Educatia morala

Alaturi de celelalte dimensiuni ale educatiei, educatiei morale ii revine un rol major in asigurarea realizarii tuturor functiilor specifice ale actiunii instructiv-educative si cu deosebire a celei privitoare la integrarea sociala a omului, stiut fiind faptul ca situarea in cadrele existentei sociale conditioneaza in mod semnificativ devenirea personalitatii subiectului uman.

Dinamica accelerata a schimbarilor de ordin social si cultural si cresterea ponderii influentei nu intotdeauna benefice a mass-media sunt doar cateva dintre aspectele ce caracterizeaza societatea contemporana.

Aceasta stare de fapt implica la nivelul scolii, in conditiile in care familia si societatea in general se confrunta cu dificultati tot mai mari in efortul de transmitere a valorilor autentice catre tinerele generatii, o concentrare progresiva a eforturilor si actiunilor cu efecte de modelare a personalitatii  in sfera educatiei morale.

Formarea si dezvoltarea dimensiunii morale, relational-valorice, a personalitatii umane reprezinta una dintre prioritatile majoritatii sistemelor educative contemporane, prioritate exprimata prin diversele formulari ale finalitatilor educatiei. Mobilizarea resurselor umane si materiale ale diverselor institutii de invatamant in directia asigurarii unei educatii morale eficiente este determinata insa nu doar de analiza caracteristicilor si problematicii societatii contemporane ci si de datele pe care le ofera istoria, cunoscut fiind faptul ca declinul unei societati incepe odata cu momentul in care aceasta se dovedeste incapabila de a-si perpetua traditiile si valorile.

Precizari conceptuale

Fiinta umana este eminamente o fiinta sociala iar, la randul sau, acest statut implica si presupune variate si permanente interactiuni ale omului cu semenii sai. In absenta unor reglementari clare si corecte ale relatiilor interumane orice tip de societate isi pierde rapid consistenta, ajungandu-se in final la atomizarea acesteia.

Morala se refera astfel la un sistem de norme si reguli care reglementeaza comportamentul subiectului uman in functie de anumite valori (onestitate, corectitudine, sinceritate, intrajutorare etc.) larg impartasite la nivelul unei societati.

Normele si regulile morale, intelese ca seturi de prescriptii privind comportamentul omului in relatie cu semenii sai si societatea in ansamblul sau, sunt caracterizate printr-un nivel ridicat de interiorizare si sunt impuse/traduse in acte de conduita atat de catre propria constiinta (constiinta morala) cat si de catre presiunea, implicita sau explicita a atitudinilor celorlalti (opinia publica).

Moralitatea se refera la masura in care un grup sau o persoana se conformeaza normelor si regulilor morale iar moravurile reprezinta un concept mai general care se refera cu precadere la o serie de practici si moduri de comportare, formulate mai mult sau mai putin explicit, specifice unei anumite comunitati (Zamfir, C., 1998).

In ceea ce priveste conceptul de valoare morala, acesta este inteles in contextul educatiei morale ca fiind masura in care un anumit comportament sau conduita este apreciata de catre marea majoritate a societatii in raport cu sistemul etic de referinta.

Relativ la conceptul de valoare morala facem urmatoarele precizari:

Spre deosebire de valorile educatiei religioase, care sunt de natura transcedentala, transmise prin diverse cai omenirii de catre divinitate, valorile morale sunt rezultatul unor conventii sociale mutuale fiind adeseori dependente de specificul cultural si istoric al societatii la care acestea fac referire; nerespectarea normelor de comportament reglementate de valorile promovate de religie implica de cele mai multe ori consecinte in secventa temporala ce urmeaza sfarsitului vietii pe cand sanctionarea comportamentului discordant in raport cu valorile morale se realizeaza in conditii de "aici si acum";

Raporturile existente intre valorile promovate de educatia morala si valorile educatiei religioase nu sunt raporturi de suprapunere ci, mai degraba, de complementaritate; spre exemplu, o persoana poate respecta normele si regulile de conduita morala chiar daca aceasta nu manifesta convingeri religioase ferme; la fel de adevarat este insa si faptul ca asumarea valorilor promovate de catre una sau alta dintre diversele religii este un factor favorizant, cu efect stabilizator in ceea ce priveste formarea constiintei si conduitei morale;

Valorile morale, fiind produsul unor conventii sociale intre indivizii unor societati determinate cultural-istoric, prezinta anumite particularitati, in functie de arealul geografic, politic, social, economic si cultural in care acestea au luat nastere; diversitatea socio-culturala determina variatii in ceea ce priveste valorile morale si tipurile de conduita promovate insa, cu toate acestea, datorita fenomenului de globalizare si contactului tot mai strans dintre diferitele culturi, ideea existentei unor principii si valori etice universal valabile (bine, adevar, dreptate etc.) nu este infirmata;

Determinarea social-politica a valorilor morale implica o anumita vulnerabilitate a acestora in raport cu intentiile si actiunile de moment ale elitelor conducatoare; spre exemplu, analiza valorilor morale promovate de-a lungul timpului ne indica faptul ca toate societatile si toate regimurile politice, inclusiv cele totalitare, au pretins ca actiunile lor sunt perfect justificate din punct de vedere etic si ca urmaresc impunerea unor principii si valori morale autentice;

Morala, ca sistem complex structurat de norme si valori etice ce reglementeaza comportamentul omului in raport cu semenii, cu societatea si cu sine insusi, serveste realizarii a doua categorii de scopuri sau functii distincte:

T    morala sintetizeaza conditiile de existenta si functionare optima a societatii sub forma de norme si reguli de conduita, traducand in termeni de comportament individual ansamblul conditiilor ce asigura functionarea societatii; din acest punct de vedere morala subordoneaza modul de actiune al individului unor prescriptii avand rolul de a contribui la mentinerea si dezvoltarea unui anumit tip de societate;

T   morala contureaza un climat social favorabil dezvoltarii personalitatii umane, ajutand subiectul uman  in ceea ce priveste stabilirea unor raporturi functionale reciproc-avantajoase cu semenii sai si cu societatea in general dar si relativ la proiectarea si organizarea unor strategii actionale in masura sa conduca la obtinerea de beneficii materiale sau spirituale atat la nivelul propriei persoane cat si la acela al societatii; din aceasta perspectiva morala se constituie in unul dintre principalii garanti ai securitatii fizice si psihice a individului;

Relatia existenta intre cele doua functii anterior prezentate este una de complementaritate. Functia de ordin social a moralei poate fi realizata numai in conditiile in care dezvoltarea personalitatii umane in general si a caracterului ca latura a acesteia este optim infaptuita.

Caracterul defineste latura relational-valorica a personalitatii umane si se refera la ansamblul valorilor si atitudinilor subiectului uman care predispun la punerea constanta in joc a unui anumit tip de relatie/comportament fata de realitate (in raport cu semenii, cu societatea sau cu sine insusi).

Din punct de vedere etimologic conceptul caracter provine din limba greaca unde era echivalent cu cuvintele pecete sau tipar si desemna, in ceea ce priveste fiinta umana, fizionomia interna, spirituala a acesteia, modul sau propriu si specific de a se comporta in executarea unei activitati sau in relatiile cu ceilalti.

Asemeni fizionomiei externe, fizionomia interna sau spirituala este compusa dintr-un set de particularitati individualizante, numite generic trasaturi de caracter. Trasaturile de caracter consta in modul de raportare, constant si relativ stabil, al individului la diversele laturi sau aspecte ale realitatii, inclusiv la sine insusi.

Trasaturile de caracter ce formeaza fizionomia spirituala a subiectului uman nu raman izolate unele de altele ci, asa dupa preciza G. Allport, acestea formeaza o structura ierarhic organizata in care exista 1-2 trasaturi de caracter cardinale (care le domina si controleaza pe celellalte), 10-15 trasaturi principale (definitorii pentru individ si relatiile sale cu realitatea) si sute sau chiar mii de trasaturi de caracter secundare, care sunt mai slab reprezentate si de fond si care se obiectiveaza doar sporadic in comportament, uneori fiind negate si de catre subiectul insusi. (Allport, G., 1981).

