Programul educational dezvoltat de herman hertzberger

1. INTRODUCERE IN PROGRAMUL DEZVOLTAT DE HERMAN HERTZBERGER

Timp de jumatate de secol Herman Hertzberger a incercat sa creeze spatiul perfect pentru a acomoda noile abordari in educatie (Montessori, Dalton).

Scolile traditionale aveau la baza o planimetrie traditionala: coridoare lungi, dimensionate minimal pentru a fi folosite ca cai de circulatie si ca spatiu de cuiere, si clase inchise, izolate, rupte complet de aceste coridoare, care reprezentau unitatea principala de invatamant. Orice alte functiuni, sportive, sau comune, administrative erau tratate in aceeasi maniera, fiind incluse in zone separate, inchise fata de coridoare. Acest lucru rezulta intr-o utilizare inegala a spatiului. Intr-o astfel de institutie clasele sunt folosite in cea mai mare parte din timp. Coridoarele devin spatiu mort in timpul orelor. Sala de sport, sau sala de festivitati sunt zone folosite doar cu prilejul orelor de sport sau a anumitor evenimente. Cancelaria devine o alta lume, lumea adultilor, o lume destinata exclusiv profesorilor in care elevii sunt niste intrusi. Asfel avem de a face cu un spatiu segregat, discontinuu, inegal folosit, si care desi calculat la milimetru pentru a se incadra in norme, presupune spatii folosite doar in pauze, sau doar o data pe zi, sau chiar o data pe luna. Aceste scoli erau insa potrivite unui sistem educational traditional, care prin definitie era unul rigid, care incuraja uniformizarea elevilor, care nu puteau adaposti nici un alt tip de curs decat cel unidirectionat : randuri de elevi indreptati spre tabla, unde un profesor le transmite informatia (ca pe un adevar absolut).

Secolul XX a adus cu sine o serie de noi abordari care propuneau o alternativa acestei gandiri inflexibile. Noile sisteme educationale au in prim plan lor individul. Fiecare elev in parte este important, si copilul inceteaza a mai fi privit ca un receptacul neutru, in care informatia sa fie turnata fara discernamant. Noii profesori sunt incurajati sa treaca in umbra, si in loc sa dicteze copiilor ce cale sa apuce, ce sa invete, cum sa invete, cand sa iasa din clasa, unde si cum sa stea, au rolul de a observa. Copii sunt lasati liberi, materialul didactic este raspandit in spatiul scolii, iar ei, sub observatia atenta a profesorilor, isi aleg modul de invatare, felul in care urmeaza sa evolueze in scoala. Spatiul educational devine un simulacru al societatii, iar copii parti componente ale ei. Fiecare isi are rolul lui. Scoala este orasul in miniatura, pentru care fiecare copil este responsabil, si pe al carui spatiu fiecare copil trebuie sa il respecte si cu care sa se identifice. Clasele devin ca niste locuinte, iar elevii sunt incurajati sa isi insuseasca spatiul lor, fara stanjeneala. Scoala inceteaza a mai fi o institutie intimidanta in care copii sa se simta stingheriti, si in care orice deviere de la o standard este sanctionata. Devine o a doua casa, spatiu familiar, in care diversitatea, in loc de a fi privita cu suspiciune, este incurajata.

Scolile lui Hertzberger raspund noilor metode educationale. Arhitectul transforma toate "dezavantajele" programului in teme principale ale cladirilor sale. Mai exact, circulatiile orizontale si verticale, care in alte proiecte de scoala erau secundare si erau tratate cu cea mai mica atentie devin aici piesele de rezistenta. Scarile care in alte cladiri sunt ascunse vederii devin aici elemente vizuale puternice, de legatura intre diferite etaje, intre diferite zone, exprimand poate cel mai clar faptul ca educatia inceteaza sa mai fie statica si devine activa. Elevii nu mai stau toata ziua pe scaune si asculta un profesor, ei se misca in scoala, cei mici se joaca, sau isi expun lucrarile pe hol. Holul, coridorul isi pierd sensul anterior, devin spatii comune, spatii de socializare, "strazi". Scolile devin adevarate "orase" unde copii isi pot exercita viata lor sociala, la o scara mai mica. Scolile lui Hertzberger sunt compuse din franturi urbane. Piete, strazi pietonale, scarile din fata cladirilor publice, texturi si materiale caracteristice spatiilor exterioare, iluminat stradal pentru zonele comune ale scolilor, iluminat natural tot pentru aceste zone, toate acestea si multe altele reprezinta teme recurente in cele cinci decenii de scoli proiectate de arhitect.

2. PROIECTE EDUCATIONALE

2.1. MONTESSORI SCHOOL OF DELFT, 1960-1966  

Scoala de la Delft reprezinta locul in care se nasc temele principale ale arhitecturii scolilor lui Hertzberger. Aceste teme apar aici intr-o forma simpla, aproape didactica, iar de-alungul celor cinci decenii in care el a proiectat scoli acestea se dezvolta si iau o amploare tot mai mare, devenind mai complexe. In esenta insa aceste idei raman aceleasi. (plansele 1-4)

Strada educativa ( "learning street" )

Coridorul, in forma sa initiala, cu unica functiune de circulatie, dispare. El se transforma intr-o strada, intr-un spatiu vast de socializare, un spatiu alternativ de invatat, aici se pot petrece activitati de diferite feluri, copii pot iesi din clase pentru a-si urmari activitatile individual. Tot spre "strada" clasele au un spatiu de primire, un spatiu intermediar, o zona de interfata. Pereti inceteaza a mai fi foi subtiri cu o usa, iar intrarea in clasa este determinata de o succesiune de spatii.

