ANTRENAMENT AUDITIV REALIZAT PE BAZA PRINCIPIILOR ACUMETRIEI FONICE

In anul 1997-1998 a fost realizata o cercetare in scopul stabilirii eficientei protezarii precum si pentru stabilirea limitelor audiometriei tonale ca metoda exclusiva de examinare a functiei auditive pe baza careia se realizeaza protezarea precum si pentru trasarea unor obiective specifice unor modalitati de antrenament auditiv, in continuare ne-am propus familiarizarea subiectilor cu sarcinile de ascultare pe baza tehnicilor specifice demersurilor de familiarizare cu mediul sonor.

Ipoteze

O prima ipoteza este aceea ca audiometria tonala educationala este o metoda de evaluare subiectiva care poate constitui un suport pentru protezare si pentru monitorizarea functiei auditive a prescolarilor si scolarilor dar nu furnizeaza suficiente informatii pentru reglarea protezelor auditive, in conditiile utilizarii ca stimuli a sunetelor neverbale emise de instrumentele muzicale si a vocalelor (compuse din tonuri) ar trebui sa se constate existenta unei corelatii pozitive intre rezultatele la acumetria instrumentala si audiometria tonala care foloseste ca stimuli tonurile pure.

O a doua ipoteza este ca acumetria fonica si instrumentala poate furniza informatii despre eficienta protezarii dar poate fi si un mijloc de antrenament auditiv care poate fi utilizat in absenta unor dotari tehnice speciale.

O a treia ipoteza este ca in antrenamentul auditiv au influenta anumiti parametri ai materialului neverbal si verbal utilizat in stimularea auditiva: caracterul continuu si respectiv discontinuu al sunetelor neverbale care au ca element informational ritmul; structurile frecventiale ale stimulilor verbali; lungimea materialului (pattern-uri silabice), complexitatea materialului verbal.

Obiective

1. Stabilirea gradului si tipului pierderii auditive prin realizarea unui diagnostic audiometric complet al functiei auditive pe baza completarii audiogramelor care contin pragurile minimale ale conductiei aeriene stabilite prin audiometrie tonala in casti cu pragurile minimale ale conductiei osoase.

2. Aprecierea eficientei protezarii pentru tonurile pure.

3. Investigarea capacitatii de detectie si identificare a stimulilor auditivi instrumentali si verbali.

Cercetarea a inclus urmatoarele etape:

1. Investigatii realizate prin metoda audiometriei tonale

2. Familiarizarea subiectilor cu mediul sonor

3. Examinarea acumetrica.

1. Investigatii realizate prin metoda audiometriei tonale

Lotul experimental a inclus 15 subiecti care au fost examinati prin metoda audiometriei tonale si ale caror date de identificare precum si rezultatele la audiometrie tonala, conductia aeriana, sunt prezentate in tabelul 1.

Din analiza audiogramelor tonale s-a constat caracterul incomplet al acestora fiind stabilite pragurile minime auditive doar pentru conductia aeriana. O prima observatie care se desprinde este realizarea protezarii auditive a acestor elevi pe baza unor date audiometrice incomplete deoarece protezarea auditiva precum si antrenamentele auditive necesita cunoasterea atat a gradului cat si a tipului pierderii auditive, diagnostic posibil doar pe baza stabilirii pragurilor minimale pentru conductia osoasa.

In consecinta s-a procedat la completarea investigatiei audiometrice prin stabilirea pragului minim al conductiei osoase (Tabelul 2).

2. Familiarizarea subiectilor cu mediul sonor

Prima parte a interventiei a constat in familiarizarea subiectilor cu mediul sonor. Antrenamentul auditiv a fost prezentat subiectilor intr-o forma cu care ei erau familiarizati din timpul orele de la clasa, modelul folosit la introducerea unei noi lectii. Cu toate acestea s-a constatat o reactie de surpriza din partea copiilor pentru ca genul de exercitii care solicita in mod specific functia auditiva fiind unul neobisnuit pentru majoritatea elevilor din scolile pentru hipoacuziei. De fapt una dintre primele probleme constatate la debutul antrenamentelor auditive este lipsa de incredere a elevilor deficienti de auz in propriile capacitati auditive si evident absenta valorificarii potentialului auditiv in cadrul unor activitati cu caracter de antrenament auditiv specializat. Pentru organizarea antrenamentului auditiv s-a optat pentru un model de interventie implementat de catre ortofonistii canadieni la Centrul medical al Universitatii Laval (Centre hospitalier de l'Universite Laval) prezentat de Roulin (1980) tocmai pentru ca acest model permite realizarea unui antrenament progresiv care utilizeaza variate forme de stimulare auditiva, dezvolta o serie de capacitati auditive si se preteaza atat la o abordare individuala cat si la una de grup.

Pentru familiarizarea subiectilor cu mediul sonor am considerat ca este necesar, ca un prim pas, sa se dezvolte atentia si interesul auditiv ale subiectilor. Aceste aspecte vor fi surprinse si in cadrul examinarii auditive propriu-zise. Pe parcursul examinarii au fost urmarite reactiile copiilor la mai multe tipuri de stimuli auditivi: zgomote si sunete produse de instrumente, sunete vocale, cuvinte si propozitii; fiecare tip de examinare a fost precedata de o etapa de familiarizare (un scurt antrenament auditiv) in care au fost utilizati stimuli similari celor din examinarea propriu-zisa.

In prima etapa de familiarizare s-a urmarit identificarea unor zgomote si stabilirea directiei din care provin acestea:

a) Zgomote din mediul ambiant

Copilul amplasat in spatele unui ecran (nu trebuie sa vada sursa de zgomot) trebuie sa spuna ce obiecte au produs sunetul (sa le recunoasca): deschiderea fermoarului, scaun deplasat, scrisul pe tabla, caderea unui obiect, mototolirea unei hartii, lovirea mingii, deschiderea usii, etc. Atat pentru examinari cat si pentru antrenamente se pot folosi inregistrari cu sunete produse de animale.

b) Directia zgomotului

Copilul sta nemiscat, cu ochii inchisi, in jurul lui se produc zgomote diverse (in spate/fata, sus/jos, langa/aproape/departe). Este intrebat: ce a auzit; din ce directie; la ce distanta (departe/aproape).