Principala particularitate a structurii caracteriale o constituie organizarea ierarhica a trasaturilor de caracter (onestitate, modestie, generozitate, aroganta, demnitate etc.), trasaturile cardinale subordonandu-le pe cele principale si secundare. Identificarea si cunoasterea trasaturilor de caracter cardinale ale persoanei sunt elemente esentiale in anticiparea modului de gandire si actiune al acesteia.

Educatia morala este asadar acea latura a educatiei prin care se urmareste formarea si dezvoltarea caracterului ca latura relational valorica a personalitatii, respectiv a constiintei si conduitei morale a subiectului uman. Paradigma contemporana a educatiei morale este fundamentata pe imbinarea cunoasterii morale cu actiunea morala iar esenta educatiei morale consta astfel in crearea unui cadru adecvat interiorizarii componentelor moralei sociale in structura personalitatii morale a elevului, fapt in masura sa conduca la punerea in joc a unor comportamente morale adecvate.

Formarea profilului moral incepe in primii ani ai copilariei si se consolideaza pe tot parcursul vietii. Morala, ca fenomen social, reflecta relatiile ce se stabilesc intre oameni intr-un anumit context social, valorile morale si regulile moralei, prin care se reglementeaza raporturile omului cu ceilalti oameni, cu societatea si cu sine insusi. Normele si regulile morale se pot exprima printr-un ansamblu de propozitii prescriptive sub forma de obligatii, interdictii si permisiuni privitoare la actiunile si comportamentele subiectului uman.

Finalitatile educatiei morale

Scopul fundamental al educatiei morale este asadar formarea si dezvoltarea caracterului, respectiv a profilului moral al personalitatii.

Structura profilului moral presupune un ansamblu de reprezentari si cunostinte morale, sentimente morale, obisnuinte morale, trasaturi de vointa si caracter. Putem afirma, deci, ca scopul fundamental al educatiei morale consta in formarea individului ca subiect moral.

Aceasta presupune formarea constiintei si conduitei morale in raport cu cerintele si valorile de ordin etic ale societatii.

Din scopul educatiei morale se desprind astfel doua obiective principale:

T    formarea constiintei morale;

T    formarea conduitei morale;

Constiinta morala. Termenul constiinta provine din latinescul consientia care desemna starea de a fi in cunostinta de cauza. Constiinta se formeaza si devine ca urmare a unui sir indelungat de interactiuni ale subiectului cu realitatea si exprima organizarea dinamica a vietii psihice a omului. Constiinta morala se refera la un ansamblu de principii intelectuale si structuri cognitive, dublate de stari afectiv-motivationale, care permit realizarea diferentei dintre bine si rau si care garanteaza exercitarea corecta, in raport cu sine si cu ceilalti, a libertatii de actiune a subiectului uman.

Formarea constiintei morale implica actiuni instructiv-educative conjugate asupra a trei componente ale personalitatii:

componenta cognitiva;

componenta afectiva;

componenta volitiva;

Componenta cognitiva se refera la informarea copilului asupra continutului si cerintelor valorilor, normelor si regulilor morale. Acest fapt presupune cu precadere instruirea morala. Instruirea morala permite si faciliteaza aparitia reprezentarilor morale. Reprezentarile morale sunt reflectari sub forma de imagine intuitiva a ceea ce este caracteristic unui complex de situatii si fapte morale concrete, in care copilul a fost angajat, sau pe care le-a observat.

De la reprezentarile morale se ajunge, prin intermediul generalizarii si abstractizarii, la notiunea morala, care reflecta ceea ce este esential si general la nivelul unei clase de manifestari morale pe care o norma sau regula morala le include. Facem in acest context precizarea ca trecerea de la reprezentari la notiuni morale se face treptat, gradual, in functie de posibilitatile de moment ale celui care se educa.

Rolul constiintei morale este, in esenta, de a-l introduce pe copil in universul valorilor morale, de a-l face sa inteleaga semnificatia acestora pentru conduita si comportamentul sau, de a-i dezvolta capacitatea de a discerne intre bine si rau, intre valentele pozitive si negative ale situatiilor cu care acesta se confrunta.

Componenta afectiva presupune necesitatea ca orice cunostinta morala sa fie insotita de trairi afective (emotii, sentimente) care actioneaza, restrictiv sau propulsator, din interiorul individului asupra conduitei. Adeziunea la cerintele moralei sociale se realizeaza prin trairi si sentimente morale. Fiecarei notiuni morale i se asociaza o traire afectiva corespunzatoare. Putem vorbi de exemplu de sentimentul prieteniei, al datoriei si raspunderii, al dragostei fata de munca etc. Afectivitatea este aceea care, in anumite situatii, determina individul sa actioneaze conform cu valorile morale asumate si interiorizate.

Componenta volitiva este necesara deoarece nici simpla cunoastere, nici adeziunea afectiva la anumite valori morale nu sunt suficiente prin ele insele pentru declansarea actului sau conduitei morale. Adeseori punerea in joc a unei conduite caracterizate de moralitate intampina nenumarate obstacole interne si externe pentru inlaturarea carora este nevoie de un efort de vointa.

Dintre obstacolele interne putem mentiona anumite interese, dorinte, egoismul, individualismul s.a., iar dintre obstacolele externe se pot enumera anumite atractii, satisfactii sau consecinte actionale pe moment pozitive dar care nu se inscriu insa in limitele moralei social acceptate.

Ca urmare a imbinarii celor trei componente (cognitiva, afectiva, volitiva) rezulta convingerile morale. Convingerile morale reprezinta nucleul constiintei morale si constituie adevarate trebuinte de comportare morala. Convingerile morale sunt motive intrinseci ale conduitei morale. Facem aici precizarea ca formarea convingerilor este un proces de durata si pretentios, reclamand competenta si tact pedagogic, proces care este insa si mai dificil de realizat atunci cand nu cunoastem particularitatile copilului. Formarea adecvata a convingerilor morale este deosebit de importanta deoarece ea este cea care favorizeaza dublarea constiintei morale cu conduite morale corespunzatoare.

Conduita morala. Conduita se refera la un ansamblu de actiuni sau comportamente materiale sau simbolice, organizate in sisteme functionale, formand o totalitate structurata pe principiul conexiunii inverse si avand finalitati implicit sau explicit adaptative.

Conduita morala exprima datele constiintei morale in termeni de comportament si reprezinta concretizarea constiintei morale in fapte si actiuni cu caracter moral. Formarea conduitei morale vizeaza atat formarea unor deprinderi si obisnuinte de comportare morala, cat si consolidarea unor trasaturi pozitive de caracter.

Deprinderile morale sunt componente automatizate ale activitatii individului ce se formeaza ca raspunsuri etice specifice la anumite cerinte contextuale care se repeta in conditii relativ identice. Spre deosebire de deprinderile morale, obisnuintele morale implica in plus faptul ca actiunile automatizate de factura etica au devenit o trebuinta interna a individului care se cere mereu satisfacuta.

Rezumand putem spune despre conduita morala ca este un sir neintrerupt de raspunsuri si manifestari adecvate din punct de vedere etic ale subiectului uman la varietatea situatiilor cotidiene cu care acesta se confrunta.

Constiinta morala si conduita morala se completeaza reciproc, formarea uneia neputandu-se realiza independent de cealalta. Elementele constiintei morale orienteaza si stimuleaza conduita morala, iar aceasta, la randul ei, valorificand elementele constiintei morale si integrandu-le intr-un  sistem de deprinderi, obisnuinte si trasaturi de caracter, asigura un profil moral adecvat personalitatii in devenire a elevului.

