Anatomia aparatului cardio-vascular

ANATOMIA APARATULUI CARDIO-VASCULAR

Aparatul cardio-vascular cuprinde: sistemul sanguin si limfatic care sunt coordonate de activitatea ritmica.

Sistemul circulator sanguin este format din: artere, vene si capilare prin care circula sangele; este format la randul sau din plasma si elemente figurante.

Plasma este partea lichida a sangelui, transparenta, de culoare usor galbuie datorita pigmentilor biliari.

Elementele figurante ale sangelui sunt reprezentate de:

- eritrocite ( hematii sau globule rosii );

- leucocite (globule albe neutrofile, eozinofile, bazofile, limfocite, monocite)

- trombocite ( plachete sanguine ).

Arterele sunt vase prin care circula sangele de la inima la reteaua capilara prin tesuturi.

Capilarele sunt vasele cu dimensiunile cele mai mici din organism care formeaza o retea ce face legatura intre artere si vene.

Venele sunt vasele prin care sangele circula de la reteaua capilara la inima.

Sistemul circulator sanguin transporta prin artere sange incarcat cu oxigen si substante necesare metabolismului celular care ajung in reteaua capilara din tesuturi de unde sunt incorporate in celule. Concomitent, dioxidul de carbon si alti produsi rezultati din metabolism trec din celule in capilare, de unde prin vene sunt transportati la inima si trimisi spre organele de excretie. Prin sange sunt vehiculati si hormonii, cu o mare influenta asupra metabolismului celular si functiilor viscerale, realizandu-se astfel legatura dintre sistemul endocrin si organele corpului uman.

Sistemul limfatic - format din capilare limfatice, trunchiuri colectoare limfatice si ganglioni limfatici - transporta limfa - un lichid transparent, usor galbui, care contine in special limfocite si care rezulta prin filtrarea plasmei sanguine la nivelul endoteliului capilarelor tisulare.

1.1. INIMA ( CORD )

Inima este un organ musculo-cavitar, cu rol de pompa aspiro-respingatoare, asezata in etajul inferior al mediastinului, intre cei doi plamani, deasupra diafragmului. Este orientata cu varful la stanga, in jos si inainte si cu baza in sus, la dreapta si inapoi. Proiectata pe coloana vertebrala ea corespunde vertebrelor T4-T8 ( vertebrele cardiace ).

Dimensiunile inimii variaza dupa individ, sex si varsta. La barbat inima cantareste in medie 250-300 g si are o capacitate de 500-600 ml.

1.1.1. Invelisurile inimii - Pericardul

Pericardul este o membrana care inveleste inima si leaga vasele mari. El este alcatuit dintr-o portiune fibroasa care formeaza pericardul fibros si alta seroasa care alcatuieste pericardul seros.

Pericardul fibros are forma unui con cu baza fixata pe diafragm si cu varful pe vasele mari care pornesc de la inima. Din punct de vedere structural este alcatuit din tesut conjunctiv fibros cu numeroase fibre elastice.

Pericardul seros este asemanator pleurei si peritoneului. Este alcatuit dintr-o foita parietala care captuseste pericardul fibros si o foita viscerala care este o rasfrangere a foitei parietale pe baza vaselor mari si pe peretii inimii. Foita viscerala, numita si epicard, formeaza stratul extern al peretilor inimii. Intre cele doua foite ale pericardului seros se afla un spatiu virtual numit cavitate pericardica. In aceasta cavitate se afla o cantitate foarte mica de lichid pericardic, ce are rolul de a umecta foitele parietale si viscerale si a favoriza lunecarea lor in timpul revolutiei cardiace.