3. Examinarea acumetrica

In examinarea acumetrica s-a optat pentru derularea in camp deschis a acesteia tocmai pentru caracterul natural al situatiei, apropiat de solicitarile auditive cotidiene la care sunt supusi copiii. Fiecare copil a fost examinat prin participarea a doi psihopedagogi. Unul dintre acestia, asezat in afara campului vizual al copilului, a avut rolul sa prezinte materialul sonor. Sunetele au fost emise la o distanta de 0,5 m de copilul asezat cu spatele la psihopedagogul care emite sunetele, ceea ce conform regulilor acumetriei fonice determina dublarea distantei dintre sursa emitatoare si receptor. Cel de-al doilea psihopedagog a avut rolul sa recepteze reactiile de raspuns ale copilului, la recunoasterea instrumentului muzical a carui sunet a fost produs, prin indicarea imaginii corespunzatoare acestuia si respectiv, prin producerea dactilemului corespunzator sunetului verbal produs sau prin dactilarea materialului verbal folosit ca stimul.

Pentru a se acoperi o gama cat mai larga de stimuli auditivi examinarea a constat in patru sarcini corespunzand mai multor niveluri de dificultate si complexitate:

3.1. Detectia si identificarea sunetelor produse de instrumente muzicale;

3.2. Detectia si identificarea vocalelor produse in mod izolat;

3.3. Identificarea si intelegerea cuvintelor cu semnificatie prezentate in mod izolat;

3.4. Identificarea si intelegerea propozitiilor.

Prezentarea stimulilor neverbali si verbali s-a realizat pe baza inregistrarilor auditive, nivelul de zgomot la urechea subiectului, stabilit cu sonometrul, a fost de 70-80 dB. Evaluarile s-au realizat individual, permitandu-se subiectilor sa-si regleze fiecare volumul protezei. Au fost propuse doua categorii de identificari: cand subiectii au utilizat proteza auditiva si cand aceasta a fost inchisa.

3.1. Detectia si identificarea sunetelor emise de instrumente muzicale

3.1.1. Antrenamentul auditiv cu rol de familiarizare a subiectilor

Copilul si psihopedagogul sunt asezati de o parte si de alta a unei mese pe care sunt asezate instrumentele, ii sunt prezentate si este familiarizat cu sunetul lor. Apoi copilul inchide ochii sau se pune un ecran in fata lui. Se produce sunetul cu un instrument, se repune instrumentul pe masa si se cere copilului sa-1 indice. Daca sunetele sunt usor recunoscute se produc doua sunete succesiv. Copilul trebuie sa aleaga cele doua instrumente si sa le aseze in ordine, de la stanga la dreapta. Daca intampina dificultati i se acorda un ajutor tactil: in timp ce suna primul instrument, terapeutul ii pune degetul pe umarul stang, la sunetul urmator ii atinge umarul drept. Este intrebat: 'Ce ai auzit tu acolo?' atingandu-se umarul stang apoi cel drept. Urmeaza serii de cate 3, 4, 5, 6 instrumente.

Pentru diversificarea procedurii rolurile se inverseaza, copilul este cel care verifica terapeutul. O eroare intentionata permite verificarea modului in care stapaneste ordinea succesiunii in serie.

3.1.2. Examinarea acumetrica instrumentala

Pentru examinarea propriu-zisa au fost selectate urmatoarele instrumente: toba, fluier, nai muzicuta, trompeta, tamburina, intrucat la antrenamente subiectii au fost familiarizati cu timbrul acestor instrumente, la evaluare au fost folosite inregistrari ale sunetelor produse de cele sase instrumente. Prezentarea stimulilor sonori s-a realizat la acelasi nivel de intensitate pentru toti subiectii, in conditiile unui mediu obisnuit, sala de clasa. Subiectilor li s-a cerut ca in momentul in care aud unul dintre instrumentele muzicale sa indice cartonasul cu imaginea corespunzatoare instrumentului.

3.1.3. Interpretarea rezultatelor

a) Exista un castig datorat protezarii in ceea ce priveste identificarea sunetelor neverbale.

Rezultatele prezentate in tabelul 3, supuse testului pentru stabilirea semnificatiei diferentelor dintre identificarile sunetelor instrumentelor muzicale, in cele doua conditii experimentale (cu/fara utilizarea protezelor auditive) atesta faptul ca exista o diferenta semnificativa intrucat t = -4.219 la un prag de semnificatie p<.01. Deci, protezarea pe ansamblul lotului de subiecti contribuie in mod semnificativ la imbunatatirea perceptiei auditive a sunetelor instrumentale.

b) In conditiile deficientelor de auz se constata audiometric nu numai o crestere a pragului minim ci si o deformare a campului auditiei, in conditiile protezarii este posibil ca proteza sa modifice campul auditiv al subiectilor amplificand prevalent anumite frecvente si neamplificand altele.

Pentru validarea acestei ipoteze am recurs la calculul coeficientului de corelatie a rangurilor a carui valoare este D=.659 si corespunde unui rag de semnificatie p<.01 ceea ce exprima existenta unei corelatii semnificative intre rezultatele identificarilor cu proteza si a celor fara proteza. Acest fapt contravine asteptarilor noastre ca protezele modifica campul auditiv al subiectilor in mod prevalent pe anumite frecvente si neamplificand alte frecvente. Fenomenul se explica prin faptul ca protezele auditive utilizate de acesti subiecti realizeaza mai degraba o amplificare lineara pe toate frecventele si nu una selectiva.

c) S-a urmarit daca perceptibilitatea sunetelor discontinue, produse de instrumente (toba, tamburina) este mai ridicata decat a sunetelor continue, considerand ritmul ca pe un element care furnizeaza informatie acustica suplimentara, care poate fi bine utilizata chiar de subiectii cu deficiente neurosenzoriale profunde.

