Evolutia ideilor sociologice

EVOLUTIA IDEILOR SOCIOLOGICE

Preocuparea oamenilor privind solutionarea problemelor sociale, functionarea societatii s-a manifestat din cele mai vechi timpuri. In mod firesc, in functie de realitatile concrete din fiecare epoca istorica, din fiecare societate, de nivelul atins de cunoastere in general, au fost formulate diverse idei despre societate, realitatea sociala, relatii sociale etc.

1. Perioada antica

In China s-au impus scoli de gandire care datorita particularitatilor societatii chineze antice poarta o amprenta distincta. Doctrina politica, sociala, juridica, morala in China antica a fost ridicata pe trepte de indiscutabila autoritate atat la vremea respectiva, cat si pana in zilele noastre de diversele studii si lucrari elaborate de mari spirite precum Confucius, Mao-tzi, Lao-tzi s.a.

Confucius (551-499 i.Ch.), una dintre cele mai importante personalitati ale gandirii antice chineze a contribuit doctrinei politice, a filosofiei si moralei, a cunoasterii sociale in general. Cunoscut ca un mare etician, a imprimat doctrinei sale (doctrina confucionista) principii si norme privind relatiile sociale, legile unei mai bune guvernari.

Mao-tzi (479-381 i.Ch.) a fost un adversar al confucionismului, al inechitatii sociale si politice. El a emis teza normalizarii starii de lucruri din societate prin intronarea principiului iubirii universale.

Lao-tzi (sec.IV-III i.Ch.) a fost fondatorul doctrinei daoiste conform careia in natura si societate actioneaza o lege generala "dao" care se manifesta independent de vointa oamenilor si care are ca finalitate realizarea unui proces rational si ordonat al intregii activitati umane.

Epoca Greciei antice este legata de numele unor mari ganditori precum: Homer, Hesiod, Democrit, Socrate, Platon, Aristotel s.a. Gandirea din perioada respectiva a captat si va capta in continuare atentia celor care vor sa cunoasca aparitia si dezvoltarea cugetarii omenesti. In cultura greaca antica au fost elaborate teze esentiale pentru gandirea sociala, teze care au fost preluate si valorificate de sociologi in epoca moderna.

Platon (427-347 i.Ch.)  elev a lui Socrate si reprezentant de seama al idealismului a prefigurat in lucrarea sa "Republica" contururile unei societati perfecte. El a prezentat structurile societatii respective, forma de guvernamant si organizarea economica. O societate perfecta poate fiinta, in opinia lui Platon, numai daca este condusa de filozofi care nu trebuie sa aiba nici o proprietate si nici familie, pentru ca numai in acest mod se putea preveni coruptia, mita si nepotismul.

Aristotel (383-322 i.Ch.), cel mai stralucit discipol al lui Platon a formulat in scrierile sale: "Etica Nicomachica", "Politica" si "Constitutia atenienilor", idei care au premers demersul sociologic. El este cel care a definit omul ca "animal social" (zoon politikon). A sustinut ca viata sociala are un scop al sau propriu si un mecanism de autoreglare. A explicat arhitectura societatii pe baza legaturii intime dintre economie, etica si politica, cele trei discipline care guverneaza lumea. A elaborat teza conform careia raporturile din societate trebuie sa se bazeze pe legi pentru ca, daca oamenii sunt inegali de la natura, trebuie sa fie egali in fata legilor, aceasta fiind o conditie a unei bune functionari a societatii.

Conditiile economice, sociale si politice din Roma antica au creat o gandire social-politica proprie societatii, creatoare a unei mari civilizatii si a unui imperiu care a dominat secole dea randul lumea antica. Cei mai cunoscuti ganditori romani, in scrierile carora se intalnesc idei sociologice au fost Seneca, Cicero, Salustius, Titus Lucretius Carrus, Polybios. O parte din acestia precum Cicero, Salustius, chiar si Seneca au avut putine idei originale, ei au preluat foarte multe teze si idei din scrierile filosofilor greci, indeosebi din operele lui Socrate si Platon. Seneca, preocupat de doctrina etica, a promovat in plan politic o filosofie sceptica, fatalista fata de inegalitatile sociale, care sunt predestinate si fac inutile incercarile de schimbare. Este autorul unor principii precum: "Homo sacra res homini (omul este lucru sfant pentru semenii sai)" si "Neminem despexeris" (Nu dispretui pe nimeni). Polybios a analizat structura de clasa a statului roman, formele de guvernamant, raporturile dintre cetateni si stat, fiind considerat unul dintre primii reprezentanti ai teoriilor care sustin dezvoltarea organica a societatii.

