Consilierea psihopedagogica a familiilor cu copii autiȘti

CONSILIEREA PSIHOPEDAGOGICA A FAMILIILOR CU COPII AUTIȘTI

1. Problematica autismului -

Cauzele si factorii favorizanti autismului infantil

Emil Verza precizeaza ca au fost elaborate trei categorii de teorii distincte ce fac posibila explicarea autismului:

a)   teorii organice, pe baza carora autismul poate fi apreciat ca se datoreaza unor disfunctii organice ce sunt de natura biochimica sau de dezvoltare structurala insuficienta a creierului si din aceasta cauza nu poate ajunge la parametrii normali ai activitatii psihice.

b)  teorii psihogene care definesc autismul ca pe un fenomen de retragere psihologica fata de tot ceea ce este perceput ca rece, ostil si pedepsitor. Aici ca exemplu se poate da relatia parinte-copil (observata de Bruno Bettelheim in 1967) care are la baza o relatie rece, fara sediment afectiv si implicari emotionale ale parintilor.

c)   teorii comportamentale ce sunt legate de cele psihogene, pentru ca implica componente de ordin psihologic. ,,Aceste teorii postuleaza ca autismul infantil ia nastere printr-un sir de comportamente invatate si care se formeaza in urma unor serii intregi de recompensari si pedepse intamplatoare. Ele se mentin prin aceleasi recompensari si pedepse ce se repeta in conditii relativ asemanatoare sau percepute de copil ca fiind similare. Asa se produc si se consolideaza crizele de furie, autostimularile etc., care prin interactiunea cu mediul pot deveni un fel de necesitate a manifestarilor."[1]

Concret, din punct de vedere etiologic - cauzele specifice aparitiei autismului nu sunt pe deplin inca elucidate. Se mai fac asocieri cu etiologia aparitiei altor handicapuri si asocierea lor cu traumatismele suferite de fat la nastere, travaliul prelungit al mamei, boli infecto-contagioase contactate de mama in timpul sarcinii, alte cauze ereditare, anomalii ale creierului. Aceste aspecte mai sus mentionate sunt intalnite la 1/3 dintre autisti, iar la alt raport de 1/3 de autisti mai sunt intalnite si alte deficiente cum ar fi: encefalita, meningita, hidrocefalia, epilepsia.

Ca si cauze pot fi mentionate existenta unui factor genetic, fiind implicate mai multe gene ( cercetarile sunt in derulare si au drept scop identificarea acestor gene) si factorii de mediu (in primul rand vaccinurile).

In cadrul revistelor de psihologie ,,Psihologia azi" numerele 17, 18 si 19 din anul 2007 au fost prezentate prin intermediul unor articole cele mai recente studii si cercetari efectuate de specialisti si incercau sa explice aparitia autismului infantil pe baza cauzelor genetice si a vaccinurilor cu timerosal, facute in mica copilarie.

Pentru copii autisti din SUA, conform Centrului pentru Control si Preventie, foarte multi parinti cred ca principala cauza a bolii sunt vaccinurile cu timerosal ce contin un conservant pe baza de mercur. Din anul 1999 acest adaos a fost scos din aproape toate vaccinurile pentru copii.

,,Potrivit unui grup al parintilor cu copii autisti, numarul celor bolnavi de autism este mai mare printre copii care au primit mai multe doze din vechile vaccinuri, care contineau timerosal" .

Autismul este o disfunctie neurologica pe termen lung ce afecteaza comunicarea si abilitatea de a avea relatii sociale normale.

In cadrul studiului ,,Autism Genome Project", realizat de o echipa alcatuita din 120 de cercetatori din 19 tari, s-au identificat 40-50 de gene care ar putea fi cauza acestei boli. Studiul s-a efectuat pe 1200 de familii care au unul sau mai multi copii bolnavi de autism.

Conform revistei de psihologie numarul 19, o anumita parte a cromozomului 11 ar putea contine anumite gene implicate in declansarea autismului, citand un studiu publicat in revista Nature Genetics, sursa fiind AFP.

,,Concluziile cercetarii reprezinta o proba suplimentara cu privire la legatura dintre genele legate de sistemul de neurotransmitere a impulsului nervos prin intermediul unui mesaj chimic catre creier si autism."[3] In cazul in care programul genetic in conformitate cu care functioneaza sistemul de neurotransmitere este defectuos ,,acest fapt ar putea explica erorile de transmitere a influxului nervos, care, asa cum sustin unii oameni de stiinta, s-ar afla la originea autismului" .

