Anatomia si fiziologia pielii

Anatomia si fiziologia pielii

Anatomia si fiziologia pielii

Pielea este un organ care protejeaza organismul; este o bariera intre organism si mediul extern. La adulti pielea are o suprafata de 1,5-2 mē iar masa ei se ridica luand in considerare si hipoderma la 18-20 kg. Grosimea pielii este de 0,5-4 mm mai groasa in palma si pe talpi si mai subtire pe abdomen. Grosimea hipodermei (tesutul adipos) se modifica odata cu varsta, in functie de sex, hrana si conditiile de viata.

Datorita permanentei regenerarii pielea apara organismul de caldura si frig, de loviturile mecanice, solutiile chimice si factorii fizici, de paraziti, microorganisme, etc. Modul de alimentatie si conditiile de viata influenteaza aspectul pielii. In starea ideala pielea este delicata si neteda- asa cum se prezinta pielea copilului sanatos.

Pielea are o textura unica, speciala care se compune din linii care corespund porilor pielii. Acest desen este caracteristic fiecarui individ, mai ales pe degete. Majoritatea cutelor si a incretiturilor se datoreaza contractarii si decontractarii muschilor, au caracter functional cu timpul devenind permanente. Astfel apar ridurile de expresie.

Culoarea pielii depinde de grosimea epidermei, de cantitatea de pigment. La persoanele cu pielea alba, pielea este mai deschisa la femei decat la barbati, iar in copilarie mult mai deschisa la culoare decat la maturitate.

Pielea este elastica si flexibila. Odata cu trecerea timpulu, prin procesul de imbatranire se reduce elasticitatea si flexibilitatea pielii.

Structura pielii

Pielea se compune din trei straturi:

• Epiderma
• Derma
• Hipoderma (tesutul subcutanat).

Epidermul

Este stratul exterior al pielii. Este format din randuri de celule legate intre ele -Kerati- nocite, asezate unele peste altele (sub forma tiglelor pe acoperis).

Aceasta organizare da posibilitatea pielii de a-si modifica forma si consistenta cu usurinta in timpul miscarii. Celulele epidermei se unesc cu cele ale dermei printr-un tesut.

Celulele se regenereaza permanent din straturile interioare spre cele exterioare, adica din stratul germinativ spre cel spinos. Sub presiunea generatiei urmatoare de celule keratinizate se produce deplasarea celulelor. In timpul acestei deplasproduc in aceste celule modificari esentiale: sunt supuse procesului de granulare, hidratare, iar metabolismul lor slabeste pana ce mor.

Celulele vii ale epidermei sunt incarcate cu omproteina rezistenta care se transforma in cheratina rezistenta la factori chimici si care nu se dizolva in apa. Celulele moarte din tesutul cornos se exfoliaza. Printre celulele stratului bazal se gasesc melacitele si celulele Langerhans.

Epiderma este cea mai activa biologic dintre straturile pielii. Ea indeplineste numeroase functii intre altele protectia datorita keratinei si protectia fata de radiatiile ultraviolete datorita melaninei produsa de melanocite.

Fiind stratul exterior in cazul in care este integra protejeaja organismul fata de actiunea parazitilor si a microorganismelor.

Dermul

Derma se compune din tesut fibros. In apropiere, in substanta fundamentala langa tesutul de granita se afla fibrocite care dezvolta fibre si celule ale sistemului de imunitate: histocite, celule adipoase si limfocite. In reteaua de fibre elastice colagene se gasesc vase sanguine si limfocite si numeroase terminatii nervoase. In aceasta structura se gasesc de asemenea glandele sudoripare si sebacee. Toate acestea se afla pozitionate in tesutul conjunctiv care formeaza numeroase fibre de colagen, elastice si reticulare.

Fibrele de colagen sunt componenta de baza a pielii. Se caracterizeaza prin flexibilitate si reziztenta la factorii mcanici si fizici. De starea fibrelor de colagen depinde aspectul exterior al pielii- starea sa se inrautateste cu trecerea timpului dar si sub influenta altor factori atmosferici- radiatiile ultraviolete. Astfel pielea devine uscata isi pierde vigoarea si tineretea.

Fibrele elastice formeaza o retea care se sprijina pe reteaua de fibre de colagen. Acestea sunt foarte intinse si de ele depinde intinderea si elasticitatea pielii. Sunt compuse din aminoacizi dintre ei cel mai importantglicoproteina.

