Caracteristicile educatiei

Interactiunea dintre educatie - afectivitate si motivatie rezulta si din particularitatile educatiei si a activitatii educationale. Printre asemenea caracteristici si particularitati, mai relevante ar fi urmatoarele: complexitatea, procesualitatea, dinamismul, intensivitatea, pragmatismul, transrationalitatea si caracterul contradictoriu al educatiei. Le vom analiza succint pe fiecare dintre acestea, evidentiind, pe cat posibil, raportul dintre aceste elemente surprinse in triada pe care o analizam.

Caracterul complex al educatiei

Asumandu-si responsabilitati informativ-formative, prin continuturi de invatat, strategii educationale si structuri institutionale adecvate unor finalitati prescriptibile si/sau inedite-virtuale, educatia este o actiune si un fenomen extrem de complex. Complexitatea rezulta din insasi finalitatile instituite, finalitati concretizate in capacitati si competente, profesii, rol-statusuri cu raspunderile si responsabilitatile aferente acestora.

Caracterul complex al educatiei rezida si presupune, totodata, directionarea clara a eforturilor educationale institutionalizate, stabilirea modalitatilor de cooperare intre agenti si factorii educationali, tehnologiile si strategiile adecvate realitatilor si cerintelor mediului scolar. In acelasi timp, complexitatea procesului instructiv-educativ deriva si din continuturile de invatat in continua schimbare si adecvare, a dinamicii sociale in general. Astazi invatamantul trebuie sa devina mai flexibil si mai usor adaptabil, complexitatea si mai ales diversitatea sa devin cerinte legice ale unei educatii eficiente prezente si de perspectiva. Amintim in acest sens caracterul personalizat al educatiei si invatamantului, alaturi de cel standardizat - clasic, problematica asupra careia vom reveni pe parcursul lucrarii.

Caracterul procesual al educatiei

Educatia este privita ca actiune pragmatica cu un profund caracter procesual. Apare ca fiind procesul ce exercita inrauriri diferentiate si numeroase asupra constiintei indivizilor, in mod deosebit asupra tinerilor, ceea ce conduce in mod evident la modificari in structura personalitatii si comportamentului. Actiunile educationale se succed logic, intr-un spatiu generativ, determinand acumulari cantitative si transformari calitative, cantitatea si calitatea actului educational devenind vectori si variabile esentiale ale educatiei si invatamantului. In prezent se pune un accent tot mai mare asupra laturii calitative, atat sub raportul continuturilor predate, cat si al strategiilor si tehnologiilor didactice. Adecvarea la noi cerinte, schimbarile in forma si continut, ii confera educatiei aceasta particularitate de a avea un caracter procesual complex si dinamic, exprimata insa ca un fenomen social sub raport sociologic.

Caracterul dinamic al educatiei

Obiectivele si problematica educatiei sunt intr-o necontenita dinamica, pe un fond al continuitatii. Au loc perfectionari si reconsiderari ale experientei acumulate. Invatamantul nu este ancorat numai in prezent, ci este proiectat in viitor, prin deschiderea unor noi perspective strategice si tactice. Educatia este strict corelata din acest punct de vedere cu schimbarea, aceasta din urma putand fi considerata drept un vector educational. Mai mult ca in oricare alt mediu, invatamantul si obiectivele sale sunt supuse unor schimbari de ordin organizational, tactic si strategic, ce incumba noi forme educationale, educatia devenind dependenta de aceste schimbari. In acest sens se discuta despre o asa numita educatie pentru schimbare. Printre autorii straini ce fac referinta asupra acestei destinatii si raport dintre educatie si schimbare se numara si Huberman, iar printre autorii romani ii amintim, in mod deosebit, pe D. Salade (Ionescu, Radu, Salade, 1997), si Iacob, (1996), ambii evidentiind schimbarea ca o functie a educatiei

Dinamica educatiei si invatamantului se realizeaza, evident, pe un fond de continuitate si transfer. Continuitatea, ridica insa probleme privind realizarea unor legaturi si treceri firesti intre diferitele momente ale pregatirii, preluarea succesiva a experientei dobandite din etapele anterioare, valorificarea acumularilor si pastrarea timp indelungat a deprinderilor si obligatiilor, a capacitatilor si competentelor, in vederea reactualizarii rapide, oportune si eficiente a cunostintelor predate si asimilate prin intermediul educatiei si procesului de invatamant. Se impune din acest punct de vedere un anume echilibru intre dimensiunea - perspectiva sincronica si diacronica, statica si dinamica in vederea anihilarii unor posibile decalaje intre cerere si oferta pe piata muncii si chiar intre scopuri si finalitati.

Caracterul intensiv al educatiei

O alta nota de specificitate si particularitate a educatiei si invatamantului este aceea de a fi proces intensiv. Intr-un timp relativ scurt, educatia trebuie sa rezolve-solutioneze obiective pedagogice si didactice majore, precum si altele, diferentiate de la o disciplina la alta. In esenta acestea s-ar concretiza in asimilarea informatiilor teoretice si practice; in insusirea comportamentului profesional; consolidarea atitudinilor, motivatiilor, convingerilor si sentimentelor intelectuale, epistemice, morale si patriotice.