Rezultatele din tabelul 4 atesta faptul ca aportul informativ al ritmului in cazul sunetelor discontinue nu s-a dovedit a fi unul semnificativ intrucat x2=3.538; p>.05 si p<. 10.

O posibila explicatie ar fi lipsa antrenamentelor auditive in care sa fie valorificate elementele suprasegmentale din care face parte si ritmul.

d) Existenta unei corelatii intre rezultatele de la audiometria tonala si cele de la proba de identificare a sunetelor instrumentale ar permite formularea de predictii cu privire la rezultatele subiectilor la acest gen de antrenamente auditive, cu sunete produse de instrumente pornind de la rezultatele celeilalte metode.

Aceste constatari pot fi folosite pentru formularea de recomandari pentru reglarea protezelor cu ajutorul butoanelor de frecventa, dar mai ales pentru planificarea antrenamentelor auditive bazate pe principiile metodei verbo-tonale.

Valoarea coeficientului de corelatie a rangurilor (Spearman) r=.393 indica absenta unei corelatii semnificative intre gradul deficitului auditiv la cea mai buna dintre urechi si rezultatele la acumetrie instrumentala in conditiile neutilizarii protezei.

r=.480 indica, de asemenea, absenta unei corelatii semnificative intre gradul deficitului auditiv la urechea cea mai buna si rezultatele la acumetrie instrumentala in conditiile utilizarii protezei auditive.

In tabelul de mai jos sunt prezentati coeficientii de corelatie Spearman intre identificarile sunetelor instrumentale realizate cu aportul protezei auditive si fara aportul protezei, si, respectiv, pragurile minime la conductia osoasa, pe frecvente. O corelatie intre aceste variabile ar putea sa ne furnizeze o informatie suplimentara pentru proiectarea antrenamentelor auditive prin metode derivate din metoda verbo-tonala.

Lipsa unei corelatii semnificative intre rezultatele la audiometria tonala si rezultatele la acumetria instrumentala se datoreaza mai multor factori:

> In pofida unor asemanari, stimulii auditivi utilizati in audiometria tonala au fost tonuri pure pe cand in cazul acumetriei instrumentale stimulii au fost sunete complexe compuse din tonuri si zgomote;

> Conditiile experimentale au fost de asemenea diferite in cele doua tipuri de examinari. La audiometria tonala prezentarea stimulilor s-a facut in casti, cu reglarea nivelului de intensitate de catre examinator pe cand la acumetrie cel care putea sa-si regleze volumul protezei a fost copilul;

> Exista o serie de variabile de care trebuie sa se tina seama in proiectarea antrenamentelor auditive, variabile care au influentat si rezultatele la aceste examinari dintre care mentionam doar cateva: experienta auditiva a copilului, calitatea protezarii, posibilitatea filtrarii si amplificarii frecventelor care sunt mai accesibile in functie de forma si caracteristicile curbei audiometrice;

> in cazul stimularii auditive pe cale osoasa apare ca element diferentiator tocmai utilizarea acestei cai ceea ce face sa difere, in anumite limite perceptia pe cale osoasa a tonurilor pure de perceptia sunetelor instrumentale realizata pe cale auditiva;

> Audiogramele tonale, chiar complete, fiind furnizeaza doar o informatie de start pentru caracterizarea functiei auditive pentru ca in conditiile cotidiene copii sunt bombardati cu informatii acustice care nu constau in tonuri pure ci intr-o complexitate de tonuri si zgomote, deci se impune necesitatea examinarii capacitatii de perceptie si a sunetelor vorbirii.

3.2. Detectia si identificarea sunetelor vocalice

Cea de-a doua proba a constat in detectia si identificarea vocalelor emise in mod izolat. S-a recurs la utilizarea acestui tip de stimuli datorita structurii acustice a vocalelor care sunt compuse exclusiv din tonuri. Desi sunt mai putine decat consoanele, frecventa lor de aparitie in vorbire este de 49,4%, ponderea mare influentand categoric calitatea perceperii vorbirii. Pe de alta parte, vocalele reprezinta nucleul silabei ele fiind purtatoarele de accent ceea ce constituie un aspect relevant pentru partea antrenamentelor auditive care vizeaza educarea elementelor suprasegmentale ale vorbirii.

3.2.1. Antrenamentul auditiv cu rol de familiarizare a subiectilor

Subiectii au beneficiat de un antrenament specific pentru perceptia sunetelor vorbirii. S-a lucrat asupra caracteristicilor de intensitate, durata, inaltime, timbru, ritm. Ele asigura fixarea discriminarii sonore, dezvoltarea memoriei auditive, permit introducerea codificarilor, consolidarea sensului lecturii.

Ritmul

Perceptia ritmului, in mod obisnuit se realizeaza cu usurinta, dar este adesea inexistenta la copilul care prezinta tulburari de vorbire. Este necesara abordarea ritmului de la un nivel accesibil copilului.

Ritmul esential este mersul. Se ia copilul de mana si cu pasi mici, lovind cu talpa, se face inconjurul incaperii, in stadiul urmator fiecare pas este insotit de o bataie din palme. Apoi terapeutul bate cu palmele un anumit ritm, se trece apoi la ritmul cu suport vizual. Fata in fata cu copilul, se bate din palme la inaltimea umerilor: dreapta-stanga. Secventele ritmice se prelungesc, terapeutul loveste: dreapta-fata-stanga.

