Conceptul de educatie; note si trasaturi

CONCEPTUL DE EDUCATIE; NOTE  SI TRASATURI

Educatia este un fenomen social care a insotit istoria omenirii de la inceputurile ei si va continua sa existe de-a lungul existentei acesteia.

Ea conserva si transmite experienta de cunoastere teoretica si practica, valorile culturii si civilizatiei de la o generatie la alta.

Din punct de vedere etimologic termenul educatie poate fi dedus din termenii latinesti educo -educare  (a alimenta, a hrani, a ingriji, a creste), ca si educo - educere ( a duce, a conduce, a scoate din, a ridica, a inerta); ambele semnificatii initiale au sensuri apropiate de ceea ce intelegem astazi prin termenul educatie: cresterea, modelarea copilului (tanarului, hranirea (spirituala), conducerea prin cultura spre cultura, scoaterea din starea de natura si inaltarea la starea de cultura.

Cu intelesuri similare este utilizat la sfarsitul secolului al XVI-lea in Franta, extinzandu-se mai tarziu in Europa, devenind termenul utilizat curent pentru a denumi activitatea de formare, modelare, conducere a fiintei umane pentru a dobandi autonomie si independenta.

Educatia se constituie ca obiect de studiu al pedagogiei, ca stiinta care cerceteaza fenomenul educational cu toate implicatiile sale asupra devenirii fiintei umane.

De-a lungul timpului conceptiile asupra educatiei au evoluat, reflectand conceptia asupra valorii umane si in special a copilului si incercand sa surprinda esenta fenomenului educational din aceasta perspectiva.

Educatia are drept scop sa dea sufletului si corpului intreaga frumusete si perfectiune de care sunt susceptibile (Platon).

A educa inseamna a cultiva curatenia sufleteasca si buna - cuviinta a copiilor si tinerilor, a creste pe copil moral si in evlavie (Ioan Hrisostom).

Educatia urmareste realizarile intregii perfectiuni de care natura omului este capabila (Kant).

Educatia este dezvoltarea naturala, progresiva si sistematica a tututor facultatilor (Pestalozzi).

Educatia este o operatie prin care un spirit formeaza alt spirit , si o inima formeaza o alta inima (J. Simon).

Educatia este actiunea generatiilor adulte asupra celor tinere, cu scopul de a le forma acestora din urma anumite stari fizice, intelectuale si mentale necesare vietii sociale ( E. Durkheim)

Educatia este o vointa de iubire generoasa fata de sufletul altuia pentru a i se dezvolta receptivitatea fata de valori si capacitatea de a crea valori (Ed.

Spranger)

Constatam in aceste definitii unghiuri diferite de vedere, punand in evidenta natura procesului, scopul, continutul sau laturile acestuia.

Ioan Cerghit identifica urmatoarele perspective de intelegere a acesteia :

educatia ca proces - actiune de transformare in sens pozitiv si pe termen lung a flintei umane ;

educatia ca actiune de conducere - dirijarea evolutiei individului spre stadiul de persoana formata, autonoma, responsabila;

educatia ca actiune sociala - activitate ramificata care se desfasoara pe baza uni proiect social, care vizeaza un modei de personalitate;

educatia ca interrelatie umana -  efort comun si constient intre cei doi actorii actului educational: educatorul si educatul:

educatia ca ansamblu de influente - actiuni deliberate/nedeliberate^-explicite/implicite; sistematice/neorganizate care contribuie la formarea omului. Sintetizand diverse ipostaze, definitii si conceptii asupra educatiei, putem retine urmatoarele trasaturi ale educatiei ca fenomen social:

. educatia este un demers aplicabil doar la fiinta umana;

. educatia consta intr-un sistem de achizitii preponderent deliberate;

. actiunile sunt concentrate la nivelul unor institutii de profil care permit organizarea, structurarea si planificarea lor;

. educatia se realizeaza din perspectiva unui ideal de personalitate umana, in acord cu reguli culturale si istorice determinate;

. educatia nu este o etapa limitata la o anumita varsta.

In literatura de specialitate ca si in conceptia si practica pedagogica (profesori, parinti) intalnim si alti termeni utilizati cu sensuri sinonime celui de educatie: dresaj, domesticire, indoctrinare, salvare, formare, instruire, invatare; acest fapt face necesara analiza fiecaruia dintre termeni si delimitarea celor care nu pot fi asociati conceptului de educatie.

1.1 Coordonate generale ale educatiei

actiunea educationala este in esenta o relatie intre un "subiect" si un "obiect" in cadrul careia S urmareste o schimbare, o transformare a a lui  O conform unui scop;

relatia dintre S si O este o relatie sociala si antropologica (la polii relatiei se afla fiinte umane);

interactiunea S - O are un caracter activ si creativ

desfasurarea actiunii educationale are un caracter functional - dinamic, prin relatiile directe si indirecte care se stabilesc intre componentele sale (factori obiectivi, subiectivi, controlabili, necontrolabili), ceea ce creaza un "camp educational" complex, de aceea actiunea educationala se desfasoara in conformitate cu un determinism probabilist;

educatia este un proces organizat, expresie a doua forte complementare: societatea si individul, proces care inscrie fiinta umana pe traiectoria ascendenta a umanizarii sale;

Latura socializarii insista asupra presiuni pe care educatia o exercita asupra fiintei umane pentru a se integra in viata sociala si economica, in timp ce latura individualizarii scoate in evidenta necesitatea valorificarii potentialului ereditar.