Asemenea finalitati educationale impun obiective clare, precis formulate, fara ambiguitati si discontinuitati, pe fondul unui pragmatism imediat si de perspectiva. De aceea, cerinta educarii intensive devine realizabila numai in conditiile folosirii unor tehnologii si strategii didactice moderne si a unui invatamant pragmatic-aplicativ descatusat de canoanele didacticilor invechite. Din aceasta perspectiva, se impune concentrarea eforturilor spre ceea ce este esential si util, spre ceea ce conduce la armonie si echilibru, in consonanta directa cu schimbarea si dinamica sociala in general, a educatiei si invatamantului in mod particular, aceste aspecte, nu dintr-o perspectiva discriminatorie ci pe fondul unei selectii mai riguroase a continuturilor, adaptate si convergente scopurilor si obiectivelor educationale.

Caracterul pragmatic al educatiei

Reforma invatamantului si educatiei impune acestora noi deschideri si valente praxiologice, capatand tot mai mult un caracter pragmatic. In acest context, educatia are la baza un sistem de scopuri-obiective ierarhizate in raport cu importanta si valoarea actiunilor educative si a idealului educational. fiecarui scop-obiectiv ii corespund modalitati concrete de actiune, forte specifice si mijloace materiale adecvate particularitatilor si cerintelor invatamantului modern. pragmatismul educational devine astfel o cerinta legica in cadrul invatamantului, fiind aliniat sistemelor educationale din tarile dezvoltate si moderne sub raport educational.

Prin aceasta orientare se cere ca invatamantul sa devina eficient intr-un timp record si nu intr-un orizont temporal indepartat, iar costurile sociale sa fie amortizate intr-o perspectiva imediata, invatamantul devenind, in acest mod, parte contribuabila la veniturile si bogatia societatii prezente si evident a celei viitoare.

Caracterul transrational al educatiei

Asa cum am mentionat deja, prin structura si functiile sale, obiectivele si continutul sau, educatia desemneaza un sistem coerent de actiuni, strategii si tehnologii didactice ce vizeaza transferul informational din partea subiectului educatiei catre obiectul acesteia, in scop informativ si formativ, avand drept finalitate constitutiva, structurarea unor elemente intelectuale si nonintelectuale specifice oricaror personalitati-individualitati.

Educatia actioneaza in mod complementar asupra tuturor proceselor psihice si in mod deosebit asupra celor nonintelectuale reglatorii adica asupra motivatiei afectivitatii si vointei. Prin aceasta functie formativa si prin obiectivele programate, acelea de a forma si modela anumite insusiri si trasaturi psihomorale, in primul rand de ordin psihoafectiv si motivational-volitiv, consideram ca educatia are si un pronuntat caracter transrational, primordiale fiind insa finalitatile de ordin cognitiv-rational, stabilindu-se stranse raporturi de interdependenta si complementaritate functionala cu cele de ordin nonintelectual.

Caracterul contradictoriu al educatiei

Procesul educarii are si poate sa aiba si un caracter contradictoriu. Lipsa spiritului si atitudinii critice fata de acumularile anterioare, tendinta de generalizare a unor principii, strategii si tehnologii didactice fac uneori inoperante unele obiective didactice si operationale prezente si de perspectiva.

Dinamica si ritmul intensiv al educatiei presupun mutatii radicale in plan atitudinal, conceptual si strategic. Reforma realizata in invatamantul romanesc vizeaza tocmai inlaturarea acestor atitudini conservatoare, a conservatorismului didactic, a vechilor continuturi si tehnologii didactice care au generat si mai genereaza inca profunde perturbatii si disfunctionalitati in planul instruirii si educatiei. Mai exista inca suprapuneri si paralelisme intre continuturile de invatat si, ceea ce este mai grav, este faptul ca invatamantul capata inca un caracter preponderent informativ, expozitiv si static. Evaluarile se realizeaza mai mult prin modalitati preponderent reproductive, metodele activ-participative sunt inca slab utilizate si valorificate de cele mai multe cadre didactice. Predomina inca dogmatismul didactic si nu spiritul inventiv-inventica didactica. De asemenea, nu este suficient de corelata logistica didactica cu obiectivele si continuturile de invatat, aceasta mai ales in invatamantul tehnic, care presupune mai multa modernizare in plan logistic.

Contradictii mai pot sa apara si intre principiile si metodele educative, pe de o parte, si particularitatile elevilor/studentilor, pe de alta parte. Evaluarea in functie de aceste particularitati este aproape inexistenta, perceptia avand mai mult determinari globaliste decat individuale si comparabile. Individul este asimilat de colectivitate si perceput totodata prin prisma acesteia. Evaluarea si aprecierea individului au mai mult un caracter deductiv decat inductiv. Aceasta tendinta ingreuneaza desprinderea "varfurilor", liderii informali au mai putine sanse decat in celelalte medii si grupuri umane.

Din acest punct de vedere se impun mutatii radicale in planul perceptiei si atitudinii fata de elev/student din partea celor mai multe cadre didactice.

In noua etapa si pe fondul reinnoirilor pe care le produce reforma invatamantului trebuie educati in primul rand educatorii-subiectii actiunii educationale si apoi cei educati - elevii/studentii. Caci, asa cum se exprima Constantin Noica: "O scoala in care profesorul nu invata si el e o absurditate", nestiindu-se, cum s-ar exprima Leon Bloy, "cine da si cine primeste". Din pacate sentimentul "suficientei insuficientei" si al superficialitatii este frecvent regasit in mediul scolar la multe cadre didactice, elevi si studenti distorsionand in cea mai mare parte obiectivele si functiile educatiei si ale invatamantului.