1.1.2. Configuratia externa a inimii

Inima prezinta o fata anterioara ( sternocostala ), o fata inferioara (diafragmatica ), o baza, un varf si doua margini. Baza inimii este formata in cea mai mare parte din atriu stang si o mare parte din atriu drept si vine in raport cu esofagul, vena ozygos si canalul toracic. Varful inimii se afla in partea opusa bazei inimii si este format in cea mai mare parte din ventriculul stang. Fata anterioara sau sterno-costala este convexa si vine in raport cu peretele anterior al toracelui si cu plamanii. Pe aceasta fata se observa doua santuri: unul longitudinal anterior si unul transversal anterior. Lantul longitudinal sau santul inter-ventricular se intinde de la varful inimii pana la artera pulmonara, iar santul transversal, numit si sant atrio-ventricular, trece pe sub originea arterei pulmonare. Fata inferioara sau diafragmatica a inimii este plana si vine in raport cu muschiul diafragm pe care sta culcata. Pe aceasta fata se observa de asemenea doua santuri pe fata anterioara. La locul de intalnire a celor doua santuri longitudinale, anterior si inferior, se gaseste incizura varfului inimii.

1.1.3. Structura inimii

Peretele inimii este format din straturi: endocard, miocard si epicard.

1. Endocardul sau stratul intern este o membrana lucioasa, transparenta, care captuseste toate cavitatile inimii, continuandu-se cu tunica interna a arterelor si venelor. El nu prezinta vase sanguine, nutritia realizandu-se prin intermediul subendocardic, bine vascularizat si inervat aflat intre endocard si miocard.

2. Miocardul alcatuieste muschiul cardiac, format din fibre musculare miocardice care se insera pe scheletul fibros al inimii. Acest schelet este alcatuit din:

4 inele fibroase care inconjoara orificiile atrio-ventriculare si arteriale (aortic si pulmonar );

2 trigoane fibroase, drept si stang;

septul inter-ventricular membranos.

In masa muschiului cardiac se afla aparatul de conducere sau sistemul excito-conductor alcatuit din:

nodulul sino-atrial ( Keith-Flack ) aflat in peretele atriului drept, intre cele doua vene cave;

nodulul atrio-ventricular (Aschoff-Tawara ) aflat in partea inferioara a septului interatrial, langa valva tricuspida;

fasciculul atrio-ventricular ( sau fascicolul Hiss ) care pleaca de la nodul atrio-ventricular, coboara in interiorul septului inter-ventricular si se imparte in: ramura dreapta care merge in ventricolul drept si ramura stanga care trece in ventricolul stang;

reteaua Purkinje este ramificarea subendocardiaca a celor doua ramuri pornite din fascicolul Hiss.

3. Epicardul este tunica externa a peretilor inimii care nu este altceva decat pericardul seros si care adera pe suprafata inimii.

4. Cavitatile inimii. In interior inima este impartita in atrii si ventricole prin intermediul peretilor dispusi longitudinal si transversa, numiti septuri:

septurile inter-atrial si inter-ventricular dispuse longitudinal si care impart inima in doua parti: partea stanga si partea dreapta;

septul atrio-ventricular dispus transversal, care desparte atriile de ventricule prin doua septuri atrio-ventriculare: drept si stang.

In ambele septuri se afla cate un orificiu, drept si stang, prin intermediul carora atriile comunica cu ventriculele respective.

Atriile se afla situate spre baza inimii si nu comunica intre ele, iar peretii lor sunt mai subtiri decat cei ai ventriculelor. Fiecare atriu are o prelungire numita auricul sau urechiusa.

Atriul drept prezinta sase pereti ( anterior, posterior, superior, inferior, lateral si medial ) la nivelul carora se deschid patru orificii:

orificiul venei cave superioare aflat pe peretele superior;

orificiul venei cave inferioare aflat pe peretele inferior;

orificiul atrio-ventricular drept prevazut cu valvula tricuspida aflat la nivelul peretelui medial;

orificiul sinusului coronal prevazut cu valva Thebesius aflat la nivelul unirii peretilor inferiori si medial.

Atriul stang are un perete mai gros decat cel al atriului drept si prezinta cinci orificii:

4 orificii in care se deschid venele pulmonare situate pe peretele posterior;

un orificiu atrio-ventricular stang prevazut cu valvula mitrala aflat la nivelul peretelui inferior.

Ventriculele sunt cavitati cu forma piramidala aflate spre varful inimii si care nu comunica intre ele. Au o capacitate mai mare decat a atriilor, iar peretii lor sunt mai grosi.

Ventriculul drept prezinta trei pereti: anterior, inferior si posterior. La baza vetricolului drept se gasesc: orificiul atrio-ventricular si orificiul trunchiului arterei pulmonare.