Spatiul "strazii" este articulat in asa fel incat, desi serveste si ca spatiu de circulatie, el poate sustine diverse activitati, este prevazut cu nise de lucru. Orice colt permite ocuparea sa cu o masa de lucru, o masa de calculator, o banca, un loc de joaca, rafturi de biblioteca, vitrina pentru obiectele de lucru, terariu pentru insecte, proiecte de lucru manual. Nu exista colt care sa nu poate fi utilizat.

Decalarea claselor fata de strada rezulta in o succesiune de mici piatete, care permit utilizarea acestui spatiu in diferite scopuri. Fiecare "buzunar" format preia propria functiune: atelier de lucru manual, biblioteca, spatiu de spectacole etc.

Se formeaza astfel o promenada educativa ( " educational promenade" ), ca si alternativa coridoarelor clasice, monotone care deservesc clasele in scolile obisnuite.

Clasele = case

Clasele devin in acest spirit, case, magazine. Zona de interfata preia rolul de veranda, care la randul ei poate fi folosita pentru activitati individuale sau in grupuri mici, pentru calculator, pentru diferite proiecte. In acelasi timp devine si zona de reprezentare. Peretii devin elemente de mobilier, vitrine pentru proiectele copiilor.

Spatiul clasei nu este un dreptunghi simplu delimitat de restul scolii, introvertit, ci este un spatiu complex alcatuit din mai multe zone. Spatiul este articulat, diferentiindu-se zone intime, retrase, respectiv zone colective, publice. Zona mai intima a clasei se afla intr-un "buzunar" al spatiului mare si este amplasat la cateva trepte mai jos. Este un spatiu destinat lucrului individual, sau in echipe mici, si ofera liniste si izolare fata de agitatia din spatiul principal. Aici copii se pot retrage pentru a se concentra pe citit, pe matematica, sau alte activitati ce pot necesita o atentie sporita, pe cand spatiul principal al clasei este perfect pentru activitatile colective sau active. Astfel o echipa se poate concentra nestingherita pe calcule in spatiul mai intim, in timp ce in spatiul principal copii pot repeta o sceneta, sau picta, sau modela in lut etc. Totusi echipa mai mica pastreaza un contact minimal cu restul colegilor, fara a fi integral rupti de grup si fara a se simti complet izolati. Nu exista pereti despartitori. Spatiul este divizat in zone, prin intermediul unor pereti josi, care de fapt au rol de pereti de depozitare, de rafturi, nise pentru chiuvete etc. Copii au responsabilitate asupra "casei" lor. Sistemul Montessori incurajeaza implicarea copiilor in gospodaria "casei", fiecare clasa avand nise si locuri, rafturi si parapeti care sa incurajeze ca copii si isi insuseasca spatiul, dar sa si il tina in ordine. Pentru prima oara copii invata sa aiba control asupra propriului spatiu de lucru.

"Every corner is a potential corner for learning"

In aparenta Hertzberger ar putea parea ca face risipa de spatiu, spre deosebire de scolile obisnuite in care suprafetele sunt calculate la milimetru. Realitatea este insa contrarie. Chiar daca spatiile sunt mult mai vaste, iar circulatiile depasesc cu mult suprafata prevazuta in normative, scoala astfel organizata transforma fiecare milimetru patrat in spatiu de lucru.

Spatiul coridorului, care in alte cazuri este un spatiu mort 90 la suta din timp (in timpul orelor usile claselor sunt inchise, si spatiile comune si de circulatie par parasite), aici devine o zona de lucru, cu propriile sale nise, locuri, evenimente. Intreaga scoala invita la activitate, si nu exista nici un loc care sa ramana neutitlizat. In asa fel cladirea ramane un spatiu complet animat pe toata perioada programului. Nu mai exista spatiu pe care ai voie sa il folosesti doar cu venirea pauzei, sau in care sa fi trimis sa stai singur atunci cand nu ai fost ascultator.

Zona de lucru si de invatat nu se mai reduce doar la o clasa cu usa inchisa, iar procesul educational nu mai este unul unidirectionat ( o profesoara in fata unor randuri de banci), ci devine mult mai activ. Copii acapareaza intreg spatiul, atat al claselor, cat si a "verandelor", si mai ales al "strazii". Ei pot alege unde lucreaza mai bine, daca lucreaza singuri sau in echipe mici sau mari, in vazul tuturor sau retrasi. Hertzberger astfel, intelege ca procesul educational este variat, si ca pentru fiecare gen de activitate scolara extista un alt gen de spatiu, si un alt set de conditii ideale. De asemenea, imbratiseaza spontaneitatea, in loc de a se feri de ea, sau de a incerca sa o tempereze spatial. Incurajeaza diversitatea, intelege ca copii sunt firi diferite, si ca fiecare functioneaza in alt fel, conferindu-le spatiu in care sa isi poata exercita individualitatea.

