Formarea psihologiei ca stiinta

FORMAREA PSIHOLOGIEI CA STIINTA

Originile preocuparilor referitoare la suflet se pierd in epoca primitiva. Dovezi ale acestor preocupari la popoarele primitive sunt obiceiurile legate de inmormantare, de exemplu asezarea unor alimente, imbracaminte, arme, podoabe in morminte. Aceste idei si credinte referitoare la suflet aveau un caracter primitiv.

Filozofii si medicii din Grecia antica au facut primele observatii mai serioase privind psihicul uman. Astfel Aristotel (sec. IV i.Hr.) considera ca sufletul are urmatoarea structura:

sufletul vegetativ care permite hranirea, cresterea si dezvoltarea organismului, fiind comun plantelor, animalelor si omului (aceasta componenta corespunde functiilor fiziologice);

sufletul sensibil care receptioneaza informatiile si pune in miscare materia (corpul) fiind comun animalelor si omului (procesele psihice senzoriale si motricitatea);

sufletul rational care permite omului sa gandeasca (Parot&Richelle, p. 15).

Tot Aristotel, in opera sa "Organon", descrie legile gandirii corecte si pune bazele logicii. Principiile fundamentale descrise de el sunt valabile si astazi, ceea ce arata ca modul de gandire nu s-a schimbat in ultimii 2400 de ani. Omul, in gandirea sa, foloseste aceleasi rationamente, numai continutul gandirii s-a schimbat.

Cel mai celebru medic din antichitate a fost Hipocrates. El a trait in sec. V - IV i.Hr. si este considerat parintele medicinii. Hipocrates a descris multe simptome, boli si metode de tratament. Pe langa contributiile sale foarte importante pentru medicina el a facut si observatii minutioase privind firea oamenilor si a descris cele patru tipuri temperamentale care ulterior au fost denumite de Galenus coleric, sangvinic, flegmatic si melancolic. Cuvantul temperament provine de la un cuvant grecesc care inseamna amestec. Hipocrates a explicat temperamentele prin modul in care sunt amestecate cele 4 umori (lichide) ale organismului: sangele, flegma, bila galbena si bila neagra. Temperamentul sangvinic, de exemplu, s-ar datora predominantei sangelui.

Explicatiile lui Hipocrates privind temperamentele au fost infirmate, dar existenta celor 4 temperamente a fost confirmata de cercetarile realizate in acest secol de catre I. Pavlov si H.J. Eysenck. Acest fapt ne arata ca nici din punctul de vedere al personalitatii si comportamentului oamenii nu s-au schimbat prea mult in acesti aproape 2500 de ani (Schiopu, p. 307 si 341).

La inceputul Evului Mediu preocuparile referitoare la suflet se impleteau cu preocuparile religioase si filozofice. Suferintele psihice erau "tratate" de multe ori de preoti. Una dintre terapii era confesiunea, spovedania. Aceasta se baza pe convingerea ca unele idei, preocupari, sentimente secrete pot tulbura viata psihica. Impartasirea acestui secret unei persoane de incredere contribuie la vindecare (Parot&Richelle, p. 16). Aceasta conceptie nici in prezent nu este considerata gresita. Psihanaliza are la baza idei asemanatoare. Bolnavului i se cere sa vorbeasca despre problemele sale cele mai ascunse si in acest fel se incearca sa se ajunga la "usurare" psihica si la vindecare.

Numerosi filozofi si teologi s-au ocupat de probleme care astazi sunt considerate probleme ale psihologiei. René Descartes - filosof din secolul al XVII-lea - a fost preocupat de problema relatiei dintre corp si suflet. Teoria sa poarta numele de dualism. Pentru Descartes corpul este de natura materiala si trebuie sa fie studiat de fiziologie iar ratiunea - cogito - este de esenta divina. (Problema relatiei dintre corp si suflet nici astazi nu este rezolvata).

