CEREREA DE CONSUM - Conceptul de cerere, Metode de analiza a cererii de consum, Elasticitatea cererii de consum

CEREREA DE CONSUM

1. Conceptul de cerere

Cererea reprezinta cantitatea dintr-un bun economic care este dorita si poate fi achizitionata de un individ intr-o perioada determinata de timp la un anumit nivel al pretului. Insumand cererea tuturor cumparatorilor de pe piata unui bun se obtine cererea totala de piata a acelui bun.

Legea cererii evidentiaza relatia negativa care exista intre pretul unitar al unui bun si cantitatea ceruta din bunul respectiv. Corespunzator acestei legi, atunci cand pretul unitar al unui bun creste, cererea pentru acel bun scade si invers, atunci cand pretul unitar scade, cererea creste. Exista si situatii care contrazic numai aparent legea generala a cererii[1]:

exista posibilitatea ca unii cumparatori sa cumpere mai mult de la unele firme chiar daca acestea practica preturi mai ridicate pe motivul unei economii de timp;

cand pretul si calitatea bunului sunt in relatia directa, cresterea pretului poate fi insotita fi insotita de o sporire a cantitatii cerute, deoarece diferenta de pret va fi compensata de diferenta de calitate castigata;

cresterea pretului poate fi insotita de o crestere a cantitatii cerute in situatia cresterii veniturilor, a numarului de cumparatori, a preferintelor etc.

Pretul nu este singura variabila care influenteaza nivelul cererii, acestuia adaugandu-i-se alti factori pentru care se foloseste termenul de "conditiile cererii" (venitul consumatorilor; pretul altor bunuri, care in raport cu bunul avut in vedere pot fi substituibile, complementare sau derivate; numarul de cumparatori; preferintele cumparatorilor; previziunile privind evolutia pretului si a veniturilor).

Cererea de consum poate fi clasificata in functie de mai multe criterii[2]:

1. Dupa modul de manifestare in timp, cererea poate fi:

curenta (de exemplu cererea pentru produse cum sunt painea, laptele sau carnea);

periodica, sezoniera (cererea pentru legume sau fructe);

rara (cererea pentru plante medicinale, bunuri de folosinta indelungata etc.)

2. Dupa tipul deciziei de cumparare adoptate, exista:

- cerere ferma (pentru produsele de consum curent sau pentru bunurile de utilizare productiva);

- cerere spontana (pentru produsele bogate sortimental, decizia de cumparare fiind adoptata spontan in momentul  achizitiei - cererea pentru bauturi racoritoare, inghetata etc.).

3. In functie de intensitatea sa, cererea poate fi:

- constanta, pentru bunuri de consum curent;

- crescatoare in conditiile cresterii puterii de cumparare, pentru unele produse alimentare la care consumul este mult redus fata de nivelul considerat optim

- descrescatoare, in cazurile in care schimbarea modelelor alimentare determina reducerea cererii pentru unele produse (paine, cartofi etc.).

4. Dupa gradul de solvabilitate a trebuintelor, se pot delimita:

- cererea efectiva, solvabila in momentul actual, caz in care purtatorii ei sunt consumatoriiefectivi;

- cererea potentiala, care poate fi la randul ei solvabila dar fara baza reala (din lipsa ofertei sau necunoasterea ei, pentru produsele noi) sau nesolvabila in prezent, dar cu posibilitatea de a se transforma in cerere solvabila, pe masura cresterii veniturilor consumatorilor.

Cererea de marfuri a populatiei poate fi studiata cu ajutorul a doua grupe de metode: metode de analiza si metode de estimare indirecta.