Scoala ca oras in miniatura

Practic scoala devine orasul in miniatura. Copii sunt incurajati sa devina parte responsabila a unei societati de la cele mai mici varste, si sa devina participanti la mediul lor. Invata ca nu sunt neimportanti, ca au un rol in societate si ca o pot schimba, ca au posibilitatea de a-si alege propriul drum, si de a-si alege propriul loc in aceasta mica societate. In loc de a astepta liceul, facultatea sau primul loc de munca pentru a-si exercita independenta, si a se lovi pentru prima oara de problemele pe care o societate le poate prezenta, acesti copii sunt incurajati, de la varsta gradinitei chiar, sa isi delimiteze un loc intr-un ansamblu mai mare. Scoala e un oras la scara mai mica, iar ei sunt incurajati sa ia stapanire asupra lui, si sa isi insuseasca acel loc care li se potriveste cel mai bine.

Spatiul nu este imun la prezenta lor. Abordarea structuralista a arhitectului, duce la creionarea unei arhitecturi suficient de puternice pentru a putea face fata la schimbarile aduse de timp. Arhitectura devine un cadru puternic ca masa, ca volum, si totusi prin texturi si materialitate, suficient de neutru pentru a permite utilizarea sa cat mai flexibila. Exista o arhitectura a cladirii si o arhitectura data de mobilier, cele doua coexista fara a se anula reciproc, si se pot modifica fiecare fara ca cealalta sa isi piarda integritatea. Hertzberger intelege ca timpul aduce schimbarea, chiar si in sistemul educational, si ca rolul unei scoli este de a adaposti aceste schimbari fara a-si pierde identitatea.

Spatiul articulat in asa fel incat sa apara spatii la scari si dimensiuni diferite, risca la un moment dat sa devina extrem de segregat, fara un fir logic, asa cum se intampla in multe cazuri. In acest caz insa, chiar si cele mai izolate unghere ale scolii sunt orientate spre "strada".

"Strada" isi dobandeste aspectul urban datorita iluminarii sale naturale prin acoperis. Texturile, materialele toate contribuie la formarea aceste atmosfere urbane. In toate colturile exista accese spre exterior, exista un contact vizual cu exteriorul permanent, care face ca "strazile" sa piarda orice legatura cu vechile coridoare.

Insula si vale "block and hollow"

"Strada" care parcurge intreaga cladire, este articulata in asa fel incat sa permita creearea unor piatete, fiecare avand alta functiune, oferind alte lucruri, evenimente care sa adune oameni. Printre aceste evenimente sunt o "insula" si o "vale", mai exact o zona a pardoselii inaltata si una coborata, fiecare cu valentele ei.

"Insula" este un paralelipiped care iese din pardoseala, o cutie care contine partile componente ale unei scene. Este prezent in zona corespunzatoare ciclului superior. Scena poate fi asamblata cu foarte mare usurinta. Din nou copii pot controla singuri situatia. Usurinta cu care pot "construi" scena le permite sa faca asta la orice moment din zi, fara a consulta profesorii, generand evenimente spontane. Insula strange copii in pauze in jurul ei, devine masa de lucru pentru echipe mici, loc de stat, scena (chiar si fara a se deschide intreaga instalatie).

"Valea", "depresiunea" reprezinta reversul "insulei" si este prezent in zona ciclului mai mic. Si "valea" are potentialul de a strange copii in jurul ei. Ea este umpluta cu cuburi care pot cu usurinta fi scoase afara pentru a fi utilizate ca scaune, ca mese, pentru a alcatui un turn etc. "Valea" devine locul de joaca preferat al copiilor in pauze, sau un loc alternativ de lucru, sau un loc de citit povesti etc.

"Valea" si "insula" devin astfel niste jocuri, sunt locuri in care copii interactioneaza direct cu cladirea, cladirea ascunde comori pe care acestia le descopera in fiecare zi, si le utilizeaza dupa propriul plac. Jocul pentru copii mai mici este mai simplu, cuburi ce pot fi scoase cu usurinta si bagate la loc, si care se aseamana cu cuburile cu care copii se joaca oricum acasa. Jocul pentru copii mai mari creste in complexitate, dat fiind ca asamblarea scenei necesita mai multa atentie si tenacitate, caracteristica pe care copii incep sa o dezvolte la aceasta varsta.

Aceste doua teme vor reaparea in scolile lui Hertzberger pana in prezent, doar ca la alta scara, primind alte forme si alte valente, mai ales in combinatie cu alte elemente.

The school colours itself

O caracteristica a cladirilor lui Hertzberger si mai ales a scolilor sale timpurii este o cumpatare vecina cu austeritatea in ceea ce priveste cromatica. Cladirea propriu-zisa este din beton lasat aparent cu umplutura din zidarie gri. Tamplaria "vitrinelor" este de metal negru, si lemn. Cu alte cuvinte exista foarte putine culori si texturi pentru cladirea continatoare. El considera, mai ales la inceput, ca este de datoria ocupantilor sa coloreze scoala prin obiectele lor, prin activitatea lor, si ca orice impozitie cromatica nu ar face decat sa ii constranga.

