Colonizarea greaca: tipuri de colonii, ritualuri de intemeiere, raporturile dintre metropola si colonie, cauze, directii, metropole si colonii

Colonizarea greaca: tipuri de colonii, ritualuri de intemeiere, raporturile dintre metropola si colonie, cauze, directii, metropole si colonii

Pentru intelegerea fenomenului marii colonizari grecesti este necesar sa se porneasca de la mentionarea principalelor tipuri de colonii, intrucat aceasta operatie face posibila identificarea, mai sigura, a cauzelor care au provocat un asemenea transfer de populatie. De asemenea, ofera indicii cu privire la motivele care au determinat alegerea unui loc sau altul.

Analizand colonizarea greaca in Occident, G. Vallet distinge doua tipuri de colonii:

1. Colonii-asezari sau de populatie, care sunt definite prin transferul important de populatie si preocuparea pentru punerea in valoare a teritoriului agricol. Acest tip de colonii se particularizeaza prin tendinta de a intemeia subcolonii, deci de a extinde teritoriul rural. Exemple de asemenea colonii agrare raman Megara Hyblaea, Syracusa, Gela, Leontinoi, Metapont etc.

Conditia esentiala pentru crearea unei colonii-asezare o constituia identificarea unui teren nelocuit sau foarte slab locuit, in care sa nu existe o populatie indigena capabila sa opuna o rezistenta fata de noii veniti. Cu alte cuvinte, de la inceput, se stabilea o relatie obligatorie intre colonie (apoikia) si teritoriul sau rural (chora). Se urmarea crearea conditiilor pentru controlarea teritoriului luat in proprietate. Nu este insa unica conditie necesara. Evolutia coloniilor agrare, politica de intemeiere a subcoloniilor arata ca raportul colonisti-­indigeni este, in realitate, mai complex. Nu numai in Occident, dar si in cazul coloniilor din Marea Negara este evident ca dincolo de teritoriul aflat in proprietatea apoikiei, existenta unei zone intens populata, care sa ofere sansa unor contacte comerciale permanente cu localnicii este obligatorie. Vallet opereaza cu conceptul de retroterra pentru a defini acea "tara" indigena aflata in relatie speciala cu colonia. Trebuie retinut ca asemenea "tari" indigene nu trebuiau sa depaseasca un anume grad de organizare, grecii evitand, sistematic, zonele cu o structura politica inalta cum erau Etruria sau Egiptul.

2. Colonii comerciale propriu zise sau simple emporia (comptuare comerciale) a caror intemeiere porneste de la alte criterii si se bazeaza pe alte conditii. Si anume existenta unor porturi naturale, situarea pe trasee maritime ce trebuiau controlate, existenta unor resurse naturale locale cautate, existenta unei populatii indigene si, mai ales, a unei categorii suprapuse interesate de marfuri grecesti. Coloniile intemeiate in Propontida, Hellespont si Pontul Euxin, ca si o parte din coloniile occidentale se inscriu in aceasta categorie. Zancle, Rhegion si, mai ales, Massalia reprezinta modele de colonii comerciale. Si in acest tip de colonizare intemeierea de subcolonii este o caracteristica. Numai ca rolul acestor subcolonii este acela de a se structura intr-o retea de puncte comerciale care sa faciliteze transferul de bunuri intre parti si nu de a pune in valoare terenuri agricole. Trebuie subliniat ca mentinerea unor relatii binevoitoare cu indigenii constituia o conditie obligatorie in supravietuirea lor.

In sfarsit, este necesar sa se atraga atentia asupra faptului ca evolutia mijloacelor de schimb este strans legata de aceasta lume "coloniala". De exemplu, in Occident s-a putut dovedi, ca, initial, unele produse mestesugaresti au fost utilizate cu valoare monetara. Este vorba de ceramica eubeo-cicladica (foarte frecventa in secolul VIII i.H.), pentru ca, din secolul VII i.H., sa se impuna produse de serie corinthiene. Vallet crede, ca inainte de aparitia monedei, ceramica corinthiana detinea, cu precadere, o functie monetara in principala operatie comerciala din zona, si care consta in cumpararea de grau. Crede ca alegerea sau marea favoare de care se bucura acest produs ar indica existenta unui monopol al comertului cu grau detinut pana in a doua jumatate a secolului VI i.H. de catre Corinth. Un argument in plus in favoarea acestei idei este oferit de coloniile si subcoloniile corinthiene intemeiate in Marea Ioniana care asigurau controlul traficului spre Sicilia.

