Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa

Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa

Este cel mai bine cunoscut oras al Daciei, orasul a aparut prin colonizare, ca o colonia deducta intr-o tara abia apusa, in curs de pacificare, inscriptia de fundare de la tetrapylonul forului de piatra mentioneaza numele guvernatorului Decimus Terentius Scaurianus aflat in fruntea Daciei in perioada 108-110.

Potrivit acestei inscriptii este probabil ca orasul sa fi fost intemeiat la 18 septembrie 106, eventual la 18 septembrie 107. (A. Husar, 2002, p. 126).

O inscriptie latineasca gasita cu sute de ani in urma printre ruinele capitalei Daciei (azi pierduta si cunoscuta numai dupa manuscrise) avea urmatorul continut Din porunca imparatului, Cezarului Nerva Traian Augustul, fiul divinului Nerva si prin grija lui Decimus Terentius Scaurianus, guvernator cu rang de propretor, s-a intemeiat Colonia Dacica''.

Acest text epigrafic, desi laconic ca redactare, prezinta o mare importanta istorica, el ne pune in fata actului oficial de intemeiere a Sarmizegetusei romane si constituie prima fila a unui bogat dosar al procesului de colonizare in marea provincie romana, imparatul nu este prezent la actul intemeierii, deoarece parasise Dacia in anul 107-108.

Fundarea avea loc pe un teren unde nu existase o asezare dacica anterioara, ca in alte parti ale provinciei, orasul s-a dezvoltat pe un teren plan, in coltul de sud-vest al depresiunii Hategului, strajuita de dealuri si munti. La opt kilometri catre apus, se gasea stramtoarea Tapae (Poarta de Fier a Transilvaniei), acum fara mare importanta strategica.

Numeroase inscriptii din Dacia sau din alte provincii au ortografiat foarte variat numele ctitoriei lui Traian: Sarmizegetuza, Zarmizegethusa, Sarmisegethusa, Zermizegetusa, Zermicegetusa, Sarmiegete.

Toponimicul este mentionat de asemenea de catre Dio Cassius si de Ulpianus, din toate aceste izvoare epigrafice si literare, rezulta ca rostirea lui in limbile latina si greaca se facea diferit din cauza lungimii si pronuntiei sale greoaie in limba dacica.

Forma dacica a rostirii nu este cunoscuta, iar sensul cuvantului a provocat multe discutii intre filologi, dupa opinia lui Russu, el ar fi format din doua-trei elemente, dintre care doua de baza: zermi = ,,stanca-inaltime si zeget = ,,palisada-gard-cetate'', in traducerea romaneasca sensul toponimicului ar fi deci ,,Cetatea de pe stanca   sau ,,Cetatea inalta''. Desigur, aceasta intelegere se refera la Sarmizegetusa lui Decebal, din Muntii Orastiei, in valea Hategului s-a facut numai cu timpul o transpunere a denumirii, care nu a fost inteleasa de colonisti.

Pe teritoriul provinciei Dacia, Sarmizegetusa ne-a pastrat cel mai mare lot de ruine, inscriptii, monumente sculpturale si diferite obiecte marunte, numarul textelor epigrafice se apropie de patru sute de piese scrise pe piatra.

Aceste descoperiri s-au raspandit in numeroase muzee si colectii particulare din Romania, Austria si Ungaria, iar o parte a lor se conserva in muzeele arheologice din Deva si comuna Sarmizegetusa. (D. Tudor, 1968, p. 73-75).

Primul oras intemeiat de Traian in Dacia, unde intre anii 102-108 se gasea un castru de pamant al legiunii a IV-a Flavia, era situat la marginea de vest a campiei Hategului, in vatra satului Gradiste, sat rebotezat in perioada interbelica Sarmizegetusa, dupa numele capitalei romane.

De la inceput orasul a primit statut de colonia cu drept italic si a purtat intregul nume, cu toate epitetele, asa cum l-am mentionat mai sus. Epitetul de Sarmizegetusa - eronat considerat in trecut ca fiind adaugat de Hadrian - a fost preluat, chiar in titulatura initiala, de la vechea capitala a lui Decebal din Muntii Orastiei, dovada o furnizeaza doua inscriptii cu acelasi text, una fragmentara, descoperita pe la inceputul secolului al XVI-lea si cealalta in anul 1994.

