Domeniul de referinta, obiectul si definitia psihologiei

DOMENIUL DE REFERINTA,  OBIECTUL SI DEFINITIA PSIHOLOGIEI

Rigoarea epistemologica impune ca accesul la statutul de stiinta a unui corpus de cunostinte sa fie conditionat de:

• delimitarea unui domeniu de investigare specific, unic si neintersectabil cu al altor stiinte;
• stabilirea unui obiect de studiu, caruia sa-i identifice aspectele esentiale, relativ stabile si repetabile;
• utilizarea unei metodologii autentice, specifice domeniului si obiectului de studiu abordat;
• stabilirea unui set de concepte, formularea unor legi proprii si a unor principii pe baza carora sa realizeze descrieri, clasificari, explicatii si predictii asupra evolutiei fenomenelor investigate;
• obiectivitatea discursului teoretic si practic asupra fenomenelor investigate, ce trebuie sa aiba un minimum de concretete si determinari sensibile, nemijlcit perceptibile si observabile, pretabile operatiei de masurare/ cuantificare ce asigura posibilitatea reproducerii si reluarii cercetarii de alti autori.

La momentul actual, fiecare din aceste aspecte este subiect de disputa; respectiv, psihologia este contestata ca stiinta, fiind acuzata a fi tributara speculatiei filosofice din care s-a desprins (abia la finele sec. al XIX-lea), medicinei prin necesitatea explicatiilor anatomo-fiziologice necesare descrierilor functionale ale sistemului nervos, practic tuturor stiintelor despre om, de la biologie si istorie, pana la sociologie si antropologie.

Asa cum se va vedea pe parcursul studiului, amplul proces de restructurare a psihologiei din ultimele decenii, simultan cu al celorlalte stiinte, se afla sub influenta noilor metodologii derivate din teoria generala a sistemelor, cibernetica, teoria organizarii si, nu in ultimul rand, teoria si practica IT. Abia din a doua jumatate a sec. XX dupa mai multe etape de ezitari si clarificari epistemologice, s-a circumscris domeniul si s-a formulat obiectul de studiu al psihologiei.

Astfel, considerand intreaga existenta, lumea in vastitatea si diversitatea sa, ca fiind materie/camp, energie si informatie, domeniul psihologiei vizeaza fenomenele de natura energetic- informationala (denumite psihice), realitatea subiectiva si expresiile sale interne si externe ca fapte, procese, stari, structuri, operatii etc. orientate spre realizarea adaptarii specifice a unei entitati biologice (animal sau om) la mediul sau de existenta.
Domeniul psihologiei omului include fenomenele subiective si procesele psihice, aspectele psiho -comportamentale, activitatea specific umana de adaptare la mediul natural si social de existenta, precum si sistemul personalitatii, cu determinarile sale biologice, psihologice, socio-culturale si spirituale, cu trasaturile, structurile si particularitatile acesteia.

Ca stiinta fundamentala despre om, psihologia are ca obiect cunoasterea stiintifica, specializata a omului, a realitatii sale subiective, interne, aspectele de natura energetic-informationala (viata psihica), conduita si comportamentul sau ca fiinta concreta (denumita personalitate) in mediul social, aflat in situatii si imprejurari de viata habituale (normale) sau critice (situatii limita).

Termenul, ca atare, de psihologie a fost introdus in sec. XVI, utilizarea lui fiind sporadica pana in secolul XVIII; decoderea lui se facea pur etimologic : psyhe = psihic, suflet, duh-, la care se adauga logos = discurs, vorbire despre. Adica, psihologia este discursul sau vorbirea despre psihic (suflet).

Desprinderea de filosofie (1879), a fost foarte tarzie (ultima din corpul stiintelor despre om) si, paradoxal, desi omul a facut totdeauna apel la cunostintele (empirice) de psihologie, stiinta ca atare a avut o alta conditie. Altfel spus, psihologia are o viata lunga si o istorie scurta si este inca tributara filosofiei, din care s-a desprins, medicinei pe care o completeaza cu aspectele de psihiatrie ( iartos= vindecare), biologiei pentru partea de « bios » din individul uman, practic, tuturor stiintelor despre om si umanitate.