Peretii nu mai sunt niste simple foi subtiri cu unicul scop de a separa spatii, ei devin elemente de mobilier, de depozitare, vitrine, rafturi, dulapuri si astfel incurajeaza amplasarea obiectelor in ele. Acesti pereti-depozitare sunt separati vizual de structura, ei alcatuiesc o arhitectura separata, flexibila, pot fi adaptati nevoilor, aceste schimbari permitand ca scheletul, arhitectura permanenta a cladirii sa ramana intacta, si sa isi pastreze o prezenta puternica, care sa isi pastreze o identitate.

Astfel chiar si in acest proiect de inceput distingem mai multe layere care alcatuiesc scoala:

1. arhitectura permanenta :structura, scheletul, coaja -

reprezinta identitatea institutiei, care in ciuda trecerii anilor, a succedarii generatiilor, a profesorilor, si elevilor diferiti care ocupa la un moment sau altul scoala, ramane in picioare, neschimbata, ramane loiala unor principii de baza.

2. arhitectura semipermanenta : peretii - depozitare, vitrine,

"insula", "valea" - reprezinta identitatea grupurilor mai mari, dau identitatea unei generatii, au unui grup de elevi care au ocupat la un moment dat o clasa, identitatea unei generatii; o data cu succedarea unor generatii, apar variatii si in felul in care acesti pereti sunt amplasati si utilizati

3. layerul uman - toate obiectele, tot materialul didactic,

toate obiectele create de copii, culoarea, care se modifica in timp, care difera de la generatie la generatie, care reprezinta identitea individuala a fiecaruia, a echipelor, a elevilor, a profesorilor.

2.2. APOLLO SCHOOLS - MONTESSORI SCHOOL AND WILLEMSPARK SCHOOL, 1980-1983

(plansa 5, 6)

Noile scoli adauga temelor prezente in proiectele anterioare, cateva noi teme.

Spatiul central ca piateta

Spatiul central al scolilor Apollo nu mai este o "strada", ci o "piateta". In exemplul anterior, spatiul comun al coridorului era o combinatie a celor doua elemente urbane. "Strada" era articulata prin decalarea claselor pentru a da nastere unor mici "piatete". Piatele insa isi pastrau doar partial caracterul dat fiind ca ele erau nu erau doar niste spatii bine conturate care sa invite activitatea in cadrul lor, ele de asemenea se aflau si pe traseul de circulatie.

Astfel, o data cu scolile Apollo, Hertzberger renunta la a creea un hibrid intre strada si piata, si face o distinctie clara intre cele doua. Intelege ca o strada, fie ea si pietonala, invita la mobilitate, si ca articulata, poate incuraja interactiune intre trecatori, dar ca aceasta va fi una spontana si de durata scurta, si ca nu va avea niciodata potentialul de a strange grupari mari de oameni pentru a creea evenimente programate. Aceasta functiune ii revine pietei, si pentru ca ea sa functioneze ca atare, trebuie clar definita, si trebuie de asemenea desprinsa de orice traseu principal de circulatie. El poate reprezenta o alternativa de circulatie, dar in nici un caz nu trebuie plasat pe o artera principala. Din acest motiv "strazile" desi prezente, devin secundare. Ele bordeaza spatiul "pietei".

In alta ordine de idei, limbajul se pastreaza. Clasele in continuare sunt "locuinte" indreptate spre o strada. Si aici, trecerea din spatiul comun in clasa este mediat de "veranda".

Strazi suspendate - verticalitate

O alta inovatie o reprezinta raportarea la vertical. Scoala de la Delft era dezvoltata integral pe orizontala, pe cand aceste doua scoli se dezvolta si pe verticala. Spatiul central este unul inalt, iar toate spatiile sunt indreptate spre acest atrium.

Galeriile de la etajele superioare devin in acest "strazi suspendate" care plutesc deasupra spatiului central. In acest fel desi fiecare zona are identitatea ei si apartine unui alt ciclu, toate sunt legate vizual de acest spatiu comun si astfel au si o identitate colectiva.

Etaje decalate

Tot cu prilejul acestor scoli, arhitectul introduce pentru prima oara etajele decalate. In acest fel cladirea nu este formata din etaje suprapuse, fara nici o legatura intre ele, ci sunt raportate toate unui spatiu central vertical care leaga diferitele nivele intre ele, si legate vizual si intre ele prin acest decalaj. La nivelul "piatetei" acest decalaj este preluat de un set de scari de lemn, care formeaza un amfiteatru. Scarile sunt suficient de inalte pentru a se putea sta pe ele. Ele sunt la capete insotite de trepte suplimentare pentru a putea fi urcate. Aceste scari de lemn care devin una dintre cele mai reconoscibile teme din arhitectura de scoli a lui Hertzberger, sunt interpretate de elevi in o diversitate de feluri. Treptele sunt din lemn si deci invita la o utilizare informala. Devin un mic amfiteatru informal care incurajeaza spectacole spontane. Elevii se descalta cand stau pe aceste trepte, se intind pe ele, le folosesc pe post de masa, joaca sah pe ele, le folosesc ca spatiu de lucru alternativ in echipe sau individual, sau pur si simplu ca spatiu social, in pauza, cand stau de vorba cu colegii. Acolo unde se strange un grup mai mare se pot organiza mici recitaluri, scenete etc. De asemenea treptele devin si lazi, capacul lor e mobil si permite depozitarea unor perini pe care sa se poata sta, sau a diferitelor obiecte.