2. Metode de analiza a cererii de consum

Metodele de analiza folosesc datele statistice care evidentiaza unele dimensiuni si structuri ale cererii din perioadele trecute. Din aceasta grupa de metode se mentioneaza:

a) analiza si previziunea vanzarilor de marfuri;

b) analiza stocurilor;

c) analiza bugetelor de familie.

a) Analiza si previziunea vanzarilor de marfuri la nivelul firmei- consta de fapt in analiza cifrei de afaceri in volum, a cifrei de afaceri in exprimare valorica, ca si a variatiei cifrei de afaceri. Cifra de afaceri in volum este reprezentata de cantitatile dintr-un produs vandute in timpul unei perioade date (an, luna, zi). Cifra de afaceri in expresie valorica este data de produsul dintre cantitatile vandute si pretul de vanzare mediu al unei unitati.

In functie de importanta acordata datelor legate de vanzarile din perioadele trecute, metodele de previziune se clasifica in doua mari categorii: metode calitative; metode cantitative.

1.   Metodele cantitative utilizeaza datele din perioadele trecute pentru a estima vanzarile viitoare, bazandu-se pe postulatul "viitorul este continut in trecut". In functie de numarul de variabile care influenteaza vanzarile, distingem doua grupe de metode cantitative:

2.   Metodele calitative sunt fondate pe principii diferite, care fara a nega influenta vanzarilor trecute asupra celor viitoare, acorda o mai mare importanta factorului uman sau modificarilor intervenite in mediul extern. Din aceasta categorie fac parte: studiul opiniilor vanzatorilor; analiza opiniilor specialistilor din afara firmei; testele de piata.

Alegerea metodei de previziune a vanzarilor se face tinand seama de urmatorii factori:

- orizontul temporal si finalitatea previziunii;

- costul si complexitatea diferitelor metode;

- tipul de produs (produs de consum curent, de folosinta indelungata etc.)

Din categoria metodelor cantitative (exogene si endogene) fac parte:

A. Media mobila simpla - utilizata in elaborarea previziunilor pe termen scurt, presupunand calcularea mediei unui ansamblu de valori observate si folosirea acestei medii ca valoare estimata pentru perioada viitoare. Relatia utilizata pentru calculul mediei mobile este:

  (1)

in care: V _t+1 - previziunea pentru perioada t+1;

V_i - valoarea observata pentru perioada i;

N - numarul valorilor istorice luate in calcul.

Folosirea acestei metode prezinta urmatoarele dezavantaje:

acorda o importanta redusa ultimei valori din cadrul seriei, iar in situatia in care la sfarsitul perioadei de timp analizate are loc o schimbare importanta, media nu o evidentiaza;

vanzarile de marfuri nu pot fi urmarite in detaliu, pe sortimente.

Utilizarea metodei poate fi imbunatatita prin folosirea mediei mobile centrate (extremele intervalului se iau in calcul cu 50 % din marimea lor, iar media se calculeaza prin raportarea sumei valorilor obtinute la N -1 valori observate).

B. Lisajul exponential - aceasta metoda permite elaborarea previziunilor pe termen scurt asupra cererii viitoare, necesitand doar trei categorii de informatii:

X_t - valoarea observata in perioada t;

S_t - valoarea previzionata pentru perioada t;

α - constanta de lisaj cuprinsa intre 0 si 1, care exprima ponderea acordata datelor din prezent in raport cu cele din trecut.

Valoarea previzionata (S_t+1) este data de relatia:

S _t+1 = S₁ a · (X_t - S_t (2)

Dupa cum rezulta din aceasta relatie, valoarea previzionata este egala cu previziunea precedenta la care se adauga o parte din eroarea constatata in perioada precedenta. Eroarea este data de diferenta dintre valoarea previzionata pentru perioada t si valoarea reala a indicatorului (vanzarile) in cazul in care aceasta este cunoscuta.

e = X_t - S_t (3)

unde e = eroarea previziunii.

