Importanta psihologiei scolare

Importanta psihologiei scolare

Importanta acestei discipline este demonstrata atat in plan teoretic, cat si practic. In raport cu teoria pedagogica, psihologia a avut si un aport de ordin istoric: la inceputul secolului psihologii au initiat cercetari in scoli si sub impulsul lor s-au organizat primele experimente pedagogice. Asadar putem vorbi despre contributia psihologiei scolare la introducerea metodei experimentale in pedagogie. Experimentul pedagogic este extrem de complex fiindca trebuie avute in vedere numeroase variabile tinand atat de ambianta scolara, de profesor, cat si de factorii inerenti elevilor/studentilor. De aceea experimentul in scoala capata un caracter interdisciplinar, in cadrul sau psihologul avand un rol important. In acelasi timp pedagogia vrea sa inoveze invatamantul in stricta relatie cu anumite concluzii psihologice obtinute din cercetarea psihologica.

Din punct de vedere practic, cunostintele acumulate de catre psihologia scolara sunt pretioase in primul rand pentru profesori, dar si pentru parinti, pentru oricine este antrenat in activitatea didactica - de instruire si educatie. Necesitatea cunoasterii deriva din aceea ca actul de instruire si educatie trebuie sa se adapteze la situatii infinit de variate, data fiind diversitatea aptitudinilor, atitudinilor si aspiratiilor populatiei scolare.

Psihologia scolara isi releva importanta in plan formativ, in formarea viitorilor educatori. Acest deziderat este cu atat mai semnificativ cu cat exista puncte de vedere diferite asupra factorilor care influenteaza realizarea unui invatamant eficient. Reusita sau esecul scolar sunt determinate, conform opiniei unor cercetatori, de eficienta corpului profesoral, de nivelul pregatirii si competenta acestora in coroborare cu anumite conditii in care se desfasoara actul educational. Exista si alte puncte de vedere privind acest raport de cauzalitate, unii specialisti minimalizand rolul comportamentului profesorului, a competentei acestuia si reusita scolara (Robinson, 1984). Totusi, marea majoritate a specialistilor accepta ca profesorul, prin competentele sale, are un impact deosebit asupra performantelor scolare.

Doua sunt competentele necesare, in opinia unor specialisti, profesorului pentru a desfasurare activitate eficienta: competenta profesionala; competenta psihopedagogica (P.P. Neveanu, 1987). Intr-o lucrare mai recenta se sustine ca exercitarea profesiunii didactice presupune insusirea a trei competente specifice:

a.    competenta profesionala;

b.   competenta de a dezvolta bune relatii cu beneficiarii (elevi, parinti, comunitatea);

c.    capacitatea de a intretine raporturi satisfacatoare cu esaloanele superioare (A. Cosmovici, 1998).

Rolul psihologiei scolare este de a participa prin cunostintele si informatiile pe care le transmite la formarea acestor competente. Pentru o mai buna intelegere se pot imparti atributiile de status si rol ale profesorului in functie de componenta sistemului educational caruia i se adreseaza cu precadere:

a.    la nivelul educatorului (profesorului);

b.   la nivelul elevului/studentului;

c.    la nivelul relatiei educator - educat (profesor - elev).

La nivelul educatorului/profesorului contributia psihologiei scolare se concretizeaza prin urmatoarele:

ofera transpunerea empatica pe baza acestei transpozitii putandu-se intelege felul de a gandi si a simti al elevilor;

ajuta la realizarea unui proces de autocunoastere si autoeducare a trasaturilor de personalitate proprii educatorului;

asigura realizarea unor reprezentari sociale concrete cu privire la misiunea scolii, performantelor elevilor, la natura cunoasterii;

contribuie la stabilirea unor expectante (asteptari) corespunzatoare privind performantele educatilor;

faciliteaza complexitatea procesului educational;

asigura o adaptare a cunostintelor la nivelul de intelegere al elevilor.

La nivelul elevului/studentului se obiectiveaza prin:

identificarea  comportamentelor umane care pot fi modificate direct prin invatare;

descifrarea naturii proceselor implicate intr-un anumit tip de invatare;

evidentierea caracteristicilor starilor desprinse si persistente din activitatea de invatare;

prin intelegerea si evitarea fenomenelor de adaptare concretizate in indisciplina sau abandon scolar;

prin cunoasterea legitatilor cu privire la formarea notiunilor si conceptelor;

prin realizarea cunoasterii elevilor/studentilor pe criterii stiintifice si nu numai pe cale empirica, fundamentata la nivelul unor clisee si stereotipii.

La nivelul relatiei educator - educat (profesor - elev):

sa posibilitatea de a cunoaste bazele comunicarii educationale adult - copil, adult - adolescent, adult - adult;

ajuta la cunoasterea clasei de elevi ca grup social si la insusirea metodelor de cunoastere si activare a acestor grupuri;

urmareste posibilitatea de a activa in deplina cunostinta de cauza;

de a dovedi intelepciune si plasticitate in conduita educatorului fata de educati.

Fata de toate aceste contributii, putem afirma si sustine ca psihologia scolara are un rol deosebit de important in formarea competentei psihopedagogice a cadrelor didactice, optimizand procesul educational prin particularitatile pe care le implica acesta si in coroborare nemijlocita cu procesele psihice angrenate in aceasta activitate. Desigur psihologia scolara nu contribuie in mod izolat si independent, ci in coroborare si in interferenta cu toate stiintele ce reprezinta modul stiintelor educationale.