Ambele epigrafe, care constituie actul de intemeiere al orasului-colonia, s-au gasit in ruinele Sarmizegetusei, mai tarziu, incepand cu domnia lui Severus Alexander, numele orasului apare insotit si de epitetul metropolis.

Pe langa acest document oficial, fondarea orasului este figurata pe o moneda de bronz (sestertius), batuta la Roma in anul 110. Piesa, ca orice moneda de bronz, a fost emisa din ordinul senatului (senatus consulto), care i-a dedicat-o bunului imparat (optimo principi), ca fondator de colonii (conditor).

Evenimentul avea mare importanta in viata fiecarei provincii, dupa cum arata figuratia de pe reversul monedei, ritualul intemeierii s-a desfasurat dupa vechiul obicei roman, preluat de la etrusci (Etrusco ritu). Imparatul, imbracat in costum de ceremonie (cinctus Gabinus), intoarce cu plugul, tras de un taur alb si o vaca alba, brazda (sulcus primigenius), care trebuia sa marcheze, dupa ritualul traditional, incinta noului oras. Traian era reprezentat de guvernatorul provinciei, in cazul de fata Decimus Terentius Scaurianus. (Istoria Romanilor, 2001, p. 56, 57).

Rolul orasului de resedinta a guvernatorului ramane problematic, in schimb, a fost identificat si cercetat sediul procuratorului financiar al celor Trei Dacii - domus procuratoris. Prezenta stampilelor legiunii a III-a Flavia Felix atesta participarea militarilor la construirea coloniei, nu este clar daca complexul numit "faza de lemn a forului" fusese construit, de la inceput, drept centru civil al coloniei.

Descoperirile arheologice par sa asigure interpretarea in sensul unei prime faze, militare, de constructii de lemn, nemijlocit inainte de intemeierea coloniei, de altfel, aspectul initial al forului (faza de lemn) pare a confirma prezenta unei principia legionare. Profesorul I. Piso, conducatorul colectivului de cercetare de la Sarmizegetusa, considera ca rezultatele cercetarilor recente in for dovedesc ca a existat de la inceput aceeasi planimetrie, prin urmare chiar si faza de lemn apartine unui ansamblu civil.

Aspectul sitului arheologic si numarul impresionant al inscriptiilor (peste 600) indica o comunitate romana prospera si bine structurata, cu rol major inca de la inceputul ei in intreaga provincie, adevarata metropola a Daciei romane.

Cetatenii Sarmizegetusei au fost inscrisi in tribul Papiria, din care facea parte si fondatorul, imparatul Traian, nu numai orasul, ci si teritoriul Sarmizegetusei a fost colonizat cu cetateni romani, dupa cum releva stela funerara a lui Q. Canius Restitutus descoperita la Ad Mediam (Mehadia).

Orasul a fost inzestrat cu un teritoriu extrem de intins, care cuprindea aproape tot centrul provinciei, astfel, colonistii - cetateni romani optimo iure - dobandeau practic controlul economic asupra celor mai importante resurse ale noii provincii; la avantajele materiale si juridice se adauga prestigiul unei comunitati de cetateni romani intr-o lume provinciala pestrita si renumele primului loc al cultului imperial in noua provincie.

Descoperiri recente arata ca orasul a avut de la inceput numele complet de Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, iar acest element arunca o noua lumina asupra intentiilor lui Traian fata de dacii invinsi.

Epitetul Metropolis, menit sa sublinieze rolul proeminent al ctitoriei lui Traian in dezvoltarea urbana a Daciei pare a fi dat doar incepand cu domnia lui Severus Alexander, iar acest epitet subliniaza si calitatea Sarmizegetusei de centru al cultului imperial, orasul a beneficiat de ius Italicum, s-a afirmat ca acest privilegiu insemnat i-ar fi fost acordat inca de la intemeiere.

Astazi, pe baza analogiilor cu alte cazuri cunoscute precum si a evolutiei teritoriale a coloniei, se considera ca orasul a primit ius Italicum abia in timpul lui Septimius Severus, ca o compensatie pentru pierderile teritoriale suferite.