Stadialitatea devenirii morale

In domeniul psihopedagogei termenul "dezvoltare" desemneaza ansamblul proceselor de transformare si faptelor de evolutie care conduc omul de la o stare initiala, considerata simpla sau primitiva, la o stare finala, apreciata ca fiind mai complexa, mai stabila sau chiar definitiva.

In ceea ce priveste explicatiile teoretice asociate dezvoltarii constatam existenta in literatura de specialitate (cf. Bronckart, J.P., 1999), a patru orientari fundamentale:

A. Gessel a promovat ideea conform careia procesul dezvoltarii umane este reglat si determinat in principal de factori interni, existand o anume relatie de cauzalitate intre maturizarea biologica a organismului si dezvoltarea personalitatii umane in general, relatie ce trebuie inteleasa in sensul concomitentei, dezvoltarea psihica fiind consecinta a maturizarii biologice;

Constructivismul piagetian considera ca dezvoltarea este produsul interactiunilor complexe existente intre organism si mediu, interactiuni reglate si directionate de mecanisme functionale care au un caracter innascut (asimilare, acomodare, echilibrare);

Spre deosebire de orientarile anterior prezentate care ofera perspectiva unei dezvoltari ce presupune succesiunea stricta a unor etape evolutive, Vigotski afirma ca dezvoltarea are un caracter discontinuu, existand in fapt doua "filiere" de dezvoltare diferite: una care are la baza actiunea factorilor interni si alta care rezulta ca urmare a interiorizarii semnificatiilor socio-istorice astfel incat intre dezvoltarea mediului socio-cultural si dezvoltarea psihologica exista raporturi de potentare reciproca;

In opozitie cu teoriile precedente, care afirma, implicit sau explicit, faptul ca maturitatea/varsta adulta echivaleaza cu incheierea ciclului dezvoltarii, K. Riegel sustine punctul de vedere al extinderii sferei conceptului "dezvoltare" pe intreaga durata de viata a individului, incluzand aici si diferitele transformari care se produc inclusiv la nivelul vietii adulte (imbatranire, degenerescenta, moarte).

Teoriile privitoare la cazul particular al dezvoltarii morale a subiectului uman surprind, la randul lor, prin complexitatea si varietatea explicatiilor propuse. Constatam astfel existenta unui spectru larg de modele explicative ale formarii constiintei si conduitei morale, modele osciland intre supralicitarea factorului ereditar si centrarea exclusiva pe aportul factorilor de mediu.

Spre exemplu, invocand faptul ca sunt relativ frecvente situatiile in care persoane, de altfel comune in viata de zi cu zi, s-au aruncat in apa incercand sa salveze de la inec viata unor semeni cu toate ca nu stiau sa inoate, a fost acreditata ideea engramarii genetice a valorilor morale, "instinctul moral" fiind, in situatii limita, mai puternic decat insasi instinctul de conservare.

Depasind din anumite puncte de vedere perspectiva instinctuala asupra moralitatii, psihologia comportamentalista considera ca, in ultima instanta, comportamentul moral se reduce la un ansamblu de reflexe puse in joc mecanic de catre fiinta umana ca urmare a achizitionarii lor prin conditionare, pe baza unor interactiuni repetate cu factorii de mediu.

Rezulta astfel, ca si in cazul orientarii biologizante, ca in ceea ce priveste comportamentul moral acesta nu ar fi rezultatul unor deliberari interne si a alegerii ghidate de valorile morale ci un raspuns reflex la un anumit stimul sau categorie de stimuli exteriori subiectului actiunii morale. In acest context diferentele de ordin moral constate intre indivizi sunt explicate ca fiind produsul experientelor personale diferite cu care acestia s-au confruntat pe parcursul existentei lor.

Orientarile de factura psihanalitica apreciaza ca alegerea si comportamentul moral sunt determinate in ultima instanta de conflictul existent intre structurile inconstientului (pulsiuni, instincte primare etc.) si supra-eu ca mecanism de "represiune" si cenzura incluzand ansamblul normelor si regulilor de conduita sociala, mecanism reprezentat initial de imaginea parentala prin identificare cu care constiinta morala se formeaza.

Altfel spus, devenirea morala a fiintei umane este dublu determinata: de structurile inconstientului, pe de o parte, si de modul particular de interactiune al acesteia cu familia in primii ani de viata, pe de alta parte. Sintetizand, constiinta morala se naste ca urmare a interiorizarii interdictiilor sociale, interiorizare ce rezulta ca urmare a confruntarii dintre tendinta de satisfacere a placerii a copilului mic si opozitia autoritatii parentale.

Psihologia genetica, promovata de J. Piaget, insista asupra faptului ca dezvoltarea mecanismelor cognitive, a capacitatii de generalizare si abstractizare, este aceea care face posibila cunoasterea si intelegerea valorilor si normelor de conduita morala. Altfel spus, dezvoltarii stadiale a intelectului ii corespunde, prin aproximare si cauzalitate, o stadialitate a dezvoltarii morale.

Studiind jocul copiilor si modul in care acestia se conformeaza regulilor jocului, Piaget evidentiaza rolul structurilor cognitive in directionarea judecatii si comportamentului moral, aceste structuri fiind cele care, in ultima instanta, fac posibila educatia si devenirea morala a subiectului uman.

Dezvoltarea cognitiva, abilitatea de a conceptualiza si a emite judecati pertinente sunt principalele elemente care constituie fundamentul epistemic al oricarei deliberari sau conduite morale, toate acestea fiind legate de nivelul de dezvoltare intelectuala al persoanei respective.

Ca urmare a observatiilor experimentale inregistrate, Piaget considera ca evolutia judecatei morale a copilului parcurge doua faze distincte, aflate in raporturi atat de succesiune cat si de interdeterminare functionala:

faza heteronomiei morale (in aceasta etapa copilul preia norme, interdictii, valori pe care le respecta doar pentru ca "asa trebuie", fara a avea loc o filtrare prin prisma propriei ratiuni sau o interiorizare a acestora);

faza autonomiei morale (la acest nivel are loc interiorizarea efectiva a normelor morale iar deciziile de ordin moral au la baza procese deliberative complexe, alegerea morala realizandu-se in temeiul propriei judecati);

Dezvoltand cercetarile lui J. Piaget, Lawrence Kohlberg abordeaza dezvoltarea morala a subiectului uman de pe pozitiile structuralismului cognitiv. Pentru a evidentia dezvoltarea morala a copilului, Kohlberg recurge la procedeul punerii acestuia in fata unor dileme morale (spre exemplu: se justifica furtul daca acesta este comis pentru a ajuta o persoana aflata intr-o dificultate extrema ?) urmarind atat strategiile actionale propuse cat si modul de argumentare al deciziilor morale care au condus la avansarea solutiilor respective.

Analiza devenirii morale a fiintei umane l-a condus pe Kohlberg la distingerea a sase stadii ale dezvoltarii morale, repartizate in trei perioade: perioda preconventionala, perioada conventionala si perioada postconventionala, debutand prin supunere datorita fricii de pedeapsa si finalizandu-se cu asumarea voluntara a principiilor si normelor morale.

Cele sase stadii ale dezvoltarii morale cunosc o dispunere temporala liniara, existand un anumit paralelism intre succesiunea acestora si stadiile dezvoltarii intelectuale, de la operatiile concrete la operatiile formale, descrise de Piaget.

In fapt, celor trei perioade anterior prezentate le corespund trei modalitati diferite de prezentare/acceptare a regulilor de conduita morala: morala impusa, morala consimtita si morala liber aleasa.

Prezentam in continuare, sub forma sintetica, prin intermediul Tabelului 4.2., teoria elaborata de catre Kohlberg cu privire la dezvoltarea stadiala a moralitatii a fiintei umane.

Datele incluse in acest tabel releva principalele coordonate ale devenirii morale a omului, date concretizate in precizarea etapelor de varsta definitorii pentru devenirea morala (perioada preconventionala, perioada conventionala, perioada post-conventionala) si a specificului fiecareia dintre acestea.