Coeficientul a se poate determina in mod iterativ (cautand valorile lui a din perioadele trecute in care previziunile au fost cel mai aproape de realitate). Avantajele metodei rezida in faptul ca acorda o importanta sporita ultimei valori observate si corecteaza erorile previziunilor precedente. Limitele se refera la faptul ca metoda nu tine seama de alti factori explicativi (cu exceptia timpului) si alegerea parametrului α cel mai adecvat pentru seria analizata presupune calcule repetitive care devin inselatoare atunci cand sunt efectuate manual.

C. Regresia simpla si multipla. Regresia simpla este fondata pe ipoteza unei relatii liniare intre doua variabile X si Y de forma urmatoare:

Y= a∙X + b (4)

unde:   Y - variabila dependenta (vanzarile);

X - variabila independenta;

a,b - parametrii modelului.

Utilizarea regresiei necesita calculul parametrilor a si b cu ajutorul metodei celor mai mici patrate:

    (5)

   (6)

unde: , - mediile variabilelor X si Y

n - numarul de observatii.

Regresia multipla permite obtinerea valorii previzionate a unei variabile dependente (V-volumul vanzarilor) in functie de mai multe variabile considerate independente (X,Y,Z). Ecuatia liniara de regresie are forma:

V = a · X + b · Y + c · Z +d  (7)

D. Analiza stocurilor. Metoda se utilizeaza pentru determinarea cererii totale si pe grupe de marfuri, ca si pentru estimarea influentei stocurilor asupra rentabilitatii firmei. Ca indicatori utilizati in cadrul metodei mentionam: rotatia stocurilor si stocul mediu.

Rotatia stocurilor arata de cate ori se transforma stocurile in lichiditati in cursul unei perioade. Se calculeaza ca raport intre vanzarile perioadei si volumul stocurilor:

    (8)

in care: R_S - rotatia stocurilor;

V - vanzarile perioadei;

S - stocurile.

Analiza poate continua cu compararea vanzarilor si a stocurilor inregistrate de firma pe perioada analizata. Tinand seama de exigentele evidentei contabile, unitatea de comparare dintre cele doua posturi nu poate fi decat pretul de cumparare, la care stocurile sunt evidentiate in bilant. Relatia precedenta devine:

   (9)

in care M - marja comerciala.

Pentru calculul stocului mediu, pot fi utilizate mai multe metode. Cea mai simpla are in vedere stocurile initiale, respectiv stocurile de la inceputul perioadei analizate si cele finale; stocul mediu este media aritmetica simpla a celor doua:

(10)

Alta metodologie de calcul ia in considerare o medie aritmetica a stocurilor lunare la care se adauga stocul de la sfarsitul anului precedent:

(11)

in care: S_ma - stocul mediu anual;

S₀ - stocul de la sfarsitul anului precedent;

S_l (l=1,2,.12) - stocurile lunare.

E. Metoda bugetelor de familie. Aceasta face parte din categoria metodelor de analiza a cererii, deoarece cererea este exprimata sub forma unor cheltuieli banesti trecute, efectuate pentru procurarea marfurilor necesare consumului. Bugetele de familii faciliteaza analiza la nivel macroeconomic a cererii, pentru ca esantionul de familii pentru care se intocmesc este reprezentativ la scara nationala. Informatiile pe care bugetele de familie le pun la dispozitia firmelor producatoare sau distribuitoare pot fi grupate pe categorii ale populatiei (dupa ocupatie, mediu de resedinta), iar in cadrul fiecarei categorii dupa venitul mediu lunar care revine pe o persoana. In acest fel, se stabilesc dependentele dintre cerere si marimea venitului. Asemenea relatii se evidentiaza cu ajutorul coeficientului de elasticitate a cererii. Coeficientul de elasticitate masoara sensibilitatea unui post de consum (cum ar fi produse alimentare, imbracaminte, servicii) la variatie venitului familiei. Pot fi calculati coeficienti de elasticitate dinamici sau statici. Cel mai frecvent se determina coeficientii dinamici care urmaresc, in perioade de timp diferite, modificarea achizitiilor de produse si a veniturilor la aceeasi grupa de persoane. Relatia de calcul utilizata are forma:

   (12)

C₁ - cheltuielile pentru procurarea produsului studiat la persoanele cu venitul cel mai redus;

C_i - cheltuielile pentru procurarea aceluiasi produs la persoanele din grupa "i" de venit, superioara;

V₁, V_i - veniturile aferente primei grupe (cele mai reduse) si, respectiv, grupei "i".