3. Cel de al treilea tip de colonie nu se inscrie intr-o politica constanta. Este vorba, mai degraba, de situatii particulare, dar care pot sa fi fost, in antichitate, mai numeroase decat se stie astazi. Este vorba de mici asezari pirateresti, in care existenta comunitatii respective se scurge intre atacuri pe mare si activitati agrare modeste si in care habitatul este, cu precadere urban, iar teritoriul rural este minuscul. Aceasta situatie este caracteristica pentru faza de inceput a asezarii din insula Lipari, ai carei locuitori indeplineau, prin rotatie, operatii pirateresti si activitati agrare.

4. Din aceasta sumara prezentare se poate deduce ca fenomenul colonizarii este departe de a fi fost unitar. Se poate incerca sa se gaseasca unele explicatii doar in ceea ce priveste natura coloniilor, analizandu-se structura economica, sociala si politica a metropolelor in momentul crearii lor. Pornindu-se de la aceleasi elemente, se pot cauta explicatii la politica raporturilor cu indigenii.

a) Astfel, de polis-ul "militarist" sunt asociate coloniile "doriene" care ocupa, cu forta, noi teritorii si procedeaza fie la expulzarea, fie la aservirea integrala a populatiei locale (vezi Syracusa, Tarent).

b) De metropolele dominate de aristocratii funciare sunt asociate coloniile chalcidiene definibile si prin instalarea treptata a colonistilor si prin toleranta fata de localnici (vezi Naxos, Catane, Leontinoi).

c) In sfarsit, de metropolele dominate de oligarhii comerciale s-ar lega coloniile comerciale cum sunt cele din Pontul Euxin. Trebuie atras atentia asupra faptului ca un asemenea model nu functioneaza in absolut. De exemplu, incurajarea colonizarii de catre Corinth este legata nu numai de Bacchiazi, ci si de Cypselizi. Pe de alta parte, nu trebuie uitat ca cea mai mare parte a coloniilor-asezari tin de faza de inceput a procesului de roire a grecilor. In aceasta situatie cauza principala a colonizarii trebuie cautata in realitatile demografice si agrare din Grecia metropolitana. Motivele de natura politica si acelea de natura comerciala tin de faza mai noua (secolele VII-VI i.H.), iar primele sunt legate de situatii intamplatoare (vezi Sparta).

De asemenea, este necesar sa se aminteasca ca unele colonii s-au transformat, si-au schimbat natura. De pilda, in Marea Neagra, in secolul IV i.H. o parte din fostele colonii comerciale isi schimba natura si devin agrare.

B. Indiferent de tipul de colonie (in afara de cuiburile de pirati si de emporia) intemeierea unei asezari nu este rezultatul unei initiative spontane, ci este urmarea unei decizii oficiale care urmeaza o procedura standard. Prima operatie este amintita in tratatul Despre divinatie a lui Cicero, care mentioneaza consultarea obligatorie a oracolului de la Delphi. Stiri asemanatoare ne parvin din Herodot, Polybiu si Strabon. Constituirea grupului de colonisti (barbati, de regula tineri, dintre cadeti) si desemnarea intemeietorului (oikistes) sunt detalii care subliniaza aspectele oficiale si religioase ale actului de fondare. Gestul cel mai important il constituie transferul cultului din metropola in colonie - operatie incredintata oikistului. Aceasta inseamna ca, in mod obligatoriu, zeii principali din metropola erau transferati in colonie. Trebuie sa se adauge si detaliul ca fixarea grupului de colonisti este asimilat ideii de jertfa adusa divinitatii. Urmarea acestui statut explica interzicerea, sub amenintarea pedepsei cu moartea, a revenirii in metropola a colonistilor. Nu trebuie uitat ca numarul celor care pleaca (o zecime) poate, de asemenea, sa aiba o semnificatie rituala.

Cea de a doua operatie si ea cu profunde conotatii religioase consta in delimitarea spatiului urban, urmata, eventual, de prima lotizare a teritoriului rural. Rolul exclusiv al metropolei in desemnarea unui oikistes, este confirmat si de faptul ca metropola insarcineaza un intemeietor chiar si atunci cand este vorba de o subcolonie (vezi Epidamnos sau Camarina). Importanta actului de fundatie si rolul religios al acestui oikistes (unele nume ne sunt cunoscute) explica tendinta de eroizare a acestor personaje si organizarea unui cult special in onoarea lor. Acest statut particular explica si faptul ca unii tirani sicilieni au procedat la "reintemeieri" de cetati numai din dorinta de a adauga un element suplimentar la aura de sacralitate de care se inconjurau.