Precizam faptul ca diversele etape de varsta si caracteristicile asociate acestora au o valoare mai degraba orientativa decat una absoluta. Dezvoltarea morala a subiectului uman, desi corelata cu dezvoltarea sa intelectuala, poate fi supusa unor influente variate din partea factorilor de mediu, motiv pentru care durata sau specificul uneia sau alteia dintre etape pot cunoaste variatii individuale.

Tabelul 4.2. Stadiile dezvoltarii morale (cf. L. Kohlberg)

Perioada preconventionala sau a nivelului premoral se caracterizeaza prin faptul ca normele de conduita morala sunt percepute de catre copil ca fiind impuse din exterior, conformarea la norme avand initial ca suport motivational teama de pedeapsa. La acest nivel copilul adopta mecanic normele morale ale anturajului sau si utilizeaza ca unic sistem de referinta pentru judecarea actiunilor lui consecintele pozitive sau negative ale acestora in planul propriei persoane.

Perioda preconventionala include in structura sa doua stadii distincte:

stadiul moralitatii ascultarii (respectarea normelor morale se realizeaza ca urmare tendintei firesti a copilului de a evita sanctiunile ce ar putea decurge ca urmare a neconformarii la regulile impuse de catre autoritatea parentala/adulta);

stadiul moralitatii hedoniste (conformarea copilului la normele si reglementarile morale se realizeaza nu din teama de a nu fi pedepsit ci ca urmare a constientizarii faptului ca adecvarea conduitei personale la standardele morale ale adultului reprezinta o importanta sursa de beneficii si recompense);

Perioda conventionala sau a nivelului moralitatii conventionale are ca element definitoriu constientizarea de catre copil a faptului ca pozitia sa in cadrul diverselor sale grupuri de apartenenta (familie, scoala etc.) este conditionata cu precadere de respectarea normelor de conduita morala ce reglementeaza relatiile sale cu persoanele ce compun aceste grupuri. In acest context respectarea normelor de ordin moral este determinata de dorinta subiectului de a-si consolida sau imbunatati pozitia detinuta in cadrul grupului de apartenenta.

Perioda conventionala este si ea structurata pe doua niveluri:

stadiul moralitatii bunelor relatii (conformarea morala a copilului este perceputa ca modalitate de optimizare a interactiunilor sociale cu persoanele din grupul din care acesta face parte iar actiunile sale sau ale anturajului nu mai sunt judecate din perspectiva stricta a consecintelor lor ci si prin prisma intentiilor care le-au generat);

stadiul moralitatii legii si ordinii (caracteristica definitorie a acestui stadiu este constientizarea deplina de catre copil a realitatii ca normele si regulile morale nu actioneaza restrictiv doar in ceea ce priveste propria persoana ci acestea sunt impuse si celorlalti, fapt ce-i ofera protectie fata de posibilele comportamente abuzive, nedrepte sau discriminatorii ale subiectilor cu care acesta interactioneaza);

Perioada postconventionala sau a nivelului autonomiei morale implica asumarea si interiorizarea libera de orice constrangere exterioara a normelor si principiilor morale, considerate de individ ca fiind definitorii pentru persoana sa si statutul sau de fiinta umana dotata cu ratiune. Concomitent cu interiorizarea principiilor si reglementarilor de ordin moral este prezenta si deliberarea etica, concretizata in preocuparea individului de a defini si exprima in termeni proprii valorile si normele morale.

Conform teoriei enuntate de Kohlberg, accesul la nivelul autonomiei morale este realizabil doar dupa varsta de 13 ani dar, datorita complexitatii operatiilor si proceselor psihice implicate, este posibil ca unele persoane sa nu atinga acest nivel decat partial sau niciodata.

Perioda postconventionala include la randul sau doua stadii principale:

stadiul moralitatii contractuale (persoana ajunsa in acest stadiu al dezvoltarii morale este capabila sa inteleaga faptul ca valorile morale si regulile de comportament asociate acestora sunt rezultatul unor conventii sociale mutuale, ceea ce implica in mod automat ideea relativitatii lor social-istorice si a posibilitatii lor de adaptare la conditiile specifice comunitatii careia acestea sunt aplicate);

stadiul principiilor si valorilor individuale de conduita (nivelul autonomiei morale presupune constituirea unui sistem propriu, ierarhic ordonat, al valorilor si principiilor morale, bazat in special pe reflectia si experienta personala, fapt ce determina atat cresterea importantei judecatei de sine in raport cu cea care vine din exterior cat si punerea in joc a mecanismelor de autoaparare necesare evitarii autocondamnarii);

Cu toate ca teoria dezvoltarii morale promovata de Kohlberg constituie una dintre cele mai exhaustive abordari ale devenirii in plan etic a fiintei umane, facem precizarea ca stadialitatea pe care acesta o propune nu este una absoluta, ea avand mai degraba o valoare descriptiva, clasificatorie si orientativa.

Afirmatia noastra se bazeaza in special pe faptul ca datele experimentale valorificate de Kohlberg in vederea elaborarii teoriei stadialitatii dezvoltarii morale au avut ca suport doar analiza felului in care copiii ofera solutii diferitelor dileme morale.

Aceasta constatare ne indreptateste sa credem ca extrapolarea concluziilor privind judecata morala a subiectilor chestionati la nivelul posibilelor lor conduitelor morale efective este, datorita decontextualizarii modului de recoltare a informatiilor, doar partial valida.

Judecata morala, concretizata in acest caz in oferirea de solutii cu privire la anumite situatii problematice din punct de moral, nu se traduce imediat si neconditionat in conduite morale efective.

Atat procesul analizei si alegerii morale cat si transpunerea judecatii morale respective in termeni de comportament moral obiectivat extern sunt puternic influentate de contextul situational in care se afla persoana respectiva si de conotatiile afectiv-motivationale ale acestuia.

Fiinta umana interactioneaza cu realitatea (cf. Kraft, W.,F., 1992) la trei niveluri, distincte din punct de vedere al continutului dar corelate in ceea ce priveste organizarea si desfasurarea:

T    nivelul prerational;

T    nivelul rational;

T    nivelul transrational;

Nivelul prerational include ansamblul instinctelor, trebuintelor elementare si afectivitatea primara in general. Interactiunile existente intre om si realitate sunt caracterizate la acest nivel de impulsivitate si reactii de factura instinctuala, dictate de satisfacerea unor trebuinte primare sau impuse de dorinta de a obtine placere sau satisfactie imediata.

Rezumand am putea spune ca la nivel prerational actiunile subiectului uman sunt simple raspunsuri, nefiltrate rational, la stimuli externi sau interni.

Nivelul rational are ca trasatura definitorie faptul ca actiunile si raporturile omului cu realitatea sunt mediate prin intermediul structurilor sale cognitive.

Activitatile desfasurate la nivel rational au la baza gandirea, alegerea lucida dintre mai multe variante de actiune si sunt orientate in directia atingerii unor scopuri explicit formulate.

Raportarea persoanei la realitate poate fi aproximata in termenii unor rezolvari succesive de probleme si a asumarii, atat teoretice cat si experientiale a lumii, actiunea efectiva fiind in permanenta precedata de o distantare reflexiva fata situatiile contextuale si de o articulare cognitiva a diverselor comportamente puse in joc de catre fiinta umana.

Nivelul transrational este cel care permite persoanei sa actioneze coerent si lucid in temeiul unor ratiuni, scopuri sau valori aflate dincolo de datele prelucrate rational ale experientei sale imediate.

Sunt incluse aici sentimentele superioare (dragostea, altruismul, devotamentul etc.) si aspiratiile inalte, elemente ce permit conformarea subiectului uman la principiul "eu sunt mai important decat viata mea".

