Sistemul palatial in egeea si mediterana: cipru, creta, grecia continentalaistemul palatial in egeea si mediterana: cipru, creta, grecia continentala

Sistemul palatial in Egeea si Mediterana: Cipru, Creta, Grecia continentala

Sistemul palatial in Orient presupune cateva caracteristici principale: palatul este centrul vietii economice, politice si religioase, in jurul lui functionand ateliere regale/stat; detine controlul agriculturii, comertul intern (cat exista) si comertul la mare distanta; acest control presupune o evidenta riguroasa, o arhiva de stat, functionari administrativi si scribi; regele detine puterea politica si economica si, dupa caz, se bucura de gratia divina (este vicar al Zeului pe pamant sau chiar epiphanie a divinitatii); nu trebuie uitat insa ca existenta unei evidente contabile la nivelul palatului nu presupune, in mod obligatoriu, o administratie riguroasa in teritoriu, unele state fiind definite ca descentralizate, in sensul ca pentru rege sunt suficiente fidelitatea si recunoasterea autoritatii sale, ca si plata impozitelor (v. Assiria, Persia). In rest, comunitatile locale pastreaza o autonomie mai larga sau mai restransa, dupa moment.

Descoperirile din zona egeo-mediteraneana justifica reatasarea acestei zone sistemului palatial si considerarea ei drept limita occidentala a acestuia. Problema este cu care dintre cele doua tipuri de state avem de-a face: cu state centralizate (ca Ur-ul in timpul dinastiei a III-a sau Egiptul) sau cu state descentralizate (tip regatul hittit sau assirian).

Intr-o prima etapa a cercetarii s-a optat pentru solutia statului centralizat in Creta (avand drept centru Knossos-ul) si pe continent (cu punct central la Mykene). Fara nici o indoiala ca exista o serie de evidente clare in ceea ce priveste structura acestor societati: palatele sunt centre de stocare de bunuri, ceea ce presupune productia controlata si perceperea de taxe in natura; pastreaza o evidenta scrisa, de aici constituirea unor arhive si formarea scribilor; se dezvolta un mod de viata si un tip de civilizatie care se propaga in afara palatului si care este imitat de "provinciali".

Informatia noastra nu este de egala valoare pentru cele trei arii amintite. Nu poate exista nici un dubiu asupra naturii societatii din Cipru. Ca regele era atotputernic se poate presupune pornind de la surse externe, si anume, corespondenta dintre regii egipteni si cei din Alasiya (Cipru) sau dintre regii din Ugarit si cei din Cipru. De asemenea, este stiut, ca pentru regii hittiti, Ciprul era folosit ca loc de exil pentru persoanele indezirabile. Fara indoiala, contau pe fidelitatea regilor de aici in functia lor speciala de gardieni. Din pacate, cu toate cercetarile de anvergura din Cipru, nu au fost identificate palatul, anexele si mai ales arhivele. Ca trebuie sa fi existat arhive si scribi o sugereaza folosirea unui sistem de scriere propriu. Se presupune doar ca in faza tarzie a epocii bronzului, capitala s-ar fi aflat la Enkomi. Atotputernicia si aroganta, ca si respectul particular cu care este tratat (v. scrisoarea lui Hammurabi al II-lea al Ugaritului) se justificau prin aceea ca regele era detinatorul monopolist al unor marfuri foarte cautate, prin importanta traficului maritim controlat de Cipru si prin bogatia lui. Nu se poate sti daca regele de la Enkomi controla tot Ciprul si daca atelierele si minele erau individuale, familiale sau de stat.

In ceea ce priveste Creta, ideea de opulenta, centralizare si preeminenta Knossos-ului asupra intregii insule este efectul unui anumit stadiu al cunoasterii realitatilor arheologice de aici. Situatia a fost complicata prin descoperirea mai multor palate si prin redefinirea unor centre considerate candva doar simple vile regale (v. Hagia Triada, Mallia). Viziunea mai noua este mult modificata si nuantata. Cauza principala o constituie descoperirea altor palate pe langa acelea de la Knossos si Phaistos. Centre noi palatiale au fost recunoscute la Galatos, Petras, Archanes, Kato Zakro, ceea ce sugereaza un mozaic politic si un grad de independenta mai mare. La aceasta se adauga inca o observatie importanta si anume folosirea paralela a mai multor sisteme de scriere - liniara A si hieroglifica.