La fel ca si in cazul "vaii" este un spatiu de interactiune intre arhitectura permanenta si cea semipermanenta. Pardoseala devine si elemente de mobilier.

2.3. DE EVENAAR KINDERGARTEN AND PRIMARY SCHOOL, 1984 - 1986

(plansa 7,8)

Incetul cu incetul teme folosite la interior precum scarile - amfiteatru se regasesc si afara.

Scarile exterioare ca tribuna

In cladire exista accese separate pentru cele doua institutii aflate la niveluri diferite. Accesul catre nivelul superior este mediat de o rampa de scari care si in acest caz devin un amfiteatru. Structura de metal este o aluzie la tribunele de sport, si in realitate exact au si fost gandite scarile, fiind indreptate

spre terenul exterior.

Balustrada devine si ea loc de stat prin creearea unor elemente plane in cadrul ei.

Spatiul exterior ca spatiu public

Tot in acest caz spatiul public din jurul scolii, inclusiv terenul de sport devin parte integranta a spatiului public. Dispare conceptul de spatiu ingradid, singura separatie fiind una vizuala, realizata fie prin ziduri joase pe care se poate sedea, fie prin modificari de textura in pardoseala.

2.4. MONTESSORI COLLEGE OOST, AMSTERDAM , 1993 - 2000

(plansa 9-11)

Acest liceu devine un punct de cotitura in arhitectura scolilor lui Hertzberger. Este proiectul in care toate temele abordate anterior sunt puse laolalta pentru a creea o succesiune complexa de spatii de inspiratie urbana.

Desi Hertzberger nu a ignorat niciodata diversitatea sociala, in cazul acestui liceu a fost nevoit sa faca din acest lucru o tema principala. Liceul serveste drept loc de invatamant pentru imigranti din toate colturile lumii, culturi diferite, referinte culturale diferite, rituri diferite, cu obiceiurile de rigoare, situatii familiale diferite (multi copii provin din familii disfunctionale, scoala ramanand singura alternativa ce ar oferi stabilitate acestora).

Daca in exemplele anterioare orasul era la o scara mica : exista fie o "strada" principala, sau o "piata" principala" marginita de cateve "strazi suspendate" in cazul acestui liceu se distingem o retea mult mai complexa de "strazi suspendate" si de "piete".

Retea de spatii urbane. "punti" de legatura intre diferite zone

Spatiul principal este o "piata" alungita, care se dezvolta pe toata inaltimea cladirii. Din nou, "strazile suspendate" decalate la jumatate de nivel plutesc deasupra acestui vid. Ele sunt legate intre ele prin "punti de trecere" : aici reapar scarile - amfiteatru prezente si in proiectele anterioare, insa in acest caz ele devin obiecte masive de lemn care plutesc deasupra vidului. Aceste obiecte devin piatete in minatura, avand potentialul de a strange grupuri de elevi, la fel ca holul din Apollo, instigand la diverse evenimente spontane, si putand servi pe post de spatii de invatare alternative. Ele sunt insotite si de rampe alternative de scari care servesc doar circulatiei.

Cladirea numai are deci doar un singur spatiu central in jurul caruia se intampla tot, ci are o succesiune de spatii la diferite scari, o serie de punti care tin acest intreg sistem strans legat. Din acest punct de vedere vidul poate fi comparat cu un rau iar scarile devin poduri care il travereseaza. In acelasi timp alte spatii "urbane" dau inspre acest vid. Practic alte piete se scurg in acest imens spatiu ce strapunge cladirea pe verticala.

Apare si culoarea

Tot aici observam ca arhitectul renunta intr-o oarecare masura la austeritatea cromatica din proiectele anterioare. Introduce culoarea pentru a demarca diferitele zone, pentru a da fiecarei zone propria identitate. Materialele in continuare sunt putine la numar : beton, metal si lemn.

Inovatiile ulterioare intervin in special la nivel de exterior si felul in care scoala se raporteaza la cadrul urban din care face parte. Spatiul interior, reteaua de "strazi suspendate", piete, piatete, temele recurente ale scarilor, vitrinelor, ale "verandelor", rolul culorilor, lipsa lor, sau utilizarea lor doar pentru a marca anumite zone, dezvoltarea pe diferite layere, toate acestea continua pana la cele mai noi exemple si se afla la scolile lui intr-o continua dezvoltare.