Esenta interactiunii de nivel transrational a omului cu realitatea este, spre exemplu, ilustrata de ideea acceptarii calme, deliberate, a sacrificiului de sine, actiune aflata in opozitie atat cu instinctul de conservare propriu nivelului prerational cat si cu argumentele gandirii rationale.

Actiunile specifice nivelului transrational au la baza o perspectiva integratoare asupra existentei umane si implica constructia si asumarea personala responsabila a sensului propriei vieti.

Existenta umana se desfasoara astfel la intersectia prerationalului cu rationalul si transrationalul, fapt ce releva caracterul multidimensional al devenirii sale morale.

Dezvoltarea morala implica atat resorturi instinctuale cat si determinari cognitive, afective, volitionale si sociale, elemente ce sunt definitorii pentru structurarea si organizarea constiintei si conduitei morale.

Factorii dezvoltarii morale

Procesul formarii constiintei si conduitei morale este unul complex si de durata, implicand multiple restructurari ale componentelor personalitatii umane in general si a caracterului ca latura relational-valorica a acesteia, in special.

La formarea constiintei si conduitei morale contribuie, in diverse moduri si grade, actiunea conjugata, concomitenta sau secventiala, sistematica sau sporadica, a mai multor categorii de factori, dintre care amintim: scoala, familia, grupul de prieteni, biserica si mass-media.

Avand ca si criteriu de clasificare masura in care factorii de mai sus exercita o influenta organizata, sistematica si mai ales fundamentata din punct de vedere psihopedagogic, distingem intre factori cu actiune educativa indirecta (familia, grupul de prieteni, mass-media, biserica) si factori direct educativi (scoala sau alte institutii specializate in dezvoltarea personalitatii umane). Prezentam in continuare inluentele acestor factori asupra formarii morale a subiectului uman.

Familia reprezinta elementul constitutiv primar al societatii, indeplinind in acest context functii multiple: biologice, psihologice, sociale, economice, culturale, educative etc. Familia a aparut pe o anumita treapta a dezvoltarii sociale si a evoluat de-a lungul timpului, functiile pe care aceasta le implica fiind determinate de conditiile culturale si istorice concrete.

Din punct de vedere al dezvoltarii psihomorale a fiintei umane suntem interesati cu precadere de functia educativa a familiei. Familia isi aduce contributia la realizarea tuturor laturilor educatiei, un rol esential revenind insa educatiei morale a copiilor. Rolul deosebit de important pe care familia il joaca in devenirea morala a subiectului uman este justificat mai cu seama de faptul ca, asa dupa cum au demonstrat atat cercetarile stiintifice in domeniu cat si intelepciunea populara (spre exemplu referirile la "cei sapte ani de acasa"), influentele educative exercitate in primii ani de viata ai copilului sunt determinante in formarea caracterului acestuia.

Familia exercita atat o actiune educativa explicita, prin informatiile si regulile de conduita transmise copiilor, prin diversele forme ale aprobarii si dezaprobarii morale, cat si influente educative implicite, concretizate in modelul oferit de parinti, prin comportamentul lor unul fata de celalalt, fata de copil sau fata de societate in general.

In cadrul familiei sunt prezente doua tipuri de relatii distincte: pe verticala, intre generatii (parinti-copii, bunici-copii, bunici-parinti) si pe orizontala, intre membrii aceleiasi generatii (intre soti, intre frati). Agentii acestor relatii ofera anumite modele comportamentale ce vor fi asimilate de catre copii prin imitatie. Influentele educative reprezinta, deci, o expresie directa a relatiilor ce se stabilesc in interiorul familiei si a modelelor culturale pe care acestea le ofera.

Mediul familial imprima actiunii educationale anumite particularitati. Astfel, subiectul educatiei poate fi reprezentat de catre toti membrii familiei, fiecare excercitandu-si atributiile in functie de experienta si posibilitatile sale, de conceptia despre educatie sau de autoritatea de care dispun.

Un rol important in ceea ce priveste eficienta influentelor educative ale familiei asupra formarii morale a copilului revine autoritatii de care se bucura parintii, bunicii etc. Autoritatea poate fi manifestata in mod diferit, osciland intre despotismul si autoritarismul extrem si indulgenta excesiva, putand fi posibila chiar si o atitudine indiferenta fata de educatia copilului. Recomandata este stabilirea in raport cu copilul a unor relatii educative caracterizate de o exigenta moderata, fluctuanta in functie de actiunile acestuia si nu de dispozitia de moment a parintilor.

Aportul adus de familie relativ la formarea constiintei si conduitei morale a copilului se obiectiveaza cu precadere in doua planuri distincte:

planul transformarii progresive a egocentrismului infantil in responsabilitate fata de sine si fata de altii

planul informarii si educarii copilului in ceea ce priveste evaluarea corecta a consecintelor actiunilor proprii sau ale altora in termeni de bine si rau

In timp, interiorizarea interdictiilor si reglementarilor de conduita impuse de parinti vor constitui embrionul viitoarei constiinte morale, inteleasa nu ca simpla autoritate restrictiva ci ca ideal demn de urmat, a carui atingere condtioneaza in mod semnificativ obtinerea statutului de persoana adulta responsabila.

Prin rolul sau de sursa primara de informatii cu caracter etic si de model initial pentru conduita morala, model impus sau liber asumat de catre copil, familia poate influenta decisiv formarea caracterului si evolutia morala a acestuia.

Considerand relativitatea morala si absenta unor axe valorice etice ferme drept caracteristici definitorii ale societatii contemporane, exista specialisti care sustin punctul de vedere conform caruia declinul moral tot mai evident constatat in zilele noastre se origineaza in reducerea semnificativa a ponderii implicarii familiei in devenirea morala a copiilor (Ryan, K., Lickona, T., 1992). Acest fapt s-ar datora unor mutatii profunde pe care institutia familiei pare sa le sufere in prezent. Prezentam in continuare principalele schimbari care afecteaza familia contemporana in raport cu cea traditionala:

rata divorturilor survenite in anii imediat urmatori casatoriei este in crestere, ceea ce conduce la impunerea modului monoparental de ingrijire/educare a copiilor, fapt care adeseori genereaza crize de autoritate ale parintilor;

timpul dedicat de catre adulti profesiei si numarul femeilor casatorite angajate se afla de asemenea in crestere, fapt ce determina delegarea frecventa a cresterii copiilor catre bunici sau guvernante care manifesta o toleranta ridicata la "micile" abateri ale acestora;

se constata reducerea masurii in care copiii participa, alaturi de parinti, la munca familiei, la realizarea unor activitati casnice in masura sa dezvolte responsabiltatea, disciplina, spiritul de cooperare etc.;

parintii manifesta tot mai mult tendinta de a-si petrece timpul liber sau de a se relaxa separat de familie sau prin activitati care nu implica intreaga familie, sarbatorile sau reuniunile de familie reducandu-se ca frecventa sau fiind pur conventionale;

Aspectele mai sus mentionate reprezinta importante surse de distorsiune in ceea ce priveste influentele educative ale familiei asupra formarii constiintei si conduitei morale a copiilor, fapt ce implica o raspundere si o implicare sporita a scolii in devenirea morala a acestora. Intre scoala si familie este necesar sa existe o relatie de colaborare si sprijin reciproc deoarece numai prin actiunea convergenta a acestor doi factori educativi devine posibila asigurarea dezvoltarii armonioase a personalitatii copilului si a moralitatii sale.

Grupul de prieteni formeaza un anturaj relativ constant al copilului, oferindu-i acestuia oportunitatea de a dezvolta si transpune in realitate comportamente morale diverse. Interactiunile sociale ale copilului cu cei de o seama cu el permit atat cresterea gradului de libertate si responsabilitate actionala cat si imprumutarea lipsita de constrangere a unor perspective, valori sau comportamente de factura morala.