Fibrele reticulare formeaza o retea in sbstanta fundamentala a dermei in apropierea vaselor sanguine. Ele sunt responsabile de elasticitatea pielii. Substanta de baza, fundamentala este compusa din mucopolizaharide, acid hialuronic, saruri minerale si glicoproteine.

In interiorul dermului se afla glandele sudoripare, sebacee, apocrine foliculii pilosi , vasele sanguine si nervii. Nervii penetreaza epidermul, dar vasele sanguine raman in derm. Parul si ductele glandulare trec prin epiderm pana la suprafata.

Fiecare glanda sudoripara este fomata dintr-un conduct contorsionat de celule epiteliale care se deschid in ductul sudoripar, deschizandu-se la suprafata pielii. Secretia glandelor sudoripare este controlata de sistemul nervos si este stimulata de emotii, stres sau de necesitati calorice.

Glandele sebacee se deschid in foliculii pilosi si sunt constituite din celule epiteliale specializate, care produc sebumul, o secretie uleioasa. Sunt foarte numeroase pe cap, fata, piept si spate. Ele au functia de a lubrefia parul si tegumentul si sunt controlate de hormonii sexuali.

Glandele apocrine se dezvolta la pubertate si sunt prezente la nivelul axilelor, sanilor si langa organele genitale. Ele au un miros specific si sunt o caracteristica sexuala. Cand incep sa se dezvolte, secreta un produs cu o densitate asemanatoare laptelui.

Exista o retea fina de terminatii nervoase in ambele straturi ale pielii, care sunt mai numeroase in mod particular la nivelul pulpei degetului. Ele transmit stimulii de caldura si atingere, la fel ca si cei de rece , mancarime si durere care pot initia reflexe de protectie.

Hipodermul

Se compune in special din celule adipoase de marimi diferite. Se mai compune din vase sanguine si limfatice, din centri nervosi.

Indeplineste functia de sprijin a dermei pe urmatorul strat si protejeaza organismul de lovituri mecanice, este numita si depozitul de energie. Are o grosime variabila, mai groasa in anumite zone ale corpului, iar in alte zone este inexistenta- de exemplu pe pleoape. Acest depozit de grasime este si un strat izolant, functioneaza ca un termoizolator. In caz de necesitate, organismul poate folosi acest depozit de grasime si ca sursa de nergie.

Terminatiile nervoase libere

Receptioneaza excitatiile tactile, termice, dureroase, presionale si vibratorii. Sunt situate in toate straturile pielii.

Corpusculii Meissner

In derma se gasesc si diferite terminatiuni nervoase care vor transmite la creier excitatiile ce provoaca simtul tactil. Excitatiile dureroase sunt preluate de terminatiile nervoase care se ramifica in epiderma. In portiunea superioara a dermei se gasesc receptorii tactili sau asa numitii corpusculii Meissner, care percep presiunele usoare.

Corpusculii Ruffini si Krause

Ceva mai adanc sunt situati corpusculii Ruffini care percep caldura, respectiv corpusculii Krause responsabili de perceperea frigului.

Corpusculii Vater- Puccini

Spre marginea inferioara a dermei se gasesc corpusculii Vater- Puccini care au rolul de a percepe presiunile puternice.

Anexele pielii: parul si unghiile

Parul si unghiile sunt doua forme particulare de cheratina. Desi unghiile sunt produse de celulele vii ale pielii, unghia propriu- zisa este un tesut mort si nu va durea sau sangera in caz de lezare. Partea vizibila a unghiei este denumita corp unghial. Partea de la baza unghiei implantata intr-un sant al pielii este denumita radacina unghiei. Cuticula acopera radacina. Stratul celular inferior al pielii ce compune pliul unghiei este denumit matricea generala. Celulele acestuia se divid si cele superioare cresc si se incarca cu cheratina. Cand celulele mor devin margini ale unghiei propriu-zise. Daca matricea este puternic afectata intreaga unghiei se pierde.

Parul este produs de celulele foliculilor pilosi si exista doua tipuri: parul fin prezent pe suprafata corpului cu exceptia palmelor si a talpilor si parul mai gros si pigmentat prezent la nivelul capului, sprancenelor, barbii si zonelor genitale.

Partea vizibila a parului se numeste tija si este formata din celule moarte, cheratinizate. Tija este implantata intr-o depresiune tubulara a pielii (folicul). Parul creste prin radacina, papila dermica care se gaseste la baza foliculului fiind alimentate de fluxul sanguin. Daca radacina este lezata cresterea parului inceteaza, uneori ireversibil.

