Educatia ca obiect de studiu al pedagogiei

Educatia ca obiect de studiu al pedagogiei

1 Conceptul de educatie. Etimologic, notiunea de educatie provine din latinescul "educatio" care inseamna "crestere", "hranire", "formare". Multa vreme educatia a fost inteleasa ca o crestere sau dezvoltare a fiintei umane conform fortelor interne innascute. Ea avea sens de dezvoltare fizica si psihica a copilului intr-o directie dinainte stabilita de natura individului, o modelare a ceea ce este dat pe cale ereditara. Ulterior a primit semnificatia unei modelari a personalitatii potrivit scopurilor dinainte stabilite. Aceasta formare intr-o directie dorita a fost limitata de intelegerea psihicului copilului, metaforic vorbind, ca o tabula rasa pe care se poate imprima orice sau ca o bucata de ceara din care poti sa faci ce doresti, fara a intrevedea vreo interventie din interiorul celui educat.

Continutul conceptului de educatie s-a conturat si intregit de-a lungul dezvoltarii societatii, in functie de cerintele acesteia. Astazi educatia este definita din unghiuri de vedere diferite ca proces psiho-social, ca actiune de conducere, ca ansamblu de influente exercitate asupra individului.

Educatia ca proces - semnifica transformarea (in sens pozitiv) a fiintei umane, modelarea structurii si componentelor native si dobandite ale individului, conform unui ideal educational. Altfel spus, un proces de inzestrare a fiintei umane cu cunostinte, comportamente, atitudini, sentimente si capacitati necesare integrarii ei in viata sociala. Educatia ca proces presupune plasarea educatului intr-o pozitie de subiect activ (care actioneaza si reactioneaza in acelasi timp) si nu ca un simplu obiect inert.

Educatia ca actiune de conducere. Educatia semnifica o conducere cu o destinatie pozitiva, care tinteste spre adevar, spre bine si frumos, spre actiune eficienta. Ea reprezinta dirijarea evolutiei individului de la stadiul de fiinta care are nevoie de asistenta si care dispune de posibilitati latente, spre stadiul de persoana formata, autonoma si responsabila.

Educatia ca interrelatie umana si sociala. Fiind o actiune a omului asupra omului educatia reuneste intr-un efort comun doi participanti (subiecti) educator si educat. Primul, o personalitate relativ constanta care-si asuma responsabilitatea de a-l ajuta pe cel ce se educa sa cunoasca, sa stie, sa progreseze.

Educatia poate fi privita si ca o relatie intre generatiile adulte si generatiile tinere, intre un grup social si un alt grup social.

Educatia ca ansamblu de influente. Educatia se realizeaza nu numai prin influente organizate ale scolii si altor factori educativi, ea cuprinde si influente neorganizate, spontane ale mediului. De aceea educatia poate fi definita ca un ansamblu de influente deliberate si nedeliberate, nesistematice sau neorganizate care contribuie la formarea individului, la realizarea unor modificari pe plan fizic sau psihic ale omului si ale colectivitatii din care face parte. In aceasta acceptiune, conceptul de educatie inglobeaza intregul mediu de viata si de munca, mediu care este sau poate fi educativ.

La definitiile precedente s-ar putea adauga si altele. Fiecare definitie este insa unilaterala, pune accent pe un aspect sau altul. Coreland sensurile relativ diferite ale educatiei cuprinse in definitiile enuntate, se poate conchide ca educatia este una din cele mai marete inventii ale geniului uman, inventie care ascunde in sine marile secrete ale perfectiunii naturii umane. Prin forta ei de transformare a omului si de influentare a progresului social educatia afirma imense puteri, dar si considerabile responsabilitati. Este vorba de responsabilitatea familiei, a scolii, a comunitatii, a statului, dar si a celui educat pentru formarea, devenirea sa.

Daca a educa inseamna a transforma natura umana pe termen lung, aceasta impune obligatia societatii de a fi extrem de prudenta in optiunile sale pentru un model sau altul de educatie, caci transformarile odata produse devin greu remediabile sau iremediabile. Educatia este un domeniu in care nu exista loc pentru greseli, caci prin educatie influentam si controlam destinul individului, al propriului nostru tineret si viitorul natiunii.

