 |  |
|
CONCEPTUL DE DEZVOLTARE. CARACTERISTICI ALE EVOLUTIEI SISTEMULUI PSIHIC UMAN.
Dezvoltarea umana desemneaza, in general, un proces complex, unitar integrator, constand din ansamblul schimbarilor (de ordin cantitativ si calitativ) in plan somatic si psihic ale individului, de la nastere si pana la moarte. Aceste schimbari au sens ascendent, determinand ameliorari adaptative la solicitarile interne si externe, si presupun crestere, maturizarea si diferentierea diferitelor procese si functii somatice si psihice. Datorita permanentei schimbari si prefaceri a vietii sale psihice, se poate afirma ca omul nu este aproape niciodata identic cu el insusi, pastrandu-si permanent, insa, identitatea de sine.
In sens restrans, unii autori vorbind despre dezvoltare, considera numai perioadele de crestere: Ann Birch (2000) defineste dezvoltarea ca fiind, aproximativ, modul in care copilul "biologic" se transforma in adultul "social"; de asemenea, in conceptia lui J. Piaget, dezvoltarea psihogenetica este transformarea psihicului copilului in psihic adult.
1. Nivele ale dezvoltarii umane
"Dezvoltarea este somatica, fiziologica, psihica si sociala, fiecare dintre ele avand legitati proprii de sisteme complexe si, in acelasi timp, interdependente, dar pe nivele ponderale diferite, cele mai complexe si mai umane, fiind dependente de cele mai simple, biologice"
In literatura de specialitate sunt specificate 3 niveluri de dezvoltare, intre care exista interdependente multiple si variate:
dezvoltarea biologica (somatica) - data de ansamblul schimburilor fizice, morfologice si biochimice ale organismului (Golu, P., Zlate, M., Verza, E (1995); " consta in procese de crestere si maturizare fizica, in transformari ale biochimismului intern al organismului, in schimbari cantitative si calitative ale activitatii nervoase superioare."[3] (T. Cretu, 2004)
dezvoltarea psihica - consta in ansamblul proceselor de formare si restructurare continua a unor insusiri, procese, functii si structuri psihocomportamentale prin valorificarea subiectiva a experientei social istorice, in vederea dezvoltarii posibilitatilor adaptative ale organismului; de exemplu, dezvoltarea neuropsihica consta in maturizarea morfologica si functionala a sistemului nervos (mielinizare, dezvoltarea activitatii bioelectrice, integrarea ierarhica a functiilor sistemului nervos, reglarea raporturilor intre excitatie si inhibitie etc), fenomenul invatarii, formarea sistemelor de cunostinte, dezvoltarea functiilor psiho-dinamogene, a trasaturilor de caracter etc.
dezvoltarea sociala - consta in modificari psihocomportamentale adaptative in functie de asimiarea influentelor mediului social (reglarea conduitei individului in conformitate cu normele, valorile, cerintele mediului social in care trebuie sa se integreze).
1. Caracteristici si legi ale dezvoltarii sistemului psihic uman
Evolutia sistemului psihic uman este neliniara si complexa, caracterizata de dezvoltarea inegala intre diferitele caracteristici psihice. J. M. Tanner si colab (1960) - citati de U. Schiopu si E. Verzea (1995)- au subliniat faptul ca, la nivelul psihicului uman, este vorba de o dezvoltare dizarmonica, supusa tendintei continue spre armonizare, generata de structurile primare ale caracteristicilor individuale si de caracterul complex al vietii si experientei.
Aceste transformari ale sistemului psihic uman, cu sens adaptativ, au o serie de caracteristici:
sunt neliniare si polimorfe; campul combinatoric imbraca o plaja intinsa de valori;
imbinarea imprevizibila a transformarilor continui cu cele discrete (existenta momentelor de salt calitativ);
caracterul aleator al combinarilor diferitelor grupe de operatori (rezultand existenta relatiilor de tip probabilist) etc.
Evolutia sistemul psihic uman nu se reduce la multimea combinatiilor de valori date de o situatie existenta la 'intrare' sau la 'iesire' , ci se distinge printr-un mare numar de grade de libertate, existand in mod potential si alte posibilitati de evolutie. Pe masura ce un sistem se maturizeaza se imbogateste si se diversifica plaja alternativelor pentru atingerea scopurilor.
