Fundamentarea programului de aprovizionare al unitatilor economice

FUNDAMENTAREA PROGRAMULUI DE APROVIZIONARE AL UNITATILOR ECONOMICE

1. NOMENCLATORUL DE MATERIALE SI ECHIPAMENTE

1.1. Definitia si scopul elaborarii nomenclatorului

Activitatea de aprovizionare incepe, de fapt, odata cu elaborarea nomenclatorului de materiale si echipamente, deoarece ele formeaza obiectul acestuia.

La elaborarea nomenclatorului de materiale si echipamente colaboreaza toate compartimentele si subunitatile intreprinderii.

Acesta serveste urmatoarelor scopuri:

asigura nevoile intreprinderii cu materiale si echipamente intr-o anumita perioada (luna, trimestru, semestru, an) pentru care se determina necesarul de aprovizionat;

serveste la intocmirea cererilor de resurse materiale si echipamente pentru elaborarea ofertelor catre furnizorii interni si externi;

cunoasterea in detaliu a materialelor si structurii consumului intreprinderii, pentru a realiza o concordanta cu nevoile reale de consum ale acesteia;

cunoasterea pretului de oferta pentru a se putea determina cheltuielile de optimizare, transport, manipulare, astfel incat sa se poata alege un material care sa asigure cel mai mic pret de achizitie;

posibilitatea clasificarii si codificarii sau simbolizarii materialelor si echipamentelor, in vederea prelucrarii automate a datelor;

determinarea si asigurarea din timp a capacitatilor de depozitare, conservare, stocare;

cunoasterea in orice moment a stocurilor din depozite, sectii de fabricatie cat si a materialelor care nu mai sunt necesare pentru a putea fi valorificate in afara intreprinderii.

Definitie: Nomenclatorul de materiale si echipamente este o lista care cuprinde toate resursele de materii prime, materiale, piese de schimb, subansambluri si alte repere necesare unitatii economice in procesul de productie.

Acestea sunt ordonate dupa anumite criterii:

- caracteristicile fizico-chimice;

- dimensiuni-configurative;

- calitate;

- sursa de furnizare (furnizorii);

- preturile de oferta;

- conditiile de livrare-furnizare.

Pe baza acestui nomenclator se elaboreaza 'fisierul de materiale', care va fi actualizat ori de cate ori este nevoie. Fisierul de materiale contine cate o cartela(fisa), pentru fiecare material si echipament de care unitatea economica are nevoie in procesul de productie.

Ca subdiviziuni de clasificare a resurselor materiale se folosesc in general: grupa, subgrupa, familia, clasa, tipul, sortimentul, dimensiunea, marca (calitatea).

Principalul criteriu de clasificare este cel al naturii resurselor materiale, produselor sau echipamentelor tehnice; dupa acest criteriu se disting: grupa metalelor feroase, a celor neferoase, a materialelor si produselor din lemn, a produselor petroliere, a componentelor electronice si electrotehnice etc. Fiecare grupa se subdivide in subgrupe, familii, clase etc., pana la gradul de detaliere cerut de norma tehnica, caietul de sarcini etc.

1.2. Clasificarile folosite la elaborarea nomenclatorului

1.2.1. Clasificarea materiilor prime si materialelor bazata
pe tehnologia de fabricatie

a) familia de produse , reprezinta ansamblul de bunuri si servicii care permite satisfacerea unei nevoi sau a unei cereri si care au aceleasi caracteristici de baza;

b) clasa de produse sau grupa de bunuri sau servicii, sunt cele care, in sanul unei familii de produse au coerenta functionala, dar se deosebesc din punct de vedere al calitatii materialelor din care sunt confectionate, clasele fiind I, II, III;

c) linie de produse; o linie de produse este data de ansamblul de bunuri si servicii care sunt strans legate pentru ca functioneaza in acelasi mod, sunt cumparate de acelasi grup de consumatori, sunt achizitionate pe aceeasi piata sau se situeaza in acelasi evantai de pret (televizoare, cafetiere);

d) tip de produse; un tip de produse este compus de ansamblul de articole care, in sanul aceleiasi linii de produse, contribuie la a da produsului diferite forme (veioze);

e) articol; in sanul unei linii de produse, un articol este o unitate distincta care se diferentiaza prin marime, specificatii tehnice, compozitie, pret etc.