La debutul ca siinta independenta, obiectul sau a fost considerat a fi studiul exclusiv al sferei constiintei, care era definita si interpretata fie din punctul de vedere substantialist, constiinta fiind considerata ca un conglomerat de functii si procese particulare avand o existenta de sine statatoare (orientare proprie asociationismului in variantele lui W. Wundt si Ed. Titchner), fie in viziune epifenomenist spiritualista- in care constiinta era descrisa ca o lume pur subiectiva, de natura spirituala, ermetica, fara nici o legatura cauzala cu lumea externa, fiind accesibila numai pe calea introspectiei.

O asemenea intelegere a psihologiei era insa incompatibila cu metodele obiective de cercetare, fapt ce a determinat, in prima parte a sec.XX, reluarea disputelor si controverselor privind obiectul acesteia. Cel mai radical punct de vedere a fost cel exprimat de J.B. Watson, care a impus comportamentul ca fiind realitatea psihologica autentica, constiinta fiind declarata o simpla fictiune, un epifenomen aspra carei stiinta nu se poate pronunta. Numai comportamentul (behavior), ca ansamblu de reactii de raspuns al organismului la simulii externi, era acceptabil ca obiect al psihologiei, dupa schema cauzala univoca S R, ce permitea integrarea psihologiei in stiintele obiective. Reactiile comportamentale- motorii si verbale- pot fi masurate si cuantificate (intensitate, latenta, ritm, directie s.a.), iar predictibilitatea era asigurata de legatura cauzala intre stimul si reactie: un stimul (S) va derermina o reactie (R) ce poare fi prevazuta ( va fi predictibila); asa cum si observand o reactie (R), putem cu usurinta sa indicam stimulul care a determinat-o. Fara a putea inlatura din psihologie constiinta, behaviorismul i-a ingustat mult sfera. Contributii ulterioare au corectat relativ behaviorismul

SISTEMUL PSIHIC UMAN

Sistemul psihic uman (SPU) reprezinta un "ansamblu autoreglabil de stari si procese structurate pe baza principiilor semnalizarii, reflectarii si coechilibrate prin intermediul unor operatori specifici de comparare, clasificare, opunere, seriere spatio -temporala, generalizare." (Mihai Golu)

Psihologia traditionala imparte fenomenele psihice in procese, activitati si insusiri psihice.

Procesele psihice sunt modalitati ale conduitei, cu o desfasurare plurifazica, specializate sub aspectul continutului informational, al formei ideal -subiective de realizare, ca si al structurilor si mecanismelor operationale.

Activitatile psihice reprezinta modalitati esentiale prin intermediul carora individul uman se raporteaza la realitatea inconjuratoare, fiind constituite dintr-un sir de actiuni, operatii, miscari orientate in directia realizarii unui scop.

Insusirile psihice sunt sintetizari si generalizari ale diverselor particularitati dominante apartinand proceselor sau activitatilor psihice, calitativ noi care redau structurile globale, stabile ale personalitatii.

Intre toate aceste fenomene psihice exista o stransa interactiune si interdependenta. Astfel, procesele psihice apar ca elemente componente in structura activitatii psihice si se regasesc transfigurate in insusirile psihice. Activitatea psihica reprezinta cadrul si sursa aparitiei, formarii si dezvoltarii atat a proceselor, cat si a insusirilor psihice. Acestea din urma, odata constituite, devin conditii interne ce contribuie la realizarea unor noi structuri superioare ale activitatii psihice. Interactiunea si interdependenta proceselor, activitatilor, insusirilor si conditiilor psihice evidentieaza, pe de o parte unitatea vietii psihice, iar pe de alta parte, eficienta ei, deoarece numai intr-o astfel de unitate psihicul isi poate realiza functiile lui adaptative.

Schema sistemului psihic uman:

Procese psihice 1.cognitive senzoriale senzatii

perceptii

reprezentari

logice gandirea

memoria

S.P.U.: imaginatia

2. afective (emotii, sentimente, pasiuni, etc)

3. volitive (vointa)

II. Activitati 1. limbajul

psihice 2. jocul

3. invatarea

4. munca

5. creatia

Conditii care conditioneaza, stimuleaza si faciliteaza procesele, activitatile si insusirile psihice: motivatia, atentia, priceperile si deprinderile.

III. Insusiri 1. Temperamentul

psihice 2. caracterul

3. aptitudinile