- orificiul atrio-ventricular drept face comunicarea intre atriul drept si ventriculul drept si este prevazut cu valvula tricuspida;

- orificiul arterei pulmonare face legatura intre ventriculul drept si artera pulmonara si este prevazut cu valvule semilunare sau sigmoide pulmonare.

Ventriculul stang prezinta trei pereti: anterior, posterior si inferior, iar peretele lui este de trei ori mai gros decat al ventriculului drept.

La baza ventriculului stang se gasesc: orificiul atrio-ventricular stang si orificiul arterei aorte:

- orificiul atrio-ventricular stang face comunicarea intre atriul stang si ventriculul stang si este prevazut cu valvula mitrala sau bicuspida;

- orificiul arterei aorte face comunicarea intre ventriculul stang si artera aorta si este prevazut cu trei valvule semilunare sau sigmoide. In peretele arterei aorte, la nivelul valvulelor sigmoide anterioare, se observa orificiul de origine al celor doua artere coronare, dreapta si stanga.

Din punct de vedere functional in cadrul sistemului circulator sanguin se deosebesc doua circuite ale sangelui denumite marea circulatie ( circulatia sistemica ) si mica circulatie ( circulatia pulmonara ), strans legate intre ele.

Marea circulatie incepe in ventricolul stang si se termina in atriul drept. Sangele din ventricolul stang paraseste inima prin aorta, se raspandeste in vasta retea de capilare a intregului corp, de unde se reintoarce la atriul drept prin venele cave. Sangele de mare circulatie transporta substante nutritive si O2 la tesuturi, iar de aici se incarca cu substante ce urmeaza a fi eliminate prin organele de excretie. Iata de ce marea circulatie se mai numeste si circulatia de nutritie.

Mica circulatie incepe din ventriculul drept si se termina in atriul stang. Sangele din ventricolul drept paraseste inima prin trunchiul arterei pulmonare, se raspandeste in reteaua capilara din peretele alveolar de unde se intoarce prin venele pulmonare in atriul stang. Sangele de mica circulatie in deplasarea lui prin capilarele pulmonare elimina CO2 pe care il aduce la nivelul tesuturilor si se incarca cu O2.

5. Vascularizatia inimii. Arterele care hranesc inima iau nastere din aorta ascendenta si se numesc artere coronare. Exista doua artere coronare: stanga si dreapta.

Artera coronara stanga, dupa ce ia nastere din aorta se imparte in doua ramuri: artera inter-ventriculara, care coboara paralel cu santul longitudinal anterior si artera circumflexa. Aceste ramuri ale arterei coronare stangi iriga atriul stang, cea mai mare parte din ventricolul stang, 2/3 din partea anterioara a septului inter-ventricular si o mica parte din peretele anterior al ventricolului drept ( 1 cm la dreapta septului ).

Artera coronara dreapta, dupa ce ia nastere din aorta, merge la santul coronar si coboara apoi in santul inter-ventricular inferior, pana aproape de varful inimii. Din ramurile arterei coronare drepte cea mai importanta este artera inter-ventriculara inferioara ( posterioara ). Artera coronara dreapta hraneste atriul si ventricolul drept, treimea posterioara a septului inter-ventricular si o parte din fata inferioara sau diafragmatica a ventricolului stang.

Venele, care culeg sangele din capilarele miocardului sunt: vena coronara, mica vena coronara si vena inter-ventriculara posterioara. Cea mai mare parte a sangelui venos se varsa in atriul drept prin intermediul sinusului coronar, situat in santul coronar si considerat ca o extremitate dilatata a marii vene coronare. El se deschide in atriul drept printr-un orificiu prevazut cu o valva, numita Thebesius. O mica parte din sangele venos este colectata de venele cardiace accesorii, care se deschid direct in atriul drept.

Limfatice - limfa inimii este colectata in trei retele de vase limfatice: reteaua subendocardica, intramiocardica si subepicardica. Prin reteaua subepicardica limfa este drenata in doua tuburi colectoare: unul stang, care se termina in ganglionii intertraheobronhici, si altul drept, care se termina in ganglionii mediastinali. Pe traiectele trunchiurilor colectoare se afla ganglionii limfatici.