Daca la interior Hertzberger a fost intotdeauna preocupat cu creearea unui oras in miniatura, si deci simularea vietii urbane, si in acelasi timp a incercat sa utilizeze cat mai eficient spatiul, in cadrul urban a incercat sa transforme scoala intr-un element activ al unei comunitatii. A inlaturat imaginea unui obiect inchis catre exterior, ostil comunitatii, in care doar unii au acces si si aceia acces controlat. A incercat sa integreze scolile sale unei comunitati, sa le transforme in institutii deschise participante la viata comunitatii, sa le transforme in adevarate centre comunitare.

Din acest motiv, oriunde scolile se afla in zone rezidentiale, principalul scop este acela al relationarii cu locuintele. Spatiul exterior trebuie sa devina spatiu al intregului cartier, iar acolo unde regulamentul o cere, sa poata spatiul scolii coexista totusi si cu un spatiu comunitar exterior.

2.5. DE TITAAN SECONDARY SCHOOL (1999 - 2004) - dala urbana

(plansa 12-15)

Scoala este amplasata pe o dala care cuprinde atelierele si alte diferite functiuni, accesul in scoala se face de pe aceasta dala, care este la randul ei accesata pe niste trepte "urbane" care creeaza locuri de stat si o intreaga zona exterioara a scolii.

La interior avem din nou un spatiu central care strapunge cladirea pe toata inaltimea creeand legatura intre diferitele niveluri. "Strazile suspendate" nu mai sunt decalate una fata de cealalta la jumatate de nivel insa sunt pozitionate la 90 de grade una fata de cealalta in asa fel incat accesul vizual intre etaje sa fie cat mai puternic. Balustradele dispar si devin pulturi de lucru cu calculatoare in asa fel incat diferitele generatii pot "trage cu ochiul" la activitatea celorlalti. Avem aceleasi punti de legatura dar de data asta doar trepte de urcat din metal. Scarile "urbane" sunt pastrate doar pentru "piata" imensa care sa desfasoara la parterul cladirii si de-asupra caruia practic pluteste acest vid.

2.6. DE VOGELS PRIMARY SCHOOL, (2004 - 2007) - curte suspendata

(plansa 16, 17)

Coabitarea unei scoli cu locuinte este o tema ce va mai fi abordata de Hertzberger in urmatoarele proiecte. Aceasta impune o problema de spatiu exterior, si nevoia ca atat locuintele, cat si scoala sa beneficieze de spatiu de joaca exterior. Spatiul restrans insa impune separarea unor layere pe verticala. In acest caz solutia este de a suspenda curtea de joaca a scolii primare pe o platforma si de eliberare a spatiului aflat sub aceasta platforma in asa fel incat el sa devina spatiu de joaca alternativ pentru copii dar si spatiu exterior pentru locuinte.

Integrarea scolii in comunitate si spatiul urban, merge un pas inainte atunci cand apare conceptul de EXTENDED SCHOOL, in care mai multe scoli, gradinite si chiar locuinte sunt integrate in aceeasi cladire pe diferite felii. Complexul devine un tot unitar, iar diferitele parti componente isi pastreaza independenta si identitatea fara insa a se desprinde in totalitate de celelalte institutii. Pentru a-si pastra caoerenta arhitectul apeleaza la spatii comune, fie ca sunt "piete" interioare, sali de sport, biblioteci, sali polivalente, si chiar spatiul exterior de joaca. Acestea reprezinta inima complexelor si reprezinta acea punte de legatura intre institutii in esenta diferite.

2.7. DE SALAMANDER EXTENDED SCHOOL (2004-2007)

(plansa 18-20)

Cuprinde doua scoli primare, cresa, o zona de joaca si sala de gimnastica inglobate intr-o singura cladire localizata pe un colt puternic adiacent unui parc.

Complexul este un volum patrat pe doua nivele, cu o terasa taiata de fiecare parte. Terasa din zona intrarii, unde se afla intrarea principala pentru scoli pe o parte si gradinita si joc de joaca pe cealalta parte. Din exterior, terasele sunt vazute ca o extindere a spatiului interior , in timp ce consolele creeaza zone protejate adecvate pentru toate tipurile de activitati in aer liber. In vreme frumoasa, acestea pot fi vazute ca o extensie a auditoriumului din inima scolii. Parcul din vecinatate poate servi ca loc extra de joaca.

Intreaga cladire este accesata prin intrarea principala. Zona de gimnastica este total inchisa cu o intrare extra pentru folosirea aceesteia in afara orelor de curs. Ambele scoli si afla la nivelul intai. Scoala are o functiune centrala in district deoarece diferite zone sunt potrivite pentru activitati in afara orelor de scoala.

Layout-ul este flexibil permitand o diversitate de planuri in functie de preferinte.

2.8. DE SPIL EXTENDED SCHOOL (2004 - 2007)

(plansa 21,22)

Cladirea este compusa din "layere", fiecare corespunzatoare unei alte institutii. Pe exterior diferitele institutii sunt reprezentate prin culori diferite. In centrul cladirii se afla amfiteatrul deja clasic al lui Hertzberger, acel spatiu cu trepte "urbane", care poate fi utilizat intr-o diversitate de feluri si care, avand caracterul unei "piete" are rolul de a strange oamenii in el. Spatiul se dezvolta pe verticala si leaga diferitele niveluri. Din nou "strazi suspendate" apartinand unor niveluri si deci institutii separate plutesc deasupra acestui spatiu si deci au accent vizual spre diferitele evenimente ce pot avea loc aici. Sala devine astfel un spatiu de identitate a intregului ansamblu, exprimand ideea de comunitate, si de comunicare a diferitelor institutii. Sala de sport preia un rol similar.