Caracteristicile fenomenului educational

1 Educatia ca actiune sociala specific umana Prin educatie se urmareste formarea unei personalitati in concordanta cu cerintele obiective ale societatii dar si ale individului. Ea se desfasoara in mod constient, intentionat si sistematic, conform unui scop stabilit in prealabil de formare si dezvoltare a fiintei umane.

Precizand ca educatia este un fenomen social, specific uman, facem demarcatie intre procesele educatiei si cele biologice care au fost confundate de catre reprezentantii teoriilor biologizante. Intre educatie si ingrijirea puilor de catre animale exista deosebiri calitative atat din punct de vedere al finalitatii lor, cat si al modului de a obtine rezultate dorite. Cresterea si ingrijirea puilor de catre animale se realizeaza in virtutea unor mecanisme instinctuale transmise pe cale genetica, in timp ce educatia se desfasoara in conformitate cu anumite norme si principii elaborate si statuate la scara sociala prin studierea si generalizarea practicii educationale concrete in continua perfectionare.

Experienta acumulata de oameni se pastreaza in cultura (unelte, traditii, simboluri) pe care copilul nu o poseda cand vine pe lume. Animalele "invata" o scurta perioada apoi nu mai inregistreaza progrese in comportamentul lor. Omul invata toata viata.

Caracterul social al educatiei evidentiaza raporturile complexe si profunde existente intre individ si societate. Educatia si transformarile omului pe care le realizeaza, se afla intr-o relatie de reciprocitate, in sensul ca omul educat, actionand asupra societatii, paralel cu transformarea acesteia, se transforma pe el insusi, rezultat care se va repercuta apoi asupra societatii.

2 Caracterul istoric al educatiei Ca orice fenomen social, educatia are in mod implicit si un caracter istoric. Ea a aparut odata cu societatea, evolueaza si se schimba de la o etapa la alta in functie de transformarile ce se produc in cadrul societatii. Educatia joaca un rol activ in dezvoltarea societatii. Prin functiile ei culturale, economice, de integrare sociala, educatia contribuie la infaptuirea istoriei, la pregatirea transformarilor social-istorice, la impulsionarea progresului social multilateral. Fiecare oranduire sociala (sistem social) si-a creat un model de educatie potrivit stadiului de dezvoltare atins.

In conditiile oranduirii comunei primitive educatia nu se diferentiaza ca o functie sociala distincta. Pregatirea tineretului pentru viata sociala se realizeaza in procesul muncii, in cadrul jocului, ritualurilor si ceremoniilor.

In oranduirea sclavagista educatia nu mai este egala pentru toti membrii societatii. Ea este monopolizata de clasa dominanta, fiind subordonata intereselor si trebuintelor ei. In toate statele de tip sclavagist educatia, desi difera sub aspectul continutului si modului de organizare, are in esenta aceleasi caracteristici. Pe de o parte, copiii clasei dominante beneficiaza de o educatie organizata, in vederea pregatirii lor ca participanti la conducerea treburilor economice, militare ale statului, iar pe de alta parte, copiii de sclavi nu se bucura de nici un fel de educatie organizata.

In oranduirea feudala educatia cunoaste diferite tipuri potrivit nevoilor acestei oranduiri, a celor doua clase dominante: clerul si nobilimea.

Educatia religioasa destinata in special iobagilor prin care se propovaduia frica de Dumnezeu, renuntarea la ce e lumesc, posturi si rugaciuni, pocainta si pregatirea pentru viata de apoi. Educatia clericala facuta fetelor bisericesti era o educatie complexa: fizica, intelectuala, morala. Se studia teologia, retorica, dialectica, s. a.

