Epoca diadohilor (323 - aproximativ 280 i.Hr.)

Epoca diadohilor (323 - aproximativ 280 i.Hr.)

La moarte, Alexandru nu avea un succesor legitim. Fiul sau si al Roxanei, Alexandru al IV-lea, se naste abia in august 323. Celalalt mostenitor, Filip Arrhidaios, un bastard de-al lui Filip al II-lea si frate vitreg al lui Alexandru cel Mare, era matur, dar suferea de epilepsie si era intarziat mintal. Perdiccas, instituit hiliarhos de catre Alexandru, cu putin timp inainte de moarte, va fi cel care va gira afacerile imperiului, si va incerca sa pastreze unitatea acestuia pana in momentul in care Alexandru al IV-lea avea sa ajunga la majorat. Copilul fiind fiul unei iraniene, membrii adunarii soldatilor macedoneni se revolta, instigati de adversarii lui Perdiccas, si il aleg va rege pe Filip Arrhidaios. Pentru a evita un razboi civil, Perdiccas ajunge la un compromis: Filip Arrhidaios va deveni rege, sub numele de Filip al III-lea, alaturi de nevarstnicul Alexandru al IV-lea, fiul marelui disparut.

Perdiccas procedeaza la reorganizarea imperiului si atribuie fiecaruia din fostii hetairoi a lui Alexandru functii de raspundere si satrapii.

Astfel, Crateros devine prostates (tutore ale regilor); comandant suprem al armatelor si controlor al finantelor imperiului. In acel moment, Crateros se indrepta spre Europa in fruntea veteranilor eliberati din serviciul activ de catre Alexandru, in ultimele zile ale acestuia, la Babylon. Batranul Antipatros, care indeplinea functia de regent al Macedoniei inca din 334, la plecarea lui Alexandru in Orient, este numit strateg al Europei, autoritatea sa extinzandu-se si asupra Thessaliei, Epirului, sudului Illyriei; de asemenea, Antipatros avea si rolul de a supraveghea Liga de la Corinth. Ptolemaios a primit Egiptul, lui Lysimachos i s-a incredintat strategia Thraciei, iar fostul secretar al lui Alexandru, Eumenes din Cardia, a devenit strateg al Cappadociei si al nordului Anatoliei (pe care urma sa le cucereasca). Seleucos nu a primit nici o satrapie, dar a fost numit comandant al garzii regale.

Principalele personaje in cadrul acestui nou aranjament erau Perdiccas, Crateros si Antipatros. Insa acest "triumvirat" nu va functiona, deschizand capitolul luptelor intre sustinatorii unitatii imperiului si cei care doreau sa isi consolideze autoritatea personala intr-un anumit teritoriu. Moartea lui Alexandru cel Mare, care era adevaratul garant al unitatii imperiului sau eterogen lasase un gol imens ("vid de autoritate") care nu putea fi umplut de Alexandru al IV-lea, la varsta sa prea frageda, si de debilul Filip al III-lea. In schimb, generalii lui Alexandru vor profita de acest vid, in scopul satisfacerii propriilor ambitii. Perioada dintre moartea lui Alexandru si aparitia primelor regate elenistice, prin fragmentarea vastului imperiu creat de marele muritor se numeste perioada diadohilor (diadohos = urmas, succesor).

Fiecare dintre acesti diadohi va incerca, sub pretextul asigurarii protectiei celor doi regi, sa preia controlul asupra imperiului.

Perdiccas se va confrunta cu o revolta a satrapiilor din Asia Centrala, in special a Bactriei, care mai izbucnise si cu 2 ani inainte. In timp ce Perdiccas incerca sa reprime aceasta revolta, Antigonos Monophtalmos a profitat de prilejul creat pentru a lua controlul Asiei Mici Occidentale, care cuprindea satrapiile Marea Phrygie, Lycia si Pamphylia.