Accesul in diferitele parti se face separat, dar institutiile sunt legate intre ele de aceste spatii.

2.9. DE OPMAAT EXTENDED SCHOOL (2004-2007) - parc suspendat

(plansa 23- 25)

Scoala urma sa fie construita pe situl pe care initial fusese prevazut un parc. Pentru a pastra aceasta intentie, arhitectul a transformat scoala intr-un deal, iar treptele exterioare specifice scolilor lui devin astfel o "punte" spre varful acestui deal. Astfel, desi o cladire la fel de complexa la interior ca celelalte proiecte, cladirea devine invizibila si serveste pe post de spatiu public pentru zona rezidentiala.

2.10. SCHALKWIJK EXTENDED SCHOOL (2002-2007) - locuinte pe scoala

(plansa 26-28)

Conceptul prezentat anterior, al parcului suspendat pe cladire este dus si mai departe in acest caz. Datorita unui cvartal restrans in care trebuiau dezvoltate doua scoli primare, un centru comunitar, o cresa, si un numar de locuinte, decizia a fost aceea de a alcatui un "block" care sa le integreze pe toate. Apeland din nou la layere, cele doua scoli primare alcatuiesc o dala. Aceasta este acoperita cu o terasa circulabila, iar locuintele si cresa sunt construite pe aceasta dala. Astfel acoperisul dalei devine locul de joaca al "cartierului" si al copiilor mai mari. Singurul loc de joaca izolat, aflat la nivelul de jos este cel al copilor cei mai mici, dar acesta este in legatura vizuala cu cel mare.

Astfel, integrand functiunea rezidentiala cu cea educationala, si suprapunandu-le intr-un asemenea fel incat spatiul lor exterior sa coincida, avem de-a face cu extinderea intentiei de optimizare a spatiului pana la nivel de urbanism. Daca in scolile vechi fiecare centimetru din spatiul interior conta, neexistand spatii secundare, spatii moarte, spatii inutilizate in marea majoritate a timpului, in cazul noilor "extended schools" remarcam ca la nivel de cartier deja, conceptul de spatiu folosit doar parte din zi dispare. Nu mai exista clasica curte de scoala car ein afara programului sa fie, fie parasita total, fie folosita ocazional contra cost. Curtea ramane in folosinta toata ziua, si astfel zona ramane mereu animata, chiar si dupa ore.

2.11. FACULTY OF SCIENCE, UNIVERSITY OF AMSTERDAM (2002 -2009)

(plansa 29-32)

Printre cele mai noi proiecte sunt cele destinate invatamantului superior. Dupa anul 2000, arhitectul incearca transmiterea acelorasi teme, la nivel de universitate. Folosind acelasi limbaj el creeaza din nou o piata alungita, dezvoltata pe intreaga inaltime a cladirii. Complexitatea acestui spatiu insa devine si mai mare. Spre deosebire de Montessori College Oost, unde acest vid este traversat de "punti", de scari si amfiteatre, in cazul universitatii, gasim zone de consola vaste, care pot fi asemanate cu alte "piatete" in relatie directa cu cea mare.

Dispunerea a doua randuri de cladiri paralele una fata de alta, cu zone ce contin spatii deschise si miezuri intre, creste foarte mult lungimea, care permite luminii sa patrunda adanc in blocul de constructie si faciliteaza contactul vizual intre etaje diferite. Cele mai publice functiuni sunt situate la parter: cafeneauna, auditoriumul si asociatia studentilor. Traficul pe strada interioara va furniza animatia necesara. Primul etaj este alocat pentru invatamant, institutiile fiind situate pe al treilea nivel.Pozitionarea zonei de laborator si zonei de birou opus unul altuia perminte departamente complete sa fie adapostite ca o unitate.

Desi materialele sunt in esenta aceleasi, texturile devin mai bogate.

2.12. NHL UNIVERSITY (2004- 2009)

(plansa 33-36)

Ideea a fost de a lasa intacta cladirea existenta , ce dateaza din 1984, care formeaza un tot, si extinderea prin adaugarea unei noi cladiri de aceeasi marime. Mai degraba decat sa se adauge unul sau mai multe blocuri, s-a preferat sa se inconjoare intreaga cladire de catre o noua structura la care cladirea existenta sa fie legata din toate partile si care sa furnizeze un cadru coerent, ca un tablou -cadru. In acelasi timp structura existenta ar ramane vizibila si continuitatea s-ar pastra in zonele din afara, ceea ce ar fi lasate intacte sub noua cladire. La coridoarele labirintice ale cladirii existente li se adauga doua axe perpendiculare ce constituie legatura cu noua cladire modernizate de strazi ca si artere prin largire si adaugare a unor spatii duble ca inaltime si cu vedere in sus. Aceste strazi principale se intersecteaza in zona centrala, iar calitatea spatiala a fost imbunatatita in mod considerabil, in special prin adaugarea unui iluminator zenital. Partitii noi pot fi realizate in mod constant in cadrul acestui invelis exterior , o preconditie pentru toate unitatile de invatamant modern.