In sfarsit, analiza mai atenta a stilurilor ceramice (v. Mallia si Myrtos Pyrgos) sugereaza evolutii paralele particulare.

Din aceste motive se presupune (v. Antiquity, 74, 2000, p. 365 si urm.) ca palatele majore au fost centrul unor state centralizate, dar, la nivel local, mai ales in perioada primelor palate (cca 1925-1750 i.Hr.). Nu se poate nega acumularea de bunuri la scara mare; dovada o constituie existenta unor spatii de depozitare (Knossos, Mallia), ca si structurarea micii birocratii, care foloseste fie liniara A (Phaistos), fie hieroglifica si liniara A (Knossos si Mallia). Este bine insa sa se retina ca la Mallia, de pilda, cele mai multe semne hieroglifice sunt cele care apar ca marci de olar sau pe obiecte de metal. Tablite (MM II) nu au fost descoperite decat in numar de 5 si numarul cel mai mare de semne de pe o tablita este de 14.

Problemele cele mai importante se pun pentru a doua faza palatiala (cca 1750-1425 i.Hr.), cand se constata o serie de fenomene derutante. Dispar sau se restrang spatiile de depozitare din palate. Se presupune, in acest context, aparitia unor centre de la doilea ordin (v. Nerokourou, Myrtos Pyrgos, Monastiraki); acestea eventual preiau functiile de depozit. Acest fenomen contrasteaza cu fenomene care par a sugera o centralizare a administratiei; de exemplu, se generalizeaza scrierea liniara A, apar imitatii ale stilului de la Knossos (arhitectura, iconografia, fresca figurativa, iconografia, sigiliile, administratie). Acestei faze ii corespunde o mai buna organizare a mestesugurilor, care inceteaza de a mai fi familiale (v. cartierul Mu de la Mallia) si se constituie in cartiere specializate, dependente de palat, ca si organizarea schimburilor la mare distanta cu obiecte de lux. Este drept ca se constata si in acest sector o anumita specializare locala, de exemplu Kato Zakro pentru fildes, alabastru, lemn, oua de strut.

Este interesant sa se adauge si cateva lucruri legate de regalitate si functia religioasa a regelui. Pana acum nu se cunosc, in afara de Archanes, spatii cultuale sau altare care sa fi servit pentru indeplinirea obligatiilor religioase ale regelui. Sacrificiile umane dovedite la Archanes puteau intra in obligatiile regelui. Cat priveste divinitatea asociata cu regele si cu regalitatea, exista un indiciu interesant care sporeste numarul dovezilor privind caracterul descentralizat al statului din Creta. Este vorba de faptul ca se presupune ca divinitatea principala de la Knossos era una care corespundea lui Zeus, in vreme ce, la Kato Zakro, ar fi fost adorata o divinitate marina, corespunzatoare lui Poseidon.

In sfarsit, se poate presupune ca dupa 1425 i.Hr., cand micenienii devin stapanii Cretei si-si instaleaza centrul puterii la Knossos, unele dintre aceste formatiuni politice au disparut si au aparut conditiile unei centralizari reale a insulei. Cu ce traditie veneau micenienii nu este chiar asa de simplu de stabilit. Sigur este faptul ca la nivelul Myc. III A exista un numar foarte mare de palate sau centre importante de al doilea rang - Mykene, Tirynth, Ano Engliano (Pylos), Malthi-Dorion, Atena, Theba, Orchomenos, Iolkos (pe coasta egeeana a Thesaliei). Este perioada care coincide cu o expansiune dincolo de mare. Sigur cateva centre transmaritime sunt constituite acum, uneori prin desfiintare sau cucerirea unei mai vechi colonii cretane - Milet (= Milawata din textele hittite), Ay Irini (Keos) si Naxos in Ciclade, Ialyssos, Trianda Moschou si Makria Vounara (Rhodos). Se inregistreaza primele prezente importante in Lemnos, Lesbos si Troia (incepand cu Troia V-VI), ca si dincolo de Marea Ionica (in Sicilia, Italia, Sardinia si Malta), la fel ca si in Levant si Egipt. Dupa 1400 i.Hr. sunt prezenti si in Creta.