1.2.2. Clasificarea materialelor si echipamentelor din punct de vedere al importantei in consum

a) materiale si componente; se cuprind aici materialele si componentele care se transforma complet in cursul procesului de fabricatie si se inglobeaza integral in produsul finit;

b) echipamentele; nu sunt integral consumate in cursul unui ciclu de productie si apar in costuri cu o fractiune din valoarea lor, corespunzatoare amortizarii, adica a acelei parti echivalente cu deprecierea lor in perioada respectiva;

c) furnituri si servicii; sunt bunuri care intervin pentru a sprijini productia, pentru intretinerea si reparatia masinilor, pentru depozitare, conservare, paza, servicii contabile, juridice, financiare, publicitare etc. Acestea sunt luate in calcul integral sau partial.

1.2. Clasificarea de tip marketing, specifica pentru
nomenclatorul de bunuri de consum

a) produse conventionale; sunt numite astfel, pentru ca este vorba de bunuri ce se cumpara in mod obisnuit, fiind bunuri de prima necesitate care se achizitioneaza zilnic si care fac parte din viata cotidiana a cumparatorilor;

b) produse ce se vand prin boutique-uri, mici magazine sau pravalii: sunt bunuri omogene (imbracaminte, incaltaminte, cosmetice etc.) a caror calitate este relativ apropiata insa se deosebesc din punct de vedere al pretului, care devine principalul reper pentru consumatori si bunuri eterogene, care se deosebesc prin aspectul exterior si prin caracteristici;

c) produse destinate unui public de specialisti sau de initiati. Aceste bunuri prezinta caracteristici unice, adesea asociate marcilor comerciale cunoscute de clientela;

d) produse 'neasteptate', necunoscute, compuse din bunuri pe care consumatorul nu le stie sau daca le stie nu le cumpara in mod obisnuit. Sunt in special produsele noi, care se lanseaza acum pe piata si pentru care intreprinderile trebuie sa desfasoare o activitate promotionala in vederea atragerii clientelei.

1.2.4. Clasificarea bunurilor dupa elasticitatea cererii

a) clasificarea dupa elasticitate - pret direct. Se considera ca cererea pentru un produs descreste cand pretul sau creste si invers;

b) clasificarea dupa elasticitate - pret in crestere la mai multe produse. Se stabileste elasticitatea cererii produsului X in functie de pretul produsului Y, fiind incadrate in aceasta situatie urmatoarele cazuri:

1. produsele sunt substituente. In acest caz consumatorul considera ca poate inlocui un produs cu altul, deci produsele sunt in concurenta;

2. produsele sunt complementare, deci nu pot fi utilizate decat impreuna;

produsele sunt independente, deci influenta reciproca de pret este semnificativa.

1.2.5. Clasificarea manageriala a produselor

Elementul determinant al acestei clasificari este faptul ca persoanele care cumpara produsul vor sa cunoasca toate caracteristicile produsului, deci clasificarea se face dupa importanta 'costului de informare', suportat de consumatori. Din acest punct de vedere sunt trei tipuri de produse:

a) produse generale, cand acestea contin caracteristici foarte usor si rapid de sesizat de consumatori cand le achizitioneaza. Costul informatiei consumatorului este foarte redus in masura in care caracteristicile produsului se constata usor, iar evaluarea lor este simpla;

b) produse noi, care contin caracteristici pe care consumatorul nu le cunoaste complet decat dupa utilizare, cand cunoscand caracteristicile poate sa cumpere din nou: vin, un disc, un film etc.;

c) produsele renumite, cu reputatie deosebita, ale caror caracteristici nu apar complet decat dupa consumare. Aceasta deoarece cand cumpara consumatorul se informeaza din reclama, publicitate, cunoaste marca produsului, insa niciodata nu l-a cumparat. Fac parte din aceasta categorie produsele cu caracteristici superioare sau care se imbunatatesc mereu, dar la care pretul este in scadere, ceea ce denota o anumita strategie concurentiala pe piata a intreprinderii.