Perceperea auditiva a ritmului se face prin lovirea pe masa a unei formule pe care copilul trebuie sa o reproduca tot pe masa. Se incepe cu o serie de trei lovituri, apoi, in functie de performantele copilului se creste numarul loviturilor in masa.

Formula ritmica poate fi ilustrata prin desen (figura 1) sau prin jetoane (figura 2). Se cere copilului sa reproduca formula desenata (pe tabla, foaie) sau compusa din jetoane.

Intensitatea

Prin lovituri puternice sau slabe sub masa, copilul este

constientizat asupra diferentelor de intensitate.

Apoi i se cere sa deseneze sau sa reproduca formula grafica ce

corespunde loviturilor (figura 3).

Figura 3. Formule grafice pentru intensitatea sunetelor

Apoi se cere copilului:

- sa loveasca dupa formula desenata;

- sa o compuna cu ajutorul jetoanelor de dimensiuni diferite;

- sa scrie formula pe tabla.

Figura 4. Formule grafice pentru inaltimea sunetelor

Durata

Cu ajutorul unui flaut, diapazon sau a unui obiect (creion, chei) cu care se produce zgomot sub masa, copilul este constientizat asupra duratei. Se lucreaza asupra notiunii de durata cu ajutorul benzilor (dreptunghiuri) desenate avand lungimi diferite.

Se procedeaza apoi la fel ca la intensitate.

Inaltimea

Copilul este ajutat sa constientizeze ca anumite sunete sunt inalte (ascutite) si altele sunt joase (grave) (figura 4).

Instrumente utilizate: diapazoane sau xilofonul.

Exercitiile pentru inaltime sunt desfasurate dupa modelul celor de la intensitate si durata.

In continuare s-a realizat un antrenament specific pentru sunetele si zgomotele vorbirii.

Vocalele

Se explica: 'Cand vorbim producem zgomote. Unele dintre aceste zgomote pot fi cantate.'

Se canta gama vocalica si i se cere copilului sa faca acelasi lucru. I se atrage atentia ca aceste zgomote pot fi prelungite in functie de aerul pe care il expiram. Se plaseaza dosul palmei pe laringe pentru a simti vibratiile.

vibratii = voce - cant

Apoi, la tabla se schiteaza pe suprafata mare simbolul vocalelor, a 'zgomotelor care canta'(figura 5).

Oclusive surde

Figura 5. Reprezentarea grafica a vocalelor

Se explica astfel: Cand vorbim producem 'zgomote care explodeaza'.

Figura 6. Reprezentarea grafica a oclusivelor

Pe tabla se deseneaza simbolul din figura 6.

Sub forma de joc se produc exploziile:

p - explozie la nivelul buzelor;

t - explozie la nivelul dintilor;

k - explozie la nivelul partii posterioare a cavitatii bucale.

Se percepe suflul exploziei pe dosul palmei situate in fata gurii.

2.2.3. Oclusive sonore

Explicatia: Cand vorbim producem 'zgomote care canta si care explodeaza'.

La tabla se poate desena simbolul din figura 7. Sunt constientizati cei doi timpi ai fonemului.

Figura 7. Reprezentarea grafica a oclusivelor 43

Constrictive surde

Explicatia: Cand vorbim producem 'zgomote care suna (sufla) ca vantul'

La tabla se deseneaza simboluri ca cele din figura 8.

Figura 8. Reprezentarea grafica a constrictivelor

Se sufla si se simte curentul de aer in fata gurii pentru:

f, s, s.

Se verifica cu dosul mainii pe laringe faptul ca aceste zgomote 'nu canta'.

Constrictive sonore

Explicatia: Cand vorbim producem sunete care canta si care sufla in acelasi timp.

Pe tabla se deseneaza simboluri ca cele din figura 9.

Figura 9. Reprezentarea grafica a constrictivelor sonore

In acest desen simbolic regasim urmatoarele elemente:

- cantecul (vibratiile):

- suflul.

Producerea lor se constata prin palpare cu o mana pe laringe si cu cealalta in fata gurii: v, z, j.

3.2.2. Examinarea acumetrica vocala

La sfarsitul antrenamentului, observandu-se dificultatea subiectilor de a identifica segmentele consonantice s-a optat pentru limitarea aprecierii performantelor de identificare doar la vocale, urmand ca sa se antreneze in mod special, in cadrul activitatilor corectiv-compensatorii, perceptia consoanelor. Subiectilor li s-a cerut sa dactileze vocala care este emisa de catre psihopedagogul situat in spatele lor. Ordinea de prezentare a vocalelor a fost una aleatorie.

3.2.3. Interpretarea rezultatelor

Tabel 6

Numarul identificarilor corecte ale sunetelor vocalice in cele doua conditii experimentale (cu/fara proteza auditiva)

a) Rezultatele prezentate in tabelul 6, supuse testului pentru stabilirea semnificatiei diferentelor dintre identificarile sunetelor vocalice in cele doua conditii instrumentale (cu/fara utilizarea protezei auditive) atesta faptul ca exista o diferenta puternic semnificativa deoarece t = -5.779 la un prag de semnificatie p<.01. Protezarea auditiva aduce, pe ansamblul lotului, o imbunatatire substantiala a perceptibilitatii auditive pentru sunetele vocalice.

b) intrucat in cazul identificarilor sunetelor instrumentale am constatat ca protezarea nu modifica substantial campul auditiv, am verificat mentinerea acestui fenomen si in cazul in care stimulii auditivi folositi au fost vocale. Deoarece valoarea coeficientului de corelatie a rangurilor este u=.523 la un prag de semnificatie p<.05 putem spune ca exista o corelatie pozitiva intre identificarile realizate cu proteza si cele fara proteza auditiva ceea ce confirma observatia ca, in cazul acestor subiecti, protezarea auditiva de care beneficiaza nu modifica substantial campul auditiv.

c) in urma analizei identificarilor vocalelor realizate de fiecare subiect in parte, s-a constatat ca protezarea favorizeaza identificarea anumitor frecvente vocalice astfel:

^ Vocala care a fost identificata de cei mai multi subiecti, deci care prezinta cel mai bun nivel de perceptibilitate auditiva este vocala "a', care a fost identificata de catre toti subiectii in conditiile utilizarii protezei auditive;

> Vocala cu cel mai scazut nivel de perceptibilitate este "a', care a fost identificata cu proteza de 11 subiecti iar fara proteza doar de patru subiecti.

