Definirea actiunilor de consiliere. Abilitatile consilierului.

Definirea actiunilor de consiliere. Abilitatile consilierului.

In asistenta sociala consilierea reprezinta cea mai importanta metoda de interventie pe care profesionistul o utilizeaza in procesul de ajutorare a clientului (individ, familie, grup). Misiunea asistentului social este de a ajuta clientul sa devina independent de serviciile sociale, iar metoda principala prin care se atinge acest scop este consilierea.

Prin consiliere, asistentul social are posibilitatea sa exploreze, sa descopere si sa clarifice care sunt resursele clientului si impreuna cu acesta sa stabileasca care sunt solutiile pentru rezolvarea problemei cu care se confrunta.

In literatura de specialitate , consilierea - counseling - reprezinta o procedura utilizata in asistenta sociala, cat si in alte profesii, in vederea indrumarii indivizilor, familiilor, grupurilor catre activitati specifice. In acest sens se utilizeaza o serie de proceduri cum ar fi: oferirea de solutii, delimitarea si analiza unor alternative, suportul pentru conturarea unor obiective, informare.

Prin consiliere, profesionistul construieste o relatie de sprijin, in sensul motivarii clientului de a actiona pentru schimbarea acelui comportament care a determinat situatia de criza si pentru restabilirea echilibrului psihosocial al vietii.

Complexitatea aceastei metode de interventie este data de faptul ca procesul de ajutorare a individului se desfasoara pe parcursul a mai multor sedinte (numarul il stabileste asistentul social in functie de dificultatea cazului), in cadrul carora, impreuna cu clientul, profesionistul parcurge sistematic mai multe etape.

Asociatia britanica de consiliere defineste conceptul de consiliere ca fiind "actiunea in care o persoana ocupa cu regularitate sau temporar functia de consilier, ofera si accepta explicit sa acorde timp, atentie si respect altei persoane, care va fi temporar in rolul de client" (Membership Notes, 1990). Sarcina consilierii este aceea de a oferi clientului posibilitatea de a explora, de a descoperi si de a-si clarifica modurile de trai cu resurse mai multe si bunastare mai mare.

Exista mai multe scoli de consiliere: behaviorista, psihodinamica, umanistica, etc. Prin raportarea la modelul teoretic pe care se axeaza.Cu toate acestea, indiferent de scoala de gandire careia ii apartin, in general asistentii sociali trebuie sa fie capabili sa asculte, sa observe si sa raspunda. Pentru aceasta ei au nevoie de abilitati specifice: abilitati de a astepta, de a specifica, de a confrunta, de a personaliza, de a rezolva probleme si a planifica actiuni.

In cadrul acestui demers, asistentul social impreuna cu clientul va analiza mai intai care este natura problemei, apoi se vor explora care sunt resursele individului/familiei/comunitatii (calitati, credinte sau valori ale individului, persoane din familia largita care ii pot oferi suport, serviciile unei institutii). Ulterior, clientul va alege o solutie pentru rezolvarea situatiei sale si va realiza schimbarea dorita cu sprijinul profesionistului.

Pentru a atinge scopul vizat de metoda consilierii, de ajutorare a clientului in procesul de schimbare si de dezvoltare personala in concordanta cu valorile si asteptarile individului, asistentul social trebuie sa uzeze de toate calitatile unui bun profesionist, alaturi de tehnici specifice ale consilierii.

Astfel, urmarind schema generala de interventie in procesul de consiliere, asistentul social trebuie sa probeze:

empatie si intelegere pentru a cunoaste cat mai obiectiv realitatea vietii clientului;

manifestarea increderii in capacitatea clientului de a-si rezolva dificultatile;

tact in orientarea clientului catre centrul problemei, directionand discutia de la general la particular si ajutand individul sa-si exprime gandurile si sentimentele;

suport pentru identificarea unor posibile solutii si in constientizarea riscurilor alternativelor prezentate;

motivarea pozitiva a clientului pentru fiecare actiune reusita;

sustinerea clientului in depasirea obstacolelor si atingerea scopului propus de catre acesta.

Pe parcursul sedintelor de consiliere, discutiile cu clientul trebuie indreptate catre determinarea individului de a ajunge la auto-cunoastere, auto-constientizare si auto-determinare. Dificultatea consilierii consta tocmai in capacitatea profesionistului de a determina ca individul, singur, sa constientizeze dificultatile, dar si propriile resurse pentru ca apoi, sa aplice modele de rezolvare a problemei confom cu ceea ce doreste sa realizeze.