Activitatea[4] este modul specific de existenta a sistemului psihic uman si premisa dezvoltarii o serie de autori, precum H. Wallon, Ed. Claparede, J. Piaget, J. Paillard, J.P. Changeux, M. Reuchlin etc, considerand ca la baza dezvoltarii sta actul motric.
Evolutia sistemului psihic uman este plurifactoriala si multideterminata. Se pot evidentia, printre determinanti, factori de natura genetica (ereditatea ), sociala, educativa (factorii dezvoltarii psihice sunt ereditatea, mediul si educatia)
Informatia genetica sta la baza intregului "edificiu" care este fiinta umana.
G. W. Allport considera personalitatea ca fiind produsul dintre ereditate si enculturatie. In decursul unui interval de timp, sistemul isi poate transforma starea sub influenta caracteristicilor proprii sistemului (de natura genetica, transmise ereditar), precum si prin interiorizarea influentelor externe, prin succesive procese de asimilare si acomodare (Mitrache, G., Tudos St, - 2004). In viziunea teoriei dezvoltarii cognitive a lui J. Piaget, dezvoltarea ontogenetica este rezultat al adaptarii permanente a organismului la mediu, proces ce se realizeaza prin echilibrul dinamic intre asimilare si acomodare. Ca expresie a adaptarii, inteligenta evoluezaa stadial prin antrenare si autoantrenare.
Daca la nivel biologic principalul factor determinativ al dezvoltarii este cel genetic, evolutia sistemului psihic uman este un fenomen deosebit de complex, conditionata de o multitudine de elemente: factori cosmico-telurici, factori de natura genetica, social-culturala, educativa etc. Astfel, trasatura distinctiva a copilului la nastere este aceea de a fi un 'candidat la umanitate' prin potentialul sau uman neactivat si nemodelat.
Dezvoltarea complexa a fiintei umane presupune viata relationala, sociala. O privire sistemica asupra mediului socio-cultural scoate in evidenta importanta organizarii, precum si calitatea interactiunilor intre multitudinea elementelor sale si intre acestea si individ, generand "climatul", calitatea acestuia conditionand eficienta influentelor instructiv-educative. Caracteristic omului este faptul ca, pe langa schemele operationale transmise ereditar de la care porneste in evolutie, isi elaboreaza ontogenetic scheme individuale instrumentate social si structuri informational-culturale. Ansamblul insusirilor morfologice, fiziologice si biochimice ale unui individ, rezultate din interactiunea genotipului cu mediul se numeste fenotip.
Integrarea fiintei umane macrosistemului socio-cultural poate fi inteleasa ca accesul fizic si mental activ la valorile sociale si cultura, precum si posibilitatea individului de a lua parte la viata social-culturala a comunitatii. Este un proces care formeaza si structureaza dupa principii valorice, constiintele umane.
Prin integrare sociala se intelege, in conceptia lui P. Popescu-Neveanu (1978), procesul de incorporare, asimilare a individului de catre mediul social, in unitati si sisteme sociale (familie, grup, colectiv, societate) prin modelarea sa conform datelor si cerintelor sociale (enculturatie, socializare), adaptarea sa la conditiile vietii sociale. Acest proces, mediat prin influentele educative este hotarator in formarea personalitatii si in dezvoltarea psihomotorie alaturi de factorii naturali (gravitatie, aer, apa, lumina, temperatura), conditionand in toate planurile evolutia biopsihosociala a individului (considera Tudos St., 2001).
Socializarea, conform lui P. Muresan (1980), este procesul de "integrare si adaptare a persoanei la viata sociala prin insusirea in cadrul familiei, scolii, institutiilor, organizatiilor, profesiei etc. a produselor culturale care ii permit convietuirea in societate: limba si alte mijloace de comunicare, modelele culturale ale societatii respective, modurile de gandire, profesiunea, normele si valorile morale, juridice, stiintifice, politice, rolurile sociale".
La nivelul comportamentului social se formeaza deprinderi de exercitare corecta a statusurilor si rolurilor sociale necesare integrarii intr-o anumita comunitate si la nivel cognitiv se realizeaza asimilarea modelelor culturale (limbajul, simbolurile etc).
