Managementul situațiilor de criza in clasa de elevi

Managementul situațiilor de criza in clasa de elevi

Colegiul Național Samuil

Intr-o colectivitate umana, respectiv intr-o sala de clasa, trebuie sa acceptam conflictele ca fiind absolut normale, iar rezolvarea lor trebuie sa fie un proces de grup, deoarece orice grup uman cuprinde membri cu personalitati diferite, cu motivatii diferite si cu un potential de munca si creatie care variaza in limite foarte largi.

Scoala pregateste viitorul adult astfel incat sa poata preintampina conflictele cu care se confrunta si sa le evite atunci cand e cazul, sau cel putin a le rezolva in cel mai bun mod, astfel incat atat el, cat si cei implicati sa nu fie stopati in acest proces de schimbare si de evolutie si, deci, de dezvoltare personala. Conflictul este o parte fireasca a vietii de zi cu zi, o realitate a vietii cotidiene, inerenta relatiilor umane; starea de criza poate fi tratata pe cai pozitive sau negative; abordata printr-o gandire pozitiva, criza poate avea rezultate creative, poate fi o forta pozitiva pentru cresterea personala si schimbarea sociala; abordata printr-o gandire negativa, criza poate avea rezultate distructive atat din punct de vedere emotional, spiritual, cat si fizic; conflictul poate deveni o sursa de maturizare si invatare, ajuta la descoperirea propriilor valori si credinte, la sanatatea mentala si individuala; capacitatile de management ale crizei pot fi invatate; prin practica putem imbunatati comunicarea, negocierea, medierea conflictelor; modul in care definim o problema determina daca si cum o vom rezolva. Intr-o situație de criza sentimentele sunt importante, cateodata nu ajungem la motivele conflictului si nu-l putem rezolva pana cand nu luam in considerare sentimentele neconstientizate.

Este adevarat ca atat noi, cat si elevii nostri, suntem martorii si, uneori, chiar produsul manifestarilor prin care conflictele sunt solutionate impropriu si, in acest sens, se soldeaza cu repercursiuni asupra tuturor persoanelor implicate. Este adevarat ca atunci cand oamenii se gandesc la conflict cuvintele care le vin in minte sunt "cearta", "scandal", chiar "violenta".

Consilierea de grup, individuala si colectiva care intervine in managementul situației de criza se doreste a influenta modul in care indivizii se raporteaza la conflict si a forma noi deprinderi adecvate de solutionare a conflictelor. Aceasta activitate presupune, in primul rand, schimbarea unor fundamente cognitive ale indivizilor si, nu in ultimul rand, de fapt scopul final, se schimba modul de comportament.

Activitatea de consiliere si management a conflictelor presupune modele noi de activitate din partea profesorilor, cerinte noi de abordare a divergentelor din partea tuturor celor implicati in interrelationare si, nu in ultimul rand, modele noi de comportament din partea elevilor. Șansa noastra ca si consilieri si profesori este de a-i invata pe elevii de azi sa formeze echipa performanta de maine. Conflictele sunt prezente inevitabil in toate domeniile activitatii umane supuse schimbarii. Conflictul este urmarirea de scopuri incompatibile de catre grupuri diferite.  Stephen P. Robbins (1998) defineste conflictul ca fiind un proces care incepe cand o parte percepe ca o alta parte a afectat sau este pe cale sa afecteze negativ ceva care are o anumita valoare pentru prima parte.

Exista trei perspective majore in abordarea conflictelor, a situațiilor de criza in clasa de elevi: perspectiva traditionala, perspectiva relatiilor umane si perspectiva interactionista.

Perspectiva traditionalista presupune ca toate conflictele sunt rele. Conflictul era vazut negativ si era asociat in mod obisnuit cu termeni ca violenta, distrugere si irationalitate. Aceasta perspectiva solicita schimbari ale realitatii care a generat conflictele.

Din perspectiva relatiilor umane conflictele sunt normale pentru toate organizatiile si grupurile.