Educatia cavalereasca, specifica nobilimii punea accentul pe pregatirea fizica si militara. Se studiau cele sapte "arte cavaleresti" (calaria, inotul, manuirea lancei, a spadei, vanatoarea, jocul de dame, sahul si declamarea versurilor). Ea era completata de educatia morala care viza dezvoltarea "virtutilor cavaleresti" (onoare, fidelitate etc.), cu elemente de educatie intelectuala si instructie religioasa. In perioada de descompunere a oranduirii feudale, datorita schimbarilor in modul de productie (aparitia manufacturilor, breslelor, a atelierelor, inflorirea comertului, a unor conceptii progresiste) biserica isi pierde hegemonia. In aceste conditii apare un nou tip de educatie, cea laica, reprezentata de scolile breslelor de mestesugari si cele ale ghildelor de negustori, in care patrunde un spirit mai realist si mai practic; se studiaza matematica, geografia, desenul s.a., ceea ce slabeste monopolul bisericii asupra invatamantului. Curentele de gandire Reforma si Renasterea zdruncina din temelii societatea feudala.

Educatia in societatea burgheza. In faza de ascensiune burghezia are un rol progresist. Luptand pentru cucerirea puterii politice si economice, burghezia afiseaza o constiinta noua, inaintata, progresista in tehnica, stiinta, arta, filozofie. Iluministii burghezi (Fr. Rabelais, Vittorino da Feltre), iar mai tarziu reprezentantii iluminismului, materialisti - mecanicisti (J.J. Rousseau, C.A. Helvetius, Voltaire, Diderot) critica vehement conceptiile si randuielile feudale. Ei combat dogmele religioase sustinand ca totul trebuie sa treaca prin focul ratiunii pentru a se aprecia ca adevar. De asemenea, proclama o etica noua bazata pe ideile de echitate, fraternitate, libertate. Conceptii pedagogice progresiste sunt sustinute de I.A. Comenius (sec. XVII), J. Locke (sec XVIII), K.D. Usinski (sec XIX) care proclama dreptul la educatie pentru intregul popor, militeaza pentru o educatie stiintifica, realista.

In secolul al XX-lea in toate tarile se duce o lupta permanenta pentru democratizarea invatamantului, adaptarea acestuia la cerintele sociale, pentru o instructie si educatie reala, practica, eficienta, a tuturor copiilor si tinerilor. Ca in toate statele capitaliste, in Romania din perioada amintita educatia prezinta o serie de carente, fiind in general apanajul claselor avute. Desi invatamantul de 4 clase a fost obligatoriu, la sfarsitul primei jumatati al secolului al XX-lea in tara noastra erau aproape 4 milioane de analfabeti. Prin reforma invatamantului din 1948, invatamantul a devenit de stat, cu o structura unitara, caracter laic, accesibil tuturor copiilor si tinerilor de la orase si sate indiferent de sex, religie, nationalitate. Prin insasi legea reformei din 1948 s-a organizat alfabetizarea nestiutorilor de carte.

Totodata, inca dinainte de reforma, s-au luat o serie de masuri pentru ca scoala sa devina un instrument al infaptuirii noii "oranduiri sociale", scolii revenindu-i sarcina educarii comuniste a tinerei generatii. Au fost "epurate" cadre didactice de la toate treptele invatamantului, considerate ca fiind refractare la procesul de instaurare a regimului comunist.

Facand o apreciere obiectiva a invatamantului din perioada comunista putem spune ca el a evoluat in stransa legatura cu dezvoltarea social-politica, fiind subordonat politicului. Scoala de toate gradele a cuprins un numar tot mai mare de tineri, asigurand pregatirea specialistilor pentru toate domeniile de activitate. In fiecare comuna s-a creat o scoala de 10 ani si au activat profesori calificati. S-a realizat o crestere cantitativa de scoli, elevi, studenti.

Toate acestea au fost umbrite de o serie de deficiente dintre care amintim:

criteriul competentei de admitere in liceu si facultate a fost inlocuit de cel al originii sociale;

lupta pentru prevenirea esecului scolar se realizeaza prin promovarea elevilor fara a avea cunostintele necesare;

reducerea cheltuielilor destinate invatamantului (12).

Prin insasi legea reformei din 1948 a fost ignorata si traditia scolii noastre si experienta mondiala a invatamantului:

 s-a realizat liceul unic, desi experienta din tara noastra era destul de bogata in organizarea liceelor pe sectii;

 au fost scoase obiectele de cultura generala ca ; teoria literaturii, limba latina, sociologia, psihologia, logica;

 o buna perioada a fost ignorata traditia in elaborarea manualelor scolare, s-au folosit manualele traduse.