Factorii ambientali conditioneaza chiar si procesul maturizarii morfologice a sistemului nervos central. Dezvoltarea neuronilor corticali si cresterea numarului ramificatiilor dendridice sunt favorizate in conditiile unui mediu complex structurat si prin exercitarea unui program de stimulare dirijata, asa cum privarea afectiva sau lipsa de securitate a mediului pot influnta negativ dezvoltarea neuro-psihica a copilului. Un alt aspect demonstrat stiintific, este acela ca oamenii cu o educatie mai buna, sau de formatie intelectuala au tendinta de a-si conserva mai bine fuunctiile creierului in cursul vietii (Will Boggs). Formatia intelectuala este asociata, in general, cu un numar de alte elemente, cum ar fi de exemplu: preocuparea pentru starea de sanatate, igiena fizica si psihica, cunoasterea unor tehnici de prosilaxie, hobbiuri, viata sociala bogata, satisfactia muncii etc, toate aceste elemente influentand, la randul lor functiile cognitive si activitatea cerebrala.
Dezvoltarea psihica se realizeaza prin diferentiere (specializare functionala) si integrare (integrarea functiilor specializate coordonarii centrale). De exemplu: diferentierea actului motor de cel senzorial, a gandirii de miscare, a emotiei de miscare, rolul centralizator al gandirii si limbajului.
In ontogeneza, sensul transformarilor sistemului este de la nediferentiat catre diferentiat, de la difuz la articulat, de la sincretic la discret si de la labil catre stabil (dupa H.Warner citat de M Epuran, 2000). Astfel, intreaga dezvoltare neuropsihica poate fi privita ca un ansamblu de transformari cantitative si calitative cu sens ascendent, exprimat prin treceri progresive de la nivelurile psihice primare, slab diferentiate si slab specializate, la nivelurile psihice superioare, bine diferentiate si bine specializate.
De exemplu:
trecerea progresiva, in evolutia cognitiva, de la stadiul senzoriomotor la cel preoperational, apoi la stadiul operatiilor concrete si apoi la stadiul operatiilor formale;
de la starile afective fluctuante la cele stabilizate;
interiorizarea motivatiei extrinseci si trasformarea acesteia in motivatie intrinseca;
trecerea de la conduita dependenta, la cea independenta;
trecerea de la conduita supusa celei mai mari tentatii, la cea in care domina relatiile bazate pe actiunea anticipativa-prospectiva si mediatoare a gandirii, vointei si normelor morale, etc.
dezvoltarea subsistemelor psihice are caracter difuz in etapele timpurii ale ontogenzei, devine inegala in anii copilariei si pubertatii, se maturizeaza treptat in adolescenta, tinerete si in viata adulta si apoi intra, tot inegal in regresie;
legea oscilatiei - desi, in ansamblu, dezvoltarea psihica are o directie ascendenta, ea presupune numeroase perioade de repetare, reluare, uneori chiar regres si dezorganizare, apoi reveniri de cele mai multe ori la un nivel superior de organizare;
pot fi puse in evidenta etape de dezvoltare predilecta a unuia din subsistemele psihice care influenteaza, in acel moment, si dezvoltarea celorlalte subsisteme.
De exemplu, in perioada 0-6 ani, psihomotricitatea avand un ritm de dezvoltare foarte sustinut influenteaza toate celelalte susbsisteme: activitatea este modul specific de existenta a sistemului psihic uman, care il si formeaza in ontogeneza, la baza dezvoltarii psihice fiind actul motric (dupa o serie de autori precum: Ed. Claparede, H. Wallon, J. Piaget, P. Parlebas etc). In copilarie dezvoltarea cognitiei influeteaza puternic dezvoltarea personalitatii in timp ce, in perioada adolescentei si tineretii dezvoltarea personalitatii influeteaza dezvoltarea cognitiva etc.
Exista perioade de "dezorganizare" a structurii psihice (crize), caracteristice tablourilor varstelor (de exemplu la pubertate), la care se pot adauga crize episodice (aparute ca reactie la anumite evenimente). Daca deteriorarea sau criza intervenita in subsistemele psihice centrale (ale personalitatii) este foarte intensa sau brusca, efectele se amplifica indefinit.
alta directie a devenirii sistemelor vii este de la nespecific catre specific. Nu exista o delimitare certa intre nespecific si specific, granita dintre acestea dovedindu-se a fi foarte labila, in functie de context, de punctul din care apresiem realitatea etc. Termenul de "nespecific" se atribuie de obicei, acelor elemente, caracteristici, forte etc, care se aplica la un numar foarte mare de obiecte si fenomene, avand caracteristica de "general". Cu cat numarul si varietatea de elementele ce au o anumita caracteristica sunt mai mici, cu atat creste gradul de specificitate al caracteristicii respective.
