Diversificarea instruirii

DIVERSIFICAREA INSTRUIRII

Diversificarea instruirii reprezinta 'o solutie pedagogica' adoptata la nivelul sistemului de invatamant in vederea organizarii structurii acestuia pe profiluri si specialitati determinate in plan curricular, in contextul anumitor trepte scolare/universitare.

Mecanismele de proiectare specifice diversificarii instruirii angajeaza decizia factorilor politici (de politica a educatiei) Ia nivel macrostructural. Asumarea ei reflecta raporturile existente intre educatie si societate, intre imperativele activitatii de instruire si cerintele culturale, economice si politice definite, in sens prospectiv, la nivelul sistemului social global.

Aceste mecanisme sunt deosebite fata de strategiile diferentierii care 'vizeaza a-daptarea activitatii de invatare - indeosebi sub raportul continutului, al formelor de organizare si al metodologiei didactice - la posibilitatile diferite ale elevilor, la capacitatea de intelegere si la ritmul de lucru propriu unor grupuri de elevi sau chiar fiecarui elev in parte' (Radu, Ion, T., 1976, pag. 13).

Dimensiunea operationala a celor doua concepte pedagogice este complementara: diversificarea instruirii creaza preirusele structurale necesare pentru optimizarea diferentierii instruiri; diferentierea instruirii creaza premisele functionale necesare pentru valorificarea diversificarea instruirii.

Realizarea diversificarii instruirii la nivel de sistem angajeaza profilurile si specializarile proiectate, de regula, dupa absolvirea scolii de baza, dupa varsta de 16 ani, si formele de invatamant special organizate in cazul unor deficiente recuperatorii sau a unor aptitudini superioare (indeosebi, artistice si sportive).

in conditiile sistemelor moderne de invatamant diversificarea instruirii este realizabila si prin intermediul unor structuri specifice educatiei nonformale (cercuri, cluburi, asociatii etc), cu programe integrate/integrabile la nivelul planului de invatamant. Ele au valoarea unor oferte pedagogice si sociale deschise care creaza posibilitatea rezolvarii unor probleme speciale (recuperare, aprofundare, valorificare ia niveluri de varf; specializare, profesionalizare; informatizare; formare tehnologica, estetica, fizica; instruire in limbi straine etc.) fara sacrificarea obiectivelor specifice stabilite la nivelul curriculumului comun.

Realizarea instruirii diversificate la nivel de proces presupune perfectionarea activitatii de proiectare a continutului invatamantului, orientarea sa in directia elaborarii unor structuri deschise, care stimuleaza, pe de o parte, valorificarea tuturor elevilor, iar, pe de alta parte, adaptarea scoiii la cerintele vietii sociale (vezi Dictionar de pedagogie, 1979, pag. 133).

Initiativele dezvoltate, in acest sens. din perspectiva proiectarii curriculare, evidentiaza fenomenul diversificarii materialelor de invatare (ghiduri. culegeri de exercitii, probleme, texte etc, crestomatii, atlase, caiete de munca independenta, sinteze bibliografice etc.) si al multiplicarii manualelor alternative (pentru elevi dar si pentru cadrele didactice), pe fondul unor programe scolare flexible, adaptabile la cerintele comunitatii educative aflate in continua schimbare. - Vezi Diferentierea instruirii.