1.Partea teoretica
1.1. Notiuni de anatomie
Anatomia coapsei.
Scheletul coapsei este format din femur. Femurul este format din epifiza proximala, ce reprezinta capul femurului, colul si doua tuberozitati (marele si micul trohanter). Capul are forma a 2/3 de sfera si se articuleaza cu cavitatea acetabulara a coxalului mare si micul trohanter, sunt uniti anterior prin linia intertrohanterica iar posterior prin creasta intertrohanterica.
Diafiza este prismatica prezentand o fata anterioara, una mediala si alta laterala. La unirea fetelor mediala si laterala, se observa linia aspra care in sus se trifurca iar in jos se bifurca.
Epifiza distala prezinta doua suprafete articulare numite condilii femurale. Anterior intre cei doi condili, se afla suprafata paletata, iar posterior fosa intercodiliara. Deasupra condilului medial se afla epicondilul medial, iar deasupra condilului lateral se afla epicondiliul lateral.
Structural, la nivelul corpului (diafiza), se remarca in centru, canalul medular ce contine maduva osoasa. In jurul canalului medular, se afla o zona de tesut osos compact care are in structura sa sisteme hawersiene (osteoane) - unitati morfostructurale ale tesutului osos. In centrul osteonului se afla canalul Hawers, tesut conjuctiv si vase de sange. In jurul canalului Hawers sunt dispuse 10 - 12 lamele osoase concentrice, in care se afla cavitati numite osteoplaste, in interiorul carora sunt adapostite osteocitele. In afara tesutului osos compact, se dispune periostul, o membrana conjuctiva vasculara, cu rol in cresterea osului in grosime si in refacerea tesutului osos la nivelul fracturilor. Periostul este alcatuit din fibre conjuctive si este bogat vascularizat si inervat. La exterior, prezinta o patura fibroasa iar la interior o patura osteogenetica cu rol in formarea tesutului osos. La locul de unire a diafizelor cu epifizele osoase apare cartilagiul de crestere, responsabil de cresterea in lungime a oaselor.
Epifizele sunt in structura lor, tesut spongios, in interior si tesut compact la periferie. Tesutul spongios din interiorul epifizelor, privit la microscop, este format din lamele osoase care se intretaie si delimiteaza spatii numite areole, pline cu maduva rosie. Areolele sunt echivalentul canalului medular din diafiza oaselor lungi.
Musculatura coapsei se imparte in trei grupe functionale: extensori, flexori si aductori.
Muschii extensori:
a) muschiul croitor este flexor si slab aductor al articulatiei coxofemurale in locomotie, flexor al gambei pe coapsa si rotator intern al genunchiului (cand gamba este partial flexata).
b) muschiul cvadriceps femural, este extensor al articulatiei genunchiului.
Muschii flexori
a) muschiul semitendinos situat pe partea mediala a fetei posterioara a coapsei, este flexor al genunchiului, efectueaza o rotatie interioara daca genunchiul se afla in flexie.
b) muschiul semimembranos situat sub muschiul precedent si are aceasi actiune ca si muschiul semitendios.
c) muschiul bicept femural actioneaza ca flexor al genunchiului, efectueaza si o rotatie laterala, daca genunchiul se afla in flexie.
Muschii aductori sunt situati in partea mediala a coapsei:
a) muschiul pectineu are o slaba actiune de aductie, este mai mult un flexor si un rotor exterior al coapsei.
b) muschiul aductor lung are actiune de aductie, flexie si rotatie a coapsei.
c) muschiul aductor scurt, similar cu muschiul aductor lung.
d) muschiul gracilis, situat pe partea mediana a coapsei. Ca actiune are o componenta de aductie si de rotatie interna a gambei, daca genunchiul se afla in flexie.
e) muschiul aductor mare, muschi profund, situat in partea mediala a coapsei, este cel mai puternic aductor al coapsei, avand insa o actiune de rotatie interna. Un mic fascicol cu origine pe puleib, face flexia coapsei.
1.2. Fractura generalitati. Definitie. Clasificare. Simptomatologie
Definitie
Clasic, fractura se defineste ca o discontinuitate a osului, produsa in urma unui traumatism de mica importanta, care actioneaza asupra unui os fragilizat printr-o suferinta anterioara (osteoporoza, tumoare osoasa, osteotita, etc.). De aceea aste foarte important sa se studieze terenul pe care se produce fractura, in aparenta banala, introducand astfel numeroase erori in pronosticul si tratarea leziunii.
Dupa cum arata Radulescu, putem vorbi de fracturi a oaselor sanatoase si fracturi ale oaselor bolnave, impropriu denumite fracturi patologice.
Fractura nu este numai un simplu accident traumatic cu repercusiuni locale, ci un proces de patologie complex care antreneaza intreg organismul. Fractura este deci o boala generalizata (dereglari post-traumatice generale) declansate mai ales prin intermediul S.N.
Clasificare:
1. Fractura directa se produce la nivelul la care actioneaza forta reprezentata prin zdrobire, compresiune sau soc violent. Acestea sunt fracturi aparute la marile accidente, care se asociaza cu leziuni mai mult sau mai putin grave a partilor moi.
2. Fractura indirecta se produce in alt loc decat acolo unde a actionat agentul traumatic. Aceste fracturi sunt cele mai numeroase si dupa modul de aplicare a traumatismului, se pot produce diferite tipuri anatomo-patologice de fracturi.
In fracturile indirecte traumatismele pot actiona prin unul din urmatoarele 4 mecanisme:
flexiune, cand forta se exercita asupra unei curburi osoase care depasind elasticitatea normala rupe osul la maximum de curbura;
tractiunea, in urma tractiilor musculare violente care duc la smulgerea unor fragmente osoase, ce prezinta zone de insertie tendinoase sau fracturi parcelare ale epifizelor prin tractiune ligamentoasa;
compresiune, in lungul axului osului, ducand la fractura epifizei, ca in fracturile de astragal sau pilon tibial in urma caderii de la inaltime;
torsiunea, cand forta vulneranta produce o rasucire a membrului determinand totdeauna o fractura spinoida sau helicoidala.
3. Fracturi incomplete se observa mai ales la copii si se prezinta sub urmatoarele forme:
deformarea osului in grosime, care are loc printr-un mecanism de presiune in lungul osului. In aceste conditii se produce mai mult o dislocare trabeculara in regiunea metadiafizara, care se traduce radiografic printr-o usoara ingrosare fusiforma sau in inel;
ruperea incompleta sau in flexiune, care se observa la copii cand datorita elasticitatii si grosimii periostului se produce un traiect de fractura care, intereseaza numai corticala dinspre conconvexitatea osului. Este clasica fractura "en bois vert" (in lemn verde);
infundarea , se observa mai ales la oasele late ale craniului;
fisurile, se intalnesc mai ales la adulti si mai rar la copii, integritatea formala a osului este pastrata si numai radiografii din incidente diferite, pot sa arate traectul de fractura.