Dupa revolutia din decembrie 1989, au fost inlaturate o buna parte din neajunsurile invatamantului nostru de toate gradele si s-au luat masuri pentru adaptarea acestuia cerintelor societatii noastre, tinand seama de dezvoltarea Romaniei pe cale democratica, precum si de directiile principale ale evolutiei scolii de toate gradele pe plan mondial.

3 Specificul national al educatiei. Asa cum am vazut, educatia difera de la o etapa istorica la alta, in functie de conditiile materiale si spirituale ale societatii. Totusi, pe aceeasi treapta de dezvoltare, ea prezinta anumite particularitati izvorate din experienta fiecarui popor. Ca actiune sociala, educatia se infaptuieste in limitele unor granite nationale si statale, pe fondul unei vieti sociale si al unor traditii care s-au format in decursul dezvoltarii natiunii respective. Ea depinde deci de cultura nationala, de idealul social, politic, national, de trecutul istoric, de mostenirea materiala si spirituala transmisa din generatii in generatii. Toate aceste fenomene legate de devenirea si existenta unui popor isi pun amprenta asupra specificului educatiei. In valorificarea experientei universale acumulate in cadrul altor sisteme educationale, de care nu se poate face abstractie, trebuie sa se porneasca intotdeauna de la particularitatile sociale si nationale din tara respectiva.

Cunoscutul pedagog roman G.G. Antonescu considera ca pedagogia romaneasca trebuie sa arate modul si masura in care principiile educatiei sunt aplicabile in conditiile noastre, sa precizeze acele probleme ale scolii romanesti ce rezulta din particularitatile sociale si psihologice de la noi, sa ofere solutii unor probleme educative care sa fie asimilate in patrimoniul general al stiintei educatiei. Un alt corifeu al pedagogiei romanesti, pedagogul transilvanean O. Ghibu aprecia ca fundamentul unei teorii asupra educatiei il constituie istoria "caci numai istoria ne arata ce este in sufletul unui popor si ce au facut din aceasta in vremurile trecute" (cf. 12).

Astazi tot mai mult se acrediteaza ideea ca educatia poate si trebuie sa joace un rol important in faurirea destinului national, sa devina un factor puternic de afirmare a entitatii nationale. Cu cat un popor reuseste sa-si adapteze mai bine educatia la conditiile sale specifice, la nevoile si capacitatile sale, cu atat mai mult acesta va da un impuls mai puternic dezvoltarii si afirmarii acelei natiuni.

4. Caracterul prospectiv al educatiei Prin definitie, educatia este o activitate anticipativa, fiind orientata, prin finalitati, spre viitor. Aceasta ii imprima educatiei un caracter, o orientare prospectiva.

Caracterul prospectiv al educatiei se accentueaza in conditiile societatii actuale care se caracterizeaza prin accelerarea ritmurilor de evolutie ale vietii socio-profesionale care impun cu necesitate formarea unui tip de personalitate capabila sa rezolve problemele vietii si activitatii, cerintele tot mai complexe carora va trebui sa le faca fata in viitor. In acest context a educa inseamna a pregati pentru viitor.

Viziunea prospectiva asupra educatiei presupune a se lua in considerare ca viitorul se construieste in prezent, iar generatiile care astazi sunt pe bancile scolii vor fi in plina activitate peste 10, 15 ani. Aceasta face ca viitorul sa comande din ce in ce mai mult prezentul si sa impuna, sa ajute la rezolvarea problemelor cu care ne confruntam astazi.

Realitatea contemporana este de asa natura incat, pentru prima data in istoria umanitatii, educatia tinde sa preceada nivelul dezvoltarii economice, propunandu-si pregatirea omului pentru un tip de societate care nu exista, ci tocmai se prefigureaza.

