agent dublu prin plasarea sa in mijlocul celei mai grave boli romanesti: coruptia. Chimistul Pacepa era alimentat cu cadouri, cu bani si informatii tehnice pentru a-si croi drum la virful piramidei coruptiei din Romania comunista. Cea mai importanta mutare facuta de serviciile de informatii germane - cele mai bine informate asupra specificului romanesc, cele mai bine integrate societatii romanesti - a fost identificarea precisa, inca de timpuriu, a caracterului Elenei Ceausescu,, Ambitioasa, urmarita de complexul de inferioritate, intriganta nativ, Elena Ceausescu nu facuse parte din categoria sotiilor plasate de agentura sovietica a URSS in imediata apropiere a liderilor comunisti romani. Asa a ajuns ca sotia lui Nicolae Ceausescu sa aleaga chimia din multiplele profesii pe care le putea imbratisa formal, fara a fi vreodata siguri ca s-ar fi priceput la vreuna. Adevarat creator al Elenei Ceausescu, impreuna cu Mihai Florescu si cu Bodnar de la ICECHIM, speculindu-i pina in ultima clipa incultura patologica, Ion Mihai Pacepa a navigat liber prin apele paranoiei cuplului Ceausescu - obsesia furtului de tehnologie occidentala, obsesia rolului de mare jucator pe scena politica internationala, obsesia grandomaniei edilitare, obsesia transformarii in bancher al tarilor subdezvoltate, obsesia rolului femeii in societate, obsesia unei independente absolute a Romaniei, obsesia permanentei si nestirbitei iubiri aratate de poporul sau.

Conform unei versiuni mai recente, generate se pare de publicarea in Romania a informatiilor din "Arhiva Mitrokhin', discreditarea internationala si in primul rind americana a lui Ceausescu a fost comandata de Moscova. S-au dezvaluit prin acel volum operatiile de discreditare a unor lideri comunisti sau a unor disidenti facute dupa un plan conceput de o sectie speciala a KGB, cu sprijinul larg al presei internationale si cu acceptul tacit al americanilor. Informatia se va verifica deplin daca va putea fi legata in viitor de date noi despre garantiile secrete pe care le obtinuse Ceausescu din partea americanilor si pe care le-a pierdut prosteste o data cu renuntarea la clauza natiunii celei mai favorizate si cu sfidarile absolut stupide aruncate in fata vechilor sale legaturi la Washington.

Fuga lui Pacepa din 1978 - desi unii continua sa o minimalizeze- a avut consecinte dintre cele mai proaste pentru regimul comunist din Romania, dar din pacate si pentru Romania ca stat si natiune. Din acea vara a anului 1978, Nicolae Ceausescu  intrat in panica, speriat ca toata constructia lui de imagine s-a prabusit. La aceasta criza majora personala nu a gasit decit o singura solutie si anume acea unica solutie pe care o intelegea, pe care o invatase si pe care se sprijinea intregul sau minim fond educational: revenirea la stalinism. Se repeta cu alta denumire situatia in care Romania mai fusese si in dictaturile precedente, sub Carol al II-lea si Antonescu, situatie pe care am descris-o detaliat in volumele precedente si care poate fi rezumata prin urmatoarea definitie: De fiecare data cind romanii au fost condusi prin dictatura, Puterea s-a concentrat in miinile unui om bolnav de Putere, considerat providential, identificat drept solutie pentru rezolvarea problemelor de fond, de la cele istorice pina la cele curente, populatia investind in el speranta, sprijinul si dragostea, ajungind inconstienta sa-si lege destinul personal, destinul national si al statului de acel individ pina la caderea lui ridicola. De fiecare data, populatia, natiunea si statul au ramas sa plateasca oalele sparte de pe urmele dictatorilor sai, neinvatindu-se minte si asteptind in continuare un alt salvator. Nenorocirea este ca, de oriunde ar veni acesta, va exista intotdeauna un Pacepa linga el. si pina nu vom avea un sistem democratic viabil, fantoma dictatorilor nostri ne va bintui gindurile, impreuna cu umbra lasata de lumina pe care o proiecteaza Marile Puteri asupra nefericitilor conducatori romani.

Dar in acel decembrie 1989, intelectualul roman si milioane de alti romani inca nu stiau aceste lucruri.

Critica unei carti neintelese

A doua carte care a contat in derularea multor intelectuali romani a fost Arhipelagul Gulag a lui Alexandr Soljenitin.