2. Epoca feudala

Un numar insemnat de istorici, sociologi si politologi neaga existenta oricarui progres in perioada Evului mediu in gandirea social-politica. Dominatia neta a societatii feudale de catre biserica este considerata cauza acestei stagnari. Nu impartasim acest punct de vedere intrucat dezvoltarea istorica a lumii din perioada Evului mediu nu poate fi redusa doar la evolutiile specifice spatiul european. Procesul cunoasterii nu a inregistrat niciodata o intrerupere brusca si categorica pe tot globul. Gandirea social-politica a cunoscut o ampla afirmare in alte regiuni ale lumii precum China, India, Asia mica, tarile arabe etc. In aceste tari au fost formulate valoroase teze si idei, conceptii si filozofii sociale, morale si religioase care au imbogatit cunoasterea in general, inclusiv in domeniul social.

3. Epoca moderna

Aceasta epoca s-a caracterizat ca fiind perioada revolutiilor burgheze, a inlaturarii monarhiilor absolutiste si a instaurarii principiilor statului de drept. In asemenea conditii, realitatea sociala a devenit obiect de studiu sistematic. Gandirea sociala a fost influentata in mod direct de viziunea mecanicista asupra realitatii, de rationalitatea de tip cartezian.

Thomas Hobbes (1588-1679) a cautat sa cunoasca societatea cu ajutorul metodelor specifice geometriei, definind viata sociala pe baza principiilor mecaniciste. "Leviathan sau materia, forma si puterea unui stat ecleziastic si civil" reprezinta lucrarea sa de baza in care sustine ca tendinta de baza a naturii umane este spre autoconservare si putere. Din aceasta cauza starea naturala a societatii, cand statul nu exista, se caracteriza prin anarhie, concurenta, agresivitate si individualism. Conform acestei stari, omul are "dreptul natural" de a utiliza orice mijloc pentru a-si asigura existenta, principiu exprimat prin asertiunea "homo homini lupus (omul este lup pentru semenii sai)". Intrucat aplicarea practica a acestui principiu ar insemna dezagregarea sociala, Thomas Hobbes a ajuns la concluzia ca omul dispune de o "lege naturala", bazata pe ratiune, care ii interzice sa faca "ceea ce ar putea conduce la nimicirea propriei lui vieti". Pentru ca oamenii sa traiasca in comun, sa conlucreze si sa fie egali intre ei s-a impus necesitatea unui contract social intre acestia. In baza acestui contract social, fiecare om renunta la dreptul sau natural si se supune unor reguli (morale, etice, economice, juridice, politice etc.) valabile pentru toti membrii societatii. Garantarea respectarii acestui contract poate fi data de Leviathan (o forma de guvernare absolutista exercitata de un monarh). T. Hobbes afirma ca statul este rezolvarea tuturor problemelor.

John Locke (1632-1704) a conceput statul constituit tot pe baza unui contract. Spre deosebire de Hobbes care ii acorda statului puteri absolute, J. Locke a sustinut necesitatea ca statul sa fie calauzit si sa fiinteze pe baza unor criterii si principii morale. Acest filozof a conturat intr-o forma empirica o idee esentiala dezvoltata apoi de sociologi: separarea puterilor in stat etc.

Charles de Montesquieu (1689-1755) a dezvoltat in lucrarea sa "Despre spiritul legilor", ideea lui J. Locke privind separarea puterilor in stat: legislativa, judecatoreasca si executiva.