Aceste observatii concorda cu cele ale lui Maescu-Caraman (1983) privind faptul ca in functie de tipul si gravitatea hipoacuziei, vocalele care contin frecvente inalte sunt mai bine recunoscute de copiii cu hipoacuzie de transmisie, in timp ce gravele, de copiii cu hipoacuzie mixta si neurosenzoriala, vocala 'a' fiind accesibila tuturor.

d) S-a urmarit daca identificarile sunetelor vocalice sunt influentate de caracterul frecventelor aflate in componenta lor, respectiv daca perceptibilitatea auditiva este dependenta de gama de frecvente (joasa, medie, inalta) in cele doua conditii experimentale (cu/fara utilizarea protezei auditive).

Tabel 7. Identificarile sunetelor vocalice

Rezultatele din tabelul 7 atesta faptul ca aportul informativ al gamelor de frecvente nu este unul semnificativ in cazul identificarilor realizate in cele doua conditii experimentale intrucat xla puterea 2 = 0.9, p>.10. Probabil ca aceste diferente ar avea o relevanta pentru subiectii cu deficiente de auz doar atunci cand frecventele diferitelor sunete ar fi filtrate si amplificate si s-ar antrena astfel perceptibilitatea lor conform metodei verbo-tonale.

e) Ne-am propus sa surprindem relatia care exista intre rezultatele subiectilor obtinute la audiometrie tonala si rezultatele obtinute la identificarile sunetelor vocalice in cele doua conditii experimentale (cu /fara utilizarea protezei auditive).

intrucat valoarea coeficientului de corelatie a rangurilor intre rezultatele la audiometrie tonala, conductie aeriana la urechea cu resturile auditive cele mai bune si nivelul identificarilor sunetelor vocalice in conditiile neutilizarii protezelor auditive este p=.-466, putem spune ca nu exista o corelatie semnificativa intre cele doua serii de date. Rezultatul de p=.307 indica de asemenea, absenta unei corelatii intre rezultatele la audiometrie tonala si identificarile sunetelor vocalice in cazul utilizarii protezelor auditive.

Putem concluziona ca pragurile minime la conductia aeriana, stabilite prin audiogramele tonale, nu ne permit realizarea nici unei predictii privind capacitatea subiectilor de a identifica, cu sau fara proteza auditiva, sunetele verbale, in cazul de fata vocalele. Altfel spus, capacitatea de perceptibilitate a sunetelor verbale nu poate fi estimata pe baza audiogramelor tonale.

Tabel 8

Coeficientii de corelatie intre pragurile minime conductie osoasa si identificarile sunetelor vocalice

*= corelatia este semnificativa la un prag de semnificatie p<.05

Din analiza tabelului 8 se observa ca singura corelatie semnificativa intre identificarile vocalelor fara utilizarea protezei auditive si pragul minim al conductiei osoase este la frecventa de 1000 Hz, fapt explicabil prin caracterul de frecventa medie pentru sunetele vorbirii al acestui nivel frecvential. In schimb, in conditiile utilizarii protezelor auditive, corelatia se extinde aproape la toata gama de frecvente. Aceasta observatie ne indreptateste sa recomandam, in cadrul antrenamentelor auditive, apelul la stimularea conductiei osoase prin utilizarea castii cu vibrator.

f) Tinand seama ca subiectilor li s-a cerut ca in conditii experimentale similare sa identifice categorii diferite de stimuli (sunete ale unor instrumente muzicale si sunete vocalice), am presupus ca rezultatele subiectilor vor depinde atat de conditiile experimentale cat si de natura stimulilor utilizati.

Tabelul 9

Coeficientii de corelatie intre rezultatele identificarilor sunetelor instrumentale si rezultatele identificarilor sunetelor vocalice in cele doua conditii experimentale (cu/fara utilizarea protezelor auditive)

*=p<.05 **=p<.01

Dupa cum se observa din tabelul 9, singura corelatie puternic semnificativa la un prag de p<.01 se constata intre identificarile realizate in absenta utilizarii protezelor auditive, de unde putem concluziona ca, in cazul sarcinilor de identificare a sunetelor instrumentale si/sau a sunetelor vocalice protezele determina modificari ale perceptibilitatii auditive. Din analizele de mai sus nu putem insa preciza natura acestor modificari, pentru aceasta fiind necesare informatii tehnice referitoare la caracteristicile acustice ale protezelor.

3.3. Detectia si identificarea cuvintelor cu semnificatie prezentate in mod izolat

Un prim criteriu in selectarea materialul verbal cu semnificatie, utilizat ca stimul in proba a treia, a fost echilibrarea fonetica. Pentru aceasta au fost utilizate serii de cate zece cuvinte echilibrate fonetic, preluate din seriile verbale propuse de Constantinescu (1964). Al doilea criteriu de selectie al materialului verbal cu semnificatie a fost pattern-ul silabic. La fel ca in proba precedenta, li s-a cerut subiectilor sa dactileze ceea ce aud, psihopedagogul situat in fata lor avand rolul sa noteze raspunsurile.

