Clasificarea dificultatilor de invatare

Clasificarea dificultatilor de invatare

Descriem in continuare patru mari variante de clasificare a dificultatilor de invatare, prezentate de literatura de specialitate.

Prima este cea a lui McKinney (1984, pp.43-50) care a identificat la un lot de baieti, ca urmare a realizarii unui studiu, trei tipuri de dificultați de invațare:

Subtipul I (33%) baieti - prezinta dificultați de invațare legate de citire si aritmetica.

Subtipul II in care indivizii prezinta deficite severe in diferite domenii de invatamant, la administrarea testului WISC obtin performante slabe la probele de informatii generale, aritmetica si aranjarea imaginilor.

Subtipul III (47%), - prezinta abilitati conceptuale deasupra mediei (la WISC-R), usoare deficiente de tip scolar.

Subtipul IV (10%) - in care intra cei cu deficiente scolare moderate, abilitati verbale medii, abilitati secventiale si spatiale deficitare si care nu prezinta deficite comportamentale evidente. 

A doua clasificare, cea din perspectiva etiologica identifica doua categorii mari de dificultati de invatare:

a. dificultati de invatare propriu - zise/ innascute:

determinate de deficiente si incapacitati greu vizibile (ascunse);

sunt aferente doar individului, tin de deficientele si incapacitatile lui generate de factori genetici, de boli, traumatisme, accidente;

b. dificultati de invatare induse/ dobandite:

sunt induse de mediul copilului sau chiar de el insusi;

pot aparea pe parcursul si in finalul demersului de invatare;

se datoreaza:

- timpului insuficient de invatare;

- lacunelor anterioare din invatare;

- absentei unor tehnici si procedee de invatare eficienta;

- lipsei unui regim organizat de munca;

- slabei calitati a predarii in clasa;

- suprasolicitarii scolare;

- absenteismului, boli, indispozitii, etc.

A treia clasificare poate aborda dificultatile de invatare din doua perspective:

I. Din perspectiva copilului- in acest caz se identifica domeniile functionale ale dificultatilor de invatare, care sunt:

psihomotricitatea:

motricitate globala si fina,

schema corporala si lateralitatea,

orientarea, organizarea si structurarea spatio-temporala;

perceptia vizuala:

discriminare vizuala,

ordine vizuala,

memorie vizuala;

perceptia auditiva:

discriminare auditiva,

memorie auditiva,

auz fonematic;

limbajul:

componenta semantica (vocabular, concepte),

cunoasterea sintaxei,

utilizarea limbajului - capacitatea de comunicare;

gandirea - rezolvarea de probleme:

relationarea evenimentelor,

stabilirea ipotezelor,

strategii rezolutive;   

factori sociali si personali:

interactiuni sociale ( in familie si in clasa),

ritm, stil de invatare si motivatie pentru invatare,

stima de sine, increderea in sine.

II. Din perspectiva interventiei educationale se pun in evidenta domeniile operationale ale dificultatilor de invatare care sunt:

domeniul limbajului rostit (vorbit) care se refera la:

dislalii (incapacitati de pronuntare corecta a sunetelor, a grupurilor de sunete, cuvintelor sau propozitiilor),

tulburari de ritm: logonevroze (balbaiala), tahilalie, bradilalie,

disfonii ( tulburari de voce),

intarzieri in aparitia si dezvoltarea vorbirii;

domeniul limbajului scris-citit care cuprinde:

dislexiile (incapacitati partiale de insusire a citirii),

disgrafiile (incapacitati partiale de insusire a scrisului);

domeniul limbajului nonverbal, care se refera la:

psihomotricitate si expresie (dificultati in motricitatea grosiera si fina, in coordonarea psihomotorie, in structurarea schemei corporale);

domeniul atentiei si concentrarii in activitate si pe obiect

domeniul motivatiei

domeniul schemelor de perceptie si orientare (dificultati sau incapacitati de structurare a schemelor de baza perceptiv-motorii, orientare spatiala si temporala);

domeniul structurilor simbolice matematice (discalculiile ca incapacitati de operare cu simbolurile matematice si cu schemele de rezolvare);

domeniul reactiilor de raspuns si al ritmului de rezolvare a problemelor (dificultati legate de ritm);

domeniul relationarii sociale si al problemelor de comportament.

A patra clasificare este sugerata de The Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders (DSM) publicat de American Psychiatric Association. Astfel, DSM-IV din 1994 clasifica dificultatile de invatare in 4 grupe mari:

tulburari de citire (dislexia);

tulburari de matematica (discalculia);

tulburari ale exprimarii scrise (disgrafia);

tulburari mixte

In tulburarile de citire, performanța de citit (acuratete, viteza, comprehensiune) masurata prin teste standardizate este substantial sub nivelul expectat al varstei, inteligenței si a nivelului de scolarizare. La indivizii cu aceste tulburari, citirea se caracterizeaza prin distorsiuni, substituiri sau omisiuni; citirea cu voce tare sau in gand este lenta si apar probleme de comprehensiune.