Schimbarile intervenite in doua perioade diferite in ceea ce priveste volumul si structura cumpararilor de marfuri nu pot fi explicate insa exclusiv prin variatia venitului familiilor. Pot sa existe si alte variabile care determina modificari la nivelul cererii de marfuri si anume: fluctuatia preturilor, retragerea de pe piata a unor produse, schimbarea gradului de aprovizionare a pietei etc.

3. Elasticitatea cererii de consum

Elasticitatea cererii exprima sensibilitatea cererii la modificarea pretului sau a altor factori (conditii) ai cererii. Se determina cu ajutorul coeficientului de elasticitate a cererii (Ecp) care arata gradul, fractiunea sau procentul modificarii cererii in functie de schimbarea pretului sau a altui factor al cererii.

A. Calculul coeficientului de elasticitate directa cerere-pret exprima modificarea cererii pentru un bun la o schimbare a pretului acestuia, celelalte conditii fiind presupuse stabile. El se determina prin raportul dintre variatia relativa a cantitatilor dintr-un bun si variatia relativa a pretului aceluiasi bun:

  (13)

unde:   E_dcp = coeficientul de elasticitate directa cerere-pret;

DQ_c= modificarea cererii pentru bunul considerat (DQ_c= Q_c1 - Q_c0

Dp = proportia modificarii pretului (Dp = p₁ - p₀);

Q_c0 = nivelul initial al cererii;

p₀= pretul initial al bunului.

Atunci cand se cunoaste functia cererii pentru bunul "i": Q_ci=f(p₁,p₂,,p_n,V) si daca se au in vedere variatiile infinitezimale ale pretului pentru bunul "i", coeficientul elasticitatii directe a cererii in functie de pret se determina cu relatia:

(14)

Rezulta deci o a doua modalitate de calcul a coeficientului de elasticitate a cererii in functie de pret pe baza derivatei partiale a functiei cererii in raport cu pretul bunului.

Daca pretul se modifica insa de o maniera semnificativa, se calculeaza elasticitatea arcului de pe curba cererii bunului i sub forma:

   (15)

Deoarece cantitatea ceruta dintr-un bun si pretul se afla in general in raport invers, elasticitatea directa in functie de pret este negativa (E_dcp<0) si in functie de intensitatea reactiei cererii in raport cu schimbarea pretului, se pot intalni urmatoarele situatii:

a) E_dcp< -1  in acest caz cererea pentru bunul respectiv este elastica ( daca E_dcp cererea este infinit elastica, caz in care curba cererii este o dreapta orizontala paralela cu axa cantitatilor cerute). Sintagma "cerere elastica" se traduce prin aceea ca schimbarea relativa a pretului genereaza o modificare mai mult decat proportionala a cantitatii cerute dintr-un bun (este in general cazul unor produse neesentiale sau substituibile).

b) E_dcp= -1 - cerere cu elasticitate unitara, situatie in care pretul si cererea se modifica proportional dar, evident, in sensuri opuse;

c) E_dcp I(-1,0) - caz in care cerere este inelastica sau slab elastica. Reactia cererii la modificarea pretului este mai mica decat variatia pretului si din aceasta cauza se considera ca pretul exercita o influenta relativ slaba asupra cererii (cazul produselor alimentare de baza si al unor produse substituibile).

d) E_dcp = 0 - cererea este perfect rigida, caz in care pretul nu exercita nici o influenta asupra cererii (curba cererii este paralela cu axa preturilor). O asemenea situatie reprezinta mai mult un caz teoretic, ea intalnindu-se foarte rar in practica (numai in cazul unor bunuri esentiale sau al bunurilor ce se adreseaza unor consumatori cu venituri foarte mari).