Grupul de prieteni detine un rol important in dezvoltarea psihomorala a copilului nu numai prin prisma ocaziei de stabili relatii interpersonale "intre egali" si de a asuma comportamente morale in conditiile absentei impunerii ierarhice, autoritare, a unor reguli de conduita ci si prin intermediul frecventelor situatii conflictuale carora acesta trebuie sa le faca fata ca simplu individ sau ca membru al unei echipe.

Aceasta libertate de alegere a variantelor de actiune si de transpunere in practica a acestora pe care o ofera situatia sociala a grupului de prieteni joaca un rol major in consolidarea, interiorizarea si autonomizarea valorilor si normelor morale prescrise de parinti sau de catre scoala ca institutie.

Prin intermediul dezvoltarii capacitatii de autocontrol, a prudentei si sentimentului de responsabilitate, variatele situatii pe care anturajul copilului le genereaza ii ofera acestuia, pe de o parte, prilejul validarii experimentale a normelor de conduita propuse sau impuse de catre parinti, scoala sau alti factori educativi, iar pe de alta parte aceste situatii constituie suportul unor importante reflectii si analize ulterioare, obiectivate adeseori in reguli si principii etice stabile, elaborate personal si autoasumate.

Identitatea de sine a adolescentului se construieste, in majoritatea cazurilor, prin identificarea cu valorile si normele grupului de apartenenta, anturajul detinand astfel un rol important nu doar referitor la devenirea morala a individului ci si in ceea ce priveste socializarea acestuia.

Influentele grupului de prieteni sunt in prezent tot mai mult luate in calcul in ca factori ai socializarii si dezvoltarii morale a copilului sau adolescentului, stiut fiind faptul ca tinerii traiesc din ce in ce mai mult intr-un mediu doar al lor, cu o cultura, muzica, vestimentatie, valori si norme de conduita specifice, mediu care adeseori se defineste prin reticenta sau chiar ostilitate fata de normele si regulile adultilor.

Ignorarea caracteristicilor proprii acestui mediu sau subestimarea fortei sale de modelare a personalitatii indivizilor sunt elemente care pot pune profesorii, parintii sau societatea in general in imposibilitatea de a actiona eficient si adecvat in ceea ce priveste formarea constiintei si conduitei morale a tinerelor generatii.

Biserica fiinteaza ca institutie de foarte mult timp iar organizarea si functionarea ei au cunoscut schimbari impuse de dinamica societatii, de nivelul cultural, social-istoric al acesteia, existand un anumit paralelism al devenirii sociomorale si religioase a subiectului uman.

Biserica a exercitat in permanenta, alaturi de functia religioasa, o importanta influenta educativa, colaborand adeseori cu alte institutii in vederea formarii unei personalitati umane conforme cu idealul educational al diferitelor epoci istorice. Cu toate ca in prezent exista o mare varietate de culte si institutii religioase, toate contribuie intr-o anumita masura la dezvoltarea personalitatii individului.

Finalitatile influentelor educative exercitate de catre biserica vizeaza, pe de o parte, formarea constiintei religioase (incluzand asemeni constiintei morale elemente de ordin cognitiv, afectiv si volitiv), iar pe de alta parte dezvoltarea unui comportament religios, transpus in practica in spiritul valorilor religoase (formarea unor deprinderi si obisnuinte de a actiona constant pe baza principiilor si normelor religios determinate) prin intermediul participarii, constante sau nu, la activitatile si actiunile pe care aceasta le initiaza si organizeaza.

Prin valorile promovate si prin setul de comportamente recomandate ca fiind dezirabile din punct de vedere religios, biserica joaca un rol important nu doar in ceea ce priveste formarea unei persoane religioase ci si relativ la devenirea morala a acesteia. Cu toate ca religiozitatea nu este o conditie sine qua non a moralitatii, o persoana fiind capabila sa manifeste un comportament moral adecvat si in conditiile absentei oricaror convingeri religioase, biserica poate influenta in mod semnificativ formarea si dezvoltarea constiintei si conduitei morale. Afirmatia noastra se bazeaza pe urmatoarele considerente:

T    cunoasterea valorilor si principiilor religioase poate determina o mai buna intelegere a reglementarilor de ordin etic;

T    in masura in care se suprapun, valorile si principiile religioase, considerate a fi impuse de catre o autoritate transecendenta si superioara fiintei umane, pot oferi un suport motivational sporit pentru respectarea normelor si preceptelor morale;

T    biserica, prin mesajul sau religios, determina o implicare mai activa a individului in viata si problemele comunitatii, fapt avand certe implicatii, atat socializatoare cat si de factura morala;

T    prin principiile si valorile religioase vehiculate, biserica asigura la nivel comunitar o anumita coeziune sociala si o continuitate valorica, ambele elemente facilitand procesul devenirii morale a subiectului uman;

In prezent, alaturi de scoala si familie, care pastreaza prin traditie o legatura stransa cu biserica, se constata accentuarea relatiei acesteia si cu institutiile cultural-educative si cu mass-media in general. Acest fenomen este determinat de constientizarea importantului potential formativ pe care, prin natura sa, biserica il detine, potential care poate fi excelent valorificat in directia formarii si consolidarii moralitatii fiintei umane.

Mass-media reprezinta un alt factor determinant al devenirii morale a subiectului uman. Conceptul "mass-media" provine din asocierea cuvintelor latine massa-cantitate mare de entitati intercorelate si media-mijloace de transmitere a unor informatii. Acceptiunea actuala a conceptului mass-media se refera la mijloacele de comunicare in masa, la ansamblul tehnicilor si mijloacelor de transmitere, de catre furnizori centralizati, a unor mesaje unor segmente largi de populatie. Educatia ca fenomen social a manifestat in toate timpurile, in mod firesc, o sensibilitate si o receptivitate crescuta la progresele mijloacelor de comunicare in masa.

In prezent, datorita progresului tehnologic contemporan se impun, pe o spirala mereu ascendenta, mijloacele moderne de comunicare in masa (televiziunea, radioul, presa, cinematograful etc.).

Mass-media indeplineste o multitudine de functii, dintre care amintim:

a) functia de informare (distribuind constant populatiei o varietate de informatii stiintifice si tehnice, economice, politice etc.);

b) functia de culturalizare (prin intermediul mass-media sunt puse la indemana oamenilor marile valori ale culturii nationale sau universale);

c) functia de socializare (prin intermediul mijloacelor mass-media omul traieste cu o mai mare intensitate sentimentul apartenentei la comunitatea umana, simtindu-se interesat de problemele altora si fiind solidar sau in opozitie cu ideile, atitudinile celorlalti);

d) functia educativa (noile mijloace de difuzare a informatiei pot conduce la rezultate educationale semnificative, daca sunt integrate intr-un context educational mai larg sau daca sunt folosite eficient, facand fata unei largi varietati de trebuinte educationale);

e) functia de divertisment si recreatie (prin diversele programe si informatii oferite, mass-media creeaza momente de destindere si realaxare, de petrecere in mod placut a timpului liber).

Cu toate acestea, fara a contesta impactul mass-media asupra societatii contemporane, suntem nevoiti sa remarcam existenta si a unor efecte care, direct sau indirect, pot avea influente nefaste asupra devenirii personalitatii umane. Spre exemplu, conform unor cercetari desfasurate in statele occidentale, copiii petrec mai mult timp in fata televizorului (aproximativ 25-30 de ore pe saptamana) decat in compania parintilor, jucandu-se cu prietenii sau mergand la scoala.

Un alt aspect cu potentiale consecinte negative asupra formarii constiintei si conduitei morale a copilului este reprezentat de faptul ca mass-media face adeseori publice  "secretele" si trebuintele intime ale indivizilor, fara o prelucrare adecvata din punct de vedere educational a acestora. Sunt prezentate astfel, de o maniera explicita, informatii, situatii sau comportamente avand un impact negativ considerabil asupra devenirii morale a subiectului uman.

