Este istoric latin si a trait intre 55 si 120. El provine dintr-o familie senatoriala din provincia Gallia Cisalpina si studiaza retorica la Roma cu M. Aper si Iulius Secundus, dobandind de tanar faima unui orator de talent. Cariera publica o incepe in timpul domniei lui Vespasian ca 'tribun laticlavus', se casatoreste in 78 cu fiica consulului Iulius Agricola. Devine sub Dominitian praetor (anul 88), iar in timpul lui Nerva consul suffect (anul 97). In anul 100 apare public ca acuzator impreuna cu prietenul sau Plinius cel Tanar, in procesul intentat fostului guvernator al provinciei Asia, Marius Pris- cus. Isi incheie cariera ca guvernator al provinciei Asia in 112.
Tacitus isi publica primele doua scrieri de dimensiuni reduse in anul 98 la scurt timp dupa ocuparea tronului de catre Traian.
. Opera 'De vita Iulii Agricolae' cuprinde boigrafia socrului sau, scriere ecomiastica, care reuseste sa pastreze o remarcabila sobrietate. Tacitus prezinta cariera si guvernarea provinciei Britannia evitand orice aspect anecdotic, atat de pretuit de bio- grafi precum Nepos, Plutarh sau Suetonius.
. O alta opera importanta este 'De origine et stilu Germanorum' o monografie etnografica, o opera unica in literatura latina, pre- zentand conditiile geografice ale regiunilor de dincolo de Rin si Dunare, originea si modul de viata al germanilor, iar in partea a doua ofera o descriere a principalelor triburi.
. 'Dialogus de oratoribus' a fost dedicata consulului din anul 102 Fabius Iuluis, scierea de mici dimensiuni, reda o discutie imagi- nara la care Tacitus tanar fiind ar fi participat in anii 75, 77. Protagonistii fiind poetul Curiatus Maternus si retorii M. Aper, I. Secundus si Vipsanus Messala iar tema o reprezenta raportul dintre modern si traditional in arta retorica, relatia poezie-retorica.
. In 105-109 Tacitus publica 'Historiae' , fiind evocate evenimen- tele de la 1 ianuarie 69 pana la moartea lui Diominitian in 96. Din cele 14 carti nu s-au pastrat decat cartile I-IV si inceputul cartii a V adica evenimentele aniilor 69-70. Dupa incheierea acstei opere Tacitus nu a mai scris despre domniile contemporane asa cum a promis.
. In cele 16 carti ale 'Annales' realizate intre anii 110 si 120, reia istoria de la moartea lui Augustus anul 14(e.n.) pana la disparitia lui Nero anul 68. Si aceasta lucrarea fost fragmentata pastrandu-se doar cartile I-VI si XI-XVI reprezentand anii 14-29, 31-37 si 47-66. Este posibil ca Tacitus sa nu fi incheiat aceasta opera.
Pentru a scrie aceste opera Tacitus a apelat la documentele acelei vremi 'Acta Diurna', 'Acta Publica', 'Acta Senatus', iar pentru dominia Flaviilor a apelat la propria lui stiinta. Datorita lui Tacitus, evolutia istoriei analistice senatoriale atinge cote maxime. Istoria scrisa de el nu este o istorie universala ci una a imperiului. Tacitus a scris cu un profound pesimism iar tonul de resemnare arata ca in adancul sufletului sau ramane un nostalgic al vechii res publica. Tacitus a fost sincer in scrierile sale iar imaginile sumbre au fost pe nedrept prezentate unor imparati ca Tiberius sau Dominitian. Este unul dintre istoricii care au respectat adeva- rul istoric. A folosit ca documentatie martori oculari, amintirile lui, arhivele palatelor sau scrisorile imparatilor, avand un stil grav, sobru si concis cu o remarcabila expresivitate. Avea o conceptie pesimista prin punerea in scena a dramatismului. Ca istoric a spus ca urmareste educarea cititorului ci nu distractia acestuia.
Opera sa a cunoscut o influenta redusa in evul mediu iar incepand cu perioada renasterii si continuand cu iluminismul ope-ra lui sporeste in popularitate. Astfel in secolele IX-X scrierile lui sunt redescoperite, in secolele XV-XVIII sunt aduse la maxima receptare iar cercetatorii din secolul XX le descopera noi valente.