Socializarea imprima educatiei un sens de modelare a personalitatii potrivit unei directii prestabilite. Individualizarea accentueaza sensul autopropulsor al educatiei in manifestarea potentialului individual.

In raport cu aceste doua perspective, in decursul timpului s-au dezvoltat conceptii si atitudini diferite asupra educatiei:

a.      conceptii sociocentriste - educatia este interpretata exclusiv din perspectiva societatii, vizand pregatirea omului pentru exercitarea diferitelor roluri sociale; socialul este primordial dar nu tine cont de natura umana, ceea ce contravine esentei educatiei: dezvoltarea si  diferentierea specifica a personalitatii umane;

b.      conceptii antropocentriste - pleaca de la presupunerea existentei unei naturi umane universale si invariabile, educatia avand rolul de a asigura dezvoltarea aceste naturi, a calitatilor generale si specifice ale fiintei umane; aceasta conceptie eludeaza cadrul social in care actioneaza omul, care trebuie sa raspunda anumitor cerinte sociale (culturale, economice, profesionale,  morale), ceea ce echivaleaza cu un fel de utopism pedagogic (educatia libera).

In decursul timpului teoreticienii au inclinat spre una sau spre cealalta dintre cele doua pozitii; astazi cele doua conceptii tind sa se intalneasca.

Caracteristicile educatiei

Natura sociala a educatiei desemneaza faptul ca educatia se desfasoara numai in societate, ca urmare, intre societate si educatie exista o stransa interdependenta.

Educatia a aparut odata cu societatea omeneasca si va continua sa existe de-a lungul intregii evolutii a acesteia, supunandu-se legilor generale de evolutie ale societatii,.

O intelegere profunda a relatiei dintre educatie si societate poate fi realizata pornind de la teza potrivit careia socialul este rezultatul interactiunii si convietuirii oamenilor. La nivelul societatii educatia ne apare ca o actiune care mijloceste si diversifica relatiile dintre om si societate, favorizand dezvoltarea omului prin intermediul societatii si a societatii prin intermediul oamenilor. Astfel, omul educat actionand asupra societatii, paralel cu transformarea acesteia, se transforma pe el insusi, rezultat care, la randul sau se va repercuta din nou asupra societatii.

Caracterul specific uman rezida in faptul ca educatia este o actiune ce se desfasoara in mod constant si vizeaza atingerea unor finalitati stabilite in prealabil. La cei doi poli ai actiunii educationale se afla fiinte umane: subiectul (cadrul didactic) care actioneaza asupra obiectului (elevul) in vederea formarii unei personalitati dezirabile din punct de vedere social, dar si in concordanta cu cerintele si particularitatile individului. Actiunea educationala are un caracter constient si finalist, deoarece in cadrul ei oamenii se gandesc in prealabil la ceea ce urmeaza sa realizeze.

Caracterul istoric al educatiei

Ca realitate sociala, educatia este supusa unui determinism istorico-social, care se reflecta in schimbarile pe care educatia le suporta in raport schimbarile sociale. Aceste schimbari se produc si ca efect al logicii interne a educatiei, reprezentata de structurile, normele, mentalitatile, conceptiile care s-au acumulat in teoria si practica educationala si care filtreaza influentele sociale.

Caracterul istoric al educatiei se concretizeaza in modificarile si restructurarile pe care finalitatile sale, continuturile, formele si mijloacele de realizare le inregistreaza odata cu schimbarea tipului de societate. Se poate vorbi astfel de o educatie specifica oranduirii sclavagiste, Evului Mediu, epocii luminilor, epocii moderne sau celei contemporane.

Caracterul national si universal al educatiei

Pe aceeasi treapta de dezvoltare social-istorica, educatia prezinta anumite particularitati izvorate din experienta fiecarui popor. Ca actiune sociala educatia se infaptuieste in limitele unor granite nationale si statale, pe fondul unei vieti sociale si a! unor traditii care s-au acumulat de-a lungul dezvoltarii poporului si natiunii respective.

Aceste fenomene isi vor pune amprenta asupra sistemului educational care trebuie sa fie expresia cerintelor sociale, culturale, economice din fiecare tara.

Caracterul national este legat nemijlocit de caracterul universal, pentru ca
educatia, la fel ca si cultura sau economia, nu poate inchide in granitele statale facand abstractie de ceea ce s-a realizat in alte tari. Experienta universala trebuie imbinata cu experienta nationala prin adaptarea acesteia la particularitatile sociale si nationale specifice fiecarei tari.