Definirea si continutul functiilor manageriale

DEFINIREA SI CONTINUTUL FUNCTIILOR MANAGERIALE

Functiile (atributele) manageriale, ca insusiri esentiale ale activitatii de conducere, au fost formulate prima oara in anul 1916 de catre Henry Fayol, care considera ca activitatea "administrativa" sau de conducere poate fi definita prin cinci infinitive: a prevedea, a organiza, a comanda, a coordona si a controla.

Functiile conducerii, acceptate asa cum au fost formulate la inceputul secolului de catre H. Fayol, reprezinta expresia unei diviziuni rationale a muncii de conducere. In literatura de specialitate (Mihut, I., 1981), functiile conducerii se definesc ca eforturi de gandire si actiune rationala, specifice activitatii de conducere, care declanseaza un ciclu logic de descifrare a evenimentelor viitoare, de pregatire, planificare si organizare a mijloacelor existente, de cunoastere si influentare a oamenilor. Scopul il constituie realizarea unitatii de actiune, in vederea dinamizarii proceselor din intreprindere, in raport de obiectivele urmarite. Datorita pe de o parte afirmarii relatiilor existente in cadrul economiei de piata, iar pe de alta parte a desfasurarii revolutiei stiintifico-tehnice contemporane, functiile manageriale n-au putut ramane aceleasi in forma si continut, ele au fost supuse unor transformari substantiale.

Realizarea unor stari de echilibru dinamic a economiei se poate obtine prin exercitarea functiei de previziune-planificare, avand componente, ca: diagnoza, planuri, programe care, prin metodele si tehnicile folosite, fundamenteaza stiintific ansamblul eforturilor si actiunilor de dimensionare a viitorului intreprinderii. Efortul de gandire si actiune a conducerii in domeniul organizarii manifesta si el noi valente. Actiunile de organizare fiind o consecinta a impulsurilor rezultate ca urmare a exercitarii functiei de previziune-planificare, se disting in primul rand, prin latura dinamica a structurilor functionale si de productie. Eforturile specifice functiei de organizare sunt concentrate atat intr-o actiune unitara de folosire eficienta a resurselor si mijloacelor materiale si umane disponibile, cat si de creare a unor structuri organizatorice adecvate, care sa constituie un mecanism permanent al conducerii.

Elementele de comanda ale functiei clasice isi pierd din importanta in societatea noastra, fiind tot mai mult inlocuite printr-un ansamblu de eforturi individuale si colective de argumentare si motivare, care au menirea sa convinga, sa antreneze oamenii la realizarea obiectivelor stabilite.

O problema importanta a conducerii intreprinderilor, care sunt din ce in ce mai complexe si cu o mai mare dispersare in teritoriu o constituie armonizarea tuturor activitatilor, lucru care se realizeaza cu ajutorul functiei de coordonare. In ansamblul insusirii activitatilor de conducere se incadreaza organic procesul de control, care este strans legat de stabilirea obiectivelor, de elaborarea si transpunerea in practica a deciziilor, de realizarea sarcinilor de plan. Totodata, controlul are menirea sa dezvaluie noi rezerve ale progresului economic si social, sa determine folosirea eficienta a potentialului material si uman existent in intreprindere.

Functiile manageriale nu pot fi concepute si exercitate independent una de alta, ci trebuie sa fie legate intre ele prin modul de desfasurare a muncii de conducere. Astfel, o activitate este corect dirijata daca se respecta succesiunea: fixarea obiectivelor (prevederea), definirea metodelor si mijloacelor de realizare a lor (organizarea); dispozitia si antrenarea executantilor (comanda, decizia), armonizarea si sincronizarea activitatilor necesare (coordonarea), evaluarea rezultatelor in raport cu obiectivele (controlul).