Doamna Dr. Conf. Iuliana Dobrescu, specifica intr-un interviu acordat revistei ,,Tabu" ca ,,Frecventa mare a diagnosticului de autism se explica prin genetica, iar cand spun genetica nu ma refer la ereditate. Genomul uman este vulnerabil la actiunea metalelor grele, mai ales cel masculin, asa se explica raportul de 3/1 pentru baieti al incidentei autismului. Practic, se nasc mai multi baieti decat fete, dar incidenta decesului la nastere este mai mare la baieti. Explicatia: daca la femei exista combinatia mai puternica XX, la barbati combinatia XY se degenereaza cu anii."

Sustin spusele doamnei Dr. Conf. Iuliana Dobrescu si prin cercetarea de teren din lucrarea de fata, deoarece raportul de 3/1 in favoarea baietilor este real. In cadrul etalonului de 10 copii autisti am gasit 4 fete si 6 baieti, cu o frecventa destul de mare a autismului la copii unici sau la primii nascuti.

Alte surse informationale nu precizeaza concret existenta unei etiologii specifice a debutului autismului sau mai sustin ideea ca ,,nu sunt bine cunoscute" si ,,ele pot fi de natura genetica".[5] Ceea ce se cunoaste este ca o crestere necorespunzatoare, bolile mintale sau faptul ca un copil pur si simplu nu vrea sa reactioneze - nu cauzeaza autismul. Nu se considera ca factorii psihologici contribuie intr-un fel la formarea autismului. Chiar daca unele cazuri de autism au fost asociate traumelor, bolilor sau anomaliilor structurale dinainte sau din timpul nasterii, mama bolnava in timpul sarcinii de rubeola sau rujeola, fenilcetonuria netratata (o incapacitate a corpului de a controla anumite substante chimice numite fenicetone, lipsa oxigenului in timpul nasterii, encefalita sau alte infectii grave care afecteaza creierul la sugar - nu sunt sigure in procent de 100%. In concluzie, deoarece cauzele autismului nu sunt pe deplin elucidate, aceasta boala nu poate fi prevenita.

Cercetarile imagistice ale creierului persoanelor cu autism au identificat anomalii in anumite zone cerebrale, inclusiv in acelea responsabile de emotie si de relationare sociala.

Cauzele menționate pe un site de specialitate (www.logopedics.ro) sunt: bolile infecto-contagioase, traumatismele din timpul nașterii, unele cauze ereditare, anomalii ale creierului, hidrocefalia, vaccinarile din timpul copilariei, iar ca etiologie nu s-a putut preciza cu exactitate cauzele ereditare ale autismului, presupunandu-se componenta innascuta a handicapului.

Sa ramana  oare o enigma pentru cercetarea stiintifica mondiala precizarea cu strictete a cauzelor evolutiei intrauterine si neonatale la copil a autismului?

2. Diagnostic prin evaluare și cooperare intre specialiști

Evaluarea complexa a copiilor cu CES (medicala, psihologica, pedagogica și sociala)

Evaluarea complexa a copiilor cu CES ,,coreleaza o serie de date obtinute prin anamneza, diagnostic medical (clinic si paraclinic) si diagnostic psihopedagogic (folosind metode ca observatia, convorbirea, chestionarul, ancheta, aplicarea unor teste sau probe experimentale, teste docimologice etc.). In urma acestei evaluari se stabileste un diagnostic formativ (care include si un diagnostic diferential) si se intocmeste un certificat de orientare scolara."[6]

Evaluarea complexa presupune evaluare medicala, evaluare psihologica, evaluare educationala si evaluare sociala.

a)   Evaluarea medicala presupune examinarea clinica si efectuarea unor investigatii de laborator si paraclinice, in vederea stabilirii unui diagnostic complet, ducand la stabilirea unui tip de deficienta ca finalitate. Evaluarea medicala consta in efectuarea unui examen somatic si neurologic.

b)   Evaluarea psihologica se realizeaza prin raportare la standardele existente prin teste, probe psihologice ce urmaresc anumite procese psihice, intreaga personalitate a copilului etc.

c)   Evaluarea educationala sau pedagogica stabileste nivelul de cunostinte, informatii in concordanta cu aptitudinile si nivelul intelectual al copilului examinat. Aceasta evaluare mai identifica si cerinte educationale ale copilului.

d)   Evaluarea sociala presupune analiza, cu precadere a calitatii mediului de dezvoltare a copilului, a factorilor de mediu si a factorilor personali.