Jean Jaques Rousseau (1712-1778)- a dezvoltat teoria contractualista. A combatut pe teoreticienii englezi care afirmau ca omul este rau si corupt de la natura, intrucat asa se naste. A sustinut ca omul se naste bun, liber si egal, dar este corupt de societate, de civilizatie. "Omul se naste liber, dar pretutindeni traieste in lanturi", aceasta fiind efectul conditionarilor de tot felul pe care societatea le impune membrilor sai. Pentru ca societatea sa se manifeste ca un "corp moral si colectiv" in care oamenii pot convietui liberi si in deplina egalitate, ei trebuie sa devina parteneri intr-un contract social. Oamenii participa la acest contract social detasandu-se de interesele lor, iar statul trebuie sa fiinteze pe baze democratice.

Immanuel Kant (1724-1804) a dezvoltat o teorie a statului bazata pe gandirea sa despre morala. Considerand ca libertatea este singurul drept innascut al omului, statul trebuie sa existe si sa functioneze numai pe aceasta ratiune.

G.W.F. Hegel (1770-1831) a dezvoltat in cadrul sistemului sau filozofic idei despre societate. Formuland pentru prima data legile dialecticii, el a aratat ca lumea se misca de la simplu la complex si aceasta miscare nu se face oricum, ci in temeiul unor contradictii continue care actioneaza si in societate. Hegel a confirmat in opera sa caracterul contradictoriu al dezvoltarii sociale, zigzagurile si hatisurile prin care trece gandirea umana in efortul sau de explicare a lumii.

Auguste Comte (1798-1857) fondator al sociologiei, a formulat conceptul de sociologie ca "stiinta a societatii". In studiul sau asupra societatii, filozoful francez a impartit societatea in statica sociala - bazata pe structura societatii si dinamica sociala - orientata catre analiza schimbarilor sociale si a dezvoltarii institutionale. Auguste Comte a conceput societatea ca un organism bazat pe ordine, dependenta de existenta comunitatii de idei impartasita de membrii sai. El a afirmat ca sociologia este stiinta preocupata de cunoasterea realitatii sociale, distinct de biologic si organic. A elaborat o ierarhie a stiintelor in care matematica ocupa locul prioritar, urmata de astronomie, fizica, chimie, biologie, iar sociologia - o considera ca fiind cea mai complexa.

Herbert Spencer (1820-1903), un alt fondator al sociologiei, a fost puternic influentat de Auguste Comte. A preluat de la filosoful francez viziunea privind impartirea societatii in statica sociala si dinamica sociala si ideea ca aceasta este un organism colectiv. In conceptia sa societatea este analoga organismului biologic. Institutiile sociale (familia, religia, statul etc.) sunt asemanator structurate cu organele corpului uman precum: inima, ficat, creier etc. Evolutia societatii are loc identic cu evolutia organismului. Astfel, precum un organism si societatea cunoaste toate etapele de la nastere pana la moarte, ceea ce este reflexul unor legitati. Prin aceasta idee, H. Spencer a pus bazele teoriei sistemice despre societate. Abordand tema progresului social, Spencer a fost adeptul selectiei si evolutiei naturale a societatii. Dupa el evolutia sociala este divergenta si nu lineara si in anumite contexte sociale si culturale ea inregistreaza procese de regres si stagnare. De aceea a sustinut ideea neinterventiei guvernului in adoptarea unei legislatii care sa influenteze selectia naturala, argumentand ca dezvoltarea istorica este o lupta pentru existenta, un proces de supravietuire a celui mai puternic.

