Conceptul de boala psihica

Conceptul de boala psihica

Pentru intelegerea dinamicii raportului sanatate-boala, trebuie sa apelam la notiunea de proces patologic. In acest sens, boala reprezinta o forma de existenta a materiei vii caracterizata prin aparitia procesului ce implica tulburarea unitatii fortelor din organism (integritatea) si a organismului cu mediul (integrarea).

Boala umana se caracterizeaza, in general, prin perturbarea la diverse nivele si din variate incidente a structurilor functionale ale individului in perspectiva corporal-biologica sau psihic-constienta. Perturbarea indusa de boala determina un minus si o dizarmonie a ansamblului unitar al persoanei, dificultati obiective si subiective in prezenta, adaptarea si eficienta in cadrul vietii sociale, dezadaptarea, involutia, moartea nefireasca (prin accident) ori evolutia spre constituirea defectualitatii sau deteriorarii grave.

Boala psihica trebuie considerata ca interesand intreaga fiinta umana in compexitatea ei biologica, psihologica, axiologica si sociala. Apare deci evident, ca analiza normalitatii psihice, a psihismului vazut cu un "multiplex", sa implice nu numai corelatii biologice, ci si sociale, culturale, epistemologice si dinamice.

Dupa Lazarescu M, boala psihica consta intr-o denivelare (simplificare), dezorganizare (destructurare), dezechilibrare (dizarmonie) a vietii psihice constiente a persoanei. Psihismul subiectului se reorganizeaza la un nivel inferior, prezentand manifestari care nu sunt evidente in starea normala. Aceasta disfunctionalitate se datoreaza fie absentei instantelor psihice superioare, fie efortului constituit de incercarea de reechilibrare, de reorganizare in situatia deficitara data.

Ecosistemul uman in care se manifesta sanatatea si boala nu este izolat si nici static. Continutul conceptului de sanatate mintala este determinat de calitatea raportului personalitate-mediu. In conditiile vietii contemporane, relatiile omului cu factorii de mediu s-au complicat. Ele nu se realizeaza exclusiv prin mecanisme biologice, ci sunt dependente si de factorii socio-culturali, care se adauga si mijlocesc relatiile dintre om si natura. Deci socialul nu poate fi separat, dar nici identificat cu naturalul. Nu putem sa nu retinem ca este caracteristic contemporaneitatii, faptul ca dezvoltarea tuturor laturilor vietii sociale a devenit tot mai dependenta de natura, de rezervele ei, de echilibrul ecologic. Relatiile ecologice om-natura-societate, trebuie privite prin interactiunea lor, cu evidentierea contradictiilor ce pot aparea in cadrul interactiunii dintre mediul social si individual.

In opinia lui Margineanu N (1973) sanatatea exprima echilibrul dinamic dintre fiinta si lume iar boala rezulta din dezechilibrul fiintei cu lumea din lupta lor asimetrica si dizarmonioasa ce contrazice nu numai logosul in evolutie al fiintei, ci si pe cel al lumii si al societatii. Daca in conflictul dintre fiinta si mediu individul reuseste sa invinga starea de tensiune care izvoraste din golul de adaptare pe care acesta il reprezinta, atunci isi va pastra sanatatea. In caz contrar, el va ajunge la boala.

Tabelul Indicatori ai starii de sanatate si ai starii de boala, dupa Hogrefe C.J. 1986