In acest timp in Grecia au loc tulburari care amenintau autoritatea macedoneana in zona. Dupa moartea lui Alexandru, partida democrata, in frunte cu oratorii Hipperides si Demosthenes, revine la putere. Strategul Leosthenes, care ii conducea pe mercenarii reveniti din marea expeditie orientala se pune la dispozitia celor doi conducatori atenieni, care reaprind flacara revoltei impotriva Macedoniei. Atena incheie un tratat de alianta cu etolienii, cu thessalienii si alte cetati grecesti. Razboiul lamiac (dupa numele cetatii Lamia, unde Antipatros va fi pus in dificultate de armata grecilor rebeli aliati) va dura intre 323 - 322 si se va incheia cu victoria Macedoniei. Atena va fi obligata sa cedeze unele teritorii, sa primeasca, la hotarele Atticii, o garnizoana macedoneana, sa adopte o constitutie oligarhica, si sa plateasca o amenda. Demosthenes si Hipperides au fost executati. Antipatros si Crateros au desfiintat liga independenta a oraselor grecesti, dar nu au reinfiintat Liga de Corinth. Cetatile grecesti se vor bucura de autonomie, dar vor fi supuse influentei macedonene.

Intre timp, dupa reprimarea revoltei din Bactria, Perdiccas se intoarce impotriva lui Antigonos. Acesta se refugiaza la Antipatros si Crateros si incheie o intelegere cu acesta impotriva hilarhului, la care se alatura si Ptolemaios. Acesta, care avea un bun-simt politic dublat de o ambitie pragmatica, isi impune dominatia asupra Egiptului si Cyrenaicai si incheie relatii diplomatice cu dinastii ciprioti. Mai mult, Ptolemaios face un gest inedit, transportand ramasitele pamantesti ale lui Alexandru in Egipt de si acesta dorise sa fie inmormantat in cavoul dinastiei Argeade de la Aigai, in Macedonia. Realizand ca pozitia sa legitima este mai slaba decat cea de care beneficiau Antipatros si Crateros, Perdiccas invadeaza Egiptul, dar este ucis la Memphis intr-un complot pus la cale de ofiterii sai. Conjuratii ii ofera lui Ptolemaios titlul lui Perdiccas, dar, acesta refuza din prudenta. Colaboratorul lui Perdiccas, Eumenes din cardia obtine un succes in Asia Mica impotriva lui Crateros, care este ucis in lupta. Aceste evenimente, petrecute intre 323-321 vor fi cunoscute sub numele de primul razboi intre diadoni.

In urma disparitiei a doi membri ai "triumviratului" (Perdiccas si Crateros) diadohii se reunesc la Triparadeisos, in Syria de nord, in 321, pentru a pune la cale o noua reimpartire a atributiilor. Antipatros devine epimeletes (protector) al regilor, Seleucos primeste satrapia Babyloniei, autoritatea lui Antigonos Monophtalmos asupra satrapilor Asiei Mici Occidentale este confirmata. In plus, acesta din urma primeste titlul de strateg al Asiei si comanda razboiului impotriva lui Eumenes. Antigonos obtine unele succese impotriva lui Eumenes, care este silit sa se retraga, dar moartea lui Antipatros, in 319 pune iar in discutie fragilul echilibru obtinut prin acordul de la Triparadeisos, cu ani in urma.

Inainte de a muri, Antipatros l-a numit regent pe generalul Polyperhon, un om matur si experimentat. Nemultumit de aceasta numire, tanarul fiu al lui Antipatros, Cassandros fuge in Asia, fapt care conduce la declansarea celui de-al doilea razboi intre diadohi (319-316). Cassandros se aliaza cu Lysimachos, Antigonos si Ptolemaios, impotriva lui Polyperhon. Ptolemaios continuandu-si politica sa prudenta si pragmatica, ocupa partea de sud a Syriei, cunoscuta si sub numele de Caele - Syria, in 319.

Atat Polyperhon, cat si Cassandros, proclama "libertatea" cetatilor din Grecia, manevra politica menita sa le atraga sprijinul acestora.

Tratatul incheiat intre Cassandros si Atena, in 317 va conduce la impunerea, in aceasta cetate a unui regim cenzitar, moderat, condus de filosoful Demetrios din Phaleron. Polyperhon va suferi o serie de infrangeri si va fi obligat sa se retraga in Peloponez. El va incerca sa apeleze la sprijinul batranei Olympias, mama lui Alexandru cel Mare, care revine din Epir, de unde era originara in Macedonia si il elimina pe Filip al III-lea. Cassandros revine rapid din Peloponez in Macedonia si o condamna la moarte pe Olympias, cu asentimentul armatei. Astfel ca in 316, Alexandru al IV-lea ramane singurul rege fiind, de fapt ostaticul lui Cassandros, care se casatoreste cu o sora vitrega a lui Alexandru cel Mare, Thessalonike. La scurt timp dupa sfarsitul celui de-al doilea razboi dintre diadohi, se va declansa un al treilea (316 - 311). Dupa ce il elimina pe Eumenes din Cardia, Antigonos Monophtalmos va relua ideea refacerii unitatii imperiale, insa in folosul sau, fapt care ii va atrage dusmania celorlalti diadohi. El ii rapeste Babylonia lui Seleucos, care se refugiaza in Egipt, la Ptolemaios si cucereste Phrygia Hellespontica de la Lysimachos. De data aceasta, impotriva lui Antigonos se coalizeaza Ptolemaios, Lysimachos, Seleucos si Cassandros. Antigonos respinge ultimatumul impus de acestia, prin care acestia ii cereau sa abandoneze noile conexiuni. In aceasta perioada manevrand cu abilitate tema "libertatii" grecilor, el patroneaza fondarea unei Confederatii care reunea cetatile insulare din Ciclade, numita Liga Nesiota.