Pentru curbe ale cererii "anormale" coeficientul de elasticitate directa in raport cu pretul devine pozitiv (E_dcp >0). Aceasta situatie o intalnim in cazul "paradoxului Giffen" ( pentru bunuri la care scaderea pretului genereaza preponderenta efectului de venit asupra efectului de substitutie), pentru bunuri de lux si in general in cazul bunurilor pentru care pretul ridicat este considerat indiciu al calitatii exceptionale sau al prestigiului social pentru cei care au posibilitatea sa-l plateasca.

B. Coeficientul de elasticitate incrucisata sau transversala (E_ci/pj) surprinde modificarea cererii unui bun "i" fata de schimbarea cu un procent a pretului unui alt bun "j" cu care se afla intr-o relatie de influenta. Coeficientul de elasticitate incrucisata E_cipj se calculeaza pe baza raportului dintre modificarea relativa a cantitatii cerute dintr-un bun "i" si modificarea relativa a pretului altui bun "j" cu relatia:

  (16)

in care: DQ_ci - modificarea cantitatii cerute din bunul "i" (DQ_ci = Q_ci1-Q_ci0);

Q_ci0 - cantitatea ceruta initial din bunul "i";

Dp_j - variatia pretului bunului "j" (Dpj=pj₁-pj₀);

p_j0 - pretul initial al bunului "j".

Daca se cunoaste functia cererii pentru bunul "i", Q_ci = f(p₁, p₂, , pi, pj,, p_n,V) si se iau in considerare variatiile infinitezimale ale acesteia in raport cu pretul pentru bunul "j", coeficientul elasticitatii incrucisate se determina cu relatia :

   (17)

In functie de natura relatiei dintre bunurile "i" si "j" distingem urmatoarele doua situatii:

a) E_cipj>0 , pentru bunurile substituibile (vinul si berea, carnea de porc si carnea de vita, untul si margarina s.a). O crestere a pretului la bunul "j" considerat preferat antreneaza cresterea cantitatii cerute la bunul "i";

b) E_cipj<0, pentru bunurile complementare ( benzina si automobilul, zaharul si cafeaua etc.), caz in care cresterea pretului bunului "i" atrage scaderea cantitatii cerute din bunul "j".

C. Elasticitatea cererii in raport cu venitul E_dCV­ masoara modificarea relativa a cantitatii cerute dintr-un bun sau serviciu atunci cand are loc variatia cu un procent a venitului consumatorului, calculandu-se cu ajutorul relatiilor:

(18)

respectiv:

    (19)

in care: DQ_ci, dQ_ci - variatia cererii bunului "i";

DV, dV - variatia venitului consumatorului;

Q_ci0 - cererea initiala;

V₀ - venitul initial al consumatorului.

In functie de valoarea E_dCV se pot intalni urmatoarele situatii:

a) E_dCV<0 - pentru bunurile "inferioare", al caror consum se diminueaza in valoare absoluta atunci cand venitul creste peste un anumit prag. In acest caz, practic cresterea venitului determina scaderea cantitatii cerute;

b) 0<E_dCV<1 - pentru bunurile "normale" (cum sunt de exemplu cele alimentare) la care cantitatea ceruta sporeste mai lent decat majorarea venitului;

c) E_dCV=1, caz in care proportia cresterii cantitatii cerute coincide cu ritmul cresterii venitului (imbracaminte, incaltaminte, locuinta s.a.);

d) E_dCV>1 - pentru bunuri superioare sau de lux (pentru sanatate, timp liber, cultura etc.), situatie in care proportia cresterii cantitatii cerute devanseaza ritmul majorarii venitului.