Teritoriul administrat de colonia Ulpia Traiana Sarmizegetusa apare ca foarte intins si foarte important, cuprinzand tot centrul Daciei Superior. Teritoriul atribuit coloniei pare sa fi inclus portul fluvial Dierna, culoarul Timis-Cerna, depresiunea Hategului cu valea Streiului, cursul mijlociu al Muresului, de la Micia la Germisara, valea Ampoiului inferior (cu importantul acces la minele de aur), valea inferioara a Tarnavelor, cursul inferior al Sebesului si depresiunea Miercurea Sibiului.

Este posibil ca in acest vast teritoriu diferite portiuni si diferiti pagi sa nu fi avut continuitate teritoriala, oricum, din acest vast ansamblu se desprindeau micile teritorii administrate de garnizoanele militare auxiliare, zona limitrofa castrului legionar de la Apulum si prata legionis. Vastul teritoriu colonial al Sarmizegetusei s-a redus mult in perioadele urmatoare, din el desprinzandu-se noi civitates de statut urban. (A. Husar, 2002, p. 126-129).

Ulterior, orasul a fost inconjurat cu ziduri puternice de piatra, avand in fata doua santuri de aparare, el prezenta o forma de patrulater si inchidea astfel intra muros o suprafata totala de 32,4 ha.

Dar, cu timpul, orasul s-a extins mult in afara incintei fortificate, unde se gaseau numeroase edificii publice si private: temple, amfiteatrul, vile, ateliere, case de locuit si altele, in faza de dezvoltare maxima a orasului, se apreciaza ca numarul total al populatiei se ridica la 15 000-20 000 de locuitori, ori chiar mai mult, dupa alti autori.

Oricum ar fi, cert este ca Ulpia Traiana Sarmizegetusa a fost in tot timpul stapanirii romane metropola administrativa, politica, culturala si religioasa a Daciei, sediul permanent al procuratorului financiar, cu toate ca guvernatorul provinciei isi avea resedinta la Apulum. (Istoria Romanilor, 2001, p. 57).

Cu toate acestea, guvernatorul provinciei isi petrecea o buna parte din an la Sarmizegetusa unde, intre altele, tinea si scaunul de judecata, orasul a fost resedinta oficiala a guvernatorilor si dupa 168-169, cand Dacia a fost pusa iarasi sub autoritatea suprema a unui legatus Augusti pro praetore de rang consular; la Sarmizegetusa si-a avut tot timpul resedinta procuratorul financiar al Daciei unitare, apoi al Daciei Superioare si, in sfarsit, al Daciei Apulensis.

Ulpia Traiana indeplinea si functii economice importante, firesti pentru o asezare situata la intretaierea marelui drum imperial, Lederata Palanca pe Dunare - Porolissum (Moigrad), cu cel care venea de la Drobeta, peste pasul Valcan.

Insemnatatea economica a orasului rezulta, in primul rand, din faptul ca aici isi avea resedinta administratia financiara a provinciei, cateva inscriptii marturisesc despre o vie activitate comerciala, dar Ulpia Traiana a fost si un centru productiv important, desi era depasit, in aceasta privinta, de Apulum.

Inscriptiile atesta aici existenta multor mestesugari grupati in colegii profesionale, iar descoperirile arheologice vorbesc despre bronzieri, caramidari, olari, sticlari, pietrari si sculptori. Productia mestesugareasca a orasului era destinata, in primul rand, nevoilor locale, adica nevoilor orasului si ale populatiei intinsului teritoriu rural aflat sub jurisdictia lui. (H. Daicoviciu, M. Petrescu-Dambovita, 1995, p. 230-231).

Dezvoltarea urbanistica si demografica a orasului a fost remarcabila si ea se poate compara cu cea a altor orase importante din diferitele provincii si chiar din Italia, fapt pus mereu in evidenta de cercetarile din ultimele decenii.

Complexitatea societatii locale este dovedita de existenta unei asociatii de Augustales (parveniti bogati, ce faceau parada de loialitate fata de imparat) si a unui puternic collegium fabrum.

La Ulpia Traiana s-au instalat de la infiintare si functionau principalele institutii provinciale, aici se gasea altarul dedicat imparatului (Ara Augusti), al carui cult oficial era condus de un sacerdos arae Augusti, preot ales din aristocratia provinciala.