Karl Marx (1818-1883) nu s-a considerat sociolog, ci ganditor si activist politic cu preocupari stiintifice multiple (economie, sociologie, filosofie, antropologie). Opera sa a influentat puternic gandirea sociologica. Spre deosebire de Herbert Spencer care a vazut dezvoltarea societatii pe calea evolutiei naturale, Karl Marx a conceput aceasta dezvoltare prin revolutie. Orice societate, afirma Marx, cunoaste inevitabil transformari radicale, ceea ce determina, periodic, manifestarea actiunilor revolutionare. Societatea evolueaza nu numai spontan ci si prin interventia directa a omului. In conceptia sociologica marxista, sistemul social este dublu structurat. Marx considera ca fiecare societate este caracterizata printr-un anumit mod de productie, care este format din mijloace de productie si relatii de productie, care interactioneaza dialectic. Structura societatii (relatiile de productie) este determinata de infrastructura (adica de mijloacele de productie). La randul ei, structura determina o anumita suprastructura (componentele politice, ideologice, legale si religioase ale unei societati). Rolul dinamizator in schimbarea sociala revine mijloacelor de productie, care produc schimbarea relatiilor de productie si, prin intermediul acestora, schimbarea suprastructurii. In conceptia lui Marx, intreaga istorie se prezinta ca o lupta intre clasele sociale. Aceasta lupta de clasa se manifesta in orice societate bazata pe proprietatea privata asupra mijloacelor de productie. In cadrul fortelor de productie ritmul progresului este mai rapid datorita tehnologiilor, a modului de organizare a productiei, ceea ce duce la aparitia unor clase noi, mai capabile sa gestioneze progresul realizat in sfera productiei materiale. Noua clasa lupta impotriva vechilor clase care isi apara pozitiile conducatoare. In acest mod, Marx a fundamentat una dintre principalele perspective din sociologie: conflictualismul.

Emil Durkheim (1858-1916) a fost unul dintre principalii fondatori al sociologiei. A configurat obiectul de studiu al acesteia. A fost preocupat de ameliorarea starii sociale, de realizarea ordinii si consensului social, de modul cum rezista (dureaza) societatile in timp, de descoperirea factorilor care asigura functionarea acestora. Pornind de la observatia ca societatea este o entitate independenta de individ, Emile Durkheim a investit grupul uman ca realitate sociala fundamentala. Faptele ce au loc in grup constituie obiectul de studiu al sociologiei pentru ca acestea sunt independente de individ in aceeasi masura ca si fenomenele si procesele studiate de stiintele naturii. Pentru el, faptele sociale sunt aspecte ale vietii sociale care trebuie tratate ca "lucruri", adica exterioare individului si impunandu-i-se acestuia in mod constrangator. Socialul nu poate fi explicat decat prin social. In conceptia lui societatea este prioritara si nu individul. Prin activitatea si opera lui Emile Durkheim, sociologia a dobandit mai multa rigoare, un statut academic si universitar recunoscut. El a argumentat necesitatea inlaturarii din stiinta a prenotiunilor, a stabilit regulile analizei tipologice, ale analizei comparate si a fundamentat explicatia sociologica  determinista.

Max Weber (1864-1920), fondator al sociologiei, a desfasurat o activitate stiintifica diversa: economie, istorie, politologie, sociologie. O contributie importanta adusa de Weber la dezvoltarea sociologiei o reprezinta conceptul de tip ideal. Potrivit lui Weber, prin acest concept - tipul ideal - pot fi evidentiate trasaturile esentiale ale unui fenomen, eliminate aspectele minore, dar si reliefarea similaritatilor majore, prin simplificare si generalizare. Pentru Weber nucleul sociologiei il constituie actiunea sociala definita ca fiind o comportare umana orientata catre alti oameni, in care agentul uman actional da un sens subiectiv fata de tot ceea ce face. Spre deosebire de E. Durkheim sau K. Marx care abordeaza socialul/societatea numai ca fapt social sau forte sociale, M. Weber argumenteaza necesitatea cunoasterii realitatii sociale prin actiune modelatoare a agentului uman concret, prin actiune sociala.

4. Sociologia in Romania

Sociologia in Romania s-a constituit ca stiinta relativ mai tarziu decat in tarile din vestul Europei. Primele idei despre societate au fost formulate de Dimitrie Cantemir, care in opera sa a surprins evenimente, procese si fenomene sociale din spatiul moldovenesc. Importante informatii asupra realitatii sociale se intalnesc in lucrarile reprezentantilor Scolii Ardelene, indeosebi in referirile asupra problemei nationale. Demn de subliniat este faptul ca ideile despre societate care se desprind din scrierile lui Nicolae Balcescu, Ion Ionescu de la Brad, Ion Ghica, Ion Eliade Radulescu, Mihai Eminescu s.a. constituie un corpus de idei care se pot integra intr-o protosociologie romaneasca. O caracteristica a sociologiei romanesti, inca de la aparitie, o constituie puternica orientare practica, actionala, incercarea de a da raspunsuri la problemele sociale de baza ale Romaniei. Totodata, pe masura ce au loc transformari sociale, politice si intelectuale din societatea romaneasca a avut loc si o diversificare a preocuparilor si contributiei sociologice. Reflectia teoretica a fost puternic conectata la realitatea sociala, la curentele politice si ideologice, fapt care a dus la formarea si afirmarea in sociologia romaneasca a unor curente precum: sociologia pasoptista, sociologia conservatoare, sociologia liberala.