In literatura de specialitate modelele de consiliere au ca baza ideea prezentata anterior, in sensul ca fiecare individ are potential pentru a-si rezolva dificultatile, puterea de a-si conduce viata si capacitatea de a realiza o crestere constructiva in sensul pe care il doreste pentru sine.

Caracteristici

Urmarind etapele de instrumentare a unui caz se observa ca in etapa de evaluare profesionistul isi sistematizeaza actiunile catre strangerea a cat mai multor informatii despre sistemul client, date care il ajuta sa stabileasca impreuna cu clientul planul de interventie/permanenta. Odata ce au fost stabilite scopul si obiectivele interventiei, asistentul social va utiliza o serie de metode si tehnici care sa-l sustina in demersul vizat.

Astfel, consilierea, prin scopul si caracteristicile sale, se incadreaza in categoria metodelor de interventie.

Rolul si tehnicile consilierului sunt centrate pe sprijinirea persoanelor ce se afla in procesul de schimbare, crestere si dezvoltare personala.

Principala modalitate de realizare a consilierii este reprezentata de comunicare, utilizandu-se o serie de tehnici specifice:

Deprinderile fundamentale de asistare

1. Ascultarea activa

O gluma afirma ca din moment ce avem doua urechi si doar o gura, ascultatul s-ar putea sa fie una dintre abilitatile cele mai importante de comunicare. A asculta presupune mai mult decat a auzi. Ascultatul este o combinatie intre a auzi ceea ce spune cealalta persoana si implicarea noastra in a intelege ceea ce ne transmite cealalta persoana. Din pacate, putini oameni si-au dezvoltat aceasta abilitate. Ea nu este innascuta, ea se exerseaza si trebuie sa fim pregatiti ca acest exercitiu cere efort din partea noastra.

Sa asculți clienții și sa demonstrezi ca faci asta este o abilitate importanta in cadrul procesului de intrajutorare. Utilizarea unor abilitați adecvate de ascultare, demonstreaza interes, empatie și ofera oportunitatea de a culege informații despre nevoile clientului. Ascultarea inseamna sa iți folosești atat urechile cat și ochii la ceea ce are de transmis clientul. Observarea comportamentului nonverbal al clientului poate oferi informații foarte importante referitoare la mesajele clientului.

Ascultarea buna face posibila comunicarea deschisa. In relatiile cu clienții noștri este important in mod special sa folosim abilitatile de ascultare buna si deseori este foarte ușor sa facem greseli de ascultare. De exemplu, cand clientul se afla intr-o situație extrem de dificila, este agitat sau poate chiar plange, consideram ca mai bine decat sa ascultam tot ceea ce are de spus, sa incercam:

sa rezolvam problema;

sa-i dam sfaturi; si

sa-i spunem ce sa faca data viitoare.

Este foarte greu sa vedem oamenii suferind si sa nu incercam sa "reparam" situatia in maniera noastra proprie. Dorim sa dam sfaturi, sa alinam durerea, sa aratam ca stim ce este mai bine, sau sa emitem judecati. Totusi, daca dorim cu adevarat sa ascultam ce spune cealalta persoana, trebuie sa invatam sa lasam la o parte sentimentele si parerile noastre pentru moment si sa participam tacuti. Daca putem sa ascultam ce are de spus clientul nostru aceasta il ajuta sa stie ca ne pasa si ca el este important pentru noi. Ascultarea buna deseori ajuta oamenii sa identifice singuri soluții la problemele cu care se confrunta.

Transmiterea mesajului ca asculți se realizeaza cu ajutorul elementelor de comunicare nonverbala care sa transmita in mod adecvat acest mesaj:

a. Privirea - contactul vizual dintre asistentul social și client este foarte improtant. Este bine sa fii capabil sa privești direct in ochii clientului atunci cand vorbești cu al sau il asculți. Clientul trebuie sa se afle la același nivel vizual cu asistentul social. Daca clientul este un copil, este bine sa fie ridicat pe un scaun sau asistentul social sa coboare la nivelul copilului. Privirea poate sa ofere multe informații.

b. Postura - Aceasta se refera la poziția corpului (inclinat inspre in fața/ spate, rigid, relaxat). Sunt brațele indoite, atarna pe langa corp sau sunt ținute unite in fața? Pentru a transmite un mesaj corect de ascultare, asistentul social trebuie sa aiba o poziție cu trunchiul ușor aplecat in fața spre persoana cu care comunica. Aplecarea spre client cu mainile incrucișate și in spatele unui birou va comunica o poziție de putere și autoritate.