Sacerdotul altarului imperial, despre care stim ca in secolul al III-lea era numit si coronatus trium Daciarum, era presedintele de rang ecvestru al adunarii generale a provinciei, concilium Daciarum trium, atestat epigrafic abia in timpul lui Severus Alexander, dar existent probabil indata dupa reorganizarea administrativa din anul 168.

Acest conciliu, ca organ autonom, devotat si loial fata de imparat, era format din delegati ai oraselor si ai localitatilor autonome din toata Dacia, delegati care, o data pe an, se adunau si discutau problemele mai importante ale populatiei urbane si rurale. El avea si dreptul sa formuleze plangeri adresate imparatului, impotriva abuzurilor unor functionari administrativi sau chiar a guvernatorului provinciei.

Cu toate aceste prerogative, conciliul nu dispunea decat de putere foarte limitata in jurisdictia, administratia si conducerea politica a provinciei, rolul sau de baza consta in intretinerea cultului imperial, in afirmarea ideii si puterii Romei, care, prin persoana imparatului, contribuia la coeziunea generala a provinciilor din imperiu.

Tot la Ulpia Traiana se afla cladirea numita tabularium provinciae, unde s-a instalat si functiona administratia intregii provincii si unde se pastrau arhivele cu registrele de cens, impozite si diferite venituri.

Printre edificiile publice si private din metropola, scoase la lumina pe cale arheologica, la loc de frunte se situeaza amfiteatrul (cu 5 200-5 400 de locuri pentru spectatori), schola gladiatorum, termele, templele diferitelor divinitati (Iupiter Dolichenus, Mithras, Liber Pater, Silvanus, Caelestis Virgo, Nemesis, Aesculap si Hygia), mausoleul familiei Aurelia, doua villae suburbanae si altele.

Forul, prezentat in centrul fiecarui oras roman, era impodobit cu statuile si inscriptiile onorifice ale imparatilor si ale guvernatorilor provinciei, iar in jurul lui se inaltau importante edificii publice, cimitirele, inca necercetate, se gaseau in afara orasului inconjurat cu ziduri.

Ulpia Traiana Sarmizegetusa, ca metropola a Daciei, dispunea de un foarte intins teritoriu rural, mai ales in zona transilvana, dar si in Banat.

Lipsita de garnizoana militara si asezata departe de un curs de apa, ea se bucura totusi de importantul avantaj ca se afla pe traseul drumului imperial, care, pornind de la Dierna, traversa provincia pe la Apulum si Napoca, ajungand pana la Porolissum. Astfel, legaturile metropolei cu cele mai multe din orasele, castrele, centrele economice si diferitele zone ale provinciei, mai cu seama in teritoriile intracarpatice, erau bine asigurate. (Istoria Romanilor, 2001, p. 57-58).

Despre viata intelectuala a Sarmizegetusei se cunosc putine date, desi metropola adapostea cele mai de seama scoli publice din toata provincia (ludus litterarius). Existau insa si scoli sau dascali marunti, care predau scrisul, cititul si socotitul, s-a gasit de exemplu, pe o caramida, alfabetul latin scris de trei ori de catre un necunoscut.

Ca manifestare literara, se cunoaste un epigraf versificat, cu multe greseli, stangacii si stihuri banale: "Hic pietatis honos, haec sunt pia dona mariti cui multum dilecta fui ego Marcellina pro merita. Cernis que mihi solus coniux Aelius, eoque post obitum meum amoris dicat''. (Aceasta este pretuirea virtutii, acestea sunt pioasele daruri ale sotului, caruia eu, Marcellina, i-am fost mult draga pentru calitatile mele. Iata ce-mi aduce unicul meu sot, Aelius, care si dupa moarte isi aminteste de dragostea noastra).

Viata orasului Sarmizegetusa s-a stins cu incetul dupa parasirea Daciei, urmele unei populatii locuind intre ruinele ei se mai pot surprinde in veacul al IV-lea, prin monede (intre care si un tezaur de la Valentinian I si Valens), ceramica, o lampa de lut din secolul al IV-lea (Muzeul din Deva), si alte obiecte marunte. (D. Tudor, 1968, p. 102, 103).