Situatiile sunt mai complicate in cazul in care o colonie este intemeiata de doua sau mai multe metropole (vezi Rhegion in legatura cu cei doi oikistes - Artimedes din Chalcis si Antimnestos din Zancle). De asemenea, apar situatii speciale atunci cand intr-o veche colonie se instaleaza grupe noi de imigranti, cu care ocazie, trebuie sa se procedeze la noi reamplasari si la noi lotizari.

C. Legaturile dintre metropola si colonie sunt marcate, in primul rand, de aceasta dependenta religioasa. De pilda, la Tarent, se intalneste panteonul laconian (Poseidon, Apollo Carneios, Apollo Hyacynthos, Dioscuri, Hercule, Achille). Cultele noi vor fi adaugate acestui fond religios originar. Cultura si limba (mai exact, dialectul mentinut chiar in forme arhaice), alfabetul, traditii artistice, literare, stiluri arhitecturale etc. ca si unele traditii mestesugaresti, de exemplu in ceramica, apartin aceleiasi mosteniri. Este necesar sa se adauge ca in ciuda acestei mosteniri, foarte repede unele colonii, in special cele din Magna Grecia si Sicilia au devenit focare culturale foarte importante. Dincolo de aceste elemente, legaturile dintre metropola si colonii ne par destul de firave. In primul rand, in plan politic, legaturile sunt foarte slabe, neinregistrandu-se (cu unele vagi asemanari si exceptii, v. Cyrene, Tarent) transplant de institutii sau sistem politic. In mod obisnuit, sub raportul structurilor si a formelor de organizare coloniile evoluand de sine statator. Nu se cunosc nici interventii militare sau cazuri in care se acorda un sprijin militar sau politic fie metropolei, fie coloniei. Exceptiile nu lipsesc. Se cunoaste, de pilda, apelul Syracusei adresat Corinthului si Corcyrei in ajunul bataliei de la Heloros. Interventia nu vizeaza insa metropole, ci cetati interesate in protejarea unor anumite trasee comerciale. Exista o explicatie elementara la aceasta realitate. Marea majoritate a metropolelor nu erau suficient de puternice pentru a-si impune autoritatea politica asupra coloniilor lor. Cat de slaba era dependenta fata de metropola o dovedeste situatia Potideii, colonie corinthiana, ce primea un epistat dar care era integrata in liga delio-attica. Cat priveste sprijinul militar este de retinut unicitatea interventiei regelui Archidamos in favoarea Tarentului (in epoca elenistica). Nici in planul legislatiei nu se observa copierea modelelor metropolitane. Dimpotriva, se poate afirma ca unele colonii au elaborat legi care au fost imitate in Grecia metropolitana. Cel mai copiat model ramane acela a lui Charondas din Rhegion. Foarte probabil ca aceasta cetate siciliana era considerata drept o sursa a dreptului, caci unele cetati din Chalcidica au facut apel la un Androdamas din Rhegion pentru a le pune la punct legislatia. Chiar si atunci cand unele legi sunt imitate (vezi legile lui Zaleucos din Locrii) se observa o mai mare rigoare decat in cazul modelelor lor originale. Mai ramane problema relatiilor economice. In legatura cu acest aspecte trebuie sa se retina ca traficul comercial, indiferent de zone, nu se bazeaza, in mod special, pe relatia dintre o colonie si metropola ei. Argumentul esential ramane faptul ca indeplinirea de catre o colonie a rolului de intermediar in desfacerea unor anumite categorii de bunuri ramane o exceptie. Este cazul Spartei care exporta, cu o anumita constanta, produse spre Tarent. In general, insa, avem de-a face cu orase care duc o politica comerciala agresiva si reusesc sa impuna un monopol asupra anumitor trasee. Cateva exemple sunt suficiente pentru a justifica aceasta afirmatie. Astfel, pana in jur de 540 i.Hr. Corinthul intermediaza schimburile dintre lumea greaca metropolitana si coloniile din Marea Ionica si Sicilia. Statutul de monopolist al Corinthului explica si faptul ca ceramica corinthiana, de serie, a jucat din secolul VII i.Hr. functia de marfa­-etalon. Absenta monedei explica natura schimbului, prevaland comertul cu obiecte de lux sau produse mestesugaresti de serie contra grane. Corinthienii nu controleaza insa intreg spatiul occidental. Miletul, desi nu joaca nici un rol in calitate de cetate-fondatoare, organizeaza, impreuna cu Sybaris (colonie acheeana) comertul cu stofe fine sau tesaturi de lana. La randul lor, foceenii si athenienii (metecii din Atena) detin controlul comertului din Marea Tireniana. Din secolul V i.Hr. Atena va monitoriza circulatia prin Hellespont si Propontida si va detine chiar monopolul comertului din Marea Neagra, desi intre metropolele care au fundat coloniile din aceasta zona nu se numara si Atena.