1.2.6. Alte clasificari

- dupa rolul pe care il au in desfasurarea activitatii unitatilor economice:

- materii prime de baza;

- materiale auxiliare;

- piese de schimb;

- carburanti si lubrifianti.

- dupa destinatia de folosire - consum:

- materiale destinate productiei de baza;

- materiale destinate activitatii auxiliare sau de servire pentru:

- revizii, reparatii, intretineri;

- confectii ambalaje;

- conditii de munca;

- S.D.V.-uri (scule,dispozitive verificatoare);

- functionarea normala a masinilor, utilajelor, instalatiilor.

- dupa natura resursei:

- materiale metalurgice feroase si neferoase;

- materiale si produse din lemn;

- materiale si produse chimice;

- materiale textile.

- dupa sursa de provenienta:

- din tara;

- din import.

- dupa forma de aprovizionare:

- care se asigura direct de la producatori;

- care se asigura de la unitati en-gros.

- dupa forma de prezentare:

- semifabricate;

- produse finite.

1. Etapele elaborarii nomenclatorului de materiale si echipamente

Elaborarea nomenclatorului presupune parcurgerea a doua etape mari:

I. Pregatirea actiunii, care consta in strangerea tuturor informatiilor din care se vor separa datele necesare definirii continutului viitorului nomenclator, cat si stabilirea formei de prezentare a acestui instrument.

II. A doua etapa are in vedere elaborarea propriu zisa a nomenclatorului de materiale si echipamente, care presupune parcurgerea urmatoarelor momente de lucru:

1. Intocmirea listei centralizatoare a resurselor materiale

Fiecarui articol i se precizeaza denumirea reala, generala sau detaliata, necesare clasificarii si codificarii ulterioare cat si pentru facilitarea comunicarii in limbaj comun, intre utilizatorii interni si externi.

2. Restructurarea si rearanjarea articolelor (materii prime, materiale, piese de schimb etc.) pe grupe, subgrupe, feluri, tipuri si alte subdiviziuni si stabilirea locului fiecaruia in cadrul nomenclatorului. Aceasta actiune este deosebit de complexa, prezinta un apreciabil grad de tehnicitate si complexitate si necesita un important volum de munca. Aceasta operatiune asigura premisele necesare utilizarii tehnicii electronice de calcul in activitatea de culegere, prelucrare, transmitere si inmagazinare-depozitare a datelor si informatiilor referitoare la resursele materiale.

ELABORAREA NOMENCLATORULUI DE MATERIALE. SEGMENTAREA NOMENCLATORULUI SI GRUPAREA PE ZONE CONFORM
METODEI A.B.C
- studiu de caz -

- lei -

Reprezentare grafica:

Codificarea (indexarea) materialelor, pieselor de schimb si a altor repere incluse in nomenclator.

Codificarea reprezinta operatiunea prin care, folosind un sistem de indexare, se atribuie fiecarui articol un simbol in scopul substituirii denumirii acestuia care serveste la inregistrarea, colectarea si prelucrarea, prezentarea si analiza informatiei economice. Ele se inscriu pe documentele care circula in cadrul relatiilor care se stabilesc intre compartimentele si subunitatile intreprinderii sau cu furnizorii. Prin cod se asigura:

- denumirea intr-o forma prescurtata a articolelor din nomenclator;

- cresterea operativitatii in vehicularea informatiei;

- simplificarea operatiilor de completare a unor purtatori de informatii;

- prelucrarea in sistem computerizat a datelor.

Cel mai utilizat sistem de codificare este sistemul numeric combinat Exemplu de cod dupa aceasta varianta pe lungimea a cinci subdiviziuni:

0 - 1 - 00 - 03 - 001

grupa subgrupa felul tipul sortimentul

O atentie deosebita trebuie acordata verificarii inscrierii codurilor pe diverse documente, operatie care in mod curent se realizeaza cu ajutorul unei 'cifre de control', care se ataseaza codului pentru care se determina (insotindu-l permanent).