3. CONCLUZII

Cele cinci decenii de proiectare de scoli sunt o oglindire a evolutiei gandirii arhitectului in privinta educatiei, a copiilor, a rolului acestora intr-o scoala. Se poate spune ca scolile lui au evoluat cot la cot cu metodele noi de educatie, probabil influentandu-se reciproc.

Conceptul principal pe care il reinventeaza cu prilejul fiecarei scoli, dar care ramane totusi un concept intact, este acela de a transforma spatiul educational intr-un oras in miniatura. In acest sens putem fara indoiala face paralele intre scolile lui Hertzberger si mallurile, centrele comerciale, noile abordari in dezvoltarea muzeelor, a spitalelor etc. Folosirea unui limbaj format din plastica urbanista este proprie tuturor noilor institutii.

Scolile arhitectului sunt o suma de teme recurente, formulate deja in primele scoli proiectate de el. Se poate insa observa o rafinare a lor. Daca la inceput este un exercitiu, care poate parea pe alocuri fortat, poate prea riguros, daca in primele exemple exista erori pe care chiar el le contrazice mai tarziu, noile scoli dau dovada de o maxima complexitate, si la o alta scara, si folosindu-se de alte elemente, intrunesc toate temele sus mentionate, la maximul lor de potential. Se poate observa o evolutie chiar si in alegerea sursei de inspiratie. Primele scoli au ca model, mai degraba un sat, un oras vechi medieval, cu o singura piata si strazi ce converg spre ea. Odata cu Montessori College Oost, remarcam aluzii la un spatiu deja metropolitan. Strazi suspendate, piete mari, principale, piatete mai mici, poduri de legatura, dezvoltarea este pe verticala, contactul vizual este vital. Fiecare individ este altfel si in scolile lui Hertzberger asta nu este o problema. Dimpotriva fiecare este incurajat chiar de cladire sa isi gaseasca rolul.

De asemenea observam modificari la nivel de volumetrie. Daca primele exemple sunt mult mai organice, volumul exterior fiind in mod direct determinat de proiectarea spatiului exterior, si fiind la fel de articulat ca si interiorul, la exemplele mai recente observam cutii aproape curate la exterior in care spatiul interior este excavat in functie de necesitati. Nimic din exteriorul acestor cladiri nu prefigureaza interiorul lor. Interiorul este o surpriza. Poate un exterior mai auster are rolul de a dezarma vizitatorul pentru a fi apoi coplesit la vederea complexitatii interioare.

4. BIBLIOGRAFIE :

Site-uri : http://www.ahh.nl

http://www.designshare.com

Carti : Space and Learning, Lessons in Architecture 3, Herman Hertzberger

Lessons for students in architecture, Herman Hertzberger

Alternative education fort 21th centurt, philosophies, approches, visions; edited by Philip A. Woods and Glenys I. Woods

MONTESSORI SCHOOL OF DELFT

1960   1966

1968

1970

plansa 1

ZONA DE LUCRU IN AFARA SALII DE CLASA

plansa 2

INSULA - "Block and Hollow "

plansa 3

INSULA SI VALE "Block and Hollow "

plansa 4

APOLLO SCHOOLS - MONTESSORI SCHOOL AND WILLEMSPARK SCHOOL, 1980-1983

plansa 5parter

etaj I

etaj II plansa 6

DE EVENAAR KINDERGARTEN AND PRIMARY SCHOOL, 1984 - 1986

parter

etaj I

plansa 7

   etaj II

volum

plansa 8

MONTESSORI COLLEGE OOST, AMSTERDAM , 1993 - 2000

parter

etaj plansa 9

sectiune balcon de lucru

plansa 10

plansa 11

DE TITAAN SECONDARY SCHOOL (1999 - 2004) - dala urbana

plansa 12

Parter

plansa 13

etaj I

etaj II

Plansa 14

plansa 15

DE VOGELS PRIMARY SCHOOL, (2004 - 2007) - curte suspendata

plansa 16

Parter

Etaj I

plansa 17

DE SALAMANDER EXTENDED SCHOOL (2004-2007)

Plansa 18

parter

plansa 19

etaj I

plansa 20

DE SPIL EXTENDED SCHOOL (2004 - 2007)

plansa 21

parter

etaj I

Plansa 22

DE OPMAAT EXTENDED SCHOOL (2004-2007)

plansa 23

plansa 24

parter

etaj I

plansa 25

SCHALKWIJK EXTENDED SCHOOL (2002-2007) - locuinte pe scoala

plansa 26

plansa 27

parter

etaj I

plansa 28

FACULTY OF SCIENCE, UNIVERSITY OF AMSTERDAM (2002-2009)

plansa 29

plansa 30

parter

etaj I

plansa 31

etaj II

etaj III

etaj IV

plansa 32

NHL UNIVERSITY (2004- 2009)

plansa 33

plansa 34

cladirea veche

coaja noua

plansa 35

situatia de astazi

plansa 36