In tabelul 10 (pagina 19) prezentam numarul identificarilor corecte realizate de cei 15 subiecti cu deficiente de auz in cazul cuvintelor mono-, bi- si trisilabice.

a) Ne-am propus sa verificam daca utilizarea protezelor auditive determina o imbunatatire semnificativa a identificarilor materialului verbal cu semnificatie. Valorile calculate ale testului t indica faptul ca protezarea creste semnificativ posibilitatea subiectilor cu deficiente de auz de a identifica in mod corect cuvinte monosilabice (t= 6.136, p<.01), cuvinte bisilabice (t= 7.319, p<.01) si cuvinte trisilabice (t= 5.260, P<01).

b) La fel ca in cele doua probe precedente am dorit sa surprindem existenta unor influente ale protezarii asupra campurilor auditive ale subiectilor dar din cauza caracterului cvasiliniar al amplificarii s-au obtinut corelatii puternic semnificative intre identificarile realizate de subiecti in cele doua conditii experimentale (cu/fara proteza auditiva). Valorile coeficientilor de corelatie intre cele doua tipuri de identificari, pe diferitele tipuri de material verbal sunt semnificative in conditiile in care, pentru cuvintele monosilabice, p=.683, la p<.01, pentru cuvintele bisilabice p= 540, p<.05, pentru cuvintele trisilabice p- 640, p<.05. Corelatia puternic semnificativa inregistrata in cazul identificarilor cuvintelor monosilabice (cu/fara utilizarea protezei auditive), spre deosebire de corelatiile mai putin puternice inregistrate in cazul cuvintelor bi- si trisilabice indica faptul ca, in aceste ultime doua cazuri, pe langa efectele de amplificare ale protezarii intervin intr-un mod specific efectele elementelor suprasegmentale ale vorbirii (pattern-ul silabic). Ori, este cunoscut faptul ca natura protezelor folosite influenteaza intr-o anumita masura perceptibilitatea elementelor segmentale si respectiv a celor suprasegmentale. Deoarece toti subiectii investigati de noi sunt protezati cu proteze conventionale retroauriculare nu a fost posibila urmarirea acestui fenomen in cercetarea de fata.

Tabel 10

Numarul identificarilor corecte realizate de cei 15 subiecti cu deficiente de auz in cazul cuvintelor mono-, bi- si trisilabice

c) Daca este o corelatie intre audiogramele tonale si aceasta varianta de acumetrie verbala inseamna ca pot fi mai bine receptate de catre subiectii cu deficienta de auz anumite structuri verbale si ca, indiferent de gravitatea pierderii auditive pattern-urile silabice si lungimea cuvintelor trebuie sa constituie elemente vizate de antrenamentele auditive.

Spre deosebire de identificarile sunetelor vocalice unde nu se putea spune nirnic despre reusita subiectilor pe baza rezultatelor la audiometrie tonala, conductie aeriana, in cazul identificarilor de cuvinte se poate face o predictie asupra reusitei, fapt atestat de valorile coeficientilor de corelatie a rangurilor:

Tabelul 11

Coeficientii de corelatie a rangurilor intre rezultatele la audiometrie tonala (conductie aeriana) si rezultatele identificarilor cuvintelor in cele doua conditii experimentale (cu/fara utilizarea protezelor auditive)

*-p<.05

**=p<.01

In conditiile utilizarii protezei conventionale retroauriculare se pot face predictii cu privire la capacitatea subiectilor de a percepe material verbal cu semnificatie.

Tabelul 12

Coeficientii de corelatie a rangurilor intre rezultatele la audiometrie tonala (conductie osoasa) si rezultatele identificarilor cuvintelor in cele doua conditii experimentale (cu/fara utilizarea protezelor auditive)

*= p<.05

Din analiza datelor din tabelul 12 reiese ca perceptibilitatea materialului verbal cu semnificatie (cuvinte monosilabice), in conditiile utilizarii protezei auditive, la fel ca si in cazul sarcinii de identificare a sunetelor vocalice, coreleaza cu rezultatele la audiometrie tonala, conductie osoasa, ceea ce vine in sprijinul recomandarii de a se utiliza in cadrul antrenamentelor auditive, stimularea conductiei osoase prin utilizarea castii cu vibrator. Se pare ca pentru antrenarea perceptibilitatii cuvintelor bi- si trisilabice, unde apar elemente acustice suplimentare de natura suprasegmentala, se impun antrenamente specifice care sa vizeze in mod specific aceste elemente.

d) Cele mai bune rezultate (in medie) au fost inregistrate de subiecti in identificarea cuvintelor trisilabice cu proteza auditiva. Fara proteza auditiva au fost mai bine identificate tot cuvintele trisilabice ceea ce indica faptul ca in conditiile in care componenta fonetica nu constituie un element diferentiator, lungimea cuvintelor si pattern-ul silabic poate fi un astfel de element.

e) Ne-am propus sa surprindem cum influenteaza pattern-ul silabic perceptibilitatea materialului verbal cu semnificatie.

Tabel 13

Identificarile materialului verbal cu semnificatie in functie de pattern-ul silabic

Rezultatele din tabelul 13 nu au evidentiat o influenta semnificativa a pattern-ului silabic intrucat x = 0,9 la p>. 10. Se pare ca tocmai aceste elemente diferentiatoare, care au categoric un aport informational suplimentar nu sunt valorificate de catre subiectii examinati, fapt care pledeaza pentru organizarea unor antrenamente auditive care sa vizeze elementele suprasegmentale.

3.4. Identificarea si intelegerea propozitiilor

Propozitiile prezentate subiectilor, in cadrul celei de-a patra probe, au fost propozitii simple avand aceeasi structura sintactica (subiect, predicat si complement); pentru constructia lor au fost utilizate cuvinte cu semnificatie intalnite in listele prezentate anterior si cuvinte cu functie sintactica.