Ion Ionescu de la Brad (1818-1891) a fost primul cercetator al satului romanesc, fiind promotorul unei sociologii practice, actionale. A intreprins cercetari de teren in judetele Mehedinti, Putna, Dorohoi si Dobrogea, utilizand metoda monografiilor. Este considerat intemeietorul metodei demografice in Romania. Monografiile sale au abordat aspecte pedo - climatice si fitotehnice, statistice si economice, demografice si sociale. Din datele sintetizate de el rezulta un profil al romanului asa cum exista el in mediul taranesc si o civilizatie rurala agricola.

Importante contributii la dezvoltarea sociologiei romanesti la sfarsitul secolului al  XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea le-au adus Spiru Haret, Dumitru Draghicescu, C. Dobrogeanu-Gherea, Constantin Stere, A.D. Xenopol, Constantin Radulescu-Motru s.a.

Spiru Haret (1851-1912) a elaborat o conceptie sociologica bazata pe un model matematic de cercetare a fenomenelor sociale. A facut o analogie intre modelul matematic si cel social, pe care nu le-a considerat identice. In viziunea sa spatiul social are trei coordonate: - economica, morala si intelectuala. Aceste coordonate interactioneaza intre ele si determina miscarea sociala. Determinismul social, in conceptia sa, este rezultatul unui complex de relatii cauzale din societate, iar in explicarea vietii sociale se tine cont de toti factorii: de la mediul geografic pana la individ cu faptele sale.

Dumitru Draghicescu (1875-1945), sociolof format in scoala sociologica franceza, elev a lui Emile Durkheim, a elaborat studii importante in care a dezbatut obiectul sociologiei, propunand el insusi un domeniu propriu acestei discipline. A examinat raporturile de cauzalitate in viata sociala si a sustinut ca determinismul social este opus si diferit de determinismul biologic. In viziunea sa obiectul sociologiei este realitatea etico-sociala guvernata de o lege etico-sociala, exprimata de justitie. Contributia esentiala a lui D. Draghicescu consta in explicarea rolului subiectivitatii in desfasurarea vietii sociale. Tezele sale exprima o abordare originala a relatiei dintre obiectiv si subiectiv reprezentand un alt model de explicare a faptelor sociale. Cea mai importanta lucrare a sa a fost "Din psihologia poprului roman" (1907).

Constantin Dobrogeanu-Gherea (1855-1920) a fost un evreu nascut in Ucraina, pe numele sau originar Mihail Nikitici Katz/Solomon Katz, s-a refugiat in Romania in anul 1875. S-a afirmat ca un teoretician de valoare in disputele stiintifice asupra societatii romanesti. In lucrarea sa "Neoiobagia" face, de pe pozitii socialiste, una dintre cele mai exacte interpretari ale fenomenelor agrare din tara noastra de la cumpana secolelor XIX si XX, o analiza pertinenta a extinderii mecanismelor economice capitaliste in economia romaneasca.

Constantin Radulescu-Motru (1868-1957), stralucit reprezentant al doctrinei conservatoare, a facut in cartea sa din 1904, "Cultura romana si politicianismul" prima analiza sociologica de orientare conservatoare sistematica si completa a societatii romanesti din perspectiva teoriei formelor fara fond.

In perioada interbelica sa-u afirmat marii sociologi romani in domeniul sociologiei. Acestia, indiferent de orientarea lor politica, si-au propus sa dea raspunsuri marilor probleme sociale cu care se confrunta societatea romaneasca dupa primul razboi mondial: formarea statului national unitar, generalizarea relatiilor de productie de tip capitalist, situatia economica a agriculturii, situatia sociala a taranimii, accentuarea clivajelor politice si a extremismelor ideologice.