Se pot adopta diverse variante de combinatie a cifrelor de codificare. Indiferent de varianta, sistemul utilizat trebuie sa permita obtinerea unor coduri cu un numar de caractere relativ redus. Pentru simplificarea actiunii de codificare, s-au creat sisteme informatice adecvate . Codificarea o face calculatorul sau sistemul de stabilire a preturilor (bare + coduri).

TREAPTA

Fig. 1. Modalitate concreta de elaborare a codurilor

CALCULUL CIFREI DE CONTROL

- studiu de caz -

O modalitate de determinare a cifrei de control foloseste relatia:

C = r - R

C = cifra de control;

r = modulul care este prestabilit (cel mai folosit: cifra 9);

R=restul impartirii.

Restul impartirii se determina aplicand relatia:

n

∑ Qk x Wk

k =1

R = -------

r

Qk = numerele codului

Wk = ponderi

deci:

ca modul (r) = 9

ca ponderi = 8, 7, 5, 4, 2,1

si atunci se pot aranja in tabelul:

n

∑ Qk x Wk

k =1 117

--- = 13 si rest 0

r 9

C = r - R = 9 - 0 = 9

La acelasi rezultat se ajunge daca se face suma cifrelor componente ale relatiei Qk x Wk

n

∑ Qk x Wk

k =1 36

--- = 4 si rest 0; 9 - 0 = 9

r 9

4. Nominalizarea in dreptul fiecarui articol din nomenclator a tuturor furnizorilor cunoscuti si a preturilor de oferta respective Aceasta permite ca in orice moment, factorul interesat sa se poata informa si sa cunoasca toate sursele de furnizare pentru un anumit tip de resursa materiala. Se poate include in nomenclator si modalitatea de plata, conditiile de transport, adresa furnizorului etc.

Pe aceasta baza se elaboreaza 'fisierul furnizorilor', care contine 'cartela informativa' pentru fiecare furnizor.

In concluzie un nomenclator trebuie sa asigure informarea completa, la zi, a factorilor interesati asupra elementelor materiale necesare unitatii economice cat si a surselor potentiale de furnizare si trebuie sa raspunda urmatoarelor cerinte:

- sa fie relativ complet, sa cuprinda toate articolele de care are nevoie intreprinderea, pe toate subsistemele componente, pe intreaga perioada de gestiune;

- sa prevada pozitii de rezerva pentru includerea ulterioara in cadrul nomenclatorului a noi articole neprevazute sau neidentificate initial sau pur si simplu omise;

- sa cuprinda fiecare articol destinat la o singura pozitie si sa ii corespunda un singur cod;

- sa fie completat la zi cu noile informatii care impun aceasta operatiune.

FUNDAMENTAREA PLANULUI DE APROVIZIONARE

- studiu de caz -

Probleme:

1. O fabrica de confectii barbatesti produce anual:

200.000 costume

1.000.000 pantaloni

300.000 sacouri

stofa folosita este de lana de tip "i"

Consumurile specifice de stofa sunt, conform documentatiei tehnice de executie, a planurilor (retetelor) de croire de:

4 ml / costum;

1,20 ml / pantalon;

2,80 ml / sacou.

Sa se determine necesarul anual de consum (Npl) de stofa.

Pentru calcul se foloseste metoda directa, relatia fiind:

Npl = ∑ Qi x nci

Qi = productia de executat la produsul "i"

nci = norma de consum de stofa pe unitatea de produs.

Npl = 200.000 x 4 + 1.000.000 x 1,20 + 300.000 x 2,80 = 2.840.000 ml

Deci necesarul anual de consum de stofa din lana tip "i" este de 2.840.000 ml.

2. O intreprindere producatoare de profile de aluminiu, utilizate pentru decoratiuni interioare in spatii comerciale, institutii publice, birouri etc., a utilizat in anul de baza 600 de tone lingouri de aluminiu, obtinand o productie de 1.000.000.000 u.v. Pentru noul an de plan se estimeaza o productie de 1.400.000.000 u.v. in conditiile reducerii consumului de lingouri din aluminiu cu 8 la suta ca urmare a aplicarii unor masuri tehnico-organizatorice.