Pentru o evaluare cat mai completa si corecta a copilului, mai este necesara anamneza, chestionarul, observatia, ancheta sociala la domiciliul parintilor, interviul psihologic cu copilul si cu parintii, interviul clinic .

,,Subiectul care prezinta anumite deficiente este mult mai receptiv daca probele respective au o componenta ludica sau daca sunt aplicate sub forma unor jocuri."

Toate acestea contureaza profilul psihologic al copilului si evaluarea prin diagnoza si prognoza evolutiei sale ulterioare, care va fi cu atat mai valida si fidela cu cat diagnosticul diferential si cel etiologic sunt mai corecte.

Prognoza trebuie sa creeze posibilitatea ca persoanele cu nevoi speciale sa depaseasca starea prezenta si sa fie proiectata in viitor prin: oferirea unor modele pozitive de viata, motivatii puternice, confort psihic, suport moral-afectiv din partea familiei si a specialistilor.

Prognoza se poate face pe termen lung sau pe termen scurt. Prognoza de scurta durata (pe intervalul de 10-12 luni pentru copii cu CES) implica stabilirea rolului factorilor evocati in interventiile de stimulare a dezvoltarii psihice. Prognoza de lunga durata presupune organizarea treptata a statutului si rolurilor sociale accesibile pentru fiecare persoana cu cerinte speciale; tot ele mai pot fi individualizate pentru cazurile particulare sau generale, pentru cazurile de persoane cu cerinte speciale, cu dizabilitati.

Depistarea si diagnosticarea timpurie a cerintelor si dificultatilor educationale ale copilului permit prevenirea sau inlaturarea unor deficiente si tulburari in plan intelectual, comunicational si comportamental.

Evaluarea copiilor se face in stransa relatie cu posibilitatile lor de adaptare la procesul educational, prin elaborarea si aplicarea unor programe de interventie individualizate, planuri de servicii, programe de adaptare etc.

Evaluarea curriculara a copilului cu CES stabileste nivelul achizitiilor scolare la care a ajuns elevul si permite trecerea la urmatoarea etapa, respectiv adaptarea curriculara.

Activitatea de expertiza si evaluare va avea in vedere tipurile de deficienta determinate de Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS), respectiv:

deficiente intelectuale;

alte deficiente ale psihismului;

deficiente ale limbajului, vorbirii si comunicarii;

deficiente auditive;

deficiente ale aparatului ocular;

deficiente ale altor organe senzoriale;

deficiente ale scheletului si ale aparatului de sustinere;

deficiente estetice (aspectul fizic, postura, mersul);

deficiente ale functiilor generale senzitive;

alte deficiente.

Fiecare instrument de expertizare si evaluare a copilului trebuie sa aiba un ghid de utilizare si specialistul care aplica instrumentul de evaluare sa completeze o grila de interpretare individuala pentru fiecare copil examinat in parte.

Examinarea psihologica presupune evaluarea personalitatii, testele de eficienta, probele pentru investigarea activitatii psihice. Personalitatea poate fi evaluata prin probele analitice (chestionare de personalitate, testul Minesota, proba de perseverare Catell si Zazzo si probele sintetice-proiective (metode asociative - testul Rorschach, metode constructive - testul de frustratie Rosenzweig, TAT, proba pulsiunilor Szondi, testul culorilor Lucher, testul de aperceptie CAT, metode de completare - completarea povestirilor, a frazelor, asociatiei de cuvinte, metode expresive - omuletul, Goodenough, testul casa-arbore-om, desenul familiei, metode psiho-sociale - scara de maturitate Vineland, scara de maturitate sociala Gunzburg, comportament adaptativ W. Solonn si J.W. Birch etc. ).

Testele de eficienta vizeaza psihomotricitatea si abilitatea manuala:

probe pentru schema corporala si lateralitate ca bateria pentru dominanta lateralitatii N. Galifret-Grajon, bateria Piaget-Head, testul pentru gnozia (apucare) digitala Gerstmann, proba Guilmain-Ozeretski, proba Harris etc.

probe pentru nivelul stilului motor: proba de pointilaj, constructia de turnuri, decupaj circular Ozeretski .

probe de ritm, Mira Stambak,

probe de sincinezie: proba de motricitate faciala L. W. Kwit, proba de motricitate digitala A. raz, testul de sincinezie a membrelor superioare Stamback;

probe generale: scara de dezvoltare A. Gesell, testele Hildegard Hetzer si Cl. Buhler, scara Odette Brunet si Irene Lezine, scara pentru dezvoltarea psihomotorie C. Paunescu;

probe de structurare vizuala: testul visuo-motor Lauuretta Bender, figura complexa rez-Osterrieth, testul de retentie vizuala Benton s.a.