Legea generala a alternantei activitatilor vegetative si psihice - Exista un antagonism intre energia de crestere si energia mentala. Dezvoltarea fizica accentuata intr-un interval de timp se realizeaza in detrimentul functiilor cerebrale in acel interval. Stagnarea cresterii disponibilizeaza energia in folosul activitatii psihice.
Legea constientizarii unei relatii. Conform lui Ed. Claparede 'copilul devine constient de o relatie cu atat mai tarziu cu cat in conduita sa a fost implicata mai de timpuriu si mai indelung in utilizarea automata, inconstienta a acestei relatii.'
Plasticitatea sistemului psihic uman (adica capacitatea acestuia de a imbogati materialul ereditar prin rezultatele experientei sale) este mai mare la varstele de crestere. O influenta educativa are efecte cu atat mai ample la nivelul sistemului psihic uman, cu cat se exercita la o varsta mai mica. In timpul dezvoltarii exista secvente in care plasticitatea formativ-evolutiva este maxima. Astfel, limbajul vorbit se dezvolta mai ales in primii 2-3 ani de viata, insusirea unei limbi straine se realizeaza cu usurinta la varsta de 4-6 ani, iar posibilitatile cognitive intelectuale sunt maxime intre 15 si 17 ani (intervalele optime de educabilitate).
O caracteristica a dezvoltarii psihice este aceea ca se realizeaza stadial. Dar, ca si in cazul altor teme ale psihologiei dezvoltarii, cercetarile privind problematica stadialitatii au un caracter deschis. Iacob L. (1999) mentioneaza urmatoarele aspecte ale acestei problematici:
mentinerea caracteristicii stadialitatii atat in abordarea genetica (longitudinala) a vietii psihice, respectiv la nivelul procesualitatii psihice: cognitive afective, moral-sociale actionale etc -stadii genetice[11]- cat si in perspectivele transversale, interesate de unitatea diverselor aspecte ale vietii psihice intr-o etapa anume - stadii de varsta;
o mai mare concordanta intre autori in acceptarea continutului psihic al fiecarui stadiu al dezvoltarii decat in sublinierea mecanismelor si factorilor determinativi care sustin acest continut;
decalajul existent intre cele doua planuri, deci stadiul de varsta nu este identic si nici nu se suprapune cu stadiile genetice ale diverselor procese psihice. Varsta cronologica nu corespunde intotdeauna cu varsta biologica si nici cu cea psihica, iar aceasta din urma poate fi diferita pentru aspecte psihice diferite, chiar daca momentul cronologic este acelasi. In concluzie, autoarea citata considera ca modalitatile de definire a stadiului genetic si a stadiului de varsta sunt diferite: prima presupune reunirea unui ansamblu de conditii, a doua a unui ansamblu de caracteristici, generate de anumite dominante.
decalajul existent intre diversele stadii genetice ale proceselor psihice, datorat ritmurilor diferite de dezvoltare.
1.1. Paternurile individuale ale dezvoltarii psihosomatice
In consecinta, datorita multitudinii si diversitatii factorilor ce influenteaza procesul dezvoltarii precum si a ritmului propriu de dezvoltare a fiecarui individ, procesul dezvoltarii psihosomatice a fiecarei fiinte umane este un fenomen unic, ireversibil. Acesta este aflat la intersectia vectorilor: crestere, maturizare, influete educative ale mediului, avand drept rezultat adaptarea la mediu si implinirea personalitatii.
Paternurile individuale de crestere si dezvoltare sunt legate de conceptul de maturitate care exprima "masura in care copilul este in cadenta cu alti copii de varsta lui" dar si standardele comportamentale si asteptarile adultului in ce priveste copilul. (Lindgren, 1967, p.61).
Fig.1. - Vectori ai dezvoltarii psihosomatice ce determina patternurile individuale ale dezvoltarii psihosomatice (G. Mitrache - 2006)
Aceste paternuri pot evidentia o dezvoltare intarziata sau una accelerata, ambele influentand cantitatea si calitatea performantelor individului.