Devenita o anticipatie, o proiectie in viitor a profilului uman si a omenirii, educatia este tot mai interesata de explorarea cerintelor viitoare ale diverselor sectoare umane. Investigarea viitorului nu se face insa in ideea abandonarii valorilor trecutului. Dimpotriva, valorile esentiale, perene ale istoriei, trebuie sa serveasca drept temei la construirea viitorului. Aceasta conduce la ideea ca, in drumul nostru spre viitor, continuitatea este indispensabila, neexistand viitor pentru natiunile care nu au trecut.

Orientarea prospectiva a educatiei impune constientizarea conditiilor noi, descifrarea situatiilor probabile, incurajarea tendintelor si inovatiilor purtatoare de viitor, a actiunilor transformatoare, pregatitoare ale viitorului. Orientarea prospectiva presupune revizuirea obiectivelor educatiei si stabilirea de noi ierarhii in interiorul lor; pe prim plan se va situa educarea capacitatii de adaptare continua la schimbare.

O viziune prospectiva pe termen lung isi gaseste expresia deplina in cresterea preocuparilor de prognoza si planificare, de proiectare si inovatie in materie de educatie. Numai in acest fel se poate concepe un sistem de educatie privit din perspectiva viitorului, proiectat in functie de ratiuni si optiuni deziderabile. In aceasta idee, conceptul de educatie prospectiva implica ceea ce Liviu Antonesei, in lucrarea "Paideea. Fundamentele culturale ale educatiei" denumeste "educatia pentru schimbare".

Functiile educatiei

Educatia ca activitate complexa de modelare a fiintei indeplineste un sistem de sarcini, roluri, intr-un cuvant un sistem de functii. In literatura de specialitate, functiile educatiei sunt prezentate intr-un mod relativ diferit. Astfel, O. Safran mentioneaza functia cognitiva, economica, axiologica, M. Calin, functia antropologica-culturala, axiologica, de socializare si de profesionalizare, S. Cristea, functia politica, economica si culturala.(6)

Analizand aceste moduri de abordare a functiilor educatiei ajungem la concluzia ca, desi diferite, ele pun in evidenta trei functii esentiale.(9, p:27-28)

3.1. Selectarea si transmiterea valorilor de la societate la individ, precum si insusirea temeinica si utilizarea creativa a acestora. Realizarea acestei functii presupune doua operatii esentiale selectarea si transmiterea valorilor, ambele realizandu-se pe baza unor principii pedagogice si in conformitate cu particularitatile psihice ale educatului.

Pe masura ce societatea evolueaza, ritmul de acumulare a valorilor este tot mai intens, in epoca pe care o traversam vorbindu-se de o crestere exponentiala a cunostintelor umane si in acelasi timp de o perimare evidenta a unora dintre ele. In fata acestei avalanse de cunostinte ce se acumuleaza in universul spiritualitatii umane, educatia este chemata sa opereze o selectie foarte riguroasa pentru a raspunde, pe de o parte, cerintelor pregatirii tinerei generatii, iar, pe de alta parte, pentru a evita supraincarcarea si suprasolicitarea celor carora li se adreseaza. Transmiterea valorilor trebuie sa angajeze toate resursele pedagogice ale celui care realizeaza educatia si toate potentialitatile reale si virtuale ale celui educat.

Cele doua operatii ale acestei functii sunt interdependente, in sensul ca o selectare realizata in baza unor principii pedagogice clare favorizeaza transmiterea si implicit asimilarea, si o transmitere corecta va avea repercusiuni pozitive asupra selectiei in etapele urmatoare.

3. Dezvoltarea constienta si progresiva a potentialului biopsihic al omului. Ca proces de modelare a fiintei umane, educatia trebuie sa urmareasca punerea in valoare si desavarsirea potentialului biofizic si psihic al omului, vazut ca un tot unitar, pregatindu-l astfel pentru a raspunde solicitarilor imprevizibile la care va fi supus.

Pentru realizarea eficienta a acestei functii este necesara valorificarea deplina a descoperirilor psihologiei si fundamentarea educatiei pe aceste descoperiri. De aici nu trebuie sa intelegem ca educatia ar fi o simpla continuare a acestora. Educatia este o actiune ce are propria sa logica interna, determinata, in primul rand de factorii sociali si se desfasoara in spiritul descoperirilor psihologiei.