Mass-media, prin prezentarea unor situatii de violenta, infidelitate sau incalcare a legii ca fiind amuzante sau generatoare de satisfactie, poate induce o perceptie deformata asupra realitatii, periclitand astfel copilaria ca perioada a unei relative inocente.

In concluzie, putem afirma ca prin numeroasele functii pe care le pot indeplini, mijloacele mass-media se constituie intr-un puternic factor de educatie al societatii contemporane. Totusi nu trebuie sa omitem din acest context si eventualele influente negative datorate mass-mediei ca urmare a inexistentei unui control riguros al programelor, articolelor etc., adecvate in raport cu varsta sau conceptia populatiei careia i se adreseaza, fapt ce poate conduce uneori la manifestari, comportamente sau atitudini dezaprobate de societate si indezirabile din punct de vedere moral. Cu toate acestea influentele pozitive ale mass-media in ceea ce priveste educatia si formarea personalitatii umane primeaza in raport cu cele negative, fapt ce impune acordarea unei atentii sporite acestui fenomen.

Scoala reprezinta factorul institutional specializat in formarea si devenirea morala a omului. In contextul celorlalti factori care urmaresc dezvoltarea moralitatii, scoala este considerata ca fiind factorul principal al actiunii complexe de formare a copilului in concordanta cu cerintele si valorile societatii. Acest fapt se datoreaza mai multor aspecte, dintre care amintim: scoala dispune de personal didactic calificat, specializat in acest sens iar activitatea educativa se desfasoara pe baza respectarii unor principii si a unei metodologii psihopedagogice clare, elemente ce fac posibila desfasurarea optima a actiunii instructiv-educative si asigurarea unui caracter sistematic, ritmic si progresiv devenirii morale a subiectului uman.

Sarcinile principale asumate de scoala in ceea ce priveste dezvoltarea morala a personalitatii sunt formarea constiintei si conduitei morale. Acestor doua obiective generale le sunt subsumate o serie de obiective particulare, apartinand domeniilor cognitiv, afectiv-motivational si comportamental, constiinta si conduita reprezentand elementele constitutive si intercorelate ale moralitatii.

Sintetizand, educatia morala desfasurata in scoala urmareste, pe de o parte, dotarea copilului cu informatii, principii si reguli de actiune fundamentate pe valori morale ferme iar, pe de alta parte, asigurarea pe aceasta baza a unei cat mai bune consistente etice intre ceea ce gandeste, ce simte si ce face efectiv elevul.

Punerea in joc a unui comportament caracterizat de moralitate presupune existenta unei constiinte morale adecvate, la nivelul acesteia avand loc procesele de analiza, valorizare, deliberare si alegere a variantelor de actiune efectiva. Facem in acest context precizarea ca simpla existenta a unei decizii corecte din punct de moral nu este suficienta pentru a asigura manifestarea unui comportament moral, chiar daca suportul motivational este prezent.

Ne referim in acest sens la situatiile relativ frecvente in care conduita efectiva a persoanei, desi este corect fundamentata moral, determina efecte diferite sau contrare mobilurilor sale initiale. Altfel spus, bunele intentii nu se materializeaza intotdeauna adecvat in comportament, la baza acestei neconcordante aflandu-se, in majoritatea cazurilor, o insuficienta analiza si prelucrare cognitiva a datelor referitoare la contextul in care respectivul comportament urmeaza sa se produca.

Pornind de la considerentele mentionate anterior, sarcinile concrete ale scolii in ceea ce priveste formarea constiintei si conduitei morale a elevilor se obiectiveaza in doua planuri principale: pe de o parte, formarea si dezvoltarea capacitatii de a emite judecati morale pertinente, accentul fiind pus in aceasta situatie pe componenta cognitiva, iar pe de alta parte asigurarea manifestarii constante a unor actiuni caracterizate de moralitate, in acest caz fiind implicate atat componentele afective si volitionale cat si deprinderile si obisnuintele morale. Cu toate ca scolii, alaturi de familie si de alte institutii cultural-educative, ii revine rolul principal in formarea personalitatii si caracterului fiintei umane, analiza realitatii educationale contemporane reliefeaza anumite aspecte avand consecinte cu caracter perturbator asupra actiunii de formare a constiintei si conduitei morale a elevilor:

moralitatea este tot mai mult perceputa ca fiind mai degraba fluctuanta si circumstantiala, decat certa si bazata pe valori si principii ferme (discutand despre dilemele morale profesorii recurg frecvent la afirmatii de genul "aici nu exista raspunsuri gresite" sau "fiecare sa procedeze cum crede de cuviinta");

exista tendinta de a considera comportamentul moral determinat mai degraba de circumstante situationale sau dispozitii de moment decat de instanta superioara a constiintei morale;

pragmatismul ca si caracteristica definitorie a societatii contemporane face ca institutiile scolare de diverse niveluri sa-si asume intr-o masura tot mai mica sarcina de a urmari prin intermediul actiunii educative si atingerea unor obiective de ordin moral;

se impune tot mai mult tendinta de a considera moralitatea mai degraba ca o forma a vietii private, personale sau ca o problema de optiune individuala decat ca subiect al comunicarii didactice, fapt ce reduce posibilitatile de implicare a scolii in formarea constiintei si conduitei morale a elevilor;

in pregatirea initiala a viitorilor profesori accentul se pune aproape in exclusivitate pe dotarea acestora cu cunostinte si strategii didactice specifice disciplinelor predate, achizitionarea unor informatii si abilitati in masura sa ajute profesorul in asigurarea un suport eficient devenirii morale a elevilor fiind partial sau total ignorata;

evolutia societatii contemporane pare sa confere o pondere si o importanta mai mare drepturilor si libertatilor individuale decat responsabilitatilor morale si civice, fapt ce conduce la privarea intr-o anumita masura a educatiei morale de un sprijin social adecvat realizarii sale optime;Cu toate dificultatile si disfunctionalitatile constatate, scoala ca institutie este datoare sa desfasoare actiuni educative concertate in vederea formarii si dezvoltarii constiintei si conduitei morale a elevilor. Aceste actiuni educationale au la baza principii psihopedagogice de realizare clare si se obiectiveaza in strategii si metode didactice specifice.

Principiile educatiei morale

Educatia morala de tip scolar se bazeaza in realizarea sa pe respectarea unor principii didactice ferme. Principiile didactice pot fi definite ca fiind teze normative care orienteaza si directioneaza activitatea instructiv-educativa a profesorului in vederea realizarii optime a activitatilor scolare si a atingerii cu randament maxim a scopurilor si obiectivelor propuse.

Scopul fundamental al educatiei morale este formarea profilului moral al personalitatii copilului in concordanta cu cerintele idealului educational, scop caruia ii corespund ca obiective, asa dupa cum precizam anterior, formarea constiintei si conduitei morale. Atingerea acestor obiective presupune alaturi de conformarea actiunii educationale principiilor generale ale didacticii si respectarea urmatoarelor principii particulare:

principiul caracterului experiential al realizarii educatiei morale (realizarea educatiei morale se va baza atat pe valorificarea unor situatii din experienta de viata a elevilor cat si pe imbogatirea acesteia ca urmare a antrenarii elevilor in diferite activitati cu conotatii morale);

principiul imbinarii exigentei fata de copii cu indulgenta si respectul fata de acestia (afirmarea explicita a sentimentului de incredere in judecata si conduita morala a elevilor si asigurarea unui echilibru optim, situational determinat, intre indulgenta si exigenta, evitandu-se exagerarile in ambele directii);

principiul organizarii morale a colectivului de elevi (existenta unei preocupari constante a profesorului pentru dimensionarea relatiilor interpersonale ale elevilor, la nivelul clasei sau in afara acesteia, in conformitate cu valorile si normele morale);