In aceste conditii sa se determine necesarul de consum de lingouri de aluminiu.

Rezolvare

In acest sens se foloseste metoda coeficientilor dinamici conform relatiei:

100-Pr

Npl = Cr x K x ---

100

Cr = consumul efectiv inregistrat in anul de baza pentru realizarea productiei Qo;

Pr = procentul de reducere a consumului de materie prima, ca rezultat al masurilor prevazute pentru aplicare in acest sens;

K= coeficientul care exprima modificarea volumului productiei de executat in anul de plan (Qpl), fata de cel realizat in anul de baza (Qo) si se calculeaza cu ajutorul relatiei:

Qpl

K = ---

Qo

Qpl 100 - Pr

Npl = Cr x --- x ------

Qo 100

1.400.000.000 100 - 8

Npl = 600 x ------ x ----- = 772,8 tone

1.000.000.000 100

O fabrica de articole din portelan si-a propus pentru planul pe anul urmator o productie de 2.200.000 buc. cani de ceai. In anul de baza productia a fost de 770.000 buc., stocul fizic efectiv in lunile ianuarie-octombrie la acest produs s-a prezentat in bucati astfel: 42.000, 49.000, 160.000, 80.000, 110.000, 100.000, 120.000, 40.000, 90.000. 49.000 buc. Pentru anul de plan se prevede diminuarea timpului de stationare a produsului in medie cu 25%.

Sa se estimeze stocul de desfacere la produsul cani de ceai pentru anul de plan, stiind ca fabrica lucreaza 220 zile pe an.

Rezolvare

Se determina stocul mediu fizic inregistrat in anul de baza (Sd) cu ajutorul relatiei:

n

∑ Sdi

i =1

Sd = -----

n

Sdi = stocurile de desfacere efective, inregistrate in anul de baza.

Deci,

42000+49000+160000+80000+110000+100000+120000+40000+

Sd = --------------------------

n

90000+49000 840.000

------- = ------- = 84.000 buc.

n 10

. Se calculeaza timpul de stationare in depozit a produsului (Ts) cu ajutorul relatiei:

_

Sd

Ts = ---

qzo

qzo = productia medie zilnica (sau ritmul mediu zilnic de productie);

Qo

qzo

Z

Qo = productia realizata in anul de baza;

Z = numar de zile lucratoare in anul de baza.

770.000

qzo = ---- = 500 buc./zi

220

84.000

Ts = ---- = 24 zile

500

. Se corecteaza timpul de stationare in depozit a produsului Ts, cu procentul de reducere estimat pentru anul de plan (Pr):

100 - Pr 100 - 25

Tdl = Td x ---- = 24 x ---- = 18 zile

100 100

. Se determina productia medie zilnica prevazuta a se inregistra in anul de plan (qz

Q 2.200.000

qz = --- = ------ = 10.000 buc/zi

Z 200

. Se calculeaza stocul de desfacere pentru anul de plan urmator, care in cazul de fata este de 180.000 buc.:

Sd = Td x qz = 18 x 100.000 = 180.000 buc.

4. O fabrica de incaltaminte si-a propus pentru anul de plan realizarea a 1.000.000 perechi de pantofi; timpul mediu de stationare in depozit a produselor pentru formarea unor loturi unitare, complexe este de 7 zile. In momentul elaborarii planului de desfacere, in depozitul de produse finite existau 25.000 de perechi de pantofi; pana la finele anului curent se prevede sa se produca 100.000 perechi de pantofi si sa se livreze 98.000 perechi de pantofi. La inventarul efectuat la inceputul anului de plan s-a stabilit ca in depozit exista 27.500 perechi pantofi.

Pe baza datelor de mai sus, se pune problema estimarii volumului desfacerilor stiind ca fabrica lucreaza 250 zile pe an.