Retinem ca prin aceasta functie educatia raspunde in primul rand unor nevoi individuale (desavarsirea propriei personalitati) si numai prin intermediul lor unor nevoi sociale.

Pregatirea omului pentru integrarea activa in viata sociala. Din definitia educatiei am retinut ca aceasta activitate urmareste formarea tipului de personalitate solicitat de conditiile prezente si de perspectiva ale societatii, ca agent al vietii sociale, ca forta de munca angajata in proiectarea si realizarea unei activitati utile din punct de vedere social, ca subiect activ al realitatilor sociale.

Prin aceasta functie educatia raspunde in primul rand unor nevoi sociale pe care societatea le pune in fata oamenilor (pregatirea ca agenti ai devenirii sociale) si prin intermediul lor unor nevoi individuale.

Toate aceste functii trebuie privite in unitate si interdependenta. Ele formeaza un tot unitar, relevand ca educatia vizeaza deopotriva dezvoltarea personalitatii umane si pregatirea acesteia pentru a-si valorifica maximal resursele de care dispune, pentru a raspunde unor cerinte ale societatii in care trebuie sa se integreze activ si creator.

4. Formele educatiei si interdependenta lor

In cursul existentei sale, fiecare persoana este supusa unui ansamblu de influente care se succed sau se imbina armonios. Unele au un caracter intentionat, sistematic, organizat, altele actioneaza spontan, accidental. Toate acestea se structureaza in trei mari categorii, cunoscute sub numele de forme ale educatiei: educatia formala, nonformala si informala.

4.1. Educatia formala este acea forma a educatiei prin care se realizeaza transmiterea cunostintelor teoretice si practice, asimilarea acestora de tanara generatie in special, dar si de om in general, formarea personalitatii in cadru institutionalizat oferit de institutiile de invatamant de toate gradele. Reprezinta ansamblul actiunilor pedagogice proiectate institutional prin structuri organizate sistemic, pe niveluri si trepte de studii (gradinite, scoli, universitati, centre de perfectionare) in cadrul unui proces de instruire si educare realizat cu rigurozitate in timp si spatiu, pe baza de planuri, programe, manuale, cursuri, diverse mijloace de instruire. De altfel, insusi termenul de educatie formala provine din latinescul formalis, care inseamna oficial, organizat, legal.

Educatia formala are cea mai mare pondere si eficienta in formarea personalitatii, fiind conceputa si realizata in lumina teoriilor, legitatilor educatiei, pe baza unei strategii pedagogice adecvate. Este o educatie complexa, programata, organizata, intentionata, constienta, care asigura comunicarea si asimilarea cunostintelor intr-un cadru interactiv ce se stabileste intre subiectul si obiectul educatiei, dezvoltarea personalitatii in vederea integrarii socio-profesionale. Are in vedere toate continuturile activitatii de formare, dezvoltarea personalitatii in plan intelectual, moral, tehnologic, estetic, fizic. Vizeaza deopotriva dobandirea cunostintelor fundamentale in interdependenta lor sistemica, exersarea aptitudinilor si atitudinilor general-umane intr-un cadru metodologic deschis autoperfectionarii. Raspunde unei comenzi sociale si este totdeauna evaluata social.

Evidentiindu-i-se numeroasele si diversele elemente pozitive, unii autori (G. Vaideanu) reliefeaza in acelasi timp si unele carente, dintre care retinem ca este centrata pe performante inscrise in anumite programe si din aceasta cauza nu lasa loc imprevizibilului, ceea ce poate predispune catre rutina si monotonie.

4. Educatia nonformala. Termenul provine din latinescul nonformalis, care inseamna fara forme, in afara formelor organizate in mod oficial pentru un anumit gen de activitate. Educatia nonformala reuneste ansamblul actiunilor educative ce se desfasoara intr-un cadru institutionalizat, dar situat de regula in afara sistemului de invatamant. Cuprinde totalitatea actiunilor educative desfasurate in institutii special organizate: case de cultura, biblioteci, palatele copiilor, teatre, cinematografe, muzee.