c. Proxemica - aceasta se refera la cat de aproape sau de departe stau cei implicați in comunicare. Pentru o comunicare eficienta este indicat sa se foloseasca o distanța adecvata, in funcție mesajul comunicarii. In general asistentul social trebuie sa pastreze fața de client o distanța care sa-i permita acestuia sa se simta in siguranța și confortabil. In anumite situații clientul poate simți nevoia sa fie incurajat printr-o bataie pe umar, o strangere de mana, etc.

d. Chronemica sau folosirea timpului. In cadrul relației cu clientul, asistentul social trebuie sa ii transmita acestuia ca este disponibil sa asculte, sa se ocupe de problema clientului, ca o sa ofere atat timp cat este necesar pentru asta. Totodata clientul trebuie sa cunoasca limitele de timp intre care va ocupați de problema lui. Acest lucru se face direct stabilind cu clientul aceste aspecte. Daca sunteți grabit spuneți acest lucru direct. Comunicarea acestui lucru printr-o metoda nonverbala poate sa ii sugereze clientului mesajul ca el/ ea nu este important.

e. Metacomunicarea - se refera la elementele vocale care insoțesc vorbirea, adica tonul vocii, ritmul vorbirii, ondulațiile vocii, caracteristicile vocii (ragușita, groasa, subțire, etc). In cadrul consilierii, este important ca asistentul social sa sa vorbeasca cu o voce calma, liniștita, avand un ritm al vorbirii constant. Aceasta comunica caldura, grija, sinceritate și compasiune.

Incurajarea comunicarii verbale

Abilitațle de ascultare solicita, de asemenea și utilizarea unor measje verbale care sa incurajeze clientul sa comunice și, mai mult de atat, acestea pot ghida discursul clientului astfel incat el sa se concentreze asupra principalelor fapte, sentimente și idei pe care acesta dorește sa le aduca la cunoștința asistentului social.

Așa cum am discutat anterior, dupa ce s-a stabilit relația cu clientul, scopul asistentului social este sa identifice problemele și ingrijorarile clientului. Iata cateva tehnici de comunicare verbala care sa sprijine asistentul social in demersul sau.

a. Intrebarile deschise. Acestea sunt intrebarile care incep cu "ce", "cum", "de ce", "e posibil .?" , "ai putea ?" Intrebarile care incep cu aceste cuvinte il solicita de obicei pe client sa dea un raspuns mai lung, mai detaliat. Acestor intrebari nu li se poate raspunde ușor cu da sau nu. Exemple: "cum te-ai simțit?", "ce anume nu a mers bine?", " De ce a fost atat de dificil?", "Ai putea sa exemplifici?"

b. Intrebarile inchise Acestea sunt intrebarile care incep cu "nu-i așa ca ?", "știai ca", "tu ai facut .?", etc. Acestor intrebari li se poate raspunde ușor cu da sau nu. De exemplu: "Nu-i așa ca nu te-ai suparat?", "Te-ai simțit rau?"

c. Incurajarea minimala. Acest tip de mesaj presupune preluarea unui fragment restrans din discursul clientului, cum ar fi de exemplu "erai suparat/a", "nu ești sigur/a", sau comentarii scurte precum "ihi", "deci", "spune-mi mai mult". Aceste mesaje incurajeaza clientul sa iși continue conversația, aratandu-i totodata ca este ascultat. Incuviințarile involuntare (mișcari ale capului) de asemenea, par sa faciliteze comunicarea.

d. Parafrazarea este repetarea a ceea ce a spus clientul, cuprinzand esența, folosind cuvintele cheie din discursul clientului, are valoare de feed-bak cu privire la ceea ce clientul a spus anterior și ii indica faptul ca a fost ascultat intr-adevar. Acest fapt, il ajuta pe asistentul social sa organizeze ceea ce s-a spus, sa clarifice problemele și sa-l faca pe client sa se concentreze. Cea mai eficienta parafrazare are urmatoarea structura: 1. numele clientului și/ sau prenumele tu sau dumneavoastra (s-a evidențiat faptul ca personalizarea parafrazarii o face mai eficienta), 2. cuvintele cheie folosite de client și 3. o propoziție simpla, scurta și clara ce cuprinde esența celor comunicate de client. De exemplu: "Tu spui ca "Ioana, hai sa vedem daca te-am inteles" "Dle Popescu, cu alte cuvinte, ceea ce vreti sa spuneti este"