Rezolvare:

Volumul desfacerilor se calculeaza conform relatiei:

Vd = Q + Spi + SSf

Q = productia prevazuta pentru fabricatie;

Spi = stocul preliminat de produse finite la inceputul perioadei de gestiune;

Ssf = stocul de produse finite la sfarsitul perioadei de gestiune.

Spi = Sex + Qr - Lr

Sex = stocul de produse finite existent la momentul elaborarii planului de desfacere (se preia din fisele de produse finite ale depozitului);

Qr = productia de realizat pana la sfarsitul perioadei curente de gestiune (anul crt.);

Lr = livrari de efectuat pana la finele anului curent.

Stocul de produse finite la sfarsitul perioadei de gestiune (Ssf) este dat de stocul de desfacere (Sd), care se calculeaza cu ajutorul relatiei:

Ssf = Sd = Ts x qms

Ts = timpul de stationare a produselor finite in depozitul de desfacere;

qms = productia medie zilnica(ritmul), care se calculeaza cu ajutorul relatiei:

Q

qms = ---

Z1

in care Z1, reprezinta numarul de zile lucratoare dintr-un an.

Deci:

1.000.000

qms = ------ = 4.000 perechi/zi

250

Ssf = Sd = 7 x 4000 = 28.000 perechi pantofi

Spi = 25000 + 100000 - 98000 = 27.000 perechi pantofi

Vd = 1.000.000 + 27.000 - 28.000 = 999.000 perechi pantofi

La inceputul anului, prin inventar se constata ca exista un stoc fizic real de 27.500 perechi pantofi, cu 500 perechi mai mult fata de stocul preliminat pentru inceputul anului. Situatia impune corectia volumului de desfacere in sensul majorarii acestuia cu diferenta D si (Sri - Spi), astfel:

Vd1 = Vd + D Si

Vd1 reprezinta volumul desfacerilor corectat in functie de situatia dintre stocul fizic real la inceputul anului (stabilit prin inventar - Sri) si cel preliminat pentru momentul respectiv.

DSi = Sri - Spi = 27.500 + 27.000 = 500 perechi pantofi

Vd1 = 999.000 + 500 = 999.500 perechi pantofi.

2. STRUCTURA SI INDICATORII PLANULUI DE APROVIZIONARE MATERIALA

2.1. Structura materiala a planului si a programelor de aprovizionare a unitatilor economice

Desfasurarea normala a activitatii intreprinderilor presupune asigurarea in conditii economice, in timp util, ritmic, in cantitatile, calitatea si sortimentatia prevazuta a tuturor resurselor materiale si energetice necesare pentru destinatiile de consum si in primul rand pentru productia de baza. Aceasta se realizeaza prin elaborarea inainte de inceperea perioadei de gestiune a unei strategii, a unui plan si a unor programe de aprovizionare judicioase. Prin aceasta se urmareste nominalizarea cererilor de resurse materiale ale intreprinderii pe o perioada, de regula pana la un an, pe categorii de resurse (materiale, echipamente, piese de schimb etc.), nivelul acestora si sursele de acoperire. Datele sunt estimate fie in functie de elementele certe cunoscute, fie in functie de previziuni. Datele certe sunt evaluate pe baza comenzilor ferme de productie si a contractelor economice prin care se creeaza un anumit grad de certitudine.

Prin continut, planul si programele de aprovizionare raspund la intrebarile specifice subsistemului de asigurare materiala:

- ce trebuie comandat si asigurat pentru perioada de gestiune (stabilirea structurii materiale a planului si programelor de aprovizionare);

- in ce cantitate urmeaza a fi aprovizionata resursa materiala respectiva;

-din ce surse si in ce proportie se prevede acoperirea necesitatilor;

Resursele materiale necesare unei unitati economice se diferentiaza dupa mai multe criterii astfel

- dupa importanta pentru activitatea economica a intreprinderii (vitale, de importanta mare, medie, mica);

- dupa aria (sfera) consumului:

1. materiale de uz general (utilizabile pe o paleta extinsa de destinatii si de un numar mare de consumatori);

2. materiale specifice (consumabile pe o singura destinatie de unul sau un numar restrans de utilizatori);