Menirea sa este de a completa si intregi educatia formala prin activitati de perfectionare si reciclare profesionala, de formare civica, activitati culturale, de petrecere a timpului liber si recreere. Reprezinta si o componenta a etapei scolare a educatiei, activitati de aceasta natura desfasurandu-se in cadrul cercurilor, sub forma de competitii culturale, sportive, sau sub forma de vizite, excursii.

Educatia nonformala se caracterizeaza printr-o mare flexibilitate, ea venind in intampinarea intereselor multiple si variate ale elevilor si contribuind la largirea orizontului cultural, imbogatirea cunostintelor din anumite domenii, dezvoltarea aptitudinilor speciale etc.

Dezavantajul major al educatiei nonformale este legat de absenta unor demersuri evaluative sistematice, fapt ce poate conduce la ramaneri in urma ale beneficiarilor acestei forme de educatie.

Intre educatia formala si nonformala exista si trebuie sa existe o interactiune, educatia formala avand rol de dirijor. Interactiunea este necesara pentru a se evita repetarile inutile, supraincarcarea, pentru a se lua in considerare interesele, optiunile obiectului educatiei, raportate la finalitatile procesului de formare a personalitatii. In felul acesta se va evita si riscul ca actiunile desfasurate in cadrul educatiei nonformale sa vehiculeze o cultura minora sau sa promoveze derizoriu din punct de vedere formativ-educativ.

4.3. Educatia informala (incidentala). Termenul provine din latinescul informis, informalis care inseamna fara forma, involuntar, spontan, fara a-ti da seama. Cuprinde influentele educative ce se exercita spontan si continuu, neintentionat, difuz, in afara cadrului organizat institutionalizat, din partea ambiantei sociale, a intregului mediu de viata. Acest tip de educatie poate avea si efecte negative, deoarece mediul social nu ofera totdeauna numai aspecte demne de urmat. Contracararea acestora se constituie ca una din sarcinile educatiei formale.

Concluzionam ca cele trei forme ale educatiei prezinta cateva elemente specifice.

Educatia formala introduce individul in tainele muncii intelectuale in mod organizat, ofera posibilitatea de a formaliza cunostintele plecand de la achizitii si practici reiesite din actiune, recunoaste si evalueaza achizitiile individuale.

Educatia nonformala raspunde adecvat la necesitatile de actiune, faciliteaza contactul cu cunostintele, plecand de la nevoile reale resimtite de educati, demitizeaza functia de predare.

Educatia informala sensibilizeaza individul fata de diverse aspecte ale mediului ambiant, declanseaza multiple interese de cunoastere, ofera posibilitatea unor explorari personale, fara obligatii sau prescriptii, precum si posibilitatea de a gestiona propriul proces de formare si o mai mare libertate de actiune.

4.4. Interdependenta dintre formele educatiei. Cele trei forme ale educatiei se afla in stransa interdependenta. Aceasta prezinta multiple aspecte.

Educatia formala trebuie sa valorifice efectele educatiei nonformale si informale. In conditiile actuale, scoala nu-si poate permite sa ignore mesajele celorlalte educatii si nici sa intre in contradictie cu ele. Cu resursele si mijloacele de care dispune, scoala trebuie in mai mare masura sa se deschida fata de acumularile realizate de elevi in afara activitatilor didactice, chiar daca acestea sunt variate , diferite de la elev la elev, diferit prelucrate si uneori contradictorii sub aspectul semnificatiilor axiologice. In acelasi timp, educatia formala are menirea de a completa, corecta, sistematiza achizitiile dobandite prin educatia nonformala si informala, exercitand o functie de integrare si sinteza a diferitelor experiente ale elevilor.

Retinem in concluzie. Cele trei forme ale educatiei, chiar daca au propriul camp de actiune si finalitati diferite, asigura extensiuni  si intrepatrunderi benefice, ceea ce face posibila intarirea lor reciproca si eficientizarea demersului educativ. Ele se sprijina si se conditioneaza reciproc. Totusi, sub aspectul suc-cesiunii in timp si al efectelor, educatia formala ocupa un rol privilegiat, avand putere integrativa si de sinteza, chiar daca la un anumit moment ponderea educatiei se poate deplasa in favoarea nonformalului sau a informalului.