In tulburarile din domeniul matematic, abilitatile matematice (calcul sau rationament) se afla sub nivelul expectat al varstei, inteligenței sau a nivelului de scolarizare. Pot fi afectate diferite abilitați: abilitați lingvistice (ex: intelegerea sau numirea termenilor matematici, a operatiilor sau conceptelor; decodarea problemelor scrise cu simboluri matematice); abilitați 'perceptuale' (ex: recunoasterea sau citirea simbolurilor matematice si a semnelor aritmetice); abilitați 'atentionare' (ex: copierea corecta a cifrelor si a numerelor, realizarea unor calcule cu multe cifre); abilitați 'matematice' (ex: urmarirea secventelor de rezolvare, numararea obiectelor, invatarea inmultirii).

Tulburarile de exprimare scrisa apar atunci cand abilitatile de scriere sunt sub nivelul expectat de varsta, inteligența sau grad de scolarizare. Erorile cele mai des semnalate sunt: erori gramaticale, de punctuatie, de ortografie, scris dezordonat, organizare proasta a paragrafelor. Tulburarile mixte presupun probleme in toate domeniile (citire, matematica, exprimare scrisa) si care interfereaza semnificativ cu performanța academica, chiar daca performanța la teste pe abilitați masurate individual nu este substantial sub nivelul expectat (vezi criteriile de diagnostic din tabelul 3.1.).

Tabelul 3.1. Criterii de diagnostic pentru subtipurile LD (DSM-IV, 1994)

Dignostic diferential

Este important de semnalat faptul ca problemele de invațare pot sa apara si la copiii, adolescentii si adultii care nu sunt diagnosticati cu D.I. Cea mai importanta diferentiere trebuie facuta fața de ADHD, retard mental, tulburari emotionale.

1. D.I - ADHD

ADHD (atentional disorder and hiperactivity disorder) este uneori o sursa de confuzie pentru definirea D.I., mai ales ca multi copii sunt diagnosticati cu ambele tipuri de tulburari: ADHD si D.I. . Simptomele principalele ale ADHD (tulburari ale atentiei, impulsivitate si hiperactivitate) afecteaza performanța academica a copiilor cu aceasta tulburare. Copiii diagnosticati atat cu ADHD cat si cu D.I au severe probleme atentionare si cognitive; ei prezinta distructibilitate, impulsivitate si neliniste, dar si probleme academice combinate cu probleme la nivelul proceselor psihologice.

D.I - Retard mental

Copiii, adolescentii si adultii cu D.I au un nivel 'normal' de inteligența; nu se iau in considerare pentru diagnosticul D.I persoanele cu un IQ mai mic de 80. Criteriile DSM-IV specifica clar ca indivizii cu retard mental au un IQ mai mic sau apropiat de 70.

De asemenea, prin aplicarea unor teste de performanța in diferite domenii se constata urmatoarele: indivizii cu D.I pot obtine rezultate foarte proaste la unele subteste, iar la altele performanțe mult peste medie, in timp ce indivizii cu retard mental tind sa obțina un profil plat al performanței la astfel de teste, performanța lor fiind constant sub medie (Show, Cullen, McGuire & Brinkerhoff, 1995, p. 588).

D.I - Tulburari emotionale

Persoanele cu D.I au probleme emotionale relationate cu istoricul lor de esec academic; aceste probleme emotionale pot fi ameliorate atunci cand persoana cu D.I obtine anumite performanțe academice. Copiii si adolescentii cu tulburari emotionale si comportamentale au dificultați in obtinerea unor performanțe academice. Putem face diferenta intre ei si cei cu D.I prin extremismul problemelor lor comportamentale si prin incapacitatea persistenta de a lega si sustine relatii satisfacatoare cu alte persoane (reactioneaza agresiv sau ostil, se retrag in sine, sunt dezinteresati).

Cunoasterea spectrului larg de manifestare a dificultatilor de invatare ofera cadrelor didactice posibilitatea identificarii cat mai exacte a problematicii fiecarui copil si, mai ales, gasirea unor modalitati de interventie cat mai adecvate si eficiente.

Dificultatile in invatarea scolara reprezinta manifestari ale dereglarii procesului de invatare; ele reflecta nu numai perturbarea activitatii, ci a intregului sistem. Cauzele instalarii unui astfel de impas sunt de ordin: personal, scolar, familial si social.