e. Sumarizarea. Se refera la oferirea unui feed-back clientului cuprinzand esența unor fraze lungi ce descriu conportamente, ganduri sau emoții. Sumarizarea conținutului discursului sau sentimentelor clientului este similara parafrazarii, dar oarecum diferita, deoarece perioada de timp acoperita de sumarizare este mai mare. O parafrazare are in vedere ultimele cateva propoziții ale clientului. O sumarizare se refera la o mare parte din sesiunea de consiliere, intreaga sesiune sau chiar la problemele exprimate de-a lungul mai multor ședințe. Exemplu: "Din ceea ce mi-ai spus in cursul acestei intalniri am reținut trei aspecte cheie: 1. ești foarte ingrijorata pentru ceea ce s-a intamplat; 2. cu toate acestea dorești sa incerci sa iți imbunatațești performanța la locul de munca; 3. ai dori sa ne intalnim din nou saptamana viitoare pentru a face un plan de acțiune in acest sens. Am ințeles bine?"

f. Reflectarea sentimentelor identifica și ofera un feed-back clientului despre experiența sa emoționala. Explorarea emoțiilor este importanta pentru a ajuta clientul sa ia o decizie și sa acționeze ulterior conform acestei decizii. Exemple: Vad ca ești suparat/a, poți sa imi spui ce s-a intamplat?

Ascultarea activa este o tehnica care imbina comunicarea verbala cu cea nonverbala, cu scopul de a demonstra clientului interes si atentie fata de problemele lui, indepartand blocajele in relatia de ajutorare si stimuland deschiderea acestuia.

Parafrazarea este o modalitate de confirmare de catre asistentul social a intelegerii mesajului clientului, prin reformularea continutului utilizandu-se expresii proprii.

Ex: Clientul - In ultimul timp ajung tarziu acasa si nu reusesc sa mai vorbesc suficient cu sotul si copiii mei.

Asistentul social - Sa inteleg ca aveti un program incarcat la serviciu care nu va permite sa va ocupati asa cum va doriti de familia dvs . . .

Clarificarea - prin adresarea unei intrebari clientului este determinat sa fie mai explicit si sa detalieze ceea ce a vrut sa spuna.

Ex. Clientul - Nu vreau sa renunt la copil. Vreau sa-i gasesc o familie care poate sa-i ofere totul.

Asistentul social - Nu sunt sigur daca am inteles. Spuneti ca vreti sa pastrati copilul, dar nu puteti face acest lucru ?

Incurajarea Folosirea unor cuvinte sau propozitii precum, "Continuati" sau "Suneti-mi mai mult despre aceasta" , in vederea incurajarii clientului sa nu intrerupa comunicarea.

Reflectarea - determinarea continutului afectiv fata de situatia clientului, prin incurajarea individului sa-si exprime emotiile, sentimentele.

Ex: Clientul - Ori de cate ori o vizitez pe mama la caminul-spital, incep sa plang, inima imi sta in loc si ma sufoc.

Asistentul social - Sa inteleg ca, ori de cate ori va vizitati mama la camin, sunteti trista si ingrijorata ?

Sumarizarea sistematizarea afirmatiilor clientului prin asezarea lor intr-o structura logica, exprimand concret intreaga situatie a acestuia si continutul discutiei.

Ex. Asistentul social - Incerc sa va inteleg. Spuneti ca va sperie gandul de a va parasi sotul deoarece nu sunteti sigura de modul in care veti supravietui singura. Nu ati mai lucrat de mult timp si sunteti nervoasa pentru ca nu puteti sa va gasiti o slujba. Dar in acealasi timp stiti ca ar trebui sa-l parasiti deoarece el pune in pericol viata dvs. si a copiilor.

Explorarea tacerii - concentrarea atentiei pe momentele in care clientul tace.

Ex. Clientul - Pauza si tacere.

Asistentul social - Pareti a fi foarte suparat, puteti sa-mi spuneti care este motivul?

Comunicarea nonverbala - utilizarea gesturilor, expresiilor faciale si limbajului corpului pentru a transmite un mesaj clientului. Asistentul social trebuie tot timpul sa mentina contactul vizual cu clientul, sa foloseasca un ton calm care sa exprime empatie si compasiune, sa dovedeasca interes si sa evite expresiile faciale de dezaprobare fata de afirmatiile clientului.