principiul sprijinirii pe elementele pozitive ale personalitatii elevilor (desfasurarea actiunii educative de formare a moralitatii elevilor se va realiza concomitent atat in sensul identificarii si consolidarii elementelor pozitive din personalitatea elevului prin intarire pozitiva (recompense si incurajari), cat si in aceea a valorificarii potentialului formativ al acestor componente in directia eliminarii elementelor negative prin sistemul intaririlor negative, respectiv a sanctiunilor si dezaprobarii);

principiul sugestiei pozitive (reglementarile de ordin moral vor fi formulate prin intermediul unor sfaturi sau recomandari de forma sugestiei si indemnului actional pozitiv, evitandu-se pe cat posibil transpunerea acestora in termeni de restrictionare actionala sau interdictii care pot declansa instantaneu opozitia subiectiva a elevului fata de aceste reglementari);

principiul favorizarii interventiei intaritoare a clasei (asigurarea unor reactii adecvate la nivelul colectivului clasei atat in ceea ce priveste incurajarea si aprobarea actiunilor pozitive ale elevului de catre colegii sai cat si referitor la sanctionarea si dezaprobarea ferma a comportamentelor negative din punct de vedere moral ale acestuia);

principiul continuitatii educatiei morale (realizarea unei actiuni educationale eficiente presupune consecventa actionala si unitatea interna atat in ceea ce priveste valorile si principiile morale promovate cat si referitor la metodele si procedeele didactice utilizate);

principiul realizarii diferentiate a educatiei morale (modul de formulare a regulilor si principiilor morale, alegerea metodelor didactice si organizarea diferitelor actiuni cu caracter educativ, utilizarea intaririlor pozitive sau negative si relatia educationala cu elevul in general vor avea la baza luarea in calcul a caracteristicilor individuale si de varsta ale acestuia);

Principiile de realizare a educatiei morale anterior mentionate formeaza un sistem organizat si structurat, nerespectarea unui principiu periclitand sau perturband actiunea celorlalte principii. Acest sistem se afla intr-o relatie de complementaritate si reciprocitate cu sistemul principiilor didactice generale si asigura un caracter optimal actiunilor educative de formare a constiintei si conduitei morale a elevilor.

Metode de realizare a educatiei morale

Activitatea educativa destinata formarii si dezvoltarii personalitatii morale a elevilor se concretizeaza in plan actional printr-un set de metode  si procedee specifice. Prezentam in continuare, sub o forma sintetica, principalele metode de realizare a educatiei morale, respectiv de formare a constiintei si conduitei morale a elevilor:

Povestirea morala. Povestirea morala se refera la expunerea de catre profesor, sub forma naratiunii, a unor fapte sau intamplari, reale sau imaginate, care prezinta semnificatii morale, oferind astfel elevilor prilejul formularii unor concluzii sau judecati morale proprii. Reusita in folosirea acestei metode este determinata atat de modul atractiv de expunere al povestirii si de dramatismul sau, dupa caz, de caracterul amuzant al relatarii cat si de reliefarea exacta si punctuala a elementelor esentiale, evitandu-se pierderea in prea multe amanunte.

Explicatia morala. Explicatia morala are drept obiectiv dezvaluirea continutului informational al valorilor, normelor si principiilor ce reglementeaza comportamentul moral al subiectului uman. Pe langa acest caracter informativ explicatia morala are si functia de a oferi un suport motivational adecvat reglementarilor morale si de a declansa la nivelul elevului trairi afective pozitive in raport cu acestea. Se recomanda ca explicatia morala sa aiba ca punct de pornire, pe cat este posibil, date sau fapte reale din experienta de viata a elevilor sau a unor persoane cu valoare de ideal sau model de viata al acestora, fapt ce va contribui in mod semnificativ la interiorizarea valorilor si principiilor morale si la conformarea in raport cu acestea.

Dialogul pe teme morale. Dialogul pe teme morale presupune realizarea unei comunicari reciproce intre profesor si clasa avand ca punct de plecare fapte sau situatii care manifesta conotatii de ordin moral si vizeaza clarificarea conceptelor si valorilor morale. Eficienta si succesul utilizarii acestei metode depinde in mare parte de capacitatea empatica a profesorului si de abilitatea sa in a realiza un climat propice dialogului, de masura in care acesta este capabil sa ofere un caracter deschis si reconfortant dezbaterii si sa includa afirmatiile si opiniile elevilor, rezultate ca urmare a convorbirii morale, in structura discursului propriu.

Studiul de caz. Studiul de caz presupune analizarea de catre elevi, sub indrumarea competenta a profesorului, a unor situatii problema, a unor dileme morale, in vederea identificarii strategiilor actionale, optime din punct de vedere etic, de solutionare a acestor situatii. Esenta acestei metode consta in adecvarea morala a strategiilor comportamentale ipotetice ale elevilor la tipologia situatiilor problema prezentate, rezultand astfel un set de deprinderi si obisnuinte morale la care elevul poate apela in cazul confruntarii efective cu situatii similare celor analizate. Efectele educative ale utilizarii studiului de caz depind de relevanta situatiilor prezentate, de oferirea integrala a informatiilor ce definesc situatia respectiva si de abilitatile profesorului de moderator al discutiei si analizei cazului propus spre dezbatere.

Exercitiul moral. Exercitiul moral se refera la un ansamblu de activitati, propuse si coordonate de catre profesor, desfasurate sistematic, in conditii relativ identice, in vederea formarii deprinderilor si obisnuintelor de conduita morala ale elevilor. Prin executarea constienta si repetata a unor fapte si actiuni morale, elevul poate intelege si interioriza mai bine valorile si normele de conduita morala, fapt ce-i permite acestuia consolidarea vointei si a trasaturilor caracteriale dominante. Exercitiul moral presupune in derularea sa doua momente, distincte ca si continut dar intercorelate din punctul de vedere al desfasurarii: etapa formularii cerintelor si obiectivelor sarcinii, concretizata la nivel comunicational in ordine, dispozitii, sugestii sau rugaminti si etapa executarii si exersarii efective a conduitei morale.

Aprobarea si dezaprobarea morala Atat aprobarea cat si dezaprobarea morala au drept obiective oferirea unui suport motivational adecvat pentru actiunile morale ale elevilor si consolidarea pe aceasta cale a trasaturilor de caracter ale acestora. Intarirea pozitiva a comportamentelor dezirabile din punct de vedere moral prin intermediul laudei, evidentierii si recompensei sau, dupa caz, sanctionarea corespunzatoare a comportamentelor negative ale elevilor prin mustrare, admonestare sau pedeapsa, sunt elemente care, prin trairile afective declansate la nivelul elevilor, genereaza o anumita disponibilitate in ceea ce priveste respectarea regulilor si normelor de conduita morala.

Succesul utilizarii sistemului de intariri pozitive sau negative este determinat de luarea in calcul a urmatoarelor aspecte:

in majoritatea cazurilor receptivitatea la recompense este mai mare decat cea la sanctiuni;

de regula recompensa este acordata in mod public iar critica este adresata in particular;

utilizarea excesiva a intaririlor pozitive sau negative poate avea ca efect formarea unei motivatii exclusiv externe a conduitei morale si deci punerea acesteia in joc doar cand sistemul intaririlor este prezent;

este necesara asigurarea unei relatii de corespondenta intre gravitatea abaterii inregistrate si tipul sanctiunii administrate de catre profesor, evitandu-se exagerarile;

Facem in acest context precizarea ca metodele de formare a constiintei si conduitei morale a elevilor au fost prezentate secvential  din considerente exclusiv de ordin didactic, in fapt la nivelul realitatii educationale acestea putand fi combinate in diverse moduri, in functie de specificul obiectivelor urmarite si a situatiilor instructiv-educative concrete.

Sarcini:

Descrieti esenta, specificul, functiile si metodele de realizare a educatiei intelectuale si morale.

Stilul de invatare: esenta si caracteristici.

Descrieti esenta, specificul, principiile, factorii si metodele de realizare a educatiei intelectuale si morale.