Educabilitatea

EDUCABILITATEA

Conceptul de educabilitate.

Educabilitatea este capacitatea omului de a beneficia de actiunea educatiei si de a realiza pe aceasta cale acumulari in plan comportamental. La baza dezvoltarii psihice si a evolutiei personalitatii umane stau:

factori interni (ereditatea, experienta individuala);

factori externi (educatia, mediul).

Educabilitatea este caracteristica semnificativa a fiintei umane de a desemna capacitatea de a fi receptivi la influente educative si a realiza acumulari concretizate in structuri de personalitate.

Teorii privind educabilitatea.

Teoria ereditarista (ineista). Adeptii acestei teorii considera ca factorii interni stau la baza dezvoltarii psihice si a evolutiei personalitatii. Potrivit lor omul se naste cu o multitudine de aptitudini ce nu pot fi schimbate prin educatie. Ei minimalizeaza sau chiar neaga rolul factorilor externi. Potrivit lui John Lock sufletul copilului la nastere este o „tabula rasa”, o tabla stearsa pe care poate fi gravata orice fel de informatie. Ei considera ca la nastere toti copii sunt egali, diferentele dintre ei datorandu-se educatiei si mediului. Ei minimalizeaza rolul factorilor interni.

Teoria dublei determinari. In cadrul acestei teorii se inscriu 4 contributii fundamentale: Freud (psihanaliza), Plaget (constructia mut. genetice), Wallor (constructia persoanei), Vagoski. Dezvoltarea personalitatii trebuie privita ca o autodezvoltare determinata de interactiunea factorilor interni si externi. Aceasta teorie stabileste ponderea factorilor interni si externi in dezvoltarea personalitatii precum si caile de interactiune dintre acestea.

Ereditatea - insusirea fundamentala a materiei vii de a transmite de la o generatie la alta mesaje de specialitate sub forma cadrului genetic. Fondul genetic al individului consta din combinarea unitatilor genetice materne si paterne, din punct de vedere genetic nu pot exista 2 indivizi identici. Omul are 23 perechi cromozomiale, iar pe cromozomi sunt dispuse genele ce contin ADN si ARN, are rol in stocarea si transmiterea informatiei ereditare. La om exista:

a. o ereditate generala (a speciei) ce se refera la: structura anatomo-fiziologica; pozitia bipeda;tipul metabolismului.

b.o ereditate speciala ce include:amprente digitale;grupa sanguina;caracteristici anatomo-fiziologie (culoarea pielii, a ochilor, a parului).

Totalitatea caracteristicilor transmise ereditar alcatuiesc genotipul, ce actioneaza din interior asupra dezvoltarii individului. Interactiunea dintre genetic si mediu reprezinta fenotipul.

Mediul reprezinta totalitatea conditiilor sociale si materiale care asigura cadrul de dezvoltare si existenta al omului. Se disting mai multe componente:

mediul social – include totalitatea conditiilor economice, politice, culturale in care traieste si activeaza omul. Aici intra: modul de productie, diviziunea muncii, structura nationala, organizarea politica, cultura. Acest mediu permite umanizarea si socializarea omului.

Mediul familial – are influente in dezvoltarea individului in special la varste mici. Copilul manifesta fata de familie o dependenta tripla: biologica, sociala, educativa. Componentele mediului sunt: statutul social si cultural, nr. de membrii, climatul afectiv, structura relationala;

Mediul natural – clima, relieful.

Educatia – factor determinant al dezvoltarii psiho-individuale. Este activitate specializata, specific umana care mijloceste si diversifica raportul dintre om si mediul sau.

Aspecte fundamentale ale educatiei:

-pune la dispozitia celui educat metode si tehnici de invatare, de munca intelectuala;

-depisteaza si dezvolta in mod organizat potentiale ereditare ale individului;

-ca factor extern isi elaboreaza conditiile interne de personalitate favorizand actiunile sale.

Personalitatea este interactiunea dintre ereditate, educatie si mediu.