Descartes considera ca omul se naste cu o serie de idei care ii permit sa inteleaga notiunile de numar, miscare, spatiu, perfectiune, ii permit sa-l inteleaga pe Dumnezeu (Parot&Richelle, p. 34). Teoriile de acest fel care considera ca unele insusiri, idei sunt innascute se numesc teorii ineiste (in limba franceza inné= innascut) sau preformiste (insusirile sunt pre-formate).

Teoriile opuse celor ineiste sunt teoriile empiriste care considera ca toate continuturile vietii psihice (ideile, sentimentele, cunostintele) sunt datorate experientei. Unul dintre cei mai importanti reprezentanti ai empirismului a fost John Locke, filozof englez care a trait in secolul al XVII-lea. Pentru Locke spiritul poate fi comparat cu o foaie nescrisa, cu o "tabula rasa" pe care senzatiile inscriu reprezentarile. Reprezentarile se asociaza si produc idei generale. Tot ce cunoaste omul rezulta din experienta obtinuta prin simturi (Parot&Richelle, p. 47). Teoriile empiriste acorda o deosebita importanta educatiei.

Pana in secolul al XIX-lea preocuparile privind psihicul aveau un caracter speculativ si erau incluse in domeniul filozofiei. Psihologia s-a desprins de filozofie si a devenit o stiinta independenta in secolul al XIX-lea datorita utilizarii metodelor stiintifice - mai ales a metodei experimentale - in studierea fenomenelor psihice. In formarea psihologiei ca stiinta au jucat un rol important fiziologii germani Johannes Peter Müller si Herman von Helmholtz. Acestia au intemeiat psihofiziologia experimentala.

J.P. Müller a trait in Germania. El a sustinut ca senzatiile nu depind atat de natura stimulului cat de organul senzorial excitat. Din acest motiv nu putem sa fim siguri ca intre senzatii si obiectele care le-au produs exista vreo asemanare. Stimularea nervului optic produce intotdeauna senzatii vizuale, indiferent de stimul. Stimulul poate fi reprezentat de undele electromagnetice, de o lovitura puternica, poate fi o stimulare electrica a nervului sau a zonei cerebrale corespunzatoare (Schiopu, p. 466, Parot&Richelle, p. 106).

H. von Helmholtz sustine ca omul percepe lumea externa prin intermediul organelor de simt, dar la aceste perceptii se adauga rationamente inconstiente care se bazeaza pe experienta trecuta. Imaginea perceputa este o sinteza a ceea ce a fost perceput efectiv si amintirile, experienta noastra, deci nu este sigur ca imaginea perceputa corespunde obiectului care a produs-o. Imaginile perceptive sunt simboluri si nu imagini ale lumii externe (Schiopu, p. 336, Parot&Richelle, p. 107).

Intrebare

Aceste teorii au sau nu au dreptate? Noi toti percepem la fel lumea inconjuratoare? Un om care are auz muzical receptioneaza la fel o simfonie ca unul fara auz muzical? Daltonistii vad lumea ca si ceilalti? Un analfabet si un om cu scoala percep la fel formula (a+b)² ?

La sfarsitul secolului al XIX-lea psihologia a inceput sa fie predata in universitatile din Germania, Statele Unite, Rusia, Anglia, Franta. S-au infiintat primele laboratoare de cercetare, s-au publicat primele reviste, s-au organizat societati nationale si internationale de psihologie (Parot&Richelle, p.113). Un moment foarte important pentru formarea psihologiei ca stiinta l-a reprezentat infiintarea primului laborator de psihologie experimentala de catre Wilhelm Wundt, in anul 1879, la Leipzig in Germania. Acesta este considerat momentul in care "s-a nascut" psihologia. Wundt in laboratorul sau studia relatiile dintre stimulii externi si reactiile fizice, luand in considerare si informatiile date de catre subiecti despre trairile lor interne (Schiopu, p. 731, Parot&Richelle, p. 122).