Observatii si recomandari

Un element deosebit de important pentru realizarea acestei metode de interventie, este realizarea relatiei de sprijin dintre asistentul social si client, care se construieste pas cu pas. Initial profesionistul trebuie sa comunice clientului despre confidentialitatea informatiilor, apoi trebuie sa sublinieze dorinta acestuia de a se schimba spre directia dorita in viata, sa dezvolte increderea clientului in puterea lui de a se integra in grup/comunitate/societate si apoi trebuie inlaturate unele tendinte de a da sfaturi sau de a moraliza si judeca situatia prezenta.

Acest din urma aspect este important deoarece, daca un asistent social ofera "sfaturi" iar clientul le aplica in viata sa si reuseste sa-si rezolve dificultatile, atunci se creaza dependenta de seviciile sociale si individul nu invata sa-si utilizeze propriile modele de rezolvare a problemelor. Daca clientul accepta indrumarile profesionistului si acestea nu dau rezultate bune, atunci asistentul social va fi invinovatit de consecinte.

Standardele asistentei sociale recomanda in cazul aplicarii metodei ca profesionistul sa exploreze impreuna cu clientul care sunt solutiile de rezolvare a dificultatilor, sa ofere alternative pe care sa le analizeze impreuna cu individul, fiind subliniate riscurile si responsabilitatile pentru fiecare solutie daca ar fi aplicata.

Ex.: In cazul unei tinere insarcinate aflata in situatie de criza, asistentul social va explica pe rand care sunt alternativele si cu ce riscuri se poate confrunta pentru fiecare decizie aleasa (alternative: avortul, pastrarea sarcinii si ajutorul de care ar beneficia, consimtamantul pentru adoptie, etc.)

Aplicarea consilierii ca metoda de interventie presupune si cunoasterea de catre asistentul social a unor situatii specifice care pot deveni momente dificile pentru un consilier fara experienta profesionala. Astfel, este recomandabila cunoasterea acestor situatii.

Tacerea - sunt situatii cand clientul nu doreste sau nu poate sa vorbeasca. Din experienta profesionala s-au constatat doua situatii: tacerea intervine la inceputul conversatiei sau clientul devine tacut in timpul conversatiei. Fiecare din aceste situatii se trateaza in mod diferit:

la inceputul sedintei - clientul poate sa taca deoarece a fost trimis impotriva dorintei lui sau se simte jenat ca are nevoie de consiliere. Consilierul trebuie sa-l incurajeze spunand de exemplu :" Vad ca-ti este greu sa vorbesti. Adesea cei care vin sa ma vada pentru prima oara se comporta asa. Ma intreb daca nu te simti putin nelinistit."

Aceste afirmatii trebuie urmate de o alta perioada de liniste, timp in care consilierul mentine contactul vizual cu clientul si are un limbaj corporal incurajator.

in timpul sedintei: in aceasta situatie contextul este foarte important, iar consilierul trebuie sa aprecieze motivul pentru care a aparut aceasta tacere. Poate fi pentru ca individului ii este foarte greu sa recunoasca un secret sau pentru ca il nemultumeste reactia consilierului la ceva care tocmai s-a spus.

In general este cel mai bine sa asteptam deoarece este vital ca persoana sa faca efortul de a-si exprima sentimentele sau gandurile, desi asistentul social poate sa nu se simta confortabil cu aceasta tacere. Exista momente cand tacerea se datoreaza pur si simplu faptului ca persoana se gandeste. Nu este nevoie ca tacerea sa fie intrerupta sau sa dam de inteles ca ea ar fi inacceptabila.

Clientul plange - Desi am fi tentatii sa-l linistim, aceasta nu este cea mai buna solutie intr-o sedinta de consiliere. Plansul poate aparea din diferite motive:

Pentru unii este o descarcare benefica a emotiilor si cel mai potrivit raspuns este sa asteptam cateva minute si daca plansul continua vom spune ca este bine sa planga, ca este o reactie naturala atunci cand suntem tristi. Plansul va inceta, de obicei, dupa un timp. Un alt motiv al plansului ar putea fi dorinta de a atrage simpatia consilierului sau de a opri orice investigatie ulterioara.

Poate fi un mod de a manipula consilierul, asa cum clientul procedeaza cu alte persoane. Din nou, este cel mai bine sa-l lasam sa planga indicand totodata ca, desi ne pare rau ca este trist, este un lucru bun faptul ca isi exprima sentimentele. Daca intentia clientului era de a manipula, plansul se va opri in curand atunci cand va realiza ca nu-l poate influenta pe consilier la fel ca pe ceilalti adulti.

