Definirea si caracterizarea generala a principiilor didactica

In realizarea sa practica, procesul de invatamant se sprijina pe o serie de cerinte, norme generale, reguli pe care le numim principii didactice. Acestea fundamenteaza activitatea de predare - invatare anticipandu-i eficienta. Principiile didactice, ca ansamblul normelor generale care stau la baza proiectarii, organizarii si desfasurarii activitatilor de predare-invatare, in vederea realizarii optime a obiectivelor educationale, se constituie pentru orice educator in idei calauzitoare in proiectarea si realizarea procesului de invatamant.

Principiile invatamantului - didacticii functioneaza ca idei de baza orientative care ghideaza activitatea didactica a profesorului sau a invatatorului ajutandu-l sa faca din predare un factor de influenta si stimulare a invatarii.

Caracteristicile principiilor didactice

Caracterul orientativ

Principiile didactice sunt norme sau teze generale care orienteaza si imprima un sens functional procesului de invatamant, asigurandu-i astfel premisele necesare indeplinirii obiectivelor si sarcinilor pe care le urmareste in desfasurarea sa.

Caracterul orientativ al principiilor didactice este determinat de complexitatea si dinamismul procesului de invatamant, cauza pentru care adaptarea sa neintrerupta la situatii noi se impune cu necesitate. Or, pentru ca acest lucru sa nu se faca in mod intamplator sunt necesare asemenea norme care sa-l calauzeasca pe profesor in activitatea sa. In cele din urma, deci, aceste principii se refera la activitatea profesorului, iar prin intermediul ei in mod implicit si la activitatea e1evilor. Conducandu-se dupa astfel de norme profesorul imprima procesului de invatamant un sens care sa fie in concordanta cu logica interioara a desfasurarii sale, evitand alunecarea pe panta unor improvizatii si rezolvari spontane. Nu inseamna ca prin aceasta se inlatura cu desavarsire aparitia unor fenomene si manifestari intamplatoare, neprevazute. Din contra, logica procesului de invatamant se realizeaza, asa dupa cum am vazut, pe fondul interdependentei dintre factorii necesari si intamplatori, respectarea principiilor didactice asigurand desfasurarea legica a procesului de invatamant si anihilarea actiunii acestor factori intamplatori si neprevazuti.

Caracterul normativ

Aceste principii au, in primul rand, un caracter normativ, dar inainte de a deveni norme calauzitoare pentru desfasurarea propriu-zisa a procesului de invatamant, principiile au constituit obiectul unei elaborari pe baza generalizarii experientei in organizarea acestui pro­ces si a valorificarii rezultatelor stiintelor ce vin in sprijinul didacticii. Astfel se explica nu numai geneza acestor principii, ci si imbogatirea continutului lor de la o etapa istorica la alta.

Caracterul dinamic

Pe langa caracterul lor sincronic si sistemic, dupa cum vom vedea, principiile au un caracter dinamic, ele diferentiindu-se in functie de continutul invatamantului si, implicit, de evolutia societatii. De la cel care a realizat o prima prezentare sistematica a principiilor didactice, care a fost J. A. Comenius si pana astazi s-a inregistrat o restructurare continua a acestora nu numai prin faptul ca unele si-au pierdut valabilitatea, aparand altele  noi, ci si prin imbogatirea continutului celor elaborate initial. Mai mult, in zilele noastre asistam la diverse controverse privitoare la aceste principii. Cauzele se afla, pe de o parte, in lipsa unei delimitari cat mai clare a ariei pe care o acopera principiile didactice, iar pe de alta parte printr-o preluare si aplicare simplista a descoperirilor psihologiei contemporane.

Caracterul sistemic

Principiile care normeaza si optimizeaza, totodata, procesul de invatamant nu actioneaza in mod independent si unilateral, ci dintr-o perspectiva sistemica interconditionandu-se reciproc. In acest sens se poate delimita chiar un subsistem al principiilor didactice in cadrul sistemului de invatamant.

Promovand fiecare cerinta si norma desemnate printr-un anumit principiu, acestea devin realizabile prin intermediul intregului - al principiilor didactice desfasurate in mod unitar, interdependent si diferentiat.

Subsistemul principiilor didactice

Din cadrul acestui subsistem fac parte urmatoarele principii:

principiul participarii constiente si active a elevilor in activitatea de invatare;

principiul unitatii dialectice dintre concret si abstract in procesul de invatamant;

principiul sistematizarii, structurarii si continuitatii;

principiul legarii teoriei cu practica;

principiul accesibilitatii sau al orientarii dupa particularitatile de varsta si individuale ale elevilor;

principiul temeiniciei si durabilitatii rezultatelor obtinute in procesul de invatamant.