Impunerea conceptului de sistem, elaborat in varianta sa moderna de Bertalanffy (ca ansamblu de elemente aflate intr-o interactiune ordonata nonintamplatoare) a pus in evidenta o forma superioara de organizare a materiei, in sensul cresterii capacitatii de supravietuire si perpetuare a speciei (deci de adaptare la mediu, de conservare si protejare a identitatii, a informatiei genetice). Sistemul - in conceptia lui P. Popescu-Neveanu (1978)- este un ansamblu de elemente interdependente (indiferent de natura lor), caracterizat prin: desfasurare spatio-temporala dinamica, existenta legaturilor de natura substantiala, energetica si informationala intre elementele sistemului si intre acesta si mediu, structura si organizare ierarhica.
De ce stau impreuna elementele unui sistem ? Scopul este, desigur, legat de adaptare si de eficienta, iar din punct de vedere fizic este posibil, atunci cand fortele de interactiune dintre elementele sale sunt mai puternice decat cele de interactiune dintre sistem si mediu.
Sistemul cibernetic - dupa M. Golu (1975) - este un tip de organizare informationala in cadrul careia se exercita influenta inversa a marimilor de iesire (out-put) asupra marimilor de intrare (in-put), sau a executiei asupra comenzii, si care se particularizeaza prin: hipercomplexitate, organizare ierarhica, (care presupune existenta cel putin a urmatoarelor elemente: blocul de receptie a semnalelor din mediu, blocul de prelucrare si interpretare a informatiei si de emitere a comenzilor, blocul de executie, conexiunea inversa de autocontrol) ; tendinta antientropica, in sensul mentinerii organizarii interne si emergenta (conform organizarii de care dispun, avand legi de functionare integrala, sistemele produc raspunsuri ce nu pot fi explicate aditiv, nu sunt reductibile la elementele componente, ajungand la efecte si comportamente globale, calitativ superioare).
M. Epuran, "Dezvoltarea psihica. Aspecte ale dezvoltarii psihice in ontogeneza", Bucuresti, ANEFS,1999
Activitatea (desfasurare de energie in timp si spatiu, sub influenta informatiei) este o forma particulara a miscarii. Aceasta este determinata de 4 dimensiuni: informatia energia, spatiul si timpul.
Activitatea umana exprima conjugarea fenomenelor emotional - energetice cu cele informationale, care dau sens actiunii. S.P.U. este cel ce "conduce" activitatea: o planifica, o declanseaza, o sustine pe tot parcursul desfasurarii ei si o regleaza, urmarind adaptarea - supravietuirea fiintei umane, precum si obtinerea starii de confort fizic si psihic (ca "traire" subiectiva a rezultatului activitatii).
Subsistemul cognitiv - determina sub aspectul continutului informational activitatea.
Subsistemul activator - dinamizator al S.P.U. determina sub aspect energetic activitatea. Reglarea energetica este cea care determina organismul sa se deschida catre exterior, pe cale informationala (T. Caba, M. Caba, 1986) si impinge catre actiune. Subsistemul activator-dinamizator uneste ierarhic afectivitatea - cu mecanisme neurohormonale sub comanda vegetativa (automata-inconstienta), cu motivatia - care are si componente, pulsiuni inconstiente, in majoritatea fenomenelor de natura motivationala fiind insa constiente si cu cele voluntare (vointa), care sunt sub control exclusiv constient.
Subsistemul psihomotor este cel care conditioneaza si determina activitatea din punctul de vedere al executiei (instrumental si operational)
Timpul, informatia si energia reprezinta resurse fundamentale ale activitatii umane
S.P.U. orienteaza activitatea umana dupa principiul "COSTURI-BENEFICII". In orice moment acesta evalueaza si impune activitatea care aduce maximum de beneficii cu costuri minime. Aceste beneficii si costuri se raporteaza la interesul major al intregului sistem biopsihic, care poate sau nu sa coincida cu dezideratul urmarit de subiect.
COSTURILE sunt date de consumul resurselor substantial- energetice ale organismului - sub forma efortului, a resurselor materiale si temporale investite in activitatea respectiva.
Am identificat in activitatea performantiala, in general si in activitatea sportiva, in special:
- efortul de sustinere - capacitatea de a mobiliza resurse insemnate pentru a invinge obstacole sau pentru a rezolva probleme prin angajament exceptional; in cadrul acestuia se poate, de asemenea, diferentia, intre:
- efortul de conducere - care presupune analiza proceselor de comunicare, comanda si control ;
- si efortul de executie - care se refera la rezolvarea unor sarcini date in conditiile cerute.