D. Revenind la problema cauzelor care au determinat fenomenul marii colonizari grecesti este necesar sa se reaminteasca ca avem de-a face cu un proces organizat si dirijat. De asemenea, trebuie subliniat faptul ca inceputurile colonizarii se situeaza intr-o lume profund rurala si agrara, in care orasul-stat nu se consolidase inca, in care ramura principala a economiei si principala sursa de bogatie este agricultura, in care mestesugurile si comertul joaca un rol minor, chiar nesemnificativ, deci o lume dominata de economia naturala si in care etaloanele (masuri, greutati, moneda) nu au fost inca elaborate. Faptul ca o metropola precum Corinthul din perioada sec. VIII-VII i.Hr. este, in realitate, nu o asezare urbana, ci o grupare de sate, fiecare cu necropola aferenta, reprezinta o dovada elocventa in favoarea afirmatiei de mai sus. In asemenea conditii nu poate fi considerata drept o cauza a colonizarii nevoia de a gasi debusee pentru o productie mestesugareasca sufocanta. Cat priveste motivele politice, mai exact, rasturnarile de regimuri politice sau tentativele esuate de modificare a acestora, nu reprezinta decat cazuri rarisime. De exemplu, Dicaiarchia si Puteoli sunt asociate cu refugiati politici din Samos. Iar fundarea Tarentului reprezinta o formula de eliminare a unui grup disident din Sparta. De regula, cauzele politice trebuie sa fie considerate de importanta minora si ele trebuie sa fi condus la miscari spontane, urinate de aparitia unor emporia sau a unor puncte pirateresti. Ultimul caz este oferit de faza de inceput a orasului Zancle, cand pirati din Cumae s-au instalat aici.

In consecinta, cauza principala trebuie cautata nu atat in tipul de economie (predominanta agriculturii si a cresterii vitelor), cat in schimbarea regimului proprietatii agrare. Descompunerea sistemului de proprietate centrat in jurul oikos-ului, cresterea numarului indivizilor lipsiti de resurse de subsistenta, concomitent cu un spor demografic substantial, adancirea polarizarii bogatiei, degradarea solidaritatii de grup au determinat acest fenomen numit de greci stenachoreia, adica lipsa de pamant. Nu este insa o lipsa reala, desi fenomene de degradare a solului se cunosc, ceea ce a provocat, iara indoiala, o imputinare a terenului arabil. In realitate, stenachoreia este consecinta concentrarii pamantului (pasuni, aflate candva in folosinta comuna si rezerva de sol arabil) in maini tot mai putine. Consecintele sociale erau foarte grave: deposedarea unui numar mare de persoane, cu care noii imbogatiti ar fi trebuit sa se simta solidari, aparitia unor tensiuni sociale, chiar violente. In asemenea imprejurari statul si-a asumat sarcina rezolvarii problemei agrare prin incurajarea si organizarea fenomenului colonizarii, in special, intemeierea de colonii-asezari sau colonii agrare.

E. Este evident ca acest proces declansat, in forta, in sec. VII i.Hr. nu ar fi putut avea loc fara acumularea de cunostinte (trasee navigabile, porturi naturale, populatii indigene, bogatii, cunoscute prin calatorii mitice sau istorice). In ce masura aceste cunostinte reprezinta si o parte din mostenirea epocii miceniene si a epocii "homerice" ramane o problema de analizat. Sigur este doar faptul ca unele asezari de pirati si amintirea unor contacte conservate prin legende (v. Argonautii, micenienii de la Metapont, aventura lui Ulise in Mediterana Occidentala) furnizau informatii importante. Dupa cum este evident, ca fara cunostinte serioase in materie de navigatie si realizarea de ambarcatiuni mai solide si de un tonaj mai mare nu ar fi existat conditii pentru realizarea unor asemenea aventuri.