Soljenitin a fost un ofiter sovietic arestat pe front pentru ca in citeva scrisori trimise unui prieten il criticase pe Stalin. Pentru a parafraza titlul unui excelent roman politic al scriitorului Constantin Turturica, "nimeni nu este obligat sa moara timpit'. in plus, asa cum singur recunoaste, corespondenta sa continea programul constituirii unui nou partid in URSS si proiectul declansarii unui "razboi postbelic' in interior. "Iata de ce - scrie Soljenitin - anchetatorul meu nu trebuia sa inventeze nimic pentru mine'. Dotat cu mare talent literar si incarcat cu suferinta pe care a trebuit sa'b suporte in detentie, Soljenitin s-a lansat mai intii in literatura sovietica, apoi a fost preluat ca mare autor de catre Occident. I s-a oferit premiul Nobel pentru literatura. Pentru unii, aparitia cartii Arhipelagul Gulag in Occident "a fost tunetul, furtuna vestitoare. Bine am numit-o explozie atomica, un fel de Hirosima morala' (Alexandru Paleologu). Pentru altii (in primul rind KGB-ul, apoi comunistii lagarului sovietic), cartea a fost un obiect de propaganda anticomunista americana, un instrument pe care pina atunci (1973) il ignorasera, o potrivire perfecta pe campania dusa de SUA impotriva URSS. Unii au considerat ca a luat Premiul Nobel pentru valoarea literara a cartii sale, altii, ca 1-a primit pe criterii politice, cum il mai primisera si alti scriitori comunisti.

in anul 1984 canalul francez Antene 2 i-a luat lui Soljenitin un lung interviu, in acest film, intrebarile puse de reporterul francez erau atit de amatoristic dirijate, incit totul parea o facatura propagandistica, nepotrivita valorii autentice a operei lui Soljenitin. Mai mult, marele scriitor era pus sa iasa in curtea casei sale din America, sa inspire adinc si teatral aerul american in fata camerei de filmat si sa rosteasca patetic: "Libertate!', intrebat banal, conventional, cum s-a apucat de scris, Soljenitin a raspuns ca a citit Razboi si pace a lui Tolstoi si a hotarit sa scrie o carte mai buna decit asta. Punindu-i-se intrebarea "de forta': "Cum scrie?', Soljenitin a raspuns cam asa: "Ma asez la birou cu un top de coli albe in fata, imi verific stiloul, apoi sting lumina si Dumnezeu imi conduce mina pe hirtie in intuneric' (!). Astfel de secvente pot fi tratate ca niste licente artistice ce se intilnesc destul de des la scriitori, muzicieni, pictori sau sculptori celebri. Unii aJung sa creada in povestile inventate tot de ei, altii joaca aceasta comedie pina la capat, constienti de farsa. Marele Celine, acuzat de nazism si de antisemitism, obisnuia sa imbrace niste haine rupte, ponosite, sa scoata un scaun in curtea casei si sa se aseze pe el in vazul trecatorilor, pentru a-i convinge ca se caieste si ca este un nenorocit, il ploua, il ningea, il batea vintul. Intra in casa doar la prinz pentru a minca in secret din cele mai rafinate preparate culinare etc.

Stilul rafinat ironic al lui Soljenitin si fraza exersata au convins de la inceput pe multi cititori ca se afla in prezenta unui scriitor valoros. Arhipelagul Gulag este o opera polemica anticomunista in care domina stilul sarcastic si pe alocuri moralizator, dominat de o cazuistica excelent condusa. Apoi, pe masura ce textul se deruleaza, incep sa apara semne de intrebare in privinta continutului, mai bine zis a informatiei pe care o furniza autorul sub forme literare aproape desa-virsite. Iata sinteza citorva lecturi, culese de autor in noiembrie 1989:

1. Toate relatarile despre atrocitatile, crimele si abuzurile regimului comunist se refera exclusiv la perioada stalinista, dindu-le un caracter istoric precis, ca si cum atrocitatile, crimele si abuzurile din perioada Hrusciov sau Brejnev n-ar fi existat. Or, pentru cititorul roman, lunga lista de crime staliniste nu reprezenta o noutate, in Romania se dezvoltase sub Ceausescu un adevarat curent literar dedicat "obsedantului deceniu', in care crimele staliniste din Romania, identice cu cele din URSS si din tot lagarul acesteia, erau descrise in amanunt, in Romania aparusera in tiraje de masa Galeria cu vita salbatica a lui Constantin Toiu (carte tradusa in Occident ca disidenta), Niste tarani a lui Dinu Sararu, primul mare roman politic despre drama colectivizarii (tradus si el in Occident ca opera de disidenta), Caloianul si Fiul secetei ale lui Ion Lancranjan, opere modeste artistic, dar explicite politic (unul din capitole descria in premiera procesele si asasinatele impotriva Opozitiei, crimele de la Canal si reeducarea de la Aiud), romanul Orgolii al lui Augustin Buzura, romanul Cel mai iubit dintre paminteni al lui Marin Preda, o adevarata fresca a stalinismului, cu detalii din anchete, din puscariile comuniste, din lumea activistilor de partid.