Aceste probleme au fost tratate in lucrarile lui Stefan Zeletin, doctrinar al miscarii neoliberale ("Cooperatia romana", "Neoliberalismul", "Burghezia romana"), Mihail Manoilescu, autor al teoriei corporatiste din Romania, dar mai ales in lucrarile elaborate in cadrul Scolii Sociologice de la Bucuresti. Scoala sociologica de la Bucuresti, cunoscuta si sub numele de Scoala Monografiilor Sociologice sau Scoala Monografica de la Bucuresti l-a avut ca principal fondator pe profesorul Dimitrie Gusti, autor al unui sistem sociologic al carui scop era fundamentarea unei stiinte a natiunii, s-a impus pe plan intern si international prin lucrarile unor cercetatori de mare deschidere stiintifica precum: Constantin Brailoiu, Mircea Vulcanescu, Anton Golopentia, Traian Herseni, Henri H.Stahl.

Dimitrie Gusti (1880-1955) a fost creatorul primului sistem de sociologie stiintifica din Romania. Socialul, in viziunea lui D. Gusti, este "rezultatul unui concurs de imprejurari: spatiale, temporale, vitale si spirituale, care formeaza cadrele: cosmologic, istoric, biologic si psihologic ale "genezei realitatii sociale". In interiorul si sub influenta acestor cadre realitatea sociala reactioneaza si se manifesta ca "activitate sociala, care poate fi redusa la patru categorii: economica, spirituala, politica si juridica. In conceptia sa, sociologia este un sistem de cunoastere a realitatii sociale prezente. Spre deosebire de istorie care cauta sa refaca traseul evolutiei societatilor in trecutul lor, sociologia explica fenomenele sociale asa cum apar ele in realitatea sociala.

Una dintre cele mai productive contributii a lui Dimitrie Gusti si a scolii sale o constituie elaborarea metodei monografice si aplicarea ei la realitatile sociale romanesti. In viziunea lui D. Gusti - metoda monografica da sociologiei sansa de a deveni stiinta autonoma, el propunand ca prin fuziunea sociologiei cu metoda respectiva sa se discute despre sociologia monografica avand ca obiect de studiu "descrierea si cercetarea sistematica si integrala a unitatii sociale". A elaborat un set de reguli ale observatiei sociologice. Cercetarile sociologice ale lui D. Gusti au avut un scop bine precizat. Ele se inscriu in efortul societatii romanesti de a pune bazele unei stiinte si politici a natiunii. In conceptia sa nu ar exista alta cale de cunoastere a realitatii nationale vii si concrete decat prin metoda monografica. Metoda monografica isi aduce contributia decisiva la constituirea stiintei natiunii. Unitatea sociala reprezentativa in afirmarea stiintei natiunii este satul deoarece el pastreaza nealterate trasaturile vietii nationale. Cercetarea unei unitati sociale precum natiunea doar partial, nu duce decat la o constructie arbitrara despre natiune. O astfel de investigatie trebuie sa fie multidisciplinara si interdisciplinara. "Prin cunoasterea monografica si sintetica a natiunii, aceasta va lua cunostinta de la ea insasi si-si va da seama de ceea ce o deosebeste de celelalte natiuni. Aceasta cunoastere va deveni baza unei culturi si a unei politici nationale sanatoase. Caci daca exista vreo greseala dureroasa in politica unui stat, aceasta consta in a porni de la o deductie algebrica asupra acestei fiinte vii, diversa, multipla si complexa care este natiunea", afirma Dimitrie Gusti.

Henri H. Stahl (1901-1992) a reprezentat una dintre cele mai remarcabile personalitati ale sociologiei nationale, care si-a adus o importanta contributie teoretica si metodologica la afirmarea internationala a sociologiei romanesti, fiind principalul formator al multor generatii de sociologi.

Intrebari pentru examen:

Care sunt principalii promotori ai ideilor sociologice din epoca antica si care sunt doctrinele descrise de acestia?

Care sunt principalii promotori ai ideilor sociologice din epoca moderna si care sunt doctrinele descrise de acestia?

Care sunt principalii promotori ai ideilor sociologice in Romania si care sunt doctrinele descrise de acestia?