In acest timp, Ptolemaios isi consolideaza pozitiile si ocupa o serie de porturi pe litoralul ionian si Caria in sud-vestul Asiei Mici. Seleucos reuseste sa reuneasca Babylonia si Iranul, iar Antigonos prefera sa negocieze un tratat de pace, care este incheiat in 311. Noul tratat consfinteste pozitia lui Cassandros ca strateg al Europei si epimeletes al tanarului rege Alexandru al IV-lea. Ptolemaios pastreaza Egiptul, Ciprul si Cyrenaica, Lysimachos ramane stapan al Thraciei, Antigonos isi mentine dominatia in Asia Mica si in Syria. Luptele dintre Antigonos si Seleucos vor mai dura pana in 309/308. pacea din 311 nu a fost decat un armistitiu prin care Antigonos a incercat sa castige timp.

In 310, Cassandros ii ucide pe Alexandru al IV-lea si pe mama acestuia, Roxana, astfel ca diadohii vor fi eliberati de fidelitatea formala pe care o datorau succesorilor lui Alexandru cel Mare.

Intre anii 308-303, Seleucos se va angaja intr-o expeditie in Iran, cu ocazia careia va recuceri satrapiile Susiane, media, si va intra in conflict cu regele indian Chandragupta (Sandrakottos, in limba greaca, Strabon, XV, 2, 9) din dinastia Maurya. Seleucos va fi nevoit sa incheie un tratat cu acesta, prin care ii recunostea regelui indian suveranitatea asupra satrapiilor Ghandara si Gedrosia, primind in schimb 500 de elefanti de lupta.

In acest timp, Cassandros se reconciliaza cu Polyperhon, pe care il numeste strateg al Peloponezului, dupa ce acesta a sustinut un presupus bastard al lui Alexandru cel Mare, pe nume Herakles.

Intre Antigonos si Ptolemaios are loc un acord, dupa ce satrapul Egiptului a incercat, fara succes, sa isi impuna influenta in Peloponez. Ptolemaios incheie o intelegere cu Demetrios Poliorketes ("cuceritorul de cetati"), fiul lui Antigonos Monophtalmos, recunoscand achizitiile acestuia in Asia Mica. Ptolemaios incheie o intelegere si cu Cassandros, in 300, dupa ce a incercat, in zadar, sa creeze o liga panelenica (dupa modelul Ligii de la Corinth).

Cassandros fiind plecat intr-o expeditie in Epir, Antigonos profita si il trimite pe Demetrios sa "elibereze" Atena. Acesta inlatura regimul moderat al lui Demetrios din Phaleron, si restaureaza democratia, sub patronajul Antigonizilor. Demetrios din Phaleron va pleca in exil, la Theba si apoi in Egipt. In anul urmator, izbucneste din nou conflictul intre Antigonos si Ptolemaios. Dupa ce invinge in cursul unei lupte navale, desfasurata la Salamina, in Cipru, flota lui Ptolemaios, Demetrios ocupa aceasta insula. Anul 306 va marca o etapa decisiva pentru evolutia politica a lumii elenistice, odata cu autoproclamarea ca regi a lui Antigonos Monophtalmos si a lui Demetrios Poliorketes. Acest gest avea semnificatia unei reeditari a ambitiilor de dominatie universale, ce pareau sa fi disparut odata cu moartea lui Alexandru cel Mare. gestul Antagonizilor va fi urmat de initiative similare din partea lui Ptolemaios, Lysimachos si a lui Cassansdros, care se vor proclama regi al teritoriilor pe care le stapaneau, in perioada 306 - 304.