Probele pentru investigarea activitatii psihice sunt urmatoarele:

pentru perceptie (testul visuo-motor L. bender, testul figurilor complexe A. Rez, testul de orientare spatiala H. Head);

pentru imaginatie (proba de desen liber, proba Colin, proba Wartegg, terminarea unor povestiri captivante, testul Rorschach, proba Decroly, desenul familiei);

pentru atentie (proba de corectura tipografica Bourdon, proba de dublu baraj R. Zazzo, tabelele Sultze);

pentru memorie: W.I.S.C. (proba de memorie), probele A. Rey pe baza de cuvinte si pe baza de figuri geometrice, proba cifrelor, proba Vieregge, proba Kim, ordonarea figurilor geometrice;

pentru gandire: proba de clasificare a obiectelor (Golstein, Gelb, Weigl, Scherer), proba de gandire conceptuala Vigotski, Saharov, proba de asemanare, proba de supraordonare (parte-intreg, intreg-parte), proba de contrast;

limbajul: baby-test (Gesell, Brunet Lezine), proba Sadek-Kalie, scara de dezvoltare a limbajului C. Paunescu, proba de evaluare a capacitatii cititului M. Lobot;

afectivitatea: testul asociativ verbal D. A. Smirnov, proba de asociere simpla Jung, testul frazelor de completat, testul de frustratie Rosenzweig, fabulele Duss, interpretarea unor fabule.

Evaluarea nivelului intelectual se face pe baza de teste de dezvoltare individuala, predominant verbale (scara de inteligenta Binet-Simon, scala de identificare a gradului de deficienta mintala intre 0-3 ani a lui C. Paunescu, pe baza de inteligenta generala - testul lui Ch. Spearman, matricile progresive Raven, testul mozaic Gille, teste analitice si calitative ale inteligentei - WAIS, WISC, WPPSI, testul analitic de inteligenta Meili, testul Thurstone, teste individuale verbale si de performanta - scara de maturitate Columbia, labirintul Porteus, cuburile Kohs si nu in ultimul rand scarile adaptate dupa Piaget - etapele inteligentei senzorio-motorie Casati-Lezine, scara de dezvoltare individuala a gandirii logice Longeot).

Evaluarea dezvoltarii comportamentale a autistilor consta in:

istoricul medical, al bolii;

ghidul de diagnostic pentru autism;

chestionare de comportament;

observatii clinice;

testele de evaluare a dezvoltarii inteligentei;

testele de evaluare a intarzierii in dezvoltarea copilului si cum afecteaza capacitatea lui de a gandi sau de a lua decizii,

evaluarea somatica;

examene de laborator;

examinarea fizica, masurarea circumferintei capului, greutatii, inaltimii si compararea cu copilul normal;

teste de audiometrie (pentru posibile probleme in sfera ORL, deficiente de auz cu influenta in dezvoltarea limbajului si achizitia lui);

teste de identificare a intoxicatiei cu plumb (daca copilul a consumat accidental pamant sau stropi de vopsea sau in urma bagarii in gura in mod inconstient datorat bolii a unor obiecte);

alte teste suplimentare ca: analiza cromozomiala (sindromul cromozomului X fragil, ce determina o inteligenta sub normal si comportamente autistic-like ce pot fi identificate cu ajutorul acestei analize suplimentare) si o electroencefalograma (EEG) pentru un istoric al bolii cu epilepsie sau convulsii cu episoade dezvoltate in perioada anterioara, pentru regresie in dezvoltare.

In concluzie, evaluarea trebuie privita ca un proces complex, continuu, dinamic, de cunoastere si estimare cantitativa a inteligentei individuale (VM) si calitativa prin raportare la particularitatile specifice dezvoltarii conform unei etape de varsta (VC), cat si a capacitatilor de invatare ale copilului deficient, de planificare si programare, ce orienteaza elaborarea planului de servicii personalizat, a programelor de interventie personalizate, cu conditia ca aplicarea instrumentelor de expertiza/evaluare/recuperare/educare sa se realizeze diferentiat, in functie de varsta copilului, de tipul si gradul de deficienta, de mediul de scolarizare din care provine adaptat la cerintele actuale ale unui curriculum individualizat.