6. Inervatia inimii este asigurata de fibre simpatice grupate in trei nervi numiti nervi cardiaci ( superior, mijlociu, inferior ) si de fibre parasimpatice care provin din nervul vag.

Fibrele simpatice si cele parasimpatice se anstomozeaza si formeaza plexul cardiac superficial, asezat inaintea arcului aortic si in dreptul bifurcatiei trunchiului arterei pulmonare si plexul cardiac profund situat intre arcul aortic si bifurcatia traheei. Din plexurile cardiace se desprind fibre simpatice, care inerveaza miocardul si arterele coronare, si fibrele parasimpatice care inerveaza tesutul modal.

1.2. FIZIOLOGIA INIMII

Proprietatile functionale ale miocardului

Proprietatile fundamentale ale muschiului cardiac sunt: automatismul, conductibilitatea, contractilitatea si excitabilitatea.

Automatismul sau ritmicitatea consta in proprietatea muschiului cardiac de a elibera in mod ritmic in nodulul sinusal ( Keith-Flack ) care imprima inimii un ritm sinusual ( 72/min.). Cand activitatea acestui nodul este anulata comanda inimii un ritm nodal ( 40/min.). Daca nici acest nodul atrio-ventricular nu mai poate produce stimuli, atunci acestia iau nastere din fascicolul Hiss sau in ramurile lui, acest ritm numindu-se ritm numindu-se ritm idioventricular ( 20-30/min. ).

Conductibilitatea consta in proprietatea muschiului cardiac de a raspandi sau a conduce excitatiile produse intr-o anumita portiune a lui. In mod normal excitatia porneste ritmic din nodulul sinal, raspandindu-se in toata suprafata miocardului prin celelalte noduri, reteaua lui Purkinje si fascicolul Hiss, determinand muschiul sa se contracte.

Excitabilitatea sau iritabilitatea consta in proprietatea muschiului cardiac de a raspunde atat la stimulii fiziologici naturali, care iau nastere in miocard, cat si la excitatia artificiala, de natura mecanica, fizica sau chimica. Excitabilitatea miocardului difera de excitabilitatea celorlalti muschi din organism prin aceea ca se conduce prin doua legi: legea "totul sau nimic" si legea "inecitabilitatii periodice".

Legea "totul sau nimic" consta in faptul ca inima nu raspunde prin contractii la stimuli care au o valoare sub un anumit prag si da raspuns maxim la orice stimul de valoare peste prag.

Legea "inexcitabilitatii periodice' este legea conform careia inima nu este excitabila in timpul contractiei ( sistola ), ci numai in perioada de relaxare ( diastola ).

Contractilitatea este functia de contractie a miocardului si este cu atat mai puternica cu cat fibrele sale sunt mai alungite in momentul in care incepe contractia, alungire produsa de umplerea diastolica, fenomen ce poarta denumirea de "lege a inimii".

1.2.1. Revolutia cardiaca

Ativitatea de pompa a inimii consta intr-o succesiune de contractii numite sistole si relaxari numite diastole. Revolutia cardiaca sau ciclul cardiac se compune din: sistola si distota atriala, sistola si diastola ventriculara si diastola generala.

Ciclul cardiac incepe cu sistola atriala care determina trecerea sangelui din atrii inspre ventricul si dureaza in medie 0,11/sec. Dupa terminarea sistolei atriale, atriile intra in diastola ( 0,7 sec.), timp in care presiunea intra-atriala scade mult si sangele trece din vene in atrii. In perioada diastolei atriale intra in sistola ventriculul ( valvulele atrio-ventriculare fiind inchise chiar de la inceputul sistolei ventriculare ). Sistola ventriculara dureaza 0,27 sec., avand loc in timpul diastolei atriale, dar poate sa fie mai scurta in conditiile cresterii frecventei contractiilor cardiace. Dupa sistola ventriculara incepe diastola ventriculara care dureaza 0,53 sec. Diastola generala de numai 0,42 sec. din cele 0,80 sec. cat dureaza un ciclu cardiac explica regimul de lucru al inimii si de ce aceasta poate sa functioneze toata viata fara a se obosi.