Desi unii consilieri, pentru a reconforta clientul care plange, vor dori sa-l atinga, gestul poate fi adesea daunator. Daca dificultatile clientului sunt de natura sexuala, atingerea chiar intr-un mod neutru din punct de vedere sexual, cum ar fi strangerea mainii sau punerea mainii pe umar, poate fi gresit interpretata si il poate inspaimanta pe client.

Clientul ameninta cu sinuciderea - Cele mai multe persoane care ameninta cu sinuciderea nu recurg la acest gest, deoarece acest comportament are, de cele mai multe ori, scopul de a atrage atentia. Sunt cateva lucruri care trebuie retinute:

Este practic imposibil sa opresti pe cineva care vrea cu adevarat sa se sinucida.

O reactie de panica din partea consilierului il poate inspaimanta pe client. Este mai potrivit sa spunem clientului ca, desi nimeni nu poate opri o persoana de a-si lua viata, am fi foarte tristi daca aceasta s-ar intampla. Chiar daca relatia dintre client si consilier nu este construita cu mult timp in urma, asistentul social poate cunoaste si trebuie sa sublinieze calitati, puncte tari, abilitati sau aspecte pozitive din viata clientului.

Adesea cei care comit sinucideri nu au speranta. Ei simt ca nimanui nu-i pasa de ei. Consilierul trebuie sa sublinieze faptul ca ne pasa si prin asta ii dam clientului suficienta speranta sa continuie sa traiasca.

Unii clienti ameninta cu sinuciderea intr-un mod manipulativ, pentru a obtine ceea ce vor. Ei au nevoie, de asemenea, de ajutor, dar trebuie sa li se arate ca sunt si alte moduri de a obtine atentia si grija celorlalti. Cea mai buna abordare este de a-i comunica clientului cateva sentimente pozitive despre el, nu despre amenintarea cu sinuciderea.

Nu este deloc neobisnuit ca amenintarea cu sinuciderea sau banuiala ca individul s-ar putea sinucide, apare la sfarsitul sedintei. In acest caz cel mai bine este sa-i comunicam ca ceea ce ne-a spus este foarte important si ca apreciem faptul ca este dornic sa ne impartaseasca sentimentele sale in legatura cu o problema atat de importanta si ca odata ce am ajuns la acest subiect dorim sa discutam impreuna in sesiunea viitoare. Este foarte important sa obtinem de la client confirmarea ca va fi prezent la urmatoarea sedinta.

O reactie nepotrivita ar fi sa intram in panica si sa spunem ca deoarece problema este atat de importanta trebuie sa o discutam pe loc. Chiar daca prelungim sesiunea in acel moment, acest comportament al nostru poate trada starea noastra de neliniste.

Mai folositor pentru client ar fi un comportament retinut, care exprima preocuparea noastra si totodata increderea ca persoana se va intoarce.

Intrucat sinuciderea unei persoane este un eveniment atat de tragic, in cele din urma ramane la latitudinea consilierului cum va proceda atunci cand este confruntat cu o astfel de amenintare. Cu cat raporturile sale cu clientul sunt mai bune, cu atat scade probabilitatea aparitiei acestui comportament. De aceea este foarte important sa construim raporturi bune inca de la inceputul relatiei de consiliere.

Clientul refuza ajutorul - Cea mai importanta sarcina a consilierului este de a afla care este adevaratul motiv pentru care clientul a apelat la serviciile sale. Multe persoane sunt trimise la consilier impotriva vointei lor. Chiar daca ei refuza total sa coopereze la prima intalnire, consilierul trebuie sa se asigure ca a lasat o sansa pentru ca acesta sa poata reveni atunci cand se decide sa o faca de buna voie.

Ex.: "Inteleg cum te simti, nu sunt sigur daca te pot ajuta cu ceva, dar poate ca putem sta de vorba cateva minute si, impreuna, sa vedem daca are sens sa ne mai vedem si sa mai discutam si alta data ".

Consilierul nu poate stabilii o relatie buna - In acest caz, in loc sa renunte sau sa recomande pe altcineva, consilierul trebuie mai curand sa ceara ajutor de la un alt profesionist pentru a revedea sedintele de consiliere. Aceasta poate fi o solutie utila pentru a intelege care este cauza dificultatii, iar daca ceva in legatura cu individul este respins de catre consilier atunci acesta din urma trebuie sa incerce sa abordeze problema direct.