O persoana care are simptome de autism trebuie examinata de o echipa de specialisti, in componente careia intra si un medic psihiatru, un psiholog, un neurolog, un logoped si un consultant in probleme de educatie, asistent social, medic specialist oftalmolog .

Diagnosticarea incepe printr-un examen fizic si al evolutiei cresterii. Tot pentru identificarea posibilelor cauze ale simptomelor, sunt necesare si alte analize (analiza sangelui, scanare TC a creierului, scanare RMN a creierului, electroencefalograma).

Testele de screening ale dezvoltarii, cum ar fi chestionarele pe varste si pe etape de dezvoltare a copilului, pot fi de un real ajutor in evaluarea comportamentului copilului autist.

In cazul in care sunt descoperite urmatoarele simptome, semne evidente ale intarzierii in dezvoltare, copilul trebuie evaluat imediat de un specialist:

nu gangureste, nu arata cu degetul sau nu face alte gesturi simbolice pana la varsta de 12 luni;

nu spune cuvinte simple pana la 16 luni;

nu spune spontan propozitii de 2 cuvinte pana la varsta de 24 luni, cu exceptia celor pe care le repeta dupa ce au fost rostite de alte persoane (ecolalie);

orice pierdere a achizitiei limbajului sau abilitatilor sociale la orice varsta.

Copii care au o ruda apropiata cu autism, trebuie monitorizati indeaproape deoarece ei au un risc crescut de a avea autism sau alte probleme de dezvoltare.

Persoanele specializate in recunoasterea problemelor developmentale (de dezvoltare a copilului) sunt: medicul pediatru, psihiatrul specializat in psihiatria copilului si adolescentului, logopedul, defectologul si psihologul.

Recunoasterea si tratamentul precoce al autismului pot diminua efectele acestei boli. O examinare genetica poate fi de ajutor unui cuplu care doreste sa aiba copii si au sau au avut in familie cazuri de autism.

Tratamentul autismului este in primul rand cel educativ, adaptat fiind fiecarei persoane in parte (personalizat), in functie de nevoi si simptome, incluzand terapie comportamentala pentru a ajuta bolnavul sa se adapteze la conditiile de viata, prin programe de integrare sociala, terapie audio-vizuala, controlarea regimului alimentar, medicamente, meloterapie, terapie fizica, terapia limbajului (logopedie). Tratamentul mai poate sa includa educarea bolnavului de a se descurca in situatii noi, a modului de acomodare cu rutina zilnica. De asemenea si familia are nevoie de sprijin, de incurajare, de educare. Uneori bolnavul necesita internarea intr-o institutie specializata, daca familia nu este in stare sa ajute si sa trateze o persoana care sufera de autism. Efectele secundare depind de tratamentul folosit.

Tratamentul autismului dureaza de obicei o viata intreaga. O persoana cu o forma mai putin grava de autism trebuie sa se astepte la simptome noi sau la o inrautatire a celor deja existente.

O persoana care sufera de o forma mai grava de autism are nevoie de program permanent de terapie. Autismul trebuie monitorizat permanent si tratamentul trebuie asigurat permanent, imbunatatit.

Autistul este o persoana dependenta de altii, nu independenta, in viata de zi cu zi. Autismul este cea mai grava forma a manifestarilor anomaliilor in dezvoltarea individului, care afecteaza abilitatea omului de a intra in contact cu ceilalti, de a comunica si relationa cu ceilalti.

Unii bolnavi de autism pot, de asemenea, sa aiba si alte afectiuni ale creierului, cum ar fi epilepsie, sindromul Down etc.

In schema actuala a sistemului de expertizare, orientare, reorientare scolara, sociala si profesionala a copilului aflat in dificultate si a celui cu CES, intra activitatea a trei comisii: Comisia de Diagnostic si Triaj (CDT), Comisia pentru Protectia Copilului (CPC) si Comisia de Expertiza Complexa (CEC).

a)     CDT - Comisia de Diagnostic si Triaj, identifica copii intre 0-18 ani ce necesita protectie speciala, stabileste tipul si gradul de handicap si orienteaza spre Comisia de Expertiza Complexa sau catre serviciul public de specialitate, in functie de solicitarea subiectului (pentru invatamantul special, protectie sociala). Categoriile de copii ce intra in competenta comisiei sunt:

copii cu afectiuni cronice somatice; copii cu handicap ce nu pot fi ingrijiti in familie; copii cu deficiente senzoriale, fizice, mentale; copii abandonati; copii din institutiile de ocrotire pentru reorientare; copii cu dificultati de invatare si copii cu tulburari de comportament.

b)     CPC - Comisia pentru Protectia Copilului se ocupa cu urmatoarele categorii de copii:

copii cu handicap de auz (surzii, hipoacuzicii), de vedere (ambliopi, nevazatori), de limbaj (diverse logopatii), de comunicare (autistii), de motricitate si organice.

copii cu HIV/Sida.

copii aflati in dificultate care trebuie sa beneficieze de o anumita forma de ocrotire (plasamentul familial, ocrotire rezidentiala);

copii in conflict cu legea.