2. in Romania se lansase un curent literar mult mai curajos si mult mai profund, cunoscut sub denumirea generica "Desant', curent literar pe care il cultivau tinerii scriitori optzecisti. Critica anticomunista a unor scriitori ca Mircea Nedelciu, Cristian Teodorescu, George Cusnarencu, Bedros Horasangian, Mircea Cartarescu s.a. lovea intr-un loc precis si cit se poate de contemporan: esecul social al socialismului.

3. Chiar si in perioada de acuta paranoia a lui Ceausescu, cu doua zile inainte de Congresul al XlV-lea, Mircea Cartarescu citea in cenaclu textul Papusarii, cu referire directa la cuplul prezidential, iar Dinu Sararu publica un roman stupefiant, Speranta, in care comunismul este dus la groapa, iar tinerii ies in strada pentru a provoca o noua revolutie. Cartea lui Saram ataca, nu stalinismul sau "obsedantul deceniu', ci comunismul sub Nicolae Ceausescu.

4. Sunt foarte numerosi romanii care au avut cel putin o ruda arestata, inchisa sau asasinata de comunisti in perioada stalinista. Povestea Gulagului romanesc le era cunoscuta de la sursa. si daca nu, aveau o ruda, aveau un prieten, un coleg de serviciu, o cunostinta. Daca este adevarat ce a scris cotidianul Romania libera, ca peste 2 milioane de romani au avut de suferit atrocitati comuniste, atunci fenomenul cunoasterii acestei realitati a fost extrem de extins. Iar fenomenul cunoasterii a evoluat prin toate straturile societatii, nu numai printre intelectuali, pentru ca a existat colectivizarea, a existat deportarea unor comunitati intregi, au existat milioane de tarani care inainte votau cu taranistii, cu liberalii si cu legionarii si sute de mii de barbati romani simpli care luptasera pe front impotriva Uniunii Sovietice.

5. Arhipelagul Gulag contine si o pledoarie voalata pentru maretia Rusiei, un apel la statutul ei de Mare Putere, sub orice regim. Nimic bun si optimist pentru romani.

6. in sfirsit, in volumul l al romanului Arhipelagul Gulag se gaseste o particularitate a naratiunii care il poate deruta pe un cititor atent. Capitolele impartite de Soljenitin pe schema abuzului stalinist (arestarea, ancheta, procesul, transportul, detentia etc.), contin, alaturi de cazuistica aflata de la diferiti martori, si propria sa trecere prin schema Gulagului. Or, intre cazurile oribile pe care le descrie si cazul sau exista stridente evidente.

Pentru aceasta ultima observatie sunt dator o explicatie mai larga. Arestarile se faceau noaptea, cu perchezitii violente, cu dube negre, cu lovituri si injurii. Soljenitin scrie: "Eu am beneficiat probabil de cea mai usoara forma de arestare dintre cite se pot inchipui. Ea nu m-a smuls din bratele celor apropiati, nu m-a rupt de viata familiala atit de scumpa noua'681, in privinta anchetei, dupa o analiza plina de stil asupra celor 31 de forme de tortura aplicate de NKVD si GRlj si a unei cazuistici socante, Soljenitin scrie: "Anchetatorul meu n-a folosit cu mine alte torturi in afara de privarea de somn, minciuna si intimidarea - metode intru totul legale'682. Fragmentul nu poate fj inteles decit in nota ironica. Dus intr-un grup de arestati, Soljenitin refuza sa-si care geamantanul, pe motiv ca este ofiter si nu cara. NKVD-istii il asculta si dau sa care geamantanul unui prizonier german. Citind aceasta scena, un roman nu-si putea inchipui pe generalul Macici, pe colonelul Hotineanu sau pe alt inalt ofiter cerind securistilor sa-i care geamantanul! Citeva pagini mai incolo, celebrul disident sovietic declara: "Acel cititor care asteapta ca aceasta carte sa fie o demascare politica poate s-o inchida aici'683. Detentia sub regimul stalinist este descrisa in toate aspectele ei monstruoase, cu celulele sordide, cu zeci de oameni inghesuiti fara aer, cu bolnavi si morti, cu oameni arestati ilegal si uitati in carcere, cu sinistrele beciuri de la Liublianka. Dus in celula 53 de la Liublianka, Soljenitin constata ca trebuie sa intretina parchetul (!), sa priveasca afara printr-o fereastra imensa, sa returneze cartile la biblioteca unei bibliotecare blonde in zece zile, sa nu faca mizerie dupa ce primeste pachet, sa poarte lungi discutii cu colegii de celula. "Asadar - scrie Soljenitin -, iata care sunt posibilitatile noastre: sa iesim la plimbare, sa citim carti, sa ne povestim unul celuilalt trecutul propriu, sa ascultam si sa invatam, sa discutam si sa ne educam! si drept rasplata - un prinz din doua feluri de mincare! Incredibil!'684. Orice detinut politic roman poate fi invidios, in materie de judecata, autorul Arhipelagului Gulag se simte nevoit sa faca o distinctie clara intre felul cum se desfasura judecata in perioada stalinista si felul cum a fost rejudecat sub Hrusciov. Un