Tabel 14

Numarul identificarilor corecte ale propozitiilor in cele doua conditii experimentale (cu/fara utilizarea protezelor auditive)

Tabel 15

Procentajul identificarilor propozitiilor in cele doua conditii experimentale pe ansamblul lotului de subiecti

a) In urma prelucrarii rezultatelor din tabelul 14 s-a constat ca exista o diferenta semnificativa intre identificarile propozitiilor in cele doua situatii experimentale (cu/fara utilizarea protezelor auditive) intrucat t=2.694 la .02<p>.01. Se constata ca protezarea, si in cazul utilizarii unui material verbal cu semnificatie, cu un grad mai mare de complexitate decat cel prezentat in proba precedenta, contribuie in mod semnificativ la imbunatatirea perceptiei auditive pentru acest material.

b) in urma calcularii corelatiei rangurilor intre identificarile realizate in cele doua conditii experimentale s-a obtinut p=.523 la p<.05, ceea ce indica prezenta unei corelatii, insa nu una puternic semnificativa, intrucat singura corelatie puternic semnificativa (p<.01) intre identificarile realizate in cele doua conditii experimentale s-a inregistrat in prima proba, pentru identificarile sunetelor instrumentale, putem afirma ca protezarea acestor subiecti nu determina modificari esentiale ale campului auditiv. Deoarece in cazul utilizarii celorlalte tipuri de stimuli (vocale, cuvinte, propozitii) s-au inregistrat de asemenea corelatii dar nu atat de puternice (p<.05) afirmatia de mai sus este valabila cu mentiunea ca in celelalte sarcini de identificare, natura materialului folosit ca stimul auditiv se reflecta in rezultatele subiectilor. Se remarca aici particularitatile amplificarii auditive in cazul utilizarii protezelor conventionale, limitele acestei protezari si necesitatea suplinirii in cadrul antrenamentelor auditive a acestor limite.

c) intrucat intre rezultatele la audiometrie tonala si rezultatele de la sarcina de identificare a propozitiilor fara utilizarea protezei nu exista corelatie (p=.429) si nici intre rezultatele la audiometrie tonala si rezultatele de la sarcina de identificare a propozitiilor cu utilizarea protezei (p=.412), nu putem face nici o predictie privind capacitatea subiectilor de identificare a materialului propozitional pornind de la datele de audiometrie tonala.

d) Ne-am propus sa constatam daca natura materialului folosit ca stimul auditiv in cele patru probe influenteaza semnificativ rezultatele subiectilor. O problema controversata si de mare importanta in psihopedagogia deficientilor de auz este tocmai intelegerea materialului verbal cu semnificatie, in conditiile in care acest material este de complexitate diferita. Ori, se constata adesea ca exista o mare eterogenitate a rezultatelor subiectilor cu deficiente de auz in sarcinile de identificare si intelegere a materialelor verbale cu semnificatie, in aceste conditii ne-am propus sa surprindem relatiile care exista intre rezultatele la cele trei probe de identificare descrise anterior si proba de identificare si intelegere a propozitiilor.

Tabel 16

Coeficientii de corelatie a rangurilor intre rezultatele la proba de identificare a propozitiilor si rezultatele la probele de identificare a sunetelor instrumentale si a vocalelor in cele doua conditii experimentale (cu/fara utilizarea protezelor auditive)

*=p<.05 **=p<.01

Din analiza datelor tabelului 16 se observa existenta unei corelatii puternic semnificative intre rezultatele obtinute de subiecti la proba de identificare a propozitiilor, fara utilizarea protezei auditive si rezultatele identificarilor sunetelor instrumentale si vocalice in aceleasi conditii experimentale, in conditiile utilizarii de catre subiecti a protezelor auditive se observa existenta unei corelatii semnificative intre rezultatele de la identificarea propozitiilor si rezultatele de la identificarea sunetelor instrumentale si a sunetelor vocalice.

Tabel 17

Coeficientii de corelatie a rangurilor intre rezultatele la proba de identificare a propozitiilor si rezultatele la proba de identificare a cuvintelor in diferite conditii experimentale

*=p<.05

**=p<.01

Si din tabelul 17 rezulta existenta unor corelatii puternic semnificative intre identificarile materialului propozitional si identificarile cuvintelor cu diferite pattern-uri silabice in conditiile neutilizarii protezelor auditive, precum si existenta unor corelatii semnificative intre aceleasi tipuri de materiale folosite ca stimuli dar in conditiile utilizarii protezelor auditive.

O observatie care corespunde altor cercetari si care ilustreaza o stare de fapt in ceea ce priveste latura sintactica a limbajului verbal al copiilor cu deficiente auditive este aceea ca in reproducerea propozitiilor (prin intermediul dactilarii) lipsesc cuvintele cu functie sintactica, fiind reproduse, cu o mai mare frecventa, cuvintele cu semnificatie.

Desi in conditiile utilizarii protezelor auditive apar reactii diferite ale subiectilor, la stimularea auditiva, in functie si de natura materialului folosit ca stimul, in general, se pot face predictii privind reusita subiectilor cu deficiente de auz de a intelege material verbal cu semnificatie de nivel propozitional, pe baza reusitei acestor subiecti la sarcinile de identificare a sunetelor instrumentale, a celor vocalice si a cuvintelor. Aceasta constatare vine sa sustina observatia ca in cadrul antrenamentelor auditive utilizarea unui material sonor cat mai divers se va rasfrange asupra performantelor subiectilor cu deficiente de auz de a intelege vorbirea.

Consideratii la final de capitol

O prima perspectiva explicativa pentru realizarea perceptiilor auditive a sunetelor de diverse tipuri dar mai ales a sunetelor verbale este Teoria invariantei acustice. '*v.;'*> <'U-.> '

Cand se pune problema invariantei pentru locul articulatiei la consoanele explozive, se are in vedere posibilitatea ca aceasta sa se regaseasca in semnalul acustic. Aceasta este teoria invariantei acustice. Un aspect ce sustine aceasta teorie, insa referitor la perceptia vocalelor, este faptul ca urechea este capabila sa extraga formatul pe baza unei analize Fourier. Cam in acelasi mod ar trebui sa functioneze urechea si la perceperea consoanelor (Ryalls, 1997), fapt care ar trebui sa ne indreptateasca sa facem inferente cu privire la calitatea perceptiei consoanelor pornind de la datele obtinute la proba a doua, de detectie si identificare a consoanelor emise in mod izolat. Vom urmari, intr-un alt capitol, antrenarea aspectelor legate de sarcinile de detectie a vocalelor si consoanelor in cadrul unui antrenament auditiv specific conceput dupa modelul probei GASP.