Foliculul contine de asemenea o glanda sebacee si muschii erectori ai firului de par. In conditii de expunere la frig sau stres acesti muschi se contracta determinand constrictia tegumentelor in jurul firelor de par si ridicarea acestora formand ceea ce se numeste piele de gaina.

Tipul firului de par este variabil: exista par fin si moale care se intalneste in diferite portiuni lae corpului, fire lungi care cresc pe scalp si fire scurte si rigide ce compun sprancenele.

Fiziologia pielii

Metabolismul pielii reprezinta totalitatea proceselor fizico- chimice, schimburile dintre celule si insumeaza functiile vitale elementare ale pielii si sarcinile fiziologice pe care pielea trebuie sa le indeplineasca in raport cu mediul extern si intern.

Desfasurarea proceselor metabolice ale pielii necesita un mediu care contine substantele necesare, acestea fiind anorganice si organice.

Substantele anorganice:

Apa

In stare fiziologica pielea contine o cantitate mare de apa in care substantele organice si anorganice se gasesc dispersate in solutii coloidale. In numeroase afectiuni dermatologice se produce o retentie de apa, conditionata de o retentie clorurata constituind starea de preedem sau de edem.

Sarurile minerale

Pielea contine la 100 g aproximativ 4,5 mg calciu, 260 mg potasiu, 350 mg sodiu, 30 mg magneziu, apoi clor, fosfor, fier, sulf, cupru, zinc. Substantele minerale se gasesc in organism in stare de electroliti incarcati cu o anumita sarcina electrica.

Clorura de sodiu ajunsa in sange se disociaza in ioni de clor si sodiu. Pielea este organul cel mai bogat in clor, fiind rezervorul si reglatorul clorului in organism. Echilibrul apei este legat strans de cel al clorului.

Potasiul se gaseste mai mult in epiderm si anexe. Calciul, fosforul si magneziul se gaseste in derm. Calciul poate fi catalogat drept antagonist al potasiului. Raportul K / Ca este crescut in inflamatiile pielii.

Pentru viata celulei este de importanta capitala ca amestecul fractiunii minerale sa se mentina intr-un echilibru constant.

Un exces de potasiu, calciu si sodiu duce la un pH ridicat. In acelasi timp excesul de sodiu duce la o retentie de apa.

Prin participarea glandelor sudoripare la eliminarile de electroliti din mediul extracelular pielea joaca un rol important in reglarea metabolismului hidromineral.

Substantele organice

Proteinele sunt constituite din acizi aminati. In afara de proteinele banale ( albumine, globuline ) in piele se gasesc si proteine particulare : colagenul, elastina, reticulina.

Glucidele sunt monozaharide si polizaharide si apar in bulbul parului, in glandele sudoripare si sebacee.

Lipidele provin din secretia glandelor sebacee, din evolutia celulei epidermice si in mica parte rezerva ingradita in tesutul adipos are rol protector, mecanic si fizic.

Functiile pielii

Datorita alcatuirii ei variate, pielea are mai multe roluri si anume:

Separa organismul de mediul inconjurator si-l apara de o serie de influente externe.

Stratul cornos fiind impermeabil opreste evaporarea lichidelor tisulare cat si patrunderea in organism a substantelor din mediul extern. Totusi stratul cornos permite absortia unor substante medicamentoase incorporate in grasimi. Acest strat prin descuamare continua indeparteaza si germenii.

Neutralizarea unor substante iritante cu care vine in contact ( cu conditia ca timpul de contact sa nu fie indelungat ).

Apara organismul impotriva radiatiilor din mediul extern prin sistemul de absortie al melanocitelor.

Sub influenta razelor ultraviolete se formeaza in piele vitamina D care influenteaza metabolismulsarurilor de calciu jucand un rol important in osteogeneza.

Termoreglare prin vasoconstrictie cand temperatura mediului creste. In plus glandele din piele elimina transpiratie care absoarbe caldura si se evapora racind suprafata corpului.

Este organ de simt datorita numerosilor receptori pentru sensibilitate tactila, termica si dureroasa.

Participa intr-o mica masura la respiratie.

Participa la secretie: secreta sudoarea cu rol depurativ si secreta si sebumul cu rol lubrefiant.

Pielea este cel mai mare organ al corpului. La un corp de adult 15%din greutatea totala a corpului este piele. Rolul multifunctional al pielii este reflectat prin multitudinea de celule ce se gasesc in tesuturile ei.

Impreuna cu parul si unghiile, pielea se mai numeste tegument sau sistem tegumentar.