- dupa destinatia de folosire (consum):

- pentru productia de baza care defineste profilul unitatii economice;

- pentru activitatea auxiliara sau de deservire:

- revizii tehnice si reparatii;

- ambalaje;

- conditii normale de munca;

- functionarea normala a masinilor, utilajelor si instalatiilor;

- productia de S.D.V.- uri(scule, dispozitive, verificatoare);

- dupa natura resursei:

- materiale metalurgice feroase;

- materiale metalurgice neferoase;

- materiale si produse plate din lemn;

- materiale si produse chimice;

- combustibili si lubrifianti;

- materiale textile;

- dupa sursa de provenienta:

- din tara;

- din import;

- dupa forma de aprovizionare:

- direct de la producatori;

- din comertul en gros;

- dupa forma si stadiul tehnic de prezentare (prelucrare):

- aflate in fazele primare de prelucrare;

- cu un grad avansat de prelucrare;

- cu un grad definitiv de prelucrare;

- dupa efortul financiar antrenat la cumparare:

- foarte mare;

- mare;

- mediu;

- redus;

- dupa gradul de certitudine (sau de risc) in asigurarea de pe piata:

- mare;

- mediu; sau - necritice;

- mic; - critice;

- dupa posibilitatile de substituire:

- nesubstituibile;

- partial substituibile;

- integral substituibile.

Cunoasterea unor asemenea diferentieri ale resurselor materiale este necesara pentru a se realiza rolul si importanta diferita a acestora pentru activitatea unitatii, atentia si gradul de exigenta care trebuie manifestate in procesul aprovizionarii si gestionarii lor, strategia care trebuie avuta in vedere in procesul asigurarii materiilor prime si materialelor, sistemele si tipurile de gestiune cele mai eficiente etc.

Fazele procesului de aprovizionare care implica un volum mare de munca sunt

- planificarea;

- programarea;

- organizarea;

- derularea;

- evidenta;

- urmarirea;

- controlul;

- analiza;

- evaluarea.

Desfasurarea cu operativitate si eficienta a procesului de aprovizionare necesita un sistem informational adecvat.

2.2. Indicatorii care definesc continutul planului de aprovizionare materiala

Prin planul de aprovizionare se contureaza politica globala in asigurarea bazei materiale si cu echipamentele necesare a unitatii economice pe o perioada de timp (de obicei un an).

Obiectivul de baza al planului si programelor de aprovizionare materiala este acoperirea completa si complexa a cererilor de consum ale intreprinderii, cu resurse materiale de calitate, ritmic si la timp, in conditiile unei stricte corelatii a momentelor calendaristice de aducere a acestora cu cele la care se manifesta consumul lor, asigurate de la furnizori care practica preturi de vanzare avantajoase, prezinta grad ridicat de certitudine in livrari, care antreneaza pentru achizitie, transport si stocare un cost minim.

Acestui obiectiv de baza i se asociaza o serie de obiective derivate

- formarea unor stocuri minime necesare, care sa asigure o viteza accelerata a mijloacelor circulante;

- mentinerea stocurilor efective in limitele maxime si minime stabilite;

- protectia si conservarea rationala a resurselor materiale pe timpul depozitarii - stocarii;

- asigurarea unui grad de certitudine ridicat in aprovizionarea materiala pe un orizont lung de timp;

Pentru punerea in aplicare a unor asemenea obiective exista urmatoarele modalitati de actiune

- elaborarea unor planuri si programe de aprovizionare bine fundamentate;

- prospectarea pietei in amonte in vederea depistarii furnizorilor cu cele mai avantajoase conditii de livrare;

- pregatirea judicioasa a negocierilor in scopul obtinerii unor preturi avantajoase, rabaturi, bonificatii;

- asigurarea unor relatii comerciale de lunga durata cu furnizorii;

- folosirea calculatorului in dimensionarea stocurilor, urmarirea si controlul acestora;

- asigurarea celor mai bune conditii de protectie si conservare pe timpul stocarii.

Continutul final al planului de aprovizionare trebuie sa reflecte real volumul necesarului de consum in raport cu programele de productie, tendintele si mutatiile care se inregistreaza pe piata interna si internationala de materii prime.