Perspectiva interactionista incurajeaza conflictul, pornind de la ipoteza ca un grup pasnic, armonios si cooperant risca sa devina static, apatic, si sa nu raspunda nevoii de schimbare, inovatie si imbunatatire; incurajeaza liderii de grup sa mentina un nivel al conflictului in organizatie suficient cat sa pastreze dinamismul, creativitatea si autocritica grupului. Conflictul este un proces dinamic. Robbins (1998) prezinta cinci stagii majore ale procesului conflictual: opozitia potentiala sau incompatibilitatea, cunoasterea si personalizarea, intentiile de abordare a conflictului, comportamentul, rezultatele. Primul pas in procesul conflictual este existenta conditiilor pentru ca un conflict sa poata izbucni. Aceste conditii pot fi sintetizate in trei categorii generale: comunicare, structura si variabile personale. Comunicarea poate fi o sursa serioasa de conflict daca genereaza forte contradictorii in perceptia partilor. Opozitia potentiala sau incompatibilitatea poate sa fie generata si de cauze care tin de structura organizatiei sau grupului din care fac parte partile ce vor intra in conflict. Probabil cea mai utila variabila in studiul conflictului social o constituie sistemele de valori diferite. Daca conditiile mentionate in modulul precedent afecteaza negativ un lucru important si de valoare pentru una dintre parti, potentialul pentru opozitie se transforma in conflict. Intentiile intervin intre perceptiile, emotiile oamenilor si comportamentul lor deschis. Intentiile sunt decizii de a actiona intr-un anumit mod intr-o situatie conflictuala.

Pot fi identificate cinci intentii majore de abordare a conflictelor in clasa de elevi : abordarea ocolitoare, abordarea indatoritoare, abordarea competitiva, abordarea concesiva si abordarea colaborativa.

Comportamentul. Cand oamenii se gandesc la conflicte, ei tind sa se concentreze asupra acestui stagiu. Aici conflictele devin vizibile. Acesta include actiunile, declaratiile si reactiile partilor conflictuale.

Dupa gradul de intensitate, conflictele pot fi clasificate astfel: neintelegeri minore, forme subtile; sfidare deschisa a celuilalt si indoieli asupra lui; atacuri verbale, amenintari si ultimatum-uri, atacuri fizice agresive, eforturi deschise, vizibile de a distruge partea cealalta. Aceste conflicte pot fi situate ca un continuum.

Interactiunea dintre parti se finalizeaza cu anumite consecinte ce pot fi functionale, daca conflictul se finalizeaza cu o imbunatatire a performantei grupului, sau pot fi disfunctionale, daca duc la o diminuare a performantei acestuia.

Exista cinci strategii de baza utilizate pentru solutionarea conflictului.

Retragerea arata o preocupare redusa atat pentru rezultate, cat si pentru relatiile interpersonale. Elevii se retrag din conflict, amana asumarea responsabilitatilor, ignora situatiile si persoanele si este caracteristica celor lipsiti de incredere in ei insisi. Evitarea conflictului presupune ignorarea acestuia in speranta ca va dispare de la sine. Conflictul insa nu dispare, ci ramine in stare latenta. Aplanarea se rezuma la incercarile personale de a multumi toate partile implicate in conflict. In aceasta situatie sunt supraevaluate relatiile interpersonale si sunt neglijate aspectele "tehnice" ale acestora.

Fortarea este utilizata indeosebi in cazul in care elevul doreste, cu orice pret, obtinerea rezultatelor, fara a avea consideratie fata de asteptarile, nevoile si sentimentele celorlalti; se bazeaza pe forta de constrangere a persoanei, care utilizeaza abuziv sursele de putere pe care le detine asupra celorlalte parti implicate.

Compromisul presupune concesii reciproce, ambele parti obtinand oarecare satisfactie. Compromisul este de fapt o solutie superficiala de impacare a tuturor partilor care presupune sacrificarea convingerilor si uneori a rationalitatii. Confruntarea este o abordare a conflictului care ia in considerare atat nevoia de rezultate, cat si relatiile cu partile implicate. Aceasta constituie, probabil, singura cale de rezolvare definitiva a conflictului.

A treia perspectiva formala de solutionare a conflictelor a fost definita ca "un set de activitati din partea consultantului care ajuta clientul sa perceapa, inteleaga si actioneze asupra evenimentelor din procesul negocierilor". 

Utilizarea productiva a conflictului sau rezolvarea creatoare a acestuia reprezinta un demers esential al managementului procesului de invatamant. Consilierul trebuie sa afle cauzele complete ale conflictului aparut. Acestea pot fi: atmosfera competitiva, atmosfera de intoleranta, comunicare slaba, exprimarea nepotrivita a emotiilor, absenta abilitaților de rezolvare a conflictelor, utilizarea gresita a puterii de catre profesor.

Utilizarea consecventa si repetata a tehnicilor de rezolvare a conflictelor de catre profesori si consilieri va face ca elevii insisi sa fie capabili, dupa un timp, sa-si rezolve singuri conflictele. Acest lucru are efecte benefice asupra atmosferei din clasa, contribuind la crearea unei comunitati educationale in care elevii se sprijina unii pe altii.

Exista mai multe tipuri de consiliere educationala, dintre care cea de dezvoltare personala se refera la formarea de abilitati si atitudini care permite o functionare personala si sociala flexibila si eficienta in scopul atingerii starii de bine.