Teoria postuleaza faptul ca exista suficienta informatie in semnalul acustic in momentul producerii consoanei pentru a specifica locul ei de articulare. Odata ce se aplica o analiza a extragerii formantului semnalului acustic, sunetul va fi categorizat impreuna cu caracteristicile sale ce tin de locul de articulatie. In teoria invariantei acustice, spectrul acustic in momentul 'exploziei' sunetului este compact, daca exista un singur varf al formantului care domina, in acest caz se considera ca avem de-a face cu spectru unei consoane velare, ca punct de articulatie.

Daca spectrul nu este compact atunci este difuz. Spectrul poate fi in acest caz acut sau grav. Daca varfurile formantilor cresc in amplitudine in functie de frecventa, atunci spectrul este considerat acut iar locul de articulare este alveolar. Daca varfurile formantilor scad in amplitudine spectrul este considerat grav, iar locul de articulare bilabial (Wright, 1987).

Putem spune, cu alte cuvinte, ca masura in care se reuseste decodificarea semnalelor verbale, este influentata nu numai de caracteristicile pe care suntem obisnuiti sa le consideram strict acustice ci si de informatii legate de caracterul articulatoriu al sunetelor dar care pot servi ca baza pentru categorizarile acustice. Acest fapt ne indreptateste sa afirmam ca alaturi de parametrii furnizati de audiometria tonala, in probele de acumetrie au intervenit factori care tin de experienta individuala a subiectilor nu numai in perceperea cat si in producerea sunetelor verbale si a structurilor verbale. Aceste aspecte scapa insa evaluarilor clasice prin audiometrie tonala impunandu-se alte tipuri de evaluari care sa permita o mai fina observatie a reactiilor subiectilor la natura stimularilor, eventual audiometria vocala, demers pe care ni-1 propunem pentru o viitoare etapa a cercetarii.

Un alt model explicativ care vine din perspectiva neurociberneticii si a cercetarilor in domeniul informaticii poarta numele de 'Model computational',

Conform acestui model exista doua tipuri de informatie esentiala in perceptia vorbirii: 'informatia externa' (LE.) sau bottom-up (BU) si 'informatia interna' (LI.) sau top-down (TD). Informatia de tip extern presupune folosirea informatiei acustice pentru a descoperi despre ce este vorba in mediu; informatia de tip intern presupune folosirea pragmaticii, semanticii si a altor forme de informatie lingvistica in acelasi proces, in general, psihopedagogii au tendinta sa absolutizeze valoarea si rolul proceselor LE., fara a constientiza rolul proceselor LI. sau in orice caz minimizand acest rol. Totusi aceste procese au un rol esential in asa numita 'restauratie fonemica', ce presupune acordarea de semnificatie unor structuri acustice incomplete.

Pentru a intelege mai bine modul in care este perceputa vorbirea se poate face analogie cu programele de calculator capabile sa perceapa vorbirea umana si cu modul lor de functionare. Un astfel de program este modelul PDP (Parallel Distributed Processing). Elman & McClelland (citati de Ryalls, 1997) analizeaza modul in care PDP reuseste sa realizeze perceptia vocii umane. Unul dintre procesele dificile in perceptia vorbirii este coarticulatia, proces pe care ne propunem sa-1 abordam intr-o alta cercetare.

Ryalls (1997) arata ca ascultatorii reusesc sa repete ceea ce tocmai au auzit, mult mai repede si mai usor cand materialul consta in sintagme cu semnificatie decat fara semnificatie. Aceasta observatie demonstreaza efectul informatiei LI. Se considera ca suntem capabili sa recunoastem si sa incepem producerea unui cuvant inainte ca acesta sa fi fost prezentat in intregime. Acest aspect 1-am observat si noi in proba de identificare si intelegere a propozitiilor.

Cole & JakimiK, citati de Ryalls (1997), au observat ca subiectii detectau mai repede greselile care apareau in ultima silaba decat atunci cand apareau in prima silaba. Aceasta pentru ca la inceputul unui cuvant exista multiple posibilitati de continuare, posibilitati care scad pe masura ce cuvantul se apropie de final. Astfel, un cuvant este recunoscut in momentul in care avem destula informatie pentru a respinge orice alte cuvinte. Acest moment este diferit pentru cuvinte diferite, in functie de numarul de cuvinte asemanatoare care exista. La inceputul unui cuvant intervine mai ales informatia de tip I.E., pentru ca sunetele trebuie recunoscute dar in final apare mult mai mult informatia de tip I.I.

Cu alte cuvinte informatia de tip I.E. este esentiala. Timp indelungat nu s-a inteles de ce copiii cu deficiente de auz aveau greutati in perceperea sunetelor si la citit. Acum multi cercetatori sunt de acord cu faptul ca acesti subiecti nu numai ca au dificultati in captarea informatiei I.E., ci datorita faptului ca fiind persoane cu deficiente congenitale de auz nu au suficienta informatie de tip I.I. Nu numai ca nu aud fonemele unui cuvant ci au dificultati si datorita faptului ca nu cunosc suficiente cuvinte intr-o limba pentru a putea gasi cuvantul cautat. Ei au un vocabular limitat si dificultati in realizarea conexiunii intre sunete si simboluri.

Toate aceste observatii pledeaza pentru o largire a paletei de obiective specifice antrenamentelor auditive, astfel incat sa se realizeze o completare a informatiei de tip I.I.