Evaluarea familiala

Evaluarea familiala

Inteleg prin evaluare a familiei acel proces de analiza si intelegere a functionarii familiei, incluzand rezultatele obiective ale tehnicilor de studiu a familiei, cat si impresiile subiective ale cercetatorului (evaluatorului). Uneori evaluarea este considerata diagnoza familiala, desi termenii nu sunt chiar sinonimi; Luciano L'Abate (1994) face o astfel de precizare, considerand diagnoza un proces de etichetare a familiei, cum ar fi "familie dezorganizata", "familie rigida" sau, ca urmare a existentei unui simptom bine definit, familie schizofrenica" sau "familie a unui psihopat".

Atunci cand realizam o evaluare, consider ca va trebui sa luam in seama urmatoarele elemente:

Cum este structurata familia, care este componenta subsistemelor familiei si cum sunt granitele dintre ele;

Cum sunt indeplinite functiile familiei si rolurile familiale; cine aduce bani in casa si cine decide cum sunt cheltuiti; cine determina alegerea profesiei copiilor si cum; cata afectiune exista intre membri si cum este ea manifestata in familie; parintii mai au raporturi sexuale sau acestea sunt realizate in afara cupului conjugal; cine se ocupa de cresterea si educarea copiilor si cum;

Care este structura de autoritate si putere, cine si cum conduce familia; de exemplu, deciziile sunt luate de tata, de mama sau de copii? Sau exista o impartire a domeniilor de decizie intre cei doi parinti? Sau intre parinti si bunici?

Care sunt regulile "oficiale" si care cele "nespuse", dar asteptate; regulile oficiale se pot referi la: cine se ocupa de treburile casnice, cine duce copiii la scoala, cine face lectiile cu ei, cine are grija de un parinte bolnav, cum si cat de mult se dezvolta relatiile cu vecinii, rudele, prietenii copiilor, cum se petrec sarbatorile si cum, etc. Regulile "nespuse" se pot referi la cum se manifesta emotiile in familie (respectul, iubirea, frustrarea, furia etc.) sau se initiaza un act sexual, cine este preferatul si cine "tapul ispasitor", cine salveaza aparentele in fata celor din afara familiei, cine este victima, cine este agresorul si cine salvatorul famililei etc.;

Care este climatul afectiv al familiei; cald, afectuos, sau rece, distant, sau conflictual;

Care este nivelul de diferentiere a sinelui al membrilor familiei, in special al membrilor adulti (deoarece ei vor servi ca model si il vor transmite mai departe copiilor); de regula, nivelul de diferentiere al partenerilor (parintilor) va fi similar, iar mijloacele si continutul mesajelor educative vor stimula dezvoltarea la copii a aceluiasi tip de diferentiere;

Cum, cand, cine cu cine comunica, interactioneaza si care este continutul comunicarii; de exemplu, intr-o familie tatal poate comunica in special ceea ce este legat de gestionarea banilor, in timp ce mama vorbeste cu copiii tot ce este legat de cresterea si educarea lor; sau tatal poate interveni in educarea copiilor doar prin mijloace punitive, in timp ce mama are rol de oferire a afectiunii (sau viceversa). Intr-o alta familie, de exemplu, unul dintre copii are rolul de a face legatura dintre frati si parinti; sau de exemplu, doar mama discuta probleme legate de sexualitate cu copiii, in timp ce tatal se centreaza doar pe subiecte legate de scoala, s.a.m.d.;

Cum face fata familia stresului si simptomelor aparute in familie, adica mecanismele de coping ale familiei. De exemplu, in cazul unor evenimente stresante sau traumatizante membrii familiei pot alege sa nu vorbeasca despre eveniment, sa isi consume tristetea, furia sau durerea separati unii de altii sau dimpotriva sa isi faca timp sa discute, sa planga impreuna sau sa faca diverse ritualuri impreuna; pot fi pro-activi atunci cand apare un simptom sau pot fi pasivi, asteptand sa treaca de la sine, odata cu trecerea timpului sau cu cresterea copilului, daca simptomul apare la copil (cum se intampla in cazul enurezisului); pot apela la alcool sau droguri, pot avea relatii extraconjugale, pot pasa responsabilitatea altor persoane (rude, medici, profesori, bone etc.).

Toate elementele de mai sus vor putea fi observate si cu ajutorul aplicarii unor instrumente de studiu si evaluare ale familiei, cum ar fi:

Interviurile luate membrilor familiei referitoare la diferite aspecte ale vietii familiale;

Scalele si chestionarele;

Tehnicile proiective: desenul familiei si ale variate forme: desenul cuplului marital, al fratriei, modelajul si sculptura familiala etc.;

Tehnicile dramatice: jocul de rol, dramaterapia, psihodrama;

Genograma;

Harta cronologica a evenimentelor familiale.

Exista si alte modalitati de evaluare familiale. Dintre toate, voi aborda intr-un capitol separat genograma si desenul familiei, pe care le consider printre cele mai utile si rapide modalitati psihologice de diagnoza familiala. Acestea ne vor ajuta sa plasam familia pe un continuum de la functional la disfunctional si sa putem, daca este cazul, sa recomandam interventii de consiliere sau terapie familiala.