Daca din discutia cu un alt consilier cu mai multa experinta se constata ca problema ar fi aceea ca persoana nu a reusit niciodata sa aiba o relatie apropiata cu nimeni, atunci nu ajuta cu nimic sa renuntam la consiliere sau sa-l indrumam catre un alt profesionist. Clientul ar putea suferi in acest caz. Este mai bine sa incercam sa continuam, in special pentru a-l ajuta sa se simta mai bine cu el insusi.

Consilierul si clientul se cunosc dinainte - Acest lucru se intampla destul de frecvent in comunitatile mici. Daca relatia nu este stransa, atunci intre cele doua persoane se poate stabili o relatie de tip consilier-client. Insa, in acest caz consilierul trebuie sa asigure clientul ca va pastra confidentialitatea asupra celor petrecute in timpul sedintelor. Daca cei doi se cunosc foarte bine, atunci i se va explica persoanei ca trebuie sa consulte pe altcineva deoarece nu este in interesul lui sa lucreze cu un consilier pe care il cunoaste in viata personala. Pendularea intre rolul de prieten si cel de consilier poate creea confuzie sau poate conduce la ranirea sentimentelor amandurora.

Clientul vorbeste continuu dar pe langa subiect - Daca ceea ce se spune este lipsit de importanta sau se repeta, ar fi bine ca discutia sa fie intrerupta din cand in cand pentru a-i face cunoscut clientului comportamentul lui si a analiza motivele (Ex. "Scuza-ma ca te intrerup, dar ma intreb daca ti-ai dat seama ca de catva timp repeti aceleasi lucruri. Gasesti ca este greu sa vorbesti despre altceva?"). Astfel, se poate aduce discutia de la ceva situat in afara sedintei la focalizarea pe client sau problema, ceea ce este suficient pentru a opri abaterea de la subiect.

Clientul pune intrebari despre viata personala a consilierului - Este important de facut observatia ca relatia client - consilier este una profesionala si nu una personala. Acest lucru este greu de inteles de catre client deoarece consilierul da dovada de caldura si grija in cadrul acestei relatii.

Uneori clientul ar vrea sa stie daca consilierul are aceeasi problema. Daca asistentul social raspunde afirmativ, clientul poate gandi ca atata vreme cat celalalt nu a fost capabil sa-si rezolve propria problema el nu are competenta necesara. Daca asistentul social raspunde negativ, clientul poate crede ca nu este inteles. De aceea, este indicat sa se raspunda la intrebarile personale prin a arata ca nu ii este de nici un folos clientului daca se vorbeste despre consilier. Din aceste motive exista regula de a nu se lua in discutie asemenea intrebari. Clientul va accepta regula. Este mult mai bine sa-i raspundem decat sa ocolim problema, ceea ce poate distruge increderea in onestitatea relatiei.

Consilierul este stanjenit de subiectul discutei - Uneori clientul vorbeste despre lucruri care il pot stanjeni pe consilier, dar daca acesta este bine pregatit poate identifica zonele in care se simte vulnerabil, deci este mai putin probabil sa fie luat prin surprindere. Daca, totusi se simte stanjenit, atunci este mai bine sa fie cinstit cu clientul pentru ca acesta oricum isi va da seama.

Relatia cu clientul manipulator - Este cunoscut faptul ca multi dintre acesti clienti sunt psihopati sau sunt evaluati ca avand tulburari de personalitate. Asistentul social va tine seama de urmatoarele aspecte:

desi acesti subiecti trebuie abordati cu respect, asistentul social va manifesta prudenta in explicarea propriului rol si a asteptarilor fata de client;

intalnirea nu poate avea succes daca asistentul social nu este ferm si hotarat in discutie.

Clientului manipulator este cel care gaseste si foloseste momente pentru diversiuni, vorbeste despre evenimente astfel incat sa apara ca o victima blamandu-i pe ceilalti pentru esecul sau in viata. Considera ca poate sa impresioneze pe consilier, afisandu-i simpatie si compasiune si incearca sa-l convinga de punctul sau de vedere. In caz de esec foloseste foarte multe tactici pentru a se apara. Se poate preface timid, infricosat, poate avea reactii violente.

orice interes al clientului fata de sentimentele asistentului social referitoare la profesia sa sau viata personala intra sub incidenta suspiciunii (Ex." Dumneata esti singura persoana care ma intelege" / " Nimeni nu m-a ajutat ca dumneata").

asistentul social trebuie sa explice clientiilor consecintele comportamentului lor.