Ca urmare strategia de aprovizionare trebuie sa aiba in vedere:

- modificarile de ordin tehnic, tehnologic si organizatoric;

- rezultatele cercetarilor stiintifice in ce priveste:

- folosirea inlocuitorilor;

- folosirea materialelor refolosibile;

- reducerea consumurilor specifice de resurse materiale si energetice;

- mutatiile de pe piata de furnizare.

Deci, prin strategia de aprovizionare se urmareste o stricta corelare intre necesitatile de consum ale unitatilor economice si potentialul, pe structura de resurse materiale ce poate fi asigurat, in scopul indeplinirii obiectivelor de ansamblu ale activitatii unitatii economice.

Continutul planului si programelor de aprovizionare a unitatilor economice se defineste prin mai multi indicatori specifici, care in functie de natura lor economica pot fi grupati in doua categorii:

a. INDICATORI, care reflecta necesitatile (cererile) de consum de materii prime, materiale, combustibili, energie, lubrifianti, piese de schimb, destinate realizarii activitatii de ansamblu a unitatii economice, in primul rand a celei de baza (fabricatia de produse, executarea de lucrari sau prestatii de servicii) in vederea indeplinirii obiectivelor strategice finale;

b. INDICATORI, care evidentiaza sursele si potentialul de acoperire cantitativa si structurala cu resurse materiale a necesitatilor de consum.

CONTINUTUL SI STRUCTURA PLANULUI SI PROGRAMELOR DE APROVIZIONARE MATERIALA A UNEI UNITATI ECONOMICE

Pentru ca activitatea unitatii economice sa se desfasoare in bune conditii trebuie asigurat un echilibru perfect si stabil intre necesitati si resurse, pe intreaga perioada de gestiune, situatie care se exprima prin urmatoarele relatii:

N_pl + S_sf = S_pi + A_Ri + N_a (1)

sau

N_tpl = S_pi + A_Ri + N_a (2)

in care

N_tpl = N_pl + S_sf (3)

Orice abateri de la aceste egalitati determina imobilizari nejustificate (stocuri peste limitele normale prestabilite) sau lipsa de materiale, situatie care perturba activitatea intreprinderii cu consecintele de rigoare.

Ambele stari de fapt genereaza consecinte economice nefavorabile, mai accentuate sunt cele determinate de lipsa de materiale.

N_pl = Necesar pentru realizarea planului

S_sf = Stoc la sfarsitul perioadei

S_pi = Stoc preliminat de resurse la inceputul perioadei

A_Ri = Alte resurse interne

N_a = Necesar de aprovizionat

N_tpl = Necesar total pentru realizarea planului (N_pl + S_sf )

CONTINUTUL SI STRUCTURA PLANULUI SI PROGRAMELOR DE APROVIZIONARE MATERIALA A UNEI UNITATI ECONOMICE

- studiu de caz -

NECESAR DE CONSUM   Necesitati de resurse materiale pentru consum	Resurse pentru acoperirea necesitatilor de consum (pe surse de provenienta) RESURSE
1. Necesar pentru realizarea planului si programelor de productie Npl   = 8800	a) Surse interne (proprii) 1. Stocul preliminat pentru inceputul perioadei de gestiune Spi   = 1200 2. Alte resurse interne ARi   = 300
Npl + SSf   2. Stocul de resurse materiale la sfarsitul perioadei Ssf   = 1200 Necesarul total de resurse materile pentru realizarea planului de productie rand 1+2 Ntpl   = = 8800+1200	Na   b) Surse din afara: Necesar de aprovizionat de pe piata interna si internationala = 8500
TOTAL necesar Ntpl   = 10.000	TOTAL resurse = 10.000 Spi + ARi + Na

Ntpl     = Npl + SSf

= 8.800+1.200)

Npl + SSf = Spi + ARi + Na

(8.800+1.200) (1.200 + 300 + 8.500)

Ntpl = Spi + ARi + Na

(10.000) (1.200 + 300 + 8.500)