Definirea conducerii, scurt istoric

Definirea conducerii, scurt istoric

Conducerea reprezinta o relatie sociala, relatia dintre conducator si condusi (sef-subalterni).

"Obiectul" conducerii il reprezinta deci, oamenii. In orice activitate se combina trei elemente: oamenii, ideile oamenilor si lucruri, obiecte.

Dintre acestea, in sens autentic, restrictiv, conducerea se refera doar la oameni si, eventual la ideile lor. Lucrurile, obiectele (masini, utilaje, materii prime, materiale etc.) nu se conduc, ci se manevreaza, se manipuleaza, se gestioneaza, se administreaza.

Evolutia conceptiilor despre conducere a parcurs in mare, trei etape:

etapa conducerii empirice, de la inceputurile societatii si pana in primul deceniu al secolului XX. In aceasta etapa, conducerea era inteleasa ca fiind bazata pe experienta, precedenta, intuitie, simtul (harul) conducatorului;

etapa inceputurilor conducerii stiintifice, din deceniile I-II ale secolului trecut, pana in deceniile V-VI. Este etapa in care apar lucrarile fundamentale ale celor care au pus bazele stiintei conducerii. Este vorba de lucrarea cu care s-a impus F.W. Taylor (inginer, 1856-1916), "Principiile managementului stiintific" publicata  in anul 1911, ca rezultat al cercetarilor incepute in jurul anului 1890 intr-o otelarie la Midvale Steele Company, in SUA (P. Pufa, op. cit.). In esenta, taylorismul se sprijina pe patru principii:

a) analiza exhaustiva a miscarilor de munca (cu ajutorul cronometrului);

b) selectia si formarea muncitorilor pentru posturile de munca pe care le vor deservi;

c) motivatia pentru munca o constituie primordial banii primiti de muncitor;

d) diviziunea transanta intre munca de executie si cea de conducere.

Obiectivul principal al taylorismului a fost, eliminarea timpilor "morti", a pauzelor "inutile", din activitatea omului si a functionarii masinii.

Apoi, in 1916, H.H. Fayol publica lucrarea "Administrarea generala si industriala".

etapa conducerii stiintifice propriu-zise, incepand cu deceniile V-VI ale secolului XX si pana in zilele noastre, cand conducerea a devenit o stiinta, bazata pe interdisciplinaritate si caracter sistemic.

In literatura de sociologia conducerii si nu numai, se face distinctie intre "stiinta conducerii" si "conducerea stiintifica".

Exista o stiinta a conducerii formata din:

teoria conducerii, care este compusa din notiuni, concepte, enunturi, legi;

metodologia conducerii, adica ansamblul de metode, procedee specifice utilizate in domeniul conducerii (exemplu: metoda conducerii prin obiective; metoda drumului critic; metoda brainstormingului (asaltarea creierului) etc.;

tehnologia conducerii, adica suportul tehnic, material, utilizat pentru realizarea procesului de conducere (de la telefon, fax, pana la INTERNET).

Conducerea stiintifica desemneaza modul concret de aplicare efectiva a stiintei conducerii. Uneori este denumita si "arta conducerii".

Exista numeroase clasificari ale conducerii:

A. Dupa nivelul la care se realizeaza:

conducere macroeconomica, la nivelul economiei, a unei ramuri a ei sau a unor sectoare ale vietii sociale;

conducerea microeconomica, la nivelul organizatiilor, unitatilor industriale, la nivelul firmelor etc.

La randul ei, conducerea microeconomica poate fi:

Q conducere superioara sau strategica, la nivelul unei regii, al unei universitati;

Q conducere medie sau tactica, la nivelul intreprinderii, al facultatii etc.;

Q conducere de executie, la nivel de sector, sectie, catedra etc.