Trebuie notat ca nu se poate preciza cine a avut initiativa in acest proces de dispersie si cucerire. Ceea ce se poate afirma este faptul ca existenta mai multor palate, aproximativ de acelasi nivel, exclude orice idee de centralizare, la scara globala, pe continent. Se poate banui ca centrele de peste mari sunt complet autonome si desfasoara propria politica. Si pe continent lucrurile trebuie sa fi fost identice. Cel mult se poate banui un control la nivel strict local in relatie cu un palat anume. Numai ca noi nu cunoastem realitatile rurale din aceasta zona. Plauzibila existenta nu a satelor (eventual organizate pe sistemul comunitatilor de obste), ci a fermelor individuale este o pura speculatie.

Cat priveste existenta unei administratii unice, ea este greu de demonstrat in conditiile absentei unor arhive de palat. De fapt, exista o singura arhiva reala, nu prea mare, cea de la Pylos. Cele cateva tablite de la Theba sau Mykene pot fi cel mult folosite ca argument in favoarea tentativei de a crea o administratie. Sigur, este important ca s-a inventat un sistem de scriere particular - liniara B si ca exista un numar de scribi (nu prea mare, judecand dupa amprentele identificate pe tablitele de la Pylos). Nu trebuie uitat insa ca in quasi-totalitatea lor, aceste tablite sunt numerice sau votive si nu contin informatii cu privire la diferitele structuri administrative si politice. Unele asemanari intre Creta si Grecia continentala pot fi insa stabilite in ceea ce priveste controlul exercitat asupra productiei si a schimbului de catre palat. Astfel, si la Pylos atelierele regale sunt amplasate in afara palatelor, chiar la o distanta apreciabila (v. Nichoria).

In ceea ce priveste stocajul, acesta uneori este asociat cu palatul, ca la Pylos si Theba, alteori se afla in imediata vecinatate in ceea ce s-a numit "orasul de jos" la Mykene si la Tirynth.

In ceea ce priveste relativa uniformitate a civilizatiei miceniene, indiferent de raspandirea geografica, ea poate sa aiba o dubla semnificatie - preeminenta politico-ideologica a unui centru (poate, din Myc. III B 2, Mykene insasi) si un efect de tip "Versailles", datorat prestigiului cetatii care s-a putut reface dupa seria de atacuri si catastrofe la care a fost supusa.

In ceea ce priveste natura regalitatii si a persoanei regale se oscileaza intre doua alternative. Prima se refera la faptul ca regele este divinitatea incarnata si orice aparitie in public echivaleaza cu o epiphanie. Este punctul de vedere formulat de G. Säflund, bazat pe studiul comparativ al salilor tronului de la Pylos si Knossos si pe posibila prezenta a regelui in libatii si sacrificii sangeroase. Cea de a doua opinie este sustinuta de Mylonas si L. Angel si se structureaza in jurul conceptului de regalitate charismatica. Argumentele sunt de natura antropologica. Este vorba anume de varsta aproximativa a mortilor de rang (36-37 ani), indiferent de tipologia mormintelor (cu put, cu cupola, cu camera). De unde ideea mortii rituale in conditiile pierderii charismatismului. Poate ca unele legende privitoare la asasinarea unor regi sa se lege de aceasta credinta. Lucrurile nu pot fi chiar asa de simple cum par. Fara nici o indoiala ca moartea reala sau simbolica a unor regi se cunoaste si de la alti indo-europeni (indieni, hittiti), ca si ideea reincarnarii cu puteri charismatice (v. Persia). Dar, in cazul lumii miceniene, cel putin pentru perioada mai timpurie, nu trebuie uitat obiceiul depunerii pe figura a mastii din metal pretios, ca si acela al decorarii restului corpului cu placi pretioase. Practica a supravietuit pana mai tarziu in Peninsula Balcanica si Asia Mica si este considerata ca rezultand din credinta ca, dupa moarte, aceste persoane vor capata puteri speciale, care le vor apropia de lumea divina. Este poate o forma de eroizare a mortilor speciali, in cazul de fata, a regilor.

Se poate presupune si o oarecare diferenta intre Creta si lumea continentala in ceea ce priveste raspunderile regelui. In Creta, obligatiile rituale ale regilor vizau, cu precadere, prosperitatea si bunastarea supusilor. In cazul Greciei continentale, regele garanta nu numai belsugul si bunastarea, ci si succesul militar.