- efortul de abtinere - organizarea si rationalizarea regimului de viata - incepand cu refacerea), in conformitate cu criteriile eficientei tuturor subsistemelor biologice si psihosociale (igiena respiratiei, a alimentatiei, a hidratarii, a odihnei active si pasive, precum si igiena psihica). Capacitatea subiectului de a bloca sau amana reactia la anumiti stimuli externi sau impulsuri interne; este specific tipului temperamental dominant flegmatic sau coleric);
BENEFICIUL - este valoarea sociala produsa, la care se asociaza trairea psihica corespunzatoare succesului sau esecului activitatii. El are o forma materiala - performanta oficial consemnata si difuzata, cu toate consecintele obiective si subiective implicate:
- consecinte obiective - note, premii, medalii, etc;
- consecinte subiective - incredere in sine, consolidarea imaginii de sine, stari de bucurie, optimism etc.
Insuccesul, mult mai frecvent, creeaza situatii si stari opuse, care rezulta din nerealizarea obiectivelor propuse, producand stari emotionale negative (furie, frustrare, depresie, neincredere, apatie).
Eficienta este calitatea de a produce efectul pozitiv asteptat, in conditiile economiei resurselor ca indice calculat, se exprima prin raportul indicatorilor ce exprima efectele (rezultatele actiunii, performanta) si eforturile: volumul investitiilor - costurile (energie psihica si nervoasa, timp "cheltuit" etc):
Eficienta = Efecte / Eforturi
Din formula de mai sus rezulta importanta hotaratoare pe care "manipularea" principalelor resurse: timpul, informatia si energia o are pentru optimizarea activitatii.
In mod aparent, activitatea activitate umana, se desfasoara intr-o permanenta si frustranta lipsa de timp. Orice activitate educationala trebuie sa inceapa cu identificarea resurselor si gestionarea lor eficienta.
Ereditatea - reprezinta capacitatea generala a materiei vii de a transmite de la parinti la copii caracteristicile de specificitate (ale speciei, grupului si individului) prin intermediul codului genetic. Avem in vedere trasaturile cunscute sub denumirea generica de "disponibilitati" sau "predispozitii native", rezultat al dezvoltarii biologice complexe de-alungul generatiilor.
Totalitatea informatiei genetice (adica a informatiei codificare in materialul genetic cu care este inzestrat organismul) se numeste genotip. Informatia genetica este stocata in structura macromoleculara a acidului dezoxiribonucleic (AND), care este prezent in interiorul fiecarei celule (AND nuclear - acesta are rolul principal in stocarea informatiei genetice), dar si in afara acestuia (AND extracelular). Totalitatea materialului genetic dintr-un orgaanism se numeste genom. AND-ul reprezinta mostenirea biologica a unui organism si controleaza dezvoltarea, reproducerea si auto-repararea acestuia (Wikipedia)
Asimilarea - in teoria dezvoltarii cognitive a lui J. Piaget reprezinta "un fapt de judecata" ce are drept rezultat "absorbtia" informatiei, prin intermediul unor scheme mentale.
Acomodarea - procesul de ajustare, modificare a schemelor in functie de noile informatii ce au fost asimilate (J. Piaget - teoria dezvoltarii cognitive.)
Structura- este o totalitate organizata, avand o lege imanenta de actiune si dezvoltare, cauzalitate proprie si individualitate functionala. Dupa J. Piaget, structura este un ansamblu de transformari, dotat cu autoreglare, care pastreaza un invariant
Educatia - in sens larg, reprezinta ansamblul actiunilor si influentelor exercitate voluntar de catre adult asupra unui subiect in formare, activitatea de facilitare a adaptarii la conditiile de mediu total. In sens restrans, poate fi privita ca sistemul de circumstante si actiuni dirijate constinet si organizat in vederea modelarii subiectului in raport cu anumite obiective.
In functie de fenomenele psihice urmarite, in literatura de specialitate exista numeroase modele ale evolutiei psihogenetice, precum cele realizate de S. Freud - care studiaza stadialitatea psihosexuala, de Erikson- privind evolutia psihosociala, J. Piaget- care studiaza evolutia gandirii, Kohlberg, care elaboreaza modelul evolutiei judecatii morale etc
Acest document nu se poate descarca
| E posibil sa te intereseze alte documente despre:
|
| Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com | Folositi documentele afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul document pe baza informatiilor de pe site. { Home } { Contact } { Termeni si conditii } |
Documente similare:
|
Cauta document |