electrician, A.D. Romanov, este judecat in 1937 astfel: "A fost tirit in goana pe scara de doi gardieni, pina la etajul al treilea (liftul probabil functiona, insa cum detinutii erau intr-un necontenit du-te-vino lucratorii inchisorii nu 1-ar mai fi putut folosi). Trecind pe linga un detinut care tocmai isi primise condamnarea, au intrat in sala. Judecatorii care formau Colegiul Militar se grabeau atit de tare, incit nici nu se asezasera pe scaune, stateau toti trei in picioare. Gifiind din greu (ancheta lunga il epuizase), a rostit numele si prenumele. Judecatorii au mormait ceva, au schimbat priviri intre ei, si Ulrich - iar el! - a pronuntat: «Douazeci de ani!» si pe Romanov 1-au scos in fuga afara, si tot in fuga 1-au introdus pe urmatorul', in 1963, Soljenitin ajunge in acelasi loc: "Am avut prilejul sa urc si eu pe aceeasi scara (am refuzat inadins liftul ca sa pot examina scara), dar in compania politicoasa a unui colonel, secretarul organizatiei de partid. Din intreg Arhipelagul doar mie mi-a harazit destinul aceasta fericire! si in sala inconjurata de o colonada rotunda, unde, se spune, au loc sedintele plenare ale Tribunalului Suprem al Uniunii, cu o masa uriasa in forma de potcoava si cu inca una rotunda si sapte scaune vechi la mijloc, m-au ascultat saptezeci de colaboratori ai Colegiului Militar, acela care i-a judecat cindva pe Karetnikov, Romanov si altii, si altii'685 Sarcasmul salveaza insa si aceasta scena, dar deja a inceput sa sune cam fals.

in sfirsit, transportul de la ancheta in lagar, in puscariile din Siberia, in coloniile de munca se facea cu niste vagoane carcera (vagoane zak), in care aerul devenea insuportabil pe timp de vara, iar barele de fier se lipeau de carne in timpul iernii. Legati cu lanturi in compartimente de tabla si sirma groasa, detinutii politici mureau pe capete sau ajungeau la destinatie cu mintile pierdute. Soljenitin povesteste cum a fost transportat cu un vagon de calatori ("aproape nu se deosebeste de calatoria in stare de libertate'), sub supravegherea unei escorte speciale care "se poarta prieteneste si chiar iti vorbeste cu dumneavoastra'', in compartiment se urca si alti calatori, in statii se poate cobori pentru dezmortire. inainte de statia Perebori - scrie Soljenitin - "am vazut ca in compartimentul vecin era un loc liber la fereastra si m-am mutat acolo'686. Poate neintelegerea subtilitatilor limbii engleze, poate starea deprimanta in care se aflau multi cititori romani in acei ani le-au intunecat privi, rea lucida asupra valorii de document a acestei carti, insa povestea personala traita de Alexandr Soljenitin in Arhipelagul Gulaguluj 'sovietic era suspect de frivola in comparatie cu ce traisera in realitate sute de mii de detinuti politici romani si mai mult ca sigur si rusi. in plus de asta, socul mediatic care il lansase international pe Soljenitin se sprijinea fundamental pe ideea socului politic produs de dezvaluirile sale, de informatiile pe care le aducea in premiera (!) despre Gulagul sovietic, pe starea de soc provocata cititorilor occidentali de aceste revelatii. Socul asta in Est nu s-a produs, fie pentru ca aceasta carte a fost interzisa prosteste, fie pentru ca in Est ea nu aducea nici o noutate, nimic necunoscut cititorilor. Daca in Romania, de exemplu, regimul dictatorial al lui Ceausescu ar fi aprobat publicarea cartii, Arhipelagul Gulag ar fi fost golit - numai prin simplul gest de indiferenta fata de sensul contemporan al textului - de orice sens politic de actualitate. Ar fi fost mai mult ca sigur comparata cu cartea fundamentala a lui Marin Preda, i s-ar fi gasit defectele si ar fi fost asezata linistit in raftul cu volume antistaliniste de care, vorba aia, comunismul "evoluat' nu se mai temea.