Spiritul de intelegere al asistentului social trebuie sa fie invers proportional cu judecarea acestor clienti. Manipularea este considerata de client ca cel mai important lucru pe care stie sa-l realizeze sau cea mai eficienta strategie de a se adapta la cerintele sistemului.

Dupa Nelson Jones (1983), consilierii trebuie sa detina urmatoarele calitati:

empatia sau intelegerea, efortul de a vedea lumea prin ochii celuilalt;

respectul (increderea in capacitatea celuilalt de a rezolva problema);

concretetea sau specificitatea (cel consiliat sa-si reduca astfel confuziile);

autocunoasterea si autoacceptarea;

autenticitatea in relatiile cu clientii;

congruenta (limbajul verbal se potriveste cu cel nonverbal).

Un consilier experimentat realizeaza faptul potrivit caruia consilierea este un proces cu dubla directionare in care asistentul social si clientul trebuie sa tina cont unul de celalalt (Kell si Mueller, 1986).

Scopurile terapiei sunt de a ajuta persoanele in procesul de dezvoltare, de a ajuta individul sa devina o persoana cu functionalitate deplina prin deschiderea catre experienta si ambiguitate, incredere in sine, dezvoltarea unei surse interne de evaluare si invatarea faptului ca cresterea si revizuirea sunt procese continue, nu rezultate odata pentru totdeauna ale terapiei.

Rolul clientului este de a renunta la "ar trebui" si "ar fi bine", adica la a trai in functie de asteptarile celorlalti. O persoana decide asupra propriilor standarde si valideaza independent alegerile si deciziile pe care le ia.

In general, sunt cunoscute doua tipuri de consiliere: una centrata pe rezolvarea de probleme si una centrata pe persoana. Carl Rogers a dezvoltat un model de consiliere nondirectiv, aceasta insemnand in buna parte ca nu consilierul, ci clientul decide ce se va discuta si in ce succesiune. Rolul consilierului este doar de a facilita si incuraja discutia. De cele mai multe ori, acesta se concentreaza asupra lumii emotionale a clientului, si nu asupra unor probleme. Problemele pot fi o manifestare a unor tulburari emotionale ale clientului. Consilierul trebuie sa fie impreuna cu clientul inca de la inceputul procesului. Aceasta inseamna ca atitudinea consilierului este una deschisa, autentica, astfel incat clientul va renunta la mecanismele de aparare. Empatia este fundamentul procesului de consiliere.

Conditiile de desfasurare a unei bune consilieri sunt empatia, "caldura" non-posesiva, acceptarea si autenticitatea.

Empatia se poate defini ca "intrare/pasire" in lumea interioara a unei alte persoane, cu scopul de a intelege gandurile, sentimentele, comportamentele si semnificatiile pe care pe care persoana respectiva le atribuie unor evenimente. In acelasi timp, consilierul ramane insa el insusi, empatia nepresupunand identificare. Nivelul empatiei este strans corelat cu gradul in care clientul reuseste sa-si exploreze lumea interioara.

"Caldura" nonposesiva se exprima in general prin: limbajul trupului (postura, proximitate, spatiu personal, contact vizual), cuvinte si vorbire (tonul, tipul cuvintelor, etc), congruenta acestora. Orice nepotrivire a cuvintelor cu limbajul nonverbal creeaza confuzie. Caldura si apropierea trebuie utilizate cu maxima atentie. Cineva foarte "rece", distant, cinic si neincrezator se poate simti amenintat in fata unei persoane care se arata "calda" si plina de afectiune. Caldura si apropierea sunt atributele care inlesnesc formarea aliantei de lucru dintre client si asistentul social.

Autenticitatea reprezinta gradul in care consilierul este el insusi in cadrul relatiei cu clientul.

Ca baza a comunicarii, autenticitatea este in acelasi timp o preconditie a empatiei care incurajeaza clientul sa se exploreze si sa fie, la randul lui, sincer si deschis.

Acceptarea este o alta conditie esentiala in consiliere. Ea contine implicit o alta, si anume cea a recunoasterii unicitatii persoanei. Acceptarea este cadrul necesar schimbarii. Consilierii au in general grade diferite de acceptare care pot varia de la zi la zi sau de la client la client. Daca acceptam oamenii asa cum sunt ei, la randul lor, acestia ne vor accepta pe noi asa cum suntem.