Caracteristici psihopedagogice ale elevilor cu intelect de limita

Caracteristici psihopedagogice ale elevilor cu intelect de limita

Intelectul de limita defineste o categorie eterogena de forme si grade de manifestare, a caror trasatura comuna in fenomenul decompensarii scolare la varsta de 11-12 ani urmata de aparitia unor reactii nevrotice si comportamentale consecutive insuccesului scolar.

D.p.v.psihopedagogic, exista cateva elemente definitorii dupa care copilul cu intellect laminar poate fi usor identificat, mai ales in procesul educational din scoala:

-raspunsurile sunt realizate intr-o maniera inegala, adesea lacunara, putand fi asemanate atat cu raspunsurile unui copil normal, cat si cu cele ale unui copil cu deficienta mintala;

-are nevoie de un anumit interval de timp pentru a-si mobilize capacitatile intelectuale, ceea ce explica realizarea in etape a unui raspuns correct, cu sprijinul unor intrebari suplimentare insotite de atitudinea deschisa si incurajatoare din partea educatorului;

-dificultati in insusirea citit-scrisului si calculului arithmetic, datorate prezentei unor disfunctii instrumentale importante, care il pun pe elev in incapacitatea de a face fata  solicitarilor impuse de sarcinile scolare si determina aparitia esecului scolar cu toate consecintele sale asupra adaptarii si integrarii scolare a acestuia;

-alterarea structurii perceptive-motrice a spatiului- copilul nu respect forma, marimea, proportia, orientarea, manifesta imprecizie in intelegerea sarcinilor scolare, nu conserva cantitatile, ii este afectata reversibilitatea gandirii;

-unele simptome de anomalie in ceea ce priveste fluxul ideatic, baraje ale gandirii sau lapsusuri, incetineala in gandire- copilul cu intellect laminar rezolva sarcinile scolare dar pana la un anumit nivel de complexitate si abstractizare, nivel peste care acesta prezinta in mod systematic insuccese scolare.

-dificultati in realizarea activitatilor de analiza si sinteza, comparatie, abstractizare, clasificare etc., cu continut semantic  si simbolic- la nivel verbal- abstract operatiile mintale devin imprecise, nesigure si inerte;

-dificultati de colaborare si de stabilire a unor relatii interpersonal datorate unei imaturitati social-afective, hiperactivitate motorize, instinctual si emotivp, tulburari de comportament pe fondul trairii lipsei de eficienta scolara, autocontrol redus, incapacitate de stapanire a impulsurilor primare, teama de insucces, nivel de aspiratie redus, neancredere in sine;

-integrarea scolara a copiilor cu intellect laminar este posibila in conditiile diferentierii si individualizarii curriculumului.

Termenul de pseudo-deficienta mintala  se refera la acele categorii de copii cu intirziere sau incetinire in dezvoltarea psihica, cu blocaje emotionale, cu carente educative, care sunt determinate, in general, de factori de origine externa si al caror randament scolar si rezultatele la unele teste psihologice sunt similare cu ale deficientului mintal".

La d. m. de limita si la copii normali insa, tulburarile de limbaj grave pot fi rezultatul unui mediu familiar necorespunzator,in care insusi parintii vorbesc defectuos si nu se ocupa de evolutia si educarea limbajului acestor copii.Acesti copii manifestand stagnari in evolutia limbajului nu numai datorita deficientei in pronuntia pe care o au dar si pentru faptul ca persoanele inconjuratoare nu-i incadreaza intr-un  sistem de comunicare permanenta.

Vocabularul copiilor d.m. este mai limitat ca cel al copiilor normali,predominand substantivele si verbele ,cuvintele-notiuni cu caracter mai abstract ce desemneaza marimea,relatiile spatiale si temporale au o frecventa mai redusa.

Referindu-se la frecventa in populatia infantila a copiilor cu deficienta mintala, literatura de specialitate evidentiaza si faptul ca aceasta frecventa este inegal raspandita de-a lungul anilor de scola­rizare, existand o anume dinamica ascendenta dinspre clasele mici spre clasele mari. Initial, la nivelul varstei prescolare proportia este re­dusa, fiind evidente doar cazurile de deficienta profunda sau severa, pentru ca, la debutul scolar, sa-si faca simtita prezenta si cazurile de deficienta moderata. Deficienta mintala usoara este decelata, de regula, la nivelul claselor primare, in timp ce cazurile de limita se relie­feaza mai adesea abia in momentul trecerii din ciclul primar spre prima clasa gimnaziala.

Caracteristicile intelectului liminar: organizare mintala  subnormala, cu functii fluctuante sau scazute si cu un nivel fluctuant de dezvoltare ( CI = 70 - 90), ritm inc etinit al dezvoltarii intelectuale, mari dificultati in trecerea spre stadiul superior al gandirii abstract-logice, operatii mintale imprecise, nesigure si rigide, dificultati in prelucrarea informatiei dobandite, capacitate limitata de comutare si transfer a achizitiilor, imaturitate afectiva,dificultati de control voluntar, dificultati de actualizare si aplicare a celor invatate, imaturitate socio-afectiva.

Intarzierea in dezvoltarea intelectuala

In contextul manifestarilor de intarziere, pe care le intalnim la deficientii mintal, cea mai evidenta si constanta este, desigur, intar­zierea in dezvoltarea intelectuala, pe fondul careia se reliefeaza accentuat dificultatile intampinate in procesul cognitiv, datorita, mai ales, scaderii capacitatii de abstractizare si generalizare - adica «simptomului central al sindromului oligofrenic» , diminuarii rolului reglator al limbajului.