Demetrios va asedia intre 305-304 cetatea insulara Rhodos, aliata cu Ptolomaios. regele Egiptului va aproviziona Rhodos-ul, contribuind la esecul lui Demetrios. Pentru ajutorul aflat in timpul asediului, rhodienii il vor onora pe Ptolemaios cu supranumele de Soter ("Salvatorul"). Antagonizii creeaza o liga panelenica dupa modelul celor infiintate de Polyperhon si Cassandros, dar mai solida, cu sediul la Corinth, in 302.

Ptolemaios I, Seleucos I si Cassandros si Lysimachos se vor coaliza impotriva Antagonizilor, ale caror proiecte de refacere a imperiului universal de amenintau interesele. In timp ce Ptolemaios se rezuma la invadarea Coele - Syriei, armatele reunite ale lui Seleucos si Lysimachos, zdrobesc, in vara anului 301, la Ipsios, in Phrygia, trupele conduse de Antagonizi. Antigones Monophtalmos cade pe campul de lupta, iar Demetrios se refugiaza la Ephes, in Asia Mica. Batalia de la Ipsus marcheaza disparitia ideii unitatii imperiale si nasterea statelor "teritoriale" elenistice, in conditiile unui sistem de echilibru instabil.

Demetrios Poliorketes mai stapanea, inca, Cipru, Liga nesiota si orasele port Tyr si Fenicia, in timp ce posesiunile din Asia Mica a uf ost ocupate de Lysimachos, Liga panelena s-a autodizolvat.

Moartea lui Cassandros, in 298 sau 298, va redeschide lupta pentru succesiune la tronul Macedoniei, intrucat urmasul sau Filip al IV-lea, era minor. Demetrios, dupa ce reocupa Atena, in 295/294, si Peloponezul, unde il lasa pe fiul sau, Antigonos Gonatas, se indreapta spre Macedonia si il elimina pe Filip al II-lea Afland ca Ptolemaios I a cucerit Ciprul, iar Cilicia si orasele de pe coasta ioniana au fost ocupate de Seleucos I si, respectiv, de Lysimachos, Demetrios se proclama, cu ajutorul armatei, rege al Macedoniei.

Demetrios isi va uza puterea in conflicte sterile si in 288, va fi nevoit sa fuga din Macedonia, in urma unei ofensive conjugate a lui Lysimachos si a tanarului rege al Epirului, Pyrrhos. In perioada 291-287, Ptolemaios I va lua sub protectia sa Liga nesiota. Abandonat de armata, fugar, este capturat de trupele lui Seleucos in anul 286. Va muri in captivitate, trei ani mai tarziu.

In 285, Lysimachos il alunga pe Pyrrhos din Macedonia si o anexeaza la posesiunile sale. Dupa ce devine rege al Macedoniei, Lysimachos invadeaza in anul 282, Asia Minor. Va fi invins si ucis, in anul urmator, in lupta de la Kourupedion de Seleucos I. Acesta traverseaza stramtorile cu intentia manifestata de a se proclama rege al Macedoniei, dar este asasinat de Ptolemaios Keraunos fratele vitreg al regelui Egiptului, Ptolemaios al II-lea Philadephos (Ptolemaios I i-a cedat, in 285, domnia fiului sau si a murit, doi ani mai tarziu). Ptolemaios Keraunos va domni in Macedonia timp de un an, pana in momentul in care tara a fost invadata de celti, cu care se mai confruntasera Cassandros si Lysimachos.

Sub presiunea unei mari uniuni a Belgilor, celtii au invadat nordul Italiei si Europa Centrala, la inceputul secolului IV. La sfarsitul secolului urmator, ei isi fac aparitia in zona Balcanilor. Aliati cu dardanii, ei invadeaza Macedonia. Dupa cativa ani in care se succed la putere rude ale lui Keraunos, situatia este salvata, partial, de strategul Sosthenes.

Un grup celtic va invada Grecia si va ajunge la sanctuarul lui Apollo de la Delphi, dar vor fi invinsi de contingentele reunite ale etolienilor, beotienilor si phocidienilor. Celtii s-au retras spre Thessalia, si vor fi invinsi de Antigonos de Tylis, vor ocupa o parte a fostului regat a lui Lysimachos (Thracia si nord-vestul Asiei Mici). Regatul fondat de acestia va dura pana la sfarsitul secolului III.

Aureolat de gloria victoriei impotriva celtilor, Antigonos Gonatos va fi proclamat rege al Macedoniei in 277 sau in 276.