Astazi, Alexandr Soljenitin este uitat, cartile lui abia daca se mai editeaza, iar daca vine vorba despre el, se vorbeste numai despre calitatea lui de disident, ceea ce este nedrept. La Tirgul de Carte Bucuresti din 2003 si 2004 s-a gasit la sutele de standuri un singur titlu de Soljenitin. Se mai vorbeste si de rolul politic international pe care 1-a jucat Arhipelagul Gulag in momentul declansarii campaniei finale impotriva sistemului comunist. Se pierde astfel si superba claritate stilistica a cartii O zi din viata lui Ivan Denisovici, refuzata la premiul Lenin in 1964, desi Soljenitin se luptase din toate puterile sa il ia. Editorul lui avea sa declare: "Daca Soljenitin ar fi primit atunci premiul, destinul lui ar fi fost, poate, cu totul altul'687.

Incarcat si cu deziluzia acestei lecturi, intelectualul nostru nu putea simti altceva, in acel inceput de iarna al anului 1989, decit o disperata nefericire pentru nedreptatea care i s-a facut lui Marin Preda, ramas prizonier al limbii romane si autor al unei carti mult mai valoroase decit Arhipelagul unui Soljenitin dubios. Acelasi Soljenitin a luat-o repede razna dupa 1989 si a fost discret si cu zimbete reci ascuns pe dupa cortina Istoriei, chiar de occidentali. La baza acestei proiectii pesimiste de imagine s-a aflat tot o diversiune, in plin regim brejnevian, KGB-ui pusese in actiune o adevarata retea internationala pentru discreditarea lui Soljenitin, asa cum arata astazi documentele publicate in Franta, intr-un raport secret al Agentiei Novosti din 22 februarie 1974, dupa ce se facea bilantul actiunilor de denigrare a lui Soljenitin in intreaga lume, directorul agentiei de presa sovietice preciza: ,JLe travail de deconsideration de Soljenitsyne est mene en cooperation avec le KGB'6BS. Principala acuza adusa cartii lui Soljenitin era "ca se opune destinderii' intre Est si Vest. Ridicolul situatiei si ironia Istoriei fac ca tocmai destinderea autentica sa fie aceea care sa-1 marginalizeze pe marele scriitor rus. Ajuns in Germania, Soljenitin este acuzat public: "Sunteti mai rau decit kaghebistii!', iar in Danemarca, la o intilnire fastuoasa cu scriitorii danezi, membri ai Uniunii Scriitorilor Danezi, i s-a spus in fata: "Noi toti va urim! Oameni ca dumneata ar trebui spinzurati'689. Iata dezvaluirea uriasei mize pe care contase KGB-ui atunci cind a hotarit declansarea procesului de salvare din criza a colosului sovietic: spaima oamenilor de razboi nuclear si aranjamentele secrete, de negociere, pentru reunificarea germana. A functionat.

Asa se face ca, vazindu-1 pe generalul Militaru la televizor in dupa-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, scepticismul literar al intelectualului mediu s-a adaugat scepticismului politic. La acea data nu stia prea bine cine este Ion Iliescu. L-a vazut pentru prima oara pe micul ecran, prezentat drept "revolutionar'. Parte a marei mute care se uita in acele ore la televizor, intelectualul ales de noi drept fin exponent al mediei nationale a urmarit evolutia lui Ion Iliescu si a revolutiei cu maxima atentie. Intelectualul acesta nu si-a arogat nici un merit si pina astazi nu a formulat nici o critica. Un sondaj de opinie dat publicitatii la 29 mai 2003 de Institutul de Studii Sociale arata ca 87% din romani nu au iesit niciodata in strada pentru un protest in decursul celor 15 ani scursi de la revolutia din decembrie 1989. Din 21 de milioane de oameni, peste 18 milioane n-au participat niciodata la o greva, la o manifestatie, la un mars, la vreun , protest stradal. Singura descoperire pentru intelectualul cu lecturi interzise este ca multe milioane de romani au trait acel moment istoric la televizor, in timp ce altii, o minoritate extrem de restrinsa, faceau istorie revolutionara si postrevolutionara.