CPC are urmatoarele atributii:

hotaraste incredintarea sau plasamentul copilului unei familii sau persoane care consimte la aceasta si care prezinta garantiile morale si conditiile materiale necesare dezvoltarii armonioase a copilului;

hotaraste incredintarea sau plasamentul copilului serviciului public specializat sau unui organism privat autorizat in conditiile legii;

c)     CEC - Comisia de Expertiza Complexa face o evaluare globala a nevoilor si fortelor persoanei cu deficienta/handicap pe domeniile: senzorio-motor, comunicare, social, afectiv si cognitiv, in urmatoarele sectoare - scolar, sanatate, loisir, alte servicii comunitare.

Echipa de evaluare este formata din membri permanenti (psihopedagog, psiholog, logoped, profesor de educatie speciala, medic pediatru/medic neuropsihiatru, asistent social si secretara) si membri consultanti (autoritatea administrativa locala, medici de diferite specialitati, ONG-uri, specialisti in diverse domenii). Scopul acestei comisii de expertiza complexa e acela de a emite recomandari de orientare/reorientare scolara, profesionala a copiilor/elevilor cu CES.

,,Evaluarea ca proces, implica operatii de comparatie-aproximare-estimare. Verbul a evalua poate primi si semnificatia de a Expertiza, a Estima, a Arbitra, a Judeca, a Cota".

Problematica evaluarii si expertizarii copilului/tanarului cu CES, mentioneaza Elena Vlad in cartea sa, ,,constituie inca o problema ce trebuie regandita, ca urmare a numeroaselor schimbari determinate de Reforma Invatamantului si a Protectiei Sociale".

Familia care are un astfel de copil autist si copii autisti institutionalizati/sau plasati familial, provin din fostele case de copii sau leagane si este necesar trecerea prin toate cele trei comisii de expertiza-evaluare enumerate anterior. Rolul functional al acestor trei comisii este acela de a stabili corect copilului evaluat gradul de handicap, incadrarea lui intr-o grupa de handicap, orientarea spre servicii de asistenta sociala, de orientare scolar-profesionala.

Comisia Judeteana pentru Protectia Copilului din cadrul Consiliului Judetean Ialomita, emite un certificat de incadrare intr-un grad de handicap a copilului, evaluat de catre membrii comisiei si este valabil acesta timp de 12 luni de la data evaluarii, in baza unui raport de evaluare eliberat de Serviciul de Evaluare Complexa a Copilului, acesta continand si recomandari prevazute in Planul de recuperare a copilului cu dizabilitati.

Deci cu cat diagnosticarea corecta si interventia structurata sunt facute de timpuriu, de la primele simptome, cu atat cresc sansele de evolutie favorabila si abilitare ale copilului cu tulburari autiste.

Copiilor autisti pentru ca au deficiente asociate, li se prescrie de catre medicul psihiatru - medicatie psihotropa ce contin substante prescrise pentru imbunatatirea sau stabilizarea afectivitatii si dispozitiei, statusului mintal sau a comportamentului. Alte medicamente prescrise ca tratament unui copil autist sau a unui copil cu tulburari pervazive de dezvoltare si intarziere mintala sau cu intelect de limita (sunt specificate de Conf. Dr. Iuliana Dobrescu) sunt urmatoarele: stimulantele, bupropionul, clonidina sau guanfacina ca adjuvante la stimulante, antidepresivele triciclice, uneori anticonvulsivantele si neurolepticele in doze mici.

Alte tratamente adjuvante celui medicamentos sunt terapiile specifice pe care le enumar in continuare: terapia limbajului, terapia ocupationala, terapia recreationala, tratament dietetic, training parental, structurarea mediului de viata, a celui prescolar/scolar.

O recuperare totala nu se poate obtine in cazul unui copil autist, dar o ameliorare a simptomelor si o adaptare scolara plus o insertie profesionala, se pot obtine. Totul depinde de implicarea parintilor inca de la primele simptome in comportamentul si dezvoltarea copilului lor autist, cu CES.