Dupa elaborarea de catre A. Binet si Th. Simon (1908) a cunoscutului test de inteligenta, «testul B.S.» - etalonat, dupa cum se stie, si la noi, in al patrulea deceniu al secolului al XX-lea - clasificarea deficientilor mintal dupa criteriul deficitului intelectual, inclusiv dupa gradul intarzierii in dezvoltarea mintala, s-a facut mai ales prin procedee psihometrice.

Pornindu-se de la rezultatele testarilor efectuate si calculandu-se etatea (varsta) mintala - prescurtat E.M. - a subiectilor inves­tigati, s-a ajuns la concluzia ca deficientul mintal profund (idiotul) nu depaseste (la maturitate) nivelul exprimat printr-o E.M. de 2-3 ani, plafonandu-se la acest nivel de dezvoltare mintala, deficientul sever -printr-o E.M de aproximativ 7 ani, nivel mintal la care si el se plafo­neaza, iar deficientul usor (debilul mintal propriu-zis) - printr-o E.M de maxim 9-10 ani (dupa 103, p. 13).

Desigur, etatea mintala reprezinta o apreciere conventionala si aproximativa a nivelului de dezvoltare intelectuala, dar ea nu urma­reste altceva, decat sa sugereze gradul eventual de intarziere inte­lectuala, de egalitate sau de avans al copilului investigat, in raport cu valorile medii ale inteligentei tuturor copiilor de aceeasi varsta. In aceasta acceptiune, de exemplu, un copil de 10 ani varsta reala (cronologica), situat la limita de sus a deficientei mintale usoare (adica a debilitatii mintale), deci la nivelul obisnuit al unui copil de 7 ani, va avea o intarziere in dezvoltarea intelectuala de circa 3 ani. Daca, insa, el se va afla la nivelul unui copil obisnuit de 5 ani, situandu-se, astfel, la limita de jos a debilitatii mintale, atunci intarzierea sa in dezvoltarea intelectuala, fata de propria varsta cronologica, va fi de 5 ani. Prin urmare, intarzierea intelectuala a copiilor cu debilitate mintala, avand varsta cronologica de 10 ani, este cuprinsa intre 3 si 5 ani.

Mergand pe linia acelorasi calcule, vom constata ca intarzierea celor cu deficienta mintala severa, tot la varsta cronologica de 10 ani, va fi de aproximativ 5-7 ani, iar intarzierea celor cu deficienta mintala profunda va fi mai mare de 7 ani, adica foarte accentuata. Este evi­dent ca, la nivelul varstei cronologice de 10 ani, o intarziere de un an (maxim doi) trebuie considerata in limitele normalului, ca si situarea la nivelul mediu sau cu un avans de 1-2 ani. Un avans de peste 2-3 ani reprezinta o dotare intelectuala superioara.

Conceptul de varsta (etate) mintala se refera, insa, asa cum am mai mentionat, doar la gradul de avans sau de intarziere, pe care-l inregistreaza copilul, in momentul dat al investigatiei psiho-metrice, comparativ cu nivelul mediu al copiilor de aceeasi varsta cronologica. Pentru aprecierea capacitatii intelectuale a copilului investigat, in psihometrie a fost introdus calculul coeficientului inte­lectual - prescurtat C.I. (sau I.Q. dupa denumirea engleza) - pe baza stabilirii raportului intre varsta mintala si varsta cronologica (reala). Dupa cum sublinia R.Zazzo (1969, trad. 1979), «coeficientul inte­lectual reda indirect raportul dintre ritmul de dezvoltare al unui individ si ritmul mediu de dezvoltare a propriei grupe de varsta' (135, p.23). El se calculeaza pe baza formulei:

C.I. = V.M. (exprimata in luni)/ V.R. (exprimata in luni) x 100

Folosind aceasta formula, de exemplu, in cazul concret al unui copil de 10 ani (adica 120 de luni), dar cu un nivel mintal echivalent varstei de 8 ani (adica 96 de luni), vom calcula astfel:

C.I. = 96/120*100=0,8*100=80

Prin urmare, copilul respectiv are un C.I. = 80, acesta situandu-l in zona intelectului de granita dintre deficienta mintala propriu-zisa si starea de normalitate.

Dupa cum se stie, conform clasificarii clasice pe baza de C.I. -clasificare pe care o reproducem dupa M. Rosea (1967) - «idiotul nu depaseste coeficientul intelectual de 20-25, iar imbecilul pe cel de 50. Debilitatea mintala ar cuprinde C.I. intre 50 si 70. intre 70 si 85-90 se cuprind copiii cu intelect de granita».

Exista insa si alte numeroase clasificari pe baza de C.L, ale gradelor deficientei mintale, mai mult sau mai putin diferite de la un autor la altul, in cele ce urmeaza, vom prezenta doar cateva dintre aceste clasificari, nu inainte insa de a face o precizare. Formula de calcul a coeficientului intelectual, prezentata mai sus, se foloseste numai in cazul testelor de inteligenta de tip B.S., prin care mai intai se stabileste gradul intarzierii (sau al avansului), exprimat intr-o varsta mintala. Anumiti specialisti considera insa ca acest concept este unilateral, deoarece se bazeaza doar pe aprecierea gradului de intarziere in dezvoltarea intelectuala, fara a lua in considerare si alte diferente ce exista intre copiii de aceeasi varsta mintala (comparati intre ei). Pornind de la aceste considerente, psihologul american D. Wechsler (1974) a imaginat un alt mod de a aprecia nivelul intelectual al copilului, analizand rezultatele obtinute de acesta la un anume test de inteligenta (de exemplu, testul Wechsler - WISC) si calculand deviatia standard, fata de media rezultatelor obtinute la acelasi test, aplicat pe un esantion reprezentativ de subiecti de aceeasi varsta cro­nologica.