Principiul participarii constiente si active a elevilor in activitatea de invatare

Esenta acestui principiu se exprima in considerarea elevului ca subiect al propriului proces de devenire, de asimilare a celor transmise si de formare a personalitatii sale. Nimic din tot ceea ce se intreprinde din exterior nu se reflecta ca intr-o oglinda, iar dezvoltarea ne apare ca un rezultat al activitatii subiectului, ca autodezvoltare. Important este ca, pornind de la acest postulat, profesorul sa stimuleze prin actul predarii participarea elevului la propria sa formare. Prin aceasta prisma invatarea ne apare ca un proces de structurare si restructurare continua a intregului edificiu anterior, dinamica interna a personalitatii constituind in acelasi timp un rezultat si o conditie a acestei participari active din partea elevului. Formarea acestor structuri este consecinta unei elaborari care nu poate fi realizata in afara participarii active a subiectului. "Rezultatele activitatii umane generalizandu-se si fixandu-se intra ca "material de constructie" in structura capacitatilor omului" (S.L. Rubinstein, 1962). Noile teorii ale invatarii se concentreaza tot mai mult asupra mecanismului intern al elaborarii. Avem aici in vedere cercetarile intreprinse de H. Wallon, J. Piaget, P. I. Gaiperin etc., cercetari care au pus in evidenta faptul ca formarea conceptelor are loc pe baza interiorizarii unor actiuni, adica pe baza trecerii de la actiuni externe cu obiectele la actiuni interne ce se desfasoara pe plan mintal cu ajutorul limbajului. In spiritul psihologiei genetice, gandirea ne apare ca un "joc de operatii" si nu o simpla asimilare de imagini si notiuni. A forma gandirea inseamna a forma operatii, iar a forma operatii inseamna a le elabora sau construi in actiune si prin actiune. Constatarea poate fi extinsa si asupra altor componente ale personalitatii. Din punct de vedere psihologic, acest proces de interiorizare ce se realizeaza numai cu participarea activa a subiectului este in ace­lasi timp si un proces constient, dupa cum orice activitate constienta implica si atributul de activa, de prelucrare creatoare sub tensiunea unor cerinte subiective si antrenand diverse procese si insusiri psihice, in cele din urma personalitatea in ansamblul sau. Participare constienta inseamna integrarea a ceea ce se asimileaza, si se formeaza in structuri sau scheme de asimilare tot mai largi. Informatiile care nu se integreaza in astfel de structuri constituie un balast nu numai pentru memorie, ci si pentru gandire.

Acest principiu este regasit intr-o alta formulare in lucrarea de referinta a lui I. Bontas "Pedagogie", sub denumirea de principiul insusirii constiente si active a cunostintelor. El exprima necesitatea ca invatarea (dobandirea cunostintelor) sa se faca in mod constient, sa-ti dai seama, sa intelegi semnificatiile si conexiunile abstracte, esentiale si generale ale obiectului sau procesului studiat si, in acest context, sa depui un efort operational mental (de gandire) si, dupa caz, un efort actional de aplicare a cunostintelor, adica sa fii constient si activ in acelasi timp.

Principiul insusirii constiente si implicit a participarii constiente si active a fost elaborat ca un demers legic impotriva insusirii mecanice si pasive a cunostintelor. In conformitate cu afirmatia filosofului R. Descartes: "Fiecare trebuie sa ajunga la adevar cu propria-i gandire" si prin propriu-i efort mental si practic.

Insusirea constienta si activa a cunostintelor determina anumite elemente mobilizatoare, benefice pentru invatare, printre care evidentiem:

motivatia favorabila si satisfactia invatarii;

credibilitatea adevarurilor si transformarea lor in convingeri si deprinderi stiintifice personale;

sporirea rezultatelor invatarii.

Respectarea si aplicarea acestui principiu presupune cateva reguli de aplicare, cum ar fi:

folosirea de explicatii, argumentari, exemplificari si aplicatii adecvate pentru asigurarea inteligibilitatii si accesibilitatii, evitandu-se fenomenul de a oferi totul, "de a da gata" sau de a prezenta cunostintele fara explicatii, ceea ce ar duce la o memorizare mecanica diminuand invatarea temeinica si eficienta;

realizarea de conexiuni intre vechile si noile cunostinte;

crearea si rezolvarea de situatii problematice, care sa determine manifestarea gandirii creatoare a elevilor/studentilor;

intrebari retorice, probleme, simulari, modelari, ipoteze, interpretari critice;

legarea cunostintelor teoretice de cele practice in cadrul experientelor, aplicatiilor etc.;

dinamizarea elevilor de a gasi (afla, descoperi) singuri explicatii, argumentari, solutii de rezolvare a problemelor teoretice si practice folosind atat documentarea cat si investigatia stiintifica de laborator etc.;

dinamizarea capacitatii de autocontrol si autoevaluare in procesul insusirii cunostintelor teoretice si practice.