F. Cateva date in legatura cu directii, metropole si colonii este necesar sa fie mentionate in incheierea acestui capitol. Principalele directii raman:

1. Estul si nord-estul Marii Egee, adica Chalcidica, Thracia, Marea de Marmara, Hellespont si Marea Neagra. Principalele metropole care au colonizat aceasta zona raman: Chalcis si Eretria (Eubeea), Megara, Corinthul si Miletul. In mai mica masura s-a simtit prezenta altor insule, in afara Eubeii (Naxos, Samos, Lesbos, Andros, Chios) si a unor centre microasiatice, altele decat Miletul (Klazomenai si Kyme). Cele mai importante colonii raman: Cyzic (colonie milesiana), Selymbria, Chalcedon, Byzanthion si Heracleea Pontica (colonii sau subcolonii megariene), cele peste 100 colonii milesiene din Pont, intre care Histria, Odessos, Sinope, Trapezunt, Olbia, Tyras. Marea Neagra, atat litoralul vestic, cat si cel nordic, ca si Bosforul Cimerian au interesat si pe megarieni sau pe alte colonii megariene, care au fundat orase precum Messembria, Callatis, Chersones. Ca timp, colonizarea Marii Negre se dateaza ceva mai tarziu (cca sec. VII i.Hr.), prezentele mai timpurii fiind in Chalcidica, Propontida si Hellespont.

2. Directia vestica: Marea Ioniana, Sicilia, Italia, Corsica, Sardinia, sudul Frantei, Spania. in legatura cu aceasta zona este de retinut ca accesul grecilor a fost barat de prezenta fenicienilor, etruscilor si a cartaginezilor. De asemenea, o parte din siculii din Sicilia atinsese un grad mare de structurare politica si au putut organiza o rezistenta serioasa. De fiecare data (v. Syracusa) rezultatul fost in favoarea grecilor si a fost urmat de impunerea starii de dependenta colectiva pentru populatia indigena. Mai exista inca o caracteristica interesanta. Desi, la un moment dat se asista la instituirea unor monopoluri comerciale, in faza primara, care este foarte timpurie (sec. VIII i.Hr., poate sec. IX i.Hr.) se observa o concurenta foarte mare intre mai multe metropole. De asemenea, se constata o foarte mare densitate a asezarilor intemeiate de greci (colonii si subcolonii), in pofida concurentei cartagineze ilustrata de intemeierea coloniilor Motye, Panarmos, Soleis si Lylibeum si a presiunii etrusce, care nu au permis instalarea, pe durata, in insule (Elba, Sardinia, Corsica). Se poate adauga si observatia ca drumul spre Occident a fost deschis prin intemeierea de colonii si subcolonii in insulele care dubleaza tarmul Greciei (Corcyra, Leukas), pe litoralul vestic al Greciei (Etolia, Acarnania, Epir), pe litoralul illyr. In sfarsit, reamintim diversitatea de tipuri de colonii (asezari comerciale, emporia, cuiburi de pirati). Sunt de remarcat si numeroasele cazuri de asocieri de metropole. Cat priveste metropolele sunt de amintit Chalcis si Eretria, cu coloniile mai importante Kyme, Parthenope, Neapolis, Zancle, Leontinoi, Catane, Rhegion, Corinth (cu Syracusa, Akrai, Casmenai, Camarina), Megara (cu Megara Hyblaia, Heraclea Minoa, Selinonte), Rhodos si Creta (cu Gela si Akragas), Naxos (cu Naxos), Laconia, Sparta (cu Tarent si Heracleea), acheenii (cu Sybaris, Crotona etc.), Colophon (cu Locri Epizephirion). In Franta, Corsica, Sardinia, Spania domina foceenii, cu cea mai indepartata colonie Massalia, care la randul ei a intemeiat 10 subcolonii. Prezenta in Corsica, Sardinia si Spania este extrem de subtire. Cate o singura colonie in fiecare din aceste zone. Cea din Corsica - Alalia fiind parasita la 535 i.Hr., in urma unei batalii pierdute.

3. Sudul nu a reprezentat o zona favorabila pentru instalarea grecilor. Explicatia simpla este existenta unui stat puternic - Egiptul - sau a unor conditii climatice putin atragatoare. In Egipt, in perioada saita, se cunosc doar doua situatii: una provocata de practica mercenariatului si de prezenta unor angajati de origine milesiana in slujba regelui egiptean. Este vorba de asa numitele colonii militare (Daphnai, Stratopeda, zidul Milesienilor). Prima colonie propriu-zisa "comerciala" este Naucratis, particularizata prin aceea ca este panhellenica.

In Libia, o foarte importanta colonie laconiana, Cyrene prezinta interes pentru comercializarea unei marfi speciale, o planta medicinala (Silphius) pentru sistemul constitutional transferat din metropola (regalitatea dubla) si pentru un faimos templu dedicat Demetrei si care constituia obiectul unor pelerinaje cu adoranti din intreaga lume greaca.