Agresivitatea reprezinta o reactie comportamentala prin care se blameaza si acuza cealalta persoana, prin care se incalca reguli impuse de autoritati (parinti, profesori), prin care exista insensibilitate la sentimentele celorlalti, lipsa de respect, sarcasm, critica in comunicare, ostilitate si furie. Pasivitatea este un comportament care poate fi descris ca raspunsul unei persoane care incearca sa evite confruntarile, conflictele, isi doreste ca toata lumea sa fie multumita, fara insa a tine cont de drepturile sau dorintele sale personale; manifestarea unei persoane care nu face cereri, nu solicita ceva anume, nu se implica in castigarea unor drepturi personale sau in apararea unor opinii. Aceste persoane se simt ranite, frustrate, iritate, fara insa a incerca sa-si exprime nemultumirile fata de ceilalti.

Eficienta unui anumit mod depinde de cerintele situatiei conflictuale specifice si de indemanarea cu care e utilizat. Fiecare dintre noi este capabil sa foloseasca toate cele cinci moduri; nici unul nu putem fi caracterizati ca avand un singur stil rigid de abordare a conflictelor. Cu toate acestea, fiecare individ foloseste anumite moduri mai bine decat altele, fie din motive temperamentale, fie din obisnuinta. Dar obisnuinta si temperamentul pot sa fie controlate prin exercitiu si aici intervine intelepciunea de a imbina toate aceste elemente pentru ca situatia de conflict sa se finalizeze intr-o posibilitate de invatare si dezvoltare a celor implicati.

Profesorul Romica Iucu defineste criza educaționala ca: "un eveniment sau un complex de evenimente inopinante si neasteptate, generatoare de pericole pentru climatul ori siguranța clasei de elevi sau a organizației școlare. Același autor stabilește și unele caracteristici ale crizei: izbucnește instantaneu, fara avertizare; incepe prin afectarea sistemului informațional; ingreuneaza comunicarea; creeaza stare de confuzie; instaleaza un climat de insecuritate, de panica; nu se aseamana cu alt eveniment din clasa sau școala si nu se aseamana intre ele.

Un profesor cu insuficienta pregatire manageriala neglijeaza aceste caracteristici fiind preocupat numai de procesul de predare-invațare, și poate ajunge in fața unor situații de criza care viciaza climatul clasei de elevi.

Crizele educaționale apar din cauza urmatoarelor atitudini:

- intervenții stangace sau nonintervenții;

- recunoașterea crizei in momentele limita, deși semnale au fost și inainte;

In gestionarea situațiilor de criza, sunt trei momente/etape importante:

- analiza situației de criza; La inceput se analizeaza cum s-a desfasurat situația de criza și ce urmari a avut.

- descoperirea cauzelor care au determinat criza; Este momentul cel mai important. O criza unde nu s-a acționat asupra cauzelor reapare la intensitate mai mare.

- decizia; In aceasta etapa se stabilesc masurile pentru inlaturarea cauzelor crizei si pentru evitarea altora.

Cercetarile psihopedagogice si experienta pedagogica, intaresc rolul hotarator al evaluarii si aprecierii in orice act pedagogic, ca factor hotarator al progresului scolar. In acest caz evaluarea are in vedere masurarea si aprecierea starii finale a grupului in urma incheierii demersurilor rezolutive. Un obiectiv esential al etapei evaluative il constituie concluziile inferate in urma impactului cu starea de criza si angajarea tuturor celor implicati in actiuni de cunoastere si de prevenire a viitoarelor situatii de acest gen. Evaluarea nu este altceva decat raportarea rezultatelor - schimbarilor in personalitate - la scop (obiective),  in cazul nostru la rezolvarea conflictului fara invinsi, cu castig reciproc, adica este un raport scop - efect. In cadrul concluziilor putem stabili calitatea procesului de rezolvare a conflictului, despre participantii in conflict cu calitatile lor morale si psihice, motivatia lor (interese, nevoi, dorinte) despre schimbarile lor atitudinale si comportamentale. O criza poate fi asadar formativa pentru ca ea indeplineste deci si o serie de functiuni ameliorative, dependente de competentele manageriale.

Bibliografie:

1. Iucu, R., (2000), Managementul si gestiunea clasei de elevi. Fundamente teoretico-metodologice, Ed. Polirom, Iasi
2. Jinga, E., (2001), Managementul invatamantului, Ed.Aldin, Bucuresti
3. Nicolescu, O., (2001), Metodologii manageriale, Ed. Tribuna Economica, Bucuresti
4. Radut-Taciu, R., (2003), Management educational. Suporturi pentru formarea viitoarelor cadre didactice, Ed. Casa Cartii de stiinta, Cluj-Napoca
5. www.educatori.bihortimis.ro